Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 509/2022 AI generated

Tax evasion: Proportionality and duration of provisional asset seizure under periodic judicial review

Case Number Decizia nr. 509/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal filed by a defendant against the decision maintaining provisional judicial seizure measures, thereby upholding the lower court’s order and leaving the asset seizures in force; the case involved a complex criminal proceeding for aggravated and simple tax evasion where the defendant challenged the indefinite duration and proportionality of the sequester established against her personal and corporate assets alongside those of co-defendants; relying on Article 2502 of the Code of Criminal Procedure, the court held that the judicial authorities’ obligation to periodically verify the grounds for maintaining such measures was satisfied, finding that the long duration of the case was attributable to its complexity rather than judicial inaction, and that the seizure remained equitable and proportional to the purpose of guaranteeing the repair of damage, ultimately ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 2502 din C. proc. pen, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, art. 249 din C. proc. pen, art. 2501 din C. proc. pen; Tax evasion: Proportionality and duration of provisional asset seizure under periodic judicial review: Curtea a reţinut că, potrivit art. 2502 din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal instanţa de judecată verifică periodic dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Keywords

AI generated
tax evasion tax judicial authority judicial review provisional measures tax procedure order of seizure

Cited Legislation

AI generated
art. 2502 din C. proc. pen
x/2017, în baza art. 2502 din C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale în dosarul nr.
art. 11 din Legea nr. 241/2005
x/2017, în temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-au menţinut măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor:
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005
Prin rechizitoriul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei S.C. I. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă agravată, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit.
art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005
241/2005 raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.
art. 249 din C. proc. pen
art. 2501 din C. proc. pen
2502, raportat la art. 2501 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata D.
art. 276 alin. (2) din C. proc. pen
În baza art. 276 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
art. 276 alin. (6) din C. proc. pen
În baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de faţă,

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 12 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 2502 din C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale în dosarul nr. x/2012, astfel cum au fost determinate prin sentinţa penală nr. 145/P/07.08.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017 asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor:

- A. până la concurenţa sumei de 1.518.301 RON şi a accesoriilor fiscale;

- B. şi A. până la concurenţa sumei de 100.881 RON şi a accesoriilor fiscale;

- S.C. C. S.R.L. şi D. până la concurenţa sumei de 54.588 RON şi a accesoriilor fiscale;

- S.C. E. S.R.L. şi F. până la concurenţa sumei de 216.829 RON şi a accesoriilor fiscale;

- S.C. G. S.R.L. şi H. până la concurenţa sumei de 71.808 RON şi a accesoriilor fiscale.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Oradea a reţinut următoarele:

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 6/2021 în tot cursul procesului penal instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Prin această modificare legislativă s-a instituit o obligaţia procedurală pozitivă de verificare periodică a legalităţii şi temeiniciei măsurii asigurătorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asigurătorii, raţiunea acestei modificări, evidenţiază, pe de o parte, faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica odată cu trecerea timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare prin instituirea acestei obligaţii procedurale compensatoare să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporţionalitate consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor Omului în cauzele Forminster Entreprises Limited contra Republicii Cehe şi Benet Praha SPOL S.R.O. contra Republicii Cehe (CtEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 - 78, CtEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103) în scopul asigurării unei protecţii mai eficiente a dreptului de proprietate.

Curtea a constatat că, în cauză prin sentinţa penală nr. 145/2020 pronunţată la data de 7 august 2020 de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-au menţinut măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor:

- S.C. I. S.R.L. şi A. până la concurenţa sumei de 1.518.301 RON şi a accesoriilor fiscale;

- S.C. J. S.R.L., B. şi A. până la concurenţa sumei de 100.881 RON şi a accesoriilor fiscale;

- S.C. C. S.R.L. şi D. până la concurenţa sumei de 54.588 RON şi a accesoriilor fiscale;

- S.C. E. S.R.L. şi F. până la concurenţa sumei de 216.829 RON şi a accesoriilor fiscale;

- S.C. G. S.R.L. şi H. până la concurenţa sumei de 71.808 RON şi a accesoriilor fiscale;

- K. până la concurenţa sumelor de 93.119 RON şi 32.743 RON şi a accesoriilor fiscale aferente acesteia din urmă;

- L. până la concurenţa sumei de 196.827 RON şi a accesoriilor fiscale.

Analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză Curtea a considerat că subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestor măsuri procesuale şi dat fiind stadiul procesului penal în care se află în prezent cauza dedusă judecăţii, nu se impune ridicarea măsurii sechestrului asigurător dispus.

Curtea a reţinut că, potrivit art. 2502 din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal instanţa de judecată verifică periodic dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Prin această modificare legislativă s-a instituit o obligaţia procedurală pozitivă de verificare periodică a legalităţii şi temeiniciei măsurii asigurătorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

Curtea a constatat că, este adevărat că de la luarea măsurilor asigurătorii şi până în prezent a trecut un interval de timp destul de mare, dar acest lucru nu poate fi imputat autorităţilor judiciare, ci este consecinţa complexităţii cauzei în principal, dar şi a conduitei procesuale a părţilor.

Totodată, Curtea a avut în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asigurătorii, raţiunea acestei completări legislative, pe de o parte, evidenţiază faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica odată cu trecere timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare prin instituirea acestei obligaţii procedurale compensatoare să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporţionalitate consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Wellane Ltd. contra României, Credit Europe Leasing IFN S.A.. contra României Forminster Entreprises Limited contra Republici Cehe şi Benet Praha SPOL S.R.O. contra Republicii Cehe (CtEDO, cauza Wellane Ltd. contra României, hotărârea din 12 octombrie 2021, CtEDO, cauza Credit Europe Leasing IFN S.A.. contra României, hotărârea din 20 iulie 2020, CtEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 78, CtEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103), în scopul asigurării unei protecţii mai eficiente a dreptului de proprietate.

Curtea a considerat că ridicarea măsurii asigurătorii este posibilă şi atunci când durata efectivă a acesteia este disproporţionat de mare, în raport cu durata procedurii (având în vedere inclusiv natura şi complexitatea cauzei şi activitatea organelor judiciare), caz în care restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate excedează efectelor naturale ale măsurii asigurătorii faţă de scopurile avute în vedere la instituirea acesteia, cu interesele generale ale societăţii şi ale persoanei ale cărei bunuri fac obiectul măsurii procesuale.

În aceste împrejurări, Curtea a opinat că în cauză se impune menţinerea măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale în dosarul nr. x/2012, astfel cum au fost determinate prin sentinţa penală nr. 145/P/07.08.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017 asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A. până la concurenţa sumei de 1.518.301 RON şi a accesoriilor fiscale; B. şi A. până la concurenţa sumei de 100.881 RON şi a accesoriilor fiscale; S.C. C. S.R.L. şi D. până la concurenţa sumei de 54.588 RON şi a accesoriilor fiscale; S.C. E. S.R.L. şi F. până la concurenţa sumei de 216.829 RON şi a accesoriilor fiscale; S.C. G. S.R.L. şi H. până la concurenţa sumei de 71.808 RON şi a accesoriilor fiscale, măsura procesuală fiind echitabilă şi proporţională cu scopul urmărit prin aceasta.

Împotriva încheierii din data de 12 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017, a formulat contestaţie inculpata D., prin motivele contestaţiei susţinând, în esenţă, că nu se mai impune menţinerea măsurilor asigurătorie având în vedere că, temeiurile care au fost avute în vedere la instituirea măsurilor nu mai subzistă, iar, pe de altă parte, nu se mai justifică menţinerea acestora raportat la perioada îndelungată scursă de la momentul instituirii şi până în prezent, precum şi faţă de caracterul disproporţionat al acestora, măsuri, în raport cu scopul pentru care au fost instituite.

Examinând încheierea atacată, atât în raport cu motivele invocate de contestatoare, cât şi în raport cu actele şi lucrările de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei S.C. I. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă agravată, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi art. 33 lit.

a) din vechiul C. pen. şi cu ref. la art. 5 Noul C. pen. inculpatul A., fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, în formă simplă şi agravată, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 din vechiul C. pen. şi cu ref. la art. 5 din Noul C. pen. inculpata S.C. J. S.R.L., fiind trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi cu ref.la art. 5 din Noul C. pen. inculpatul B., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi cu ref.la art. 5 din Noul C. pen. inculpata S.C. C. S.R.L., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, fapta prevăzută şi pedepsită de art. (9) alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi cu ref. la art. 5 din Noul C. pen. inculpatul M., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi cu ref. la art. 5 din Noul C. pen. inculpata D., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi cu ref. la art. 5 din Noul C. pen. inculpata S.C. E. S.R.L., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi cu ref. la art. 5 din Noul C. pen. inculpatul F., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi cu ref. la art. 5 din Noul C. pen. inculpata S.C. G. S.R.L., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi cu ref. la art. 5 din Noul C. pen.. inculpata H., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi cu ref. la art. 5 din Noul C. pen.. inculpata S.C. N. S.R.L., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi cu ref. la art. 5 din Noul C. pen.. inculpata K., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi cu ref. la art. 5 din Noul C. pen.. inculpata L., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi cu ref. la art. 5 din Noul C. pen.. inculpatul F., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă agravată fapta prevăzută şi pedepsită de art. 26 din vechiul C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi cu ref.la art. 5 din Noul C. pen. inculpata O., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală fapta prevăzută şi pedepsită de art. 26 din vechiul C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi cu ref.la art. 5 din Noul C. pen. inculpatul P., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală fapta prevăzută şi pedepsită de art. 26 din vechiul C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi cu ref.la art. 5 din Noul C. pen. şi inculpatul Q., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală fapta prevăzută şi pedepsită de art. 26 din vechiul C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 din vechiul C. pen. şi cu ref. la art. 5 din Noul C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 145/2020 pronunţată la data de 7 august 2020 de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017, s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale în dosarul nr. x/2012, astfel cum au fost determinate prin sentinţa penală nr. 145/P/07.08.2020, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017 asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A. până la concurenţa sumei de 1.518.301 RON şi a accesoriilor fiscale; B. şi A. până la concurenţa sumei de 100.881 RON şi a accesoriilor fiscale; S.C. C. S.R.L. şi D. până la concurenţa sumei de 54.588 RON şi a accesoriilor fiscale; S.C. E. S.R.L. şi F. până la concurenţa sumei de 216.829 RON şi a accesoriilor fiscale; S.C. G. S.R.L. şi H. până la concurenţa sumei de 71.808 RON şi a accesoriilor fiscale.

Împotriva sentinţei penale nr. 145/2020 pronunţată la data de 7 august 2020 de Tribunalul Bihor au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, inculpaţii F., S.C. E. S.R.L., D., S.C. C. S.R.L., A., B. şi partea civilă ANAF - DGRFP - AJFP Bihor.

Potrivit dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021.) "În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Potrivit art. 249 din C. proc. pen.: (1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea) părţii civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi şi părţii civile.

Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii dispusă în cauză, astfel cum a fost menţinută prin sentinţa penală nr. 145/2020 pronunţată la data de 7 august 2020 de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017.

Astfel, prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Bihor, prin care au fost condamnaţi inculpaţii, s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale în dosarul nr. x/2012, astfel cum au fost determinate prin sentinţa penală nr. 145/P/07.08.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017 asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A. până la concurenţa sumei de 1.518.301 RON şi a accesoriilor fiscale; B. şi A. până la concurenţa sumei de 100.881 RON şi a accesoriilor fiscale; S.C. C. S.R.L. şi D. până la concurenţa sumei de 54.588 RON şi a accesoriilor fiscale; S.C. E. S.R.L. şi F. până la concurenţa sumei de 216.829 RON şi a accesoriilor fiscale; S.C. G. S.R.L. şi H. până la concurenţa sumei de 71.808 RON şi a accesoriilor fiscale, măsura procesuală fiind echitabilă şi proporţională cu scopul urmărit prin aceasta.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză se derulează cercetarea judecătorească în apel, cauza este una complexă, astfel încât se apreciază că, deşi de la luarea măsurilor asigurătorii şi până în prezent a trecut un interval de timp destul de mare, acest lucru nu poate fi imputat autorităţilor judiciare, ci este consecinţa complexităţii cauzei în principal, dar şi a conduitei procesuale a părţilor.

În aceste condiţii, având în vedere finalitatea urmărită prin instituirea măsurilor asigurătorii, respectiv garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune, Înalta Curte reţine că se impune menţinerea măsurilor asigurătorii instituite prin ordonanţa nr. 754/P/2012, astfel cum au fost determinate prin sentinţa penală nr. 145/P/07.08.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017, respectiv asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A. până la concurenţa sumei de 1.518.301 RON şi a accesoriilor fiscale; B. şi A. până la concurenţa sumei de 100.881 RON şi a accesoriilor fiscale; S.C. C. S.R.L. şi D. până la concurenţa sumei de 54.588 RON şi a accesoriilor fiscale; S.C. E. S.R.L. şi F. până la concurenţa sumei de 216.829 RON şi a accesoriilor fiscale; S.C. G. S.R.L. şi H. până la concurenţa sumei de 71.808 RON şi a accesoriilor fiscale, măsura procesuală fiind echitabilă şi proporţională cu scopul urmărit prin aceasta.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 2502, raportat la art. 2501 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata D. împotriva încheierii din data de 12 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 276 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de inculpata D. împotriva încheierii din data de 12 iulie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatoarea inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea inculpată, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 septembrie 2022.

Procesat de GGC - LM