Validity of combined prison sentence for extortion and privacy violation under statutory limits and concurrence rules

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 481/A din data de 15 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 172/04.03.2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Judecătoria Lugoj, în baza art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A., pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

În baza art. 226 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a stabilit în sarcina aceluiaşi inculpat A., pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violarea vieţii private.

În baza art. 226 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a stabilit în sarcina aceluiaşi inculpat A., pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violarea vieţii private.

În temeiul art. 38, art. 39 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor stabilite pe seama inculpatului A. pentru cele trei infracţiuni şi s-a aplicat acestuia, pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 11 (unsprezece) luni închisoare.

În temeiul art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ. şi la art. 1381 C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul A., la plata sumei de 5.000 euro, (sau echivalentul în RON la data efectuării plăţii la cursul BNR), reprezentând daune morale. S-a respins în rest acţiunea civilă, ca neîntemeiată.

În fapt, s-a reţinut că la data de 01.05.2018, în jurul orelor 1100, persoana vătămată B. a invitat şi a primit la domiciliul său pe inculpatul A., pe care l-a cunoscut în urmă cu aproximativ doi ani de zile de pe reţeaua de socializare, cu care de comun acord a întreţinut relaţii sexuale şi căruia i-a permis accesul la calculatorul său. Pe durata şederii în locuinţa persoanei vătămate, inculpatul a procedat la înregistrarea, cu ajutorul telefonului mobil a actelor sexuale care au avut loc între cei doi, fără a avea acordul persoanei vătămate în acest sens. Pe parcursul şederii inculpatului în locuinţa persoanei vătămate, i-a solicitat acesteia acordul de a-i utiliza calculatorul, astfel că, atunci când aceasta a părăsit pentru o scurtă durată de timp adresa de domiciliu (pentru a achiziţiona de la un magazin din apropiere nişte fructe pentru inculpat) a procedat la copierea listei de contacte a persoanei vătămate din contul acesteia de C.

În data de 02.05.2018, inculpatul A. i-a trimis persoanei vătămate B. mai multe mesaje SMS-uri, de pe numărul de telefon x, prin care i-a solicitat suma de 15.000 euro pentru a nu transmite, prin intermediul reţelei de socializare, familiei şi prietenilor săi, fotografii în care persoana vătămată apărea în ipostaze sexuale filmate în ziua precedentă. În acest sens, inculpatul a indicat contul bancar, în care persoana vătămată urma să-i vireze suma solicitată.

Întrucât persoana vătămată a refuzat să remită banii, în aceeaşi zi, A., a transmis prin intermediul site-ului de socializare C., de pe contul "D.", pe pag. principală a persoanei vătămate, accesibilă inclusiv familiei acestuia, pe lângă lista de prieteni, mai multe fotografii captate fără drept în timpul raporturilor sexuale care au avut loc între cei doi în locuinţa persoanei vătămate, în data de 01.05.2018.

Împotriva Sentinţei penale nr. 172/04.03.2020 pronunţată de Judecătoria Lugoj, a declarat apel, în termen legal, inculpatul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 18.05.2020, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Decizia penală nr. 481/A din 15 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 172/04.03.2020 a Judecătoriei Lugoj, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, ca nefondat, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat în apel.

Decizia penală nr. 481/A din 15 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a fost comunicată astfel: Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 07 iulie 2020, inculpatului A. la data de 09 iulie 2020 la sediul Cabinet Avocat E., dosar Curtea de Apel Timişoara şi părţii civile B. la data de 10.07.2021.

Pentru inculpatul A., termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 09 august 2020, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 481/A din 15 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 04.01.2022.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 13.01.2022 şi către partea civilă B. la data de 18.01.2022.

La dosar, nu au fost transmise concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 31.01.2022.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 01.03.2022.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul a precizat că nu i-a fost comunicată încă decizia, fiindu-i aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, în sensul că nu i-a fost acordat beneficiul recunoaşterii faptei prev. de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

A susţinut că a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, a solicitat ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni. Potrivit art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., pedeapsa este cuprinsă între 2 ani şi 7 ani, în cauză s-au aplicat dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., iar pedeapsa de 3 ani şi 6 luni nu se încadrează în limitele stabilite de lege dacă se aplică în mod corect dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. raportat la art. 74 din C. pen.

În temeiul art. 441 din C. proc. pen. şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 651/2017, a solicitat suspendarea executării deciziei recurate.

Prin încheierea din 01 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 481/A din data de 15 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019. S-a respins cererea formulată de inculpatul A. privind suspendarea executării hotărârii atacate. S-a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 12 aprilie 2022, cu citarea inculpatului şi a părţii civile B.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434 şi art. 435 din C. proc. pen., a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie, precum şi condiţia prevăzută de art. 435 din C. proc. pen.

S-a constatat că din actele dosarului rezultă că decizia instanţei de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 09 iulie 2020 la sediul Cabinet Avocat E., dosar Curtea de Apel Timişoara, pentru care a semnat avocat, cu indicarea datelor de identificare înscrise în actul de identitate, respectiv serie şi număr. În urma verificărilor făcute în baza de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a reieşit că recurentul A. a fost încarcerat şi a început executarea pedepsei la data de 15.06.2020, neexistând la dosar dovada comunicării deciziei la locul de detenţie.

Din examinarea cererii de recurs în casaţie a rezultat şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., fiind formulată de recurentul inculpat A., care a formulat şi apel în cauză, precum şi pe cele prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele şi prenumele (A.), încarcerat în Penitenciarul Timişoara) şi hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 481/A din 15 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală), cererea fiind semnată de recurent.

S-a constatat că cererea îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., criticile enunţate se încadrează în cazul de recurs în casaţie invocat prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., astfel că, motivele expuse de către inculpatul A. se circumscriu în conţinutul cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. În ceea ce priveşte cererea de suspendare formulată s-a constatat că este neîntemeiată, având în vedere disp. art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., în cauză, neexistând motive care să atragă suspendarea executării hotărârii.

Examinând cauza, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de A., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. ce a susţinut că nu i-a fost acordat beneficiul de a fi judecat în procedura simplificată, precum şi că i-a fost încălcat dreptul la apărare, având în vedere că prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se poate examina doar nelegalitatea pedepsei aplicate de instanţele inferioare, ceea ce presupune o verificare matematică a cuantumului acesteia prin raportare la limitele speciale prevăzute de lege.

În cauză, inculpatul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 172 din 04 martie 2020 pronunţată de Judecătoria Lugoj, soluţie menţinută prin Decizia penală nr. 481/A din 15 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen. precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violarea vieţii private prev. de art. 226 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violarea vieţii private prev. de art. 226 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. În temeiul art. 38 şi art. 39 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor stabilite pe seama inculpatului A. pentru cele trei infracţiuni şi a fost aplicată acestuia pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 11 luni închisoare.

Potrivit art. 207 alin. (3) din C. pen., pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru infracţiunea de şantaj este de la 2 ani la 7 ani închisoare, potrivit art. 226 alin. 1 din C. pen., pentru infracţiunea de violarea vieţii private limitele de pedeapsă sunt de la o lună la 6 luni închisoare sau amendă, iar potrivit art. 226 alin. (2) din C. pen., limitele de pedeapsă sunt de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amendă, iar prin aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele se reduc cu o treime. Astfel, pedepsele cu închisoare aplicate, respectiv 3 ani şi 6 luni pentru infracţiunea de şantaj, 3 luni şi 1 an pentru violarea vieţii private sunt în limitele prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte aplicarea regulilor privind concursul de infracţiuni, se constată că instanţa de fond şi instanţa de control judiciar au făcut aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. (potrivit cărora pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni, respectiv când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), astfel, a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse (adică din totalul de 15 luni), un spor de 5 luni, rezultând, în final, pedeapsa legală de 3 ani şi 11 luni închisoare.

Concluzionând, Înalta Curte constată că pedeapsa stabilită inculpatului A. este legală, atât sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, cât şi în raport de tratamentul sancţionator stabilit.

Prin urmare, în raport de cele anterior menţionate, Înalta Curte şi-a format convingerea că sunt nefondate criticile inculpatului cu privire la nelegalitatea pedepsei, întrucât pedeapsa aplicată a fost stabilită în limitele prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 481/A din data de 15 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 481/A din data de 15 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 aprilie 2022.

GGC - ED