Withdrawal of appeal against European Arrest Warrant execution and interpretation of "continuous residence" for surrender refusal

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 28/FCJI din 17 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022, s-au hotărât următoarele:

I. În temeiul art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, forma republicată şi modificată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 18.01.2022 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio, în dosarul cu număr de referinţă 510/2021 SIEP, ce se fundamentează pe sentinţa nr. 2/2017 a Curţii cu Juraţi din Busto Arsizio, emisă la data de 07.11.2017, menţinută de sentinţa nr. 26/2019 a Curţii cu Juraţi de Apel din Milano, secţia I, emisă la data de 12.06.2019 şi rămasă definitivă prin respingerea recursului, prin sentinţa nr. 32824/2019 a Curţii Supreme de Casaţie a Republicii Italia, din data de 11.11.2021 şi Ordinul de reţinere nr. 510/2021, emis la data de 25.11.2021 de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, pe numele persoanei solicitate A.

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A., aflat în stare de reţinere în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, către autoritatea judiciară emitentă, Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, în baza mandatului european de arestare emis la data de 18.01.2022 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio, în dosarul cu număr de referinţă 510/2021 SIEP, ce se fundamentează pe sentinţa nr. 2/2017 a Curţii cu Juraţi din Busto Arsizio, emisă la data de 07.11.2017, menţinută de sentinţa nr. 26/2019 a Curţii cu Juraţi de Apel din Milano, secţia I, emisă la data de 12.06.2019 şi rămasă definitivă prin respingerea recursului, prin sentinţa nr. 32824/2019 a Curţii Supreme de Casaţie a Republicii Italia, din data de 11.11.2021 şi ordinul de reţinere nr. 510/2021, emis la data de 25.11.2021 de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, în vederea executării unui rest de 7 ani, 6 luni şi 19 zile închisoare, rămas din pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin decizia Curţii de judecată din Busto Arsizio nr. 2/2017, pentru comiterea infracţiunilor de "ameninţări" şi "înrobire" prev. de art. 81, art. 110, art. 600, art. 601 şi art. 612 din C. pen. italian, cu respectarea beneficiului regulii specialităţii.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută şi arestată începând cu data de 18.02.2022, ora 14:45.

În baza dispoziţiilor art. 104 alin. (9) şi (13) din Legea nr. 302/2004, forma republicată şi modificată, s-a menţinut în continuare starea de arest a persoanei solicitate A., în prezent aflată în stare de arest în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, pentru o durată de 30 de zile, începând de la data de 04.04.2022 şi până la data de 03.05.2022, inclusiv, în vederea predării.

S-a dispus ca prezenta hotărâre să fie comunicată autorităţilor prevăzute de art. 102 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, forma republicată şi modificată.

În temeiul dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, forma republicată şi modificată, cheltuielile judiciare efectuate în cauză, ocazionate de executarea prezentului mandat european de arestare, au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 273 alin. (4) şi alin. (5) C. proc. pen., art. 7 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) lit. b) din Legea nr. 178/1997 raportat la art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordinul comun al Ministerului Justiţiei nr. 2907/C/08.07.2020 şi al Ministerului Finanţelor nr. 2340/13.08.2020, s-a dispus efectuarea plăţii onorariilor pentru activitatea de interpretariat şi de traducere înscrisuri din limba română în limba italiană şi din limba italiană în limba română, din fondul special al Ministerului Justiţiei către traducătorul autorizat B., în sumă totală de 1865,43 RON.

II. A fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, raportat la prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţia României, ridicată de persoana solicitată A. şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei ridicate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, deliberând asupra sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, pentru executarea mandatului european de arestare, a reţinut următoarele:

Sub numărul de dosar x/2022 a fost înregistrată, la data de 18.02.2022, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi privind arestarea provizorie a persoanei solicitate A., în baza semnalării din Sistemul de Informaţii Schengen - Biroul SIRENE Naţional din Italia din 14.02.2022, emisă în baza mandatului european de arestare din 18.01.2022, emis de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, în dosarul cu număr de referinţă 510/2021 SIEP, ce se fundamentează pe decizia Curţii Assizes din Busto Arsizio nr. 2/2017 emisă la data de 07.11.2017, definitivă la data de 11.11.2021 şi ordinul de reţinere nr. 510/2021 emis la data de 25.11.2021, de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, în vederea executării unui rest de 7 ani, 6 luni şi 19 zile închisoare, rămas din pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin decizia Curţii cu juraţi din Busto Arsizio nr. 2/2017, pentru comiterea infracţiunilor de "ameninţări" şi "înrobire" prev. de art. 81, art. 110, art. 600, art. 601 şi art. 612 din C. pen. italian.

Verificând semnalarea Schengen şi valoarea ei juridică, echivalentă cu mandatul european de arestare în baza căruia a fost emisă, prin încheierea din 18.02.2022, Curtea de Apel Iaşi, autoritatea judiciară de executare a mandatului european de arestare, competentă teritorial, a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, cu începere de la 18.02.2022 şi până la 04.03.2022, inclusiv, în vederea predării, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, forma republicată.

Înainte de a se dispune arestarea provizorie, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile de care beneficiază în procedura de executare a unui mandat european de arestare, ulterior acestea fiindu-i comunicate şi în scris, după traducerea în limba italiană.

Totodată, la termenul de judecată din 18.02.2022, persoana solicitată A. a confirmat că este persoana care apare în semnalarea C.., neavând obiecţiuni privind identitatea. Persoana solicitată şi-a rezervat dreptul la tăcere, nedorind să dea declaraţie cu privire la prezenta procedură.

Ulterior datei la care s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., mai exact la data de 21.02.2022, a fost comunicat Curţii de Apel Iaşi mandatul european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, Italia, la data de 18.01.2022, în dosarul cu număr de referinţă 510/2021 SIEP, în limba italiană şi varianta tradusă în limba română.

La termenul de judecată din data de 25.02.2022, în faţa Curţii de Apel Iaşi, persoana solicitată A., asistată fiind de apărător ales D., a confirmat primirea mandatului european de arestare, în limba italiană, cât şi primirea informării privind drepturile de care beneficiază o persoană privată de libertate în baza mandatului european de arestare.

Având în vedere cererea formulată de apărătorul ales al persoanei solicitate, de amânare a cauzei până la soluţionarea plângerii formulate împotriva Hotărârii nr. 824053/H CIC din 10.01.2022 a Inspectoratului General pentru Imigrări - Centrul regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil Rădăuţi, care face obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, raportat şi la împrejurarea că s-a impus a se soluţiona de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie contestaţia formulată de persoana solicitată împotriva încheierii penale din data de 18.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi şi reţinându-se că arestarea provizorie a persoanei solicitate s-a dispus până la data de 04.03.2022, inclusiv, s-a amânat cauza.

La termenul din data de 04.03.2022, persoana solicitată nu a formulat obiecţii privind identitatea, a refuzat predarea către autoritatea emitentă din Italia şi nu a renunţat la regula specialităţii. Totodată, s-a dispus menţinerea arestării provizorii a persoanei solicitate A., pe o durată de 30 zile, cu începere de la 05.03.2022 şi până la 03.04.2022, inclusiv, în vederea predării.

La termenul de judecată din data de 07.03.2022, persoana solicitată A. a precizat că doreşte să execute hotărârea de condamnare pronunţată de autorităţile italiene în România.

Examinând mandatul european de arestare emis la data de 18.01.2022 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio, în dosarul cu număr de referinţă 510/2021 SIEP, ce se fundamentează pe sentinţa nr. 2/2017 a Curţii cu Juraţi din Busto Arsizio emisă la data de 07.11.2017, menţinută de sentinţa nr. 26/2019 a Curţii cu Juraţi de Apel din Milano, secţia I, emisă la data de 12.06.2019 şi rămasă definitivă prin respingerea recursului, prin sentinţa nr. 32824/2019 a Curţii Supreme de Casaţie a Republicii Italia, din data de 11.11.2021 şi ordinul de reţinere nr. 510/2021 emis la data de 25.11.2021 de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, în vederea executării unui rest de 7 ani, 6 luni şi 19 zile închisoare, rămas din pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin decizia Curţii de judecată din Busto Arsizio nr. 2/2017, pentru comiterea infracţiunilor de "ameninţări" şi "înrobire" prev. de art. 81, art. 110, art. 600, art. 601 şi art. 612 din C. pen. italian, pe numele persoanei solicitate A., persoană cu cetăţenie italiană, în strânsă corelare cu normele juridice - naţionale şi europene - incidente în materie, Curtea de Apel Iaşi a reţinut următoarele:

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a arătat în mandatul european de arestare că persoana solicitată A. şi numita E. au săvârşit următoarele infracţiuni:

- "după ce au recrutat din România pe F., plătind unui anume G. suma de 1000,00 euro, au convins-o cu promisiunea falsă de a-i oferi un loc de muncă neprecizat cu exactitate şi, odată ajunşi în Italia, i-au luat actele de identitate valabile pentru expatriere, au ţinut-o într-o stare de supunere continuă şi au constrâns-o zilnic prin ameninţări cu producerea unui rău în cazul în care ar fi refuzat să exercite, fără nicio plată, activităţi de muncă casnică în locuinţa acestora, situată în Gallarate (VA), şi să exercite, tot fără a fi plătită, activitate de prostituţie, în fiecare săptămână, în zilele de joi, vineri şi sâmbătă, la interiorul unui imobil situat în Gallarate (VA), strada x nr. 10. La Gallarate, la dată anterioară şi apropiată datei de 18.01.2016 (...)"

- "au ameninţat-o pe F. cu producerea unei pagube nejustificate, respectiv A. ripostând prin prezentarea unui pistol (care mai apoi s-a dovedit a fi o jucărie de alungat animalele) şi îndreptându-l către tânără, spunând la adresa şi împotriva sa, împreună cu E. expresiile «EŞTI O PROASTĂ, NU ÎNŢELEGI NIMIC, AM CHELTUIT CU TINE PREA MULŢI BANI ŞI DACĂ PLECI, TE UCIDEM.» La Gallarate (VA), la o dată anterioară şi apropiată datei de 18.01.2016."

Referitor la natura şi încadrarea juridică a faptelor, în mandatul european de arestare a fost bifată căsuţa corespunzătoare infracţiunii de "trafic de persoane", de la pct. 3. I, iar la pct. 3. II s-au precizat infracţiunile de "ameninţare" şi "reducerea sau menţiunea în stare de sclavie sau înrobire".

Având în vedere că faptele pentru care a fost condamnată persoana solicitată, respectiv "ameninţare" şi "reducerea sau menţiunea în stare de sclavie sau înrobire", fac parte din infracţiunile prevăzute în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, care dau loc la predare, fiind bifată din listă infracţiunea de "trafic de persoane", instanţa de fond a constatat că nu mai este necesară verificarea dublei incriminări.

S-a mai constatat că infracţiunile pentru care a fost condamnată persoana solicitată fac parte din cele prevăzute în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Din examinarea dosarului, a rezultat că nu este incident în cauză niciun motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată şi modificată.

În prezenta procedură, persoana solicitată A. a declarat că refuză să fie predată autorităţilor italiene, că doreşte să execute pedeapsa în România şi nu renunţă la beneficiile regulii specialităţii.

Persoana solicitată A. a invocat, în esenţă, următoarele motive facultative de refuz al executării mandatului european de arestare:

În principal:

a) Motivul de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, arătând că este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă pe care se bazează mandatul european de arestare. Astfel, persoana solicitată a formulat o plângere penală în România împotriva persoanei vătămate şi a surorii acesteia, pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, respectiv pentru instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, cauză care este în strânsă legătură cu fapta ce este pusă în executare prin mandatul european.

În susţinerea acestui motiv de refuz, persoana solicitată a depus la dosar o plângere penală pe care a formulat-o împreună cu numita E. împotriva numitelor H. şi F., pentru infracţiunile de "inducere în eroare a organelor judiciare" şi "mărturie mincinoasă", ce a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni şi înregistrată sub nr. x/2021.

Analizând aceste susţineri, instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru a se putea reţine incidenţa acestui motiv facultativ de refuz.

Astfel, potrivit art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare "când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare".

S-a observat că, în cauza cu nr. 1068/P/2021, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, persoana solicitată A. nu este supusă vreunei proceduri penale, în sensul că nu are calitatea de suspect sau de inculpat, ci are doar calitatea de denunţător, iar faptele reclamate nu sunt aceleaşi cu cele care au motivat mandatul european de arestare.

Faptul că infracţiunile reclamate ar avea o legătură cu cele care au motivat mandatul european de arestare, aşa cum a susţinut persoana solicitată, nu a avut relevanţă în cauză pentru reţinerea motivului facultativ de refuz, în condiţiile în care dispoziţiile legale, respectiv art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, sunt clare şi impun drept condiţie ca persoana solicitată să fie supusă unei proceduri penale în România pentru "aceeaşi faptă".

b) Motivul de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, care specifică faptul că autoritatea judiciară română poate refuza predarea persoanei solicitate dacă fapta în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare a fost săvârşită potrivit legii române pe teritoriul României. Persoana solicitată a arătat că din conţinutul mandatului de arestare rezultă că acea persoană vătămată a fost racolată de pe teritoriul României, considerând se poate dispune asupra refuzului predării sale în Italia.

Analizând infracţiunile pentru care a fost condamnată persoana solicitată A., respectiv de "ameninţare" şi de "reducerea sau menţiunea în stare de sclavie sau înrobire", precum şi faptele reţinute în sarcina acesteia, astfel cum au fost descrise în mandatul european de arestare, instanţa de fond a constatat că ambele infracţiuni au fost săvârşite pe teritoriul Italiei, referirile la recrutarea numitei F. din România ("după ce au recrutat din România ..."), fiind prezentate ca o situaţie premisă, contextuală.

Mai mult, s-a apreciat că nu este incident acest motiv facultativ de refuz, în condiţiile în care mandatul european de arestare a fost emis pentru executarea unei pedepse, iar din datele de la dosar rezultă că statul român nu a demarat nicio procedură internă cu privire la eventuale acte de racolare a numitei F.

În subsidiar:

c) Persoana solicitată A. a invocat motivul de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, susţinând că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent, că locuieşte în România, având un domiciliu stabil, o casă cumpărată aici, iar soţia şi copilul sunt în România, având o rezidenţă legală şi continuă în România pentru o perioadă de cel puţin 5 ani.

În ceea ce priveşte condiţia de rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, persoana solicitată A., prin apărători, a invocat că termenul "continuă" nu poate fi interpretat în sensul că această rezidenţă trebuie să fie şi anterioară punerii în executare a mandatului european de arestare.

Astfel, a solicitat a se observa că, potrivit certificatului de înregistrare nr. x, are o rezidenţă valabilă pentru o perioadă de 5 ani, respectiv din data de 19.10.2021 şi până în data de 19.10.2026, fiind îndeplinită condiţia unei rezidenţe continue şi legale de 5 ani, prevăzută de lege.

La termenul de judecată din data de 07.03.2022, persoana solicitată A. a precizat că este de acord să execute hotărârea de condamnare pronunţată de autorităţile italiene în România.

Analizând acest motiv facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, instanţa de fond a constatat că nu este incident, în condiţiile în care persoana solicitată nu îndeplineşte condiţia de a trăi în România şi de a avea o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, prev. de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede că autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare "când a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent".

În ceea ce o priveşte pe persoana solicitată A., aceasta a venit în România în luna octombrie 2021, iar după ce a fost condamnată definitiv, la data de 12.11.2021, în Italia, pentru faptele ce fac obiectul prezentului mandat european de arestare, la data de 16.12.2021 a solicitat acordarea unei forme de protecţie din partea statului român, invocând probleme cu justiţia în ţara de origine, solicitare ce a fost respinsă prin Hotărârea nr. 824053/h/CIC din 10.01.2021 a Inspectoratului General pentru Imigrări - Centrul regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil Rădăuţi.

Totodată, potrivit certificatului de înregistrare nr. x, persoanei solicitate i s-a acordat pe teritoriul statului român o rezidenţă valabilă pentru o perioadă de 5 ani, respectiv din data de 19.10.2021 şi până în data de 19.10.2026.

Având în vedere că persoana solicitată a venit şi a rămas în România din luna octombrie 2021, instanţa de fond a constatat că, la acest moment, după trecerea a aproximativ 5 luni, nu este îndeplinită condiţia ca aceasta să aibă o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani.

Interpretarea persoanei solicitate în sensul că art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, face referire la existenţa unui drept de rezidenţă pe cel puţin 5 ani pe teritoriul României, şi nu la o rezidenţă anterioară momentului judecării prezentei cauze de cel puţin 5 ani, a fost apreciată ca nefondată.

Astfel, s-a constatat că, prin caracterizarea rezidenţei ca fiind continuă pe teritoriul României de cel puţin 5 ani, legiuitorul s-a referit în mod logic la o rezidenţă anterioară, ce poate fi verificată a fi neîntreruptă de cel puţin 5 ani.

De altfel, faptul că persoana solicitată a dobândit un drept de rezidenţă pe teritoriul României pe timp de 5 ani nu o obligă să stea în România pe această perioadă, putând oricând să părăsească România, fiind, în consecinţă, imposibil şi chiar ilogic ca instanţa să poată aprecia că, în viitor, pe o perioadă de 5 ani, persoana solicitată va avea o rezidenţă continuă.

Suplimentar, ca motiv de refuz al executării, s-a solicitat aplicarea art. 1 alin. (3) din Decizia-cadru a Consiliului Europei 2002/584 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare dintre statele membre, conform căruia "decizia-cadru aceasta nu poate avea ca efect modificarea obligaţiei de respectare a drepturilor fundamentale şi a principiilor juridice fundamentale consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană".

În prezenta speţă, s-a invocat de către persoana solicitată că a fost condamnată împreună cu soţia sa pentru infracţiuni pe care nu le-au comis, la pedeapsa închisorii, fără a le fi respectate drepturile fundamentale, respectiv dreptul la un proces echitabil.

Persoana solicitată a considerat că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin faptul că, deşi a prezentat numeroase probe privind nevinovăţia sa, inclusiv trei declaraţii date de către persoana vătămată prin care aceasta a recunoscut că a formulat un denunţ calomnios, instanţa de apel din Italia a refuzat să ia în considerare aceste apărări şi, mai mult, a aplicat o lege abrogată, stabilind o pedeapsă mai mare decât cea prevăzută de lege.

Persoana solicitată a invocat şi faptul că nu a avut posibilitatea de a interoga singurul acuzator, că documentaţia pe care depus-o la dosar nu a fost luată în considerare de către instanţe, precum şi faptul că ar exista un risc serios de a fi supus torturii sau unor tratamente degradante, în condiţiile în care suferă de mai multe afecţiuni, dintre care unele foarte severe, fiind îngrijorat de tratamentul de care va avea parte în statul de origine.

În analiza motivelor de neexecutare a mandatului european de arestare legate de riscul de încălcare a drepturilor fundamentale ale persoanei căutate, instanţa de fond a avut în vedere principiile cuprinse în considerentele 5), 6) şi 10) ale Deciziei-cadru 2002/584, şi anume că instituirea mecanismului MEA, care permite eliminarea complexităţii şi a riscurilor de întârziere inerente a procedurilor de extrădare, constituie concretizarea, în domeniul dreptului penal, a principiului recunoaşterii reciproce pe care Consiliul European l-a calificat drept "piatră de temelie" a cooperării judiciare şi se bazează pe un grad ridicat de încredere între statele membre.

Punerea în aplicare a acestui mecanism nu poate fi suspendată decât în caz de încălcare gravă şi persistentă de către unul dintre statele membre a principiilor prevăzute la articolul 6 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, constatată de Consiliu în aplicarea art. 7 alin. (1) din acest tratat.

Aceşti doi "piloni" ai Deciziei-cadru 2002/854 se reflectă la articolul 1, la articolul 2 care prevede că statele membre execută orice MEA pe baza principiului recunoaşterii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile acestei decizii-cadru şi la articolul 3, care prevedere că decizia-cadru nu poate avea drept efect modificarea obligaţiei de respectare a drepturilor fundamentale şi a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt consacrate de art. 6 TUE.

Prin urmare, autorităţile judiciare de executare nu pot, în principiu, să refuze executarea unui MEA decât pentru motivele enumerate în mod exhaustiv la articolele 3 - 4 din Decizia-cadru 2002/584, unde sunt enumerate motivele de neexecutare a MEA obligatorii şi cele de neexecutare facultative sau conform unei jurisprudenţe constante a Curţii, în "situaţii excepţionale", care din cauza gravităţii lor, impun să se aducă unele limitări principiilor recunoaşterii şi încrederii reciproce dintre statele membre pe care se întemeiază cooperarea judiciară în materie penală (în acest sens - Hotărârea din 05.04.2016, Aranyosi şi Căldăraru C-404/15 şi C-659/15).

Pentru a stabili existenţa acestor situaţii excepţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a introdus în Hotărârea Aranyosi şi Căldăraru o examinare în două etape:

- prin intermediul primei etape, autoritatea judiciară de executare trebuie să evalueze riscul real de încălcare a drepturilor fundamentale în raport cu situaţia generală a statului membru emitent;

- prin intermediul celei de a doua etape, trebuie să se verifice, în mod concret şi precis, dacă există un risc real de atingere adusă unui drept fundamental al persoanei căutate, ţinând cont de împrejurările speţei.

Totodată, a fost avută în vedere şi interpretarea dată articolului 6 alin. (1) şi articolului 1 alin. (3) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, prin Hotărârea din 17 decembrie 2020, dată de CJUE în cauzele C-354/20 PPU şi C-412/20 PPU, respectiv "articolul 6 alin. (1) şi articolul 1 alin. (3) din Decizia-cadru 2002/584 trebuie interpretate în sensul că, atunci când autoritatea judiciară de executare chemată să decidă cu privire la predarea unei persoane care face obiectul unui mandat european de arestare dispune de elemente care dovedesc existenţa unor deficienţe sistemice sau generalizate privind independenţa puterii judecătoreşti din statul membru emitent al acestui mandat de arestare care existau la momentul emiterii acestuia sau care au survenit ulterior acestei emiteri, autoritatea respectivă nu poate contesta calitatea de "autoritate judiciară emitentă" a instanţei care a emis mandatul de arestare respectiv şi nu poate prezuma că există motive serioase şi întemeiate de a crede că această persoană va fi expusă, în cazul predării către acest din urmă stat membru, unui risc real de încălcare a dreptului său fundamental la un proces echitabil, garantat de articolul 47 al doilea paragraf din cartă, fără a efectua o verificare concretă şi precisă care ar ţine seama în special de situaţia personală a persoanei respective, de natura infracţiunii în cauză, precum şi de contextul factual în care se înscrie emiterea respectivă, cum ar fi declaraţii ale unor autorităţi publice care pot interfera în tratamentul care trebuie rezervat unui caz individual."

Revenind la cauza de faţă, instanţa de fond, verificând, într-o primă etapă, dacă există vreun risc real de încălcare a drepturilor fundamentale în raport cu situaţia generală a statului membru emitent, a constatat că acest risc nu există, nefiind, de altfel, invocată de către persoana solicitată vreo încălcare a drepturilor fundamentale sub acest aspect.

Verificând, în a doua etapă, dacă există un risc real de atingere adusă unui drept fundamental al persoanei căutate, ţinând cont de împrejurările speţei, instanţa de fond a constatat că MEA a fost emis pentru executarea unei pedepse, iar în cauză nu sunt incidente niciunul dintre motivele de neexecutare a MEA obligatorii şi cele de neexecutare facultative, prevăzute de art. 99 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată. Aşa cum a rezultat din conţinutul mandatului european de arestare, persoana solicitată a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunţată hotărârea şi şi-a exercitat dreptul de a contesta hotărârea de condamnare care a fost menţinută în mod definitiv prin respingerea recursului de Curtea Supremă de Casaţie prin hotărârea nr. 32824/2019 din 11.11.2021.

În ceea ce priveşte susţinerile persoanei solicitate în sensul că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prin faptul că nu a fost audiat principalul martor în acuzare şi că nu i-au fost luate în considerare probele administrate, s-a reţinut că acestea nu pot fi verificate în cadrul procedurii de executare a MEA, neaflându-ne în faţa unor "situaţii excepţionale", astfel cum acestea au fost explicitate şi dezvoltate în jurisprudenţa constantă a C.J.U.E.

Referitor la condiţiile de detenţie din statul emitent, instanţa de fond a constatat că persoana solicitată a invocat Hotărârea CEDO din 08.01.2013 în cauza Torreggiani împotriva Italiei, hotărâre pilot care nu mai este de actualitate, având în vedere că, urmare a acestei hotărâri, statul italian a luat mai multe măsuri legislative, care au fost ulterior apreciate de către CEDO că au fost de natură a rezolva problemele ce au stat la baza emiterii sale, neexistând la acest moment indicii ori date concrete cu privire la aplicarea unui tratament inuman sau degradant în statul emitent.

Coroborând dispoziţiile legale în materia executării mandatului european de arestare, instanţa de fond a reţinut că toate condiţiile privind predarea persoanei solicitate sunt îndeplinite şi, ţinând seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, în virtutea principiului recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi a încrederii reciproce între autorităţi judiciare pe care se fundamentează instituţia mandatului european de arestare, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 18.01.2022 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio, în dosarul cu număr de referinţă 510/2021 SIEP.

A constatat că persoana solicitată A. nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.

A dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară emitentă, Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, în baza mandatului european de arestare emis la data de 18.01.2022 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio, în dosarul cu număr de referinţă 510/2021 SIEP, ce se fundamentează pe sentinţa nr. 2/2017 a Curţii cu Juraţi din Busto Arsizio emisă la data de 07.11.2017, menţinută de sentinţa nr. 26/2019 a Curţii cu Juraţi de Apel din Milano, secţia I, emisă la data de 12.06.2019 şi rămasă definitivă prin respingerea recursului, prin sentinţa nr. 32824/2019 a Curţii Supreme de Casaţie a Republicii Italia, din data de 11.11.2021 şi ordinul de reţinere nr. 510/2021, emis la data de 25.11.2021 de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, în vederea executării unui rest de 7 ani, 6 luni şi 19 zile închisoare, rămas din pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin decizia Curţii de judecată din Busto Arsizio nr. 2/2017, pentru comiterea infracţiunilor de "ameninţări" şi "înrobire" prev. de art. 81, art. 110, art. 600, art. 601 şi art. 612 din C. pen. italian, cu respectarea beneficiului regulii specialităţii.

A constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută şi arestată începând data de 18.02.2022, ora 14:45.

În baza dispoziţiilor art. 104 alin. (9) şi 13 din Legea nr. 302/2004, forma republicată şi modificată, a menţinut în continuare starea de arest a persoanei solicitate A., pentru o durată de 30 de zile, începând de la data de 04.04.2022 şi până la data de 03.05.2022, inclusiv, în vederea predării.

Instanţa de fond a avut în vedere, la menţinerea în continuare a stării de arest faţă de persoana solicitată, durata efectivă pentru care a fost privată de liberate, ce nu a depăşit durata maximă de 180 de zile, necesitatea de a asigura, în mod efectiv, predarea, dar şi riscul de fugă, în contextul în care persoana solicitată nu este cetăţean român, s-a sustras de la executarea hotărârii ce stă la baza prezentului mandat european de arestare, astfel încât riscul de sustragere este unul real şi actual, toate acestea impunând menţinerea pentru încă 30 de zile a arestării în vederea predării, ca unică măsură preventivă eficientă, în scopul de a asigura desfăşurarea în bune condiţii a predării persoanei solicitate şi de a împiedica sustragerea sa.

Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, raportat la prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţia României, ridicată de persoana solicitată A., s-a constatat că aceasta este admisibilă, pentru următoarele motive:

În fapt, la data de 17.02.2022, autorităţile române au fost sesizate cu cererea de predare a persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Italia, în baza mandatului european de arestare. Fiind audiată, persoana solicitată A. a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare italiene.

Persoana solicitată A. a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 - având denumirea marginală "Motive de refuz al executării", care statuează următoarele:

"când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent".

S-a apreciat că sintagma "rezidenţă continuă şi legală" este neconstituţională în baza art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie, având în vedere următoarele aspecte:

Dispoziţiile de lege criticate încalcă principiile constituţionale privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. Acestea sunt confuze şi imprecise şi, prin urmare, imprevizibile.

Din interpretarea dispoziţiilor legale criticate reiese faptul că persoana solicitată ar trebui să aibă, la momentul soluţionării cererii de predare către autorităţile judiciare străine, o rezidenţă legală şi continuă pe teritoriul României, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, dar legea nu distinge dacă această rezidenţă pe o perioadă de 5 ani trebuie să fie şi anterioară momentului soluţionării cererii de predare.

Expresia "are o rezidenţă continuă şi legală" poate fi interpretată în sensul că este îndeajuns ca persoana solicitată să aibă o rezidenţa valabil înregistrată în România pentru o perioadă de 5 ani/pe o perioadă de 5 ani.

Modalitatea de exprimare a legiuitorului nu este doar una deficitară, ce încalcă principiile constituţionale ale accesibilităţii şi previzibilităţii dispoziţiilor legale, dar creează şi o evidentă discriminare faţă de persoanele solicitate care au avut o rezidenţă de peste 5 ani pe teritoriul României ce nu a fost reînnoită la momentul soluţionării cererii de predare în baza mandatului european de arestare.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Art. 16 alin. (1) din Constituţie prevede că "cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. De altfel, pentru principiul certitudinii juridice, esenţial păstrării încrederii în sistemul juridic şi în statul de drept, legile trebuie să fie uşor accesibile şi aplicate într-un mod previzibil şi consecvent.

Deşi previzibilitatea nu implică o certitudine absolută, legiuitorul trebuie să permită cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta şi să prevadă consecinţele legii. Cetăţeanul trebuie să aibă capacitatea de a avea o indicaţie care este adecvată împrejurărilor reglementării legale aplicabile unui anumit caz (Sunday Times c. Regatului Unit, 26 aprilie 1979, §49; Silver c. Regatului Unit, 24 septembrie 1982).

Cu privire la motivele opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare, acestea au fost transpuse prin dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.

Legea nr. 302/2004, cel puţin în ceea ce priveşte dispoziţiile legale criticate, nu a excelat decât cel mult prin traducerea deficitară a dispoziţiilor deciziei-cadru.

Din această perspectivă, exprimarea aferentă reglementării naţionale este în neconcordanţă cu viziunea legiuitorului european care a statuat prin Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 că, pentru a putea fi refuzată executarea mandatului european de arestare, este îndeajuns ca persoana solicitată să facă dovada calităţii de resortisant sau rezident al statului membru de executare şi să rămână în statul membru de executare.

Astfel, conform art. 4 alin. (6) din Decizie:

"Autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare:

(...)

6. în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, atunci când persoana căutată rămâne în statul membru de executare, este resortisant sau rezident al acestuia, iar acest stat se angajează să execute această pedeapsă sau măsură de siguranţă în conformitate cu dreptul său intern."

Din perspectiva admisibilităţii prezentei cereri, s-a solicitat a se constata că sunt îndeplinite cerinţele de sesizare a Curţii Constituţionale impuse de legiuitor, respectiv:

- excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa instanţei de judecată competente, în cursul unui proces pendinte;

- aceasta are ca obiect dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală;

- excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect o prevedere legală aflată în strânsă legătură cu soluţionarea prezentei cauze, instituind un motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare;

- prezenta cerere este formulată de către persoana solicitată, prin reprezentant convenţional;

- Curtea Constituţională a României nu s-a pronunţat anterior cu privire la conformitatea prevederii legale criticate cu dispoziţiile constituţionale.

Analizând condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitor la excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea de Apel Iaşi a reţinut următoarele:

Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, ridicată de persoana solicitată A., vizează dispoziţii legale în vigoare care au legătură cu soluţionarea cauzei având ca obiect executarea mandatului european de arestare emis la data de 18.01.2022 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio, în dosarul cu număr de referinţă 510/2021 SIEP, întrucât privesc un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, ce a fost invocat în cauză de apărare.

Aşadar, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de alin. (1) şi alin. (2) din art. 29 al Legii nr. 47/1992.

De asemenea, s-a reţinut că dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu au fost declarate, până în prezent, neconstituţionale, printr-o decizie a Curţii Constituţionale, din perspectiva criticilor aduse de persoana solicitată.

Astfel, s-a constatat că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de alin. (3) din art. 29 al Legii nr. 47/1992.

Prin urmare, instanţa de fond, constatând că, potrivit art. 29 alin. (1) - alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, raportat la prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţia României, ridicată de persoana solicitată A., a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acesteia.

Opinia Curţii de Apel Iaşi a fost în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei invocate, deoarece textele de lege contestate nu contravin niciuneia dintre dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.

Astfel, contrar celor susţinute de persoana solicitată, s-a apreciat că art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 este clar, îndeplineşte condiţiile de accesibilitate şi de previzibilitate, persoana solicitată dorind, în fapt, validarea unei interpretări favorabile situaţiei sale juridice, interpretare care, însă, nu este acoperită de textul de lege criticat.

Persoana solicitată a solicitat, în temeiul art. 108 din Legea nr. 302/2004, republicată, suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, cerere care a fost apreciată ca inadmisibilă.

A fost avut în vedere că art. 108 din Legea nr. 302/2004, republicată, nu prevede posibilitatea ori obligaţia de a se suspenda procedura de executare a unui mandat european de arestare atunci când este sesizată Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate, ci doar impune instanţei de contencios constituţional să judece excepţia cu precădere, în termen de 45 de zile de la sesizare.

Mai mult, s-a reţinut că art. 367 alin. (9) din C. proc. pen. - care se aplică, potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004, republicată, şi cererilor adresate autorităţilor române în domeniile reglementate de această lege, în lipsa unor prevederi contrare în această lege - prevede în mod clar că "ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei".

Împotriva sentinţei penale nr. 28/FCJI din 17 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022, a formulat contestaţie persoana solicitată A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 28 martie 2022.

Pentru termenul din 12 mai 2022, contestatorul persoană solicitată a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat a se lua act de împrejurarea că înţelege să-şi retragă contestaţia promovată în cauză, declaraţia de retragere a căii de atac fiind atestată de către administraţia locului de deţinere . Fiind prezent în instanţă, la acelaşi termen, contestatorul a susţinut cererea scrisă transmisă la dosarul cauzei, precizând că doreşte punerea în executare a hotărârii atacate, cu consecinţa de a fi transferat de urgenţă în Italia, din motive medicale, apreciind că în statul italian va putea beneficia de condiţii de detenţie mai bune.

Faţă de această împrejurare, concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului desemnat din oficiu contestatorului persoană solicitată au fost în sensul de a se lua act de manifestarea de voinţă exprimată.

Astfel fiind, Înalta Curte va avea în vedere, pe de o parte, cererea contestatorului în sensul retragerii contestaţiei formulate, aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voinţă, iar pe de altă parte, împrejurarea că promovarea în instanţă a oricărei cereri este guvernată de principiul disponibilităţii, partea care a formulat respectiva cerere putând să o retragă până la închiderea dezbaterilor.

Pe cale de consecinţă, având în vedere şi dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., aplicabile potrivit dispoziţiilor art. 2 din acelaşi cod şi în procesul penal, se va lua act de manifestarea de voinţă a contestatorului persoană solicitată, în sensul retragerii contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 28/FCJI din 17 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă italiană se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestaţiei formulate de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 28/FCJI din 17 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă italiană se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2022.

Procesat de GGC - LM