Appeal against refusal to refer constitutional challenge on 1989 Revolution titles in abuse of power case dismissed as unfounded

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. F/CP din 18.04.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de către inculpatul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 şi art. 31 lit. c) din Legea nr. 341/2004.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a reţinut că determinarea condiţiilor de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate, presupune examinarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv "Orice cerere poate fi formulate şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifică un interes."

S-a menţionat că, art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 prevede următoarele:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Curtea a constatat că pentru admisibilitatea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, este necesară întrunirea mai multor condiţii, respectiv, existenţa unui litigiu pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, calitatea de parte sau de procuror care participă în proces a titularului cererii, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare ori care, deşi nu mai este în vigoare, continuă să producă efecte juridice, legea/dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se invocă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi lipsa unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate. Preliminar, Curtea a constatat că a fost invocată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 şi art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 341/2004, dar art. 31 nu prevede o numerotare pe aliniate, astfel încât norma legală vizată este art. 31 lit. c).

S-a arătat că, în speţă, deşi dispoziţiile legale prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 şi art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 341/2004, criticate de inculpat ca fiind neconstituţionale, fac parte dintr-o lege aflată în vigoare, respectiv Legea nr. 341/2004, nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi au fost invocate de către o parte din proces în contextul existenţei unui litigiu pe rolul unei instanţe judecătoreşti, acestea nu au legătură cu obiectul cauzei. Pentru a analiza legătura excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei, Curtea a avut în vedere că aceasta poate fi stabilită în urma unei aprecieri concrete cu privire la particularităţile speţei, atât prin evaluarea aplicabilităţii textului criticat în cauză, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

S-a arătat că, în cauză, prin argumentele prezentate nu se invocă veritabile excepţii de neconstituţionalitate, ci sunt vizate normele care enumeră titlurile acordate de Legea 341/2004 cu referire expresă la cel de Luptător cu Rol Determinant (atribuit celor care în perioada 14 - 22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului) şi definesc obiectivele de importanţă deosebită consfinţite de lege (clădirile de importanţă deosebită, în care se găseau structurile regimului totalitar şi alte clădiri publice: Opera din Timişoara, Comitetul Central şi comitetele judeţene sau municipale ale partidului, Televiziunea Română şi B. şi altele asemenea). Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat că normele vizate nu constituie dispoziţii legale de drept substanţial ori de drept procedural care vizează interesele subiective deduse judecăţii şi fac posibilă desfăşurarea şi finalizarea procedurii judiciare în înţelesul Deciziei CCR nr. 766 din 15 iunie 2011, în raport de prezumtiva faptă de abuz în serviciu imputată inculpatului A., constând în încălcarea dispoziţiilor art. 92 alin. (3) şi art. 5 alin. (6) din Legea nr. 341/2004. S-a susţinut că această concluzie se impune, deoarece excepţia invocată trebuie să vizeze normele procedurale referitoare la desfăşurarea procesului penal în această fază, măsurile procesuale cu privire la care se poate pronunţa judecătorul sau dispoziţiile legale a căror aplicare a dus la nelegalitatea administrării probelor sau a efectuării actelor de urmărire penală.

Curtea a constatat că apariţia O.U.G. nr. 95/2014, a fost determinată de necesitatea promovării unor măsuri care să descurajeze abuzurile şi încălcarea prevederilor legale, prin stabilirea unor criterii clare, fără echivoc, pentru respectarea adevărului istoric, care să coincidă realităţii în raport cu faptele şi evenimentele din decembrie 1989, în vederea acordării recunoştinţei Statului Român numai faţă de persoanele care au avut un rol determinant la victoria Revoluţiei din decembrie 1989. Pentru acest motiv, prin actul normativ susmenţionat, au fost evidenţiate în clar contribuţia persoanelor din punct de vedere al etapelor care definesc ceea ce reprezintă Revoluţia, declanşarea, desfăşurarea şi efectele imediate ale acesteia, s-au stabilit categoriile de persoane care vor beneficia de recunoştinţă şi gratitudine, respectiv cele care au avut un rol determinant la victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, recunoaşterea meritelor şi plata indemnizaţiei lunare a fost justificată şi evidenţiată doar faţă de luptătorii care şi-au pus viaţa în pericol şi prin acţiunile lor au avut un rol determinat şi au contribuit în mod nemijlocit la victoria Revoluţiei Române din 1989, au fost clarificate condiţiile pentru veridicitate şi respectarea prevederilor legale, inserarea răspunderii şi a categoriilor care nu beneficiază de prevederile legii şi s-au stabilit modalităţii pentru eliberarea certificatelor privind încadrarea categoriei luptătorilor cu rol determinant.

Prin apariţia H.G. nr. 99/2015, procedura este simplificată, având la bază dosarele existente, constituite pentru preschimbare conform Legii 341/2004 şi s-au instituit reguli clare pentru stabilirea persoanelor şi pentru eliberarea certificatelor. La art. 12 alin. (3) sunt enunţate localităţile Timişoara, Caransebeş, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Bucureşti, în care, în urma confruntărilor cu forţele de represiune, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, întrucât, conform datelor oficiale de la Procuratura Generală - Direcţia Procuraturilor Militare şi de la IRR, în perioada 16 - 22, doar în aceste localităţi au fost ucise persoane.

Pentru alte localităţi care nu se regăsesc printre cele enumerate dar în care, în urma confruntărilor cu forţele de represiune au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, s-a introdus modalitatea pentru determinarea acestora din documente oficiale eliberate de Parchetul General sau alte instituţii abilitate. La art. 12 alin (2), momentul fugii dictatorului a fost stabilit luând în considerare şi prevederile din vechea formă a normelor metodologice cu privire la diferenţierea etapelor revoluţiei, conform art. 12 alin. (1).

Plecarea dictatorului din sediul fostului Comitet Central al C. la ora 12:10, în ziua de 22 decembrie 1989 rezultă din documente oficiale şi documentare realizate în legătură cu această perioadă. În aceeaşi zi a avut loc prima transmisiune TV liberă, iar la ora 12:47 s-a anunţat şi fuga cuplului D.. La art. 41 se introduce categoria Luptător cu Rol Determinant.

În acord cu jurisprudenţa anterioară a CCR, Curtea a constatat că dreptul de a obţine unul dintre titlurile reglementate de art. 3 alin. (1) pct. 1 - 4 din Legea nr. 341/2004 nu este un drept constituţional, ci unul acordat prin lege, astfel încât nu poate fi reţinută incidenţa art. 53 din Constituţie. Legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile de acordare a certificatelor de revoluţionar, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, precum şi de a prevedea anumite termene şi o procedură, astfel încât, dispoziţiile criticate nu constituie o restrângere a exerciţiului unor drepturi, ci reprezintă reglementarea dată prin lege pentru respectarea condiţiilor exprese pe care trebuie să le îndeplinească persoanele în vederea atribuirii certificatelor.

S-a reţinut că, în speţă, nu poate fi invocată nici încălcarea art. 16 din Constituţie, deoarece legiuitorul delegat, prin limitarea categoriei prevăzute de dispoziţiile criticate - Luptător cu Rol Determinant - la persoanele care şi-au pus viaţa în pericol până la momentul fugii dictatorului, şi definirea obiectivelor de importanţă deosebită, nu a acţionat în mod arbitrar. De asemenea, CCR a reţinut că nu se poate susţine că delimitarea pe care legiuitorul delegat a introdus-o cu privire la persoanele care şi-au pus viaţa în pericol în acele localităţi în care au rezultat persoane decedate, reţinute sau rănite, faţă de persoanele care şi-au pus viaţa în pericol în localităţi în care nu au rezultat persoane decedate, reţinute sau rănite, este lipsită de temei, arbitrară (Decizia nr. 430 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 24 septembrie 2018, paragrafele 28 şi 29).

În acelaşi sens, s-a reţinut că, nu constituie o discriminare faptul că, prin aplicarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor lor interese subiective. A nega posibilitatea legiuitorului de a modifica sau de a abroga o normă ar însemna negarea competenţei sale legislative. (Decizia nr. 90 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012). Referitor la încălcarea art. 1 alin. (3) şi art. (5) din Constituţie, prin Decizia nr. 430 din 21 iunie 2018, CCR a reţinut că recunoştinţa ori respectul ce se cuvin anumitor persoane, pentru aportul lor deosebit la dezvoltarea societăţii, nu trebuie raportate la conţinutul art. 1 alin. (3) din Constituţie, izvorul acestora regăsindu-se, mai degrabă, în însăşi obligaţia morală a întregii societăţi de a-şi manifesta gratitudinea faţă de aceste persoane. Curtea a conchis că, deşi temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din decembrie 1989 (Deciziile nr. 785 din 15 decembrie 2016, paragraful 32, şi nr. 114 din 9 martie 2017, paragraful 51).

În condiţiile în care obligaţia având ca obiect recunoştinţa ori respectul ce se cuvin anumitor persoane, pentru aportul lor deosebit la dezvoltarea societăţii, este de natură morală şi îi revine societăţii, în întregul ei, legiuitorul, originar sau delegat, se bucură, în ceea ce priveşte conţinutul determinat al reglementării, inclusiv al celei criticate în prezenta cauză, de o marjă de apreciere relativ întinsă. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege solicitate a fi supuse controlului de constituţionalitate nu conţin, în sine, nicio dispoziţie cu caracter retroactiv, urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare pentru viitor. Astfel, susţinerile autorului excepţiei, în sensul că art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 şi art. 31 lit. c) prin raportare la art. 12 din H.G. nr. 99/2015 se aplică unor decizii anterioare intrării în vigoare a acestor temeiuri, creând posibilitatea reverificării unor situaţii juridice încheiate anterior acestui moment şi permiţând supunerea unei persoane la reverificări în baza unor criterii ce retroactivează, nu pot fi primite, deoarece prin noua reglementare nu se anulează vechile titluri, ci doar se stabilesc categoriile de persoane care vor beneficia, în condiţiile noii reglementări, de certificatele eliberate şi indemnizaţia prevăzute de lege.

Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate nici criticile vizând exigenţa respectării de către orice act normativ a unor cerinţe calitative (previzibilitatea, precizia şi claritatea), prin actuala reglementare a art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 şi art. 31 lit. c) din Legea nr. 341/2004, nefiind încălcate dispoziţiile art. 3 alin. (1), art. 6 alin. (1) şi art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate din cuprinsul încheierii penale nr. F/CP din 18.04.2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat recurs inculpatul A..

În susţinerea recursului, inculpatul a invocat faptul că în mod greşit Curtea de Apel a apreciat că argumentele invocate nu reprezintă veritabile excepţii de neconstituţionalitate, ci sunt vizate normele care enumera titlurile acordate de Legea 341/2004.

De asemenea, recurentul a criticat faptul că instanţa de fond în mod greşit a constatat că nu sunt întemeiate criticile vizând exigenţa respectării de către orice act normativ a unor cerinţe calitative şi a reiterat criticile de neconstituţionalitate prezentate în faţa primei instanţe.

Deopotrivă, a susţinut că judecătorul fondului a făcut un veritabil control de neconstituţionalitate, substituindu-se instanţei de contencios constituţional.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Recurentul a criticat dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 şi art. 31 lit. c) din Legea nr. 341/2004 apreciind că încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, se instituie următoarele titluri: luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989: Luptător cu Rol Determinant - atribuit celor care în perioada 14 - 22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului.

De asemenea, potrivit art. 31 lit. c) din Legea nr. 341/2004, în sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: obiective de importanţă deosebită - clădirile de importanţă deosebită, în care se găseau structurile regimului totalitar şi alte clădiri publice: Opera din Timişoara, Comitetul Central şi comitetele judeţene sau municipale ale partidului, Televiziunea Română şi B. şi altele asemenea.

Se reţine că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de către recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 şi art. 31 lit. c) din Legea nr. 341/2004, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Excepţia de neconstituţionalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes ce, valorificat, ar putea fi determinant sau ar putea influenţa ori orienta soluţia. Stabilirea acestui interes se realizează pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Referitor la condiţia privind legătura normelor ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.

Legătură dintre norma ce face obiectul excepţiei şi soluţionarea cauzei este, de asemenea, o condiţie de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Această condiţie presupune că norma invocată orientează soluţia.

Înalta Curte constată că recurentul critică titlurile acordate conform Legii nr. 341/2004 prin raportare la criterii discriminatorii, în procedura de cameră preliminară, care are ca obiect evaluarea cererilor şi excepţiilor formulate de părţi, referitoare la conţinutul actului de sesizare, la nulităţi ale urmăririi penale ori ale probatoriilor administrate.

În contextul obiectului procedurii de cameră preliminară, Înalta Curte trebuie să constate că dispoziţiile legale criticate nu au legătura cu soluţionarea cauzei. Nemulţumirea recurentului cu privire la titlurile acordate conform Legii nr. 341/2004 nu poate orienta soluţia în procedura de cameră preliminară în raport de infracţiunea de abuz în serviciu pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Înalta Curte constată că dispoziţiile din Constituţie, pretins încălcate, au fost invocate în mod formal, iar prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu se urmăreşte constatarea neconstituţionalităţii acestora, ci se doreşte o completare sau o modificare în sensul solicitat de recurent.

Pentru acest considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate din cuprinsul încheierii penale nr. F/CP din 18.04.2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate din cuprinsul încheierii penale nr. F/CP din 18.04.2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM