European Arrest Warrant execution; refusal to surrender for offenses committed domestically under Law No. 302/2004

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 85/F din data de 20 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 19.05.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Paris, pe numele persoanei solicitate A.

A dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile din Republica Franceză, cu respectarea regulii specialităţii.

În baza art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a amânat predarea persoanei solicitate A., până la momentul soluţionării definitive a dosarului nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, sau în cazul condamnării cu executare în regim de detenţie, până la liberarea condiţionată sau până la executarea pedepsei la termen.

A dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, dispune emiterea mandatului de arestare care va fi pus în executare la data încetării motivelor ce au justificat amânarea predării, conform art. 109 alin. (3) din aceeaşi lege.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004, nefiind incident niciun motiv de neexecutare a mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de art. 99 din acelaşi act normativ.

Curtea a reţinut că mandatul european de arestare a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale într-o cauză privind comiterea mai multor infracţiuni, respectiv, furt şi tentativă de furt în grup organizat, prevăzute de art. 121-5, 311-1, 311-9 alin. (1), 132-71 din C. pen. francez, tăinuire în grup organizat a unui bun provenit dintr-un furt săvârşit în reuniune, prevăzute de art. 321-1 alin. (1), alin. (2), art. 321-2, 311-9 alin. (1), art. 132-71 din C. pen. francez, participare la o asociere de infractori în vederea pregătirii unei infracţiuni prevăzute de art. 450-1 alin. (1), alin. (2) din C. pen. francez, extorsiune în bandă organizată, prevăzute de art. 312-6 alin. (1), art. 312-1 alin. (1), art. 132-71 din C. pen. francez, spălarea produselor infracţiunii de furt comis în bandă organizată, prevăzute de art. 324-1 alin. (2), art. 311-9 alin. (1), art. 132-71 din C. pen. francez, spălarea produselor infracţiunii în bandă organizată de extorsiune de fonduri comisă în bandă organizată, prevăzute de art. 324 -2, 324-1, 312-6 alin. (1), art. 312-71 din C. pen. francez, deţinerea în bandă organizată de produse din tutun fără autorizaţie, importare şi contrabandă, prevăzute de art. 419-1, art. 215 din Legea privind vama, art. 132-71 C. pen. francez, importarea şi contrabandă în bandă organizată de produse din tutun, prevăzute de art. 417 alin. (1), (2), art. 414 alin. (1) din Legea privind vama, deţinerea de mărfuri contrafăcute fără autorizaţie, importare şi contrabandă, prevăzute de art. 419-1, art. 215, art. 215-bis, art. 38 alin. (4) din Legea privind vama. În cauză, autoritatea judiciară franceză, respectiv judecătorul de instrucţie de pe lângă Tribunalul Judiciar din Paris, a emis un mandat de arestare, la data de 18.05.2022, pe numele persoanei solicitate A.

A reţinut că în fapt, din cuprinsul mandatului european de arestare depus la dosarul cauzei, însoţit de traducerea în limba română, rezultă cu claritate faptele sub aspectul cărora se efectuează cercetări de către autorităţile solicitante, acestea fiind prezentate detaliat în cuprinsul mandatului european de arestare . Ca perioadă de săvârşire a faptelor se menţionează intervalul 2020 - 16.05.2022.

Curtea a mai constatat că faptele pentru care este cercetată persoana solicitată şi care sunt menţionate în mandatul european de arestare se regăsesc în dispoziţiile art. 97 alin. (1) pct. 1, 9, 18, 21, 22 din Legea nr. 302/2004, republicată, fiind sancţionate, potrivit statului solicitant, cu pedeapsa închisorii de până la 20 ani, fiind enumerate printre faptele care dau loc la predare fără a fi astfel supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.

De asemenea, a mai reţinut că pentru faptele la care se referă mandatul european de arestare persoana solicitată nu a mai fost urmărită ori judecată definitiv şi nici nu este supusă unei proceduri penale în România pentru aceleaşi fapte, aspect care rezultă din copia fişei de cazier depuse la dosar şi din celelalte înscrisuri ataşate.

A apreciat că, nu se poate reţine în cauză nici incidenţa motivului facultativ de refuzare a predării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 rep. (când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României), invocat de apărare, având în vedere faptul că din descrierea faptelor pentru care se efectuează cercetări de către autorităţile franceze cu privire la persoana solicitată, realizată în cuprinsul mandatului european de arestare, nu rezultă o astfel de împrejurare. Sub acest aspect, instanţa a apreciat ca nerelevantă susţinerea persoanei solicitate, de altfel nedovedită, că nu ar fi părăsit teritoriul ţării în ultimii ani.

Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei, acesta reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În considerarea acestor principii şi având în vedere cele expuse anterior, Curtea a constatat îndeplinite condiţiile de validitate şi condiţiile de fond pentru executarea mandatului european de arestare, fiind întocmit în conformitate cu formularul din anexa 1 a Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.

De asemenea, a constatat că nu au fost formulate obiecţii privind identitatea persoanei solicitate, iar din actele dosarului nu rezultă existenţa vreunuia dintre motivele obligatorii de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.

Infracţiunile ce fac obiectul urmăririi penale şi judecăţii desfăşurate de către autorităţile judiciare franceze sunt sancţionate cu pedepse privative de libertate a căror durată maximă este mai mare de 3 ani, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 1, 9, 18, 21, 22 din Legea nr. 302/2004, republicată, condiţie care este însă îndeplinită, întrucât faptele respective sunt incriminate şi de legea penală română şi, totodată, nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Totodată, se reţine că persoana solicitată a fost audiată de curtea de apel ocazie cu care a arătat că nu este de acord sa fie predată autorităţii judiciare emitente a mandatului european de arestare, întrucât este nevinovat, însă nevinovăţia invocată de persoana solicitată nu poate constitui motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare.

Împotriva acestei sentinţe contestatorul persoană solicitată a formulat contestaţie.

A solicitat admiterea contestaţiei, apreciind că sunt întrunite dispoziţiile prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, în sensul că din documentele existente la dosarul cauzei, respectiv din descrierea activităţii pretins infracţionale, rezultă faptul că pretinsa activitate a inculpatului A. nu s-a desfăşurat decât pe teritoriul României.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa unui mandatul european de arestare emis la data de 19.05.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Paris, pe numele persoanei solicitate A., persoana solicitată fiind cercetată penal pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv, furt şi tentativă de furt în grup organizat, prevăzute de art. 121-5, 311-1, 311-9 alin. (1), 132-71 din C. pen. francez, tăinuire în grup organizat a unui bun provenit dintr-un furt săvârşit în reuniune, prevăzute de art. 321-1 alin. (1), alin. (2), art. 321-2, 311-9 alin. (1), art. 132-71 din C. pen. francez, participare la o asociere de infractori în vederea pregătirii unei infracţiuni prevăzute de art. . 450-1 alin. (1), alin. (2) din C. pen. francez, extorsiune în bandă organizată, prevăzute de art. 312-6 alin. (1), art. 312-1 alin. (1), art. 132-71 din C. pen. francez, spălarea produselor infracţiunii de furt comis în bandă organizată, prevăzute de art. 324-1 alin. (2), art. 311-9 alin. (1), art. 132-71 din C. pen. francez, spălarea produselor infracţiunii în bandă organizată de extorsiune de fonduri comisă în bandă organizată, prevăzute de art. 324 -2, 324-1, 312-6 alin. (1), art. 312-71 din C. pen. francez, deţinerea în bandă organizată de produse din tutun fără autorizaţie, importare şi contrabandă, prevăzute de art. 419-1, art. 215 din Legea privind vama, art. 132-71 C. pen. francez, importarea şi contrabandă în bandă organizată de produse din tutun, prevăzute de art. 417 alin. (1), (2), art. 414 alin. (1) din Legea privind vama, deţinerea de mărfuri contrafăcute fără autorizaţie, importare şi contrabandă, prevăzute de art. 419-1, art. 215, art. 215-bis, art. 38 alin. (4) din Legea privind vama.

Înalta Curte constată că, faptele pentru care este cercetată persoana solicitată şi care sunt menţionate în mandatul european de arestare se regăsesc în dispoziţiile art. 97 alin. (1) pct. 1, 9, 18, 21, 22 din Legea nr. 302/2004, republicată, fiind sancţionate, potrivit statului solicitant, cu pedeapsa închisorii de până la 20 ani, fiind enumerate printre faptele care dau loc la predare fără a fi astfel supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispoziţiile legale sus menţionate, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi apreciază că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine în cauză nici incidenţa motivului facultativ de refuzare a predării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 (când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României), invocat de apărare, având în vedere faptul că din descrierea faptelor pentru care se efectuează cercetări de către autorităţile franceze cu privire la persoana solicitată, realizată în cuprinsul mandatului european de arestare, nu rezultă o astfel de împrejurare. Sub acest aspect, instanţa apreciază ca nerelevantă susţinerea persoanei solicitate că nu ar fi părăsit teritoriul ţării în ultimii ani.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei nr. 85/F din data de 20 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei nr. 85/F din data de 20 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM