Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 414/2022 AI generated

Revocation of suspended sentence for failure to report for probation dismissed as disproportionate given defendant's foreign domicile, financial compliance, and partial community service completion

Case Number Decizia nr. 414/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of the High Court of Cassation and Justice dismissed the prosecution's appeal, affirming the lower court's refusal to revoke the suspended sentence and leaving the original suspension of the penalty in force. The dispute concerned a request by the Probation Service to revoke the suspension of a two-year and six-month imprisonment sentence (for tax evasion and related offenses) under Article 96(1) of the Romanian Penal Code, alleging the defendant’s bad faith failure to report for probation supervision after leaving Romania. The Court held that bad faith could not be presumed but required proof, finding that the defendant’s non-compliance was disproportionate to justify revocation given his status as a foreign national without domicile in Romania, his full payment of the financial penalty, completion of substantial community service hours, and the mitigating impact of the pandemic on his ability to return, thereby prioritizing a concrete, contextual analysis over a formal one under Articles 96 and 93 of the Penal Code and Article 4251(7) of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen, art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen, art. 76 alin. (1) C. pen, art. 66 alin. (1) C. pen; Revocation of suspended sentence for failure to report for probation dismissed as disproportionate given defendant's foreign domicile, financial compliance, and partial community service completion: The dispute concerned a request by the Probation Service to revoke the suspension of a two-year and six-month imprisonment sentence (for tax evasion and related offenses) under Article 96(1) of the Romanian Penal Code, alleging the defendant’s bad faith failure to report for probation supervision after leaving Romania. The Court held that bad faith could not be presumed but required proof, finding that the defendant’s non-compliance was disproportionate to justify revocation given his status as a foreign national without domicile in Romania, his full payment of the financial penalty, completion of substantial community service hours, and the mitigating impact of the pandemic on his ability to return, thereby prioritizing a concrete, contextual analysis over a formal one under Articles 96 and 93 of the Penal Code and Article 4251(7) of the Code of Criminal Procedure.

Keywords

AI generated
revocation of suspended sentence criminal sentence suspension of payments disproportionate penalty tax evasion dismissal during probation

Cited Legislation

AI generated
art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen
În baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990
pentru infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990.
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.
art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen
241/2005, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.
art. 76 alin. (1) C. pen
şi art. 76 alin. (1) C. pen.
art. 66 alin. (1) C. pen
În baza art. 66 alin. (1) C. pen.
art. 65 alin. (1) C. pen
În baza art. 65 alin. (1) C. pen.
art. 38 C. pen
În temeiul art. 38 C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Legal basis for dismissing the prosecution's appeal as unfounded, thereby affirming the lower court's refusal to revoke the suspended sentence.

art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Provision applied to assign the judicial costs incurred by the appeal to the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Provision applied to assign the legal aid fees for the defendant's counsel to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 41/P/28.03.2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2015, printre alţii, referitor la inculpatul A. s-a hotărât astfel:

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990.

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea prevăzută art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în raport de S.C. B. SRL).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (în raport de S.C. C. SRL).

În baza art. 66 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului A. pe o durată de 1 an drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (în raport de S.C. D. SRL).

În baza art. 66 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului A. pe o durată de 1 an drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 38 C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele principale stabilite şi pedepsele complementare şi s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare (reprezentând 1/3 din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare), rezultând pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În temeiul art. 45 alin. (3), (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre cele două instituţii publice, respectiv Primăria Mangalia sau Serviciul Public de Asistenţă Socială Căminul pentru Persoane Vârstnice, ce va fi stabilită de Serviciul de Probaţiune Constanţa, în funcţie de posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului şi la nivelul instituţiilor din comunitate, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se va stabili potrivit legii de executare a pedepselor.

În baza art. 91 alin. (4) s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 94 C. pen., datele prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. c) - e) şi art. 93 alin. (3) C. pen. s-a dispus a se comunica Serviciului de Probaţiune Constanţa.

Conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. începe de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sub executării pedepsei sub supraveghere.

Pedeapsa accesorie nu se execută pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a constatat incidenţa cazurilor de nedemnitate prevăzute de art. 12 din Legea nr. 241/2005 cu privire la inculpatul A..

Împotriva sentinţei penale nr. 41/P/28.03.2017 a Curţii de Apel Constanţa în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, părţile civile S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi inculpaţii A., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L.

Prin decizia penală nr. 129/A din 23.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală au fost respinse, ca nefondate, toate apelurile declarate împotriva sentinţei penale nr. 41/P/28.03.2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

La data de 16.09.2019 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2019 sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Constanţa privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 41/28.03.2017 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 129/23.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, cu motivarea că, cu rea credinţă, condamnatul nu a respectat măsurile şi obligaţiile impuse de instanţa de judecată.

Prin sentinţa penală nr. 178 din data de 11 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Constanţa privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A., prin sentinţa penală nr. 41/28.03.2017 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 129/23.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu-avocat I., în cuantum de 313 RON, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că la acest moment procesual nu sunt suficiente elemente care să contureze reaua-credinţă a condamnatului privind nerespectarea obligaţiilor impuse prin hotărârea de condamnare.

S-a mai arătat că, deşi acesta a intrat în evidenţele Serviciului de Probaţiune Constanţa, nu se cunosc împrejurările ce au determinat ulterior neprezentarea la Serviciul de Probaţiune, în condiţiile în care A. este cetăţean sud coreean şi nu are domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României. De asemenea, persoana supravegheată a colaborat cu consilierul de probaţiune, a adus la cunoştinţă situaţia din republica Coreea, a efectuat mare parte din orele de muncă neremunerată în folosul comunităţii şi a achitat în integralitate prejudiciul la care a fost obligat prin sentinţa penală de condamnare.

Totodată, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în dosarul de fond şi din declaraţiile condamnatului, acesta deţine două societăţi şi are un loc de muncă în Republica Coreea.

Împotriva sentinţei penale nr. 178 din data de 11 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a formulat contestaţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală sub nr. x/2019, fiind repartizată Completului nr. 8, cu termen la data de 10 noiembrie 2021.

Prin încheierea de şedinţă din data de 10 noiembrie 2021, constatând lipsa de procedură cu intimatul condamnat A., Înalta Curte a acordat termen la data de 23 februarie 2022, dispunând citarea condamnatului la toate adresele din Coreea de Sud.

La termenul de judecată din data de 23 februarie 2022, constatând lipsa de procedură cu intimatul condamnat A., Înalta Curte a acordat termen la data de 29 iunie 2022, dispunând citarea la adresa din Coreea de Sud (adresa indicată de condamnat în faţa Serviciului de Probaţiune) precum şi prin afişare la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 29 iunie 2022, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei.

În motivarea scrisă a contestaţiei Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a arătat că, în mod greşit instanţa de fond a ajuns la concluzia că persoana supravegheată nu este de rea-credinţă, în condiţiile în care ştia de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, care sunt obligaţiile şi măsurile pe care trebuie să le respecte, cu atât mai mult cu cât, la data de 30.08.2018 s-a prezentat personal la Serviciul de Probaţiune Constanţa, prilej cu care a mai luat odată la cunoştinţă de obligaţiile şi măsurile ce-i sunt impuse.

Chiar dacă persoana condamnată A. a plecat într-o ţară foarte îndepărtată de România, susţine Parchetul, aceasta avea posibilitatea, dacă a intervenit o imposibilitate obiectivă de a se întoarce în România pentru supraveghere, să anunţe chiar şi prin e-mail Serviciul de Probaţiune Constanţa despre această imposibilitate.

În concluzie, s-a solicitat în conformitate cu art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate, iar urmare rejudecării, să se constate că persoana supravegheată A. a fost de rea-credinţă în nerespectarea obligaţiilor prin hotărârea de condamnare, impunându-se revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 41 din data de 28.03.2017 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 129/23.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a solicitat, în subsidiar, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond întrucât au existat deficienţe care au condus la nerespectarea dispoziţiilor privind citarea persoanei condamnate.

Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, împotriva sentinţei penale nr. 178 din data de 11 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul condamnat A. Înalta Curte apreciază ca aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Referitor la solicitarea subsidiară a reprezentantului Ministerului Public de trimitere a cauzei spre rejudecare pe motiv că procedura de citare cu intimatul condamnat ar fi fost viciată, Înalta Curte constată că acesta este nefondată.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, cererea formulată de Serviciul de Probaţiune Constanţa privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 41/28.03.2017 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 129/23.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 16.09.2019 şi soluţionată la data de 11 decembrie 2020, perioadă în care au fost acordate patru termene de judecată. Intimatul A., în faţa instanţei de fond, a fost citat la două adrese cunoscute din Republica Coreea, şi la cea din localitatea Busan, adresă pe care persoana supravegheată a indicat-o la data de 17 septembrie 2019 când s-a prezentat la Serviciul de Probaţiune Constanţa, precum şi prin afişare la sediul instanţei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, procedura de citare cu intimatul condamnat a fost legal îndeplinită, neimpunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare sub acest aspect.

Înalta Curte reţine că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere reprezintă consecinţa unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii, atunci când instanţa apreciază că scopul pedepsei închisorii poate fi atins şi fără executarea acesteia, în regim de detenţie. Totodată, instanţa are în vedere că individualizarea pedepsei, în modalitatea suspendării executării acesteia sub supraveghere, decurge din încrederea acordată condamnatului că, aflat sub influenţa unor măsuri de supraveghere, o perioadă de timp, scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia.

Potrivit art. 96 alin. (1) C. pen., "dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei".

În concepţia legii penale române, reaua-credinţă este privită ca un proces de conştiinţă compus din doi factori: un proces intelectiv şi un proces volitiv. În interacţiunea dintre cele două procese, cel intelectiv are un rol primordial, contribuind la formarea reprezentărilor asupra faptei şi a consecinţelor acesteia, după care se răsfrânge asupra procesului volitiv, orientând şi dinamizând voinţa făptuitorului, în realizarea faptei concrete, procesul intelectiv realizând astfel, cauzalitatea psihică, iar voinţa declanşând cauzalitatea fizică a faptei.

Analizând dosarul cauzei, Înalta Curte constată că persoana condamnată A. a intrat în evidenţele Serviciului de Probaţiune Constanţa la data de 30.05.2018.

La data de 30.08.2018 persoana supravegheată A. s-a prezentat la Serviciul de Probaţiune Constanţa, fiindu-i prezentate măsurile de supraveghere.

În cadrul întrevederii din data de 30.08.2018, acesta a precizat că rămâne în România aproximativ o lună. Ulterior, la data de 17.09.2018 A. s-a prezentat la Serviciul de Probaţiune Constanţa, pentru a anunţa deplasarea care depăşeşte 5 zile în Republica Coreea, precizând că va locui la adresa din Busan, împreună cu părinţii săi. De asemenea, a transmis pe e-mail biletul de avion. La următoarea întrevedere stabilită la data de 14.01.2019 persoana supravegheată nu s-a mai prezentat la Serviciul de Probaţiune Constanţa.

Aplicând aceste norme penale la situaţia de fapt reţinuta, Înalta Curte constata că în prezenta cauza aplicarea dispoziţiilor privind revocarea suspendării sub supraveghere ar fi excesiva şi disproporţionată.

Desigur, Înalta Curte este în total acord că intimatul are obligaţia de a respecta toate măsurile şi obligaţiile impuse, însă, analiza de oportunitate a revocării suspendării sub supraveghere a pedepsei la care a fost condamnat trebuie făcută într-o maniera concreta şi nu într-una formală.

Din aceasta perspectiva, Înalta Curte observă că de la momentul condamnării definitive şi până în prezent intimatul-condamnat A. a respectat toate celelalte măsuri şi obligaţii instituite în sarcina sa pe parcursul termenului de supraveghere.

Aşa cum rezultă din adresa nr. x/21.06.2019 emisă de AJFP Constanţa prejudiciul stabilit prin sentinţa penală de condamnare a fost achitat în integralitate, inclusiv dobânzile şi penalităţile de întârziere.

Totodată, condamnatul A. a efectuat un număr de 64 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în perioada 31.08.2018 - 14.09.2018 (din cele 80 de zile stabilite prin hotărârea de condamnare), potrivit adresei nr. x/30.08.2019 emise de J..

Din actele dosarului rezultă că A. este cetăţean sud coreean având loc de muncă în Republica Coreea unde deţine două societăţi, neavând domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României.

În aceste condiţii, Înalta Curte trebuie să analizeze reaua sau buna-credinţă nu raportat strict la obligaţia nerespectată ci, într-un context mai extins, raportat şi la toată conduita intimatului A., la resorturile interne şi la nevoile sociale ale acestuia, la contextul socio-economic pe care îl traversăm, inclusiv la chestiunile ce ţin de pandemia care a afectat inclusiv, pentru o perioadă de timp, posibilitatea acestuia a a-şi îndeplini obligaţia impusă.

Ori, în atare situaţie, argumente parchetului, nu pot obiectiva o soluţie de revocare a suspendării sub supraveghere, reaua-credinţa la care face trimitere neputând fi prezumata, ci dovedita.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că raportat la datele cauzale, condamnatul nu a încălcat această obligaţie cu rea credinţă, într-o manieră aptă să justifice o măsură de revocare a suspendării sub supraveghere, care nu ar respecta exigenţele de proporţionalitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, potrivit art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 178 din data de 11 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul condamnat A..

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 178 din data de 11 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul condamnat A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM