Cessation of bankruptcy compensation payments triggered by civil service contract versus employment reintegration

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată la 16 mai 2002 la Tribunalul Iași, R.V. din Iași, a chemat în judecată A.J.O.F.M. Iași cerând să fie obligată să-i plătească drepturile salariale reprezentând conform O.U.G. nr. 98/1999 patru salarii compensatorii la care era îndreptățit în funcția de șef departament patrimoniu, recuperări, debite și juridic pe care a îndeplinit-o la SC C. SA Iași până la 9 iunie 2000, când societatea a intrat în faliment.

Contestatorul a susținut în esență că deși în calitatea sa de salariat la SC C.C. SA Iași intrată în faliment la 9 iunie 2000, fiind disponibilizat cu desfacerea contractului de muncă, era îndreptățit la plați compensatorii și a fost nominalizat în acest sens conform procedurilor ca beneficiar, A.J.O.F.M. Iași a dispus nelegal sistarea plăților compensatorii cuvenite, reținând greșit faptul că ar fi fost reîncadrat cu contract de muncă la unitatea de la care a fost indisponibilizat.

Contestatorul a afirmat că în realitate, activitatea prestată după disponibilizare la societatea aflată în lichidare, s-a întemeiat pe convenția civilă de prestări servicii încheiată în conformitate cu dispozițiile art. 986, art. 987 C. civ. și art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 98/1999, așa încât sistarea plăților compensatorii în baza art. 39 din ordonanță, care se referă la situația reîncadrării cu contract de muncă, este greșită.

Soluționând cauza în primă instanța prin sentința nr. 17167 din 2 septembrie 2002, Judecătoria Iași a admis contestația și a obligat pe pârâtă să plătească contestatorului patru salarii compensatorii neachitate ca urmare a suspendării nelegale a plății.

Instanța de fond a constatat din dovezile cauzei că desfășurându-și activitatea după disponibilizare în baza unei convenții de prestări servicii, contestatorul era îndreptățit la plata salariilor compensatorii acordate la disponibilizare în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (5) din O.U.G. nr. 98/1999.

Hotărârea instanței de fond a fost casată prin decizia nr. 4978 din 1 noiembrie 2002 a Tribunalului Iași, care admițând recursul pârâtei A.J.O.F.M. Iași a respins contestația introdusă de R.V. ca nefondată.

Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a considerat că deși potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 98/1999 personalul disponibilizat necesar continuării activității de lichidare poate fi angajat cu convenție civilă sau contract de muncă pe durată determinată la unitatea de la care a fost disponibilizat, în cazul contestatorului cerințele legale menționate nu ar fi fost îndeplinite întrucât convenția de prestări servicii a fost încheiată fără acordul judecătorului sindic și fără a fi fost înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă conform dispozițiilor Legii nr. 130/1999.

Ca urmare s-a socotit că R.V. nu mai era îndreptățit la plata salariilor compensatorii concomitent cu salariile pentru munca prestată după disponibilizare.

Invocând încălcarea esențială a legii cu consecința soluționării greșite a fondului litigiului, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat la 2 octombrie 2003 recursul în anulare de față împotriva hotărârii instanței de recurs.

S-a susținut că instanța de recurs a reținut contrar probelor administrate în cauză că R.V. a fost reîncadrat cu contract de muncă la societatea de la care a fost disponibilizat nesocotindu-se totodată efectele convenției civile în temeiul căreia acesta a prestat efectiv serviciile pentru care era necesar în favoarea unității.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 98/1999 personalul disponibilizat necesar pentru desfășurarea procesului de lichidare poate fi angajat de către administrator sau lichidator cu acordul judecătorului sindic, cu convenție civilă sau cu contract de muncă pe perioadă determinată, cu menținerea drepturilor prevăzute în acest act normativ stabilite la data disponibilizării.

Din probele administrate în cauză, rezultă că între SC C. SA Iași și R.V. s-a încheiat la 18 august 2000, în temeiul art. 986, art. 987 C. civ., contractul de prestări servicii nr.1361, pe o perioadă de 167 de zile cu începere din 18 iulie 2000.

Contractul legal făcut în condițiile dreptului comun și-a produs efectele între părți fiind executat de contestator cu bună credință.

Lipsa acordului judecătorului sindic la încheierea contractului este irelevantă în cauză, întrucât ceea ce s-a refuzat în mod nejustificat contestatorului nu a fost plata onorariului stabilit prin convenție, ci drepturile stabilite în temeiul legii ca urmare a indisponibilizării.

În conformitate cu dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 98/1999 dreptul beneficiarilor la plățile compensatorii cuvenite ca urmare a disponibilizării încetează numai la data și prin reîncadrarea acestora în unitatea din care au fost disponibilizate.

Ori, din punct de vedere legal prin reîncadrare se înțelege încheierea unui contract individual de muncă în virtutea căruia salariatul este obligat să presteze munca pentru și sub autoritatea angajatorului în schimbul unei remunerații numită salariu, în condițiile, cu drepturile și obligațiile prevăzute de art. 10-40 C. muncii.

Cum în cauză, între contestator și societatea care l-a disponibilizat nu s-a încheiat un astfel de act juridic, suspendarea plăților compensatorii este vădit nejustificată.

Ca urmare, recursul în anulare se va admite, cu consecința casării deciziei atacate și a respingerii apelului declarat de A.J.O.F.M. Iași împotriva sentinței civile nr. 17167 din 2 septembrie 2002 a Judecătoriei Iași ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 4978 din 1 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Iași pe care o casează și respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.J.O.F.M. Iași împotriva sentinței civile nr. 17167 din 2 septembrie 2002 a Judecătoriei Iași, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2004.