Inadmissibility of appeal against definitive execution objection where underlying decision was rendered on appeal

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 218/A din 22 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 301/A din 08 octombrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2018.

Examinând contestaţia la executare formulată, în baza temeiului de drept invocat şi a motivelor prezentate de contestatorul A., Înalta Curte a constat că aceasta este nefondată.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, în cauză, contestatorul şi-a întemeiat contestaţia la executare pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că împiedicarea la executare a deciziei penale nr. 301/A din 08 octombrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, izvorăşte din lipsa motivării în fapt şi în drept, la momentul pronunţării, a soluţiei de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, sub aspectul unei trăsături esenţiale a infracţiunii şi anume calitatea de funcţionar public a subiectului activ, ceea ce ar atrage caracterul nelegal al deţinerii sale, având în vedere decizia nr. 233/2021 pronunţată de Curtea Constituţională.

Totodată, s-a reţinut că prin decizia nr. 233 din 07 aprilie 2021 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că "redactarea hotărârii judecătoreşti prin care cauza este soluţionată de prima instanţă de judecată, respectiv a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa se pronunţă asupra apelului (motivarea în fapt şi în drept) ulterior pronunţării minutei (soluţiei) dispuse în cauză, "în cel mult 30 de zile de la pronunţare" sau după un interval de timp ce poate depăşi cu mult termenul menţionat, este aptă să lipsească persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil (...), iar punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive anterior motivării în fapt şi în drept a acesteia este contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la libertatea individuală şi siguranţa persoanei şi celor care consacră demnitatea umană şi dreptatea, ca valori supreme, în statul de drept (paragraful 97).

Înalta Curte a reţinut că, decizia nr. 233 din 07 aprilie 2021 pronunţată de Curtea Constituţională (publicată în M. Of. Partea I nr. 508 din 17 mai 2021) nu are aplicabilitate în speţa de faţă, având în vedere că a fost pronunţată şi publicată în Monitorul Oficial al României ulterior pronunţării deciziei instanţei de apel nr. 301/A din 08 octombrie 2019, iar potrivit art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţia României, deciziile instanţei de contencios constituţional sunt general obligatorii de la data publicării şi au putere numai pentru viitor.

Dintr-o altă perspectivă, s-a reţinut că argumentele prezentate de contestator în susţinerea prezentei contestaţii la executare (în legătură cu lipsa calităţii de subiect activ al infracţiunii pentru care a fost condamnat), reprezintă critici ce vizează legalitatea şi temeinicia deciziei pronunţate de instanţa de apel, astfel că, pretinsa împiedicare la executare invocată de acesta antamează fondul cauzei şi nu poate fi circumscrisă vreunei cauze de împiedicare a executării hotărârii, în înţelesul dat acestei sintagme prin dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen.

În acelaşi sens, s-a reţinut şi decizia nr. 260 din 26 mai 2020 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 723 din 11 august 2020 care a reţinut:

"în cadrul contestaţiei la executare nu se pot pune în discuţie chestiuni ce antamează fondul cauzei în legătură cu care a fost pronunţată hotărârea judecătorească".

Deopotrivă, în jurisprudenţa constantă a instanţei de contencios constituţional s-a reţinut că, procedura contestaţiei la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Procedura contestaţiei la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau a plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii (decizia nr. 381 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 28 iulie 2015, decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016).

Prin urmare, s-a constatat că chestiunile referitoare la calitatea subiectului activ al infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a contestatorului A., sunt intrate în puterea de lucru judecat, nefiind susceptibile de a fi modificate prin intermediul contestaţiei la executare.

Pentru considerentele expuse, reţinând că aspectele indicate în susţinerea prezentei contestaţii la executare exced cazului reglementat de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 301/A din 08 octombrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei penale nr. 218/A din 22 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021 a formulat contestaţie condamnatul A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2022, fiind repartizat aleatoriu, în sistem informatizat, Completului de 5 Judecători penal 2-2022 pentru termenul de judecată din data de 6 iunie 2022.

Examinând calea de atac promovată de contestatorul A., prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte Completul de 5 Judecători constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestaţie, printre altele, când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c), competentă să dea o rezolvare contestaţiei la executare fiind în acest caz, potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Totodată, teza finală a art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. prevede că, în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută, în înţelesul art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., poate fi prima instanţă de judecată, dacă nelămurirea vizează o sentinţă, sau, după caz, instanţa de apel ori de recurs în casaţie, când aspectul ce se urmăreşte a fi clarificat face parte din dispozitivul unei decizii.

Pe de altă parte, reglementând procedura la instanţa de executare, art. 597 din C. proc. pen. stabileşte, în alin. (1) şi (6), că, în materia executării pedepsei, competenţa aparţine fie instanţei de executare (care, potrivit art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., este prima instanţă de judecată), fie instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de executare, pentru ca, în alin. (7), să se menţioneze că hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pedepsei pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi, rezultă că hotărârea pronunţată asupra contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. poate fi atacată doar atunci când se solicită lămurirea unei sentinţe date în primă instanţă şi este definitivă în ipoteza în care vizează clarificarea unor dispoziţii dintr-o decizie dată în apel sau recurs în casaţie. În acest sens, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 552 alin. (1) din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia.

Raportând aceste considerente la contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte constată că, contestatorul A. a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., lămurirea deciziei penale nr. 301/A din 08 octombrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2018 în calea de atac a apelului, hotărâre care, potrivit art. 552 alin. (1) din C. proc. pen., a rămas definitivă la data pronunţării.

Ca urmare, şi hotărârea pronunţată, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din C. proc. pen., de instanţa de apel asupra contestaţiei la executare formulată de condamnat are acelaşi regim juridic, fiind, la rândul său, definitivă la data pronunţării.

De asemenea, se constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Or, potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., pot fi atacate cu contestaţie numai hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pedepsei, ipoteză care, aşa cum s-a arătat anterior, nu se regăseşte în speţă.

În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile textelor de lege anterior menţionate, se constată că în speţă contestatorul A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (pronunţată într-o contestaţia la executare ce a vizat o altă hotărâre definitivă), învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în contestaţie la executare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât, în situaţia contrară, s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile ... pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători penal 2-2022 va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 218/A din 22 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 218/A din 22 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM