Assimilated smuggling classification: prohibition of factual re-evaluation in cassation regarding illicit provenance of unbranded goods

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 127 din 11 februarie 2021 pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În temeiul art. 274 cu referire la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 396 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă asimilată săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, prev. de art. 274 cu ref. la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 41 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani, în condiţiile prev. de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie având acelaşi conţinut, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. (3) C. pen.

Prin aceeaşi hotărâre a fost condamnat şi inculpatul B.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1349, 1357-1358 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Direcţia Regională Vamală şi s-a dispus obligarea inculpaţilor A. şi B. la plata, în solidar, către aceasta, a sumei de 6.031 RON pentru repararea prejudiciului cauzat bugetului de stat, urmând ca la această sumă se se adauge dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente, începând cu data săvârşirii infracţiunii, respectiv 29.10.2019, şi până la efectiva achitare, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală.

În temeiul art. 112 lit. f) C. pen. s-a a dispus confiscarea specială a celor 48 de cartuşe de ţigarete marca x, reţinute conform Dovezii seria x nr. x/11.02.2020.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, printre alţii, inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 702/A din 16 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, printre altele, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 127 din 11 februarie 2021 pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare, s-a desfiinţat, în parte, hotărârea apelată, iar în rejudecare, printre altele:

S-a aplicat în favoarea inculpatului A. circumstanţa atenuată prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. şi s-a redus pedeapsa aplicată acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă asimilată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, prev. de art. 274 cu ref. la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 41 alin. (1) C. pen., la 5 ani închisoare.

În temeiul art. 25 C. proc. pen. s-a luat act de faptul că inculpatul A. (împreună cu inculpatul B.) a achitat, în favoarea părţii civile A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Direcţia Regională Vamală, prejudiciul produs prin infracţiune, constând în suma de 6031 RON debit principal, plus accesorii de la data săvârşirii faptei şi până la data plăţii, 6 iulie 2020.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu contravin deciziei.

În temeiul art. 272 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus plata sumei de 450 RON, reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

*

Împotriva deciziei penale nr. 702/A din 16 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales.

În motivarea căii de atac, inculpatul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în argumentarea căruia, în esenţă, a arătat că instanţa de apel a menţinut concluzia la care a ajuns instanţa de fond în legătură cu existenţa infracţiunii de contrabandă în formă asimilată, calificată, prev. de art. 274, cu referire la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, fără a analiza criticile de nelegalitate formulate de apărare, referitoare la lipsa dovezilor privind provenienţa ţigărilor pe care le-a deţinut la data controlului, respectiv a dovezilor că ţigările au intrat în România peste frontieră, în condiţii ilicite, deşi pentru reţinerea săvârşirii infracţiunii anterior menţionate era absolut necesară o astfel de evaluare.

În acest sens a arătat că, în cauză nu a fost administrată nicio probă din care să rezulte că cele 480 pachete de ţigări netimbrate, marca x, depistate în autoturismul său la data de 29 octombrie 2019, în jurul orei 04:10, au fost produse (manufacturate) în altă ţară şi au fost introduse, în mod ilegal, în România, motiv pentru care posibilitatea ca acestea să fi fost fabricate pe teritoriul României nu poate fi exclusă. Or, producerea respectivelor ţigări pe teritoriul României nu reprezintă doar o posibilitate, ci aproape o certitudine, în contextul în care, pe teritoriul ţării au fost descoperite foarte multe fabrici clandestine de ţigarete, situaţie prin raportare la care organele de urmărire penală, instanţa de fond şi instanţa de apel aveau obligaţia să administreze probe certe din care să rezulte că ţigaretele găsite asupra sa au fost produse în altă ţară şi au fost introduse pe teritoriul României în mod ilegal.

Potrivit dispoziţiilor art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 "constituie infracţiuni următoarele fapte: h) deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri".

Or, în sarcina sa se reţine că a fost surprins deţinând un număr de 9.600 bucăţi ţigarete, sub plafonul de 10.000 ţigarete prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015, fără ca provenienţa acestora (din afara teritoriului României) să fi fost dovedită, ceea ce conduce şi chiar obligă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat este aceea de deţinere a ţigaretelor netimbrate, în afara antrepozitului fiscal, într-o cantitate aflată sub limita legală de la care fapta este considerată infracţiune.

Ca urmare, fapta sa este de natură contravenţională şi se sancţionează potrivit art. 449 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 227/2015, conform căruia:

"constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 RON la 5.000 RON următoarele fapte: k) deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prevederilor art. 421 alin. (3), fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. i)".

Pentru considerentele prezentate, recurentul a concluzionat că a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi a hotărârii instanţei de fond şi dispunerea achitării sale în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 15 septembrie 2021, sub nr. x/2020, fixându-se termen pentru verificarea admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 26 octombrie 2021.

Prin încheierea din 26 octombrie 2021, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat, 7 decembrie 2021, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat şi reprezentantul Ministerului Public au expus opiniile asupra recursului în casaţie, concluziile acestora fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile concret formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată caracterul neîntemeiat al acestora.

În acest sens, reţine că starea de fapt valorificată prin decizia recurată raportat la infracţiunea analizată este, în esenţă, următoarea:

În noaptea de 29.10.2019, în jurul orei 04:10, în timp ce se deplasau dinspre comuna Periam cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x (condus de inculpatul B.), inculpaţii A. şi B. au fost opriţi de către organele de poliţie în loc. Savale pe str. x, în dreptul imobilului nr. 684, pe drum public, iar în urma controlului, în autoturism au fost găsite 480 de pachete de ţigări netimbrate, marca x, de provenienţă sârbească, bunuri supuse accizării şi deţinute în afara antrepozitului fiscal, faptă care întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată), în forma agravată prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006. S-a reţinut, de asemenea, că fapta a fost săvârşită de inculpatul A. în stare de recidivă postexecutorie, conform art. 41 alin. (1) C. pen., raportat la pedeapsa închisorii de 8 ani şi 4 luni aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 324/19.11.2010, pronunţată în dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Sânnicolau Mare, definitivă la data de 20.06.2011 prin decizia penală nr. 1024/2011 a Curţii de Apel Timişoara.

În actualul cadru procesual, invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul A. a susţinut lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii de contrabandă pentru care a fost condamnat definitiv, arătând că, în lipsa oricăror dovezi că ţigările achiziţionate au fost produse (manufacturate) în altă ţară şi au fost introduse, în mod ilegal, în România, probabilitatea ca acestea să fi fost produse pe teritoriul naţional este foarte mare.

Altfel spus, contestând statuările definitive ale instanţelor cu privire la provenienţa din contrabandă a ţigărilor descoperite în autoturismul său la data de 29.10.2019, inculpatul a susţinut că, în lipsa unor dovezi certe cu privire la introducerea ilicită a bunurilor pe teritoriul României, în sarcina sa se putea reţine, cel mult, infracţiunea prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015; în condiţiile în care a fost surprins, însă, deţinând un număr de 9.600 bucăţi ţigarete, sub plafonul de 10.000 ţigarete prevăzut de acest ultim text de lege, fapta sa ar fi doar de natură contravenţională, sancţionată potrivit art. 449 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 227/2015.

Evaluând critica formulată de recurentul inculpat, Înalta Curte constată, prioritar, că aceasta are ca premisă necesară însăşi negarea bazei factuale stabilite în mod definitiv şi care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului.

Invocând lipsa unor dovezi certe privind provenienţa ţigaretelor, recurentul A. a solicitat, în realitate, nu cenzurarea unor chestiuni de drept circumscrise conţinutului tipic obiectiv al infracţiunii asimilate de contrabandă, ci reevaluarea materialului probator administrat în cauză sub aspectul particular al provenienţei din contrabandă a ţigărilor ce fac obiectul acuzaţiei, negând, astfel, concluzia definitivă la care au ajuns instanţele cu privire la această chestiune de fapt.

Or, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator nu sunt posibile într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept.

Instanţa de casaţie este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanţă cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de apel, fără a putea reevalua ea însăşi, în calea extraordinară de atac, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configuraţia faptică a acuzaţiilor.

Această înseamnă că, în speţă, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanţei de apel, referitoare la caracterul ilicit al provenienţei ţigaretelor, caracter evidenţiat, aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, din elemente factuale care nu mai pot cenzurate în recurs în casaţie, cum ar fi, exemplificativ, identificarea ţigaretelor netimbrate în autoturismul oprit de autorităţi în trafic, faptul că deplasarea inculpaţilor a avut loc pe timp de noapte, sub pretextul cumpărării unei cantităţi de pâine, ora complet nepotrivită pentru a face astfel de cumpărături, preţul de achiziţie evident mai mic decât cel practicat de comercianţii autorizaţi pentru produse similare.

Or, aşa cum s-a argumentat în precedent, limitarea normativă a obiectului recursului în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea cauzei pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt definitiv reţinute de către instanţa de apel ori a concordanţei acesteia cu probele administrate.

Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a stabilit această stare de fapt, a fiabilităţii lor ori a eventualelor contradicţii dintre ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, şi concluziile instanţei, pe de altă parte, este proprie unei evaluări de fapt a cauzei, care excedează vădit limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pe cale de consecinţă, fapta reţinută în sarcina inculpatului A., de a deţine şi transporta, împreună cu o altă persoană, 480 de pachete de ţigări netimbrate, marca x, de provenienţă sârbească, bunuri supuse accizării şi deţinute în afara antrepozitului fiscal, cunoscând că ele provin din contrabandă, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii asimilate de contrabandă, în forma agravată prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

Aşa cum s-a statuat prin decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 62 din 28/01/2016) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea chestiunilor de drept în materie penală, noţiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

În considerentele acestei decizii obligatorii, instanţa supremă a reţinut că infracţiunea asimilată supusă analizei nu este condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminată în art. 270 alin. (1) şi de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal fie să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora, fie să fie destinate săvârşirii contrabandei.

Ca urmare, provenienţa din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal se raportează, în primul rând, la caracterul ilicit al introducerii lor în ţară, la faptul că a fost ocolit controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări factuale, ce nu pot fi reevaluate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

În contextul acestor consideraţii teoretice, Înalta Curte conchide că fapta definitiv reţinută în sarcina inculpatului A. se circumscrie elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de contrabandă în varianta asimilată şi în formă agravată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din acelaşi act normativ.

Fiind subsumate unei concluzii prealabile contrare sub aspectul anterior expus, susţinerile recurentului vizând pretinsa incidenţă a altei norme de incriminare, regăsite în Legea nr. 227/2015 (cu efectul constatării lipsei unui element de tipicitate propriu acestei ultime incriminări), aduc în discuţie o eventuală schimbare a încadrării juridice, excedând în mod vădit specificului recursului în casaţie.

Pentru considerentele expuse, constatând nefondate criticile formulate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 702/A din data de 16 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va dispune ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 702/A din data de 16 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 627 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2021.

Procesat de GGC - LM