Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 510/2022 AI generated

Inadmissibility of new appellate remedy under Law 228/2020 against final pre-amendment confiscation order

Case Number Decizia nr. 510/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, upholding the final 2014 appellate court decision that maintained the preservation of criminal assets and special confiscation measures, and ordered the appellant to pay 200 RON in judicial fees. The dispute concerned a corporate entity's challenge to a final criminal decision issued in 2014, which had extended assurance measures and imposed special confiscation of massive sums and real estate to guarantee the execution of penalties for tax evasion and money laundering, with the appellant arguing that a 2020 statutory amendment introduced a new right of appeal for such measures. The Court held that the new appeal mechanism, established by Law No. 228/2020 implementing EU Directive 42/2014, applies only prospectively and cannot be invoked against definitive judgments rendered before the amendment's entry into force, relying on the principle of immediate application of procedural law (Art. 13 CPP) and the constitutional prohibition of retroactive legislation (Art. 15(2) of the Constitution), while further finding that the appellant had previously exercised effective access to justice during the initial proceedings.

Legislator headnote

AI generated

art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (5) din C. proc. pen, art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, art. 41 alin. (2) din C. pen, art. 5 din C. pen; Inadmissibility of new appellate remedy under Law 228/2020 against final pre-amendment confiscation order: The dispute concerned a corporate entity's challenge to a final criminal decision issued in 2014, which had extended assurance measures and imposed special confiscation of massive sums and real estate to guarantee the execution of penalties for tax evasion and money laundering, with the appellant arguing that a 2020 statutory amendment introduced a new right of appeal for such measures. The Court held that the new appeal mechanism, established by Law No. 228/2020 implementing EU Directive 42/2014, applies only prospectively and cannot be invoked against definitive judgments rendered before the amendment's entry into force, relying on the principle of immediate application of procedural law (Art. 13 CPP) and the constitutional prohibition of retroactive legislation (Art. 15(2) of the Constitution), while further finding that the appellant had previously exercised effective access to justice during the initial proceedings.

Keywords

AI generated
criminal confiscation effective access to justice rights of access judicial law established right procedural issues

Cited Legislation

AI generated
art. 32 din Legea nr. 656/2002
Prin încheierea din 15 septembrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a dispus, în baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art.
art. 11 din Legea nr. 241/2005
656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art.
art. 249 alin. (5) din C. proc. pen
pen., art. 249 alin. (5) din C. proc. pen.
art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994
În baza art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplic.
art. 41 alin. (2) din C. pen
art. 41 alin. (2) din C. pen.
art. 5 din C. pen
din 1969 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A.
art. 65 din C. pen
În baza art. 65 din C. pen.
art. 71 din C. pen
În baza art. 71 din C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen.

Main legal basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as inadmissible.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to obligate the appellant to pay judicial costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

I. Deliberând asupra excepţiei privind inadmisibilitatea contestaţiei, invocată oral de către reprezentantul Ministerului Public, se reţin următoarele:

Prin încheierea din 15 septembrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a dispus, în baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) din C. proc. pen., art. 249 alin. (5) din C. proc. pen. coroborate cu disp. art. 32 lit. d) din Codul familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 şi cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanţă nr. 171/d/p/2003 din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ÎCCJ, DIICOT - Structura Centrală, precum şi sechestrul asigurător instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20.05.2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G. şi H., inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale soţiilor acestora, ale rudelor de gradul I şi ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 249 alin. (1), (4) din C. proc. pen. a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător asupra sumei de 189.000.000 ROL ridicaţi de martora I. de la J. cu privire la care martora declara că i-a cheltuit personal.

Prin încheierea din 01 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus emiterea unei adrese către Parchetul General de pe lângă ÎCCJ - DIICOT, Structura Centrală pentru a aduce la îndeplinire în integralitate, măsurile dispuse de instanţă prin încheierea de şedinţă din 15.09.2014, emiterea unei adrese către Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare pentru notarea dispoziţiilor de indisponibilizare a bunurilor, emiterea unei adrese către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru a se proceda la luarea unei inscripţii ipotecare asupra bunurilor imobile cu privire la care s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului în data de 15.09.2014, conform proceselor-verbale referitoare la aceste bunuri şi emiterea unei adrese către ONRC Depozitarul Central pentru a se nota interdicţia de înstrăinare.

S-a acordat termen de judecată la data de 09 octombrie 2014 termen pentru care, printre altele, a dispus citarea, în calitate de intervenienţi, a persoanelor care pretind drepturi asupra bunurilor în privinţa cărora s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului: K. S.R.L. prin lichidator L. SPRL, M., N., S.C. O. S.R.L., P., Q. şi R., S. S.A., B., T., S.C. U. S.A. prin lichidator judiciar V. S.R.L., cu sediul ales la W.

Prin decizia penală nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2005, s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, printre alţii, de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 809/F din 28.11.2011 şi a încheierii de şedinţă din data de 28.09.2006, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul cu nr. x/2005, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacat şi, în integralitate, încheierea apelată, iar în rejudecare, printre altele, s-au decis următoarele:

I.1. În baza art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 8 ani pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 65 din C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau străinătate) pe o durată de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau străinătate) din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale 8 de închisoare.

În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În baza art. 65 din C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, timp de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 5 ani închisoare.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 10 ani pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată.

În baza art. 65 din C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau străinătate) timp de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau străinătate), din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 10 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-au contopit pedepsele anterior menţionate în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de doi ani, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare.

În baza art. 35 din C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau străinătate), timp de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau străinătate), din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 12 ani închisoare.

În baza art. 72 din C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 15.02.2005 la 24.06.2005, inclusiv.

II. În temeiul disp. art. 33 alin. (1) şi (3) din Legea 656/2002, modif., raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) şi art. 112 alin. (6) din C. pen. din 1969, s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri:

- de la inculpatul A.:

- suma de 2.321.292.608.133,96 ROL, în echivalent RON (RON) la data plăţii, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit;

- suma de 91.166.300 USD, în echivalent în RON la data plăţii, conform actului adiţional la contractul de cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005 încheiat, la data de 9 septembrie 2005, de X. şi Y., societate care a vândut 20,92% din Z., sumă provenind din săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii;

- suma de 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare transferată de S.C. Z. S.A. prin contul x deschis la S.C. AA. S.A. societăţii BB. în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006, sumă provenind din săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii;

- suma de 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, sumă transferată de S.C. Z. S.A. prin contul x deschis la S.C. AA. S.A. societăţii BB., sumă provenind din săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii.

- imobil teren plus clădire situat în Bucureşti, str. x - 23, având nr. CF x şi nr. cadastral x - C1-U18, respectiv imobilele menţionate şi descrise în cuprinsul contractului de dare în plată încheiat între N. şi M. şi societatea CC. S.R.L., reprezentată legal de către DD., autentificat sub nr. x/18.09.2014 de EE., contract aflat la filele x din volumul 7 bis 3 al instanţei de apel, bunuri indisponibilizate prin procesul-verbal de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii nr. x/3/24.09.2014 întocmit de ANAF;

- teren în suprafaţă de 3972 mp., situat în str. x - 172 Sector 2, Bucureşti, având nr. cadastral x şi nr. CF. x, indisponibilizat prin procesul-verbal de sechestru asigurătoriu pentru bunuri imobile nr. x/24.09.2014;

- teren de 178 mp. (suprafaţă măsurată), respectiv, 175 m.p. (suprafaţă acte), situat în str. x, Bucureşti, având nr. cadastral x şi nr. CF x, indisponibilizat prin procesul-verbal de sechestru asigurătoriu pentru bunuri imobile nr. x/2/24.09.2014;

- de la martora I.: suma de 189.000.000 ROL (18.900 RON) ridicaţi de la J., cu privire la care acesta a declarat că i-a cheltuit personal.

În baza art. 35 alin. (4) din C. pen. din 1969, s-a dispus cumularea măsurilor de siguranţă dispuse în cauză, urmând ca, în final, să se dispună confiscarea de la A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL, în echivalent RON (RON) la data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent în RON la data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul de cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005 încheiat, la data de 9 septembrie 2005, de X. şi Y. (societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A. prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB.

S-a dispus completarea, de către organul însărcinat cu punerea în executare a dispoziţiilor deciziei penale (Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Bucureşti), a cererilor de comisie rogatorie emise în vederea indisponibilizării conturilor, acţiunilor şi activelor societăţilor comerciale la care inculpaţii figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, acţionari sau administratori, situate în ţară şi în străinătate, inclusiv a societăţilor comerciale care deţin acţiuni la alte societăţi comerciale la care inculpaţii figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale soţiilor acestora, ale rudelor de gradul I şi ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii, transmise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală autorităţilor din Elveţia, Marea Britanie şi SUA în urma celor dispuse de instanţă prin încheierea de şedinţă din 01.10.2014 pentru aducerea la îndeplinire, în integralitate, a măsurilor dispuse prin încheierea de şedinţă din 15.09.2014, în sensul menţionării în cuprinsul cererilor de comisie rogatorie a faptului că sumele indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL, în echivalent RON (RON) la data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent în RON la data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul de cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005 încheiat, la data de 9 septembrie 2005, de X.

şi Y. (societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A. prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB.

S-a dispus înaintarea către organul însărcinat cu punerea în executare a dispoziţiilor deciziei penale (Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Bucureşti) a cererilor de comisie rogatorie transmise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală în urma celor dispuse de instanţă prin încheierea de şedinţă din 01.10.2014 pentru aducerea la îndeplinire, în integralitate, a măsurilor dispuse prin încheierea de şedinţă din 15.09.2014, în vederea indisponibilizării conturilor, acţiunilor şi activelor societăţilor comerciale la care inculpaţii figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, acţionari sau administratori, situate în ţară şi în străinătate, inclusiv a societăţilor comerciale care deţin acţiuni la alte societăţi comerciale la care inculpaţii figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale soţiilor acestora, ale rudelor de gradul I şi ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii.

S-a dispus ca organul însărcinat cu punerea în executare a dispoziţiilor deciziei penale (Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Bucureşti) să solicite, pe calea comisiei rogatorii adresate autorităţilor din Elveţia, Marea Britanie şi SUA, confiscarea sumelor de bani indisponibilizate prin dispoziţiile Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală cuprinse în încheierile de şedinţă din datele de 15.09.2014 şi 01.10.2014, până la concurenţa sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL, în echivalent RON (RON) la data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent în RON la data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul de cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005 încheiat, la data de 9 septembrie 2005, de X. şi Y. (societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A. prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB.

S-a dispus ca organul însărcinat cu punerea în executare a deciziei să colaboreze cu: a) Biroul pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile; b) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; c) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului; d) Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor; e) Autoritatea Naţională a Vămilor; f) Garda Financiară; g) Banca Naţională a României; h) Inspectoratul General al Poliţiei Române; i) Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară; j) orice altă autoritate sau instituţie publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea şi valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, în vederea acoperirii integrale a prejudiciului şi a confiscării speciale şi să încunoştinţeze Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, despre rezultatul demersurilor efectuate.

III. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) din C. proc. pen., art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., coroborat cu art. 32 lit. d) din Codul familiei, aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 şi cu art. 998 din C. civ. anterior, aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, precum şi sechestrul asigurător instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20.05.2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G. şi H., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de şedinţă din data de 15.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2005 (inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale conturilor soţiilor, rudelor de gradul I şi ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a masurilor asigurătorii), după cum urmează:

- suma de 293.030,16 EUR, în echivalent în RON la data plăţii existente, în contul personal x deschis de inculpatul A. la FF., urmând ca în cererea de comisie rogatorie adresată autorităţilor monegasce să se ceară confiscarea acestor sume de bani în folosul Statului român şi să se precizeze că aceste sume au fost indisponibilizate prin ordonanţa nr. 171/P/D/2003 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală şi că prin decizia penală pronunţată în cauză de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - a penală s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL în echivalent RON la data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent RON la data plăţii, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005, încheiat la data de 9 septembrie 2005 de X. şi Y. (societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB.;

- bunurile mobile şi imobile aflate în posesia S.C. GG. S.A. (Bucureşti Sectorul 1, Str. x, camera 1) şi A., indisponibilizate prin procesul-verbal de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile întocmit de ANAF nr. x/24.09.2014, respectiv:

- teren 600 mp. (str. x, Bucureşti), nr. CF x, nr. cadastral x, IF electronic x;

- teren 1542 mp. (str. x, Bucureşti), nr. cadastral x, nr. CF x bis3; ID electronic x;

- 6 apartamente (str. x, Bucureşti), nr. cadastral x, nr. CF x-1; nr. cadastral x; 0;1, nr. CF x; nr. cadastral x; 1;1, nr. CF x; nr. cadastral x; 0;1, nr. CF x; nr. cadastral x; 2;1, nr. CF x; nr. cadastral x.1.1, nr. CF x;

- clădire (str. x, Bucureşti) cu nr. cadastral x; 2;1, nr. CF x-4;

- teren (str. x, Bucureşti), nr. cadastral x; 0;1, nr. CF x-2;

- teren 276.590 mp. (str. x, Bucureşti), nr. cadastral x;1;1, nr. CF x;

- teren (str. x, Bucureşti), nr. cadastral x; 2;1, nr. CF x-4;

- doua autoturisme x cu nr. x şi x şi un autoturism x cu nr. x, indisponibilizate prin procesul-verbal nr. x/24.09.2014 de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri mobile, întocmit de ANAF; (bunurile indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL în echivalent RON (RON) la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent RON la data plăţii, suma ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005, încheiat la data de 9 septembrie 2005 de X. şi Y. (societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB.);

- bunurile mobile şi imobile aflate în posesia S.C. S. S.A. (Bucureşti, Str. x), indisponibilizate prin procesul-verbal nr. x/24.09.2014 de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile, întocmit de ANAF, respectiv:

- teren extravilan 20,75 hectare, situat în HH. şi Staţie de distribuţie carburant (str. x, Timişoara, jud. Timiş) - clădire în suprafaţă de 540 mp., nr. CF x; (bunurile indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL în echivalent RON (RON) la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent RON la data plăţii, suma ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005, încheiat la data de 9 septembrie 2005 de X. şi Y.(societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB.);

- bunurile mobile şi imobile aflate în posesia S.C. II. S.R.L., (Bucureşti, str. x) indisponibilizate prin procesul-verbal nr. x/24.09.2014 de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri mobile, întocmit de ANAF, respectiv:

- un autoturism x, cu nr. x, şi remorca JJ., cu nr. x; (bunurile indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL în echivalent RON (RON) la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent RON la data plăţii, suma ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005, încheiat la data de 9 septembrie 2005 de X. şi Y. (societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB.);

- bunurile mobile şi imobile aflate în posesia S.C. KK. S.A. (Bucureşti, str. x), indisponibilizate prin procesele-verbale de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile penal nr. x/24.09.2014 şi nr. y/24.09.2014, întocmite de ANAF, respectiv:

- teren 848 mp. (str. x, clădire, Bucureşti), nr. cadastral x, nr. CF x,

- teren 1271 mp. (str. x, Bucureşti), nr. cadastral x, nr. CF x;

- teren 346 mp. (str. x, Bucureşti), nr. cadastral x, nr. CF x;

- teren 343 mp. (str. x, Bucureşti), nr. cadastral x, nr. CF x;

- imobil (Buftea, Ilfov, str. x H), nr. CF x;

- teren intravilan 2006 mp. (Buftea, Ilfov, str. x H);

- teren intravilan 1.993 mp. (Buftea, Ilfov, str. x H);

- bunurile mobile indisponibilizate prin procesul-verbal de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului judiciar pentru bunuri mobile nr. x/24.09.2014, respectiv:

- 8 autoturisme x, nr. înmatriculare: x; x, x, x, x, x, x, x;

- 1 motociclu bombardier ATV, nr. înmatriculare x;

- 2 autoturisme x: nr. x şi y;

- 2 autoturisme x: x şi y;

- 1 autoturism x: x;

- 1 SCHY JET: x;

- 1 autoturism x: serie şasiu x;

- 1 autoturism x: x;

- Remorca x: x.(bunurile indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL în echivalent RON (RON) la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent RON la data plăţii, suma ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005, încheiat la data de 9 septembrie 2005 de X. şi Y. (societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB.);

- bunurile mobile şi imobile aflate în posesia S.C. LL. S.R.L. (Bucureşti, str. x), indisponibilizate prin procesul-verbal nr. x/25.09.2014 de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri mobile, întocmit de ANAF, respectiv:

- 1 x: x;

- 2 x: x şi y;

- 1 autoturism: x;

- 2 autoturisme: x; x;

- 1 x: x. (bunurile indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL în echivalent RON (RON) la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent RON la data plăţii, suma ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005, încheiat la data de 9 septembrie 2005 de X. şi Y. (societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB.);

- bunurile mobile şi imobile aflate în posesia S.C. K. S.R.L. (Bucureşti, str. x), indisponibilizate prin procesul-verbal nr. x/25.09.2014 de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri mobile, întocmit de ANAF, respectiv:

- 4 x: x; x; x şi y;

- 2 x: x şi y;

- 3 x: x, x şi y;

- 1 x: x.(bunurile indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL în echivalent RON la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent RON la data plăţii, suma ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005, încheiat la data de 9 septembrie 2005 de X. şi Y. (societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB.);

- contravaloarea unui autoturism x, serie şasiu x, indisponibilizat de la intervenientul MM., prin procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. x/24.09.2014;

- apartament situat în Constanţa, x, având nr. cadastral x şi nr. C.F. x, indisponibilizat de la intervenientul MM. prin procesul-verbal nr. x/25.09.2014 de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile, întocmit de ANAF;

- imobil - teren cu construcţii, situat în strada x, Bucureşti, nr. cadastral x, respectiv x, aflat în posesia intervenientei P., indisponibilizat prin procesul-verbal nr. x/24.09.2014 de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile penal, întocmit de ANAF. (bunurile indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL în echivalent RON (RON) la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent RON la data plăţii, suma ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005, încheiat la data de 9 septembrie 2005 de X. şi Y. (societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB.);

- bunurile mobile şi imobile aflate în posesia S.C. NN. S.A., indisponibilizate prin procesul-verbal nr. x/24.09.2014 de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile şi procesul-verbal nr. x/24.09.2014de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri mobile, întocmite de ANAF, respectiv:

- teren 16.557 mp. (B-dul x nr. 3, Bucureşti), nr. cadastral x, nr. CF x_7;

- două autoturisme x: x şi x şi mijloace fixe + instalaţii conform registru inventar la data de 24.09.2014, anexă la procesul-verbal de sechestru nr. x din 24.09.2013. (bunurile indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL în echivalent RON (RON) la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent RON la data plăţii, suma ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005, încheiat la data de 9 septembrie 2005 de X. şi Y.(societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB.);

- bunurile mobile şi imobile aflate în posesia S.C. U. S.A., indisponibilizate prin procesul-verbal nr. x/25.09.2014 de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile şi prin procesul-verbal nr. x/26.09.2014 de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri mobile, întocmite de ANAF, respectiv:

- clădire în suprafaţă de 577 mp. (Oneşti, str. x) nr. cadastral x; nr. CF x;

- teren intravilan 577 mp. (Oneşti, str. x) nr. CF x;

- teren intravilan de 16.668 mp. (Oneşti, str. x) nr. cadastral x.872, nr. CF x.872;

- clădire şi teren în suprafaţă de 1.651 mp. (Oneşti, str. x) nr. cadastral x, nr. CF x;

- teren intravilan şi clădire în suprafaţă de 2.590 mp. (Oneşti, str. x), nr. CF x, nr. cadastral x;

- teren şi clădire în suprafaţă de 960 mp. (Oneşti, str. x), nr. cadastral x, nr. CF x;

- teren şi clădire în suprafaţă de 15.544 mp. (Oneşti, str. x), nr. x, nr. CF x;

- teren şi clădire de 1750 mp., nr. cadastral x C1 - 528C 2, nr. CF nr. x;

- teren intravilan în suprafaţă de 16.668 mp. (Oneşti, str. x), nr. cadastral x.871, nr. CF x;

- teren cu clădire 259 mp. (Oneşti, str. x), nr. cadastral x, nr. CF x;

- teren cu clădire 184 mp., nr. cadastral x şi nr. CF x;

- teren în suprafaţă de 16.668 mp., nr. cadastral x.873;

- teren şi clădire în supraf. de 3.506 mp., nr. cadastral x şi nr. CF x;

- clădire 2.663 mp., nr. CF x şi acelaşi nr. cadastral;

- teren în supraf. de 35968 mp. (Oneşti, str. x), nr. cadastral x.708; - teren şi clădire în supraf. de 2165 mp. (Oneşti, str. x), nr. cadastral x şi nr. CF x.107;

- clădire şi teren în supraf. de 1450 mp. (Oneşti, str. x), nr. cadastral x şi nr. CF x.394; (bunurile indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL în echivalent RON la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent RON la data plăţii, suma ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005, încheiat la data de 9 septembrie 2005 de X. şi Y. (societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB.);

- bunurile mobile şi imobile aflate în posesia S.C. O. S.R.L. indisponibilizate prin procesul-verbal nr. x/25.09.2014 de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile şi procesul-verbal nr. x/25.09.2014 de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri mobile, întocmite de ANAF, respectiv:

- autoturism x seria x;

- construcţie + magazie, suprafaţă 308,2 mp. + teren intravilan 3.420 mp., B-dul x nr. 187B, Bucureşti. (bunurile indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL în echivalent RON (RON) la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent RON la data plăţii, suma ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005, încheiat la data de 9 septembrie 2005 de X. şi Y. (societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB.);

- motocicleta x nr. identificare x, aflat în posesia intervenientului T., indisponibilizat prin procesul-verbal de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri mobile întocmit de ANAF, nr. x/24.09.2014;

- teren situat (comuna Frăsinet, sat Luptători, judeţ Călăraşi), în suprafaţă de 20.000 mp., aflat în posesia OO. S.R.L., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.09.2014;

- teren intravilan 500 mp. (Cornetu, str. x, jud. Ilfov), nr. cadastral x şi nr. CF x, aflat în posesia inculpatului E. şi PP., indisponibilizat prin procesul-verbal de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile întocmit de ANAF, nr. x/24.09.2014;

- teren în suprafaţă de 44.427 mp., (sat Gălbinaşi, com. Gălbinaşi, judeţul Călăraşi), ID electronic x, aflat în posesia intervenientului F.;

- bunurile imobile aflate în posesia intervenientului B., respectiv:

- teren intravilan 537 mp. (Breaza de Sus, jud. Prahova, Al. Someşului nr. 3A), deţinut în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.08.2014, nr. CF nr. x, numerele cadastrale: terenul 29.322; construcţia locuinţă an x şi construcţia locuinţă vacanţă an x;

- clădire în supraf. de 44 mp. + 124 mp., compusă din p+m, Breaza de Sus, Aleea x, deţinut din anul 2008 în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.08.2014; (bunurile indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL în echivalent RON la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent RON la data plăţii, suma ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005, încheiat la data de 9 septembrie 2005 de X. şi Y. (societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB.);

- bunurile imobile aflate în posesia intervenientului T. indisponibilizate prin procesul-verbal nr. x/24.09.2014 de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile, întocmit de ANAF, respectiv:

- 2 clădiri + teren intravilan, 20.000 mp., (Frăsinet, jud. Călăraşi): clădirea C1- nr. cadastral x şi nr. CF nr. x; clădirea C2 - nr. cadastral x şi nr. CF nr. x; teren intravilan deţinut în baza contractului de donaţie - încheiere 812/05.08.2014, aferent construcţiilor, în suprafaţă de 19.991 m.p. (din acte 20.000 m.p.) nr. CF x.

- bunurile imobile aflate în posesia S.C. QQ. S.R.L., indisponibilizate prin procesul-verbal din 08.10.2014 de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile, întocmit de ANAF, respectiv:

- hala industrială (str. x, Bucureşti), nr. CF x, nr. cadastral x;

- teren intravilan 5.987 mp. (str. x, Bucureşti), nr. CF x - 1, nr. cadastral x;

- construcţie metalică 63 mp. (str. x, Bucureşti), nr. CF x, nr. cadastral x;

- teren intravilan 965 mp.(str. x, Bucureşti), nr. CF x, nr. cadastral x;

- construcţie metalică 17 mp. (str. x, Bucureşti), nr. CF x, nr. cadastral x;

- teren intravilan 1.758 mp. (str. x, Bucureşti), nr. CF x, nr. cadastral x;

- teren intravilan 3970 mp.(b-dul. x, nr. 187 B, sector 6 Bucureşti), nr. CF x, nr. cadastral x. (bunurile indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL în echivalent RON la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent RON la data plăţii, suma ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005, încheiat la data de 9 septembrie 2005 de X. şi Y. (societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB.);

- clădire 175.63 mp. plus teren 1.779,02 mp. (judeţul Călăraşi, com. Curcani), nr. cadastral x, conf. contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 751 din 13.02.2002, aflate în posesia intervenientei RR., indisponibilizat prin procesul-verbal nr. x/24.09.2014.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 249 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurii sechestrului asigurător de indisponibilizare a sumei de 189.000.000 ROL ridicaţi de martora I. de la J., cu privire la care martora a declarat ca i-a cheltuit personal.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra sumelor de bani înscrise la credit din contul IBAN x, sold 392.660,85 RON la data de 19.09.2014, cont deschis de SS. la AA. S.A., în vederea garantării executării măsurii confiscării speciale a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL în echivalent RON la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent RON la data plăţii, suma ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005, încheiat la data de 9 septembrie 2005 de X. şi Y. (societate care a vândut 20,92% din Z.); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., S.C. BB., în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 EUR, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziţiei de confiscare, transferată de S.C. Z. S.A., prin contul x deschis la S.C. AA. S.A., societăţii BB.).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra sumelor de bani înscrise la credit, din contul IBAN x, sold 436,68 RON la data de 19.09.2014, deţinute de inculpatul B. la AA. S.A., în vederea reparării prejudiciului.

Împotriva deciziei nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2005, contestatorul KK. S.A., în insolvenţă, prin administrator special TT. a formulat contestaţie, susţinându-se, în esenţă, că deşi iniţial măsurile asigurătorii dispuse prin încheierea din 15 septembrie 2014 au avut ca scop recuperarea prejudiciului dispus în cauză, ulterior, prin decizia contestată, măsurile asigurătorii au fost transformate în măsuri asigurătorii în vederea garantării confiscării speciale dispuse faţă de unul dintre inculpaţii din cauză. A susţinut că între cele două tipuri de măsuri există mari diferenţe, cu atât mai mult cu cât chiar şi din jurisprudenţa C.E.D.O., în analiza art. 6 şi 13, se constată că măsurile asigurătorii sau confiscarea presupun ingerinţe în exercitarea drepturilor reale asupra bunurilor, iar textele din Convenţie şi dispoziţiile art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 228/2020, trebuie interpretate în sensul că se garantează un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale oricărei persoane care pretinde existenţa unei încălcări a drepturilor şi libertăţilor sale, apărate de Convenţie.

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, precum şi exigenţelor statuate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 13 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 2501 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Conform art. 4251 alin. (5) din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile articolului fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În cauză, la data de 14 iunie 2022 a fost exercitată contestaţia împotriva deciziei instanţei de apel (hotărârea fiind definitivă la data pronunţării, respectiv 14.10.2014), fiind invocate, pe de o parte, ca temei legal dispoziţiile art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen., normă în vigoare începând cu 5 noiembrie 2020 (introdusă prin Legea nr. 228/2020).

Prin art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen. (introdus prin Legea nr. 228/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul penal (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1019 din 2 noiembrie 2020), legiuitorul a stabilit că, în cazul în care măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanţei de apel, dispoziţiile alin. (1) - (3) ale art. 2501 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător.

În aceste coordonate normative, având în vedere că sunt contestate dispoziţiile deciziei instanţei de apel, aceasta fiind o hotărâre definitivă pronunţată cu mult înainte de modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 228/2020, dar şi de pronunţarea deciziei nr. 24/2016 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că, în speţă, se pune problema admisibilităţii exercitării unei căi de atac nou introduse pentru aspecte statuate anterior în mod definitiv.

Analizând din această perspectivă contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, întrucât dispoziţiile art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen. nu conferă posibilitatea exercitării unei căi de atac care nu era prevăzută de lege la data pronunţării deciziei definitive.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 13 alin. (1) din C. proc. pen., legea procesuală penală este de imediată aplicare, se aplică actelor efectuate şi măsurilor dispuse după momentul intrării sale în vigoare, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute în dispoziţiile tranzitorii.

Or, Legea nr. 228/2020 nu conţine dispoziţii tranzitorii astfel că, potrivit principiului constituţional consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie (legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile), posibilitatea exercitării contestaţiei în temeiul art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen. nu se naşte decât pentru viitor, de la momentul intrării în vigoare a acestei legi.

De altfel, în expunerea de motive a Legii nr. 228/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul penal prin transpunerea Directivei nr. 42/2014/eu, la pct. 2, alineatul al cincilea se menţionează raţiunea introducerii acestui text, în sensul că s-a apreciat că, în cazul în care măsura de siguranţă a confiscării speciale se dispune direct prin decizia prin care se soluţionează calea de atac a apelului şi nu există nicio cale de atac, pentru transpunerea art. 8 alin. (6) al Directivei, care impune o cale de atac şi pentru ipoteza dispunerii măsurii de siguranţă a confiscării direct prin decizia din apel, este necesară completarea C. proc. pen.

Pe de altă parte, Directiva nr. 42/2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană prevede în alin. (10) libertatea statelor membre de a iniţia proceduri de confiscare legate de o cauză penală în faţa oricărei instanţe competente.

Prin urmare, şi din această perspectivă, nu poate fi analizată contestaţia în baza acestui temei legal, a cărei justificare a fost limitată de legiuitor strict la situaţiile în care măsura se dispune direct prin decizia de soluţionare a apelului, iar nu şi anterior pronunţării acesteia, ca în cazul de faţă.

Curtea Europeană a constatat încălcarea articolului 13 din Convenţie al dreptului la o cale de atac efectivă ţinând seama de toate împrejurările relevante ale unei cauze.

S-a reţinut că termenul "efectiv" înseamnă că respectiva cale de atac trebuie să fie corespunzătoare (adecvată) şi accesibilă, răspunzând, ea însăşi, obligaţiei de celeritate [Paulino Tomás împotriva Portugaliei (dec.), 2003; Çelik şi Imret împotriva Turciei, 2004, pct. 59]. Simplul fapt că reclamantului i-au fost respinse toate pretenţiile nu constituie în sine un element suficient pentru a aprecia caracterul "efectiv" sau nu al acţiunii [Sindicatul Suedez al Mecanicilor de Locomotivă împotriva Suediei, 1976, pct. 50; Boyle şi Rice împotriva Regatului Unit, 1988, pct. 67; Vereinigung demokratischer UU. şi Gubi împotriva Austriei, 1994, pct. 55; Amann împotriva Elveţiei (MC), 2000, pct. 89]. Astfel, în cauza Amann împotriva Elveţiei (MC), 2000 (pct. 89- 90), Curtea a constatat că nu a fost încălcat art. 13 din Convenţie în raport cu art. 8 considerând efectivă o cale de atac în pofida respingerii pretenţiilor reclamantului.

Or, în cauză, dispoziţiile dreptului garantat de art. 13 din Convenţie nu au aplicabilitate, întrucât contestatorul a beneficiat de o cale de atac accesibilă, în faţa unei instanţe competente să se pronunţe, după ce a luat cunoştinţă de măsurile asigurătorii dispuse şi natura acestora şi a avut posibilitatea formulării unor căi de atac efective, respectiv contestaţii sub aspectul modalităţii de aducere la îndeplinire a măsurilor în cadrul executării acestora.

Astfel, se constată că după dispunerea măsurilor asigurătorii prin încheierea din 15.09.2014, contestatorii au formulat mai multe contestaţii în faţa instanţei de apel, iar prin decizia curţii de apel (contestată în prezenta cauză) au fost respinse contestaţiile formulate de intervenienţii S.C. O. S.R.L., P., GG. S.A., KK. S.A., B., T., S.C. U. S.A., VV., MM. şi QQ. S.R.L. împotriva luării şi împotriva modalităţii de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanţă prin încheierea din 15.09.2014.

Prin aceeaşi decizie, în temeiul art. 250 alin. (6) din C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a îndatoririlor fundamentale a fost admisă, în parte, contestaţia formulată de intervenientul TT.

Prin urmare, contestatorul a avut şi a exercitat o cale de atac, din actele dosarului rezultând că a fost citat, a fost prezent la termenul din 15 septembrie 2014, iar pentru termenul din 9 octombrie 2014 s-a dispus citarea, în calitate de intervenienţi, a persoanelor care pretind drepturi asupra bunurilor în privinţa cărora s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului: K. S.R.L. prin lichidator L. SPRL, M., N., M., N., S.C. O. S.R.L., P., Q. şi R., S. S.A., B., T., S.C. U. S.A. prin lichidator judiciar V. S.R.L., cu sediul ales la SCA.

Aşadar, nu se constată o inechitate a procedurilor, câtă vreme contestatorul a avut cunoştinţă de procedura judiciară desfăşurată împotriva sa, fiind citat pentru termenul din 09 octombrie 2014, dată la care a fost asistat sau reprezentaţi de către apărători, i s-a dat posibilitatea să formuleze cereri şi să propună probe pentru a demonstra dobândirea licită a bunurilor asupra cărora s-au luat măsuri asigurătorii, probele solicitate fiind admise integral de către instanţă, precum şi să formuleze concluzii atât pe contestaţiile luate împotriva modului de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător, cât şi cu privire la temeinicia luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

În ce priveşte susţinerile contestatorului cu privire la posibilitatea de a dovedi legalitatea dobândirii bunurilor care au făcut obiectul sechestrului în vederea garantării confiscării speciale, măsură instituită pentru prima dată prin decizia contestată, aceste critici ţin de autoritatea de lucru judecat a hotărârii.

Drept urmare, având în vedere că măsurile asigurătorii au făcut obiectul cenzurii în calea de atac a apelului atât din perspectiva dispoziţiei de luare, cât şi a modalităţii de aducere la îndeplinire, fiind astfel pronunţată în cauză o hotărâre definitivă, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu mai există posibilitatea formulării unor noi contestaţii împotriva luării şi a modalităţii de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii, iar pe de altă parte că împotriva măsurilor complementare dispuse de instanţa de apel prin decizie definitivă nu există cale de atac separată, dispoziţiile art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen. nefiind aplicabile în această ipoteză.

De altfel, se observă că, ulterior modificării dispoziţiilor art. 250 din C. proc. pen. şi introducerii art. 2501 din C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 18/2016, pe rolul Înaltei Curţi au fost înregistrate mai multe contestaţii împotriva măsurilor asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2005 prin decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, respectiv: decizia nr. 371 din 6 aprilie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă contestaţia formulată de QQ. S.R.L.; decizia nr. 415 din 14 aprilie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea QQ. S.R.L.; decizia nr. 1072 din 16 noiembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea QQ. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii; decizia nr. 1314 din 29 septembrie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost respinse, ca inadmisibile, "cererile de recurs efectiv" formulate printre alţii, de S.C. O. S.R.L., S.C. GG. S.A., S.C. QQ. S.R.L., VV., P., TT., T., S.C. KK. S.A., B., MM. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2005; decizia nr. 1390 din 15 octombrie 2015 pronunţată în dosarul nr. x prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de "recurs efectiv" formulată de S.C. U. S.A. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2005; decizia nr. 1488 din 29 noiembrie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respins, ca inadmisibil, "recursul efectiv" formulat de S.C. QQ. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii; decizia nr. 537 pronunţată în dosarul nr. x/2018, privind tot pe S.C. QQ. S.R.L.; decizia nr. 565 pronunţată în dosarul nr. x/2019, privind pe GG. S.A., precum şi decizia nr. 199 pronunţată în dosarul nr. x/2016, privind pe A. şi GG. S.A.; decizia nr. 170 din 20 martie 2019, pronunţată în dosar nr. x/2015, privind pe A. şi GG. S.A.

Ca atare, se constată că inclusiv admisibilitatea invocată de contestator în temeiul art. 13 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost analizată anterior de către Înalta Curte.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că o cerere similară a mai fost formulată de către contestatorul din prezenta cauză, cerere care a format obiectul dosarului nr. x/2021, soluţionat prin decizia penală nr. 955 din data de 23 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizie prin care, au fost respinse, ca inadmisibile, contestaţiile formulate de contestatorii A., KK. S.A., VV., MM., U. S.A., S.C. O. S.R.L., P., B., S.C. QQ. S.R.L., T., S.C. GG. S.A. şi TT. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2005(920/2012).

În consecinţă, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, contestaţia declarată de contestatoarea KK. S.A. "în insolvenţă", prin administrator special TT. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2005,dispunând obligarea acesteia, conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., la plata de cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 200 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de contestatoarea KK. S.A. "în insolvenţă", prin administrator special TT. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2005.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 septembrie 2022.

Procesat de GGC - LM