Appeal against refusal to refer fine for procedural abuse to constitutional review dismissed as unfounded; judicial costs awarded

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 28 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 284 din C. proc. pen., a respins contestaţia formulată de A. împotriva încheierii de şedinţă din 03 martie 2022 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

De asemenea, prin aceeaşi încheiere s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul A. la 150 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Braşov, secţia penală a reţinut următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 03 martie 2022, pronunţată în dosarul penal nr. x/2021 al Curţii de Apel Braşov a fost respinsă cererea de recuzare formulată de apelantul A. cu privire la membrii completului de judecată Aj6-2018 în ceea ce priveşte soluţionarea dosarului penal nr. x/2021

Totodată, în temeiul art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen. s-a dispus aplicarea faţă de apelantul A. a unei amenzi judiciare în sumă de 1.000 RON.

Pentru a dispune astfel, referitor la sancţiunea amenzii, s-a reţinut că, datorită caracterului său vădit nefondat, cererea de recuzare are natura unui abuz de drept, fiind formulată cu rea-credinţă şi pe cale de consecinţă se impune sancţionarea atitudinii apelantului, ce constituie abatere judiciară potrivit art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen., cu amendă în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva acestei soluţii petentul A. a formulat cerere de anulare a amenzii, înregistrată pe rolul instanţei la data de 25.03.2022, prin care a învederat, în esenţă, că a fost amendat în mod nejustificat, ca urmare a unui abuz de putere, având în vedere că judecătorii din cadrul Curţii de Apel Braşov, din spirit de colegialitate, sunt pro causa, întrucât a fost condamnat în dosarul nr. x/2016, iar conform declaraţiilor lui B. fapta nu există.

De asemenea, petentul a susţinut că se impune sesizarea Curţii Constituţionale, apreciind că dispoziţiile art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen. contravin art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), (2), art. 20 alin. (2) şi art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României. A apreciat că recuzarea a fost formulată în mod întemeiat, având în vedere că nu a fost lăsat să formuleze cererile şi excepţiile, să studieze dosarul şi să ia legătura cu avocatul, situaţie în care intenţia completului de a-i încălca drepturile era evidentă.

În dezbateri, petentul a învederat că pe portalul Curţii Constituţionale din anul 2019 se află sesizarea formulată de Judecătoria Braşov în care la fel i s-a aplicat o amendă judiciară pentru că a solicitat anumite drepturi, iar judecătorul care a soluţionat plângerea privind amenda judiciară a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen. pentru faptul că încalcă art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, art. 20 alin. (2) din Constituţia României şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României precum şi art. 14, art. 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că judecătorii au săvârşit un abuz de putere.

S-a constatat că petentul a formulat cererea în termenul de 10 zile prevăzut de art. 284 alin. (2) C. proc. pen., încheierea fiind comunicată petentului la data de 14.03.2022.

I. În conformitate cu dispoziţiile art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen., constituie abatere şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 5.000 RON abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale şi procedurale de către părţi, reprezentanţii legali ai acestora ori consilierii juridici.

Curtea a observat că prin încheierea de şedinţă din data de 03.03.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021 cererea de recuzare a completului formulată de A. a fost apreciată ca fiind vădit nefondată, expresia unui abuz de drept, fiind formulată cu rea-credinţă.

Potrivit teoriei abuzului de drept, orice drept trebuie exercitat numai în conformitate cu menirea sa naturală şi în limitele sale normale. La polul opus se regăseşte abuzul de drept, care presupune exercitarea dreptului într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, cu consecinţa deturnării dreptului de la finalitatea sa economică şi socială. Din aceasta perspectivă s-a constatat că abuzul de drept nu presupune în mod necesar exercitarea dreptului în mod repetat, fiind suficient ca acesta să se exercite cu rea-credinţă, contrar limitelor sale normale.

În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 353/2017, Decizia nr. 560/2017 şi Decizia nr. 675/2018, prin care s-a statuat, în esenţă, că norma cuprinsă în art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen. este suficient de clară, precisă şi previzibilă în aşa fel încât destinatarul acestora să-şi poată adapta conduita la exigenţele impuse de legiuitor, întrucât nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigenţelor constituţionale referitoare la obligaţia exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă, care este prezumată de însuşi faptul că prin indicarea unei conduite de urmat orice alte variante sunt excluse. A statuat de asemenea că nu este afectat dreptul la un proces echitabil, ci dimpotrivă, partea interesată se poate adresa unui alt judecător de drepturi şi libertăţi/judecător de cameră preliminară/complet în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei/încheierii de amendare în vederea anulării sau reducerii amenzii aplicate.

În caz de nerespectare a cerinţelor legale impuse de normele procesuale, conduita subiecţilor de drept angrenaţi în îndeplinirea actului de justiţie va fi sancţionată în baza dispoziţiilor legale referitoare la abaterile judiciare reglementate de C. proc. pen.

Astfel cum personal a susţinut petentul A., acesta se consideră îndreptăţit să formuleze cerere recuzare a unei instanţe de judecată atunci când apreciază că unii judecători sunt incompatibili cu soluţionarea cauzei sau sunt lipsiţi de profesionalism faţă de anumite decizii pe care le-au luat în cauze în care s-au pronunţat anterior.

Ca atare, s-a reţinut că motivaţia internă pentru formularea cererii de recuzare a constituit-o nemulţumirea petentului faţă de modul în care au fost soluţionate cererile sale şi a "lipsei de profesionalism" al completului, iar nu motive verosimile şi rezonabile cu privire existenţa unor prejudecăţi care să transpară în modul de soluţionare al cererilor formulate de inculpat, sens în care formularea unei cereri de recuzare apare ca excedând dispoziţiilor art. 68 alin. (5) C. proc. pen.

Dreptul la un proces echitabil presupune accesul justiţiabililor la o instanţa independentă şi imparţială şi nu se confundă cu o instanţă care admite toate cererile formulate, judecătorul fiind legat de normele de drept substanţial şi procedural în emiterea soluţiilor sale. Pentru a se pronunţa cu privire la existenţa, într-o anumită cauză, a unui motiv legitim vizând lipsa de imparţialitate a unui judecător, viziunea celui care contestă imparţialitatea intră în discuţie, dar nu joacă un rol decisiv. Elementul decisiv constă în a stabili dacă temerile părţii interesate pot fi considerate justificate în mod obiectiv (Ferrantelli şi Santangelo împotriva Italiei, pct. 58; Padovani împotriva Italiei, pct. 27).

În esenţă, petentul este nemulţumit de faptul că nu i s-a dat cuvântul să formuleze cereri şi excepţii, să studieze dosarul şi să ia legătura cu avocatul. Soluţiile de respingere a cererilor formulate au fost motivate de completul de judecată într-un mod care nu trădează vreo urmă de părtinire, iar motivarea de respingere a cererilor sale este subsumată normelor şi condiţiilor stabilite de legiuitor în cadrul procesual dat. Curtea de Apel a subliniat că dreptul de acces la o instanţă nu este unul absolut, ci este limitat de disciplina şi condiţiile impuse de normele de drept procedural şi substanţial, pe care instanţele şi justiţiabilii, deopotrivă, au obligaţia să o urmeze.

Drept urmare, s-a constatat că în mod corect completul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare a considerat că demersul petentului este urmarea unui abuz de drept, în contextul în care cererile acestuia adresate completului învestit cu soluţionarea dosarului penal nr. x/2021 au fost respinse motivat prin raportare la actele anexate cauzei.

În ceea ce priveşte cuantumul amenzii judiciare, luând în considerare gravitatea încălcării dispoziţiilor legale menţionate, precum şi gradul de afectare a derulării procesului penal, Curtea a considerat ca aplicarea unei amenzi în cuantum de 1000 RON, cuantum situat uşor peste limita minimă a amenzii, contribuie în mod just la sancţionarea abaterii judiciare săvârşite, având rolul de a disciplina comportamentul procesual al petentului privitor la procedura judiciară.

II. Referitor la solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale, s-a reţinut că în art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt menţionate condiţiile ce trebuie a fi întrunite în totalitate pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional.

Pentru a fi admisibilă, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie invocată într-o cauză aflată pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, să privească un act cu caracter legislativ (lege sau ordonanţa) în vigoare, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi dispoziţia legală să nu fi fost declarată neconstituţională.

Atunci când excepţia nu îndeplineşte cerinţele menţionate anterior, instanţa este obligată să respingă printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

De asemenea, este inadmisibilă sesizarea Curţii Constituţionale atunci când prin acest mijloc procedural se urmăreşte modificarea sau adăugarea la lege, interpretarea sau modul de aplicare al legii, precum şi atunci când excepţia nu are legătură cu fondul cauzei. În acest sens a statuat chiar Curtea Constituţională, în Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008, arătând că instanţa de judecată are rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii. În plus, s-a notat în aceeaşi decizie, în anumite situaţii instanţa este cea mai în măsură să aprecieze asupra condiţiilor de admisibilitate, aşa cum este legătura care trebuie să existe între textele de lege criticate şi fondul cauzei.

Dacă, în mod formal este întrunită condiţia privind existenţa unei norme legale în vigoare - art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen. -, cea privind faptul că această dispoziţie nu a fost declarată neconstituţională până în prezent, iar excepţia a fost ridicată în cadrul unui proces în curs (prezenta cauza) în faţa Curţii de Apel, se constată că prin aceasta petentul nu urmăreşte în mod real verificarea dezacordului dintre norma de drept comun cu cele ale Constituţiei, ci modul de interpretare şi aplicare a noţiunii de "abuz de drept" în cauza pendinte, aspect care este atributul exclusiv al instanţei de judecată.

De altfel, autorul excepţiei nu a indicat în ce constă neconcordanţa dintre dispoziţiile art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen. şi cele prevăzute de art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2) şi art. 21 alin. (1) şi (2) din legea fundamentală, ceea ce denotă o dată în plus lipsa intenţiei de soluţionare a unui contencios constituţional, ci crearea artificială a unei căi de atac neprevăzută de lege.

În memoriul depus la data de 15.03.2021, petentul a motivat excepţia prin aceea că i-au fost respinse cererile formulate în faţa completului care a soluţionat dosarul penal nr. x/2021, iar în cadrul dezbaterilor din data de 7.04.2022, în prezenta cauză, acesta a afirmat, în esenţă, că pe rolul Curţii Constituţionale s-ar mai afla un dosar în care a fost supusă atenţiei instanţei de contencios constituţional dispoziţia legală menţionată, iar el are dreptul de a recuza o instanţă de judecată, fapt ce nu poate fi circumscris abuzului de drept.

Faţă de argumentele expuse de către A. în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Curtea de Apel a constatat că nu este întrunită cerinţa referitoare la legătura acesteia cu soluţionarea prezentei cauze, în contextul în care, după cum s-a menţionat, nu au fost evocate argumente de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen., în raport de prevederile din Constituţie, trimiterile la normele fundamentale fiind pur formale.

Examinând recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii penale din data de 28 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

c) - existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

d) - verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are, însă, valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. Instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestatorul A. prin prisma exigenţelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a tuturor motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte constată următoarele:

Excepţia a fost ridicată de către o parte din proces (petentul A.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea cererii de anulare a amenzii judiciare în cuantum de 1.000 RON aplicată prin încheierea de şedinţă din data de 3 martie 2022, pronunţată în dosarul penal nr. x/2021 al Curţii de Apel Braşov.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte reţine că, deşi dispoziţiile art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen. sunt în vigoare, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale apare ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că argumentele prezentate nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, remarcându-se faptul că, prin demersul efectuat, autorul excepţiei nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiilor legale criticate. Criticile aduse de recurent dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a acestora în raport cu conţinutul propriu-zis in abstracto.

Aşadar, Înalta Curte reţine că în cauză este vorba, în primul rând, de o interpretare a legii pe care petentul o apreciază neconstituţională, chestiune ce se circumscrie aplicării legii şi care este de competenţa instanţelor judecătoreşti, fără ca neconstituţionalitatea să rezide în însuşi textul de lege, motiv pentru care criticile excedează unui control de constituţionalitate.

Scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională.

Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

Astfel, o atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci, în realitate, doreşte în mod evident interpretarea şi aplicarea textului de lege criticat, or în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În plus, se constată că petentul nu a precizat în ce constă neconcordanţa dintre dispoziţiile art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen. şi cele prevăzute de art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2) şi art. 21 alin. (1) şi (2) din legea fundamentală, fiind, aşadar, doar trimiteri formale la Constituţia României.

În concluzie, în cauza de faţă aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii penale din data de 28 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii penale din data de 28 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-petent, în sumă de 313 de RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM