Bribery conviction upheld where public official status renders Art. 289(1) Penal Code applicable rather than the Art. 289(2) nexus requirement for assimilated officials.

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 130/04.05.2021 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în dosarul penal nr. x/2020, s-a dispus condamnarea inculpatei A. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 actualizată pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Conform art. 65 din C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen.

Conform art. 289 alin. (3) din C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpata A. a sumei de 700 RON primită de aceasta cu titlu de luare de mită.

Conform art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatei la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (fază de urmărire penală şi fază de judecată)

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpata A.

Prin decizia penală nr. 983/A din data de 28 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpata A., s-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 130/04.05.2021 a Tribunalului Galaţi, iar în rejudecare, s-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatei A. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, reţinând şi prevederile art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 91, 92 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatei A., pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpata A. să respecta următoarea obligaţie:

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la Biblioteca Judeţeană "B." Galaţi sau la AJOFM Galaţi.

Conform art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei A. că, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor sus-menţionate ori în cazul comiterii de noi infracţiuni, se va revoca suspendarea şi se va dispune executarea pedepsei, potrivit art. 96 din C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, nr. 983/A din data de 28 octombrie 2021, la data de 22 noiembrie 2021, a declarat recurs în casaţie inculpata A., prin avocat, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casaţie, s-a solicitat, în temeiul cazului de casare prevăzut de disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatei A. în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală (exact aşa cum cere şi motivul de recurs în casaţie prevăzut de articolul 438 alin. (7), respectiv că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 289 C. pen. ca actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii, se primeşte, se accepta promisiunea unor foloase, sa fie în legătură cu îndatoririle de serviciu, respectiv să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri.

S-a menţionat că alin. (2) al art. 289 C. pen. prevede că "Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătura cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri."

În motivare, apărarea, în esenţă, a arătat că din probele administrate a rezultat că inculpata şi-a îndeplinit în mod responsabil atribuţiile de serviciu, în sensul că a întocmit raportul de inspecţie fiscală la data de 20.08.2019, prin care a stabilit că denunţătorul a colectat TVA în cuantum de 520.788 RON faţă de TVA colectat şi declarat în sumă de 482.632 RON, rezultând o diferenţă de TVA colectat suplimentar în sumă de 38.152 RON.

Astfel, s-a arătat că nu se poate reţine nici existenţa unui act contrar îndatoririlor în condiţiile în care, prin activitatea de control desfăşurată, s-au stabilit în sarcina denunţătorului obligaţii fiscale, precum şi sesizarea organelor de cercetare penală, în vederea stabilirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Apărarea inculpatei a susţinut că, faţă de modul în care a fost reţinută în cauză săvârşirea faptei imputată inculpatei, s-a menţionat însă că nu se indică ce anume a făcut sau nu a făcut inculpata în ceea ce priveşte atribuţiunile de control, respectiv efectuarea controlului la martorul C. S-a mai arătat că este adevărat că la momentul când a solicitat suma de bani era funcţionar public, dar acea sumă era doar pentru cheltuielile de transport, aspect care rezultă chiar din declaraţia denunţătorului, rezultând astfel, în opinia apărării, că relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu apărate de art. 289 alin. (1) şi alin. (2) nu au fost încălcate.

În motivele de recurs, apărarea inculpatei a făcut referire la declaraţia martorului denunţător în sensul că însuşi acesta a indicat plata sumei de bani pentru combustibil şi nu pentru alterarea controlului.

De asemenea, în motivarea recursului în casaţie, s-a susţinut că eroarea instanţei de apel a constat în aceea că a reţinut că fapta ar fi fost comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, cu principala argumentaţie că inculpata A. este un funcţionar public şi avea îndatorirea de a se deplasa la contribuabil pe banii unităţii, teză apreciată ca fiind greşită, întrucât contribuabilul trebuia să se deplaseze la sediul ANAF Galaţi cu documentele la control.

Astfel, pentru motivele arătate în cererea formulată, în temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei din apel şi să se dispună achitarea inculpatei A. în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. .b) teza I din C. proc. pen.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie a fost comunicată părţilor şi Ministerului Public.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, la data de 13.12.2021, dosarul de recurs în casaţie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2020, când s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 01.03.2022 dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea din data de 18 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., fiind fixat termen în cauză la data de 01.03.2022.

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, s-au luat concluziile apărării recurentului inculpat şi ale parchetului, acestea fiind redate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpata A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia atacată, inculpata A. a fost condamnată la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 91, 92 din C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatei A., pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani,stabilit în condiţiile art. 92 din C. pen.

În cauză, recurenta inculpată A. a formulat recurs în casaţie, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Criticile recurentei inculpate vizează greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, susţinându-se în esenţă că inculpata A. a fost condamnată pentru o fapta care nu este prevăzută de legea penală. Inculpata nu a negat primirea banilor şi scopul pentru care i-a solicitat (acoperirea cheltuitelor de transport necesare pentru efectuarea verificării financiar fiscale a Întreprinderii Individuale C., verificare ce trebuia să o efectueze conform ordinului de serviciu nr. 99/09.07.2019) însă a solicitat achitarea sub aspectul infracţiunii deduse judecăţii, invocând faptul că primirea banilor nu s-a comis în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, astfel cum impun prevederile art. 289 alin. (2) C. pen., ci inculpata A. a solicitat bani pentru transport.

Astfel, prin motivele de recurs în casaţie formulate, apărarea a susţinut că se impune achitarea inculpatei, având în vedere că din interpretarea situaţiei de fapt deduse judecăţii rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnată, sens în care, fapta imputată acesteia şi pentru care în mod greşit s-a dispus condamnarea, nu este prevăzută de legea penală.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte observă că recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Cazurile în care se poate exercita recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Înalta Curte reţine că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situaţii în care fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată caracterul neîntemeiat al acestora.

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. c) teza a II-a din Legea 78/2000, constă în aceea că la data de 10.07.2019, în calitate de inspector superior clasa I la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, inculpata A. a primit, pentru sine, în mod direct, suma de 700 de RON de la martorul C., în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv, efectuarea unei inspecţii fiscale/verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale la Întreprinderea Individuală C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 289 din C. pen., infracţiunea de luare de mită constă în fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Art. 6 din Legea nr. 78/2000, reţinut în sarcina inculpatei în coroborare cu art. 289 din C. pen., nu reglementează condiţii suplimentare pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, doar face trimitere la dispoziţiile C. pen.

Prin urmare, condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. - art. 76 alin. (1) din C. pen., la care a fost condamnată inculpata A. trebuie să se suprapună pe cele ale infracţiunii tip de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) C. pen. Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:

a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;

b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Pe de altă parte, conform art. 175 (2) C. pen.- este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Inculpata A. consideră că fapta pentru care a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală, respectiv că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 289 C. pen. ca actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii, se primeşte, se acceptă promisiunea unor foloase, sa fie în legătură cu îndatoririle de serviciu, respectiv să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri.

Înalta Curte constată că subiectul activ al infracţiunii de luare de mită, este funcţionar public (al. 1 al art. 289 C. pen.), context în care inculpata A. a primit bani de la martorul C. în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu (acoperirea cheltuitelor de transport necesare pentru efectuarea verificării financiar fiscale a Întreprinderii Individuale C.) şi nu în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri (art. 289 alin. (2) C. pen.).

De asemenea, din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa de apel a stabilit că inculpata A. era la data faptei inspector superior clasa I la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, exercitând astfel o funcţie publică conform art. 175 alin. (1) lit. b), teza a II-a C. pen., fiind funcţionar public în sensul legii penale, iar în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 289 alin. (1) C. pen. şi nu cele ale art. 289 alin. (2) C. pen.

Cu alte cuvinte, concluzionând, apărarea inculpatei şi solicitarea acesteia de a fi achitată pleacă de la premiza greşită a incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 289 alin. (2) C. pen., prevederi legale care, aşa cum s-a arătat mai sus, nu sunt aplicabile inculpatei în speţa de faţă, câtă vreme inculpata este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) C. pen. şi nu funcţionar public asimilat, în sensul art. 175 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte reţine că aceleaşi critici au fost analizate de instanţa de apel, constatându-se caracterul nefondat al acestora.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 983/A din data de 28 octombrie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 983/A din data de 28 octombrie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 martie 2022.

Procesat de GGC - LM