Criminal revision for irreconcilable civil and penal judgments dismissed as inadmissible

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 3/F/CC din 28 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 39 din 27 iunie 2019 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 382/A din 17 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că prin Sentinţa penală nr. 39 din 27 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 52 alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat că au autoritate de lucru judecat următoarele hotărâri pronunţate de instanţele civile:

- Hotărârea nr. 132 din 06 februarie 1955 pronunţată în Dosarul nr. x/1954 al secţiei I-a a Tribunalelor Judiciare de la Lisabona, Portugalia, recunoscută prin decizia irevocabilă nr. 954 din 14 februarie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2009 - exequatur, cu privire la calitatea inculpatului B. de moştenitor al fostului C.

- Sentinţa civilă nr. 1872 din 26 iunie 2003 pronunţată de Judecătoria Buftea (definitivă şi irevocabilă prin neapelare) şi Sentinţa civilă nr. 1496 din 16 mai 2005 pronunţată de Judecătoria Buftea (rămasă irevocabilă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 1075/A din 12 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti şi respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 73 din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti), cu privire la dreptul inculpatului B. de a solicita restituirea suprafeţei de teren de 46,78 ha. din D.

- Sentinţa civilă nr. 2146 din 06 decembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă (definitivă prin neapelare), cu privire la dreptul inculpatului B. de a solicita restituirea imobilului E.

Totodată, s-a dispus, între altele, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului A., pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru complicitate la infracţiunea de spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 382/A din 17 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi de părţile civile Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor împotriva Sentinţei penale nr. 39 din 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată.

În rejudecare, în ceea ce îl priveşte pe revizuentul A., instanţa de apel a decis, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului A. prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În temeiul art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În temeiul art. 65 C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.

Prima instanţă a reţinut că, aşa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudenţă şi în doctrină, revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară. (a se vedea în acest sens şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 38/A/2015 - www.x.ro; Procedură penală. Partea specială - Mihail Udroiu, ed. 4, p. 440; C. proc. pen. comentat. Ed. 3 - Nicolae Volonciu ş.a., p. 1312). S-a arătat că din coroborarea dispoziţiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuirea), art. 458 (instanţa competentă), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen., rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti penale prin care s-a soluţionat fondul cauzei.

Astfel, chiar dacă nu a precizat expres natura hotărârilor care pot fi atacate cu revizuire pentru motivul invocat de revizuent, totuşi aceasta rezultă cu evidenţă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor care reglementează calea de a atac a revizuirii, legiuitorul făcând trimitere la latura penală a hotărârilor (care este specifică exclusiv hotărârilor penale, nu şi celor civile), menţionând că, inclusiv pentru cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută numai cu privire la latura penală. Un alt argument care susţine ideea că revizuirea poate viza numai hotărârile penale derivă din conţinutul art. 458 C. proc. pen., care stipulează că, în cazul hotărârilor care nu se pot concilia, competenţa se determină potrivit dispoziţiilor art. 44 C. proc. pen., normă care se referă în mod evident numai la instanţele penale.

În acest context, prima instanţă a apreciat că cererea de revizuire formulată de către revizuentul A. este inadmisibilă, având în vedere că această cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată decât împotriva unor hotărâri penale şi civile, aşa cum sugerează revizuentul, care a invocat caracterul inconciliabil al unor hotărâri civile pronunţate de instanţa civile şi a unei hotărâri penale, pronunţate de o instanţă penală.

Având în vedere că revizuentul a declarat calea de atac împotriva unor hotărâri nesusceptibile de reformare, instanţa reţine inadmisibilitatea căii de atac, sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

S-a arătat că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordine de drept.

Împotriva Sentinţei penale nr. 3/F/CC din 28 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022 revizuentul A. a declarat apel.

În motivele scrise, depuse la dosarul cauzei, revizuentul, prin avocat ales, a arătat că prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire motivat de faptul că se invocă şi hotărâri civile în privinţa cărora se cere examenul de reformare, iar nu doar, exclusiv, hotărâri penale. În fapt, este adevărat că se solicită analiza judiciară asupra contrastului vădit prezentat de hotărâri judecătoreşti ce nu se pot concilia, în condiţiile în care acestea provin atât din materie civilă cât şi din materie penală. Prima instanţă îmbrăţişează astfel opinia la care face trimitere ca fiind constant întâlnită în jurisprudenţă şi în doctrină, potrivit căreia prevederile C. proc. pen. ar deschide calea revizuirii doar cu privire la hotărârile penale definitive, însă apărarea nu împărtăşeşte această opinie.

În opinia apărării, niciuna din prevederile care reglementează procedura revizuirii nu instituie expres sau implicit limitarea în discuţie. În acest sens este chiar textul general, prevederile art. 452 alin. (1) C. proc. pen., care statuează că hotărârile judecătoreşti definitive (n.n. fără a distinge între cele penale şi cele civile) pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. Apărarea a apreciat că aceasta operează impunând, într-adevăr, standardul ca, în ipoteza hotărârilor care nu se pot concilia, cel puţin una din hotărârile judecătoreşti supuse revizuirii să fie o hotărâre penală. În acest fel s-ar justifica atât recurgerea la procedura penală, dar se şi dă eficienţă prevederilor care permit revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive care nu se pot concilia. S-a opinat că doar în această modalitate, revizuirea şi-ar putea îndeplini misiunea de cale extraordinară de atac menită să înlăture erorile judiciare care au condus la existenţa unor hotărâri contradictorii. Deşi în procedura revizuirii ajung să intre în conflict principiile autorităţii de lucru judecat cu principiul aflării adevărului, în ipoteza hotărârilor care nu se pot concilia, indiferent de materia în care au fost pronunţate, ar trebui să prevaleze principiul aflării adevărului. Această susţinere pleacă şi de la premisa că existenţa unor hotărâri definitive care conţin erori judiciare, din care unele penale, constituie o vătămare puternică a înfăptuirii justiţiei. Or, pentru revenirea într-un cadru de normalitate se justifică şi se impune îndreptarea hotărârilor judecătoreşti care nu se pot concilia şi remedierea erorilor judiciare conţinute. Apărarea a susţinut că atâta timp o hotărâre penală reţine împrejurări de fapt aflate într-o vădită contradicţie cu împrejurări de fapt reţinute de hotărâri civile, este absolut evident, că în cel puţin una dintre situaţii, nu s-a atins dezideratul aflării adevărului, ceea ce justifică înfrângerea principiului autorităţii de lucru judecat.

Apărarea a mai susţinut că şi în apelul de faţă că este util un exemplu care demonstrează că dincolo de lipsa condiţionării legale ca toate hotărârile care nu se pot concilia să fie penale, o astfel de limitare nu este nici justificată, oportună sau rezonabilă. Atât practica judiciară, cât şi literatura de specialitate acceptă faptul că sunt supuse revizuirii pe acest temei două hotărâri penale prin care aceeaşi persoană a fost trasă la răspundere penală pentru fapte comise în acelaşi interval de timp în două localităţi diferite, aflate la mare distanţa una de alta. Practic, se pleacă de la premisa că eroarea judiciară este evidentă cel puţin în unul din cazuri. Dacă se ia un exemplu similar, în care aceeaşi persoană este condamnată pentru comiterea unei infracţiuni, iar printr-o hotărâre civilă este obligată la plata unor despăgubiri în baza răspunderii civile delictuale pentru o faptă comisă în acelaşi interval de timp într-o altă localitate, aflată la mare distanţă, nu poate exista nicio justificare rezonabilă pentru care hotărârea penală şi hotărârea civilă să nu fie supuse aceluiaşi caz de revizuire. Eroarea judiciară este la fel de evidentă precum în cazul anterior. Riscul ca o persoană nevinovată să fi fost trasă la răspundere penală în baza unei erori judiciare este identic, iar necesitatea de a mai da eficientă principiului autorităţii de lucru judecat dispare.

Apărarea a susţinut că un alt argument pentru care temeiul de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. se referă şi la hotărâri civile, dacă acestea nu se pot concilia cu hotărâri penale este dat de conţinutul şi sensul prevederilor art. 52 C. proc. pen. care abilitează instanţa penală să soluţioneze chestiuni specifice altor materii. Dacă instanţa penală poate tranşa pe fond chestiuni specifice altor materii, nu există nicio raţiune pentru care nu ar putea să le soluţioneze în cadrul căilor de atac.

Date fiind aceste considerente, s-a apreciat că nu există de fapt niciun impediment legal sau raţional pentru care temeiul de revizuire invocat să reclame existenţa mai multor hotărâri penale care nu se pot concilia, ci este suficient ca doar una dintre hotărârile care nu se pot concilia să tranşeze în fond un proces penal.

Dintr-o altă perspectivă, deşi textele de lege care reglementează revizuirea nu prevăd expres acest lucru, implicit rezultă faptul că această cale extraordinară de atac hotărâri judecătoreşti prin care a fost tranşat fondul cauzei. În cererea toate hotărârile cu privire la care s-a solicitat revizuirea sunt hotărâri prin care a fost tranşat fondul cauzei. În cauzele civile s-a tranşat fondul unor acţiuni care vizau drepturile succesorale ale lui B., precum şi legalitatea unor cereri de retrocedare formulate de acesta, elemente care s-au aflat într-o legătură directă şi indisolubilă cu fondul acţiunii penale exercitate faţă de revizuent.

Raportat la incidenţa cazului de revizuire invocat, s-a considerat că hotărârile judecătoreşti nu se pot concilia întrucât împrejurările de fapt şi dispoziţiile pe care le conţin se exclud reciproc. În esenţă, prin hotărârea definitivă din dosarul penal au fost analizate şi tranşate chestiuni care au făcut şi obiectul analizei instanţelor judecătoreşti din dosarele nr. x/2003 şi nr. y/2005, ambele ale Judecătoriei Buftea, dosarele nr. x/2005 şi nr. y/2013, ambele ale Tribunalului Bucureşti şi Dosarul nr. x/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, iar rezolvările date aceloraşi chestiuni de către instanţele judecătoreşti sunt diametral opuse.

Sintetizând, contrar hotărârii penale, hotărârile pronunţate anterior de Judecătoria Buftea, Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti în privinţa subiectului legat de D., precum şi Tribunalul Bucureşti în privinţa fostei E., au statuat definitiv şi irevocabil faptul că B. era îndreptăţit să revendice şi să dobândească respectivele imobile. Practic, în acest moment, se află în putere de lucru judecat atât hotărâri judecătoreşti care atestă dreptul lui B. de a obţine revendicarea, cât şi o hotărâre care neagă dreptul acestuia, niciuna dintre acestea nefiind desfiinţată prin vreo cale de atac prevăzută de lege.

Apărarea a arătat că, sub aspectul admisibilităţii cererii de revizuire sunt şi considerentele Curţii Constituţionale regăsite în Decizia nr. 126/2016, care nu face vreo distincţie între hotărârile civile şi penale şi evidenţiază necesitatea vitală de atingere a dezideratului aflării adevărului judecătoreşti, în ultim resort, chiar dacă această asumare implică desfiinţarea oricăror hotărâri intrate în puterea lucrului judecat.

În dezbateri, revizuentul A., beneficiind de asistenţa juridică a avocatului ales, a arătat că cererea de revizuire vizează o hotărâre penală şi mai multe hotărâri civile, însă nu urmăreşte să concilieze decizia penală cu sentinţa penală în prezentul dosar. S-a precizat că faţă de revizuent există hotărâri judecătoreşti independente şi care statuează în mod esenţial diferit asupra aceloraşi chestiuni de fapt şi de drept.

Apărarea a apreciat că nu se poate interpreta că, în speţa pendinte, nu este accesibilă calea revizuirii, cu atât mai mult cu cât, în cadrul cazului de revizuire prevăzut de art. 453 lit. e) din C. proc. pen., legiuitorul nu face vreo distincţie, referindu-se doar la hotărâri judecătoreşti care nu se pot concilia. În plus, în materie procedurală, nu se identifică vreo prevedere legală care să clarifice în mod riguros o astfel de chestiune, motiv pentru care apelează la practica judiciară şi doctrina invocată de prima instanţă în această procedură.

Examinând actele dosarului şi hotărârea atacată, conform dispoziţiilor art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte constată că apelul declarat de A. împotriva Sentinţei penale nr. 3/F/CC din 28 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoaşterea de către instanţele care au soluţionat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul.

Potrivit art. 453 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. (respectiv prin care s-a soluţionat latura penală sau civilă a unei cauze), şi numai pentru cauzele prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

În consecinţă, sunt supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive prin care se soluţionează conflictul de drept penal substanţial, iar din această categorie fac parte hotărârile prin care instanţa de judecată a pronunţat o soluţie de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal.

Examinând cererea formulată de condamnatul revizuent, se constată că acesta a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., arătând că cererea de revizuire vizează o hotărâre pronunţată în materie penală şi mai multe hotărâri pronunţate în materie civilă. Apărarea a susţinut că atât timp cât o hotărâre pronunţată în materie penală reţine împrejurări de fapt aflate într-o vădită contradicţie cu împrejurări de fapt reţinute de hotărâri civile, este evident că în cel puţin una dintre situaţii nu s-a atins dezideratul aflării adevărului, ceea ce justifică înfrângerea principiului autorităţii de lucru judecat.

În susţinerea cazului de revizuire, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., revizuentul a susţinut că hotărârile judecătoreşti civile recunoşteau B. al României atât calitatea de persoană îndreptăţită, cât şi dreptul de a primi imobile, în timp în ce, în calea de atac a apelului, în cauza penală, această recunoaştere acordată de instanţa civilă a fost înlăturată. Astfel, în prezent există hotărâri judecătoreşti definitive care se exclud reciproc şi, care, cu excepţia celei penale, pledează pentru nevinovăţia revizuentului.

În cazul unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. - când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia - trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: să existe două sau mai multe hotărâri definitive şi hotărârile să nu se poată concilia.

Se constată că nu există acest caz de revizuire dacă hotărârea civilă se referă la o chestiune prealabilă, iar cea penală la aceeaşi chestiune prealabilă, întrucât, dacă a rămas mai întâi definitivă hotărârea civilă, se impune în faţa instanţei penale cu autoritate de lucru judecat [art. 52 alin. (3) C. proc. pen.], iar dacă a rămas mai întâi definitivă hotărârea penală cu privire la chestiunea civilă prealabilă de care a depins soluţionarea acţiunii penale, se impune cu autoritatea de lucru judecat instanţei civile.

În speţa de faţă, se constată că instanţa de apel nu a analizat, însă, chestiunile privind autoritatea de lucru judecat a hotărârilor civile ca o situaţie prealabilă, iar aceste hotărâri civile nu au avut un rol determinant în adoptarea soluţiei de condamnare a inculpaţilor. De exemplu, cu referire la Sentinţa civilă nr. 2146 din 06 decembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a-III-a civilă, instanţa de apel a constatat că aspectele soluţionate de instanţa civilă nu reprezintă o chestiune prealabilă şi, de aceea, această hotărâre nu are autoritate de lucru judecat în instanţei penale în prezenta cauză, cu referire la legalitatea restituirii terenului în suprafaţă de 170.924,975 mp. de către Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor (pag. 603 din Decizia penală nr. 382 din 17 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016) . S-a reţinut de către instanţa de apel că această hotărâre civilă a fost pronunţată în anul 2013, în legătură cu alte aspecte decât cele care fac obiectul judecăţii în cauza penală.

În raport de aceste considerente, se constată că în mod corect prima instanţă a dispus respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, având în vedere că revizuentul a declarat calea de atac împotriva unor hotărâri care vizau situaţii juridice diferite şi deci nu erau susceptibile de reformare. Astfel că, având în vedere prevederile art. 453 şi următoarele din C. proc. pen., s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale, respectiv revizuentul nu a invocat niciun temei legal care să justifice o eventuală admitere a cererii sale de revizuire.

Pentru aceste motive, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 3/F/CC din 28 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 3/F/CC din 28 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2022.

GGC - ED