Drunk driving conviction upheld after annulment appeal rejected for relitigating blood-alcohol timing.

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1442 din 01 iulie 2020 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 335 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost anulată (fapta din data de 21 august 2016).

În temeiul art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 336 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului (fapta din data de 21 august 2016).

În temeiul art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea aceloraşi drepturi, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.

Totodată, în baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 38 alin. (2) C. pen., s-a constatat că cele două infracţiuni din cauză au fost săvârşite în concurs formal.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 1 an şi 6 luni şi 1 an închisoare stabilite prin sentinţă, aplicându-i-se inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare (pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul de 4 luni închisoare, reprezentând o treime din pedeapsa de 1 an închisoare).

În temeiul art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 3375 din 18 decembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 783 din 03 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 96 alin. (5) C. pen. raportat la art. 43 alin. (2) C. pen., a fost adăugată pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare, stabilită prin hotărâre, la pedeapsa de 1 ani şi 4 luni stabilită prin sentinţa penală nr. 3375 din 18 decembrie 2015, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare.

S-a dispus emiterea mandatului pentru pedeapsa aplicată prin sentinţă, la rămânerea definitivă a acesteia.

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a constatat că pedepsele complementare aplicate prin sentinţa penală nr. 3375 din 18 decembrie 2015 au fost executate.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.250 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care 250 de RON cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală şi 1.000 de RON cheltuieli judiciare din faza camerei preliminare şi de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând probele administrate pe parcursul procesului penal, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut că acestea relevă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că, în data de 21 august 2016, în jurul orei 07:10, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din municipiul Giurgiu, judeţul Giurgiu, având permisul de conducere anulat şi în timp ce se afla sub influenţa alcoolului, cu o alcoolemie de 1,00 g/l alcool pur în sânge, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de conducere a unui autovehicul cu permisul anulat, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., şi de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. şi art. 41 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de conducere a unui autovehicul cu permisul anulat, s-a arătat că elementul material al laturii obiective este reprezentat de acţiunea inculpatului de a conduce autoturismul pe un drum public în sensul art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, deşi avea anulat dreptul de a conduce autovehicule, iar urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită, respectiv siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, legătura de cauzalitate rezultând ex re, din caracterul de pericol al infracţiunii.

Din punct de vedere al laturii subiective, s-a constatat că infracţiunea a fost săvârşită cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, conform art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Referitor la infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, s-a observat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în acţiunea inculpatului de a conduce autoturismul pe un drum public în sensul art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, având în sânge o alcoolemie peste limita legală, faptă care a avut ca urmare imediată, prezumată de legiuitor, punerea în pericol a siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Astfel, examinând materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că, potrivit procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, întocmit în data de 21 august 2016, în jurul orei 07:10, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu autospeciala din dotare, un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Giurgiu - Biroul Rutier se afla pe str. x.

La intersecţia cu strada x, lucrătorii de poliţie au văzut în trafic autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, care a virat dreapta pe strada x de pe strada x, circulând către Sârguinţa. Poliţiştii au pus în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, însă conducătorul autovehiculului în cauză nu a dat curs semnalelor poliţiştilor, continuându-şi deplasarea pe mai multe străzi, până pe strada x, unde a oprit în spatele blocului nr. 111, a încuiat vehiculul şi a fugit pe jos, în cele din urmă fiind imobilizat de poliţişti.

În urma legitimării, s-a stabilit că inculpatul este cel care a condus autoturismul în cauză pe drumurile publice şi nu a oprit la semnalele lucrătorilor de poliţie, fiind singur în autoturism. Inculpatul a declarat că nu a oprit autoturismul întrucât nu a observat semnalele poliţiştilor şi ştia că are o condamnare cu suspendare pentru încălcarea unor norme rutiere. De asemenea, inculpatul a mai declarat că în seara zilei de 20 august 2016, în intervalul orar 16:00 - 21:00, a consumat circa 2,5 litri de bere alcoolizată.

Întrucât prezenta halenă alcoolică, în prezenţa martorului asistent B., inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest "Drager" la orele 07:20, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuare, având în vedere rezultatul testului "Drager", inculpatul a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, unde i-au fost prelevate două probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr. x, la proba recoltată la ora 07:45 a rezultat o alcoolemie de 1,00 g/l alcool pur în sânge, iar la proba recoltată la ora 08:45 a rezultat o alcoolemie de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv punerea în pericol a siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi a participanţilor la trafic şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, fiind conştient că prin conducerea autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice creează o stare de pericol pentru siguranţa traficului rutier.

Ca urmare, instanţa de fond a constatat că faptele săvârşite de inculpat există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de acesta cu vinovăţia prevăzută de lege.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanţa de fond a ţinut seama că acesta nu a avut o atitudine sinceră, condiţii în care a apreciat că nu este posibilă aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Totodată, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a faptelor, starea de pericol creată pentru valoare ocrotită (sens în care s-a reţinut că faptele săvârşite de inculpat prezintă un pericol social ridicat, acesta dând dovadă de o lipsă totală de respect faţă de normele sociale, în condiţiile în care, deşi cunoştea că avea anulat dreptul de a conduce, a condus totuşi un autoturism după ce, în prealabil, consumase alcool, având o alcoolemie peste limita legală), natura şi gravitatea infracţiunilor, precum şi aspectele care circumstanţiază persoana inculpatului (acesta avea vârsta de 36 de ani la data comiterii faptelor, are studii medii, ocupaţia de comerciant în Piaţa municipiului Giurgiu, are doi copii minori în întreţinere, a mai fost cercetat şi condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni, fiind în termenul de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere), inclusiv atitudinea manifestată pe parcursul procesului penal (nu a avut un comportament sincer, nerecunoscând comiterea faptei), context în care instanţa de fond a apreciat că soluţia de condamnare la pedeapsa amenzii nu se justifică, în condiţiile în care inculpatul a dat dovadă de perseverenţă infracţională, faptele fiind săvârşite în primul an al termenului de supraveghere a suspendării executării pedepsei de 3 ani.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., criticând-o sub aspectul greşitei sale condamnări pentru cele două infracţiuni imputate ca urmare a interpretării eronate a probatoriului, considerând că acesta nu este apt să conducă la concluzia indubitabilă cu privire la săvârşirea faptelor.

Prin decizia penală nr. 382/A din 19 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1442 din 01 iulie 2020 a Judecătoriei Giurgiu, secţia penală, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond a realizat o analiză amplă, fundamentată, a tuturor mijloacelor de probă relevante, din a căror coroborare a reţinut, în mod just, săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost anulată şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, constatând că în mod legal s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea ambelor infracţiuni. În acest context, Curtea şi-a însuşit, în totalitate, argumentele de fapt şi de drept expuse de instanţa de fond în constatarea existenţei celor două infracţiuni.

Totodată, efectuând propria analiză a materialului probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti în fond şi apel, Curtea a reţinut că depoziţiile martorilor C., D. şi B., pe care le-a examinat pe larg, constituie probe directe, se coroborează atât între ele, cât şi cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză (procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante), şi dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârşirea de către inculpat a ambelor infracţiuni.

Curtea a mai constatat că proba testimonială solicitată de inculpat nu este aptă a dovedi susţinerile expuse de acesta în propriile declaraţii, în sensul că nu a condus autoturismul, acestea nefiind verosimile şi necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.

Prin urmare, având în vedere că probatoriul administrat a dovedit săvârşirea cu vinovăţie de către inculpat a faptelor imputate, că acestea sunt prevăzute de legea penală şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost anulată şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, Curtea a apreciat că acuzaţiile aduse inculpatului au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, motiv pentru care a considerat că, în cauză, nu este incident niciunul dintre cazurile de achitare prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. a), lit. b) teza I sau a II-a, lit. c) şi lit. d) C. proc. pen.

Totodată, s-a constatat că instanţa de fond a individualizat, în mod judicios, pedepsele aplicate, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, care, conform fişei de cazier judiciar, a săvârşit fapta din cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind, aşadar, condamnat anterior pentru săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni, şi anume, refuzul de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C. pen.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat E., invocând motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a învederat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în opinia sa aceasta constituind contravenţie conform O.U.G. nr. 195/2000, deoarece nu s-a stabilit valoarea alcoolemiei la momentul depistării sale în trafic.

În acest sens, a arătat că, la pronunţarea soluţiei de condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., instanţele de fond şi de apel nu au ţinut seama de aspectele statuate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, în sensul că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul textului de lege menţionat este neconstituţională. Astfel, din dispoziţiile art. 336 alin. (1) C. pen. şi din considerentele deciziei instanţei de contencios constituţional, rezultă că pentru a se reţine infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului este necesară întrunirea cumulativă a trei condiţii, respectiv: să existe o acţiune de conducere a unui vehicul, conducătorul auto să se afle sub influenţa alcoolului peste limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge, iar această valoare trebuie să fie determinată la momentul prinderii în trafic, iar nu la data prezentării la I.N.M.L.. Prin urmare, în opinia inculpatului, noţiunea de conducere sub influenţa alcoolului din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. proc. pen. trebuie înţeleasă prin raportare la ora recoltării, aşa cum s-a statuat prin decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014, doar o astfel de interpretare răspunzând imperativului constituţional al respectării legilor.

Or, instanţele inferioare nu au observat că prelevarea probelor biologice s-a realizat în data de 21 august 2016, orele 7:45 şi 08:45, deşi inculpatul a fost depistat în trafic în aceeaşi zi însă la ora 7:10, aşa cum rezultă din procesul-verbal de prindere în flagrant. Totodată, a opinat că instanţa de condamnare nu a analizat toate mijloacele de probă administrate în cauză, fapt care a generat producerea unei erori judiciare grave.

Ca urmare, s-a apreciat că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. nu întruneşte cerinţele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., motiv pentru care a solicitat casarea deciziei penale atacate şi a sentinţei pronunţată de Judecătoria Giurgiu şi achitarea sa pentru această infracţiune, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) sau c C. proc. pen., ori înlăturarea greşitei aplicări a legii ca urmare a nerespectării deciziei Curţii Constituţionale nr. 732/2014. Totodată, s-a solicitat luarea unei măsuri preventive din cele prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. a) - d) C. proc. pen., "până la rejudecarea de către instanţa de apel".

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a menţionat că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele stabilite de lege cu referire la infracţiunea reglementată de art. 336 alin. (1) C. proc. pen., făcându-se trimitere la argumentele prezentate în susţinerea motivului de recurs prevăzut de pct. 7 al aceluiaşi articol, fără a fi invocate, însă, critici concrete cu privire la nelegalitatea pedepsei.

În temeiul art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării deciziei penale atacate.

Prin încheierea din 02 iulie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 382/A din 19 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac. În acest sens, s-a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. numai în ceea ce priveşte criticile formulate prin prisma motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că, nefiind stabilită valoarea alcoolemiei la momentul depistării în trafic, nu este îndeplinită o condiţie de tipicitate obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., fapta constituind contravenţie. S-a subliniat că, dată fiind natura recursului în casaţie de cale extraordinară de atac prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, analiza argumentelor invocate de recurent prin intermediul acestui motiv de casare se va realiza strict în raport cu situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv în hotărârea atacată, fără a se putea proceda la reexaminarea conţinutului mijloacelor de probă ori la reaprecierea materialului probator.

Totodată, s-a reţinut că, în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu este îndeplinită condiţia reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nefiind formulată nicio critică cu privire la legalitatea pedepsei aplicate.

Deopotrivă, în baza art. 441 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de recurent, având în vedere că acesta nu a indicat motivele ce fundamentează această solicitare şi că nu au fost identificate, din oficiu, aspecte care să justifice o asemenea măsură procesuală.

La termenul de judecată din 09 noiembrie 2021, cu ocazia dezbaterilor, suplimentar criticilor formulate în scris, însă prin prisma aceluiaşi caz de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., recurentul A., prin apărător ales, a învederat şi că, întrucât nu s-a stabilit în mod clar o limită a cantităţii de alcool în sânge, fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de art. 336 alin. (1) C. proc. pen., impunându-se achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte arată că examinarea cauzei în recurs în casaţie, în etapa prevăzută de art. 445 şi urm. C. proc. pen., are o dublă limitare determinată, pe de o parte, de dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., în conformitate cu care pe această cale se pot îndrepta doar erorile de drept comise de curţile de apel şi de instanţa supremă, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, de motivele de fapt şi de drept care au făcut obiectul verificării instanţei în etapa admisibilităţii în principiu, reglementată de art. 440 C. proc. pen.. Aşadar, verificarea legalităţii hotărârii atacate se va face de către Înalta Curte în conformitate cu dispoziţiile art. 447 C. proc. pen., urmând a fi avute în vedere doar criticile circumscrise iniţial, prin cererea scrisă, cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu şi cele invocate oral ulterior.

Ca atare, deşi recurentul, cu ocazia dezbaterilor, în data de 09 noiembrie 2021, a criticat, oral, hotărârea atacată prin prisma cazului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (indicat iniţial în scris, însă pentru alte motive de fapt) invocând lipsa formei de vinovăţie cerută de textul art. 336 alin. (1) C. pen., această susţinere nu va fi avută în vedere de Înalta Curte la analizarea căii extraordinare de atac, întrucât nu a format obiectul verificării, din perspectiva îndeplinirii cerinţelor formale prevăzute de dispoziţiile art. 434 - 438 C. proc. pen., în etapa admisibilităţii în principiu. De altfel, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, prin intermediul său nici nu pot fi cenzurate susţinerile referitoare la lipsa formei de vinovăţie prevăzute de norma de incriminare.

Examinând, în aceste limite, cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Aşa cum s-a menţionat şi în cuprinsul încheierii de admitere în principiu din 02 iulie 2021, acest motiv de casare nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanţelor inferioare, jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă în acest sens (deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 482/RC din 12 decembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 349/RC şi nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În cauză, se constată că inculpatul A. a invocat acest motiv de casare, susţinând, în esenţă, că, fapta pentru care a fost condamnat nu se circumscrie ilicitului penal, deoarece nefiind stabilită valoarea alcoolemiei la momentul depistării sale în trafic, nu este îndeplinită o condiţie de tipicitate obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., fapta constituind contravenţie.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în speţă, s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea recurentului inculpat A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., reţinându-se, în esenţă, că, în data de 21 august 2016, în jurul orei 07:10, acesta a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din municipiul Giurgiu, judeţul Giurgiu, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului, având o îmbibaţie alcoolică de 1,00 g/l alcool pur în sânge.

Anterior reconfigurării sale prin decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, art. 336 alin. (1) C. pen. prevedea că infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului constă în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Prin decizia mai sus menţionată, instanţa de contencios constituţional a statuat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituţională, întrucât aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la dispoziţiile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În considerentele deciziei (paragrafele 24, 25, 26), s-a reţinut că sintagma menţionată "lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale. (...)

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate de art. 336 alin. (1) din C. pen. se realizează prin acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Îmbibaţia alcoolică este procesul de pătrundere a alcoolului în sânge, consecinţa fiind provocarea unei stări de intoxicaţie (alcoolică). Sub aspectul urmării imediate este vorba de o infracţiune de pericol, acţiunea săvârşită punând în primejdie siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre acţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată rezultă din însăşi materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.

Îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 din C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale mai sus menţionate."

Se constată, astfel, că declararea neconstituţionalităţii sintagmei "la momentul prelevării probelor biologice" nu a avut ca efect dezincriminarea faptei prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., ci doar reconfigurarea textului de lege care o reglementează, în sensul înlăturării din cuprinsul său a acestei prevederi care nu este conformă Constituţiei, infracţiunea revenind la o formă asemănătoare celei anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., respectiv cea reglementată de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002, care incrimina conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Pe de altă parte, se impune a se sublinia că, referitor la intervalul de timp în care trebuie realizată recoltarea probelor biologice, dispoziţiile art. 190 alin. (8) C. proc. pen. prevăd că "în cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziţia organelor de constatare şi cu consimţământul celui supus examinării, de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituţie medicală, în condiţiile stabilite de legile speciale".

Aşadar, prin includerea, în conţinutul art. 336 alin. (1) C. pen., a sintagmei "la momentul prelevării mostrelor biologice", legiuitorul a avut în vedere doar probaţiunea, nu şi elementele constitutive ale infracţiunii, întrucât ceea ce se incriminează este conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului (aşa cum este şi denumirea marginală a articolului), iar nu prezentarea în această stare cu ocazia prelevării de probe biologice, jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă sub acest aspect (spre exemplu, deciziile nr. 378/RC din 30 septembrie 2016, nr. 508/RC din 22 noiembrie 2016, nr. 416/RC din 24 octombrie 2017, nr. 118/RC din 15 mai 2020 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Prin urmare, singurul efect al deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale constă în modificarea dispoziţiilor art. 336 alin. (1) C. pen. în sensul eliminării prevederii neconforme cu legea fundamentală (sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice"), cu consecinţe doar sub aspect probator, respectiv necesitatea stabilirii îmbibaţiei alcoolice la momentul săvârşirii infracţiunii, care coincide cu cel al opririi în trafic.

În concret, pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. este suficient să se stabilească că inculpatul a condus autovehiculul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, împrejurare care a fost stabilită cu claritate, în speţă, de către prima instanţă.

Sub acest aspect, se observă că, prin sentinţa penală nr. 1442 din 01 iulie 2020, Judecătoria Giurgiu a reţinut că, din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, rezultă că, în urma testării cu aparatul etilotest, inculpatul A. avea, la data de 21 august 2016, ora 07:20, 0,43 mg/l alcool în aerul expirat, ulterior fiindu-i prelevate două mostre biologice de sânge, la orele 07:45 şi 08:45, stabilindu-se că avea o alcoolemie de 1,00 g/l la prima probă şi, respectiv, 0,80 g/l la cea de a doua probă. S-a concluzionat că probatoriul relevă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că, la momentul depistării în trafic (21 august 2016, în jurul orei 07:10), inculpatul se afla sub influenţa alcoolului cu o alcoolemie de 1,00 g/l alcool pur în sânge. Conform menţiunilor din decizia recurată, instanţa de apel şi-a însuşit în totalitate argumentele de fapt şi de drept expuse de judecătorul fondului în constatarea existenţei infracţiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat.

Ca urmare, atâta timp cât instanţele inferioare au reţinut, cu autoritate de lucru judecat că, la data de 21 august 2016, în jurul orei 07:10, când a fost depistat în trafic conducând un autovehicul pe un drum public, inculpatul A. avea o îmbibaţie alcoolică de 1,00 g/l alcool pur în sânge, aşadar peste limita prevăzută de lege, situaţie de fapt ce nu mai poate forma obiectul cenzurii în calea extraordinară de atac, se constată că cerinţa impusă de norma de incriminare cu privire la valoarea alcoolemiei de la momentul conducerii vehiculului este îndeplinită în cauză, fapta comisă, astfel cum a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii reglementate de art. 336 alin. (1) C. pen., motiv pentru care nu pot fi valorificate criticile formulate de recurent sub acest aspect.

În acest context, Înalta Curte constată că, prin susţinerile referitoare la necesitatea stabilirii unei valori a alcoolemiei la momentul conducerii pe drumurile publice, inculpatul contestă, de fapt, valoarea probatorie a buletinului de analiză toxicologică nr. x ce conţine rezultatul celor două probe de sânge recoltate în ziua de 21 august 2016, orele 07:45 şi 08:45, solicitând, practic, o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţele de fond şi de apel.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, situaţia factuală ce a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţele inferioare nu mai poate fi repusă în discuţie în acest cadru procesual. Astfel, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, prin care se realizează doar un control al legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine modificarea sau completarea bazei factuale cu aspecte ce nu au fost stabilite de instanţele de fond şi/sau apel ori reconfigurarea elementelor reţinute, prin hotărârea criticată, în circumstanţierea activităţii calificată ca infracţiune.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.

În atare situaţie, având în vedere că nu au fost constatate nelegalităţi care să poată fi remediate prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de recurent, Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 382/A din 19 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Totodată, faţă de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 382/A din 19 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 noiembrie 2021.

Procesat de GGC - LM