Inadmissibility of nullity appeal against interlocutory order denying suspension of sentence execution
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Criminal Division) dismissed as inadmissible the appeal in nullity filed by a convicted defendant against an appellate court session order, leaving the original judgment and the appellate court's refusal to suspend sentence execution in force, and ordered the defendant to pay 200 RON in judicial expenses. The dispute arose after the defendant, convicted of multiple crimes including violation of protection orders, breach of domicile, threats, and assault, sought to suspend the execution of his 4-year and 6-month prison sentence during the appellate proceedings; the Court of Appeal had granted him a new hearing to engage counsel but denied the suspension request. The High Court ruled that the appeal was inadmissible because the appealed act—a session order rejecting a request for suspension under Article 430 of the Code of Criminal Procedure—was final and not subject to reform or the specific avenue of nullity appeal. Relying on the constitutional principle of the legality of judicial remedies (Article 129 of the Constitution) and Article 13 of the European Convention on Human Rights, the Court held that appellate routes are strictly limited to those expressly provided by law, and challenging a final procedural order without a statutory basis constitutes an inadmissible procedural act.
Legislator headnote
AI generatedart. 430 din C. proc. pen, art. 10 din C. proc. pen, art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, art. 35 alin. (1) din C. pen, art. 5 din C. pen, art. 224 alin. (1) din C. pen; Inadmissibility of nullity appeal against interlocutory order denying suspension of sentence execution: În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 în vigoare la data faptei, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie în formă continuată (trei acte materiale, fapte comise în perioada 02.01.2019 - 12.02.2019, ordinul de protecţie încălcat fiind instituit prin Sentinţa civilă nr. 4221/14.12.2018).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 12 mai 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost încuviinţată cererea de amânare formulată de contestatorul-condamnat A., în vederea angajării unui apărător, s-a pus în vedere contestatorului-condamnat A. să îşi angajeze un apărător până la termenul acordat, întrucât este singurul termen de judecată stabilit în acest sens şi să ia legătura cu acesta în timp util pentru pregătirea apărării.
Totodată, a fost amânată judecarea cauzei şi s-a acordat termen la 15 iunie 2022, pentru când contestatorul-condamnat A. va fi citat la Penitenciarul Mărgineni, intimaţii B., C. şi D. având termen în cunoştinţă.
În baza art. 430 din C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de contestatorul A., privind suspendarea executării pedepsei, ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, instanţa Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a reţinut următoarele:
Având în vedere disp. art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil, în sensul că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, orice acuzat are dreptul să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, să fie asistat de un apărător ales de el, dispoziţii raportate şi la art. 10 din C. proc. pen. - dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal, a fost admisă cererea formulată de contestatorul-condamnat A., de acordare a unui nou termen de judecată, în vederea angajării unui apărător, urmând ca persoana condamnată să comunice dacă mai doreşte un termen de grefă, în condiţiile în care acesteia i s-au pus la dispoziţie actele dosarului pe care le-a studiat pe perioada cât şedinţa a fost suspendată, aspect menţionat de condamnat în şedinţa publică.
Deliberând asupra cererii de suspendare a executării pedepsei formulată de contestatorul A., Curtea a constatat următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 328 din data de 26 august 2021 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, s-au dispus următoarele:
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 în vigoare la data faptei, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie în formă continuată (trei acte materiale, fapte comise în perioada 02.01.2019 - 12.02.2019, ordinul de protecţie încălcat fiind instituit prin Sentinţa civilă nr. 4221/14.12.2018).
În baza art. 67 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) şi alin. (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica prin orice mijloace sau de a se apropia de persoanele vătămate D. şi B. şi de martorii E. şi F., la o distanţă mai mică de 50 de metri.
În baza art. 65 alin. (1) şi alin. (3) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) şi alin. (3) din C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 224 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 3 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în formă continuată (trei acte materiale, fapte comise în perioada 02.01.2019 - 12.02.2019).
În baza art. 67 alin. (alin. (1) şi (2) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) şi alin. (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica prin orice mijloace sau de a se apropia de persoanele vătămate D. şi B. şi de martorii E. şi F., la o distanţă mai mică de 50 de metri.
În baza art. 65 alin. (1) şi alin. (3) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) şi alin. (3) din C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 206 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare (faptă comisă în cursul lunii ianuarie 2019 în dauna persoanei vătămate B.).
În baza art. 67 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) şi alin. (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica prin orice mijloace sau de a se apropia de persoanele vătămate D. şi B. şi de martorii E. şi F., la o distanţă mai mică de 50 de metri.
În baza art. 65 alin. (1) şi alin. (3) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) şi alin. (3) din C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, (faptă comisă în data de 12.02.2021 în dauna persoanei vătămate B.).
În baza art. 67 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) şi alin. (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica prin orice mijloace sau de a se apropia de persoanele vătămate D. şi B. şi de martorii E. şi F., la o distanţă mai mică de 50 de metri.
În baza art. 65 alin. (1) şi alin. (3) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) şi alin. (3) din C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 47 alin. (1) cu referire la art. 38 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 217/2003 actualizată, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie (faptă comisă în noaptea de 27/28.11.2020, ordinul de protecţie încălcat fiind instituit prin Sentinţa civilă nr. 2961/22.10.2020).
În baza art. 67 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) şi alin. (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 4 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica prin orice mijloace sau de a se apropia de persoanele vătămate D. şi B. şi de martorii E. şi F., la o distanţă mai mică de 50 de metri.
În baza art. 65 alin. (1) şi alin. (3) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) şi alin. (3) din C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 224 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (faptă din data de 27.11.2020).
În baza art. 67 alin. (1) rap. la art. 66 art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) şi alin. (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica prin orice mijloace sau de a se apropia de persoanele vătămate D. şi B. şi de martorii E. şi F., la o distanţă mai mică de 50 de metri.
În baza art. 65 alin. (1) şi alin. (3) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) şi alin. (3) din C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi.
În baza art. 38 alin. (2) din C. pen., s-a constatat că infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre sunt săvârşite în concurs real.
În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, respectiv 9 luni închisoare, 1 an şi 3 luni închisoare, 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 3 ani închisoare şi 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă un spor obligatoriu de 1 an şi 6 luni închisoare (1/3 din (9 luni închisoare +1 an şi 3 luni închisoare + 6 luni închisoare+ 1 an închisoare + 1 an închisoare), în final, inculpatul A., urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a contopit şi s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 4 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica prin orice mijloace sau de a se apropia de persoanele vătămate D. şi B. şi de martorii E. şi F., la o distanţă mai mică de 50 de metri, prevăzute de art. 66 art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen.
În baza art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 45 alin. (3) şi (5) din C. pen. s-a contopit şi aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa accesorie a interzicerii de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica prin orice mijloace sau de a se apropia de persoanele vătămate D. şi B. şi de martorii E. şi F., la o distanţă mai mică de 50 de metri, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen.
În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. prin încheierea din data de 05.07.2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin respingerea contestaţiei la data de 15.07.2021, până la o nouă verificare conform legii.
În baza art. 399 alin. (4) din C. proc. pen., prezenta hotărâre este executorie cu privire la măsurile preventive.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată durata reţinerii de 24 de ore din data de 13.02.2019, ora 02:45 până la data de 14.02.2019, ora 02:45 (o zi), 24 de ore din data de 28.11.2020, ora 13:50 până la data de 29.11.2020, ora 13:50 (o zi), durata arestării preventive de la data de 29.11.2020 până la data de 11.06.2021, inclusiv şi durata arestării la domiciliu de la data de 12.06.2021 până la data de 15.07.2021, inclusiv.
S-a luat act că persoanele vătămate nu s-au constituit parte civilă în procesul penal.
În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 150 de RON în cursul urmăririi penale.
Conform art. 274 alin. (1) teza finală raportat la art. 272 alin. (2) din C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu G., (delegaţiile seria x nr. x din 23.12.2021 şi seria x nr. x din 27.04.2021), în cuantum de în valoare de 1495 RON, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămân în sarcina statului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia nr. 205/22.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr. 328 din data de 26 august 2021 pronunţată de Judecătoria Târgovişte.
În baza art. 399 alin. (1) raportat la art. 241 lit. c) din C. proc. pen. s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat.
S-a dispus ca suma de 868 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare condamnatul A., iar în şedinţa publică din data de 12 mai 2022 a solicitat suspendarea executării pedepsei.
Curtea analizând cererea de suspendare a executării pedepsei, raportat la dispoziţiile incidente, respectiv art. 430 din C. proc. pen., faţă de gravitatea faptelor pentru care a fost condamnat contestatorul A. şi modalitatea de comitere a acestora a apreciat că nu se impune suspendarea executării pedepsei/hotărârii a cărei anulare se solicită în prezenta cauză, la acest moment procesual.
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 mai 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat contestaţie contestatorul condamnat A.
Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte apreciază contestaţia ca fiind inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate de art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Or, potrivit principiului statuat prin art. 129 din Constituţia României părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
În cauza dedusă judecăţii, prin încheierea de şedinţă din data de 12 mai 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, printre altele, în baza art. 430 din C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de contestatorul A., privind suspendarea executării pedepsei, ca neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres (...), aşa încât o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Aşadar, din actele şi lucrările dosarului rezultă că, condamnatul A. a declarat o cale de atac împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare, întrucât aceasta a fost formulată împotriva unei încheieri definitive, învestind Înalta Curte cu soluţionarea unei căi de atac neprevăzută de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude. De altfel, căile de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 mai 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Reţinând culpa procesuală în formularea prezentei contestaţii, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 mai 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2022.
GGC - ED