Suspension of appeal for non-appearance and inadmissibility of constitutional referral due to lack of impact on outcome
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s recourse, upholding the Court of Appeal’s order to suspend the judgment of the appeal; consequently, the civil action previously declared perished by the Tribunal remains in force. The dispute concerned procedural measures following a first-instance decision of peremption for lack of activity, where the appellant challenged the appellate court’s decision to suspend the recourse due to the parties' failure to appear at the hearing despite legal summons, and alternatively sought to decline jurisdiction to the National Anti-Corruption Prosecutor's Office or refer constitutional questions regarding specific statutory provisions. The Supreme Court held that a civil court cannot decline jurisdiction to a non-judicial body and that the referenced legal provisions were not relevant to the outcome, thus precluding a referral to the Constitutional Court; on the merits, the suspension was deemed legally grounded under Article 242(2) of the Civil Procedure Code as both parties had been duly cited and failed to appear or justify their absence.
Legislator headnote
AI generatedart. 252 C. proc. civ, art. 242 pct. 2 C. proc. civ, art. 122 din Legea nr. 304/2004, art. 61 din Legea nr. 317/2004, art. 269 C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; Suspension of appeal for non-appearance and inadmissibility of constitutional referral due to lack of impact on outcome: Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unor prevederi legale de care depinde soluționarea cauzei. Dacă însă soluționarea nu depinde de acele prevederi legale, instanța o va respinge, fără a mai sesiza Curtea Constituțională, alin. (6).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 726 din 20 august 2003 a constatat, în baza art. 248 și art. 252 C. proc. civ. perimată acțiunea civilă introdusă de către A.I. împotriva SC R. SA.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul A.I.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin încheierea din 31 octombrie 2003 în dosar nr. 2725/2003 a dispus, în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ. suspendarea soluționării recursului, deoarece părțile deși legal citate nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus vreun act din care să rezulte imposibilitatea acestora de a se prezenta în instanță.
Împotriva acestei încheierii a declarat prezentul recurs contestatorul A.I. solicitând casarea și rejudecarea în fond a cauzei.
Cu ocazia dezbaterilor recurentul a solicitat, considerând ca fiind chestiuni prealabile, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului Național Anticorupție și în subsidiar trimiterea cauzei la Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de necompetență a prevederilor art. 94 pct. 4 și 8, din Legea nr. 303/2004, art. 118 pct. 2 și art. 122 din Legea nr. 304/2004, art. 61 din Legea nr. 317/2004 și art. 269 C. proc. civ.
Ambele chestiuni prealabile ridicate de recurent nu pot fi primite și urmează a fi respins.
După cum s-a arătat recursul vizează o încheiere prin care instanța a dispus suspendarea judecării unui recurs.
O instanță civilă sesizată cu soluționarea unui recurs civil nu își poate declina competența în favoarea unei instituții care are alte atribuții și alte modalități de sesizare, stabilite prin lege și în consecință această instanță nu își poate declina competența.
Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unor prevederi legale de care depinde soluționarea cauzei. Dacă însă soluționarea nu depinde de acele prevederi legale, instanța o va respinge, fără a mai sesiza Curtea Constituțională, alin. (6).
Or, soluționarea prezentului recurs nu depinde de prevederile legale la care s-a referit recurentul și în consecință nu se poate sesiza Curtea Constituțională.
Examinând pe fond recursul se constată că acesta nu este întemeiat.
Curtea de Apel București a dispus corect suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ.
Verificând actele dosarului se constată că pentru termenul din 31 octombrie 2003 ambele părți au fost legal citate, dar nu s-au prezentat, astfel că în mod legal instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea formulată de recurentul A.I. privind declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea Parchetului Național Anticorupție.
Respinge cererea formulată de același recurent de sesizare a Curții Constituționale.
Respinge recursul declarat de același recurent împotriva încheierii din 31 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 2725/2003, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2004.