Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 314/2022 AI generated

Court declines to reassign case; panel-formation shortage not ground for transfer, case remanded to military appellate court

Case Number Încheierea nr. 314/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) rejected the referral from the Bucharest Military Court of Appeal seeking the designation of another court of appeal to hear a prosecution appeal against a preliminary chamber judge's order revoking judicial control (preventive measure), and ordered the case file returned to that court to continue the proceedings. The referral was based on the lower court's assertion that it could not constitute its panel before 3 September 2022 because some judges were on legal leave and others were disqualified under Article 64(4) of the Criminal Procedure Code for having previously acted as judges of rights and liberties in the same case. The High Court held that Article 68(9) and (9¹) C. proc. pen. — governing the designation of another court after the admission of abstention or recusal where no judge or specialized section is available — were inapplicable, since no such incompatibility had actually been resolved and objective panel-formation impossibility had not been established; organizational circumstances such as judicial leave cannot derogate from mandatory rules on material and personal competence. The case was sent back to the Bucharest Military Court of Appeal for continuation, with judicial costs borne by the state and the court-appointed counsel's fee for the defendant also borne by the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 64 alin. (4) C. proc. pen, art. 275 alin. (3) C. proc. pen, art. 275 alin. (6) C. proc. pen; Court declines to reassign case; panel-formation shortage not ground for transfer, case remanded to military appellate court: The referral was based on the lower court's assertion that it could not constitute its panel before 3 September 2022 because some judges were on legal leave and others were disqualified under Article 64(4) of the Criminal Procedure Code for having previously acted as judges of rights and liberties in the same case. The High Court held that Article 68(9) and (9¹) C. proc. pen. — governing the designation of another court after the admission of abstention or recusal where no judge or specialized section is available — were inapplicable, since no such incompatibility had actually been resolved and objective panel-formation impossibility had not been established; organizational circumstances such as judicial leave cannot derogate from mandatory rules on material and personal competence. The case was sent back to the Bucharest Military Court of Appeal for continuation, with judicial costs borne by the state and the court-appointed counsel's fee for the defendant also borne by the state.

Keywords

AI generated
judicial law military criminal procedure referral order disqualification proceedings preliminary decision right to legal counsel

Cited Legislation

AI generated
art. 64 alin. (4) C. proc. pen
x/2022 şi astfel, potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. pen., judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac.
art. 275 alin. (3) C. proc. pen
State bears the judicial costs since the referral was rejected.
art. 275 alin. (6) C. proc. pen
State bears the court-appointed lawyer's fee for the respondent.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

State bears the judicial costs since the referral was rejected.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

State bears the court-appointed lawyer's fee for the respondent.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând, asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 17 din data de 16 august 2022, pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2022.1, în baza art. 68 alin. (91) teza finala C. proc. pen., s-a dispus înaintarea dosarului nr. x/2022 al Curţii Militare de Apel Bucureşti la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea desemnării unei alte curţi de apel care să soluţioneze contestaţia formulată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi împotriva încheierii din 08.08.2022 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Iaşi în dosarul nr. x/2022.1, prin care s-a revocat măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul plt. adj. şef A.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Curtea Militară de Apel Bucureşti a reţinut că, la data de 12.08.2022, pe rolul instanţei a fost înregistrată cauza de faţă, fiind repartizată aleatoriu la completul de contestaţii împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de cameră preliminară de la tribunale, C2 C. pen. - CO, compus din judecător col. B. şi judecător col. C., cu termen la data de 16.08.2022. Având în vedere că judecătorul col. B. se afla în concediu legal de odihnă, acesta a fost înlocuit cu judecătorul col. D., aflat la poziţia 4 în lista de permanenţă de la data termenului de judecată (proces-verbal, f. 22).

S-a menţionat însă că judecătorul de permanenţă, judecător col. D., a îndeplinit în dosar acte sau măsuri procesuale în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, făcând parte din completul de drepturi şi libertăţi pentru soluţionarea contestaţiilor care a pronunţat încheierea nr. 5/26. VII.2022 în dosarul nr. x/2022 şi astfel, potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. pen., judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac.

Totodată, s-a arătat în cuprinsul încheierii că, în afară de judecătorul col. C. şi de judecătorul col. D., la Curtea Militară îşi mai desfăşoară activitatea 3 judecători (referat, f. 27): E. (aflat în concediu legal de odihnă în perioada 16 - 19.08.2022, dar care este la rândul său incompatibil, conform art. 64 alin. (4) C. proc. pen., întrucât a îndeplinit în dosar acte sau măsuri procesuale în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, făcând parte din completul de drepturi şi libertăţi pentru soluţionarea contestaţiilor care a pronunţat încheierea nr. 5/26. VII.2022 în dosarul nr. x/2022), judecător col. B. (aflat în concediu legal de odihnă în perioada 08.08 - 02.09.2022) şi judecător cpt. F. (aflat în concediu legal de odihnă în perioada 04.08 - 02.09.2022).

Prin urmare, s-a considerat că în aceste condiţii contestaţia formulată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi împotriva încheierii din 08.08.2022 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Iaşi în dosarul nr. x/2022.1, prin care s-a revocat măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul plt.adj.şef A., care formează obiectul dosarului nr. x/2022, nu poate fi soluţionată la Curtea Militară de Apel Bucureşti înainte de data de 03.09.2022.

În consecinţă, pentru îndeplinirea exigenţelor de celeritate specifice soluţionării căilor de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, în baza art. 68 alin. (91) teza finală C. proc. pen., Curtea Militară de Apel Bucureşti a dispus înaintarea dosarului nr. x/2022 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea desemnării unei alte curţi de apel care să soluţioneze prezenta contestaţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 17.08.2022, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 23.08.2022.

Examinând sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, privind desemnarea unei alte instanţe pentru a soluţiona contestaţia declarată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi împotriva încheierii din data de 08.08.2022 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Iaşi în dosarul nr. x/2022.1, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

În cauză, Înalta Curte constată că prin încheierea nr. 17 din data de 16 august 2022, pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, s-a dispus, în baza art. 68 alin. (91) teza finală C. proc. pen., înaintarea dosarului nr. x/2022 al Curţii Militare de Apel Bucureşti, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea desemnării unei alte curţi de apel care să soluţioneze contestaţia formulată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi împotriva încheierii din 08.08.2022 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Iaşi în cauza cu acelaşi număr, reţinându-se, în concret, faptul că prezenta contestaţie nu poate fi soluţionată la Curtea Militară de Apel Bucureşti înainte de data de 03.09.2022, având în vedere fie împrejurarea că o parte dintre judecătorii instanţei se află în concediu legal de odihnă, fie existenţa unor situaţii de incompatibilitate în soluţionarea contestaţiei, conform art. 64 alin. (4) C. proc. pen., în raport cu judecătorii care au îndeplinit în dosar acte sau măsuri procesuale în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi.

Dispoziţiile art. 68 alin. (9) şi alin. (91) din C. proc. pen. prevăd următoarele:

(9) "La instanţele care nu sunt organizate pe secţii, în cazul în care se admite abţinerea sau recuzarea şi nu se poate desemna un judecător de la instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei, judecătorul de la instanţa ierarhic superioară desemnează o altă instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia s-a formulat declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare, din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau din circumscripţia unei curţi de apel învecinate."

(91) "În cazul în care se admite abţinerea sau recuzarea, dacă instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei este organizată pe secţii şi nu se poate desemna un judecător de la secţia corespunzătoare a acestei instanţe, soluţionarea cauzei se realizează de o altă secţie a aceleiaşi instanţe, care are aceeaşi specializare. Dacă nu există o secţie cu aceeaşi specializare, judecătorul de la instanţa ierarhic superioară desemnează o altă instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia s-a formulat declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare, din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau din circumscripţia unei curţi de apel învecinate."

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile legale anterior menţionate, întrucât dispoziţii legale evocate au în vedere ipoteza în care după soluţionarea incompatibilităţilor, din motive obiective nu poate fi constituit completul de judecată.

Se constată totodată că împrejurările legate de organizarea instanţei (vizând faptul că o parte dintre judecătorii instanţei figurează în concediu legal de odihnă) nu pot înfrânge normele de ordine publică referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei.

Pentru considerentele expuse, apreciind că nu sunt incidente dispoziţiile art. 68 alin. (9) şi (91) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge sesizarea Curţii Militare de Apel Bucureşti privind desemnarea unei alte curţi de apel care să soluţioneze contestaţia declarată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi împotriva încheierii din data de 08.08.2022 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Iaşi în dosarul nr. x/2022.1 şi astfel va trimite dosarul la Curtea Militară de Apel Bucureşti în vederea continuării judecăţii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului şi de asemenea, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatul A., va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel Bucureşti privind desemnarea unei alte curţi de apel care să soluţioneze contestaţia declarată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi împotriva încheierii din data de 08.08.2022 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Iaşi în dosarul nr. x/2022.1.

Trimite dosarul la Curtea Militară de Apel Bucureşti în vederea continuării judecăţii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatul A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 august 2022.

Procesat de GGC - LM