Butane-LPG refill explosion conviction upheld on appeal; negligent homicide sentence and damages affirmed

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1406/07.12.2020 pronunţată de Judecătoria Constanta în dosarul nr. x/2020 s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 38 C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată-2 luni închisoare, în final s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 60 C. pen. s-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim de detenţie.

În baza art. 397 C. proc. civ. Pen. rap. la art. 25 C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulate de părţile civile B., C., D. şi E..

A fost obligat inculpatul la plata către partea civilă C. a sumei de 60000 (şaizeci de mii) RON cu titlu de daune materiale.

A fost obligat inculpatul la plata daunelor morale în cuantum de: 70.000 (şaptezeci de mii) euro către partea civilă C.; 35.000 (treizeci şi cinci de mii) euro către partea civilă D.; 35.000 (treizeci şi cinci de mii) euro către partea civilă E.; 35.000 (treizeci şi cinci de mii) euro către partea civilă B..

Au fost respinse restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 249 C. proc. pen. a fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului, astfel cum a fost instituită prin încheierea nr. 1138/15.09.2020.

În baza art. 272 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 32.150 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare (30.750 RON de RON din faza de urmărire penală şi 1400 de RON din faza de judecată).

Împotriva hotărârii instanţei de fond a formulat apel inculpatul A..

Ulterior, acesta a formulat cerere de strămutare a judecării apelului.

Prin sentinţa penală nr. 57/05.02.2021 a Înaltei Curti de Casatie şi Justitie, secţia penală a fost admisă cererea de strămutare a judecaţii formulată de inculpatul A. şi s-a dispus ca judecarea apelului să se facă de către Curtea de Apel Galaţi.

În apelul formulat inculpatul A., prin apărător ales, a criticat soluţia instanţei de fond pentru motive de nelegalitate şi netemeinice aşa cum rezultă din încheierea din data de 25.11.2021.

A solicitat, în esenţă, admiterea apelului, desfiinţară sentinţei penale nr. 1406/2020 a Judecătoriei Constanţa şi trimiterea cauzei la Judecătoria Galaţi, pentru refacerea cercetării judecătoreştii şi pentru respectarea dreptului la apărare al inculpatului; achitarea inculpatului, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru ambele infracţiuni arătate în actul de sesizare; încetarea procesului penal, prin intervenirea prescripţie răspunderii penale, pentru infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. reducerea cuantumului pedepsei aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 192 alin. (1) C. pen. şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale; respingerea pretenţiilor civile reprezentând daunele morale ale părţilor civile şi materiale.

Prin decizia penală nr. 1294 din 20 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1406/07.12.2020 a Judecătoriei Constanţa.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 1406/07.12.2020 a Judecătoriei Constanţa şi rejudecând, în baza art. 396 alin 6 C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., art. 155 alin. (4) C. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul infracţiunii de distrugere din culpă, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. (faptă din 29.08.2015) ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penal .

În baza art. 192 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (faptă din 29.08.2015, victimă F.).

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. s-a impus inculpatului A., pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanta, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatului A. obligaţia, ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Serviciului Public de Asistentă Socială - Căminul pentru Persoane vârstnice - Constanţă sau în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii - Constanţa.

În baza art. 91 alin. (4) cu referire la art. 96 C. pen. s-a atras atenţia inculpatului A. că dacă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Analizând apelul formulat din prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelul formulat de inculpatul A. este fondat, urmând să fie admis, din următoarele considerente:

- Pentru infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni - 1 an sau amendă.

Fapta fiind săvârşită la data de 29.08.20105 s-a constatat că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., coroborat cu art. 155 alin. (4) C. pen. s-a împlinit la data de 29.08.2021, astfel că, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A..

- Pentru infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1) C. pen. pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la 5 ani.

Raportat la criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 C. pen., vârsta inculpatului (72 de ani) şi timpul scurs de la data faptei (29.08.2015) şi până în prezent, timp care face să se atenueze ecoul social al faptei şi periculozitatea inculpatului (mai ales că acesta este necunoscut cu antecedente penale), Curtea a apreciat că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului de către instanţa de fond este netemeinică şi că se impune reducerea cuantumului acesteia la 1 an şi 6 luni închisoare.

De asemenea s-a apreciat că modalitatea de executare a pedepsei se dovedeşte netemeinică raportat la vârsta înaintată a inculpatului şi la faptul că aceasta a săvârşit o infracţiune din culpă, nu una cu intenţie şi deci introducerea acestuia în mediul penitenciar reprezintă o sancţiunea deosebit de aspră.

În opinia Curţii, mai adecvată nevoii de apărare socială şi conştientizării inculpatului şi reeducarea acestuia în scopul respectării valorilor sociale apărare de C. pen., este suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sub supravegherea Serviciul de Probaţiune Constanţa.

Referitor la restul motivelor de apel invocate de către inculpat, prin apărător ales Curtea le-a apreciat ca fiind nefondate urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Deşi se încearcă, de către apărare a se dovedi culpa exclusivă sau culpa concurentă a victimei F., eventual culpa comandantului grupei de pompieri militari (martorul G.) acest aspect se dovedeşte nefondat.

În primul rând, aşa după cum rezultă din expertiza efectuată de H., cauza principală a exploziei a fost faptul că inculpatul a încărcat butelia de aragaz (în care se introduce în general gaz butan) cu un amestec GPL pentru autovehicule care conţine o proporţie mai mare de gaz propan, gazul propan fiind mai instabil şi mai predispus la explozie decât gazul butan.

De aceea buteliile pentru gaz propan se confecţionează dintr-o tablă mai groasă şi dintre-o singură bucată (ambutisare), în timp ce buteliile pentru gaz butan se confecţionează dintr-o tablă mai subţire şi din două bucăţi sudate la mijloc.

Buteliile se schimbă în locuri special amenajate, prin schimbul efectiv al buteliei goale cu o butelie plină.

Inculpatul A. a încărcat, în mod neautorizat, o butelie pentru gaz butan, cu gaz GPL pentru autovehicule.

Pompierii sosiţi la faţa locului cunoşteau că incendiul a izbucnit la o butelie de aragaz şi au avut reprezentarea că aceasta este încărcată cu gaz butan, cu un punct de explozie mai scăzut, şi nu au avut deci reprezentarea că acea butelie ar prezenta pericol de explozie.

Deşi se încearcă acreditarea ideii că victima F. a stropit cu apă butelia care ardea, provocând astfel explozia acesteia, prin răcire forţată din analiza declaraţiilor martorilor G., I., J. şi K., pompieri militari care făceau parte din aceeaşi grupă de intervenţie cu victima rezultă că acest lucru nu s-a întâmplat.

Mai mult din declaraţiile iniţiale ale inculpatului A. rezultă că acesta a încercat să stingă butelia care ardea cu apă.

Cu privire la modalitatea de acţiune aleasă de martorul G. (comandatul grupei de intervenţie la incendiu) martorii audiaţi I., J. şi K., au confirmat că aceasta a fost conform dispoziţiilor şi regulamentelor militare.

De altfel, modul de acţiune al pompierilor militari a făcut obiectul, în primul rând al anchetei efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care prin ordonanţa nr. 757/P/2015 a dispus clasarea cauzei faţă de pompierii militari şi disjungerea acesteia, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, unitate de parchet care a şi dispus trimiterea în judecată a inculpatului A..

Ordonanţa de clasare nr. 757/P/2015 a Parchetului Militar Bucureşti nu a fost atacată, conform dispoziţiilor legale, la procurorul militar şef al Parchetului Militar Bucureşti şi nici la judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Bucureşti, conform dispoziţiilor art. 339 -340 C. proc. pen.

Rezultă deci că în privinţa pompierilor militari s-a statuat în mod definitiv că aceştia nu au nicio culpă în fapta din 29.08.2015 care a condus la decesul pompierului militar F..

Cu privire la cuantumul daunelor materiale şi morale acordate părţilor civile (soţia victimei, copilul major al victimei şi părinţi victimei) sunt conform probelor existente la dosar (cuantumul daunelor materiale), precum şi al suferinţelor încercate de soţia, fiul şi părinţii victimei prin pierderea prematură a rudei lor, şi asigură un just echilibru între suferinţele încercate şi mijloacele de plată ale inculpatului nereprezentând o pedeapsă civilă pentru inculpat şi nici o îmbogăţire fără justă cauză a părţilor civile.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, inculpatul A., prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală, solicitând, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi achitarea sa.

Prin încheierea din 9 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1294 din 20 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8, în compunere de 3 judecători şi s-a fixat termen la data de 04 mai 2022, cu citarea inculpatului A. la adresa de domiciliu şi înştiinţarea avocatului ales al inculpatului A., avocat L..

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casaţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., declarat de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în considerarea cazului menţionat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Aşa cum reiese chiar din Expunerea de motive la proiectul noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează, aşadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel legiuitorul prevăzând expres şi limitativ în disp. art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casaţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susţinerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casaţie anterior menţionat, recurentul inculpat A. a susţinut că, în cauză, se impune pronunţarea unei soluţii de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În cadrul motivelor de recurs în casaţie formulate, în esenţă, inculpatul A. prin apărător ales a invocat lipsa legăturii de cauzalitate dintre fapta de ucidere din culpă şi decesul victimei, precum şi lipsa formei de vinovăţie specifice infracţiunii de ucidere din culpă.

Cu privire la legătura de cauzalitate dintre faptă şi rezultat s-a susţinut că se impută inculpatului, în mod general, faptul că nu ar fi avut o conduită preventivă care să înlăture o stare de pericol declanşatoare a incendiului. De altfel, s-a arătat că la momentul la care recipientul s-a aprins, inculpatul a luat toate măsurile pentru a îndepărta sursa de pericol, urmând instrucţiunile oferite prin dispecerat.

A arătat că nu există legătură de cauzalitate dintre faptă şi decesul pompierului şi prin prisma faptului că nu se poate reţine că împrejurările care se arată că au condus la decesul persoanei vătămate sunt de natură a genera acest rezultat. A susţinut că trebuie să se explice, în concret contribuţia culpelor în lanţul cauzal şi incidenţa lor în raport cu rezultatul produs, anume decesul persoanei în cauză.

S-a mai arătat de către inculpat că în concepţia organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată acesta trebuia să prevadă că acţiunile lipsite de diligenţă reproşate, vor duce la moartea unei persoane chemate să intervină pentru salvarea acesteia şi a bunurilor sale.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului formulat, raportat la faptul că acesta a fost condamnat pentru săvârşirea unei fapte care nu este prevăzută de legea penală, pentru faptul că a deţinut o butelie, iar independent de faptul că a manipulat corect sau incorect acest recipient, s-a arătat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, raportat la starea de fapt dedusă judecăţii.

Înalta Curte reţine că, recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. constată că recursul în casaţie este nefondat, drept pentru care îl va respinge pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situaţia de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut în sarcina inculpatului A. că, la data de 29.08.2015 a procedat, în mod defectuos, la verificarea buteliei de aragaz, umplută anterior cu gaz petrolier lichefiat de la o staţie de alimentare destinată autovehiculelor, prin aprinderea unei brichete de menaj, pe care a îndreptat-o către robinetul recipientului sub presiune, acţiune ce a condus la aprinderea gazului din butelie şi, ulterior, la distrugerea acesteia prin explozie, iar un fragment al buteliei respective rezultat în urma descompunerii prin explozie l-a lovit în zona capului pe plt. adj. F., provocând decesul acestuia - faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen.. Urmarea imediată constă în decesul victimei, iar legătura de cauzalitate reiese din coroborarea probelor.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu forma culpei cu prevedere, astfel cum este reglementată de art. 16 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., în sensul că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că el nu e va produce.

În mod corect nu s-a reţinut forma culpei fără prevedere, din moment ce este evident pentru orice persoană şi deci previzibil, că aprinderea unei brichete în dreptul robinetului deschis al unei butelii conduce la producerea unui incendiu.

Ca atare, conduita ilicită a inculpatului (umplerea buteliei casnice cu gaz GPL pentru autovehicule, în loc de gaz butan şi verificarea acesteia cu flacără deschisă, producând un incendiu), materializată în încălcarea obligaţiilor prevăzute de actele normative care reglementează încărcarea buteliilor a avut drept rezultat decesul victimei F. şi se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracţiunii de ucidere din culpă.

De asemenea, Înalta Curte, reţine că toate argumentele invocate de către recurent nu vizează constatarea unor erori de drept, ci conduita acestuia dedusă judecăţii, determinată de alte repere de ordin faptic decât cele reţinute de instanţa de fond şi confirmate de către instanţa de apel, cu caracter definitiv.

Astfel, instanţa a reţinut cu caracter definitiv împrejurarea că pompierii sosiţi la faţa locului cunoşteau că incendiul a izbucnit la o butelie de aragaz şi au avut reprezentarea că aceasta este încărcată cu gaz butan, cu un punct de explozie mai scăzut şi nu au avut deci reprezentarea că acea butelie ar prezenta pericol de explozie.

Analizarea existenţei sau inezistenţei legăturii de cauzalitate, a pretinsei culpe concurente a victimei, referirile la relevanţa declaraţiilor martorilor M. sau N. reprezintă, în concret, solicitări disimulate pentru modificarea situaţiei de fapt avută în vedere de către instanţa de fond şi instanţa de apel la adoptarea soluţiei de condamnare a inculpatului A..

Aşadar, invocarea cazului de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (2) pct. 7) din C. proc. pen. este una pur formală, în concret, prin motivele de recurs solicitându-se instanţei supreme reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de către instanţa de fond şi cea de apel, atunci când au dispus condamnarea inculpatului.

Deopotrivă, Înalta Curte constată în raport de celelalte argumente ce susţin recursul în casaţie invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor din perspectiva încadrării juridice a faptei, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel.

Prin urmare, solicitarea inculpatului A. de a se dispune achitarea sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă pentru care a fost condamnat de instanţa de fond, pedeapsă menţinută de instanţa de apel are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casaţie ca al treilea grad de jurisdicţie.

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi reţinute de cele două instanţe inferioare, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie.

Scopul recursului în casaţie este acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de control judiciar, iar argumentele invocate de către inculpat nu susţin niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind doar formal circumscrise de către recurent cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În consecinţă, se constată că starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme apreciind că, din situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe în hotărârile pronunţate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă pentru care inculpatul a fost condamnat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1294 din data de 20 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1294 din data de 20 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2022.