Cassation appeal against conviction for aggravated assault on police officer and illegal hunting dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 66 din 11.09.2020 pronunţată de Tribunalul Sălaj în baza art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen., raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. şi art. 189 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 11 (unsprezece) ani şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj raportat la tentativă la omor calificat.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 3 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 343 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 3 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 42 alin. (1) lit. c), m) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 3 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 203/04.10.2017 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 16.01.2018 prin decizia penală nr. 75/2018 a Curţii de Apel Cluj, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani, iar infracţiunile de ultraj raportat la tentativă la omor calificat, uz de armă fără drept şi braconaj ce fac obiectul prezentei cauze au fost săvârşite şi descoperite în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 203/04.10.2017 a Judecătoriei Zalău şi s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 96 alin. (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele trei pedepse stabilite prin prezenta hotărâre, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 11 ani şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni, care reprezintă o treime din totalul celorlalte două pedepse aplicate şi s-a stabilit astfel pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 11 luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 203/04.10.2017 a Judecătoriei Zalău, iar în final s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 14 (paisprezece) ani şi 5 (cinci) luni închisoare, pe care inculpatul o va executa în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă care se va executa, în baza art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pedeapsă ce se va executa, în baza art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până ce pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută faţă de inculpat măsura preventivă a controlului judiciar, măsură dispusă prin încheierea penală încheierea penală nr. 11 din data de 24.07.2020 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în dosar nr. x/2019, definitivă la data de 27.07.2020.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu, respectiv de la 01.12.2019 la 27.07.2020.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoştinţa inculpatului faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art. 42 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006, a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 2 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 342 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 2 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, iar la pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 9 luni închisoare, s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare, cu privare de libertate.

În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă care se va executa, în baza art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pedeapsă ce se va executa, în baza art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până ce pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

S-a luat act că persoana vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în cauză faţă de inculpatul A..

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a armei de vânătoare marca x, model x, cu seria de identificare x, de calibru 30.06, prevăzută cu lunetă, care a fost folosită la săvârşirea infracţiunilor de ultraj raportat la tentativă la omor calificat şi uz de armă fără drept şi a 3 tuburi rămase de la 3 cartuşe proiectil unic marca x, calibru 30.06, folosite la săvârşirea infracţiunii de braconaj, bunuri aflate în prezent la camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Sălaj.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul B. a armei de vânătoare, seria x şi a unui număr de 5 tuburi rămase de la cele 5 cartuşe calibru 12, bunuri care au fost folosite la săvârşirea infracţiunii de braconaj, aflate în prezent la camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Sălaj.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul B. a 3 tuburi rămase de la 3 cartuşe confecţionate artizanal, două cartuşe de vânătoare inscripţionate pe rozete "D." şi un cartuş de vânătoare inscripţionat pe rozetă "E., bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală, aflate în prezent la camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Sălaj.

S-a dispus comunicarea unui exemplar al hotărârii de condamnare definitive către A.J.V.P.S. Sălaj, pentru a se proceda la anularea permiselor de vănătoare ale inculpaţilor, potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 407/2006.

Mijloacele materiale de probă care au fost înaintate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj odată cu rechizitoriul (8 plicuri înaintate de I.P.J. Sălaj - Serviciul Criminalistic cu Raportul de constatare nr. x/16.12.2019: plic nr. 1 - urme reziduri ridicate de pe arma cu seria x; plic nr. 2 - urme materie ridicate de pe arma cu seria x-2143; plic nr. 3 - urme materie ridicate de pe arma F. cu seria x; plic nr. 4 - urme reziduri ridicate de pe arma x; plic nr. 5 - urme reziduri ridicate de pe arma cu seria x; plic nr. 6 - urme materie ridicate de pe arma cu seria x; plic nr. 7 - urme materie ridicate de pe arma cu seria x; plic nr. 8 - urme reziduri ridicate de pe arma cu seria x; 3 plicuri înaintate de I.P.J. Sălaj - Serviciul Criminalistic cu Raportul de constatare nr. x/18.12.2019 - urme ridicate cu ocazie continuării cercetării la faţa locului în data de 30.11.2019 şi în data de 10.12.2019) se vor păstra la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Sălaj, potrivit art. 93 alin. (7) şi art. 130-133 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Mijloacele de probă înaintate odată cu dosarul de urmărire penală şi aflate în prezent la camera de corpuri delicte a Tribunalului Sălaj, respectiv 1 plic ce conţine 2 suporţi optici - imagini camere de supraveghere - G. Moigrad (30.11.2019); 1 plic ce conţine 3 DVD-uri - declaraţii (1), declaraţii martori (2), declaraţii suspect, inculpat, persoană vătămată (3); 1 plic ce conţine 2 CD-uri: nr. 236/12.12.2019 listing date obţinute de H., prin punerea în aplicare a încheierii penale nr. 67/04.12.2019 a Tribunalului Sălaj şi nr. 240/13.12.2019 listing date obţinute de H., prin punerea în aplicare a încheierii penale nr. 69/2019 a Tribunalului Sălaj; 1 plic ce conţine 2 DVD-uri - imagini percheziţii domiciliare la locuinţele inculpatului A., 1 CD-R imagini percheziţie informatică, se vor arhiva o dată cu dosarul.

În baza art. 272 alin. (1) raportat la art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei totale de 3.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, astfel: inculpatul A. 2.000 RON şi inculpatul B. 1.500 RON.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut sub aspectul stării de fapt că, la data de 30.11.2019, în jurul orei 16:00, martorul I., secretar în cadrul A.J.V.P.S. Sălaj, a primit o informaţie în sensul că maşina inculpatului B. este parcată în pădurea de lângă localitatea Moigrad, pe Fondul de vânătoare nr. 19 Mirşid, gestionat de către martor, iar cei doi inculpaţi, B. şi A. ar fi intrat pe fondul respectiv de vănătoare. Întrucât martorul era persoana responsabilă cu eliberarea autorizaţiilor de vânătoare în cadrul A.J.V.P.S.Sălaj pentru Fondul nr. 19 Mirşid şi avea cunoştinţă despre faptul că nu eliberase asemenea autorizaţii pentru niciunul dintre cei doi inculpaţi, acesta a anunţat organele de poliţie, respectiv la ora 16:02 şi 16:09 a apelat persoana vătămată C., agent de poliţie în cadrul I.P.J.Sălaj - Biroul Arme, iar ulterior a anunţat şi paznicul de vânătoare al fondului, martorul J., despre posibilitatea comiterii unor acte de braconaj de către cei doi inculpaţi.

La rândul său, persoana vătămată C. l-a anunţat despre cele sesizate pe martorul K., şeful Biroului Arme din cadrul I.P.J.Sălaj şi superiorul său direct, apelându-l la ora 16:11, stabilind împreună cu acesta să se întâlnească la Mirşid, astfel că între orele 16:30-17:00, persoana vătămată C. şi martorii K., L., I. şi J. s-au întâlnit în satul Popeni, de unde s-au deplasat spre Moigrad. Pentru stabilirea acestui ultim interval orar, instanţa a avut în vedere declaraţiile persoanelor audiate, dar şi faptul că ultima convorbire telefonică dintre persoana vătămată şi martorul K., potrivit planşelor fotografice conţinând lista apelurilor efectuate de pe telefoanele persoanei vătămate C. şi martorului K. a avut loc la ora 16:36.

Martorul J. i-a condus pe agenţii de poliţie spre locul numit M., din apropierea localităţii Moigrad, loc în care au constatat prezenţa unui autoturism marca x, pe care persoana vătămată C. şi martorii K. şi L. l-au recunoscut ca fiind proprietatea inculpatului B., fost poliţist în cadrul I.P.J Sălaj, în prezent pensionar.

Paznicul de vănătoare, martorul J. a parcat autoturismul cu care se deplasase pe un pod care face legătura între şosea şi liziera pădurii, cu scopul de a bloca ieşirea oricărei maşini, iar persoana vătămată şi ceilalţi doi colegi ai săi s-au deplasat pe jos spre pădure, până în apropierea autoturismului inculpatului B., la o distanţă de aproximativ 15 -20 m de acesta, unde au aşteptat după un stâlp de beton gros, timp de aproximativ o oră şi jumătate.

În jurul orei 18-18:15, cei trei au văzut pe camera de termoviziune a persoanei vătămate C. că se apropie două persoane având arme în spate, cele două persoane deplasându-se una în spatele celeilalte, la o distanţă mică una de alta. Persoana vătămată a indicat o distanţă între cele două persoane de aproximativ o jumătate de metru, martorul K. o distanţă de apoximativ 1,5 m, iar martorul L. o distanţă de 3-4 m, cu precizarea din partea ambilor martori că era vizibil că cei doi erau împreună. De asemenea, atât persoana vătămată, cât şi martorul K., care cunoşteau ambele persoane despre care aveau informaţii că s-ar putea afla în pădure la acel moment, au arătat că l-au identificat după siluetă pe inculpatul B., fostul lor coleg, acesta deplasându-se în faţa inculpatului A..

După ce persoanele respective s-au apropiat, agenţii de poliţie le-au somat, strigând "Poliţia!", iar persoana vătămată C. a aprins lanterna pe care o avea asupra sa, moment în care cei doi au început să fugă în direcţii diferite, unul în partea dreaptă şi unul în partea stângă, înspre pădure.

Persoana care a fugit în partea dreaptă, respectiv inculpatul B., a fost urmărită de persoana vătămată şi de cei doi martori şi, la un moment dat, s-a împiedicat şi a căzut, fiind ajuns de către persoana vătămată, iar la foarte scurt timp de cei doi martori, martorul L. imobilizându-l şi dezarmându-l forţat, inculpatul refuzând să predea arma la solicitarea agenţilor de poliţie. Ulterior, martorul L. a verificat arma ridicată de la inculpat şi a constatat că aceasta era încărcată, scoţând două cartuşe din ea, iar cu ocazia controlului corporal şi a celui asupra autoturismului, au fost găsite încă 6 cartuşe de vânătoare, în total fiind ridicate de la acesta 8 astfel de cartuşe.

Ambii martori au declarat că inculpatul le-a solicitat insistent, în mod repetat să îl lase să plece şi să arunce o parte dintre cartuşele artizanale găsite asupra sa. Muniţia ridicată de la inculpat a fost predată ulterior, în aceeaşi zi, procurorului de caz.

După imobilizarea inculpatului B., persoana vătămată C. a pornit în urmărirea inculpatului A., care fugise în direcţia opusă, persoana vătămată având asupra sa camera de termoviziune şi lanterna. Cu ajutorul camerei de termoviziune, l-a identificat pe inculpat la o distanţă de aproximativ 80-100 m, stând jos lângă un copac mare, astfel că s-a apropiat de acesta până la aproximativ 10-15 m, moment în care a aprins lanterna şi l-a somat să se predea, spunându-i şi cine este, respectiv "Sunt C. de la Arme." Inculpatul nu a dat curs somaţiei şi a început să fugă, intrând într-o zonă cu vegetaţie deasă, lăstăriş, unde s-a împiedicat şi a căzut de mai multe ori, în mod repetat întorcându-se cu arma îndreptată spre persoana vătămată strigând către aceasta:

"Nu te apropia! Te omor! Te împuşc!"

La un moment dat, persoana vătămată C. a sesizat fasciculul luminos provenind de la lanterna inculpatului îndreptat înspre fasciculul luminos provenit de la propria lanternă şi a auzit zgomotul produs de descărcarea armei. În acel moment, potrivit declaraţiei persoanei vătămate, inculpatul se afla după o culme de deal, iar persoana vătămată în vârful dealului respectiv.

În perioada în care persoana vătămată se afla în urmărirea inculpatului, respectiv între orele 18:22 - 18:28, a fost apelată de 6 ori de către martorul K., care a arătat faptul că în timpul convorbirilor, care au fost scurte, cu durate cuprinse între 3 secunde şi 1 minut şi 10 secunde, l-a auzit pe inculpat strigând:

"Nu te apropia, că te împuşc!", iar pe persoana vătămată răspunzându-i:

"Nu fi nebun, măi A., doar mă cunoşti, îs C.!", iar în cadrul uneia dintre convorbiri, a auzit zgomotul produs de o împuşcătură, iar telefonul persoanei vătămate s-a închis. Iniţial, martorul a presupus că inculpatul s-ar fi împuşcat, iar apoi, constatând că persoana vătămată nu răspunde la telefon, a presupus că aceasta ar fi fost împuşcată. În cele din urmă, persoana vătămată a răspuns la apelul martorului, la ora 18:26 şi i-a spus acestuia că inculpatul a îndreptat arma spre el şi a tras, motiv pentru care martorul K. i-a solicitat persoanei vătămate să sisteze orice acţiune de căutare şi prindere a inculpatului şi să se întoarcă la maşină.

Raportat la orele care apar înscrise în planşele fotografice cuprinzând istoricul listelor de apeluri efectuate şi primite de persoana vătămată C. şi de martorul K., dar şi la aspectele relatate de cei doi cu ocazia audierilor, instanţa constată că declanşarea armei s-a realizat la ora 18:25.

Persoana vătămată C. s-a întors la colegii săi, cărora le-a relatat că inculpatul A. a tras după el, contactându-l totodată telefonic pe martorul J., la ora 18:33 şi cerându-i să fie atent, întrucât inculpatul A. a coborât spre şosea.

În continuare, după ce s-au întâlnit şi martorul J. i-a relatat că a văzut o persoană trecând şoseaua, pe lângă gard, persoana vătămată l-a observat pe inculpat cu camera de termoviziune coborând spre pârâu, iar apoi urcând spre sat, însă nu a primit permisiunea de a-l urmări din partea şefului său, martorul K., care, între timp, îşi anunţase la rândul său, superiorii, solicitându-li-se din partea acestora să se retragă din zonă.

Persoana vătămată şi martorii, însoţiţi şi de inculpatul B., au mai aşteptat un timp în apropierea casei pe care ştiau că inculpatul A. o deţine în Moigrad, însă inculpatul nu şi-a făcut apariţia în zonă, deplasându-se apoi la sediul I.P.J.Sălaj.

Inculpatul A. s-a deplasat la locuinţa martorului N., unde a ajuns după ora 19, martorul constatând că inculpatul este obosit şi stresat, acesta relatându-i că a fost în pădure şi că cineva a fugit după el. Potrivit declaraţiei martorului N., inculpatul a rămas la locuinţa sa aproximativ două ore şi jumătate, până în jurul orei 22:00-22:30, când o persoană pe nume Dan, pe care inculpatul o apelase de pe telefonul martorului, a venit după el. În intervalul de timp în care inculpatul A. a rămas la locuinţa martorului N., aceasta i-a solicitat martorului telefonul pentru a apela persoana cu care fusese în pădure, respectiv pe "Grasu", aceasta fiind porecla inculpatului B., însă acesta nu a răspuns. Martorul a sesizat că inculpatul avea asupra sa o armă de vânătoare, iar pe aceasta era montată o lanternă, pe care inculpatul a demontat-o chiar în prezenţa martorului.

Pe baza probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut că inculpatul A. a plecat de la locuinţa martorului N. în jurul orei 23:00, cu maşina numitului O., având numărul de înmatriculare x, maşină surprinsă de camerele de supraveghere poziţionate pe DC21 din localitatea Moigrad la orele 22:44:46 şi 22:44:53 în direcţia Zalău-Moigrad şi respectiv la orele 23:07:38 şi 23:07:46 în direcţia Moigrad-Zalău, acesta transportându-l până în apropierea blocului unde locuieşte inculpatul, dar aceasta, întrucât sesizase prezenţa maşinii de poliţie în faţa blocului său, nu s-a dus la locuinţă, fiind identificat de către organele de poliţie abia în cursul zilei următoare, 01.12.2019, la ora 15:45, în urma măsurilor de supraveghere tehnică dispuse şi autorizate în cauză, pe str. x din Zalău, având asupra sa arma de vănătoare marca x cu seria x calibrul 30.06 şi trei cartuşe proiectil unic marca x calibrul 30.06.

Potrivit declaraţiei martorului N., în data de 01.12.2019, a fost apelat de către inculpatul A., de pe un alt număr de telefon decât cel cunoscut, acesta solicitându-i ca în situaţia în care va fi întrebat, să spună că inculpatul a fost la locuinţa sa în ziua anterioară, în jurul orei 18:30, pentru a-l întreba dacă poate participa şi el la vânătoare duminica, însă martorul a refuzat şi i-a spus că nu este de acord să mintă pentru el.

În cauză a fost efectuată prima cercetare la faţa locului în data de 01.12.2019, începând cu ora 9, după ce în seara precedentă au fost efectuate fotografii judiciare, pe timp de noapte. Cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a identificat amplasamentul fondului de vânătoare nr. 19 Mirşid, ca fiind pe partea stângă a drumului DJ 191C, după ieşirea din Zalău înspre Moigrad, accesul spre pădure fiind comun cu cel spre cimitir şi făcându-se pe un drum de pământ neamenajat situat în partea stângă a sensului de mers Zalău-Moigrad, înainte cu aproximativ 15 m de plăcuţa care semnalizează intrarea în localitatea Moigrad, aşa cum se observă în planşele fotografice de la filele x din vol. I al dosarului de urmărire penală.

Cu acea ocazie, prin fotografiere au fost fixate şi locul unde s-a aflat amplasat autoturismul proprietatea inculpatului B., dar şi zona de teren din partea dreaptă a drumului forestier unde a fost prins şi imobilizat inculpatul B., zonă cu vegetaţie bătătorită şi în care covorul de frunze prezenta porţiuni lipsă (fotografia nr. 4 fila x şi, respectiv fotografiile 5-12, dos. UP).

De asemenea, în continuare au fost fotografiate locurile indicate de persoana vătămată C. ca reprezentând traseul pe care a fost urmărit inculpatul A., în partea stângă a drumului, fiind de asemenea vizibile zone cu vegetaţie şi spini căzute la pământ (fotografiile 13-18, dos. UP).

Persoana vătămată a indicat şi locul exact în care s-a aflat în momentul declanşării focului de armă, respectiv după un copac din specia carpen (fotografiile 19-20, dos. UP), dar şi locul unde s-a aflat inculpatul A. la acelaşi moment, la o distanţă măsurată de aproximativ 16 metri, fiind prezente urme de vegetaţie ruptă sau aplecată la pământ (fotografiile 27-35, dos. UP).

Cu aceeaşi ocazie, a fost descoperit, la o distanţă de 11,5 metri faţă de carpenul menţionat anterior, măsurată în linie dreaptă, un alt copac din specia stejar, care, la o înălţime de 1,85 m de la sol, prezenta o porţiune în care scoarţa era detaşată, acesta fiind vizibil în fotografiile 19-22.

Această porţiune din scoarţa copacului a fost ulterior detaşată, cu ocazia completării cercetării la faţa locului din data de 09.12.2020, cu aceeaşi ocazie fiind identificate şi ridicate şi alte ramuri şi crengi cu urme de deteriorare sau de rupere atipice, fără a fi identificate în zonă mijloace de probă de interes.

Ramurile şi crengile menţionate au fost marcate cu numerele 3, 4 şi 5, iar cu numerele 1 şi 2 au fost marcate stejarul cu scoarţa detaşată (nr. 1) şi carpenul după care s-a ascuns persoana vătămată (nr. 2) . Cu ajutorul unui fascicul luminos şi al unei bucăţi de sfoară utilizate pentru ilustrarea fasciculului luminos, s-a stabilit că urmele identificate cu plăcuţele cu numerele 1, 3 şi 4 se află aproximativ pe aceeaşi traiectorie, la o distanţă de aproximativ 45 cm faţă de locul unde s-a aflat persoana vătămată, toate prezentând urme atipice de deteriorare, ce par a fi fost create în urma contactului cu factori externi .

În cursul cercetării judecătoreşti, s-a dispus expertizarea scoarţei arborelui detaşată cu acea ocazie, fiind realizate două expertize, una de către Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul I.G.P.R. şi care a stabilit că pe bucata de lemn ridicată la data de 10.12.2019 cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată cu privire la evenimentul produs pe fondul de vânătoare Mirşid 19 nu s-au pus în evidenţă reziduuri de tragere - urme secundare ale împuşcăturii. şi una de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, prin care s-a concluzionat că nu există suficiente elemente pentru a proba faptul că urma a fost creată de un proiectil şi că la o tragere cu arma în litigiu la o distanţă a ţintei de 16 m, nu puteau să rămână urme secundare ale tragerii, reprezentate de acţiunea flăcărilor, a gazelor, urme de funingine, particule de pulbere arsă şi nerasă, examinarea urmei create pe scoarţa copacului nerelevând nici existenţa inelului de metalizare şi a gulerului de ştergere.

În acelaşi timp, atât în concluziile suplimentului la raportul de expertiză criminalistică, dar şi în considerentele acestuia, s-a arătat că nu se poate exclude în totalitate posibilitatea ca urma de pe scoarţa copacului să fi fost creată de un proiectil.

Instanţa a constatat că raportul de expertiză criminalistică nu a stabilit cu certitudine producerea urmelor de către proiectil, dar, în acelaşi timp, nu a stabilit nici siguranţa neproducerii urmelor de către proiectil. Având în vedere că în procesul penal, conform art. 103 alin. (1) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, ci sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, este evident că nici raportul de expertiză criminalistică nu este probă cu valoare absolută, considerentele şi concluziile sale trebuind analizate şi prin raportare la restul materialului probatoriu.

Faţă de faptul că expertiza criminalistică nu a putut stabili modalitatea de producere a urmelor, instanţa este obligată ca pe baza coroborării întregului probatoriu să stabilească aspectele faptice probate şi relevanţa lor penală în descrierea circumstanţială a faptei.

Astfel, raportat la probele expuse anterior, se observă că urma supusă expertizării a fost descoperită la foarte scurt timp după evenimentul cercetat, iar în aceeaşi zonă, pe aceeaşi traiectorie au fost identificate trei astfel de urme, atipice pentru a se reţine producerea lor pe cale naturală, urme situate în acelaşi timp, pe traiectoria indicată de persoana vătămată ca având punctul de pornire al locului unde s-a aflat inculpatul A. în momentul declanşării focului de armă.

Inculpatul A. a dat mai multe declaraţii pe parcursul procesului penal, în primele declaraţii date în calitate de suspect în data de 01.12.2019 şi apoi de inculpat în data de 02.12.2019 susţinând că arma nu a fost scoasă din toc şi respectiv că nu a tras niciun foc de armă, pentru ca în declaraţia din data de 05.12.2019 să susţină că arma s-a declanşat accidental. Acelaşi lucru l-a susţinut inculpatul şi cu ocazia audierii în cursul cercetării judecătoreşti, arătând că după părerea sa arma nu a fost asigurată şi că este posibil să îi fi împins siguranţa fără voie.

Faţă de susţinerile inculpatului şi faţă de împrejurarea că au fost contestate concluziile raportului de constatare efectuat în cursul urmăririi penale, prin care s-a stabilit imposibilitatea declanşării accidentale a armei, a fost încuviinţată în cauză efectuarea unei expertize balistice pentru verificarea apărării formulate, respectiv pentru a se stabili posibilitatea unei declanşări accidentale a armei în condiţiile descrise de inculpat, respectiv prin agăţarea unei crengi de trăgaci.

Raportul de expertiză întocmit a concluzionat că nu există suficiente elemente pentru a proba faptul că arma putea percuta accidental, sub acţiunea agăţării trăgaciului de spini sau crengi, chiar dacă nu poate fi exclusă în totalitate această împrejurare.

Pe de altă parte, în cadrul constatărilor realizate cu ocazia întocmirii raportului de expertiză, s-a arătat că examinarea armei nu a relevat urme de lovituri, zgârieturi sau uzură în zona trăgaciului, urme care ar fi putut să apară la târârea armei pe sol şi agăţarea de o creangă. De asemenea, s-a arătat că s-a verificat experimental, în mediu controlat, posibilitatea de descărcare accidentală, fiind efectuate testări repetate, cu arma dezasigurată, constatându-se că percutarea muniţiei nu se poate produce prin şoc dacă arma este dezasigurată. În ceea ce priveşte posibilitatea declanşării focului sub acţiunea unei crengi pătrunse în zona trăgaciului, s-a apreciat că ar fi necesar ca aceasta să fie suficient de subţire pentru a putea pătrunde în acea zonă, însă aceasta nu ar avea suficientă rezistenţă şi s-ar îndoi sub acţiunea unei forţe de circa 25 N, forţă necesară pentru delanşarea trăgaciului.

Este de observat că inculpatul A. a optat să dea declaraţie în faţa instanţei doar după epuizarea administrării probatoriului, iar cu ocazia acestei audieri, ulterioară implicit efectuării raportului de expertiză criminalistică, nu a mai suţinut variantele anterioare, respectiv agăţarea unei crengi în trăgaciul armei, ci doar că arma s-ar fi declanşat accidental în timp ce era în cădere şi că este posibil să o fi dezasigurat fără voie, făcând trimitere la declaraţia persoanei vătămate care a arătat că apreciază că există o probabilitate de descărcare a unei arme dezasigurate aflate în portbagajul unei maşini care se deplasează pe teren accidentat.

Practic, din declaraţia inculpatului din data de 22.07.2020 ar rezulta că declanşarea armei s-a produs la un moment în care persoana vătămată nici nu îl mai urmărea pe inculpat:

"Când a văzut că nu mai poate înainta, am văzut lanterna din deal că s-a întors în sens invers. Trebuia să iasă de acolo, nu mai putea înainta. Am băgat lanterna în buzunar, mi-am scos arma de după cap. Am scos-o fiindcă eram ferm convins că nu puteam să fug în desişul ala deoarece ţeava îmi depăşea corpul şi şi patul armei. Era foarte des, nu se vedea la 5 m, înaintam greu, am căzut, prima dată m-am împiedicat şi am căzut în genunchi, m-am ridicat, am pornit în mare viteză, dar la scurt timp am căzut pe burtă, cu puşca la mână, când am auzit din cădere focul."

În condiţiile în care există probe ştiinţifice, respectiv raportul de constatare ale cărui concluzii au fost confirmate de raportul de expertiză, care stabilesc imposibilitatea delanşării accidentale a focului de armă, instanţa apreciază că declaraţia inculpatului sub acest apect, indiferent de varianta susţinută nu se coroborează cu nicio altă probă, iar opinia persoanei vătămate este nerelevantă în raport de probele de specialitate administrate.

Analizând declaraţia dată de inculpat în cursul cercetării judecătoreşti, despre care s-a susţinut în apărare că aceasta ar fi cea în care inculpatul a relatat exact cum s-au petrecut lucrurile şi în care ar fi fost sincer, instanţa a apreciat că aceste susţineri sunt neîntemeiate, sinceritatea inculpatului fiind doar una parţială, sub aspectul elementelor care îl incriminează mai puţin, iar declaraţia din cursul cercetării judecătoreşti a fost pregătită în raport cu aspectele rezultate din probele administrate.

În acest sens, s-au avut în vedere şi relatările inculpatului privitoare la lanterna pe care o avea asupra sa, relevante tocmai prin prisma declaraţiei persoanei vătămate, inculpatul arătând că ţinea lanterna în buzunar, că a scos-o în timp ce se afla în pădure în căutarea vânatului şi a montat-o pe ţeava armei, pe magnetul special cât timp a stat pe loc, că apoi a luat lanterna în mână, în deplasarea spre locul unde se despărţise de inculpatul B. şi că o aprindea din când în când întrucât se împiedica, apoi cât a fost urmărit de persoana vătămată a fugit cu lanterna în mână, iar când a constatat că persoana vătămată nu mai poate înainta înspre el a băgat lanterna în buzunar şi şi-a scos arma de după cap, pentru ca apoi, când a ajuns în apropierea pârâului, să scoată lanterna din buzunar şi să o bage pe ţeava puştii pe suport, strângând-o cu piuliţa fluture care avea o parte ruptă, iar apoi a desfăcut-o la locuinţa lui N. şi nu mai ştie ce s-a întâmplat de atunci cu ea.

În condiţiile în care acuzaţia adusă inculpatului viza inclusiv folosirea lanternei, persoana vătămată a relatat că în momentul imediat anterior declanşării focului de armă fasciculul de lumină provenind de la lanterna inculpatului era îndreptat spre fasciculul de lumină provenind de la lanterna sa, raportul de constatare a stabilit prezenţa urmelor de uzură pe ţeava armei, iar martorul N. a arătat în ambele declaraţii că inculpatul a scos lanterna de pe ţeava armei la locuinţa sa, este evident că inculpatul şi-a pregătit declaraţia în raport de cele menţionate anterior, acţiunile sale privind montarea şi scoaterea lanternei neavând de altfel sens aşa cum au fost relatate de inculpat. Mai mult, este greu de crezut că în condiţiile unui traseu dificil, aşa cum a fost prezentat chiar de inculpat şi ale alergării, împiedicării şi căderii repetate, acesta nu a scăpat niciun moment lanterna din mână sau că ar fi putut alerga cu lanterna într-o mână şi cu arma în cealaltă, precum şi că ar fi putut face toate manevrele cu lanterna menţionate în timp ce era urmărit. În plus, nu există o explicaţie logică pentru montarea lanternei pe armă după ce a scăpat de urmărire. Faţă de aceste constatări, instanţa a reţinut că la momentul evenimentelor, lantera era montată pe arma inculpatului A., acesta demontând-o doar la locuinţa martorului N..

Relevantă este şi împrejurarea că tubul cartuş rezultat în urma declanşării armei a fost descoperit la locuinţa inculpatului din Moigrad, cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, chiar acesta arătând acest aspect în declaraţia din data de 10.12.2019, ceea ce înseamnă că inculpatul a fost preocupat ca acesta să nu rămână la locul unde s-au petrecut evenimentele şi implicit să nu fie descoperit în cadrul unei cercetări la faţa locului.

Instanţa a apreciat aşadar, pe baza probelor administrate în cauză şi care se coroborează între ele, respectiv declaraţia persoanei vătămate privind ameninţările primite din partea inculpatului şi detaliile privind fasciculul de lumină provenind de la lanterna inculpatului îndreptat spre fasciculul de lumină provenind de la lanterna persoanei vătămate, constatările şi urmele descoperite cu ocazia cercetării la faţa locului, declaraţia martorului K. privind ameninţările adresate de către inculpat persoanei vătămate şi faptul că a auzit zgomotul produs de împuşcătură, concluziile raportului de constatare şi ale rapoartelor de expertiză criminalistică întocmite în cursul cercetării judecătoreşti, încercările inculpatului A. de a îşi adapta declaraţia la probele administrate şi nuanţările privind lanterna menţionate anterior, care vizează exact detaliul indicat de persoana vătămată, declaraţia martorului care l-a auzit spunând că îl împuşcă şi a auzit împuşcătura şi ridicarea de către inculpat a tubului cartuş de la locul faptei şi găsirea acestuia la domiciliul inculpatului, că declanşarea armei s-a produs intenţionat, prin acţionarea trăgaciului de către inculpatul A., în direcţia persoanei vătămate C., iar urmele descoperite la faţa locului au fost produse de proiectil.

În ceea ce priveşte principiul in dubio pro reo, invocat de către apărătorul inculpatului faţă de aspectele constatate prin coroborarea materialului probatoriu administrat, instanţa a apreciat că acesta îşi pierde din forţa necesară pentru a determina absolvirea inculpatului de răspundere penală pentru fapta sa. Standardul "dincolo de orice îndoială rezonabilă" care guvernează materia probelor se raportează la ansamblul probatoriu administrat în cauză şi nu la o singură probă, privită în individualitatea sa şi nici la un aspect izolat al stării de fapt, fiind în strânsă legătură cu principiul aflării adevărului. Prin urmare, simplul fapt că expertiza criminalistică nu a putut stabili modalitatea de producere a urmelor identificate la faţa locului nu este de natură să justifice adoptarea unei soluţii de achitare, în temeiul principiului in dubio pro reo, cât timp ansamblul probelor administrate este de natură să formeze convingerea instanţei, dincolo de orice îndoială rezonabilă, cu privire la comiterea faptei de către inculpat, cu vinovăţia prevăzută de lege.

Referitor la declaraţia inculpatului B., instanţa a reţinut că acesta a negat în totalitate acuzaţiile care i se aduc, susţinând permanent că nu s-a deplasat pe fondul de vănătoare împreună cu inculpatul A..

Astfel, cu ocazia audierii în calitate de suspect, la data de 30.11.2019, inculpatul a relatat că în data de 30.11.2019, în jurul orei 14:30-15:00, s-a deplasat singur cu autoturismul spre Jibou, având asupra sa arma de vânătoare, iar când a ajuns în zona Moigrad, a fost anunţat de martorul P. că nu se organizează vănătoare în acea zi, astfel că a pus maşina la marginea pădurii, la limita cu cimitirul din Moigrad şi a plecat să caute ciuperci, luând arma cu el, iar la ora 18 a auzit două focuri de armă în pădure, următorul foc de armă auzindu-l în prezenţa martorilor K. şi L., cărora le-a predat arma de bunăvoie.

În ziua următoare, respectiv la data de 01.12.2020, în completarea primei declaraţii, inculpatul a susţinut că nu a avut nicio înţelegere cu inculpatul A. să meargă la vânătoare, cu nu s-a întâlnit cu acesta în pădure, că au vorbit la telefon în jurul orei 14:00 şi s-au întâlnit în jurul orei 15:30-16:00, discuţiile referindu-se la nişte anvelope şi că nu a găsit ciuperci în pădure .

Cu ocazia audierii în faţa instanţei, ulterior administrării celorlalte probe, inculpatul şi-a modificat parţial declaraţiile anterioare, arătând că în data de 30.11.2019, l-a contactat pe martorul P., în jurul orelor 12:00-13:00, cu scopul de a merge la vânătoare, însă nu a reuşit să vorbească cu acesta, dar totuşi şi-a luat arma din rastel şi muniţie, a învelit arma într-o haină pentru a nu fi vizibilă şi a pus-o într-o sacoşă pe care a aşezat-o pe bancheta din spate a autoturismului, după care s-a întâlnit cu inculpatul A. în jurul orei 15:00, cu scopul de a-i schimba acestuia nişte anvelope, însă acesta a invocat ora târzie, iar apoi, aducându-i la cunoştinţă că merge la Jibou la vănătoare pentru că are autorizaţie, inculpatul A. i-a spus că merge împreună cu el până la Moigrad, luând asupra sa o sacoşă. În continuare, inculpatul B. a arătat că l-a lăsat pe coinculpat înainte de intrarea în Moigrad şi şi-a continuat drumul spre Jibou, oprindu-se la intrare în Brebi, între timp fiind sunat de martorul P., care i-a adus la cunoştinţă că nu se organizează vănătoare în ziua respectivă.

În acest context, inculpatul s-a întors până la cimitirul din Moigrad şi şi-a lăsat maşina la liziera pădurii, a luat sacoşa cu arma şi a intrat în pădure pentru a căuta ciuperci pleurotus, care cresc pe cioatele copacilor, a văzut pe o cioată nişte ciuperci, a scos arma din sacoşă, a montat-o şi a pus-o în spate pentru a pune ciupercile în sacoşă, dar când a vrut să culeagă ciupercile, a constatat că erau putrede. A mai căutat ciuperci în zonă, dar nu a mai găsit şi la un moment dat a auzit două focuri de armă, la distanţă de 5 minute între ele, văzând două persoane pe care însă nu le-a cunoscut.

În timp ce se întorcea la maşină, inculpatul susţine că a văzut că în spatele său vine o persoană, la 200-250 m distanţă, fără a observa cine e şi şi-a continuat drumul până la aproximativ 10-15 m de autoturism, când s-a aprins o lanternă puternică şi a auzit mai multe persoane strigând "Stai!Poliţia!", moment în care a fugit spre maşină pentru a-şi pune arma acolo, crezând că vrea să i-o ia cineva, dar aproape de maşină s-a împiedicat şi a căzut, arma ajungând sub el, iar deasupra sa două persoane, dintre care l-a recunoscut pe persoana vătămată C., care i-a luat arma şi i-a dat-o martorului L., iar acesta din urmă i-a dat-o martorului K.. Apoi, persoana vătămată a plecat în pădure, martorul L. l-a percheziţionat şi apoi i-a percheziţionat autoturismul, găsind 5 cartuşe, iar martorul K. i-a verificat telefonul, cerându-i să îl sune pe inculpatul A., însă nu s-a făcut legătura, semnalul fiind slab în zonă, în acelaşi timp auzind o împuşcătură.

Analizând aceste susţineri ale inculpatului, dincolo de modificările aduse declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, instanţa le-a apreciat nesincere şi constată că ele sunt contrazise de probele administrate în cauză, denotând totodată pregătirea declaraţiei şi încercarea de adaptare a acesteia la aspectele rezultate din probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti.

Astfel, în ceea ce priveşte întâlnirea cu inculpatul A., motivul deplasării acestora împreună la Moigrad şi prezenţa lor în pădure, este evident că declaraţiile celor doi inculpaţi sunt contradictorii, însă prin prisma celorlalte probe administrate, instanţa a apreciat credibile susţinerile inculpatului A. sub acest aspect.

Din procesul-verbal de efectuare a percheziţiei informatice în telefonul inculpatului A., rezultă că cei doi inculpaţi au avut mai multe convorbiri telefonice în datele de 29.11.2019 şi 30.11.2019, respectiv 3 convorbiri în perioada 29.11.2019 ora 13:31 - 30.11.2019 ora 15:37, iar acestea au fost urmate de deplasarea spre Moigrad, autoturismul inculpatului B. fiind surprins de camerele de supraveghere de la staţia Q. din cartierul Porolissum la ora 15:53:25 şi de cele de la magazinul "La doi paşi" din cartierul R. la ora înscrisă pe imagini 15:52:53 . Instanţa constată că există o neconcordanţă între orele menţionate pe imagini, cele din cartierul R. apărând anterioare celor din zona Porolissum, însă aceasta se datorează cu siguranţă nereglării orei reale, traseul firesc şi de altfel necontestat nici de inculpat spre Jibou prin Moigrad fiind str. x (locuinţa inculpatului A.) - cartierul Porolissum - cartierul R..

Este relevant în continuare faptul că inculpatul a susţinut în faţa instanţei că după ce l-a lăsat pe inculpatul A. la intrarea în Moigrad, şi-a continuat drumul spre Jibou, până în localitatea Brebi. Această susţinere este însă contrazisă atât de inculpatul A., care a arătat că s-au deplasat împreună la liziera pădurii din zona cimitirului din Moigrad, dar şi de imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe raza localităţii Moigrad în intervalul orar 15:00 - 23:59 din data de 30.11.2019, în care nu a fost identificată nici de către camera tip G. care îregistrează şi fotografiază plăcuţele de înmatriculare, plăcuţa cu numărul x şi nici de către camera de supraveghere nr. 3, ale cărei imagini au fost vizualizate de organele de poliţie, fiind menţionat că nu au fost surprinse imagini cu vehicule sau persoane cu detalii şi aspecte de interes în cauză.

Este evident că dacă susţinerea inculpatului privind deplasarea până în localitatea Brebi ar fi fost reală, nu avea cum să nu fie surprinsă de camerele de supraveghere trecerea autoturismului său în acea direcţie.

Pe de altă parte, faptul că cei doi inculpaţi s-au aflat împreună în pădure, pe fondul de vânătoare, rezultă din declaraţiile coroborate ale inculpatului A., ale persoanei vătămate C. şi ale martorilor K. şi L., aceştia din urmă indicând expres că distanţa dintre cei doi era mică (mult mai mică faţă de cea de 200 - 250 m pretinsă de inculpatul B. şi care nu este susţinută de nicio altă probă), fiind totodată vizibil că cei doi se deplasau împreună, în stilul specific vânătorilor. De asemenea, chiar şi informaţia primită de martorul I. se referea la prezenţa ambilor inculpaţi în zonă la vânătoare, aceasta fiind transmisă în acelaşi mod organelor de poliţie, şi persoana vătămată şi martorii declarând că ştiau despre faptul că sunt două persoane.

Mai mult, instanţa a apreciat total nesinceră şi lipsită de fundament şi susţinerea inculpatului legată de motivul deplasării sale în pădure, respectiv căutarea ciupercilor. Chiar dacă într-adevăr, specia de ciuperci menţionată de către inculpat se poate găsi şi în perioada rece pe cioatele arborilor, instanţa a reţinut că inculpatul a declarat că a plecat de la maşină cu arma în sacoşă, că a scos arma din sacoşă şi a pus-o în spate pentru a putea pune în ea ciupercile, însă când s-a întors la maşină şi a fost prins de către agenţii de poliţie, nu avea asupra sa niciun fel de sacoşă, având doar arma de vânătoare în spate.

Faţă de cele arătate anterior, instanţa a reţinut că este dovedit fără nicio îndoială faptul că cei doi inculpaţi s-au deplasat împreună în după amiaza zilei de 30.11.2019 pe Fondul de vănătoare nr. 19 Mirşid, cu scopul de a vâna, fiind surprinşi ieşind din pădure în jurul orei 18:15.

Susţinerile inculpatului B. nu sunt credibile nici prin raportare la împrejurarea că acesta şi-a luat arma de vânătoare şi muniţia şi a plecat de acasă, deşi nu avea nicio certitudine despre organizarea vreunei partide de vănătoare, chiar acesta relatând că discuţiile precedente cu martorul P. au fost despre posibilitatea de a merge la vănătoare în acea zi sau în ziua următoare.

În ceea ce priveşte ora reţinută de instanţă ca fiind cea la care au fost surprinşi cei doi inculpaţi ieşind din pădure, au fost avute în vedere toate declaraţiile date de persoana vătămată şi de martorii audiaţi în cauză, reţinându-se că, deşi aceştia au făcut referire la un interval orar cuprins între orele 18:00 - 19:00, existând unele diferenţe însă nesemnificative prin raportare la împrejurarea că toţi au menţionat expres că era întuneric, este astfel credibilă reţinerea aproximativă a acestei ore, în condiţiile în care evenimentele s-au petrecut în ultima zi a lunii noiembrie, iar în acea perioadă, după ora 17:30, este întuneric. De asemenea, au fost avute în vedere şi orele la care s-a stabilit că au avut loc convorbirile telefonice purtate între martorul K. şi persoana vătămată C. în timp ce acesta se afla în urmărirea inculpatului A., la foarte scurt timp după prinderea şi imobilizarea inculpatului B.. Totodată, nu este de neglijat că însuşi inculpatul B., care în prezent susţine existenţa unui dubiu privind starea de întuneric la momentul respectiv, cu ocazia audierii în calitate de suspect, a arătat expres că a auzit pe cineva strigând "Poliţia!", dar nu a văzut pe nimeni, întrucât era noapte, repetând de mai multe ori că era noapte (minutele 13:55, 15:51 din înregistrarea declaraţiei).

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 386 alin. (1) C. proc. pen., întrucât faptele descrisă există, au fost săvârşite de către inculpaţi şi constituie infracţiuni, instanţa a dispus condamnarea ambilor inculpaţi pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, respectiv inculpatul A. pentru infracţiunile de ultraj raportat la tentativă de omor calificat, braconaj şi uz de armă fără drept, toate comise în stare de recidivă postcondamnatorie şi în concurs formal (în ce priveşte infracţiunile de ultraj raportat la tentativă la omor calificat şi uz de armă fără drept) şi real, iar inculpatul B. pentru comiterea infracţiunilor de braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în concurs real.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Raportat la aceste criterii, instanţa a apreciat, în privinţa inculpatului A. că faptele de ultraj şi de uz de armă fără drept prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere în special urmarea care se putea produce, respectiv pierderea vieţii unei persoane, viaţa reprezentând valoarea socială cea mai importantă ocrotită de legea penală, iar fapta de braconaj prezintă un grad de pericol special mai redus prin comparaţie cu celelalte două fapte.

Referitor la circumstanţele personale privitoare la persoana şi conduita inculpatului A., instanţa a reţinut că acesta este în vârstă de 63 de ani, are studii medii, având astfel un nivel normal de pregătire, are familie şi are antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru comiterea unei infracţiuni de violenţă, respectiv vătămare corporală, faptele fiind comise în termenul de supraveghere al condamnării anterioare, astfel încât se reţine persistenţa infracţională a inculpatului, o escaladare a gradului de pericol social al activităţii infracţionale şi implicit lipsa de efecte a sancţiunii aplicate anterior şi a clemenţei de care aceasta a beneficiat cu ocazia primei condamnări.

În prezentul dosar, instanţa a considerat că inculpatul a avut o atitudine oscilantă, parţial sinceră, recunoscând doar comiterea infracţiunii de braconaj. În schimb, în ceea ce priveşte infracţiunile de ultraj şi de uz de armă fără drept, instanţa apreciază că apărările făcute de inculpat nu sunt credibile, prin declaraţiile sale acesta încercând de fapt să creeze îndoieli în privinţa stării de fapt şi chiar să arunce într-o oarecare măsură responsabilitatea comiterii faptei asupra agenţilor de poliţie despre care a susţinut că nu ar fi acţionat cu profesionalism şi că aceştia i-au pus de fapt lui viaţa în pericol. O asemenea atitudine din partea inculpatului, dincolo de împrejurarea că nu este susţinută de niciuna dintre probele dosarului, denotă, în opinia instanţei, lipsa de conştientizare şi la momentul actual a gravităţii faptelor comise şi, implicit, refuzul de asumare a responsabilităţii pentru cele petrecute.

Întrucât toate cele trei fapte pentru care inculpatul este cercetat în prezentul dosar au fost săvârşite la data de 30.11.2019, după ce la data de 16.01.2018 a rămas definitivă sentinţa penală nr. 203/04.10.2017 a Judecătoriei Zalău, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, s-a reţinut comiterea tuturor acestor fapte în stare de recidivă postcondamnatorie, potrivit art. 41 alin. (1) C. pen.

Faţă de împrejurarea că infracţiunea de omor calificat la care se raportează infracţiunea de ultraj a rămas în faza de tentativă, limitele pedepsei sunt reduse la jumătate, însă sunt apoi majorate cu jumătate conform prevederilor art. 257 alin. (4) C. pen., astfel că acestea se situează între 11 ani şi 3 luni şi 18 ani şi 9 luni închisoare pentru această infracţiune, pentru cea de uz de armă fără drept ele situându-se între 1 şi 3 ani închisoare, iar pentru cea de braconaj, între 1 şi 5 ani.

Instanţa a apreciat că nu se pot reţine în favoarea inculpatului niciun fel de circumstanţe de natură a atenua răspunderea penală, circumstanţele atenuante judiciare lăsate de legiuitor prin prevederile art. 75 alin. (2) C. pen. la latitudinea judecătorului nefiind aplicabile speţei, acestea vizând eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii şi, respectiv, împrejurări legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

Totodată, s-a constatat că nici aspectele invocate în apărare legate de starea de panică în care s-ar fi aflat inculpatul la momentul comiterii infracţiunii de ultraj, conştientizând posibilitatea condamnării sale la o pedeapsă privativă de libertate, nu poate avea valenţele unei circumstanţe atenuante dintre cele la care se referă art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., de natură a diminua gravitatea infracţiunii sau periculozitatea inculpatului, tocmai prin raportare la cele expuse anterior, însă acestea pot justifica orientarea instanţei spre aplicarea unei pedepse orientate spre minim.

Pornind de la cele expuse anterior, raportat la circumstanţele reale ale fiecărei fapte, dar şi la circumstanţele personale ale inculpatului, inclusiv la vârsta acestuia şi limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracţiunile săvârşite, instanţa a apreciat că pentru realizarea scopurilor pedepsei prevăzute de lege, de mijloc de constrângere, dar şi de mijloc de reeducare şi de prevenţie eficient, este suficientă aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special, starea de recidivă urmând a atrage implicit şi executarea pedepsei stabilite anterior cu titlu definitiv.

În consecinţă, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 11 ani şi 3 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj şi câte o pedeapsă de 1 an închisoare pentru fiecare dintre infracţiunile de braconaj şi de uz de armă dără drept.

În ceea ce priveşte pedeapsa complementară ce s-a aplicat pe lângă pedeapsa cu închisoarea stabilită, aplicarea acesteia fiind obligatorie potrivit normei de incriminare a infracţiunii de ultraj raportat la tentativa de omor calificat, iar pentru celelalte două infracţiuni apreciată ca necesară, instanţa a precizat că a avut în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie (cauzele Hirst c.Marii Britanii, Sabou şi Pârcalab c.României şi Mazare c.României), care arată că interzicerea exerciţiului unor drepturi nu se poate realiza automat, prin efectul legii, ci potrivit aprecierii realizate în concret de către instanţa de judecată.

Atât circumstanţele personale ale inculpatului, cât şi natura faptelor săvârşite, care reflectă o atitudine de sfidare de către acesta a unor valori sociale importante, relevă existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat sau o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dar şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme,. Prin urmare, în baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. pe o durată de 3 ani şi care se va executa după executarea pedepsei închisorii, conform prevederilor art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În raport de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa a apreciat că nu se impune interzicerea exerciţiului dreptului de a alege, de a conduce anumite categorii de vehicule, de a părăsi teritoriul României, de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de a se afla în anumite localităţi, de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale, ori la alte adunări publice, întrucât o atare pedeapsă complementară nu ar respecta principiul proporţionalităţii, motiv pentru care nu a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. d), g), i), j) k), l), m) şi o) C. pen.

Având în vedere faptul că împrejurările comiterii infracţiunii sunt absolut independente de aspectele referitoare la exercitarea drepturilor de către străini, şi exercitarea autorităţii părinteşti, instanţa a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. c) şi e) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi interzise în cadrul pedepsei complementare, pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de ultraj raportat la tentativă de omor calificat.

Instanţa a constatat că cele trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului prin prezenta sentinţă penală, sunt săvârşite în concurs real şi formal (pentru infracţiunile de ultraj şi uz de armă fără drept), prevăzut de art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., fiind săvârşite prin acţiuni distincte înainte ca faţă de inculpat să fie pronunţată o soluţie definitivă de condamnare pentru vreuna din ele.

De asemenea, aşa cum s-a arătat anterior, s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 203/04.10.2017 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 16.01.2018 prin decizia penală nr. 75/2018 a Curţii de Apel Cluj, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, iar cele trei infracţiuni ce fac obiectul prezentei cauze au fost săvârşite şi descoperite în cursul termenului de supraveghere. Ca urmare, în temeiul art. 96 alin. (4) C. pen., instanţa a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 203/04.10.2017 a Judecătoriei Zalău şi a dispus executarea acestei pedepse.

Având în vedere că infracţiunile ce fac obiectul cauzei au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, în baza art. 96 alin. (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele trei pedepse stabilite prin prezenta hotărâre, respectiv s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 11 ani şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 8 luni închisoare (ce reprezintă o treime din totalul pedepselor de câte 1 an închisoare aplicate pentru infracţiunile de braconaj şi de uz de armă fără drept) şi s-a stabilit astfel o pedeapsă rezultantă de 11 ani şi 11 luni închisoare, la care apoi s-a adăugat pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 203/04.10.2017 a Judecătoriei Zalău, astfel că în final inculpatul A. va executa o pedeapsă rezultantă de 14 ani şi 5 luni închisoare, în regim de detenţie, întrucât raportat atât la cuantumul efectiv al pedepsei aplicate, cât şi la antecedenţa penală a inculpatului, aceasta este singura modalitate de individualizatre a executării posibil a fi dispusă în cauză.

Instanţa a efectuat şi contopirea pedepselor complementare aplicate pe lângă pedepsele principale, acestea fiind de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, conform art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. şi astfel s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 3 ani, precum şi, în temeiul art. 45 alin. (3) şi (5) C. pen., contopirea pedepselor accesorii, şi s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii la data de 01.12.2019 ora 17:30, pe o durată de 24 de ore şi apoi măsura arestării preventive la data de 02.12.2019 de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Sălaj, mandatul de arestare preventivă fiind pus în executare efectivă la aceeaşi dată, măsura fiind apoi verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei la primirea dosarului de către judecătorul de cameră preliminară în baza art. 207 alin. (4) C. proc. pen., prin încheierea penală nr. 28 din 23.12.2019, pe parcursul soluţionării camerei preliminare prin încheierile penale nr. 1/15.01.2020, nr. 4/10.02.2020 şi nr. 6/06.03.2020, apoi după dispunerea începerii judecăţii, de către instanţă, în baza art. 208 alin. (2) C. proc. pen., prin nr. 6 din data de 18.03.2020, definitivă prin necontestare la data de 20.03.2020, când a fost înlocuită cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, aceasta din urmă fiind apoi menţinută prin încheierile penale nr. 7 din data de 14.04.2020 şi nr. 9 din data de 03.06.2020. Ulterior, prin încheierea penală nr. 11 din data de 24.07.2020, definitivă prin necontestare la data de 27.07.2020, a fost înlocuită măsura preventivă a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile de la data rămânerii defintive a încheierii.

Faţă de aceste împrejurări, în baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, respectiv de la 01.12.2019 la 27.07.2020.

Apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a controlului judiciar subzistă şi impun în continuare păstrarea inculpatului sub puterea măsurii preventive, prin prisma aspectelor reţinute în cuprinsul motivării, dar şi raportat la pedeapsa aplicată, instanţa, în baza art. 399 alin. (1) şi art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar şi obligaţiile stabilite în sarcina inculpatului astfel cum au fost modificate prin încheierea penală nr. 14 din data de 26.08.2020.

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, care arată că prin hotărârea de condamnare, instanţa de judecată este obligată să dispună prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în anexă, ţinând cont de împrejurarea că infracţiunea de tentativă de omor calificat raportat la care a fost condamnat inculpatul este menţionată în anexa amintită, instanţa urmează să dispună prelevarea probelor biologice de la acesta.

Totodată, în baza art. 5 alin. (5) din acelaşi act normativ, s-a adus la cunoştinţa inculpatului faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice a profilului genetic.

În privinţa inculpatului B., raportat la criteriile de individualizare expuse anterior, instanţa a apreciat că faptele reţinute în sarcina sa prezintă un grad de pericol social spre mediu, ţinând cont în special că a rămas fără urmări concrete.

Referitor la circumstanţele personale privitoare la persoana şi conduita inculpatului B., instanţa a reţinut că acesta este în vârstă de 53 de ani, are studii superioare, având astfel un nivel de pregătire superior, are familie şi nu este cunoscut cu antecedente penale.

În prezentul dosar, instanţa a considerat că inculpatul a avut o atitudine total nesinceră, nerecunoscând acuzaţiile aduse şi formulând pe de o parte apărări lipsite de credibilitate şi nesusţinute de actele dosarului, iar pe de altă parte formulând acuzaţii extrem de grave la adresa organelor judiciare care au instrumentat cauza, încercând ca printr-o asemenea manieră să evite tragerea la răspundere penală, în contextul în care martorii L. şi K. au arătat în toate declaraţiile că inculpatul le-a cerut insistent să nu îi creeze probleme, martorului L. solicitându-i să scape de o parte din cartuşele găsite asupra sa, probabil tocmai cele care erau de natură să îi atragă răspunderea penală, în alt mod neputând fi explicată o asemenea atitudine tocmai din partea unui fost poliţist. O asemenea atitudine din partea inculpatului denotă fără nicio îndoială dispreţ faţă de rigorile legii, lipsă de conştientizare a gravităţii faptelor comise şi, implicit, refuzul de asumare a responsabilităţii propriilor fapte.

Mai mult, prin declaraţiile sale a încercat să sugereze că inculpatul A. este nesincer în ceea ce priveşte deplasarea celor doi împreună la vânătoare şi că în acest mod acesta ar putea beneficia de un tratament sancţionator mai blând. Având în vedere experienţa de viaţă şi cea profesională pe care inculpatul pretinde că o are, este evident că o învinuire nedreaptă a sa din partea inculpatului A. nu ar fi avut cum să îi aducă acestuia niciun fel de beneficiu, de altfel chiar inculpatul neputând oferi o explicaţie plauzibilă a propriilor susţineri la întrebarea instanţei în acest sens. Din contră, răspunsul său la această întrebare, respectiv că pe inculpatul A. l-ar fi ajutat declaraţia că au fost împreună întrucât în situaţia în care avea autorizaţie de vânătoare nu e braconaj şi că raportat la faptul că există trei tipuri de autorizaţii, A. nu ştia ce fel de autorizaţie avea, subliniază tocmai faptul că între cei doi inculpaţi a existat cel puţin o discuţie de a merge împreună la vânătoare şi că ar exista o autorizaţie de vânătoare şi confirmă declaraţia pe care inculpatul A. a dat-o în acest sens la data de 05.12.2019 .

Limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului se situează între 1 şi 5 ani închisoare.

Instanţa a apreciat că nu se pot reţine nici în favoarea acestui inculpat niciun fel de circumstanţe de natură a atenua răspunderea penală, circumstanţele atenuante judiciare lăsate de legiuitor prin prevederile art. 75 alin. (2) C. pen. la latitudinea judecătorului nefiind aplicabile speţei, acestea vizând eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii şi, respectiv, împrejurări legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului. Din contră, comportamentul inculpatului din momentul susprinderii de către organele de poliţie şi până la finalizarea cercetării judecătoreşti denotă tocmai contrariul unor circumstanţe favorabile inculpatului.

De asemenea, lipsa antecedentelor penale reprezintă o stare de normalitate, nefiind necesar ca aceasta să primească valenţe de natură a diminua responsabilitatea penală.

Pornind de la cele expuse anterior, raportat la circumstanţele reale ale fiecărei fapte, dar şi la circumstanţele personale ale inculpatului şi limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracţiunile săvârşite, instanţa a apreciat că pentru realizarea scopurilor pedepsei prevăzute de lege, de mijloc de constrângere, dar şi de mijloc de reeducare şi de prevenţie eficient, este suficientă aplicarea unor pedepse orientate sub mediu, spre limita minimă, însă superioară acestei limite.

În consecinţă, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 1 an şi 9 luni închisoare pentru infracţiunea de braconaj şi, respectiv de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Faţă de dispoziţiile art. 67 alin. (1) C. pen., ţinând seama de circumstanţele personale ale inculpatului, dar şi de natura faptelor săvârşite, care reflectă o atitudine de sfidare de către acesta a unor valori sociale importante, instanţa a apreciat că se relevă existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat sau o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dar şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme. Prin urmare, a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. pe o durată de pe o durată de 2 ani şi care se va executa după executarea pedepsei închisorii, conform prevederilor art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa complementară, instanţa a avut în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie (cauzele Hirst c.Marii Britanii, Sabou şi Pârcalab c.României şi Mazare c.României), care arată că interzicerea exerciţiului unor drepturi nu se poate realiza automat, prin efectul legii, ci potrivit aprecierii realizate în concret de către instanţa de judecată.

În raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa a apreciat că nu se impune interzicerea exerciţiului dreptului de a alege, de a conduce anumite categorii de vehicule, de a părăsi teritoriul României, de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de a se afla în anumite localităţi, de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale, ori la alte adunări publice, întrucât o atare pedeapsă complementară nu ar respecta principiul proporţionalităţii, motiv pentru care nu va interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. d), g), i), j) k), l), m) şi o) C. pen.

Având în vedere faptul că împrejurările comiterii infracţiunii sunt absolut independente de aspectele referitoare la exercitarea drepturilor de către străini, şi exercitarea autorităţii părinteşti, instanţa a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. c) şi e) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi interzise în cadrul pedepsei complementare, pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru ambele infracţiuni.

Întrucât infracţiunile au fost comise înainte de intervenirea vreunei hotărâri definitive de condamnare pentru vreuna dintre ele, s-a constatat incidenţa concursului de infracţiuni şi se va proceda conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., astfel că la pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 9 luni închisoare s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 6 luni, rezultând pentru inculpat o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare.

Instanţa a efectuat şi contopirea pedepselor complementare aplicate pe lângă pedepsele principale, acestea fiind de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, conform art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. şi astfel s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 2 ani, precum şi, în temeiul art. 45 alin. (3) şi (5) C. pen., contopirea pedepselor accesorii, şi s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Sub aspectul modalităţii de individualizare a executării pedepsei aplicate, instanţa a constatat că solicitarea inculpatului prin apărător a fost ca, în situaţia în care nu se dispune o soluţie de achitare, să se aplice progresiv, în funcţie de aprecierea instanţei, dispoziţiile legale privind renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Analizând progresiv aceste dispoziţii legale, se observă că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru a se putea dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa constatând că prin atitudinea sa, inculpatul a încercat zădărnicirea aflării adevărului, astfel că devin incidente prevederile art. 80 alin. (2) lit. c) C. pen.

În continuare, se observă că pedeapsa rezultantă aplicată depăşeşte 2 ani închisoare, asfel că nu permite dispunerea amânării aplicării acesteia, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) C. pen., făcând astfel inutilă analizarea îndeplinirii celorlalte condiţii.

În ceea ce priveşte suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, instanţa a reţinut în primul rând că inculpatul are doar o vocaţie la aplicarea acestei modalităţi de individualizare a executării, în situaţia îndeplinirii tuturor condiţiilor legale.

Analizând condiţiile prevăzute de art. 91 alin. (1) şi (3) C. pen., pentru a putea fi dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite doar condiţiile prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. a)-c) C. pen., respectiv cuantumul pedepsei rezultante aplicate, lipsa unei condamnări anterioare şi acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Pentru a putea dispune suspendarea, instanţa, pe lângă reţinerea lipsei antecedentelor penale şi a îndeplinirii celorlalte două condiţii, trebuie să îşi formeze convingerea că persoana condamnată se poate îndrepta şi fără executarea efectivă a pedepsei aplicate, pentru formarea acestei convingeri fiind extrem de importante inclusiv împrejurările care caracterizează personalitatea inculpatului.

Comportamentul nesincer al inculpatului care, pe parcursul procesului penal a încercat să învinuiască alte persoane în scop de a înlătura propria răspundere penală constituie o împrejurare de natură a demonstra că acesta nu prezintă garanţii că se va îndrepta în viitor fără executarea efectivă a pedepsei.

Lipsa antecedentelor penale şi participarea la toate termenele de judecată reprezintă o conduită firească a fiecărui cetăţean confruntat cu rigorile unui proces penal şi nu pot primi valenţe speciale în procesul de individualizare nici a pedepsei şi nici a modalităţii de executare.

Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă şi în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii că are dreptul de a nu da declaraţii, că exercitarea dreptului la tăcere nu determină vreo consecinţă negativă, dar că declaraţiile date se pot folosi şi împotriva sa. În condiţiile în care a înţeles să renunţe la dreptul la tăcere, a acceptat să suporte şi consecinţele unor declaraţii nesincere, contrazise de probele administrate.

Aşa cum s-a menţionat şi anterior, prin raportare la comportamentul avut de către inculpat ulterior comiterii infracţiunilor pentru care este cercetat, în special prin solicitarea adresată imediat după surprinderea sa organelor de poliţie de a-l ajuta şi de a-l lăsa să scape, pentru ca ulterior să formuleze acuzaţii extrem de grave la adresa acestora, instanţa a apreciat că acesta a încercat zădărnicirea aflării adevărului în cauză, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 91 alin. (3) lit. c) C. pen. privitoare la imposibilitatea dispunerii suspendării executării sub supraveghere.

În aceste condiţii, s-a apreciat că pentru formarea unei atitudini corecte a inculpatului, se impune a se dispune executarea efectivă a pedepsei rezultante aplicate acestuia.

Sub aspectul laturii civile, instanţa a luat act că în cauză nu a existat constituire de parte civilă.

Instanţa a constatat că odată cu înaintarea rechizitoriului şi a dosarului de urmărire penală, au fost înaintate instanţei corpuri delicte şi mijloace materiale de probă, care se află în prezent la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Sălaj, astfel că se impune ca prin hotărâre instanţa să dispună şi cu privire la acestea.

Faţă de prevederile art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a bunurilor care au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor, respectiv arma de vânătoare marca x, model x, cu seria de identificare x, de calibru 30.06, prevăzută cu lunetă şi cele 3 tuburi (rămase de la 3 cartuşe proiectil unic marca x, calibru 30.06) aparţinând inculpatului A. şi arma de vânătoare, seria x şi cele 8 tuburi rămase de la cele 8 cartuşe calibru 12 - dintre care 3 confecţionate artizanal: două cartuşe de vânătoare inscripţionate pe rozete "D." şi cartuşul de vânătoare inscripţionat pe rozetă "E., aparţinând inculpatului B., bunuri aflate în prezent la camera de corpuri delicte a I.P.J.Sălaj.

La momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, s-a comunicat un exemplar al acesteia A.J.V.P.S. Sălaj, pentru a se proceda la anularea permiselor de vânătoare ale inculpaţilor, potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 407/2006.

Mijloacele materiale de probă care au fost înaintate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj odată cu rechizitoriul (8 plicuri înaintate de I.P.J. Sălaj - Serviciul Criminalistic cu Raportul de constatare nr. x/16.12.2019: plic nr. 1 - urme reziduri ridicate de pe arma cu seria x; plic nr. 2 - urme materie ridicate de pe arma cu seria x-2143; plic nr. 3 - urme materie ridicate de pe arma F. cu seria x; plic nr. 4 - urme reziduri ridicate de pe arma x; plic nr. 5 - urme reziduri ridicate de pe arma cu seria x; plic nr. 6 - urme materie ridicate de pe arma cu seria x; plic nr. 7 - urme materie ridicate de pe arma cu seria x; plic nr. 8 - urme reziduri ridicate de pe arma cu seria x; 3 plicuri înaintate de I.P.J. Sălaj - Serviciul Criminalistic cu Raportul de constatare nr. x/18.12.2019 - urme ridicate cu ocazie continuării cercetării la faţa locului în data de 30.11.2019 şi în data de 10.12.2019) se vor păstra la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Sălaj, potrivit art. 93 alin. (7) şi art. 130-133 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

În ceea ce priveşte mijloacele de probă înaintate odată cu dosarul de urmărire penală şi aflate în prezent la camera de corpuri delicte a Tribunalului Sălaj, respectiv 1 plic ce conţine 2 suporţi optici - imagini camere de supraveghere - G. Moigrad (30.11.2019); 1 plic ce conţine 3 DVD-uri - declaraţii (1), declaraţii martori (2), declaraţii suspect, inculpat, persoană vătămată (3); 1 plic ce conţine 2 CD-uri: nr. 236/12.12.2019 listing date obţinute de H., prin punerea în aplicare a încheierii penale nr. 67/04.12.2019 a Tribunalului Sălaj şi nr. 240/13.12.2019 listing date obţinute de H., prin punerea în aplicare a încheierii penale nr. 69/2019 a Tribunalului Sălaj; 1 plic ce conţine 2 DVD -uri - imagini percheziţii domiciliare la locuinţele inculpatului A., 1 CD-R imagini percheziţie informatică, au fost arhivate o dată cu dosarul.

În temeiul art. 272 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata către stat a sumei totale de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, 2.000 RON inculpatul A. şi 1.500 RON inculpatul B..

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii A. şi B..

Inculpatul B. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi dispunerea în principal, în baza art. 396 alin. (4) C. proc. civ..pen. raportat la art. 83-90 C. pen., reducerea spre minimul prevăzut de lege a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi schimbarea pedepsei aplicate din închisoare în amendă penală în ceea ce priveşte infracţiunea de braconaj şi dispunerea amânării aplicării pedepsei rezultante.

În subsidiar, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 91 C. pen., menţinerea condamnării inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor la pedeapsa închisorii şi reducerea pedepsei aplicate de către prima instanţă, menţinerea condamnării inculpatului, dar cu schimbarea pedepsei stabilite din închisoare în amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, precum şi dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pentru săvârşirea celor două infracţiuni, fixând un termen de supraveghere cuprins între 2 şi 4 ani.

Inculpatul A. a solicitat admiterea apelului şi diminuarea cuantumului pedepsei.

În motivarea apelului s-a arătat că în sarcina inculpatului au fost reţinute trei infracţiuni, respectiv infracţiunea de braconaj, cu privire la care acesta a dat declaraţie în faţa instanţei de fond şi a arătat că împreună cu coinculpatul B. a înţeles să plece la vânătoare de mistreţi, deşi nu deţinea în prealabil autorizaţie de vânătoare, cunoscând că inculpatul B. deţine o astfel de autorizaţie, au iniţiat deplasarea pe un alt fond de vânătoare în după-amiaza zilei de 30.11.2019 şi s-au întors din pădure la apusul soarelui.

Cu privire la cea de a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, respectiv infracţiunea de uz de armă, se arată că s-a reţinut de către instanţa de fond declaraţii nesincere din partea acestuia, încercând să formuleze apărări care nu se coroborau cu alte acte din dosar. În acest sens, nu contestă faptul că emoţia încercată de către inculpat a fost puternică şi că inculpatul a fost foarte speriat în acel moment. De asemenea, odată ce au ieşit din pădure, inculpaţii au fost somaţi, crezând că este o glumă făcută de către alţi colegi de vânătoare, aceştia nu au reacţionat, iar ulterior inculpatul A. s-a împiedicat şi a fugit în direcţia opusă coinculpatului, acesta fiind momentul în care s-a gândit că de fapt organele de poliţie erau cele care îi somau.

În raport de starea de fapt, s-a arătat că persoana vătămată C. a alergat şi după inculpatul A. şi a arătat că l-a văzut pe acesta cu ajutorul unei camere cu termoviziune pe care o avea asupra sa, aspect nedovedit, existând la dosar în acest sens doar declaraţia persoanei vătămate, însă este cert faptul că în momentul în care a plecat din pădure avea cunoştinţă despre persoanele care desfăşurau activităţi de braconaj, respectiv inculpaţii A. şi B., pentru că însăşi paznicul fondului de vânătoare, I., l-au anunţat că aceştia s-au dus la vânătoare, astfel că nu a existat nicio incertitudine cu privire la persoanele care se aflau pe fondul de vânătoare.

Totodată, s-a arătat că persoana vătămată a susţinut că a existat un dialog între aceasta şi inculpatul A., în care persoana vătămată l-a somat pe acesta din urmă să se oprească, iar inculpatul i-ar fi răspuns să se oprească, altfel îl împuşcă. În acest sens, se arată că această discuţie a fost susţinută în cuprinsul declaraţiilor de către martorul K., care este şeful persoanei vătămate C., în condiţiile în care au fost la faţa locului alte trei persoane, niciuna dintre acestea nu a auzit acel schimb de replici la care a făcut referire persoana vătămată. Mai mult decât atât, unul dintre martori a arătat că a auzit persoana vătămată C., însă nu şi pe inculpatul A., or, având în vedere că se aflau în acelaşi loc, cu siguranţă, dacă acesta ar fi replicat un răspuns, s-ar fi auzit şi vocea sa. Astfel că, există un dubiu şi cu privire la împrejurarea că ar fi existat acel schimb de replici.

În ceea ce priveşte declaraţia dată în cursul urmăririi penale de către persoana vătămată C., care a arătat că a auzit printre frunzele copacilor alicele armei de vânătoare, a arătat că nu a avut asupra sa o armă cu alice, persoana vătămată cunoştea doar faptul că acesta şi-a procurat o armă care avea două ţevi şi cu care ar fi putut să folosească acele alice, iar fiind achiziţionată recent persoana vătămată a bănuit că inculpatul o avea asupra sa, însă în acea zi acesta a fost la vânătoare cu o armă veche care permitea folosirea doar a gloanţelor nu şi a alicelor, motiv pentru care a susţinut că nici această declaraţie nu se coroborează cu celelalte acte din dosar.

Mai mult decât atât, a arătat că, cu ocazia percheziţiei domiciliare a fost găsit cartuşul care a format glonţul, iar instanţa de fond a reţinut că inculpatul a fost preocupat să ducă acel cartuş acasă pentru a nu fi descoperit la o eventuală cercetare la faţa locului. Cu privire la această împrejurare, a arătat că în acele momente inculpatul îşi dorea să ajungă acasă, acesta fiind singurul său gând, nu să ascundă cartuşul, pentru că altfel l-ar fi aruncat.

De asemenea, în cursul urmăririi penale, persoana vătămată C. a declarat că a sesizat fasciculul luminos al lanternei inculpatului care se afla în partea de sus a corpului acestuia, pentru ca în faţa primei instanţe să arate că fasciculele de lumină de la lanterna inculpatului cu cele de la propria lanternă s-au întâlnit, astfel că nu se cunoaşte dacă acele fascicule de lumină au existat şi dacă, într-adevăr, s-au întâlnit.

Cu privire la copacul de pe care s-a prelevat proba, s-a arătat că în urma expertizei criminalistice a rezultat că nu se poate stabili dacă glonţul pornit din arma inculpatului a fost sau nu proiectat în acel copac. Totodată, s-a arătat că în rechizitoriu s-a întocmit o hartă a zonelor prin care cei doi inculpaţi au trecut, arătându-se şi înălţimea de la care se presupune că s-a tras, însă a solicitat să se observe că, în situaţia în care se scoate din hartă acel copac, se poate concluziona că acţiunea nu s-a petrecut în acel loc, de aceea pe acea scoarţă de copac nu au fost identificate urme din glonţul trimis de arma de vânătoare a inculpatului.

Aşadar, s-a solicitat a se avea în vedere toate aspectele menţionate anterior, că există cel puţin un dubiu cu privire la situaţia de fapt, dubiu care, în accepţiunea sa, trebuie să profite acestuia.

Raportat la circumstanţele personale ale inculpatului, s-a arătat că este o persoană în vârstă de 62 de ani, căsătorită, cu doi copii, are nepoţi şi a desfăşurat activităţi lucrative intense în calitate de şofer profesionist pe tir pentru întreţinerea familiei sale. În acest sens, a arătat că din momentul în care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, încă de atunci inculpatul nu avea voie să părăsească limita teritorială a judeţului Sălaj, iar o firmă l-a angajat, pentru că îl cunoştea pe acesta, personalitatea sa şi chiar având în vedere existenţa acestui dosar, nimeni nu a avut reticenţă în a-l angaja şi a-i încredinţa bunurile societăţii, respectiv camionul, capul tractor şi marfa.

Efectuarea unui test poligraf ar fi fost în măsură să arate instanţei sinceritatea inculpatului, neputându-se reţine că a avut o atitudine nesinceră, pentru că nu a relatat cu exactitate împrejurările în care s-au petrecut faptele, însă din cuprinsul rechizitoriului rezultă că situaţia de fapt nu a fost conformă cu realitatea, motiv pentru care s-a şi efectuat cercetarea judecătorească, astfel că nu se poate reţine că inculpatul a avut o atitudine nesinceră.

În ceea ce priveşte declaraţiile date de către inculpat, s-a solicitat a se observa că iniţial a dat o declaraţie, pentru ca ulterior, din proprie iniţiativă să solicite o întrevedere cu procurorul de caz în urma căreia a dat o nouă declaraţie relatând aspectele amintite, iar în cursul judecăţii a dat o declaraţie, care se coroborează cu celelalte probe şi care a solicitat să fie avută în vedere, precum şi inadvertenţele din declaraţiile persoanei vătămate C.. Mai mult decât atât, persoana vătămată avea asupra sa o armă letală, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi avea posibilitatea să facă uz de aceasta în orice moment dacă s-ar fi temut pentru viaţa sa, însă întrebată fiind a arătat că nu s-a temut.

Prin decizia penală nr. 1434 din data de 11 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în dosarul nr. x/2019 în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de către inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 66/11.09.2020 a Tribunalului Sălaj, care a fost desfiinţată cu privire la latura penală a cauzei.

Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, au fost menţinute pedepsele aplicate inculpatului A., de 11 (unsprezece) ani şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj raportat la tentativă la omor calificat şi respectiv de1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept.

S-a redus pedeapsa de 1 an închisoare la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj prin înlăturarea agravantei prev. de art. 42 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 203/04.10.2017 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 16.01.2018 prin decizia penală nr. 75/2018 a Curţii de Apel Cluj, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani, iar infracţiunile de ultraj raportat la tentativă la omor calificat, uz de armă fără drept şi braconaj ce fac obiectul prezentei cauze au fost săvârşite şi descoperite în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 203/04.10.2017 a Judecătoriei Zalău şi s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 96 alin. (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele trei pedepse stabilite prin prezenta hotărâre, aplicându-i inculpatului pedeapsa cea mai grea de 11 ani şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni, care reprezintă o treime din totalul celorlalte două pedepse aplicate şi s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 9 luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 203/04.10.2017 a Judecătoriei Zalău, urmând ca, în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 14 (paisprezece) ani şi3 (trei) luni închisoare.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului B., de la pedeapsa de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni închisoare la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, prin înlăturarea agravantei prev. de art. 42 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

S-a menţinut pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor aplicată aceluiaşi inculpat.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, iar la pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi6 luni închisoare, s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 4 luni, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 1 (un) ani şi10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 3 ani prevăzut de art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. proc. pen. durata termenului de supraveghere inculpatul urmează să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Sălaj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. proc. pen. parcursul termenului de supraveghere, condamnatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de100 de zile, în cadrul Primăriei Zalău/Moigrad.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor hotărârii atacate, inclusiv cele referitoare la pedepsele accesorii şi complementare.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a dispoziţiilor legale în materie, curtea a reţinut următoarele:

În cauză probele au fost legal administrate, precum şi nemijlocit de judecătorul fondului, au condus la stabilirea unei stări de fapt corecte, conforme cu realitatea.

Astfel, s-a constatat pe deplin dovedită vinovăţia inculpaţilor după cum urmează:

Inculpatul A., în data de 30.11.2019, fiind suprins pe timp de noapte pe Fondul de vănătoare nr. 19 Mirşid fără a avea autorizaţie de vânătoare, a ameninţat cu moartea folosind expresii de genul "te împuşc", apoi a exercitat efectiv un foc de armă asupra persoanei vătămate C. - agent de poliţie în cadrul I.P.J.Sălaj - Biroul Arme, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în scopul de a se sustrage tragerii la răspundere penală.

Apoi, acelaşi inculpat, la aceeaşi dată, a exercitat un foc de armă letală asupra persoanei vătămate C. - agent de poliţie în cadrul I.P.J. Sălaj - Biroul Arme

În fine, s-a mai reţinut că, la aceeasi dată, inculpatul, pe timp de noapte, cu ajutorul unui dispozitiv de iluminat - lanternă, a practicat vânătoarea fără a fi înscris într-o autorizaţie de vânătoare, individuală sau colectivă, eliberată în condiţiile legii de A.J.V.P.S.Sălaj.

Cu privire la inculpatul B., s-a reţinut că, în data de 30.11.2019, pe timp de noapte, a practicat vânătoarea pe Fondul nr. 19 Mirşid, respectiv pe alt fond de vânătoare decât cel pe care era autorizat să vâneze, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de braconaj şi că, în aceleaşi împrejurări a deţinut două cartuşe de vânătoare inscripţionate pe rozete "D." şi cartuşul de vânătoare inscripţionat pe rozetă "E.", confecţionate artizanal.

S-a reţinut că inculpatul B. a declarat în faţa Curţii că recunoaşte şi regretă comiterea faptei şi că este de acord cu prestarea unei munci în folosul comunităţii.

Prin încheierea penală din data de 4 decembrie 2020 s-a dispus schimbarea încadrării infracţiunii de braconaj în sensul că a fost înlăturată circumstanţa agravantă prevăzută de art. 42 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., fără a relua toate argumentele instanţei de fond, arrgumente care au fost însuşite în totalitate s-a constatat, în baza probatoriului administrat, că susţinerile acestuia sau dovedit a fi nesincere şi astfel corect înlăturate de prima instanţă.

Pentru a conchide astfel, curtea a avut în vedere, declaraţiile persoanei vătămate care se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice, întocmite la scurt timp de la eveniment, în data de 1.12.2019, dar şi cel de completare a cercetării la faţa locului din data de 9.12.2019, raportul de expertiză criminalistică efectuată în cauză care nu a putut exclude faptul ca urma de pe scoarţa copacului să fi fost creată de un proiectil, iar expertiza balistică întocmită în cauză a arătat, faţă de apărarea inculpatului, că examinarea armei nu a relevat urme de lovituri, zgârieturi sau uzură în zona trăgaciului, urme care ar fi trebuit să apară în cazul în care arma ar fi fost târâtă pe sol şi agăţată într-o creangă, de asemenea, s-a arătat că s-a verificat experimental, în mediu controlat, posibilitatea de descărcare accidentală, fiind efectuate testări repetate, cu arma dezasigurată, constatându-se că percutarea muniţiei nu se poate produce prin şoc dacă arma este dezasigurată. În ceea ce priveşte posibilitatea declanşării focului sub acţiunea unei crengi pătrunse în zona trăgaciului, s-a apreciat că ar fi necesar ca aceasta să fie suficient de subţire pentru a putea pătrunde în acea zonă, însă aceasta nu ar avea suficientă rezistenţă şi s-ar îndoi sub acţiunea unei forţe de circa 25 N, forţă necesară pentru delanşarea trăgaciului.

În ceea ce priveşte conduita procesuală a inculpatului s-a observat că acesta prin declaraţiile sale a prezentat mai multe variante, în funcţie de stadiul procesual în care era ascultat şi de probele administrate. Dacă la început a arătat că arma nu a fost scoasă din toc şi că nu a tras niciun foc de armă, ulterior a învederat că este posibil ca arma să se fi declanşat automat, că aceasta nu a fost asigurată şi că este posibil să se fi împins siguranţa fără voie.

Apoi, după efectuarea expertizei balistice, inculpatul a arătat că arma s-a declanşat accidental în timp ce era în cădere şi că este posibil să o fi dezasigurat fără voie.

Concluzionând, Curtea a apreciat că, în urma coroborării probelor s-a constatat dovedită dincolo de orice echivoc vinovăţia inculpatului.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor s-a constatat că aceasta s-a realizat cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen., instanţa de fond ţinând seama de toate împrejurările concrete de săvârşire a faptelor, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de starea de pericol creată valorilor ocrotite, de persoanele inculpaţilor, conduitele procesuale ale acestora, dar şi de antecedenţa penală.

Astfel, în cazul ambilor inculpaţi, faţă de schimbarea încadrării juridice dispuse în cauză în sensul înlăturării circumstanţei agravante reţinute iniţial în cazul infracţiunii de braconaj s-a dispus o reducere a cuantumului pedepselor aplicate.

Cu privire la restul pedepselor s-a constatat că judecătorul fondului a dat dovadă de clemenţă, orientând cuantumul pedepselor spre minimul special prevăzut de textele incriminatoare, în contextul în care, inculpatul B. a recunoscut în faţa curţii comiterea faptelor şi a manifestat regret şi faţă de circumstanţele personale ale acestuia s-a apreciat că, în cazul acestuia, scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, astfel că, fiind îndeplinite condiţiile art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante ce urmează a fi stabilită, apreciind că, faţă de gravitatea faptelor, dar şi de persoana inculpatului o modalitate de executare mai blândă, ca cea prevăzută de art. 83 C. pen. sau o sancţiune pecuniară nu ar fi suficiente şi în măsură să contribuie la realizarea scopului sancţiunii.

Împotriva hotărârii instanţei de apel inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie, prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală, solicitând, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi achitarea sa.

Prin încheierea din 06 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1434 din 11 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală în dosarul nr. x/2019.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 04 mai 2022, cu citarea inculpatului A. la Penitenciarul Oradea, persoanei vătămate C. şi, înştiinţarea avocatului ales al inculpatului A., avocat S..

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casaţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., declarat de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în considerarea cazului menţionat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel legiuitorul prevăzând expres şi limitativ în disp. art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casaţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susţinerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casaţie anterior menţionat, recurentul inculpat A. a susţinut că, în cauză, se impune pronunţarea unei soluţii de achitare.

În esenţă, a susţinut că în sarcina acestuia s-a reţinut infracţiune de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen., arătând că latura obiectivă a acestei infracţiuni de ultraj, este o infracţiune consumată, şi nu tentativă la infracţiune, motiv pentru care fapta de ultraj putea fi reţinută prin săvârşirea faptei de ameninţare şi nu o tentativă la una din faptele, care se menţionează în conţinutul realizării ultrajului ca faptă consumată.

S-a mai arătat că fapta care nu este prevăzută de legea penală, este tentativă la una din faptele menţionate în conţinutul art. 257 C. pen.. Din moment ce din conţinutul art. 257 C. pen. rezultă clar fapte "săvârşite" adică acţiuni de rezultat, nu se poate adăuga şi forma tentativei, cu atât mai mult cu cât nu se poate anticipa ce consecinţe putea produce, un anumit act. În acest sens, recurentul inculpat a apreciat că a fost condamnat, raportat la tentativă de omor, dar partea vătămată nu a suferit nicio atingere, nicio violenţă, iar pedeapsa‚ nu are legătură cu ameninţarea.

Înalta Curte reţine că, recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situaţia de fapt.

Referitor la susţinerile recurentului inculpat, în sensul interpretării şi analizării prin prisma pct. 7 al art. 438 C. proc. pen. forma de săvârşire a infracţiunii Înalta Curte reţine că, expresia "în condiţiile legii" este lămurită pe deplin de prevederile textelor de lege succed, cu referire la prevederile art. 434 C. proc. pen., în care sunt menţionate hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) ce vizează cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

Recursul în casaţie declarat de inculpatul A. vizează cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, aceasta solicitând achitarea sub aspectul reţinerii infracţiunii de ultraj prevăzută de dispoziţiile art. 257 alin. (1) şi alin. (4) C. pen., raportată la infracţiunea de tentativă la omor calificat, întrucât inculpatul a fost condamnat pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpat cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casaţie indicat.

În realitate, inculpatul A. solicită pe calea recursului în casaţie de faţă analizarea circumstanţelor comiterii faptei, o reinterpretare a probelor administrate şi, pe cale de consecinţă, a stabilirii formei de vinovăţie, ceea ce excede limitelor judecăţii în această cale de atac extraordinară. Or, Înalta Curte poate examina cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi să verifice exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că, aspectele invocate de apărare privind lipsa formei de vinovăţie cerută de lege şi care ar putea antrena răspunderea penală a inculpatului, ţine de temeinicia hotărârii şi nu pot fi analizate în această cale de atac.

Recursul în casaţie nu are ca scop remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, astfel că, instanţa de casare nu judecă litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare. Cu alte cuvinte, recursul în casaţie are ca finalitate verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pornind de la aceste consideraţii teoretice şi interpretări ale normei ce reglementează cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., rezultă că nu este posibilă o extindere a verificărilor şi la elementele ce ţin de latura subiectivă a faptei, textul limitând analiza instanţei de control judiciar în calea de atac extraordinară doar la elementele ce ţin de latura obiectivă a infracţiunii.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de fond şi însuşită de cea de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv şi va analiza criticile inculpatului în legătură cu împrejurările faptice reţinute.

Astfel, în mod corect, s-a reţinut că fapta inculpatului A., care, în stare de recidivă postcondamnatorie, în data de 30.11.2019, fiind suprins pe timp de noapte pe Fondul de vănătoare nr. 19 Mirşid fără a avea autorizaţie de vânătoare, a ameninţat cu moartea folosind expresii de genul "te împuşc", apoi a exercitat efectiv un foc de armă asupra persoanei vătămate C. - agent de poliţie în cadrul I.P.J.Sălaj - Biroul Arme, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în scopul de a se sustrage tragerii la răspundere penală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj raportat la tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen., raportat la art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) şi art. 189 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen.

În cauză, în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii se reţine că elementul material al infracţiunii constă în acţiunea inculpatului de a exercita un foc de armă în direcţia persoanei vătămate.

Urmarea imediată a infracţiunii o reprezintă punerea în primejdie a vieţii persoanei vătămate, iar legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi urmarea imediată este dovedită pe deplin de probele administrate, astfel cum au fost ele expuse anterior.

Sub aspectul laturii subiective se reţine că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, în sensul prevăzut de art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., respectiv, nu a urmărit expres suprimarea vieţii persoanei vătămate, ci mai degrabă să o determine pe aceasta să înceteze să îl mai urmărească, însă a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat, fiind evident pentru orice persoană cu discernământ, indiferent de gradul de instruire al acesteia, că executarea unui foc de armă în direcţia unei persoane este de natură să producă leziuni incompatibile cu viaţa.

Fapta reţinută în sarcina inculpatului a rămas în faza de tentativă, întrucât inculpatul a luat hotărârea de a săvârşi infracţiunea, a pus-o în executare, însă infracţiunea nu s-a consumat, neproducându-se rezultatul socialmente periculos avut în vedere de norma de incriminare.

Contrar susţinerilor recurentului, fapta reţinută în sarcina sa, întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă a infracţiunii de infracţiunii de ultraj raportat la tentativă la omor calificat.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatului care a încercat să acrediteze ideea că - arma s-ar fi declanşat accidental în timp ce era în cădere şi că este posibil să o fi dezasigurat fără voie -, se constată că susţinerile acestuia sunt fundamentate pe o situaţie de fapt eronată, nesusţinute de mijloacele de probă administrate în cauză.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susţin recursul în casaţie invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se contestă situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, fondul criticii formulată pe calea recursului în casaţie pornind de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatei, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi reţinute de instanţa inferioară, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Scopul recursului în casaţie este acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de control judiciar, iar argumentele invocate de către inculpat nu susţin niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind doar formal circumscrise de către recurent cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În consecinţă, se constată că starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme apreciind că, din situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe în hotărârile pronunţate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de ultraj raportat la tentativă la omor calificat pentru care recurentul inculpat A. a fost condamnat.

Deopotrivă, susţinerile recurentului inculpat privitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu sunt decât simple supoziţii, în cauză fiind respectate toate cerinţele acestor dispoziţii.

Drept urmare, criticile invocate de recurentul inculpat A. sunt neîntemeiate şi, pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va fi respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1434 din data de 11 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1434 din data de 11 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2022.