Admissibility of unconstitutionality exception in preventive seizure verification procedure

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea nr. 62/C/CJ din 17 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea formulată de inculpatul A., de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

S-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 29 martie 2022 pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul penal nr. x/2019

A fost obligat contestatorul inculpat la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Prin încheierea din 29 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpat, prin apărător, de chemare în garanţie a părţii responsabile civilmente Asociaţia "B.".

În baza disp. art. 2502 C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă pentru repararea pagubei prin ordonanţa nr. 43/P/2016 din 30 mai 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti asupra bunurilor aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 337.521,94 RON.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Curtea de Apel a constatat că instanţa de fond a reţinut participarea în proces a unei părţi responsabile civilmente nu exclude angajarea răspunderii civile a inculpatului, către care tinde apărătorul inculpatului prin toate aspectele invocate.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că introducerea părţii civile în procesul penal, în raport de disp. art. 21 alin. (1) C. proc. pen., se poate realiza la cererea părţii civile, în termenul prev. de art. 20 alin. (1) C. proc. pen.. În cauză, s-a constatat că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a precizat că se constituie parte civilă în cauză, cu privire la inculpatul A. cu suma de 535.487,55 RON, abia în data de 22 martie 2019 (adresa nr. x din data de 22 martie 2019).

Instanţa de fond a constatat că din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv încheierea din data de 30 august 2017, pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017, precum şi din verificările efectuate pe site-ului Ministerului Justiţiei - http://www.x.ro/registrul-national-ong/, Registrul Asociaţiilor, respectiv poziţie 40311 la care figurează B., reiese faptul că B., a fost radiată, acesta fiind motivul pentru care procurorul a menţionat în rechizitoriu că aceasta nu mai poate fi introdusă în procesul penal ca parte responsabilă civilmente.

De asemenea, în opinia instanţei de fond, dispoziţiile art. 24 alin. (2) C. proc. pen., invocate de apărătorul inculpatului în susţinerea "necesităţii revocării măsurii asigurătorii şi a necompetenţei instanţei să soluţioneze sechestrul în cadrul acestui proces, nu sunt incidente în cauza de faţă. Prima instanţă a constatat că acestea au ca situaţie premisă ipoteza în care există iniţial o parte responsabilă civilmente introdusă în cauză, respectiv situaţia în care există o cerere de constituire ca parte civilă a celui interesat împotriva inculpatului şi a părţii responsabile civilmente. Or, în cauza de faţă, în raport de cele ce preced, o astfel de ipoteză nu se regăseşte. Faţă de aceste considerente, solicitarea inculpatului de revocare a măsurii asigurătorii, este neîntemeiată.

În subsidiar, s-a reţinut că inculpatul, prin apărător, a solicitat ca instanţa să procedeze, în raport de disp. art. 19 C. proc. pen. şi art. 72 C. proc. civ., la chemarea în garanţie a lui C., pentru diferenţă, raportat la drepturile unei părţi aflate în civil într-o astfel de formulă, în condiţiile în care acesta a preluat sumele din contul Asociaţiei şi le-a cheltuit în exclusivitate.

Nefiind incidente dispoziţiile de drept procesual civil invocate de inculpat, instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpat, prin apărător, de chemare în garanţie a numitului C..

Analizând măsura asigurătorie luată faţă de inculpat în faza de urmărire penală, în raport de actele şi lucrările dosarului, văzând şi dispoziţiile legale menţionate, instanţa de fond a apreciat că aceasta este legală şi temeinică, fiind dispusă cu respectarea disp. art. 249 şi urm. C. proc. pen., iar temeiurile care au determinat luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A., se menţin, nu s-au modificat până la acest moment procesual şi impun în continuare menţinerea măsurii.

Având în vedere şi faptul că APIA s-a constituit iniţial parte civilă în procesul penal iniţial cu suma de 535.487,55 RON, iar la data de 21.06.2019 prin adresa nr. x, şi-a restrâns pretenţiile civile împotriva inculpatului A., la suma de 337.521,94 RON, în baza disp. art. 2502 C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă pentru repararea pagubei prin ordonanţa nr. 43/P/2016 din data de 30.05.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti asupra bunurilor aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 337.521,94 RON.

Analizând contestaţia formulată de inculpat, Curtea de Apel a constatat că este nefondată, apreciind că analiza ce se poate realiza în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. este limitată la verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii.

Curtea de apel a apreciat că, în mod corect, a reţinut prima instanţă că temeiurile care au justificat luarea măsurii asigurătorii sunt actuale, impunând şi la acest moment procesual menţinerea acesteia. Criticile contestatorului nu pot conduce la adoptarea unei alte concluzii din moment ce legiuitorul a prevăzut în mod expres condiţiile care trebuie îndeplinite pentru luarea măsurilor asigurătorii şi scopul urmărit, Curtea de apel constatând în totalitate temeinice statuările primei instanţe referitoare la apărările formulate în cauză, impunându-se respingerea contestaţiei formulate.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) C. proc. pen., art. 23 alin. (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (5) C. proc. pen., art. 20 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 2501 C. proc. pen. şi 2502 din C. proc. pen. raportat la art. 1 alin. (5), art. 126 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 din CEDO, art. 1 Protocol 1 la CEDO, Curtea de apel a constatat că inculpatul a indicat în mod formal dispoziţiile art. 249 alin. (5) C. proc. pen., art. 2501 C. proc. pen. şi 2502 din C. proc. pen., susţinerile inculpatului neavând legătură cu prezenta procedură referitoare la verificarea măsurii asigurătorii.

Aşa cum s-a arătat şi la momentul examinării contestaţiei formulate împotriva încheierii din 29 martie 2022, apărările inculpatului referitoare la modalitatea în care s-a realizat constituirea de parte civilă şi suma solicitată cu titlu de prejudiciu, aspectele referitoare la partea responsabilă civilmente, precum şi chemarea în garanţie a altei persoane, nu pot fi analizate în această procedură, ci cu ocazia judecării acţiunii civile, or excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată tocmai prin raportare la aceste apărări, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia existenţei unei legături între excepţia invocată şi cauza dedusă judecăţii.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii nr. 62/C/CJ din 17 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019 a declarat recurs inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 06 iunie 2022, fiind acordat termen aleatoriu la data de 14 iunie 2022.

În notele scrise, depuse la dosar, recurentul a susţinut că textele de lege criticate a fi neconstituţionale au legătură cu motivele contestaţiei formulate împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de chemare în garanţie şi prin care s-a menţinut măsura sechestrului asigurătoriu, deşi a depus probe din care rezulta fără dubiu ca suma solicitată nu are corespondent în realitatea faptică, probele fiind emise de bancă din care rezultă că la momentul demisiei sale, suma probabilă pe care s-a pus sechestru în proporţie de 98% din valoare era în contul B..

Recurentul a susţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) C. proc. pen., art. 23 alin. (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (5) C. proc. pen., art. 20 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 2501 şi 2502 din C. proc. pen. au legătura cu obiectul contestaţiei. Recurentul a arătat că normele legale criticate pentru neconstituţionalitate prin raportare la textele de lege care se referă la partea civilă şi partea responsabilă civilmente dintr-un proces penal sunt în vigoare, sunt invocate în fata unei instanţe şi au legătură cu obiectul cauzei, fiind întrunite prevederile din art. 29 din Legea nr. 47/1992. Recurentul a solicit judecarea cauzei în lipsă.

În dezbateri, reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că, în mod corect, prima instanţă a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca urmare a lipsei legăturii cu cauza.

Analizând recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii nr. 62/C/CJ din 17 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Legat de admisibilitatea sesizării instanţei de contencios constituţional, se constată că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Înalta Curte subliniază că încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale este un act procedural prin care sunt definite limitele învestirii instanţei de contencios constituţional. Aşadar, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curţii Constituţionale în strictă conformitate cu dispoziţiile legii, dar şi cu specificul cauzei. În acest sens este şi Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 28 iulie 2008), prin care Curtea Constituţională a statuat că textele de lege care prevăd posibilitatea instanţelor de a respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate "sunt norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa judecătorească, ci doar pronunţarea, în situaţiile date, asupra oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale. Instanţa de judecată are rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii".

În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepţia a fost invocată de inculpatul A. într-un dosar aflat pe rolul instanţei de judecată şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 249 alin. (5) C. proc. pen., cu referire la art. 23 alin. (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (5) C. proc. pen., art. 20 alin. (2) C. proc. pen. şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 2501 C. proc. pen. şi 2502 din C. proc. pen.

Prin excepţia de neconstituţionalitate formulată, recurentul a apreciat că dispoziţiile legale menţionate sunt neconstituţionale, întrucât contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, art. 126 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 din CEDO, art. 1 Protocol 1 la CEDO.

Examinând cererea de sesizare prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor legale în această materie, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei. Drept urmare, condiţia legăturii cu fondul cauzei nu trebuie analizată în general, ci concret, în funcţie de incidenţa prevederilor a căror constituţionalitate se contestă asupra soluţionării cauzei.

Analizând lucrările dosarului, se constată că inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016 din 27 iunie 2019 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, pentru săvârşirea infracţiunii de "folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale).

Prin ordonanţa nr. 43/P/2016 din 30 mai 2019, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător, pana la concurenţa sumei de 535.487,55 RON, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A., prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului din data de 31.05.2019 procedându-se la indisponibilizarea şi declararea ca sechestrate a următoarelor bunuri: cotă-parte din terenul arabil în suprafaţă de 2.500 mp, situat în comuna B., sat Săliştea, jud. Argeş, punctul "D.", cotă parte din terenul în suprafaţă de 4.200 mp, situat în comuna B., jud. Argeş, având ID electronic x, cotă parte autoturism marca x, an fabricaţie 2008, având seria de şasiu x şi cotă parte autoturism marca x, an fabricaţie 2018, având seria de şasiu x.

Inculpatul A. a solicitat revocarea măsurii sechestrului asigurător, având în vedere art. 249 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 249 alin. (1) teza ultimă C. proc. pen., arătând că partea responsabilă civilmente, B., că nu mai poate fi numită parte responsabilă civilmente, raportat la faptul că a fost dizolvată şi radiată. Inculpatul a criticat şi modalitatea în care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă şi suma solicitată cu titlu de prejudiciu şi a solicitat, în subsidiar, chemarea în garanţie a altei persoane.

În baza dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., prin încheierea din data de 29 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul penal nr. x/2019, s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă pentru repararea pagubei prin ordonanţa nr. 43/P/2016 din 30 mai 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti asupra bunurilor aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 337.521,94 RON.

Recurentul a criticat normele legale ca fiind neconstituţionale [respectiv, art. 249 alin. (5) C. proc. pen., art. 2501 C. proc. pen. şi 2502 din C. proc. pen..] prin raportare la textele de lege care se referă la partea civilă şi partea responsabilă civilmente dintr-un proces penal.

Raportat la obiectul dosarului pendinte, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, că în procedura verificării măsurii asigurătorii, prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. care este limitată la verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. De asemenea, se constată că examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă (Încheierea nr. 128 din 23 februarie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Decizia nr. 499 din 18 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021).

În concluzie, în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii nr. 62/C/CJ din 17 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii nr. 62/C/CJ din 17 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM