Cassation appeal for intentional homicide and illegal deprivation of liberty rejected as unfounded, confirming conviction and 19-year sentence

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 327 din 03.06.2021, pronunţată în dosarul penal nr. x/2019 al Tribunalului Constanţa s-a hotărât:

În baza art. 188 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 18 (optsprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 5 (cinci) ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În baza art. 205 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În temeiul art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului A., stabilind drept rezultantă pedeapsa cea mai grea, de 18 (optsprezece) ani închisoare, sporită cu o treime din cealaltă pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare, respectiv cu 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare, inculpatul A. urmând a executa pedeapsa rezultantă de 19 (nouăsprezece) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 5 (cinci) ani, în regim privativ de libertate.

În temeiul art. 65 C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate este executată sau considerată ca executată, inculpatul a fost lipsit de drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) raportat la art. 208 C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata reţinerii şi arestării preventive de la 10.09.2019 la zi.

S-a reţinut că la data 05 septembrie 2019, între orele 1425-1600, pentru a-i aplica o corecţie şi a o determina să recunoască implicarea în sustragerea a două baterii-acumulator de la autotrenul său, în curtea garajului de tiruri din municipiul Medgidia, str. x, inculpatul A. a lipsit-o de libertate pe victima B., în vârstă de 61 de ani, prin lovirea în zona feţei şi constrângerea acesteia de a intra în portbagajul autoturismului său BMW şi transportarea cu acel vehicul de la garaj la pădurea din apropierea comunei Castelu, unde a agresat-o într-un mod extrem de violent, prin lovirea repetată şi cu mare intensitate cu palmele, pumnii şi două obiecte dure alungite (un băţ şi o ramură de copac) pe cvasitotalitatea corpului, astfel încât i-a provocat multiple leziuni grave ce au dus la moarte, prin şoc traumatic şi şoc hemoragic.

Împotriva sentinţei au declarat apel, inculpaţii A. şi C..

Apelantul inculpat A. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 C. pen. în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 195 C. pen., cu reţinerea cauzei de reducere a pedepsei prevăzută la dispoziţiile art. 393 alin. (10) C. proc. pen. precum şi circumstanţele prevăzute la dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.. În susţinerea motivelor de apel, apelantul inculpat a invocat perspectiva vinovăţiei sale în desfăşurarea faptelor, arătând că intenţia sa nu a fost de a ucide victima, forma de vinovăţie care trebuia reţinută de prima instanţă fiind culpa.

Totodată, a criticat sentinţa instanţei de fond sub aspectul individualizării pedepsei, invocând existenţa provocării, a recunoaşterii faptelor de către inculpat, a preocupării pentru înlăturarea consecinţelor faptei ca motiv pentru reindividualizarea pedepsei şi orientarea acesteia către minimul special prevăzut de lege.

Apelantul inculpat C. a criticat sentinţa instanţei de fond sub aspectul motivării, în concret lipsa unei analize a probatoriilor şi apărărilor formulate de către acest inculpat. De aceea, faţă de elementele de fapt reţinute, inculpatul învederează că instanţa de fond în mod eronat a constatat existenţa complicităţii sale la infracţiunea de omor, neexistând o coeziune psihică între cei doi coinculpaţi care să releve întrunirea elementelor caracteristice pentru constatarea existenţei faptei de care a fost acuzat şi a vinovăţiei sale. Concluzionând, apelantul inculpat C. a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei şi orientarea spre minimul prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr. 4/P din data de 12 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019 în baza art. 421 pct. 1 lit. b) au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 327/03.06.2021 pronunţată în data de 03.06.2021 de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2019,.

În temeiul art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a constatat încetată de drept măsura arestării preventive a inculpaţilor A. şi C..

În temeiul art. 422 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor A. şi C. perioada arestării preventive de la 03.06.2021 la 12.01.2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A. şi C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de câte 500 RON, fiecare.

Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea a reţinut că cele referitoare la caracterul inadecvat al motivării sentinţei apelate nu poate constitui un motiv de admitere a apelului declarant de către inculpatul C., considerentele sentinţei penale apelat conţinând analiza probatoriilor administrate (ce nu conţin elemente contradictorii) şi raţionamentul logico-juridic pe care se întemeiază hotărârea apelată, inclusiv în ce priveşte elementele de tipicitate subiectivă specifice încadrării juridice dată faptelor deduse judecăţii.

Din întreg probatoriul administrat în cauză - declaraţiile inculpaţilor A. şi C., procesul-verbal de sesizare şi verificare întocmit de organele de poliţie; procesele-verbale de cercetare la faţa locului găsirii cadavrului, planşa foto aferentă; procesul-verbal de cercetare în curtea garajului de tiruri, planşa foto aferentă şi procesele-verbale întocmite de conducătorul câinelui de urmă; procesele-verbale de cercetare la autoutilitară şi la autoturismul x, planşele foto aferente; procesele-verbale de redare a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere video de la Silozul Medgidia şi din localităţile D. şi Satu Nou planşele foto aferente; procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice ale martorului-suspect E.; procesele-verbale de investigaţii ale organelor de poliţie şi procurorului; raportul de autopsie medico-legală asupra victimei planşa foto aferentă; raportul de constatare criminalistică privind detecţia comportamentului simulat al martorului E.; declaraţiile martorilor F., G., H., I. (martor ameninţat), J., K., E., L. şi M., N., DECLARAŢIE MARTOR CU IDENTITATE PROTEJATĂ I., O., P., declaraţii inculpaţi în faza de cercetare judecătorească A. şi C. - rezultă că, la data 05 septembrie 2019, între orele 1425-1600, pentru a-i aplica o corecţie şi a o determina să recunoască implicarea în sustragerea a două baterii-acumulator de la autotrenul său, în curtea garajului de tiruri din municipiul Medgidia, str. x, inculpatul A. a lipsit-o de libertate pe victima B., în vârstă de 61 de ani, prin lovirea în figură şi constrângerea acesteia de a intra în portbagajul autoturismului său x şi transportarea cu acel vehicul de la garaj la pădurea din apropierea comunei Castelu, unde a agresat-o într-un mod extrem de violent, prin lovirea repetată şi cu mare intensitate cu palmele, pumnii şi două obiecte dure alungite (un băţ şi o ramură de copac) pe cvasitotalitatea corpului, astfel încât i-a provocat multiple leziuni grave ce au dus la moarte, prin şoc traumatic şi şoc hemoragic, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 188 C. pen. şi art. 205 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Instanţa de apel a apreciat că solicitarea apelantului inculpat A., de schimbare a încadrării juridice - subsecventă solicitării de admitere a apelului şi de pronunţare a unei noi hotărâri, potrivit regulilor privind soluţionarea acţiunii penale la judecata în fond - nu este neîntemeiată.

Fapta inculpatului A. de a aplica lovituri repetate asupra corpului victimei B., având drept rezultat decesul acesteia, - aşa cum se precizează în actele medico-legale - a fost săvârşită cu intenţie indirectă, autorul acceptând producerea rezultatului letal, neputând a se reţine forma intenţiei depăşite, în raport de zona generală a corpului victimei, asupra căreia au fost aplicate repetat lovituri vulnerante, (zonă ce cuprindea mai multe puncte vitale sau conţinând organe cu rol esenţial, a căror lezare prezenta un risc letal notoriu).

Fapta săvârşită de acesta întruneşte tipicitatea infracţiunii de omor, având în vedere folosirea instrumentelor apte să producă vătămări grave, aplicarea loviturilor cu forţă asupra întregului corp al victimei de 61 de ani, numărul şi intensitatea loviturilor aplicate, care au condus la producerea de leziuni ce au determinat decesul victimei B.. Din întreaga conduită a inculpatului se deduce intenţia indirectă, fapta săvârşită fiind susceptibilă să producă cel puţin două rezultate: unul este cel urmărit - recunoaşterea de către victimă a sustragerii bateriilor autotrenului, iar cel de-al doilea este cel acceptat, respectiv aplicarea de lovituri intense, cu o bâtă, asupra întreg corpului victimei, o persoană neîngrijită, cu un trai nesănătos. În consecinţă, inculpatul A. a prevăzut rezultatul socialmente periculos, acceptând eventualitatea producerii lui, mai mult decât atât, chiar observând starea gravă a victimei, a lăsat-o pe aceasta în pădure pentru a lua un alt mijloc de transport decât maşina personală, din considerente pur şi simplu inacceptabile de a îşi păstra autoturismul propriu curat, ulterior a abandonat-o pe trotuar, în faţa spitalului, fără a depune minimul de efort în vederea asigurării de asistenţă medicală victimei.

De asemenea s-a reţinut că, din probele administrate în cauză, în ce îl priveşte pe inculpatul C., rezultă că acesta, în aceeaşi dată, l-a ajutat prin prezenţa activă şi sprijinul moral pe coinculpatul A. să o lipsească de libertate şi să o ucidă pe victima B., în sensul că l-a însoţit pe coinculpat pe întregul traseu, de la constrângerea victimei să intre în portbagajul autoturismului BMW şi transportarea acesteia în acel portbagaj de la garajul din Medgidia, str. x până la locuinţa coinculpatului, de unde acesta s-a înarmat cu un băţ lung, apoi până la pădurea din apropierea comunei Castelu, unde în prezenţa sa victima a fost agresată extrem de violent de coinculpat, fiind lovită de cel puţin 20 de ori şi a suferit leziuni ce au dus la moarte, pentru ca în final împreună să o abandoneze pe victima muribundă lângă Spitalul din oraşul Cernavodă, (unde aceasta a şi fost găsită decedată după cel mult o oră de la abandonare).

În ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate, aceasta a fost săvârşită cu intenţie directă, fiind comisă pentru a înlesni acţiunea fizic vulnerantă, având ca rezultat decesul victimei.

Aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal şi omor, prevăzute de art. 48 rap. la art. 205 alin. (1) C. pen. şi art. 48 rap. la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Se reţine astfel de către instanţa de control judiciar că prima instanţă, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească, a stabilit în mod corespunzător starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 188 C. pen., în concurs cu infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută şi pedepsită de art. 205 alin. (1) C. pen. - în cazul lui A., şi a complicităţii la infracţiunile de omor şi lipsire de libertate în mod illegal, prevăzute de art. 48 C. pen., raportat la art. 188 C. pen. şi art. 205 alin. (1) C. pen. - în cazul lui C..

Criticile inculpatului C. - susţinute atât prin motivele de apel, depuse în scris potrivit dispoziţiilor art. 412 alin. (4) C. proc. pen., cât şi în cadrul dezbaterilor - nu sunt sprijinite de către situaţia de fapt rezultată din probe, corelată cu elementele ce evidenţiază atitudinea acestuia faţă de acţiunile autorului, la care a participat prin asigurarea sprijinului moral, prezenţa sa alături de autor în toate momentele pregătirii şi săvârşirii infracţiunilor oferind percepţia victimei asupra acţiunii în echipă, cu efect intimidant în ce priveşte manifestarea unei acţiuni de opoziţie ale acesteia şi de facilitare pentru autor a acţiunilor vătămătoare exercitate asupra victimei.

Astfel, inclusiv participarea inculpatului C. la organizarea şi efectuarea transportului, din pădure, a victimei, a înlesnit producerea rezultatului letal.

Pentru existenţa complicităţii nu este necesar ca cel care ajută sau înlesneşte comiterea faptei să dorească să coopereze la săvârşirea acesteia, fiind suficient să accepte că, prin activitatea sa, fie ea şi pasivă, contribuie la comiterea infracţiunii, al cărui rezultat îl prevede.

În acest sens instanţa de fond a avut în vedere propriile declaraţii ale inculpatului C. care a recunoscut că, în cunoştinţă de cauză, l-a însoţit pe coinculpatul A. la tot parcursul săvârşirii faptelor, din chiar primul moment al lipsirii de libertate în mod ilegal a victimei, forţată să urce în portbagajul autoturismului BMW aparţinând coinculpatului A., transportarea acesteia în acel portbagaj de la garajul din Medgidia, str. x până la locuinţa coinculpatului, apoi până la pădurea din apropierea comunei Castelu, unde în prezenţa sa victima a fost agresată extrem de violent de coinculpat şi a suferit leziuni ce au dus la moarte, pentru ca în final să o abandoneze pe victima muribundă lângă Spitalul din oraşul Cernavodă.

În acest context, pedeapsa aplicată la prima instanţă este judicios stabilită, astfel încât să se asigure scopul de prevenţie şi reeducare, formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire social, motivele invocate de apelantul inculpate neindicând elemente care ar justifica o reformare a sentinţei apelate.

Împotriva deciziei penale nr. 4/P din data de 12 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019 a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

În cererea scrisă, inculpatul, prin apărători aleşi Q. şi R. (cu delegaţie la dosar la dosar R) a invocat temeiurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

Invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a susţinut că nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen., faptă pentru care a fost condamnat recurentul inculpat A..

Astfel, a arătat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea acestuia nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, lipsind latura subiectivă, respectiv intenţia de a suprima viaţa victimei, astfel că se impune a se reţine o infracţiune unică de lipsire de libertate în mod ilegal, în formă agravată, care ar încorpora în ea inclusiv consecinţele produse, respectiv suprimarea vieţii persoanei vătămate.

Cu privire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. a arătat că s-a aplicat o pedeapsă în afara cadrului legal de reglementare, încălcându-se astfel prevederile art. 7 CEDO.

În ceea ce priveşte modul în care a fost individualizată judiciar pedeapsa pentru recurent, a susţinut că, deşi în rechizitoriu s-a luat act de existenţa circumstanţelor legale, respectiv săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, aceasta nu a fost menţionată şi nu s-a analizat oportunitatea reducerii pedepsei de către instanţă. Or, a arătat că, astfel cum rezultă din doctrină şi jurisprudenţă în mod unanim, nu rămâne la latitudinea judecătorului să aplice circumstanţele legale, ci se impune a se da curs acestora.

Prin încheierea din 20 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 4/P din 12.01.2022 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 15 iunie 2022, cu citarea recurentului inculpat la locul de detenţie şi încunoştiinţarea apărătorilor aleşi.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casaţie pe fond, 15 iunie 2022, Înalta Curte a primit concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând pe fond recursul în casaţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., declarat de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în considerarea cazurilor menţionate (pct. 7 şi 12 al art. 438 C. proc. pen.) constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege", cum de altfel solicită şi inculpatul A. prin cererea de recurs în casaţie formulată.

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. ce a susţinut că prin decizia instanţei de apel s-a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de omor deşi nu există corespondenţă între situaţia de fapt reţinută de instanţă şi norma de incriminare a faptei de care este acuzat.

În argumentarea incidenţei cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a susţinut, în esenţă, că fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală, respectiv că fapta astfel cum a fost descrisă nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de omor, lipsind latura subiectivă, respectiv intenţia de a suprima viaţa victimei.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către instanţa de fond şi menţinută de cea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 188 C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul A., corespund faptei reţinute în concret în sarcina sa, respectiv faptul că, în data de 05 septembrie 2019, între orele 1425-1600, victima B., pentru a-i aplica o corecţie şi a o determina să recunoască implicarea în sustragerea a două baterii-acumulator de la autotrenul său, în curtea garajului de tiruri din municipiul Medgidia, str. x, a fost agresată într-un mod extrem de violent, prin lovirea repetată şi cu mare intensitate cu palmele, pumnii şi două obiecte dure alungite (un băţ şi o ramură de copac) pe cvasitotalitatea corpului, astfel încât i-a provocat multiple leziuni grave ce au dus la moarte, prin şoc traumatic şi şoc hemoragic.

În acest context, Înalta Curte constată că fondul criticii formulată pe calea recursului în casaţie porneşte de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

De altfel, Înalta Curtea reaminteşte faptul că din jurisprudenţa actuală rezultă că verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.." (decizia nr. 231/RC/2019, 121/RC/2019, 109/RC/2020).

Totodată, în cadrul definiţiei legale a infracţiunii, exprimată de art. 15 alin. (1) C. pen., trăsătura esenţială ca fapta să fie prevăzută de legea penală este enumerată distinct de aceea ca fapta să fie săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă unei persoane, ceea ce relevă opţiunea legiuitorului ca prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală" să se înţeleagă "orice faptă" - act de conduită, manifestare de voinţă exteriorizată care determină o schimbare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată de norma penală.

Aceeaşi viziune reiese şi din modalitatea în care sunt reglementate cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., textul legal menţionând distinct "fapta nu este prevăzută de legea penală" de "nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează că poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptei, fără posibilitatea de a reaprecia asupra elementelor constitutive ale laturii subiective deoarece aceasta ar presupune în mod necesar analiza probatoriul administrat.

În consecinţă, Înalta Curte constată că fapta de omor pentru care a fost condamnat recurentul inculpat A. întruneşte condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile inculpatul privesc chestiunile de fapt analizate atât de instanţa de fond, cât şi de cea de apel, chestiuni care, însă, exced cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. În acest context, se reţine că situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanţa de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv şi subiectiv infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 din C. pen. şi, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Referitor la critica recurentului inculpat A. privind incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. cu argumentarea că pedeapsa aplicată este în alte limite decât cele prevăzute de lege, din moment ce, în sarcina sa, s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de omor, deşi, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că nu a urmărit şi nu a acceptat suprimarea vieţii victimei, săvârşind infracţiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de o provocare din partea persoanei vătămate lipsind, astfel, intenţia cerută de lege, situaţie în care fapta comisă nu putea constitui decât infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, în formă agravată, ce atrăgea stabilirea unei pedepse mai reduse.

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a acesteia. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond şi/sau cea de apel.

Aşadar, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se poate examina doar nelegalitatea pedepsei aplicate de instanţele inferioare, ceea ce presupune o verificare matematică a cuantumului acesteia prin raportare la limitele speciale prevăzute de lege, iar nu o reanalizare a probatoriului aflat la dosar în scopul reţinerii unei alte situaţii factuale care să atragă o altă încadrare juridică (cea prevăzută de art. 205 alin. (1) C. pen.) şi, în consecinţă, o sancţiune mai redusă, aşa cum a solicitat, de fapt, recurentul inculpat, aceste aspecte vizând temeinicia hotărârii şi nu nelegalitatea ei.

Astfel, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curţi nu îi este permis să cenzureze concluzia la care au ajuns instanţele inferioare cu privire la forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul şi, implicit, la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a infracţiunii de omor, pentru care a fost condamnat, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar, în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situaţiei factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.

Aşadar, Înalta Curte constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor din C. pen. este de la 10 la 20 ani închisoare. În cauză, pentru această infracţiune, recurentul inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 19 ani şi 8 luni închisoare luni închisoare, în condiţiile în care a fost săvârşită în condiţiile art. 38 alin. (1) C. pen.

Se constată, aşadar, caracterul legal al pedepsei aplicate recurentului inculpat, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, aspectele învederate de recurentul inculpat A. privind nelegalitatea pedepsei sunt neîntemeiate pedeapsa la care a fost condamnat acesta, prin raportare la încadrarea juridică reţinută în cauză, are caracter legal şi nu se identifică situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 4/P din data de 12 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 4/P din data de 12 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2022.