Execution of a European Arrest Warrant: rejection of surrender refusal grounds based on statute of limitations, parallel proceedings, and prior foreign convictions

Deliberând asupra contestaţiei formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 56/FCJI din data de 29 iunie 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis sesizarea formulată de autorităţile judiciare germane - Judecătoria Bochum, Germania, în dosarul cu număr de referinţă x, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 22.04.2022 în vederea cercetării pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de parag. 370 alin. (2) din Codul fiscal german, pe numele persoanei solicitate A.

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la regula specialităţii.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară emitentă - Judecătoria Bochum, Germania, în dosarul cu număr de referinţă x, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 22.04.2022 în vederea cercetării pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de parag. 370 alin. (2) din Codul fiscal german, cu respectarea beneficiului regulii specialităţii.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută începând cu data de 28.06.2022, ora 17:25.

În baza dispoziţiilor art. 104 alin. (10) şi (13) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 29.06.2022 până la data de 28.07.2022 inclusiv, în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă - Judecătoria Bochum, Germania.

Pentru a hotărî astfel, examinând mandatul european de arestare emis la data de 22.04.2022 de Judecătoria Bochum, Germania, în dosarul cu nr. de referinţă x, în vederea cercetării persoanei solicitate A. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de parag. 370 alin. (2) din Codul fiscal german, pentru care pedeapsa maximă prevăzută de lege este de 10 ani închisoare, Curtea a reţinut că situaţia de fapt imputată persoanei solicitate - descrisă în cuprinsul mandatului european de arestare - este, în esenţă, următoarea:

"Învinuitul este suspectat că a primit în mod nedrept alocaţia pentru copii în Germania de aproape 46.011 euro, în perioada februarie 2014- aprilie 2017 şi există suspiciunea rezonabilă că domiciliul sau reşedinţa obişnuită a acuzatului în Germania, condiţie necesară pentru a primi alocaţia pentru copii în conformitate cu art. 62 alin. (1) din Legea privind impozitul pe venit, a fost doar simulată. În perioada iulie 2014 - aprilie 2017 a primit în paralel în mod nedrept prestaţii de stat pentru întreaga familie în Franţa în valoare de aproximativ 53.707 euro.

Cu cererea din data de 25.02.2014, învinuitul a solicitat alocaţie pentru cei şase copii ai săi de la B. cu sediul în Dortmund, iar la cerere a fost ataşat un contract de închiriere pentru un apartament din Dortmund. În plus, învinuitul a depus o confirmare din localitatea natală din România, conform căreia în prezent nu primeşte nicio prestaţie socială în România. Alocaţia pentru copii a fost stabilită pentru toţi copiii începând cu luna februarie 2014 pe baza deciziei din 08.03.2014 în contul soţiei învinuitului. Pe data de 15.05.2014, a fost primită o altă cerere de alocaţie pentru copii întrucât un copil a fost uitat, fiind plătită alocaţia şi pentru acest copil, retroactiv din februarie 2014. La data de 11.12.2014, acesta a depus un chestionar privind verificarea dreptului la alocaţia pentru copii. Ca răspuns la o solicitare din partea C., el a depus un certificat evident falsificat de la departamentul şcolar al oraşului Dortmund cu dovada unei presupuse reşedinţe în Germania. Biroul de Ajutoare Familiale nu a recunoscut falsul şi a continuat să îi acorde acestuia alocaţia pentru copii. În cadrul unei comparaţii automate a registrului populaţiei din aprilie 2017 s-a stabilit că învinuitul a fost radiat din iunie 2015, fără a cunoaşte locul de şedere. Plata alocaţiei pentru copii a fost întreruptă începând cu mai 2017. La data de 25.05.2017, învinuitul a declarat în mod nereal că încă mai locuieşte în Germania".

Curtea a reţinut că susţinerile apărării, în sensul că persoana solicitată face deja obiectul cercetării în România într-un alt dosar, instrumentat de către DIICOT - Structura Centrală, dosar în care persoana solicitată are calitatea de suspect, nu pot fi reţinute nici ca temei pentru refuzul executării mandatului, potrivit art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, dar nici ca temei pentru amânarea predării, potrivit art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aceasta nefiind suspusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare şi nici nu este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, ci acestea au acordat doar concursul, în cererea de asistenţă judiciară internaţională formulată de autorităţile germane, pentru comunicarea calităţii de suspect în procedura judiciară din Germania şi a faptului că este cercetat de către autorităţile germane cu privire la comiterea pe teritoriul Germaniei, începând cu anul 2014 - 2017 a faptelor din dosarul care face obiectul mandatului european de arestare.

Din fişa de cazier judiciar a persoanei solicitate, a rezultat că acesta este cunoscut cu antecedente penale. Din verificările efectuate în baza de date D. a rezultat că pe numele persoanei solicitate nu figurează dosare aflate în curs de instrumentare înregistrate pe rolul parchetelor.

Faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, aşa cum sunt descrise în mandatul european de arestare, au infracţiuni corespondente în legea penală română, respectiv infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., pentru care este prevăzută o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., pentru care este prevăzută o pedeapsă de până la 3 ani de închisoare.

Nici susţinerile apărării vizând reţinerea motivului facultativ de refuz al executării, prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind prescripţia răspunderii penale în raport cu faptele presupus comise, nu pot fi primite în condiţiile în care, chiar în contextul evaluării potrivit legislaţiei interne a materiei prescripţiei răspunderii penale, având în vedere că fapta de înşelăciune s-a epuizat cel mai târziu la data de 25.05.2017, iar termenul general de prescripţie de 5 ani, fără luarea în considerare a eventualelor cauze de întrerupere, s-ar împlini cel târziu la 24.07.2022, având în vedere suspendarea termenelor de prescripţie, suspendare care a operat pe durata celor 2 luni de stare de urgenţă din cursul anului 2020.

Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de validitate şi condiţiile de fond pentru emiterea şi executarea mandatului european de arestare. Astfel, a apreciat ca nefondate susţinerile apărării cu privire la neregularitatea mandatului european de arestare motivat de lipsa bifelor necesare la pag. 3 din conţinutul mandatului, în condiţiile în care se poate constata că mandatul a fost emis în vederea cercetărilor penale, în faza de urmărire penală, iar nu în vederea executării unei pedepse urmare a parcurgerii unei proceduri judiciare contradictorii şi publice, care să impună necesitatea menţionării datelor privind prezenţa persoanei la proces, citarea acesteia la proces şi înmânarea deciziei pronunţate.

La termenul de judecată din data de 29.06.2022, persoana solicitată A. nu şi-a dat acordul pentru a fi predat autorităţii judiciare emitente a mandatului european de arestare. Totodată, persoana solicitată A. a arătat că a înţeles conţinutul regulii specialităţii şi că nu renunţă la efectele acestei reguli.

Coroborând dispoziţiile legale în materia executării mandatului european de arestare, Curtea a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile privind predarea persoanei solicitate, nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare şi, ţinând seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, în virtutea principiului recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi a încrederii reciproce între autorităţi judiciare pe care se fundamentează instituţia mandatului european de arestare, având în vedere necesitatea asigurării cu maximă eficienţă a bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare prin împiedicarea numitului A. de a se sustrage de la această procedură, pentru a preîntâmpina riscul de fugă, a apreciat că singura măsura eficientă este aceea a arestului, măsura ce presupune plasarea persoanei solicitate în mediul carceral, custodial, sub paza permanentă a agenţilor statului român. În opinia instanţei, posibilitatea migrării persoanei solicitate în state membre ale Uniunii Europe ori în state din afara UE, corelate cu împrejurarea că persoana solicitată a făcut dovada unei mobilităţi între reşedinţa din România şi reşedinţe din Germania şi Franţa, îndreptăţesc a aprecia că persoana solicitată prezintă un risc crescut de a încerca să se sustragă de la procedura de faţă de executare a mandatului european de arestare emis pe numele său, în vederea cercetării sale penale care se desfăşoară în statul german.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A.

În susţinerea contestaţiei s-a arătat că persoanei solicitate nu i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţia pentru care a fost emis mandatul european, precum şi conţinutul acestuia fiindu-i încălcat dreptul la apărare şi informare, în raport cu Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene şi cu art. 5 parag. 5 din Convenţia Europeană. În data de 28 iunie 2022 persoanei solicitate i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect în cauza având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, înşelăciune şi fals, ceea ce înseamnă că autorităţile române efectuează cercetări cu privire la aceleaşi fapte.

A solicitat să se constate că, faţă de conţinutul mandatului european de arestare, ar fi prescrisă răspunderea penală în raport cu legea română, având în vedere că pentru infracţiunea de înşelăciune pedeapsa este închisoarea de la 1 - 5 ani, iar fapta a fost săvârşită începând cu anul 2014, până în mai 2017.

În opinia apărării, există două motive facultative de refuz la predare, şi anume că se fac cercetări de către autorităţile române pentru aceeaşi faptă, chiar dacă actele de urmărire se efectuează într-o cerere de asistenţă juridică internaţională, drepturile şi obligaţiile, precum şi calitatea de suspect i-au fost aduse la cunoştinţă în raport de C. proc. pen. român. Cel de-al doilea motiv facultativ de refuz la predare vizează prescripţia răspunderii penale.

În plus, s-a precizat că din cazierul judiciar ar rezulta că faţă de contestatorul persoană solicitată s-a mai pronunţat o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii de 8 luni de către Tribunalul Valenciennes din Franţa, pentru fapte comise în aceeaşi perioadă.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată: "Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispoziţiile art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că în cauza de faţă, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare cu nr. de referinţă x, emis la data de 22.04.2022, de către Judecătoria Bochum din Germania faţă de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzută de parag. 370 alin. (2) din Codul fiscal german.

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că infracţiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 8 şi 20 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări.

Referitor la susţinerea apărării cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul că persoanei solicitate nu i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţia pentru care a fost emis mandatul european, precum şi conţinutul acestuia, Înalta Curte constată că această afirmaţie este neîntemeiată întrucât în practicaua sentinţei penale atacate s-a consemnat la pag. 1 - 2 că "Preşedintele completului îi aduce la cunoştinţă persoanei solicitate faptul că a fost dat în urmărire internaţională pe data de 22.04.2022, autorităţile germane solicitând predarea sa în vederea cercetării pentru comiterea unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută de Codul fiscal german pentru care pedeapsa maximă prevăzută în acea lege este de 10 ani închisoare.

Totodată, preşedintele completului dă citire situaţiei de fapt, a acuzaţiei care i se aduce de către autorităţile germane, respectiv faptul că a primit pe nedrept alocaţii în Germania în valoare de 46011 euro pentru proprii copii în perioada februarie 2014 - aprilie 2017. Există suspiciuni rezonabile că domiciliul sau reşedinţa obişnuită a acuzatului în Germania, condiţie necesară pentru primirea alocaţiei în conformitate cu art. 62 alin. (1) din Legea privind impozitul pe venit a fost doar simulat deoarece în perioada iulie 2014 - aprilie 2017 a primit în paralel în mod nedrept prestaţii de la stat pentru întreaga familie în Franţa în valoare de 53707 euro."

În acord cu instanţa de fond, se constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.

De asemenea, în considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 100 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte notează că din actele şi lucrările existente la dosar rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autorităţile judiciare române într-o altă cauză penală.

Contrar susţinerilor apărării, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că persoana solicitată nu este cercetată în România pentru aceleaşi fapte care fac obiectul mandatului european de arestare. Se constată că autorităţile judiciare germane au formulat o cerere de asistenţă judiciară internaţională pentru comunicarea calităţii de suspect a persoanei solicitate în procedura judiciară din Germania şi a faptului că este cercetat de către autorităţile germane cu privire la comiterea pe teritoriul Germaniei, în perioada 2014 - 2017, a faptelor din dosarul care face obiectul mandatului european de arestare, ocazie cu care a fost întocmit procesul-verbal din data de 28 iunie 2022 în Dosarul nr. x/2022.

Aşadar, aspectele invocate de către contestator nu pot fi reţinute nici ca temei pentru refuzul executării mandatului, potrivit art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, dar nici ca temei pentru amânarea predării, potrivit art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Critica persoanei solicitate, în sensul că ar fi intervenit prescripţia răspunderii penale potrivit legislaţiei penale române, context în care ar opera cazul facultativ de refuz al predării persoanei solicitate prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 republicată, nu poate fi primită raportat la faptul că potrivit datelor comunicate de autorităţile judiciare germane infracţiunea de înşelăciune s-ar fi epuizat la data de 25.05.2017, iar termenul general de prescripţie, care în speţă este de 5 ani, fără a lua în considerare eventualele întreruperi, nu s-a împlinit având în vedere şi că potrivit legii române au existat 2 luni în care autorităţile nu au putut desfăşura acte de cercetare penală urmare a declarării stării de urgenţă în contextul pandemic internaţional.

Apărarea persoanei solicitate vizând existenţa unei autorităţi de lucru judecat, în sensul că persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 8 luni de către Tribunalul Valenciennes din Franţa pentru aceleaşi fapte ce fac obiectul prezentei cereri din partea autorităţilor judiciare din Germania, nu va fi avută în vedere de Înalta Curte întrucât, dacă aşa ar sta lucrurile, contestatorul ar fi depus la dosarul cauzei hotărârea de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare franceze în susţinerea tezei sale probatorii.

În raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare germane şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

În ceea ce priveşte măsura arestării în vederea predării, Înalta Curte reţine că aceasta este obligatorie în situaţia dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio alternativă.

Astfel, sunt incidente dispoziţiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, potrivit cărora:

"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât şi cu ocazia soluţionării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) şi (13) din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie şi se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea şi s-a dispus predarea. În acest sens, instanţa de control judiciar notează că dispoziţiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

În raport de cele ce preced, se constată că datele ce caracterizează persoana contestatorului invocate cu ocazia dezbaterilor nu pot fi evaluate la acest moment pentru a se dispune o măsură preventivă mai blândă faţă de acesta.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 56/FCJI din data de 29 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 56/FCJI din data de 29 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iulie 2022.

GGC - ED