European Arrest Warrant execution: mandatory detention for surrender and ex officio prosecution of domestic violence despite victim's withdrawal of complaint

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 60 din 01 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în temeiul art. 109 alin. (1) şi art. 104 alin. (6) şi 10 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către judecătorul de cercetări preliminare A., din cadrul Tribunalului Latina - Italia, pe numele persoanei solicitate B., în vederea efectuării procedurilor penale în curs pentru comiterea a patru infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 572, 582 şi 585 C. pen. italian, în perioada ianuarie - septembrie 2021.

S-a dispus predarea persoanei solicitate B. către autorităţile judiciare din Italia şi a fost menţinută măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate luată prin încheierea penală nr. 3 din 21 martie 2022 a Curţii de Apel Cluj, rămasă definitivă la data de 22 martie 2022, prin necontestare, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 01 aprilie 2022 şi până la data de 30 aprilie 2022.

S-a constatat că persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea sa către autoritatea judiciară competentă din Italia şi că nu a renunţat la beneficiul conferit de regula specialităţii.

În temeiul art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus ca predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare să se facă sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea acelei pedepse.

S-a mai constatat că persoana solicitată B. a fost reţinută pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 20 martie 2022, ora 20:40, până la data de 21 martie 2022, ora 20:40 şi că a fost arestată provizoriu începând cu data de 21 martie 2022, până la data de 01 aprilie 2022.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare coroborat cu art. 272 C. proc. pen., a fost stabilită suma de 2.024 RON onorariu pentru apărătorul din oficiu al persoanei solicitate.

Potrivit prevederilor art. 88 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cheltuielile judiciare avansate de statul român ca stat de executare a mandatului european de arestare, au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Cluj a reţinut că, prin propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, înregistrată la data de 21 martie 2022, s-a solicitat, în baza art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare Legea nr. 302/2004), luarea măsurii arestării provizorii faţă de persoana solicitată B., pe o durată de 15 zile, începând de la data expirării reţinerii, în scopul comunicării şi traducerii mandatului european de arestare emis de către autorităţilor judiciare din Italia.

S-a arătat că, sesizarea a avut la bază semnalarea din Sistemul Informatic Schengen, SID: x din data de 20 martie 2022, transmisă prin IGPR, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - BIROUL SIRENE, cu privire la faptul că autorităţile judiciare din Italia au solicitat arestarea persoanei solicitate B. în vederea predării, ca urmare a emiterii în data de 31 ianuarie 2022 a unui mandat european de arestare, aceasta fiind cercetată de către autorităţile judiciare din Italia pentru comiterea a patru infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 572, 582 şi 585 C. pen. italian, în perioada ianuarie - septembrie 2021.

Curtea a mai notat că, prin ordonanţa din data de 20 martie 2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în temeiul art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus reţinerea persoanei solicitate pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 20 martie 2022, ora 12:40, până la data de 21 martie 2022, ora 12:40.

În cuprinsul sentinţei s-a mai arătat că, prin încheierea penală nr. 3 din data de 21 martie 2022 a Curţii de Apel Cluj, în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a luat arestarea provizorie a persoanei solicitate B., în vederea predării, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 21 martie 2022 şi până la data de 04 aprilie 2022 şi s-a stabilit termen pentru depunerea de către procuror a mandatului tradus în limba română pentru data de 01 aprilie 2022.

La data de 25 martie 2022 a fost comunicat la dosar de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, mandatul european de arestare, tradus în limba română, care a fost comunicat persoanei solicitate la locul de deţinere, conform dovezii existente la dosar.

La termenul de judecată din data de 01 aprilie 2022, a fost verificată din nou de către instanţă identitatea persoanei solicitate şi i s-a adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare, respectiv faptul că acesta a fost emis în vederea efectuării procedurilor penale în curs, acuzaţiile ce i se aduc constând în aceea că, în perioada ianuarie - septembrie 2021, în oraşul italian Latina, a comis mai multe acte de violenţă împotriva soţiei sale, C., aplicându-i lovituri cu pumnii şi picioarele care i-au cauzat vătămări grave vindecabile în 7 zile de îngrijiri medicale, forţând-o să trăiască într-o stare constantă de frică şi îngrijorare.

Curtea a adus la cunoştinţa persoanei solicitate drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, respectiv a informat persoana solicitată cu privire la conţinutul mandatului european de arestare, precum şi cu privire la dreptul de a fi asistată de apărător, drept realizat în cauză prin asistarea de către un avocat din oficiu.

De asemenea, persoana solicitată B. a fost încunoştinţată cu privire la regula specialităţii şi asupra caracterului irevocabil al consimţământului la predare, împrejurare faţă de care, aceasta a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţilor judiciare din Italia şi că înţelege să se prevaleze de regula specialităţii.

Curtea a susţinut în cuprinsul hotărârii contestate că, potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

S-a mai notat că, în conformitate cu art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Decizia - cadru, astfel cum reiese mai ales din articolul 1 alin. (1) şi (2), precum şi din considerentele 5 şi 7 ale acesteia, are ca obiect înlocuirea sistemului multilateral de extrădare întemeiat pe Convenţia europeană privind extrădarea din 13 decembrie 1957 cu un sistem de predare între autorităţile judiciare a persoanelor condamnate sau bănuite de comiterea de infracţiuni, în scopul executării sentinţelor de condamnare sau a urmăririlor, acest din urmă sistem fiind bazat pe principiul recunoaşterii reciproce.

Decizia - cadru vizează astfel, prin introducerea unui nou sistem simplificat şi mai eficient de predare a persoanelor condamnate sau bănuite că au încălcat legea penală, să faciliteze şi să accelereze cooperarea judiciară în scopul de a contribui la realizarea obiectivului atribuit Uniunii de a deveni un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, întemeindu-se pe gradul ridicat de încredere care trebuie să existe între statele membre.

Curtea a susţinut că, principiul recunoaşterii reciproce pe care se întemeiază sistemul mandatului european de arestare se bazează, la rândul său, pe încrederea reciprocă dintre statele membre cu privire la faptul că ordinile lor juridice naţionale sunt în măsură să furnizeze o protecţie echivalentă şi efectivă a drepturilor fundamentale recunoscute la nivelul Uniunii, în special în cartă.

Atât principiul încrederii reciproce dintre statele membre, cât şi principiul recunoaşterii reciproce au, în dreptul Uniunii, o importanţă fundamentală, având în vedere că permit crearea şi menţinerea unui spaţiu fără frontiere interioare. Mai concret, principiul încrederii reciproce impune, îndeosebi în ceea ce priveşte spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, fiecăruia dintre aceste state să considere, mai puţin în situaţii excepţionale, că toate celelalte state membre respectă dreptul Uniunii şi, în special, drepturile fundamentale recunoscute de acesta.

În domeniul reglementat de Decizia-cadru, principiul recunoaşterii reciproce, care constituie, astfel cum reiese în special din considerentul 6 al acestei Decizii-cadru, "piatra de temelie" a cooperării judiciare în materie penală, îşi găseşte aplicarea la articolul 1 alin. (2) din Decizia - cadru, conform căruia statele membre sunt în principiu ţinute să dea curs unui mandat european de arestare.

Reţinând aceste principii, Curtea a subliniat că, autoritatea judiciară de executare nu poate refuza să execute un asemenea mandat decât în cazurile, enumerate în mod exhaustiv, de neexecutare obligatorie, prevăzute la articolul 3 din Decizia - cadru, sau de neexecutare facultativă, prevăzute la articolele 4 şi 4a din Decizia - cadru. În plus, s-a arătat executarea mandatului european de arestare nu poate fi supusă decât uneia dintre condiţiile limitativ prevăzute la articolul 5 din Decizia-cadru.

S-a reţinut că, în cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate s-a întemeiat pe existenţa unui mandat european de arestare emis de judecătorul de cercetări preliminare A., din cadrul Tribunalului Latina - Italia, la data de 31 ianuarie 2022, în vederea efectuării procedurilor penale în curs pentru comiterea a patru infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 572, 582 şi 585 C. pen. italian, în perioada ianuarie - septembrie 2021.

Curtea a arătat că, faptele constau, în esenţă, în aceea că, în perioada ianuarie - septembrie 2021, în oraşul italian Latina, a comis mai multe acte de violenţă împotriva soţiei sale, C., aplicându-i lovituri cu pumnii şi picioarele care i-au cauzat vătămări grave vindecabile în 7 zile de îngrijiri medicale, forţând-o să trăiască într-o stare constantă de frică şi îngrijorare.

Totodată, s-a notat că, în conţinutul mandatului european de arestare, a fost indicat actul pe care acesta se întemeiază, respectiv ordonanţa de luare a măsurii arestării preventive din data de 16 noiembrie 2021.

Curtea a constatat că în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conţinutul şi forma mandatului european de arestare, art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, referitoare la verificarea dublei incriminări, în sensul că infracţiunea care face obiectul mandatului european de arestare constituie infracţiune potrivit legii române, fiind reglementată în art. 199 alin. (2), raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. (violenţă în familie), neintervenind prescripţia răspunderii penale. S-a mai constatat, deopotrivă, că nu au fost formulate obiecţii privind identitatea, iar în cauză nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de lege (art. 99 alin. (1) ca motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului european şi, în plus, persoana solicitată nu a invocat vreun motiv facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare (prev. de art. 99 alin. (2) din lege).

Pe de altă parte, deşi s-a constatat că ar putea fi incident în cauză temeiul prev. de art. 99 alin. (2) lit. a) din lege, Curtea a considerat că predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare italiene este în beneficiul lămuririi situaţiei juridice a acesteia, faţă de depunerea la termenul de judecată a declaraţiei notariale de retragere a plângerii penale emanând de la persoana vătămată C. În acest sens, s-a precizat că, potrivit legii române, punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de violenţă în familie în varianta lovirii nu este condiţionată de formularea plângerii penale prealabile, infracţiunea putând fi urmărită penal şi din oficiu. Astfel fiind, în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor legale pentru exercitarea în continuare a acţiunii penale de către autorităţile judiciare italiene, Curtea a apreciat că este oportună punerea în executare a mandatului european de arestare emis în cauză.

În contextul celor expuse mai sus, constatând că sunt îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004 şi nu există impedimente legale la predare, Curtea a considerat că solicitarea privind executarea mandatului european de arestare este fondată.

În ceea ce priveşte măsura arestului în vederea predării, Curtea a arătat că textul prevăzut la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 este suficient de explicit în sensul că, pentru ipoteza admiterii cererii de executare a mandatului european de arestare, prin sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare se dispune, întotdeauna, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură preventivă. S-a învederat că o astfel de soluţie rezultă şi din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind indicate exemplificativ deciziile nr. 1011 din 2 august 2016 şi nr. 3157 din 17 decembrie 2014 pronunţate de secţia Penală a ÎCCJ.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie, în termen legal, persoana solicitată B.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, secţia penală la data de 08.04.2022, fiind fixat termen de judecată la data de 13.04.2022, cu citarea contestatorului persoană solicitată şi cu asigurarea apărării obligatorii.

În apărare, contestatorul a solicitat să se constate că soţia sa (persoana vătămată C.) a dat o declaraţie prin care şi-a retras plângerile anterioare. Deopotrivă, a solicitat înlocuirea măsurii arestării cu o măsură preventivă mai uşoară, până la momentul predării efective.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată B., prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, eventual, a hotărârii de condamnare în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acestuia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004 republicată, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, emiţând de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma reglementate de art. 87 din acelaşi act normativ şi întruneşte condiţiile speciale prevăzute de art. 98 din aceeaşi lege şi dacă, în cauză, este incident vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004 ori dispoziţiile art. 117 din actul normativ menţionat, ce reglementează regula specialităţii.

Verificând actele dosarului, în raport cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că persoana solicitată B. este cercetată pe teritoriul statului italian pentru săvârşirea, în perioada ianuarie 2021- septembrie 2021, a patru infracţiuni de vătămare corporală gravă, prevăzute şi pedepsite de art. 572, 582 şi 585 din C. pen. italian, cu o pedeapsă de până la 7 ani închisoare.

În fapt, s-a reţinut în sarcina persoanei solicitate că, a supus-o la maltratări fizice şi psihologice pe concubina sa C. În concret, după ce a supus-o la bătăi în multe ocazii, de-a lungul a opt luni, la data de 01.09.2021 a lovit-o cu pumnii şi cu palmele pe faţă, cauzându-i leziuni ("traumatism la arcada ochiului stâng"), vindecabile în 7 zile .

Conform dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, mandatul european de arestare reprezintă o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. În alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, din cuprinsul prevederilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la verificarea incidenţei motivelor de refuz a predării.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare de arestare emise la data de 31 ianuarie 2021 de către judecătorul de cercetări preliminare A., din cadrul Tribunalului Latina, Italia, faţă de persoana solicitată B., are forma şi conţinutul prevăzute la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa şi în cauză nu este incident niciun motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului european de arestare.

În ceea ce priveşte susţinerile contestatorului relativ la problemele sale de financiare sau că are în întreţinere patru copii minori, acestea nu se circumscriu vreunui motiv de refuz din cele prevăzute în art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Totodată, cu privire la argumentele apărării, în sensul că reinserţia socială s-ar realiza mult mai bine pe teritoriul Românei în eventualitatea condamnării persoanei solicitate, Înalta Curte reţine că acesta reprezintă un motiv opţional de refuz, prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, iar contestatorul a fost solicitat de autorităţile judiciare străine pentru cercetări sub aspectul comiterii unor infracţiuni şi nu în scopul executării unei pedepse.

În faţa primei instanţe contestatorul persoană solicitată a mai depus la dosar o declaraţie dată de persoana vătămată C., autentificată la notar, prin care aceasta şi-a retras plângerea penală formulată împotriva sa. În legătură cu această împrejurare, Înalta Curte aminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea este subordonată condiţiei ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracţiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia. Astfel, se constată că faptele pentru care este cercetată persoana solicitată în Italia constituie, potrivit legislaţiei penale române, infracţiunea de violenţă în familie, prev. de art. 199 alin. (2) raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen., în cazul căreia acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, iar verificarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru tragerea la răspunderea penală revine autorităţilor judiciare italiene.

Ca atare, faţă de natura infracţiunilor menţionate în cuprinsul mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, se constată că sunt respectate şi dispoziţiile prev. de art. 97 alin. (2) din legea specială, iar executarea mandatului european de arestare este justificată, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond.

Pe cale de consecinţă, se constată că nu există niciun impediment privind punerea în executare şi predarea către autorităţile italiene a persoanei solicitate, neexistând niciunul dintre motivele de refuz obligatorii prevăzute de art. 99 alin. (1) sau facultative enumerate la art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Referitor la cererea contestatorului persoană solicitată privind înlocuirea arestării cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar, până la momentul predării sale efective, Înalta Curte reţine că, arestarea în vederea predării este obligatorie în situaţia dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio măsură preventivă alternativă. În acest mod, devin incidente în cauză, dispoziţiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, potrivit cărora:

"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât şi cu ocazia soluţionării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) şi 13 din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie şi se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea şi s-a dispus predarea.

Deopotrivă, Înalta Curte notează că dispoziţiile art. 104 alin. (9) - alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii cererii de predare, nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

Predarea, ca o consecinţă directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel se asigură posibilitatea organelor de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive să procedeze la remiterea persoanei solicitate către autorităţile judiciare ale statului emitent al mandatului european de arestare.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază neîntemeiată solicitarea formulată de contestator privind înlocuirea măsurii arestării cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar, acesta fiind arestat în vederea predării autorităţilor judiciare din Italia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată raportat la art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată B. împotriva sentinţei penale nr. 60 din 01 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată B. împotriva sentinţei penale nr. 60 din 01 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.

Procesat de GGC - LM