Conviction for embezzlement and money laundering despite termination of predicate tax evasion proceedings for full damage recovery

Asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 123 din data de 9.07.2021 pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., delapidare, prev. de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost reţinută pentru o durată de 24 ore (21/22.11.2012) şi arestată preventiv de la 29.11.2012 la 11.12.2012 inclusiv şi de la 29.03.2013 la 14.05.2013 inclusiv.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata B., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. complicitate la spălarea banilor, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost reţinută pentru o durată de 24 ore (21/22.11.2012) şi arestată preventiv de la 29.11.2012 la 27.12.2012 inclusiv.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitară inculpata C., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. complicitate la spălare de bani, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. complicitate la infracţiunea de delapidare, prev. de art. 26 din C. pen. raportat la art. 2151, alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost reţinută pentru o durată de 24 ore (21/22.11.2012).

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata S.C. D. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata S.C. E. S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata S.C. F. S.R.L. (fostă G. şi H.) pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Au fost respinse acţiunile civile formulate de părţile civile A.N.A.F. şi S.C. I. S.R.L., ca nefondate.

A fost respinsă cererea formulată de inculpata A. privind restituirea sumei de 162.010,28 RON achitată de S.C. I. S.R.L. în contul de prejudiciu la bugetul de stat, şi a dobânzii aferente.

S-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii instituite prin ordonanţa din data de 21.11.2012 emisă în dosar nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, asupra bunurilor imobile şi mobile, proprietatea inculpatelor A., C., B., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.

S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin procesul-verbal din data de 23.11.2012, în baza ordonanţei din data de 21.11.2012 emisă în dosar nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, asupra bunului imobil, constând în teren, în suprafaţă de 2090 mp, situat în loc. Haieu - Băile Felix, com. Sânmartin, intabulat în cartea funciară sub nr. x, nr. cadastral x şi care aparţine S.C. I. S.R.L.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, partea civilă A.N.A.F.- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi inculpaţii A., S.C. E. S.R.L. şi S.C. I. S.R.L.

Inculpata A. a solicitat admiterea apelului raportat strict la legalitatea hotărârii primei instanţe cu privire la modul de soluţionare al laturii civile, în condiţiile în care deşi s-a pronunţat o soluţie de achitare pentru că fapta nu există, sumele achitate de către inculpată personal, în contul societăţii, nu i-au fost restituite.

Prin decizia penală nr. 1448/A din data de 22 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi de către părţile civile ANAF - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi S.C. I. S.R.L., împotriva sentinţei penale nr. 123/P/2020 a Tribunalului Bihor, pe care a desfiinţat-o în parte, în latura penală şi civilă.

Pronunţând o nouă hotărâre:

S-a constatat că încadrarea juridică a faptei de evaziune fiscală este cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, desfiinţând în parte, sub acest aspect, cele dispuse prin încheierea penală din data de 21.05.2020 a Tribunalului Bihor referitor la reţinerea şi a alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, pe care îl înlătură.

S-a constatat că infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 este în prezent reglementată de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

S-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea veche.

S-a constatat că prejudiciul din prezenta cauză este de 219.316 RON (E. SRL), respectiv de 162.010 RON (SC J. SRL) şi că prejudiciul majorat cu 20% a fost achitat integral, prin compensarea sumei de 131.573 RON şi plata sumelor de 87.743 RON şi a sumei de 43.864 RON reprezentând majorarea de 20% pentru prejudiciul de 219.316 RON, respectiv prin plata sumei de 162.010 RON (SC J. SRL) şi a sumei de 32.402 reprezentând majorarea de 20% pentru prejudiciul de 162.010 RON.

S-a constatat că au fost achitate accesoriile în sumă de 24.535 RON pentru prejudiciul de 219.316 RON, respectiv în sumă de 20.026 RON pentru prejudiciul de 162.010 RON .

I. În temeiul art. 396 alin. (6), art. 16 lit. h) C. proc. pen., art. 10 alin. (11) şi alin. (12) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A., pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., a inculpatei B., pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 37 lit. b) vechiul C. pen., a inculpatei C., pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., a inculpatei S.C. D. S.R.L., pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi a inculpatei S.C. E. S.R.L., pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen.

II. A fost menţinută soluţia de achitare în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. pentru inculpata S.C. F. S.R.L. (fostă G. şi H.) pentru complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

III. În temeiul art. 2151 alin. (1) şi (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., art. 74 lit. a) şi alin. (2), art. 76 lit. a) vechiul C. pen., şi art. 5 noul C. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de:

- 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 1 an a dreptului prev. de art. 64 lit. c) vechiul C. pen., dreptul de a desfăşura o activitate de natura celei folosite la comiterea infracţiunii respectiv dreptul de a fi administrator de societate comercială, pentru comiterea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

În temeiul art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. (2), art. 76 lit. c) vechiul C. pen., şi art. 5 noul C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de:

- 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) vechiul C. pen. s-a constatat concursul de infracţiuni şi a contopit pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 1 an a dreptului prev. de art. 64 lit. c) vechiul C. pen., dreptul de a desfăşura o activitate de natura celei folosite la comiterea infracţiunii respectiv dreptul de a fi administrator de societate comercială.

În temeiul art. 71 alin. (2) vechiul C. pen. au fost interzise inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

S-a constatat că inculpata A. a fost reţinută pentru o durată de 24 ore (21/22.11.2012) şi arestată preventiv de la 29.11.2012 la 11.12.2012 inclusiv şi de la 29.03.2013 la 14.05.2013 inclusiv.

III. 2. În temeiul art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 2151 alin. (1) şi (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., art. 74 lit. a) şi alin. (2), art. 76 lit. a) vechiul C. pen., şi art. 5 noul C. pen., a fost condamnată inculpata C., la pedeapsa de:

- 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 1 an a dreptului prev. de art. 64 lit. c) vechiul C. pen., dreptul de a desfăşura o activitate de natura celei folosite la comiterea infracţiunii respectiv dreptul de a fi administrator de societate comercială, pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

În temeiul art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. (2), art. 76 lit. c) vechiul C. pen., şi art. 5 noul C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de:

- 1 an închisoare, pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de spălare de bani.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) vechiul C. pen. s-a constatat concursul de infracţiuni şi au fost contopite pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 1 an a dreptului prev. de art. 64 lit. c) vechiul C. pen., dreptul de a desfăşura o activitate de natura celei folosite la comiterea infracţiunii respectiv dreptul de a fi administrator de societate comercială.

În temeiul art. 71 alin. (2) vechiul C. pen. au fost interzise inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

S-a constatat că inculpata C. a fost reţinută pentru o durată de 24 ore (21/22.11.2012).

În temeiul art. 861, 862 vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpatelor A. şi C. şi s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 alin. (1) vechiul C. pen., au fost obligate inculpatele ca, pe durata termenului de încercare de 5 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

A fost atrasă atenţia inculpatelor asupra dispoziţiilor art. 864 din vechiul C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepselor, respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau a neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere, constând în revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia în întregime, fără a se contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpatelor A. şi C. s-a dispus suspendarea şi executarea pedepsei accesorii.

III. 3. În temeiul art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) vechiul C. pen., art. 37 lit. b) vechiul C. pen., art. 5 noul C. pen., a fost condamnată inculpata B., la pedeapsa de:

- 1 an închisoare, pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de spălare de bani.

S-a constatat că prezenta infracţiune este concurentă cu infracţiunile pentru care s-a dispus contopirea de pedepse prin sentinţa penală nr. 427 din data de 23.11.2018 a Tribunalului Arad, definitivă şi menţinută prin decizia penală nr. 7/CO din data de 17.01.2019 a Curţii de Apel Timişoara.

Au fost descontopite pedepsele contopite prin sentinţa penală nr. 427 din data de 23.11.2018 a Tribunalului Arad în pedepsele componente, respectiv:

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. 1968,

- 412 zile închisoare, rest neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 579/2008

- sporul de o lună aplicat;

- pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.,

- 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.,

- pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 159/P/2011 a Tribunalului Bihor, care este o pedeapsă rezultantă ca urmare a contopirii, conform art. 39 alin. (1) C. pen., a pedepsei de 4 ani închisoare cu primul termen al recidivei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicat prin sentinţa penală nr. 1000/2006 a Judecătoriei Oradea.

- pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare care au fost contopite prin sentinţa penală nr. 342/2007 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi ulterior prin sentinţa penală nr. 579/2008 a Judecătoriei Oradea;

- trei pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare, contopite prin sentinţa penală nr. 1346/2007 a Judecătoriei Oradea,

- 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 697/2006 a Judecătoriei Oradea,

- 5 ani pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen., după executarea pedepsei principale,

- sporul de 1 an închisoare, aplicată conform sentinţei penale nr. 998/15.06.2007 a Judecătoriei Oradea,

- pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată conform sentinţei penale nr. 998/15.06.2007 a Judecătoriei Oradea,

- două pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată conform sentinţei penale nr. 998/15.06.2007 a Judecătoriei Oradea,

- pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată conform sentinţei penale nr. 998/15.06.2007 a Judecătoriei Oradea,

- pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1254/11.10.2010 a Judecătoriei Oradea, care este o pedeapsă rezultantă ca urmare a contopirii conform art. 39 alin. (1) C. pen., a pedepsei de 4 ani închisoare cu primul termen al recidivei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicat prin sentinţa penală nr. 1000/2006 a Judecătoriei Oradea,

- pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare care au fost contopite prin sentinţa penală nr. 342/2007 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi ulterior, prin sentinţa penală nr. 579/2008 a Judecătoriei Oradea,

- 5 ani pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen., după executarea pedepsei principale,

- sporul de 2 ani închisoare aplicat;

- 5 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 346/25.11.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 17/C/05.03.2015 a Curţii de Apel Oradea.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1968, au fost contopite pedepsele individualizate de mai sus, cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta, inculpata B. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) şi g) C. pen., după executarea pedepsei principale.

Deduce din pedeapsa rezultantă perioadele executate, după cum urmează: 14.09.2000 - 08.11.2000, 14.03.2001-20.032001, 31.03.2006 - 04.07.2007, 04.10.2007 - 14.12.2007, 15.02.2008 - 03.12.2008,16.06.2009 - 23.06.2009, 31.10.2011 - 23.05.2012, 29.11.2012 - 27.12.2012, 22.06.2018 - 01.09.2020 precum şi perioada reţinerii pentru o durată de 24 ore (21/22.11.2012) din prezenta cauză.

S-a constatat executată pedeapsa, în baza deducerilor mai sus menţionate, prin liberarea condiţionată din data de 01.09.2020.

IV. S-a constatat recuperat integral prejudiciul cauzat părţii civile ANAF - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor.

În temeiul art. 397 raportat la art. 25 C. proc. pen., art. 1357 şi următoarele C. civ., au fost obligate inculpatele A. şi C. să plătească părţii civile S.C. I. S.R.L., cu sediul procesual ales la Cabinet de Insolvenţă K., suma de 769.071,78 RON cu titlu de daune materiale.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) vechiul C. pen. s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului a sumei de 336.040 RON de la inculpata A.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin Ordonanţa din data de 21.11.2012 emisă în dosar nr. x/2012 asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei A.

Au fost menţinute dispoziţiile din sentinţa primei instanţe referitoare la ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului penal din data de 23.11.2012, în baza Ordonanţei din data de 21.11.2012 emisă în dosar nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor asupra imobilului teren de 2090 mp, situat în comuna Sânmartin, localitatea Haieu - Băile Felix, înscris în CF x NDF, nr. cadastral x, proprietatea S.C. I. S.R.L. Şuncuiuş.

Au fost menţinute dispoziţiile din sentinţa primei instanţe referitoare la ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa din data de 21.11.2012 emisă în dosar nr. x/2012 asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatelor C., B., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa primei instanţe care nu contravin prezentei decizii.

Au fost obligate inculpatele, mai puţin S.C. F. S.R.L., să plătească sumele de câte 1.500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului la fond.

V. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatele A. şi S.C. E. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligate inculpatele A. şi S.C. E. S.R.L. să plătească sumele de câte 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului în apel, iar conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut:

În drept, faptele inculpatei A., care în perioada decembrie 2011 - octombrie 2012 în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. I. S.R.L. Şuncuiuş, respectiv în calitate de administrator de fapt la S.C. E. S.R.L. Şuncuiuş a virat succesiv din conturile celor două societăţi comerciale suma totală de 1.105.111,78 RON în conturile S.C. D. S.R.L., administrată de inculpata C., sub pretextul necorespunzător realităţii al plăţii unor facturi, după care a reprimit imediat sumele achitate de la inculpata C., fiind retrase de aceasta din urmă de la S.C. D. S.R.L. sub diferite justificări false, inclusiv prin interpunerea altor firme (SC L. S.R.L., S.C. M. SRL), apoi le-a reintrodus în circuitul comercial legal sub formă de "creditare firmă" sau pentru achiziţionarea unor bunuri în interes personal, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) şi (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., şi de spălare de bani, în formă continuată, prev. în prezent de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 33 lit. a) vechiul C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 1448/A din data de 22 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de minori, la data de 28 decembrie 2021 inculpata A., prin apărător ales, avocat N. a declarat recurs în casaţie.

În motivarea scrisă a cererii sale, inculpata, prin apărător, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

S-a apreciat că raportat la modul în care a fost construită acuzaţia în rechizitoriu şi preluată în decizia nr. 1448/A/2021, în mod greşit s-a reţinut în sarcina inculpatei A. existenţa infracţiunilor de delapidare şi spălare a banilor.

Apărarea a susţinut că instanţa de apel a stabilit existenţa faptelor de delapidare şi spălare de bani pe baza împrejurării că inculpata A. ar fi virat sume de bani din conturile S.C. I. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L. în contul S.C. D. S.R.L. "sub pretextul necorespunzător realităţii al plăţii unor facturi în pofida faptului ca în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.

Or, atâta timp cât în cauza a fost reţinută cauza de nepedepsire şi s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la fapta de evaziune fiscală, instanţa de apel nu avea dreptul să aprecieze cu privire la existenta infracţiunii şi vinovăţia inculpatei. Dimpotrivă, întrucât nu s-a dispus o soluţie de condamnare pentru această infracţiune, prezumţia de nevinovăţie a inculpatei nu a fost afectată, fiind dispus încetarea procesului penal.

Cu alte cuvinte, susţine apărarea, sunt inadmisibile aserţiunile instanţei privind fictivitatea facturilor ori a relaţiilor comerciale sau cu referire la faptul că A. ar fi săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală şi ele denotă încălcarea gravă a prezumţiei de nevinovăţie.

Dispunând încetarea procesului penal datorită existenţei unei cauze de nepedepsire, inculpata, prin apărător arată că instanţa nu poate constata că s-a comis infracţiunea de evaziune fiscală ori că a săvârşit această infracţiune.

În caz contrar, ori de câte ori unul dintre participanţi achită prejudiciul în condiţiile art. 101 din Legea nr. 241/2005 ar echivala cu recunoaşterea faptei şi existenţa infracţiunii, ceea ce este profund nelegal şi incorect.

Tocmai de aceea art. 396 C. proc. pen. a prevăzut soluţia încetării procesului penal la alin. (6), distinctă de soluţiile de condamnare sau achitare.

Apărătorul a arătat că aceasta a fost şi raţiunea pentru care s-a prevăzut că plata de către un singur inculpat a prejudiciului majorat cu 20% va profita, ca şi cauză de nepedepsire, tuturor coinculpaţilor, pentru a se evita concluzii discriminatorii şi raţionamente eronate - cauza de nepedepsire operează în speţă, indiferent de poziţia inculpaţilor sau care dintre aceştia a achitat prejudiciul.

Prin urmare, nu există temei pentru a se aprecia că sumele de bani plătite de S.C. I. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L. către S.C. D. S.R.L. s-ar fi plătit "sub pretextul necorespunzător realităţii al plăţii unor facturi" ci au reprezentat plăţi de bunuri şi servicii livrate şi efectuate de S.C. D. S.R.L.

Pe cale de consecinţă, nu s-a cauzat un prejudiciu S.C. I. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L. prin plata acestor facturi, astfel încât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi fapta de delapidare nu este tipică.

Mai exact, în condiţiile în care atât în rechizitoriu cât şi în decizia recurată s-a reţinut că delapidarea s-ar fi comis în strânsă legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală, respectiv că sumele delapidate sunt cele care au format obiectul plăţilor facturilor "fictive" către S.C. D. S.R.L., fără a se putea constata fictivitatea facturilor, nu este întrunită latura obiectivă a infracţiunii de delapidare.

În condiţiile în care nu este tipică fapta de delapidare întrucât societăţile I. şi E. nu au fost prejudiciate, iar plăţile făcute de acestea către S.C. D. S.R.L. au avut o justificare contabilă, comercială şi legală, apărătorul a arătat că nu este îndeplinită condiţia de tipicitate a infracţiunii de spălare a banilor.

Astfel, pentru a exista spălare de bani este necesar ca banii ce se vor a fi spălaţi să provină din săvârşirea unei infracţiuni (predicat sau premisă). În lipsa acestei infracţiuni predicat fapta nu constituie infracţiune, nu este tipică.

Al doilea argument privind lipsa de tipicitate constă în reţinerea concomitentă a infracţiunilor de delapidare şi spălare de bani, fără a respecta standardul impus de Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie prin Decizia nr. 16/2016 cu privire la caracterul autonom şi suficienta individualizare a infracţiunii spălare de bani faţă de infracţiunea predicat.

Instanţa nu lămureşte ce s-a întâmplat cu suma de 1.105.111,78 RON, respectiv dacă a fost însuşită de inculpata A. în interes personal sau dacă a fost reintrodusă în societate sub formă de "creditare firmă". Nu se arată nici cât din această sumă ar fi fost introdusă în societate şi cât ar fi fost folosită la achiziţionarea de bunuri în interes personal, ce bunuri, ce valori etc.

Pe de o parte, pentru a fi delapidate, susţine apărarea, sumele de bani trebuiau să fie retrase din conturile societăţii şi însuşite de autor, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat. Pe de altă parte, dacă s-a dovedit că sumele de bani plătite către S.C. D. S.R.L. au ajuns înapoi la inculpata A. şi aceasta le-a introdus în "circuitul comercial" al societăţii, atunci nu s-a produs vreo pagubă în patrimoniul societăţii şi nu avem delapidare.

Modul în care faptele au fost reţinute şi descrise în decizia recurată, fără o delimitare clară a infracţiunii predicat de infracţiunea de spălare a banilor şi fără a fi indicată concret modalitatea în care s-ar fi spălat banii, denotă concluzia că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Fapta astfel cum a fost reţinută de instanţa apel nu este prevăzută de legea penală, lipsind tocmai elementul efectiv de "spălare".

Inculpata, prin apărător susţine că instanţa nu reţine că sumele de bani cu care a creditat societatea să fi provenit din infracţiuni, sau să fi ajuns apoi înapoi în piaţă, astfel încât să putem vorbi de sume "spălate".

Or, cheltuirea sumelor de bani provenite din infracţiuni nu poate întruni elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii de spălare de bani, întrucât nu s-a ascuns sursa acestora şi nici nu s-a disimulat natura acestora. În fapt, totul se rezumă la a dispune de un bun asupra căreia instanţa a statuat că provine din săvârşirea unei infracţiuni (în speţă, delapidare).

A interpreta în sens contrar, am accepta ca de fiecare dată când o persoană săvârşeşte o infracţiune şi dispune de bunul obţinut, să se reţină în sarcina sa infracţiunea de spălare de bani, ceea ce evident este nelegal.

Or, instanţa de judecată a reţinut ca un tot unitar, indivizibilă conduita inculpatei de a credita societatea cu sume de bani provenite din infracţiunea premisă de delapidare şi de cheltuire a acestor sume de bani în scop personal, aspect care nu întruneşte elementele de tipicitate.

Conduita de a cheltui sume de bani provenite din infracţiune, nu întruneşte elementele de tipicitate prev. de art. 29 alini (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 respectiv 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

În concluzie s-a solicitat: admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale nr. 1448/A7/22.11.2021 a Curţii de Apel Cluj, şi pronunţarea unei soluţii de achitare a inculpatei A. pentru infracţiunile de delapidare prev de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen./1969 şi spălare de bani prev de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din data de 23 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1448/A din 22 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2013.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 în compunere de 3 judecători şi s-a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 06 aprilie 2022, cu citarea părţilor.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 18 mai 2022, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1448/A din data de 22 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2013 Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

De asemenea, cazul de casare menţionat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

Critica potrivit cu care în mod greşit s-a reţinut în sarcina inculpatei A. existenţa infracţiunilor de delapidare şi spălare a banilor întrucât instanţa de apel a stabilit existenţa faptelor de delapidare şi spălare de bani pe baza împrejurării că inculpata A. ar fi virat sume de bani din conturile S.C. I. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L. în contul S.C. D. S.R.L. "sub pretextul necorespunzător realităţii al plăţii unor facturi în pofida faptului că în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., este apreciată de Înalta Curte ca fiind neîntemeiată şi aceasta în baza următoarelor considerente:

Potrivit art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005, "în cazul în care prejudiciul produs prin comiterea faptelor de la art. 8 sau 9 nu depăşeşte valoarea de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, iar în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, acesta, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se pedepseşte, aplicându-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare".

Este evident că prin textul legal mai sus reliefat se reglementează o cauză de nepedepsire, care se aplică dacă, în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral; în acest caz, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea, în aceste condiţii, a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare, text care prevede că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege. Cauza specială de aplicare a pedepsei principale a amenzii şi cauza de nepedepsire se aplică tuturor inculpaţilor, chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului.

Cauzele speciale de nepedepsire prevăzute în Partea specială a C. pen. sau în legi speciale care conţin dispoziţii penale sunt împrejurări, stări subiective care au în vedere conduita făptuitorului după săvârşirea faptei, astfel încât, în situaţia în care se constată incidenţa unor asemenea cauze, fapta este considerată infracţiune, fiind înlăturată doar consecinţa comiterii ei, respectiv răspunderea penală.

În consecinţă, cauze de nepedepsire (impunitate) sunt împrejurări, stări sau situaţii care au ca efect înlăturarea incidenţei pedepsei, în cazuri anume prevăzute de lege; aceste cauze constituie iertări anticipate de pedeapsă pe care legea le acordă făptuitorului, fie pentru că a avut o anumită conduită în legătură cu infracţiunea săvârşită, fie că are o anumită calitate care justifică această iertare, având efect numai cu privire la infracţiunile pentru care sunt prevăzute.

Cauzele care înlătură răspunderea penală sunt instituţii de drept penal care fac ca incidenţa şi funcţionarea constrângerii juridice penale să corespundă scopului legii penale şi scopului pedepsei. Ele sunt definite ca fiind acele stări, situaţii, împrejurări, posterioare săvârşirii infracţiunii, reglementate de lege, care conduc la stingerea raportului juridic penal de conflict.

Prin introducerea acestei cauze de nepedepsire în cazul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005, s-a urmărit facilitarea recuperării la bugetul statului a creanţelor rezultate prin săvârşirea faptelor de evaziune fiscală şi, corelativ, înlăturarea regimului sancţionator pentru persoanele care contribuie la recuperarea lor. În viziunea legiuitorului, recuperarea integrală a prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală este o împrejurare ulterioară săvârşirii infracţiunii şi care are ca efect înlăturarea regimului sancţionator.

Criteriul prejudiciului luat în considerare de legiuitor în evaluarea generică a pericolului social al faptelor de evaziune fiscală determină fie agravarea sa, atunci când prejudiciul depăşeşte un anumit nivel, fie scăderea ori înlăturarea sa, în ipoteza recuperării prejudiciului, şi explică, pe de o parte, caracterul tehnic, pecuniar al infracţiunii, iar, pe de altă parte, faptul că dincolo de considerentele de ordin general privind protejarea intereselor generale sunt avute în vedere creanţa bugetară, valoarea acesteia şi recuperarea ei.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1196 din 30 septembrie 2010 s-a reţinut că legiuitorul este liber să acorde anumite măsuri de favoare cu caracter penal, condiţionat de repararea prejudiciului cauzat tocmai pentru a încuraja comportamentul activ al inculpatului/învinuitului/făptuitorului în sensul diminuării consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite şi pentru a repune în circuitul bugetar sumele de bani ce au constituit obiectul prejudiciului. Rezultă că scopul cauzei de nepedepsire în materia infracţiunilor de evaziune fiscală este încurajarea comportamentului activ al făptuitorului în sensul diminuării consecinţelor faptei.

Relevantă este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 101 din 17 februarie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale Publicată în Monitorul Oficial nr. 295 din 24.03.2021 prin care s-a reţinut:

"Parag. 102. Curtea reţine că ceea ce se critică în realitate este faptul că legea reglementează o cauză specială de nepedepsire înlocuind răspunderea penală cu una civilă în cazul acoperirii prejudiciului, majorat cu 20%, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile.

Parag. 103. Legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili taxele şi impozitele, precum şi de a configura regimul juridic al acestora, întemeiate pe dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit paragrafului 15 al Deciziei nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014. În aceeaşi decizie, par. 16, Curtea a evocat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit că statul, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui just echilibru între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Curtea a statuat că însăşi existenţa statului şi a instituţiilor sale este condiţionată de disponibilitatea resurselor financiare şi de interesul unei mai eficiente colectări a impozitelor, iar adoptarea unui regim juridic special în materia creanţelor bugetare îşi găseşte fundamentul constituţional în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, conform cărora statul trebuie să asigure, printre altele, protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară. [Decizia nr. 554 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 20 februarie 2019, par. 35 şi 36].

Parag. 105. În cauza de faţă, obiectul juridic general al infracţiunilor de evaziune fiscală îl constituie relaţiile sociale referitoare la corecta stabilire şi realizare a veniturilor şi cheltuielilor bugetului public. Cu alte cuvinte, acestea protejează integritatea şi realitatea bugetului public. Bugetul public naţional îşi găseşte reglementarea în corpul Constituţiei, iar veniturile acestuia sub forma impozitelor, taxelor şi altor 17 contribuţii îşi găsesc, de asemenea, un fundament constituţional. Prin urmare, relaţiile sociale care se constituie şi se formează în legătură cu acest concept constituţional reprezintă valori cu statut constituţional. Însă, prin înlocuirea răspunderii penale în cazul dat, nu se poate susţine că s-a creat un vid de reglementare şi că această valoare socială nu mai beneficiază de nicio formă de ocrotire juridică reală sau adecvată.

Parag. 106. Din contră, legiuitorul a reglementat o normă suplă, menită să atingă scopul urmărit prin însăşi Legea nr. 241/2005. S-a reglementat un mecanism alternativ celui penal pentru a da posibilitatea reparării mai rapide a integrităţii deja afectate a bugetului public naţional. Legiuitorul a apreciat că o astfel de normă, care înlocuieşte răspunderea penală cu una civilă, este mai adecvată pentru atingerea mai rapidă a finalităţii urmărite.

Parag. 107. Curtea nu poate să constate decât că norma criticată nu reprezintă o invitaţie la încălcarea legii, ci cuprinde în sine o formă de sancţiune civilă, astfel că cel care a afectat integritatea bugetului public va trebui să plătească paguba efectiv suferită de bugetul de stat, majorată cu 20%, la care se vor plăti dobânzi şi penalităţi. Această majorare reprezintă o formă de sancţiune civilă care pedepseşte abaterea de la normele de drept. Astfel, având în vedere natura relaţiilor sociale încălcate, şi anume cele care intervin în materia financiară fiscală, legiuitorul are o largă marjă de apreciere în a identifica soluţiile cele mai adecvate atât în combaterea fenomenului evazionist, cât şi în recuperarea prejudiciilor suferite. Este opţiunea legiuitorului să aleagă mijloacele cele mai potrivite - de natură penală sau extrapenală - pentru a asigura alimentarea corectă şi rapidă a bugetului de stat, în condiţiile în care integritatea acestuia a fost afectată. În acest domeniu, care nu ţine de drepturile şi libertăţile fundamentale, marja de apreciere a legiuitorului în folosirea sau nu a mijloacelor de drept penal sau în modul de configurare a infracţiunilor este foarte mare.

Parag. 109. Prin Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 9 iunie 2017, par. 34, Curtea a statuat că prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie impun legiuitorului obligaţia de a lua măsuri în vederea apărării ordinii şi siguranţei publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul prevenirii stării de pericol şi a fenomenului infracţional, cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen. Or, reglementarea unui caz special de nepedepsire şi stabilirea, în mod corespunzător, a unei forme de răspundere civilă, ce constă în repararea prejudiciului şi plata unei despăgubiri distincte raportate la valoarea prejudiciului sunt departe de a consacra o încălcare a statului de drept, fiind mai degrabă o expresie a necesităţii identificării unor forme de răspundere coerente care să prevină şi să reparare integritatea bugetului public. În domeniul financiar, nu întotdeauna represiunea penală este soluţia solomonică, ci îmbinarea diverselor forme de răspundere care să permită adaptarea acţiunii statului la provocările pe care le implică atât prevenirea şi combaterea fenomenului evazionist, cât şi necesitatea recuperării rapide a sumelor cu care bugetul public a fost fraudat."

Cauzele de nepedepsire nu se confundă cu cauzele care înlătură caracterul penal al faptei care constau în anumite situaţii, stări, împrejurări existente în momentul săvârşirii faptei, care împiedică realizarea unei trăsături esenţiale a infracţiunii şi prin aceasta exclud caracterul penal al faptei, aceasta nu mai constituie infracţiune şi nu mai putem vorbi de o răspundere penală, care nu poate avea alt temei decât săvârşirea unei infracţiuni.

În raport de aspectele prezentate este cert că instanţa de apel, pentru a aplica cauza de nepedepsire avea obligaţia de a stabili existenţa infracţiunii de evaziune fiscală şi vinovăţia inculpatei A. în săvârşirea acesteia, ceea ce, de altfel a şi făcut.

Înalta Curte reafirmă că, în procedura recursului în casaţie nu mai poate analiza fictivitatea relaţiei comerciale a celor două societăţi comerciale aflate în administrarea de fapt sau de drept a inculpatei A. (E. S.R.L., S.C. J. SRL) cu societatea S.C. D. S.R.L., administrată de inculpata C., societate privită ca furnizor de bunuri şi servicii fictive pentru facturile menţionate în rechizitoriu, acest aspect fiind stabilit definitiv de instanţa de apel.

În condiţiile menţionate, toate aspectele învederare în apărare de recurenta inculpată A. privind inexistenţa infracţiunii de delapidare dar şi a infracţiunii de spălare de bani, ca o consecinţă a imposibilităţii instanţei de apel de a stabili comiterea de către inculpată a infracţiunii de evaziune fiscală, nu pot fi primite.

Pentru existenţa infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, subiectul activ al infracţiunii trebuie să evidenţieze în actele contabile sau în alte documente legale, cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori să evidenţieze operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Instanţa de apel a stabilit cu titlu definitiv fictivitatea relaţiei comerciale a celor două societăţi comerciale aflate în administrarea de fapt sau de drept a inculpatei A. (E. S.R.L., S.C. J. SRL) cu societatea S.C. D. S.R.L., administrată de inculpata C., societate privită ca furnizor de bunuri şi servicii fictive pentru facturile menţionate în rechizitoriu, mai puţin factura referitoare la platforma autoridicătoare.

Înalta Curte reţine că în cazul tipului de evaziune fiscală uzitat de inculpată, prin folosirea facturilor fictive, se urmăreşte atât fraudarea bugetului de stat cât şi camuflarea unor circuite economice evazioniste în cadrul cărora sunt implicate şi alte societăţi de la care, în mod real, se achiziţionează bunurile sau serviciile, însă la preţuri de achiziţie mult reduse faţă de preţul pieţei.

Observăm că, în speţă, elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală este diferit de elementul material al infracţiunii de delapidare.

Astfel, în cazul primei infracţiuni acesta s-a realizat prin înregistrarea în contabilitatea celor două societăţi comerciale a unor facturi fictive în vederea producerii de consecinţe din punct de vedere fiscal, spre deosebire de infracţiunea de delapidare care s-a realizat prin însuşirea de către inculpată, din conturile S.C. E. S.R.L. şi S.C. J. S.R.L., a sumelor de bani reprezentând contravaloarea facturilor fictive emise de S.C. D. S.R.L., sume de bani care au ajuns în final la inculpata A. şi aceasta cu concursul inculpatei C., în calitatea sa de reprezentant legal al S.C. D. S.R.L., astfel cum, în mod definitiv a stabilit instanţa de apel.

Însuşirea, ca acţiune prin care se realizează elementul material al infracţiunii de delapidare, constă în scoaterea unui bun din posesia sau detenţia unei persoane juridice şi trecerea acestuia în stăpânirea făptuitorului care poate să dispună de el, ceea ce corespunde cu situaţia de fapt reţinută şi de instanţa de apel în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că, deşi operaţiunile comerciale sunt fictive, transferul sumelor de bani aferente acestora a fost efectiv realizat, mişcarea sumelor de bani fiind reală, aspect ce prezintă o deosebită importanţă atât sub aspectul reţinerii şi individualizării infracţiunilor de delapidare şi spălare de bani, astfel cum se va evidenţia.

Latura obiectivă a infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, constă în ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni. Atât acţiunea de ascundere, cât şi acţiunea de disimulare a adevăratei naturi a provenienţei bunului vizează în fapt un ansamblu de fapte concrete prin care cel care spală bani urmăreşte să confere o aparenţă de legalitate produsului infracţiunilor.

Acţiunile ce constituie element material al infracţiunii în această variantă se realizează prin operaţiuni juridice, economice, financiare etc., care se raportează la natura, originea, situarea, circulaţia, dispoziţia sau oricare drepturi asupra bunurilor, cunoscând că aceste bunuri provin din săvârşirea de infracţiuni.

Cele două acţiuni, de ascundere şi de disimulare se referă la: - provenienţa bunului (sursa, originea); - situaţia bunului (cui aparţine acesta); - situarea bunului (locul unde se află acesta); - cine are puterea de dispoziţie asupra bunului; - circulaţia bunului (circuitele, traseele pe care bunul le parcurge); - proprietarul bunului.

În general, operaţiunile care asigură deghizarea originii ilegale a bunurilor pot îmbrăca forma convenţiilor civile, cum ar fi, vânzarea-cumpărarea, împrumutul, gajarea, transferul, livrarea, orice altă dispunere de proprietate, scoaterea din depozit, schimbul valutei, prelungirea creditului, cumpărarea sau vânzarea de acţiuni, utilizarea depozitelor etc.

Înalta Curte reţine că suma de bani însuşită de inculpata A. aparţinea celor două societăţi comerciale reprezentate de aceasta însă, prin comiterea infracţiunii de delapidare, aceiaşi sumă de bani a intrat în patrimoniul inculpatei, fiind considerată bun personal şi de care inculpata a dispus, în parte, prin creditarea propriilor societăţi, act care reprezintă un împrumut al asociatului pentru propria societate cât şi prin achiziţionarea de bunuri în interes personal.

În această modalitate s-a ascuns şi s-a disimulat adevărata provenienţă şi situaţie a sumei de bani aceasta fiind bun propriu al celor două societăţi comerciale, de care puteau dispune numai acestea în scopul realizării obiectului de activitate şi obţinerii de profit, ajungându-se la situaţia ca suma de bani să fie înregistrată ca pasiv al societăţilor comerciale, pasiv reprezentat de împrumutul datorat inculpatei.

Având în vedere că activitatea comercială a celor două societăţi comerciale a continuat şi după momentul creditării este evident că suma de bani a fost reintrodusă în circuitul comercial dar nu ca sumă de bani aparţinând societăţilor comerciale ci ca bun propriu al inculpatei.

Înalta Curte observă că, în speţă, nu se reţine o simplă folosire a sumelor de bani de către inculpata A. întrucât, aceasta, ulterior comiterii infracţiunii de delapidare, a încheiat un act de împrumut cu propriile societăţi prin care le-a creditat, sumele de bani intrând în circuitul comercial cu o altă provenienţă şi situaţie decât cea reală.

În raport de considerentele reliefate, Înalta Curte nu poate primi criticile potrivit cu care nu ar exista o delimitare clară a infracţiunii predicat de infracţiunea de spălare a banilor şi că, astfel faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1448/A din data de 22 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2013.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., C. şi B., în cuantum de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1448/A din data de 22 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2013.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., C. şi B., în cuantum de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM