Annulment motion against execution-challenge ruling dismissed as inadmissible; costs of 200 RON awarded.

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 182 din data de 22 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 98/PI din data de 24 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a reţinut următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 5/PI din 30 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 2019/247, pronunţată de Curtea de Apel din Bruxelles la data de 18 ianuarie 2019, definitivă la data de 19 februarie 2019, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la o pedeapsă privativă de libertate de 15 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de viol şi vătămare corporală prevăzute de art. 375 şi art. 392 C. pen. belgian.

Totodată, s-a dispus adaptarea pedepsei în sensul reducerii acesteia la cuantumul de 12 ani închisoare (limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiunea de viol în formă agravată, prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. e) C. pen. român) şi transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării acesteia, deducându-se perioada executată de aceasta la zi.

II. Prin decizia penală nr. 43/A din 13 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinţei penale nr. 5/PI din 30 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, care a fost desfiinţată, în parte, în sensul înlăturării dispoziţiei privind adaptarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. de către autorităţile judiciare din Belgia şi s-a dispus transferarea acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 15 ani închisoare, deducându-se perioada executată la zi.

III. Condamnatul A. a formulat contestaţii împotriva executării sentinţei penale nr. 5/PI din 30 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, după cum urmează:

- contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care a susţinut că există o nelămurire sau împiedicare în executarea pedepsei de 15 ani închisoare, arătând, în esenţă, că: pedeapsa, care este mult prea mare, i-a fost aplicată fără a exista probe care să susţină vinovăţia sa, în realitate, fiind victima unei înscenări, motiv pentru care se impune anularea hotărârii de condamnare; autorităţile judiciare belgiene nu i-au respectat dreptul la apărare şi i-au respins cererea de rejudecare a cauzei; a fost arestat şi judecat fără probe, iar autorităţile judiciare străine nu au transmis instanţei române rechizitoriul împreună cu tot dosarul în care a fost cercetat.

Contestaţia la executare a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa penală nr. 68/PI din 8 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul anterior menţionat, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 816 din 6 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

- contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. ce face obiectul cauzei de faţă, prin care invocă nelămuriri sau împiedicări cu privire la hotărârea ce se execută, "care ar putea duce la o diminuare a pedepsei", solicitând anularea acesteia şi rejudecarea cauzei, susţinând, în esenţă, că în dosarul în care a fost condamnat de autorităţile judiciare din Belgia nu i s-a respectat dreptul la apărare, fiind condamnat în lipsa unor probe certe de vinovăţie.

Contestaţia la executare a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin sentinţa penală ce face obiectul prezentei contestaţii, pentru argumentele prezentate în preambulul prezentelor considerente.

În acest context, evaluând contestaţia formulată de condamnatul A., Înalta Curte a notat următoarele:

Constituind un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin contestaţia la executare nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii penale definitive în baza căreia se face executarea, ci exclusiv nelegalitatea ce ar rezulta din punerea în executare a acesteia.

Cu atât mai mult, în procedura contestaţiei la executare nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii de condamnare pronunţată în statul străin, care a fost recunoscută prin hotărârea a cărei executare se contestă, această chestiune, care ţine de fondul cauzei instrumentate şi judecate de autorităţile judiciare străine, neputând face obiectul cenzurii instanţelor naţionale nici în procedura specială de referinţă reglementată prin Legea nr. 302/2004, republicată, şi, cu atât mai puţin, în procedura prev. de 598 C. proc. pen.

Ca urmare, a apreciat că în situaţia speţei, nelămurirea cu privire la hotărârea ce se execută sau împiedicarea la executare - cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocat ca temei al prezentei contestaţii la executare, trebuie să vizeze aspecte de legalitate circumscrise exclusiv limitelor în care se execută hotărârea de recunoaştere, iar nu legalitatea şi temeinicia soluţiei pe care o conţine, care a intrat în puterea lucrului judecat, sau legalitatea şi temeinicia hotărârii judiciare străine recunoscute.

În contextul consideraţiilor teoretice expuse, evaluând motivele prezentei contestaţii la executare, Înalta Curte a constatat, concordant instanţei de fond, că acestea sunt similare celor invocate de condamnatul A., în baza aceluiaşi temei legal - art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - în contestaţia la executare anterioară formulată împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti (sentinţa penală nr. 5/PI din 30 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019).

A precizat că acestea vizează, în esenţă, pe de o parte, modul pretins defectuos de efectuare a anchetei şi de judecare a cauzei sale de către autorităţile judiciare belgiene, ca urmare a încălcării dreptului său la apărare, a pronunţării unei hotărâri de condamnare în lipsa unor probe certe de vinovăţie, într-un dosar înscenat, şi a respingerii cererii sale de rejudecare a cauzei, iar pe de altă parte, cuantumul nejustificat de mare al pedepsei ce i-a fost aplicată în statul străin, circumscriindu-se unor veritabile critici privind temeinicia şi legalitatea hotărârii de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare belgiene, recunoscută de autorităţile judiciare române prin hotărârea contestată, în baza căreia se face executarea.

Or, a arătat că aceleaşi împrejurări au făcut deja obiectul cenzurii în procedura judiciară similară demarată de condamnatul A. în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, instanţa astfel învestită statuând că ele nu pot constitui motive de contestare a executării sentinţei penale nr. 5/PI din 30 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, considerente pentru care a respins, cu titlu definitiv, respectiva contestaţie la executare.

În acest context, constatând îndeplinite condiţiile de identitate de persoană, temei legal, motive şi apărări care caracterizează cele două contestaţii la executare, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., care atrage inadmisibilitatea celui din urmă demers judiciar al condamnatului A.

De asemenea, Înalta Curte a constatat temeinică şi legală soluţia primei instanţe, notând că, în prezenta contestaţie, condamnatul A. nu a formulat veritabile critici cu privire la aceasta, limitându-se la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond şi la invocarea unor elemente noi de critică aduse hotărârii care a făcut obiectul contestaţiei la executare, care, nefiind supuse cenzurii Curţii de Apel Oradea, nu pot face obiectul analizei instanţei supreme direct în calea de atac.

Împotriva acestei decizii penale contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, solicitând admiterea acesteia şi pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei la executare formulată iniţial.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale. Contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii anulând-o în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor sau persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanţa de judecată.

Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestaţiei în anulare se urmăreşte, pe de o parte, respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive (care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de către instanţa de judecată).

Potrivit dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Conform dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen., contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul contestaţiei.

În această etapă procesuală, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a contestaţiei în anulare, care rezultă din dispoziţiile art. 426, art. 427, art. 428 şi art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, instanţa examinează dacă cererea de contestaţie în anulare priveşte hotărâri penale definitive, dacă este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar.

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, Înalta Curte constată că această contestaţie în anulare vizează decizia penală nr. 182 din data de 22 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 98/PI din data de 24 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Prin prisma dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, indiferent de motivul invocat, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care se rezolvă acţiunea penală printr-o soluţie de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, aspect ce reiese din interpretarea sistematică a normelor ce reglementează această cale de atac, iar prin hotărâri definitive se înţelege, astfel cum reiese şi din art. 551-552 C. proc. pen., care reglementează rămânerea definitivă a hotărârii primei instanţe, respectiv a instanţei de apel, hotărârile pronunţate în primă instanţă, rămase definitive în urma exercitării sau nu a căii ordinare de atac a apelului.

Astfel, se constată că inculpatul contestator A. a declarat contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri ce nu poate fi supusă acestei căi de atac, decizia penală nr. 182 din 22 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu a vizat aspecte legate de fondul cauzei, neîncadrându-se, astfel, în dispoziţiile art. 426 C. proc. pen.

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 182 din data de 22 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 182 din data de 22 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM