Drug trafficking sentence upheld; extraordinary appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 170 din 15 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului A. studii 12 clase, necăsătorit, mecanic auto, fără loc de muncă, fără antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul Oradea, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), la o pedeapsă de 3 ani 4 luni închisoare, ce urmează a fi executată în regim de detenţie.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlu de pedeapsă accesorie, ce se va executa conform dispoziţiilor art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A., durata măsurii reţinerii de 24 de ore din 02.03.2021 şi durata măsurii arestului preventiv din data de 03.03.2021 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A., măsură dispusă prin încheierea penală nr. 83/DL/2019 pronunţată de Tribunalul Bihor la data de 20.12.2020 în dosar nr. x/2019.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţii B. şi A., conform dispoziţiilor acestui act normativ în vederea introducerii profilului genetic al acestora în SNDGJ.

În baza art. 112 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a cantităţilor de drog rămase în urma constatărilor tehnico-ştiinţifice, depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Timiş, astfel cum au fost indicate în dispozitivul sentinţei.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 2400 RON, din care suma de 1400 RON reprezintă cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală, iar suma de 1000 RON reprezintă cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura de cameră preliminară şi faza de judecată.

În fapt, s-au reţinut următoarele:

În cursul lunilor februarie- martie 2021 inculpatul A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, respectiv în 4 împrejurări distincte, a procurat, a deţinut în vederea vânzării şi a vândut/oferit droguri de mare risc.

1. În data de 25.02.2021 inculpatul A. împreună cu coinculpatul B. a vândut colaboratorului autorizat 4 comprimate cu logo "C." contra sumei de 200 RON dovedite ulterior prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr x/08.04.2021 că acestea conţin MDMA, Amfetamina, 2C-B şi cafeină, MDMA făcând parte din tabelul anexă I din Legea nr. 143/2000, iar Amfetamina şi 2C-B din Tabelul anexă II din Legea nr. 143/2000.

2. În data de 28.02.2021 inculpatul A. împreună cu coinculpatul B. a vândut colaboratorului autorizat 4 comprimate cu logo "C." contra sumei de 200 RON, dovedite ulterior prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/08.04.2021 că acestea conţin MDMA, Amfetamina, 2C-B şi cafeină, MDMA făcând parte din tabelul anexă I din Legea nr. 143/2000, iar Amfetamina şi 2C-B din Tabelul anexă II din Legea nr. 143/2000.

3. În data de 02.03.2021 în jurul orelor 15:00, în parcarea centrului comercial "D." din municipiul Oradea, inculpatul A., în contextul organizării unei activităţi de prindere în flagrant a acestuia, împreună cu coinculpatul B. a încercat să vândă către colaboratorul autorizat cantitatea de 113 comprimate cu logo "C." contra sumei de 800 Euro, dovedindu-se ulterior, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/08.04.2021, că 77 de comprimate conţin MDMA, Amfetamina, 2C-B, Cocaină şi cafeină, iar 36 comprimate conţin MDMA, Amfetamina şi 2C-B, MDMA făcând parte din tabelul anexă I din Legea nr. 143/2000, Amfetamina şi 2C-B din Tabelul anexă II din Legea nr. 143/2000, iar Cocaina făcând parte din Tabelul Anexă II din Legea nr. 143/2000.

4. Inculpatul A., împreună cu coinculpatul B., a deţinut în vederea vânzării, la domiciliul martorei E., o cantitate de 1135 comprimate cu logo "C.", dovedindu-se ulterior, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/08.04.2021, că 704 comprimate conţin MDMA, Amfetamina, 2C-B, Cocaină şi cafeină, iar 431 comprimate conţin MDMA, Amfetamina şi 2C-B, MDMA făcând parte din tabelul anexă I din Legea nr. 143/2000, Amfetamina şi 2C-B din Tabelul anexă II din Legea nr. 143/2000, iar Cocaina făcând parte din Tabelul Anexă II din Legea nr. 143/2000.

Împotriva sentinţei au declarat apel, inculpaţii B. şi A..

În susţinerea apelului declarat, s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale nr. 170 din 15 octombrie 2021 pronunţate de Tribunalul Bihor şi rejudecând cauza, a se reţine în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen. şi aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere ţinând seama de faptul că acesta are promisiune certă pentru un loc de muncă, de periculozitatea faptei reţinute în sarcina sa, atitudinea sa corectă pe întreg parcursul procesului penal şi declaraţiile sincere date.

S-a susţinut totodată că şi acestui inculpat îi poate fi aplicată cauza de reducere a pedepsei cu referire la dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000.

În susţinerea apelului declarat, apărătorul ales al inculpatului A. a solicitat desfiinţarea în parte a sentinţei penale nr. 170 din 15 octombrie 2021 pronunţate de Tribunalul Bihor, în urma reţinerii de circumstanţe atenuante, aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere raportat la răspunsul înaintat de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea şi la faptul că a intervenit o cauză de reducere a pedepsei potrivit dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000.

S-a invocat în acest sens că inculpatul apelant a avut o poziţie procesuală constantă, a recunoscut comiterea faptei, a colaborat cu organele judiciare, provine dintr-o familie onestă, tatăl său este fost poliţist actualmente pensionar, mama sa lucrează în Anglia, ţară în care de altfel şi inculpatul are oferă certă de muncă. totodată a fost invocată şi practica recentă a Tribunalului Bihor în speţe similare.

Prin decizia penală nr. 120/A din 09.03.2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 170/15.10.2021 pronunţată de Tribunalul Bihor.

S-au reţinut în favoarea inculpatului A. dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi s-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului A. de la 3 ani 4 luni închisoare la 2 ani 6 luni închisoare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor B. şi A. durata reţinerii şi a măsurii arestării preventive la zi.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului inculpatului A. au rămas în sarcina statului.

Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, cu obligarea acestuia la plata către stat a sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în apel.

Analizând actele dosarului, în raport de motivele de apel şi din oficiu, sub toate aspectele de drept şi de fapt, conform art. 417 C. proc. pen., Curtea a apreciat că starea de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor.

S-a mai reţinut că inculpaţii B. şi A. au solicitat ca judecata să aibă loc în baza procedurii simplificate, recunoscând faptele reţinute în sarcina lor, cerere admisă de prima instanţă.

Curtea a constatat că infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani.

Deopotrivă, a reţinut că prima instanţă a identificat în mod corect incidenţa unei cauze obligatorii de reducere a limitelor de pedeapsă şi anume prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., precum şi a uneia facultative de agravare a răspunderii penale constând în reţinerea formei continuate a infracţiunii.

În faţa instanţei de apel s-a solicitat reţinerea cauzelor de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute fie de art. 15 din Legea nr. 143/2000, fie de art. 19 din Legea nr. 682/2002, precum şi reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a), b) C. pen.

Curtea a reţinut că cele două cauze de reducere a limitelor de pedeapsă sunt în mare măsură similare, principala deosebire dintre cele două cauze de reducere a limitelor de pedeapsă constă în momentul la care au intervenit acţiunile de denunţare, respectiv facilitare de tragere la răspundere penală a altor persoane. În cazul primei, aceasta trebuie să se situeze în cursul urmăririi penale, pe când în cazul celei de-a două, poate fi făcută şi în cursul judecăţii. Întrucât conduita inculpatului este unică, aceeaşi împrejurare nu poate primi de două ori valenţă atenuantă.

În speţă, potrivit adresei D.I.I.C.O.T. nr. 2032/III.13/2022, ambii inculpaţi au formulat denunţuri. Denunţul formulat de inculpatul B. a fost însă fără valoare şi nu a fost apt să ducă la identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane implicate în traficul de droguri. În schimb, cel formulat de inculpatul A. a condus la dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de două persoane, apreciindu-se că devin incidente dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000.

Inculpatul B. a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., iar inculpatul A. a solicitat reţinerea celei prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

Curtea a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului B. este egală cu minimul special obţinut în urma aplicării cauzei obligatorii de reducere a limitelor de pedeapsă, iar sub acesta, în lipsa constatării incidenţei altor situaţii atenuante, nu se poate coborî.

Pedeapsa aplicată inculpatului A. a fost reindividualizată ca urmare a reţinerii în favoarea acestuia a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, reducând limitele de pedeapsă cu jumătate. Ca atare, pedeapsa principală aplicată de prima instanţă de 3 ani 4 luni închisoare va fi redusă la 2 ani 6 luni închisoare.

Ca modalitate de executare, în ceea ce îi priveşte pe ambii inculpaţi, Curtea a reţinut că în cazul inculpatului B., singura posibilă este cea în regim de detenţie dat fiind cuantumul pedepsei, iar în cazul inculpatului A., regimul de executare al pedepsei în detenţie a fost corect stabilit de prima instanţă.

Împotriva deciziei penale nr. 120/A din 09.03.2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

În motivarea căii de atac, recurentul inculpat a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casaţie, întrucât i s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În motivele scrise, a susţinut în esenţă că, având în vedere că prima instanţă a reţinut în sarcina sa incidenţa unei cauze obligatorii de reducere a limitelor de pedeapsă şi anume prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. aplicându-i o pedeapsă de 3 ani 4 luni închisoare (minimul special prevăzut de lege), iar instanţa de apel a reţinut cauza legală de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 15 din Legea nr. 143/2000, instanţa de apel trebuia să facă aplicarea art. 79 alin. (1) C. pen. respectiv să reducă mai întâi limitele de pedeapsă la jumătate, respectiv între 2 ani şi 6 luni şi 6 ani închisoare, iar apoi să facă aplicarea dispoziţiilor 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv să-i aplice o pedeapsă cuprinsă între 20 luni şi 4 ani închisoare.

Întrucât hotărârea primei instanţe a fost atacată doar de către recurent, D.I.I.C.O.T. nedeclarând apel în cauză, iar prima instanţă i-a aplicat minimul pedepsei rezultat în urma reducerii minimului special cu o treime ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., fără a-i fi reţinute şi prevederile art. 15 din Legea nr. 143/2000, deoarece acestea au putut fi valorificate doar în urma adresei D.I.I.C.O.T. nr. 2032/111.13/2022 din data de 08.02.2022, adresă ce a parvenit la dosar ulterior pronunţării hotărârii de către prima instanţă, a apreciat că instanţa de apel trebuia să aplice pedeapsa minimă rezultantă în urma aplicării succesive a celor două cauze legale de reducere a pedepsei invocate mai sus, conform art. 79 alin. (1) C. pen., respectiv pedeapsa de 20 de luni închisoare (1 an şi 8 luni).

Faţă de condamnarea la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni, a considerat că instanţa de apel a nesocotit principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, fiind incident astfel cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În concluzie, a solicitat să se dispună condamnarea la o pedeapsă în limitele prevăzute de lege, redusă conform art. 79 alin. (1) C. pen. prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la cauzele de reducere a pedepsei prevăzute de art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. referitoare la judecata în baza procedurii simplificate privind recunoaşterea învinuirii, cu respectarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, respectiv la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare.

Prin încheierea din data de 18 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 120/A din 09.03.2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 15 iunie 2022, cu citarea recurentului inculpat la locul de detenţie şi încunoştinţarea apărătorului ales.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casaţie pe fond, 15 iunie 2022, Înalta Curte a primit concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând pe fond recursul în casaţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., declarat de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în considerarea cazului menţionat (pct. 12 al art. 438 C. proc. pen.) constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

Prin intermediul acestui caz de casare, se permite doar o verificare a cuantumului sau a tipului pedepselor aplicate, comparativ cu pedepsele prevăzute de dispoziţiile legale, dar pe baza încadrării stabilite prin hotărârea atacată.

Astfel, prin pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel, pe această cale neputându-se realiza o individualizare a pedepsei.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel." (decizia nr. 463/RC/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro)

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Concluzia este aceeaşi nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci şi a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecinţe în planul tratamentului sancţionator (decizia penală nr. 15 din 13 ianuarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată pe www.x.ro).

Este cazul manifestării de voinţă a recurentului inculpat A. intervenită pe parcursul procesului penal, orientată spre obţinerea unui tratament sancţionator mai blând, manifestare al cărei conţinut obiectiv nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casaţie, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reţinute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoaşterii acestuia direct pe calea recursului în casaţie.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cele criticate de recurentul inculpat A. în recurs în casaţie vizează faptul că deşi instanţa de apel a reţinut cauza legală de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 15 din Legea nr. 143/2000, trebuia să facă aplicarea art. 79 alin. (1) C. pen., respectiv să reducă mai întâi limitele de pedeapsă la jumătate, iar apoi să facă aplicarea dispoziţiilor 396 alin. (10) C. proc. pen.

Această critică nu aduce în discuţie veritabile aspecte de nelegalitate a pedepsei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin critica sa, recurentul inculpat A. tinde la o reevaluare a însuşi conţinutului acestor particularităţi şi a interpretării date acestora, în scopul recunoaşterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancţionator.

Or, această critică a recurentului nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de către recurent, precum niciunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege, fiind o chestiune de apreciere a instanţei de fond/apel, aceasta fiind singura în măsură să stabilească dacă, în contextul concret al unei cauze, un inculpat a recunoscut toate faptele necondiţionat potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

Aşa cum s-a argumentat în precedent, limitarea obiectului judecăţii în recurs în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii procesual penale sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund, în mod real, unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Limitarea la chestiuni exclusiv de drept a demersului analitic al instanţei de recurs în casaţie este confirmată de jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, exemplificativă în materia de referinţă fiind decizia nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017 a instanţei supreme (publicată pe www.x.ro), potrivit căreia "cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză".

Distinct de aceste argumente, Înalta Curte constată că prin hotărârea instanţei de fond inculpatul A. a fost condamnat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), la o pedeapsă de 3 ani 4 luni închisoare.

Instanţa de apel, reţinând în favoarea inculpatului A. dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000 a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului A. de la 3 ani 4 luni închisoare la 2 ani 6 luni închisoare.

Totodată, se reţine că instanţa de apel a apreciat că nu se justifică suspendarea executării pedepsei având în vedere gravitatea faptei, de numărul şi natura comprimatelor deţinute, respectiv comercializate, de faptul că implicarea în activitatea infracţională a fost făcută exclusiv în scopul obţinerii în mod facil a unor sume de bani, acesta nefiind consumator de droguri.

Verificând conformitatea deciziei atacate cu regulile de drept aplicabile, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor legale.

Astfel, pentru infracţiunea săvârşită de inculpatul A. prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 pedeapsa este de la 5 la 12 ani închisoare iar, prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. s-a redus, având limite cuprinse între 1 an şi 8 luni şi 4 ani închisoare, astfel încât, pedeapsa stabilită de instanţa de apel, în cuantum de 2 ani şi 6 luni, se încadrează în aceste limite, fiind legală şi temeinică.

Reindividualizarea cuantumului pedepselor se circumscriu unui proces de apreciere şi analiză asupra criteriilor din art. 74 din C. pen., în mod efectiv, şi anume: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, ceea ce excede legalităţii cazului de casare menţionat.

A solicita Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel sub aspectul criticat echivalează cu a supune unei noi judecăţi nu legalitatea pedepsei aplicate recurentului, prin raportare la datele particulare ale speţei, ci înseşi datele în discuţie, ceea ce excede scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate prin art. 433 şi 447 C. proc. pen.

În raport de critica apărării, conform căreia s-a agravat situaţia juridică a inculpatului în propria sa cale de atac aceasta este neîntemeiată, având în vedere că instanţa de apel a redus pedeapsa inculpatului de la 3 ani şi 4 luni închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare.

De asemenea, Înalta Curte consideră criticile mai sus menţionate de către recurentul inculpat A., că nu pot fi examinate prin niciun alt caz de recurs în casaţie, aşa cum acestea sunt în mod strict şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., neputându-se extinde sfera de analiză pe cale de interpretare, întrucât recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce vizează situaţii de nelegalitate asupra unor chestiuni de drept în mod concret evidenţiate, însă în contextul prezentei cauze, cele susţinute de către apărare nu se regăsesc în cele expuse de legiuitor, aşa încât o interpretare extensivă, în raport cu cele invocate, este exclusă, excedând cadrului procesual reglementat al recursului în casaţie.

Prin urmare, se constată că instanţa de apel a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale, astfel că pedeapsa la care a fost condamnat recurentul inculpat, prin raportare la încadrarea juridică reţinută în cauză, este în limitele legii.

Pentru considerentele prezentate, constatând că aspectele invocate de recurentul inculpat A. în recurs în casaţie nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., sau vreunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 120/A din data de 9 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 120/A din data de 9 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2022.