Inadmissibility of appeal against final execution objection: absolute nature of legal appeals and jurisdictional limits under Article 598 C. proc. pen.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a convicted person against the appellate court’s decision that had previously rejected her execution objection. The underlying dispute involved a conviction for embezzlement and forgery, where the defendant sought clarification on execution impediments, specifically citing a pending preliminary ruling request regarding the legal status of a de facto association administrator and a prior case dismissal for similar forgery charges. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeals (legalitate a căilor de atac), established under Article 598 and 597 of the Code of Criminal Procedure, which provided that an execution objection (contestație la executare) challenging a final appellate decision is itself final and definitive at the moment of pronouncement, rendering it unchallengeable through a subsequent appeal or cassation; consequently, the court applied Article 4251, point 7, letter a) of the Code of Criminal Procedure to dismiss the complaint for lack of legal admissibility.
Legislator headnote
AI generatedart. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 275 alin. (3) C. proc. pen, art. 275 alin. (6) C. proc. pen, art. 295 alin. (1) C. pen, art. 308 C. pen, art. 322 C. pen; Inadmissibility of appeal against final execution objection: absolute nature of legal appeals and jurisdictional limits under Article 598 C. proc. pen: În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu a rămas în sarcina statului şi a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 562 din 08 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de petenta-condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 406 din 16 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016.
A fost obligată petenta la 200 RON cheltuieli judiciare statului.
Onorariul avocatului din oficiu a rămas în sarcina statului şi a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Curtea de apel a constatat că, formal, contestatoarea şi-a fundamentat contestaţia la executare pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., invocând diverse nelămuriri cu privire la decizia penală nr. 406 din 16 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în cauza nr. x/215/2016.
Curtea de apel a constatat inexistenţa unor nelămuriri cu privire la decizia penală pronunţată în apel, contestatoarea condamnată formulând, în realitate, critici care antamează fondul cauzei în legătură cu care a fost pronunţată hotărârea judecătorească atacată, critici care de altfel au şi fost invocate în apel şi cu privire la care instanţa de control judiciar s-a şi pronunţat cu ocazia soluţionării apelului.
Curtea de apel a mai reţinut că prin contestaţia la executare dedusă judecăţii nu se reclamă nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii, ci se reclamă nelegalitatea/netemeinicia unei hotărâri penale definitive, urmărindu-se de către contestatoare reevaluarea probatoriului administrat şi implicit modificarea unei hotărâri penale definitive prin pronunţarea unei alte soluţii care în mod evident ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.
Pentru considerentele expuse, având în vedere inexistenţa unor nelămuriri cu privire la decizia penală pronunţată în apel, Curtea de apel a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de petenta-condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 406 din 16 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016.
Referitor la suspendarea executării hotărârii până la soluţionarea contestaţiei la executare, în condiţiile soluţionării prezentei cauze prin respingerea ca nefondată a contestaţiei la executare deduse judecăţii, s-a apreciat de către Curtea de apel că analizarea solicitării de suspendare a executării hotărârii atacate nu se mai impune a fi făcută. Mai mult, Curtea de apel a reţinut şi că, în ceea ce priveşte contestaţia la executare, legiuitorul nu a prevăzut şi posibilitatea suspendării executării hotărârii până la soluţionarea unei contestaţii la executare.
La data de 11 aprilie 2022 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, sub nr. x/2022, contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 562 din 08 aprilie 2022 pronunţate în dosarul nr. x/2022.
Prin încheierea nr. 10 din 18 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022 a fost recalificat obiectul cererii din contestaţie la executare întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în calea de atac a contestaţiei declarate de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 562 din 08 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2022.
A fost scoasă de pe rolul Curţii de Apel Craiova cauza având ca obiect contestaţia declarată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale mai sus precizate şi a fost înaintată către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu a rămas în sarcina statului şi a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Curtea de Apel Craiova a constatat că prin decizia penală nr. 562 din 08 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de petenta-condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 406 din 16 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2016. Curtea de apel a constatat că prin prezenta cerere, petenta-condamnată A. a arătat că înţelege să exercite calea de atac a contestaţiei împotriva deciziei penale nr. 562 din 08 aprilie 2022, iar nu să formuleze o nouă contestaţie la executare însă, din eroare, cererea a fost calificată ca şi contestaţie la executare fundamentată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fiind înregistrată ca atare pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2022.
Prin urmare, Curtea de apel a recalificat obiectul cererii din contestaţie la executare întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în calea de atac a contestaţiei declarate de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 562 din 08 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2022 şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării.
Dosarul având ca obiect contestaţia declarată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 562 din 08 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2022 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2022, fiind repartizat aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 7 pentru termenul de judecată din 14 iunie 2022.
În concluziile scrise depuse la dosar, prin avocat ales, condamnata contestatoare a arătat că a formulat contestaţie la executare care a fost soluţionată prin decizia penală nr. 562 din 08 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2022, motivat de faptul că există nelămuriri cu privire la executarea pedepsei prevăzute în decizia nr. 406 din 16 martie 2022, dar şi pentru faptul că există impedimente la executare.
Persoana condamnată A. a arătat că prin decizia penală nr. 562 din 08 aprilie 2022, Curtea de Apel a respins contestaţia la executare, în esenţă, motivând că se impune această soluţie, întrucât criticile aduse ar antama fondul cauzei în legătură cu care a fast pronunţată hotărârea judecătorească atacată şi pentru faptul că aceleaşi critici au şi fost invocate în apel şi cu privire la care instanţa de control judiciar s-a şi pronunţat cu ocazia soluţionării apelului. Ori, în opinia condamnatei, în prezenta cauză, există impedimente şi nelămuriri sub aspectul ambelor sancţiuni pronunţate cu privire la cele două infracţiuni stabilite în sarcina sa.
Condamnata a arătat că înainte de pronunţarea instanţei, la 16 februarie 2022, la aceeaşi instanţă, respectiv la Curtea de Apel, în dosarul nr. x/2018 s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea unei hotărâri prealabile privind chestiuni de drept ce vizează lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. în sensul de a se stabil, dacă administratorul în fapt al unei asociaţii de proprietari sau locatari poate fi subiect activ al infracţiunii de delapidare şi respectiv de a se stabili dacă o persoană care desfăşoară servicii pentru asociaţia de proprietari sau locatari, în baza unui contract de prestări servicii, poate fi considerate o persoană care exercită, permanent sau temporar cu sau fără remuneraţie, o însărcinare de orice natură, în cadrul asociaţiei, în sensul dispoziţiilor art. 308 C. pen.
Condamnata a susţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat pe acest aspect, astfel nu există o antamare a fondului cauzei. Condamnata a făcut referire la o recomandare a Înaltei Curţi pentru instanţele care au pe rol cauze similare, pot fi suspendate până la soluţionarea sesizării. În opinia condamnatei, recomandarea are importanţă tocmai pentru a evita pronunţarea unor hotărâri contradictorii, aşa cum se menţionează în mod expres în Dispoziţiile Generale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte sesizarea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Condamnata a susţinut că, faptul că instanţa ce a pronunţat Decizia nr. 406 din 16 martie 2022, respectiv Curtea de Apel Craiova, a înţeles să nu ia în considerare această recomandare poate conduce, în urma soluţionării sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, anterior arătată, la pronunţarea unor hotărâri contradictorii care evident reprezintă un impediment la executare, sau cel puţin, dau dreptul condamnatului la primirea unor lămuriri cu privire la hotărârea pronunţată.
Un al doilea impediment la executare, în opinia condamnatei, este dat de soluţia de condamnare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în sensul că au fost întrunite elementele constitutive ale respectivei infracţiuni.
Condamnata a arătat că şi există şi o soluţie de clasare, respectiv Ordonanţa de clasare din dosarul nr. x/2015, prin care a fost clasată cauza având ca obiect săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. Condamnata a precizat că organele de cercetare penală competente au avut spre soluţionare înscrisurile, documentele care au fost emise inclusiv în perioada dedusă prezentei judecaţi, în care, soluţia a fost diferită, în sensul că, a fost condamnată fiind reţinută în sarcina sa infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În ciuda faptului că înscrisurile au fost diferite, acestea au avut acelaşi regim, concluziile fiind aceleaşi, referitoare la toate înscrisurile prezentate şi verificate de organele de cercetare penală, ce au soluţionat dosarul nr. x/2015. Ori din examinarea dispoziţiilor referitoare la contestaţia la executare, rezultă că aceasta are ca scop a feri persoana supusă executării de alte consecinţe decât pe cele care legea le-a avut în vedere. Condamnata a susţinut că prezenta decizie nu se poate concilia cu Ordonanţa de clasare, fiind diametral opuse, cu toate că, privesc acelaşi aspect. Astfel, a considerat că ordonanţa de clasare constituie o veritabilă împiedicare la executarea prezentei hotărâri, singura modalitate prin care se poate concilia această situaţie, fiind prin anularea mandatului de executare al pedepsei emis în baza acestei sentinţe, astfel încât să poată să se concilieze cu soluţia dată în ordonanţa de clasare, de vreme ce există două soluţii contradictorii sub acelaşi aspect.
Examinând contestaţia promovată de persoana condamnată A., prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Conform dispoziţiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestaţie, printre altele, când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c), competentă să dea o rezolvare contestaţiei la executare fiind în acest caz, potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
Totodată, teza finală a art. 598 alin. (2) C. proc. pen. prevede că, în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Aşadar, instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută, în înţelesul art. 598 alin. (2) C. proc. pen., poate fi prima instanţă de judecată, dacă nelămurirea vizează o sentinţă, sau, după caz, instanţa de apel ori de recurs în casaţie, când aspectul ce se urmăreşte a fi clarificat face parte din dispozitivul unei decizii.
Pe de altă parte, reglementând procedura la instanţa de executare, art. 597 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (1) şi (6), că, în materia executării pedepsei, competenţa aparţine fie instanţei de executare [care, potrivit art. 553 alin. (1) C. proc. pen., este prima instanţă de judecată], fie instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de executare, pentru ca, în alin. (7), să se menţioneze că hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pedepsei pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare.
Din interpretarea coroborată a acestor prevederi, rezultă că hotărârea pronunţată asupra contestaţiei la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., poate fi atacată doar atunci când se solicită lămurirea unei sentinţe date în primă instanţă şi este definitivă în ipoteza în care vizează clarificarea unor dispoziţii dintr-o decizie dată în apel sau recurs în casaţie. În acest sens, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 552 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia.
Raportând aceste considerente la contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte constată că, în faţa Curţii de Apel Craiova, persoana condamnată A. a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., lămurirea deciziei penale nr. 406 din 16 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în cauza nr. x/215/2016, dată de aceeaşi instanţă în calea de atac a apelului, hotărâre care, potrivit art. 552 alin. (1) C. proc. pen. a rămas definitivă la data pronunţării. Prin urmare, şi hotărârea pronunţată, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen., de instanţa de apel asupra contestaţiei la executare (în speţă, decizia penală nr. 562 din 08 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022) are acelaşi regim juridic, fiind, la rândul său, definitivă la data pronunţării.
În speţă, persoana condamnată A. a formulat contestaţie împotriva deciziei penale nr. 562 din 08 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022. Se constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Or, potrivit art. 597 alin. (7) C. proc. pen., pot fi atacate cu contestaţie numai hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pedepsei, ipoteză care, aşa cum s-a arătat anterior, nu se regăseşte în speţă.
În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile textelor de lege anterior menţionate, se constată că persoana condamnată A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (pronunţată într-o contestaţia la executare ce a vizat o altă hotărâre definitivă), învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.
Se constată că legea nu reglementează posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în contestaţie la executare, o asemenea procedură nefiind admisibilă. Astfel, se observă că, dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Pe cale de consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 4251 pct. 7 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 562 din 08 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 562 din 08 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
Obligă contestatoarea persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2022.
Procesat de GGC - LM