Criminal appeal in cassation rejecting factual re-evaluation of abuse of influence and favoring a perpetrator charges as outside the scope of legal review

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 37/P din data de 9 martie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 1 an, pedeapsă care se execută numai în cazul revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale.

În baza art. 65 din C. pen., a fost interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pedeapsă care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., a fost stabilit termen de supraveghere a condamnatului de 3 ani, termen care curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.

A fost desemnat organ de supraveghere a condamnatului Serviciul de Probaţiune Constanţa.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., s-a impus condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Complexului B. sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa.

S-a stabilit ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. să fie comunicate de către condamnat Serviciului de Probaţiune Constanţa.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din C. pen., potrivit cărora "dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, se revocă suspendarea şi se dispune executarea pedepsei".

În baza art. 396 alin. (5) cu ref. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.

Au fost înlăturate dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni prev. de art. 38 C. pen.

În baza art. 291 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 78/2000, a fost confiscată de la inculpat suma de 3800 RON - obiect al infracţiunii.

Conform art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului marca x, seria şasiu x, cu număr de înmatriculare x, luată prin ordonanţa D.N.A nr. 313/P/2016, până la concurenţa sumei de 3800 RON.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., au fost desfiinţate înscrisurile false - contractul de asistenţă juridică seria x/02.06.2016 (aflat în dosarul de urmărire penală, fila x).

Conform art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinţei penale nr. 37/P din data de 9 martie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. x/2017, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Parchetul a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei atacate şi, în urma rejudecării, pronunţarea unei hotărâri prin care inculpatul A. să fie condamnat şi pentru comiterea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din C. pen.

În susţinerea apelului declarat s-a arătat că prima instanţă a reţinut în mod greşit că nu este întrunită latura obiectivă a infracţiunii de favorizare a făptuitorului, întrucât din probele administrate a rezultat că inculpatul a redactat un denunţ în numele lui C., pe care l-a depus ulterior la parchet, scopul urmărit fiind acela al obţinerii beneficiului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002. S-a arătat că, potrivit textului de incriminare, este suficientă urmărirea scopului îngreunării tragerii la răspundere penală, fără a fi necesară şi realizarea acestuia. Întrucât denunţul depus viza comiterea unor infracţiuni de trafic de droguri şi putea conduce la identificarea unor suspecţi, acesta era de natură să atragă beneficiul cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă, astfel încât acţiunea inculpatului A. s-a concretizat într-un ajutor dat numitului C. în scopul îngreunării tragerii la răspundere penală.

Apelantul intimat inculpat A. a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, arătând, pe de o parte, că hotărârea nu este suficient motivată, fiind indicate în mod generic probele care au condus la pronunţarea soluţiei, fără realizarea unei analize a acestora, iar pe de altă parte, că s-a realizat o modificare a bazei factuale avută în vedere la momentul trimiterii în judecată, depăşindu-se astfel limitele judecăţii, astfel cum sunt definite de art. 371 C. proc. pen.. În concret, apelantul a arătat că, prin rechizitoriu, în sarcina sa s-a reţinut că a afirmat că are influenţă asupra unor lucrători de poliţie, în timp ce prima instanţă a reţinut că din probele administrate a rezultat că acesta a lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor menţionaţi, astfel încât a fost încălcat caracterul echitabil al procesului penal, prin depăşirea limitelor impuse de art. 371 C. proc. pen.

Totodată, apelantul intimat inculpat a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea hotărârii atacate şi, în urma reevaluării ansamblului probator, să se dispună achitarea sa, în baza art. 16 lit. a), lit. b) teza a II-a sau lit. c) C. proc. pen., iar sub aspectul laturii civile a cauzei, să se constate că art. 19 din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat prin art. 79 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen. şi să se dispună înlăturarea măsurii confiscării sumei de 3.800 RON, a măsurii desfiinţării înscrisului reprezentat de contractul de asistenţă juridică seria x/02.06.2016 şi ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită asupra autoturismului prin ordonanţa nr. 313/P/2016.

Referitor la acuzaţia de comitere a infracţiunii de favorizare a făptuitorului, apelantul intimat inculpat a susţinut că simpla depunere a denunţului nu era suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 269 C. proc. pen., că aceasta nu poate reprezenta o îngreunare a tragerii la răspundere penală, ci constituie doar o cauză de reducere a limitelor de pedeapsă şi că nu a furnizat informaţii lui C. şi nu i-a dat ajutor acestuia, respectiv nu a creat o stare de pericol pentru justiţia penală.

Prin decizia penală nr. 168/A din data de 22 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2017, în majoritate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 37/09.03.2010 a Curţii de Apel Constanţa, care a fost desfiinţată, în parte, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la infracţiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. şi greşita menţionare a temeiului de confiscare prevăzut de art. 19 din Legea nr. 78/2000 şi, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

A fost menţinută pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

S-a menţinut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o durată de 1 an, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului.

Conform art. 92 C. pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A fost desemnat, în calitate de organ de supraveghere, Serviciul de Probaţiune Constanţa.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a stabilit că, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Complexului B. sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa.

S-a dispus că, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se vor comunica de către condamnat Serviciului de Probaţiune Constanţa.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din C. pen., potrivit cărora "dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, se revocă suspendarea şi se dispune executarea pedepsei".

Au fost înlăturate dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 din conţinutul dispoziţiei de confiscare a sumei de 3.800 RON de la inculpat, măsura urmând a fi executată în baza art. 291 alin. (2) C. pen.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate, care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat, în sumă de 217 RON, a rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A., calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin prisma cazului de recurs în casaţie indicat, recurentul inculpat a invocat nelegalitatea deciziei penale atacate, din perspectiva greşitei soluţii de condamnare, susţinând că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală.

În concret, a învederat că faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, a arătat că instanţele de fond şi apel au realizat o modificare a bazei factuale avute în vedere la momentul trimiterii în judecată, depăşindu-se în acest context limitele judecăţii, astfel cum sunt definite de art. 371 C. proc. pen.

A precizat recurentul inculpat că, prin rechizitoriu, s-a reţinut în sarcina sa că a afirmat că are influenţă asupra unor lucrători de poliţie, în timp ce instanţele de fond şi apel au reţinut că din probele administrate a rezultat că acesta a lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor menţionaţi, astfel încât a fost încălcat caracterul echitabil al procesului penal, prin depăşirea limitelor impuse de art. 371 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizarea făptuitorului, a arătat că transmiterea de informaţii necesare formulării unui denunţ nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate obiectivă pentru a fi considerată o faptă prevăzută de legea penală, întrucât un denunţ nu poate duce la împiedicarea tragerii la răspundere penală.

Ca urmare, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie şi, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din 7 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, constatându-se că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 168/A din data de 22 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2017, îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., aceasta a fost admisă în principiu şi s-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de inculpatul anterior menţionat.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susţinerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În speţă, recurentul inculpat, prin motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac, a arătat că, prin hotărârea de condamnare, instanţa a reţinut, sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, o altă situaţie de fapt decât cea avută în vedere în cuprinsul rechizitoriului, la momentul trimiterii sale în judecată, respectiv că a lăsat să se creadă că are influenţă asupra lucrătorilor de poliţie, iar nu că a afirmat că are influenţă asupra acestora, prin modificarea bazei factuale avute în vedere iniţial depăşindu-se limitele judecăţii, astfel cum sunt definite de art. 371 C. proc. pen.

Aceste critici invocate de recurentul inculpat nu se circumscriu însă cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia acestuia în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Astfel, în cauză, inculpatul A. a fost condamnat, printre altele, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul lunii mai 2016, a pretins de la martorul C., prin intermediul fratelui acestuia, D., suma de 1000 de euro, din care a primit efectiv suma de 3.800 RON, la data de 20.06.2016, lăsând să se creadă că are o influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul B. C. civ..O Constanţa şi promiţând că, în schimbul banilor, îi va determinare pe funcţionari să îi furnizeze informaţii privind activităţi infracţionale de trafic de droguri, care, ulterior, să fie valorificate printr-un denunţ ce îl va ajuta pe C. să obţină beneficiul cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, în dosarul penal în care acesta era cercetat.

Este vorba, aşadar, de critici de netemeinicie a hotărârii atacate, care, de altfel, au fost invocate şi în faţa instanţei de apel, fiind analizate de aceasta, intrând sub incidenţa autorităţii de lucru judecat.

Înalta Curte constată că, prin recursul în casaţie promovat, recurentul inculpat a urmărit, în realitate, remedierea unei greşite aprecieri a stării de fapt de către instanţele anterioare, iar nu îndreptarea unei erori de drept, ceea ce nu mai este posibil în prezenta cale extraordinară de atac.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.

În plus, cu referire la susţinerile recurentului inculpat expuse anterior, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de apel, că ambele ipoteze ce vizează influenţa pe care făptuitorul ar putea să o aibă asupra unor funcţionari ("a afirmat că are influenţă" asupra unor funcţionari, respectiv "a lăsat să se creadă că are influenţă" asupra aceloraşi persoane), se încadrează în conţinutul normativ al infracţiunii de trafic de influenţă, reţinerea unei împrejurări de fapt diferite între actul de sesizare şi hotărârea primei instanţe, sub aspectul afirmării influenţei sau al creării aparenţei de influenţă, neavând semnificaţia modificării limitelor sau a obiectului judecăţii, câtă vreme acestea se circumscriu variantelor alternative prevăzute de textul de incriminare.

În ceea ce priveşte criticile recurentului inculpat ce vizează neîndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de favorizarea făptuitorului, Înalta Curte apreciază că nici acestea nu sunt întemeiate, din probele administrate în cauză rezultând că, subsecvent înţelegerii iniţiale care s-a circumscris infracţiunii de corupţie, inculpatul A. i-a furnizat numitului C. informaţii cu privire la comiterea unor infracţiuni de trafic de droguri, iar ulterior a redactat un denunţ în numele acestuia, pe care l-a depus la parchet, scopul urmărit fiind acela al obţinerii beneficiului prevăzut de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, or, potrivit textului de incriminare, este suficientă urmărirea scopului îngreunării tragerii la răspundere penală, fără a fi necesară şi realizarea acestuia. Totodată, se reţine că scopul la care fac referire dispoziţiile art. 269 alin. (1) C. pen. constituie o cerinţă ataşată laturii obiective a infracţiunii.

În consecinţă, prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunilor pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 168/A din data de 22 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 168/A din data de 22 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 noiembrie 2021.

Procesat de GGC - LM