Peremption of cassation appeal: automatic lapse period runs from suspension order regardless of party notification

Deliberând asupra cauzei prezente, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin decizia civilă nr. 5994 pronunţată în dosarul nr. x/2016, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat perimat recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 2222 din 9 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, a declarat recurs recurentul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2021.

Prin memoriul de recurs, recurentul solicită admiterea recursului şi repunerea pe rol a cauzei. Arată că va depune motivarea pe larg a recursului după comunicarea hotărârii de perimare.

Recurentul susţine că încheierea de şedinţă din data de 9 iulie 2020 prin care s-a dispus suspendarea cererii de recurs, în prezenta cauză, motivat de faptul că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecata în lipsă a căii extraordinare de atac, nu i-a fost comunicată. Astfel, Ministerul nu a avut cunoştinţă de suspendarea recursului promovat în prezenta cauză, motiv pentru care nu a putut întreprinde niciun demers legal în vederea evitării perimării.

Având în vedere cele anterior menţionate, apreciază că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece nu există un motiv imputabil Ministerului.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii nr. 5994 din 2 decembrie 2021 şi repunerea cauzei pe rol.

3. Apărările formulate în cauză

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei A. care a depus note scrise prin care solicită să se constate că în cauză a intervenit perimarea.

Precizează că instanţa nu avea obligaţia de a comunica încheierea de suspendare către recurent şi arată că recurentul nu a indicat temeiul de drept în baza căruia instanţa ar fi trebuit sa procedeze în acest sens.

4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Se reţine că prin memoriul de recurs, recurentul nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că motivele invocate prin cererea de recurs sunt susceptibile de încadrare în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că s-a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. care reglementează instituţia perimării, iar recurentul, în principal, a criticat aplicarea acestei sancţiuni.

În argumentarea căii de atac exercitate, recurentul a susţinut că, în cauză, nu a intervenit perimarea, arătând că încheierea de şedinţă din data de 9 iulie 2020 prin care s-a dispus suspendarea cererii de recurs nu i-a fost comunicată. Astfel, Ministerul nu a avut cunoştinţă de suspendarea recursului promovat în prezenta cauză, motiv pentru care nu a putut întreprinde niciun demers legal în vederea evitării perimării.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

În cauză, se constată că prin încheierea de şedinţă din 9 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus suspendarea soluţionării cererii de recurs exercitate de recurentul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 2222 din 9 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părţile cauzei nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În acelaşi sens, prin decizia recurată, s-a reţinut că pricina a rămas în nelucrare din culpa părţilor mai mult de 6 luni, astfel că la termenul din 12 decembrie 2021, instanţa a constatat îndeplinite condiţiile pentru aplicarea sancţiunii procedurale a perimării, în temeiul dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ.

Totodată, s-a reţinut că de la data suspendării judecăţii cererii de recurs nu a intervenit nicio cauză de suspendare sau întrerupere a cursului termenului de perimare.

În ceea ce priveşte criticile recurentului, prin care solicită admiterea recursului pe motiv că nu i-a fost comunicată încheierea de şedinţă prin care s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi, astfel, nu a putut întreprinde niciun demers legal în vederea evitării perimării, Înalta Curte constată că, potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ., "Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

C. proc. civ. nu condiţionează curgerea termenului de perimare de comunicarea actului procedural întocmit de instanţă, astfel că data de la care se calculează termenul de perimare este data pronunţării încheierii de suspendare a judecăţii pricinii, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost sau nu comunicată părţilor, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dispunerea măsurii suspendării judecăţii se datorează culpei părţilor, a lipsei de stăruinţă a acestora în vederea judecării litigiului.

Totodată, se reţine că nu prezintă nicio relevanţă argumentele recurentului, în sensul că, în lipsa comunicării încheierii, nu a putut întreprinde nici un demers legal în vederea evitării perimării. Or, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.".

Înalta Curte reţine că recurentul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor este cel care a formulat calea de atac şi avea obligaţia de a contribui la desfăşurarea şi de a urmări finalizarea procesului, aceasta şi în virtutea principiului disponibilităţii procesului civil.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că instanţa a aplicat normele legale incidente în cauză, constatând, în mod corect, că cererea de recurs s-a perimat.

În raport de considerentele prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată nefondate criticile aduse de recurentul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor deciziei atacate, urmând a dispune respingerea recursului împotriva deciziei civile nr. Deciziei civile nr. 5994 din 2 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva deciziei civile nr. 5994 din 2 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2022.

Procesat de GGC - LM