Inadmissibility of execution challenge to modify sentence of foreign criminal judgment recognized under international cooperation law

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 14 din 08 martie 2022 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, în baza art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 76/08 decembrie 2015 a Curţii de Apel Suceava.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Suceava a reţinut următoarele:

Prin contestaţia la executare formulată, persoana condamnată A. a solicitat reducerea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. T20147356 din 10.04.2015 pronunţată de Curtea Coroanei Harrow - Marea Britanie, hotărâre recunoscută prin sentinţa penală nr. 76 din data de 08.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2015.

În concret, condamnatul a susţinut că, în mod greşit, s-a reţinut de Curtea de Apel Suceava că ar fi comis nouă infracţiuni, în realitate fiind vorba despre cinci infracţiuni, faptele de viol fiind comise împotriva aceleiaşi persoane, impunându-se contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente, conform art. 40 din C. pen.

În vederea soluţionării cererii, au fost ataşate copii ale sentinţelor penale nr. 76/08 decembrie 2015 şi nr. 31/12 martie 2018 ale Curţii de Apel Suceava.

Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 76 din data de 08 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin neapelare la data de 02 februarie 2016, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la transferul lui A., condamnat de către autorităţile judiciare din Marea Britanie la pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. T20147356 din 10.04.2015 pronunţată de Curtea Coroanei Harrow - Marea Britanie, în a cărei executare se află.

În temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) raportat la art. 155 din Legea nr. 302/2004, s-a procedat la recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. T20147356 din 10 aprilie 2015 pronunţată de Curtea Coroanei Harrow - Marea Britanie, definitivă la data de 10 aprilie 2015, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa de 15 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- trafic de persoane, prev. de secţiunea 57 alin. (1) din Legea împotriva infracţiunilor de natură sexuală din 2003, care îşi găseşte corespondent în legislaţia română în infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (art. 210 din C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- trafic de persoane, prev. în secţiunea 58 alin. (1) din aceeaşi lege, care îşi găseşte corespondent în legislaţia română în infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (art. 210 din C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- organizare a activităţilor de prostituţie, în scopul obţinerii de foloase pentru sine, prev. în secţiunea 53 alin. (1) din aceeaşi lege, care îşi găseşte corespondent în legislaţia română în infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 329 din C. pen. din 1969 (art. 213 din C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- 5 infracţiuni de viol, prev. în secţiunea 1 alin. (1) din Legea infracţiunilor sexuale din 2003, care îşi găsesc corespondent în legislaţia română în infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1) din C. pen. din 1969 (art. 218 din C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- deţinere a unui document de identitate fals cu intenţii necurate, prev. în secţiunea 4 din Legea actelor de identitate din 2010, care îşi găseşte corespondent în legislaţia română în infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 291 din C. pen. din 1969 (art. 323 din C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, au fost adaptate cele cinci pedepse a câte 12 ani închisoare stabilite persoanei transferabile A. de către autorităţile judiciare din Marea Britanie pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de viol, prev. în secţiunea 1 alin. (1) din Legea infracţiunilor sexuale din 2003, în sensul reducerii fiecăreia dintre ele la câte 10 ani închisoare, reprezentând limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei rezultante de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. T20147356 din 10.04.2015 pronunţată de Curtea Coroanei Harrow - Marea Britanie, definitivă la data de 10 aprilie 2015, s-a dedus perioada executată de către persoana transferabilă A., de la data de 10 aprilie 2015 la zi şi s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinţei.

Pentru a hotărî în acest sens, instanţa a constatat că, raportat la situaţia de fapt reţinută în considerentele hotărârii pronunţate de autorităţile din Marea Britanie, infracţiunile pentru care persoana transferabilă a fost condamnată îşi găsesc corespondent în C. pen. român, astfel: infracţiunea de trafic de persoane, prev. de secţiunea 57 alin. (1) din Legea împotriva infracţiunilor de natură sexuală din 2003 îşi găseşte corespondent în legislaţia română în infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (art. 210 din C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi care este sancţionată cu închisoare de la 5 ani la 15 ani (3 ani la 10 ani); infracţiunea de trafic de persoane, prev. în secţiunea 58 alin. (1) din aceeaşi lege, îşi găseşte corespondent în legislaţia română în infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (art. 210 din C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi care este sancţionată cu închisoare de la 5 ani la 15 ani (3 ani la 10 ani); infracţiunea de organizare a activităţilor de prostituţie, în scopul obţinerii de foloase pentru sine, prev. în secţiunea 53 alin. (1) din aceeaşi lege, îşi găseşte corespondent în legislaţia română în infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 329 din C. pen. din 1969 (art. 213 din C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi care este sancţionată cu închisoare de la 2 ani la 7 ani (2 ani la 7 ani); 5 infracţiuni de viol, prev. în secţiunea 1 alin. (1) din Legea infracţiunilor sexuale din 2003, îşi găsesc corespondent în legislaţia română în infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1) din C. pen. din 1969 (art. 218 din C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi care este sancţionată cu închisoare de la 3 ani la 10 ani (3 ani la 10 ani); infracţiunea de deţinere a unui document de identitate fals cu intenţii necurate, prev. în secţiunea 4 din Legea actelor de identitate din 2010, îşi găseşte corespondent în legislaţia română în infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 291 din C. pen. din 1969 (art. 323 din C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi care este sancţionată cu închisoare de la 3 luni la 3 ani (3 luni la 3 ani sau amendă).

Instanţa a mai constatat că pedepsele stabilite în sarcina persoanei transferabile pentru săvârşirea infracţiunilor de viol sunt într-un cuantum situat peste limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română, impunându-se o adaptare a lor, astfel că a procedat la reducerea pedepselor de 12 ani, aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiunea similară, respectiv 10 ani închisoare. În continuare, în aplicarea prevederilor art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 cu referire la situaţia concursului de infracţiuni, ultima cu trimitere şi la art. 5 din C. pen., instanţa a reţinut că nu se impune modificarea pedepsei rezultante dispusă de autorităţile judiciare din Marea Britanie, întrucât aceasta nu depăşeşte limita maximă generală a pedepsei închisorii şi nici limita maximă a pedepsei rezultante admise de legea penală română.

Examinând actele dosarului, Curtea de Apel Suceava a constatat că, prin contestaţia la executare formulată, petentul condamnat A. a solicitat, în esenţă, adaptarea pedepsei aplicată printr-o hotărâre de condamnare pronunţată de către autorităţile altui stat şi recunoscută de instanţa română.

În cauză, pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare, aplicată de autorităţile judiciare din Marea Britanie, a fost stabilită în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 302/2004 şi nu poate fi redusă prin intermediul contestaţiei la executare prevăzute de art. 598 din C. proc. pen., întrucât ar fi încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive pronunţate anterior, respectiv sentinţa penală nr. 76 din data de 08 decembrie 2015 a Curţii de Apel Suceava.

Adaptarea pedepsei nu se poate face după rămânerea definitivă a hotărârii instanţei române de recunoaştere a hotărârii de condamnare pronunţată de către autorităţile altui stat, ca în cauza de faţă, pe calea unei contestaţii la executare, întrucât aceasta din urmă reprezintă un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin care se soluţionează anumite incidente apărute cu ocazia punerii în executare sau pe parcursul executării hotărârilor penale, ce se limitează la cazurile expres prevăzute în art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.. Prin acest mijloc prevăzut de lege nu se poate schimba sau modifica soluţia pronunţată de instanţă ce a intrat în putere de lucru judecat, aceasta putându-se realiza numai prin intermediul căilor de atac în limitele prevăzute de lege în ceea ce priveşte exercitarea acestora.

Adaptarea pedepsei aplicată de un stat străin se poate face doar în condiţiile art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, care reglementează formele de cooperare judiciară internaţională în materie penală şi prevăd că, anterior pronunţării sentinţei, instanţa solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei, să precizeze dacă şi în ce condiţii este de acord cu recunoaşterea parţială, precum şi dacă îşi retrage certificatul. În condiţiile în care, în concret, instanţa română dispune recunoaşterea şi transferarea persoanei condamnate cu privire la pedeapsa aplicată de statul emitent, iar ulterior pe calea unei contestaţii la executare s-ar proceda la adaptarea acesteia potrivit legislaţiei române, s-ar eluda dispoziţiile Legii nr. 302/2004, privind obţinerea acordului din partea statului emitent.

Curtea de Apel Suceava a reţinut că problema de drept a fost rezolvată prin alte decizii ale instanţei supreme, care îşi păstrează valabilitatea considerentelor, făcând referire la decizia nr. 97/2011, pronunţată într-un recurs în interesul legii, în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 461 din C. proc. pen. din 1968, contestaţia contra executării hotărârii penale poate fi formulată în cazurile expres şi limitativ prevăzute în cuprinsul acestui text de lege, fiind o modalitate de înlăturare sau modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei sau aspecte care sunt legate de alte instituţii de drept cu reglementare distinctă, cum sunt în speţă dispoziţiile Legii nr. 302/2004.

Prima instanţă a mai reţinut că, aceleaşi susţineri ale persoanei condamnate, în sensul că s-ar impune reducerea pedepsei rezultante potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni din legislaţia română, au mai fost analizate şi în considerentele sentinţei nr. 31 din data de 12 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2017, ataşată în copie la dosar, fiind apreciate ca nefondate.

Având în vedere că cele arătate de contestator nu constituie caz de contestaţie la executare (reducerea pedepsei nu se poate realiza pe calea unei contestaţii le executare prev. de art. 598 din C. proc. pen., întrucât ar fi încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive pronunţate anterior), instanţa a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 76/08 decembrie 2015 a Curţii de Apel Suceava. Aşa cum s-a arătat, chestiunile invocate de către contestator îşi puteau găsi rezolvarea la momentul soluţionării cererii de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare din Marea Britanie, iar nu în situaţia când el se află în faţa unei hotărâri definitive şi în executarea pedepsei.

Împotriva sentinţei penale nr. 14 din 08 martie 2022 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a formulat contestaţie condamnatul A.

În susţinerea căii de atac, în esenţă, contestatorul condamnat A. a solicitat contopirea, potrivit dispoziţiilor art. 40 din C. pen., a pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. T20147356 din 10.04.2015 pronunţată de Curtea Coroanei Harrow - Marea Britanie, hotărâre recunoscută prin sentinţa penală nr. 76 din data de 08.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2015, considerând că pedeapsa finală ar fi trebuit să fie mai mică de 15 ani.

Analizând hotărârea contestată, având în vedere motivele formulate de contestatorul condamnat A. şi actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestaţie la executare în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., invocat de către contestatorul condamnat A., reglementează două posibile incidente ce pot interveni fie la momentul punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, fie pe parcursul executării sancţiunii penale - când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Cu titlu de exemplu, în jurisprudenţa naţională au fost calificate ca nelămuriri ce pot forma obiectul contestaţiei la executare: omisiunile de indicare, în cazul dispoziţiei de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, a organului care va exercita supravegherea sau a obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. a)-d) din C. pen. înlocuirea entităţilor în cadrul cărora persoana condamnată cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere va presta munca neremunerată în folosul comunităţii; indicarea greşită a funcţiei/ocupaţiei interzise prin aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 66 lit. g) din C. pen. în dispozitivul hotărârii definitive, în condiţiile în care funcţia indicată era diferită faţă de cea menţionată în rechizitoriu şi în considerentele sentinţei de condamnare.

Referitor împiedicarea la executare, în jurisprudenţa naţională au fost calificate ca astfel de situaţii: omisiunea instanţei de a dispune arestarea persoanei extrădate în vederea predării, întrucât absenţa dispoziţiei de arestare împiedică executarea dispoziţiei de admitere a cererii de extrădare; existenţa unui caz suplimentar de amânare a predării, ivit ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în procedura specială a executării mandatului european de arestare; omisiunea anulării mandatului de executare a pedepsei închisorii pentru una dintre pedepsele aplicate printr-o hotărâre definitivă anterioară în urma contopirii mai multor pedepse; schimbarea numelui persoanei condamnate anterior punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin sentinţa penală nr. 76 din data de 08 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă la data de 02 februarie 2016, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la transferul persoanei condamnate A., condamnat de către autorităţile judiciare din Marea Britanie la pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. T20147356 din 10.04.2015 pronunţată de Curtea Coroanei Harrow - Marea Britanie, în a cărei executare se află.

În temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) raportat la art. 155 din Legea nr. 302/2004, s-a procedat la recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. T20147356 din 10.04.2015 pronunţată de Curtea Coroanei Harrow - Marea Britanie, definitivă la data de 10.04.2015, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa de 15 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: trafic de persoane, prev. de secţiunea 57 alin. (1) din Legea împotriva infracţiunilor de natură sexuală din 2003, care îşi găseşte corespondent în legislaţia română în infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (art. 210 din C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen. trafic de persoane, prev. în secţiunea 58 alin. (1) din aceeaşi lege care îşi găseşte corespondent în legislaţia română în infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (art. 210 din C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen. organizare a activităţilor de prostituţie, în scopul obţinerii de foloase pentru sine, prev. în secţiunea 53 alin. (1) din aceeaşi lege care îşi găseşte corespondent în legislaţia română în infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 329 din C. pen. din 1969 (art. 213 din C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen. 5 infracţiuni de viol, prev. în secţiunea 1 alin. (1) din Legea infracţiunilor sexuale din 2003 care îşi găsesc corespondent în legislaţia română în infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1) din C. pen. din 1969 (art. 218 din C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen. deţinere a unui document de identitate fals cu intenţii necurate, prev. în secţiunea 4 din Legea actelor de identitate din 2010 care îşi găseşte corespondent în legislaţia română în infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 291 din C. pen. din 1969 (art. 323 din C. pen.) cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, s-au adaptat cele cinci pedepse a câte 12 ani închisoare stabilite persoanei transferabile A. de către autorităţile judiciare din Marea Britanie pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de viol, prev. în secţiunea 1 alin. (1) din Legea infracţiunilor sexuale din 2003, în sensul reducerii fiecăreia dintre ele la câte 10 ani închisoare, reprezentând limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei rezultante de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. T20147356 din 10.04.2015 pronunţată de Curtea Coroanei Harrow - Marea Britanie, definitivă la data de 10.04.2015.

Contestatorul condamnat A., prin cererea formulată, şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la cuantumul pedepsei rezultante, criticând raţionamentul instanţei avut în vedere la momentul recunoaşterii hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare din Marea Britanie, însă aceste motive puteau fi invocate doar în cursul judecării fondului cauzei, în primă instanţă sau prin exercitarea căii de atac a apelului.

Astfel cum s-a menţionat anterior, contestaţia la executare poate fi formulată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind o modalitate de înlăturare sau modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei.

Relativ la cele ce precedă, având în vedere că aspectele invocate de contestatorul condamnat A. reprezintă o chestiune de fond, care a intrat în puterea lucrului judecat prin rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 76 din data de 08 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, prin care s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. T20147356 din 10.04.2015 pronunţată de Curtea Coroanei Harrow - Marea Britanie, definitivă la data de 10.04.2015, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa de 15 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, acestea nu pot fi încadrate în cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., pentru a fi examinate pe calea contestaţiei la executare.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 14 din 08 martie 2022 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform prevederilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 14 din 08 martie 2022 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 mai 2022.

Procesat de GGC - LM