Drunk driving: Criminal liability under Art. 336 Penal Code vs. contravention and relevance of first blood sample timing per CC No. 732/2014
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as unfounded, upholding the conviction and sentence imposed by the lower courts, and ordered the appellant to pay 300 RON in judicial costs. The dispute concerned a criminal case where the defendant, convicted of driving a vehicle under the influence of alcohol (over 0.80 g/l), challenged the sentence on the grounds that the act constituted a contravention under emergency decree law rather than a penal offense, and that the court violated the Constitutional Court’s decision regarding the timing of blood sample collection. The Court held that the criminal liability was correctly established because the first blood sample was collected approximately 20 minutes after the traffic stop, within a short and justified interval, and the subsequent decline in blood alcohol concentration in the second sample confirmed the defendant was over the legal limit at the time of driving; furthermore, the appeal failed to demonstrate that the applied one-year imprisonment fell outside the statutory limits for the offense, and the cassation review was limited to legal errors without re-examining factual findings.
Legislator headnote
AI generatedart. 336 alin. (1) C. pen, art. 41 alin. (1) C. pen, art. 96 alin. (4) C. pen, art. 96 alin. (5) C. pen, art. 43 alin. (1) C. pen, art. 555 C. proc. pen; Drunk driving: Criminal liability under Art. 336 Penal Code vs. contravention and relevance of first blood sample timing per CC No. 732/2014: Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 638 din data de 30 martie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Giurgiu, secţia penală a hotărât următoarele:
În temeiul art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.
În temeiul art. 67 alin. (1) la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi:
- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi:
- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen. a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 80/15.01.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 436/A/18.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 96 alin. (5) C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., a adăugat pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, la pedeapsa de 3 ani stabilită prin sentinţa penală nr. 80/15.01.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 436/A/18.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 555 C. proc. pen. a dispus emiterea mandatului pentru pedeapsa aplicată prin prezenta, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În baza art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., a constatat că pedepsele complementare aplicate prin sentinţa penală nr. 80/15.01.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 436/A/18.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală au fost executate.
În temeiul art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta, durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 18.02.2014 la 20.03.2014 (conform sentinţei penale nr. 80/15.01.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 436/A/18.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală).
În temeiul art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 900 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 de RON cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală şi 700 de RON cheltuieli judiciare din faza camerei preliminare şi de judecată.
La termenul din data de 18.02.2021, instanţa a făcut o prezentare succintă a actului de sesizare cf. art. 374 alin. (1) C. proc. pen., iar inculpatul A., fiind audiat de instanţă, în aplicarea prevederilor art. 375 alin. (1) C. proc. pen., a arătat că recunoaşte în totalitate fapta reţinută în rechizitoriu, învederând că doreşte ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală, înţelegând astfel să beneficieze de dispoziţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoaşterii învinuirii.
Instanţa a reţinut în drept, că fapta inculpatului A., care la data de 17.02.2020, în jurul orei 01:20, a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe DJ 401, pe raza localităţii Dobreni, com. Vărăşti, jud. Giurgiu, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 638/30.03.2021 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, secţia Penală în dosarul nr. x/2020, în termenul legal, la data de 05.04.2021 inculpatul A. a formulat apel.
Motivele de apel au fost formulate şi în scris, fiind depuse la dosar, acestea vizând aspecte privind o prepusă netemeinicie a hotărârii contestate.
Astfel, apelantul-inculpat a susţinut prin intermediul apărătorului său ales în esenţă faptul că instanţa nu a ţinut cont de împrejurările comiterii faptei atunci când a reţinut gravitatea deosebită a acesteia pentru a justifica nereţinerea circumstanţelor atenuante şi aplicarea pedepsei de 1 an închisoare.
A adus critici şi alegerii pedepsei cu închisoare, în locul pedepsei cu amenda, care este mai potrivită în opinia sa, singurul aspect care îi este defavorabil fiind faptul că a săvârşit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie.
Prin decizia penală nr. 996/A din 05 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 638/30.03.2021 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, secţia Penală în dosarul nr. x/2020, pe care o menţine.
Inculpatul a fost obligă să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva deciziei penale nr. 996/A din 05 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2020, la data de 01 noiembrie 2021, prin apărător ales avocat B., inculpatul A. a declarat recurs în casaţie.
În motivarea scrisă a cererii sale inculpatul, prin apărător a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. " inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Inculpatul, prin apărător, a arătat că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penala, în drept şi în fapt, ea fiind reglementata ca şi contravenţie de O.U.G. nr. 195/2002, iar daca ar fi fost o fapta prevăzuta de legea penala s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Inculpatul a arătat că pronunţarea unei hotărâri de condamnare sub aspectul infracţiunii de conducere sub influenta alcoolului, fapta prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., pune în discuţie o greşita aplicare a prevederilor legale sub aspectul reţinerii unei infracţiuni ce nu este prevăzuta de legea penală ca infracţiune ci ca şi contravenţie.
Instanţa de fond cât şi instanţa de apel nu au observat ca data prelevării probelor biologice 17.02.2020 a fost cea de la ora 01:50 şi 02.50 fiind greşita deoarece a fost depistat la ora 01:20 conform procesului-verbal de prindere în flagrant
Prin decizia nr. 732/2014 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituţională.
Deşi aceasta decizie este cunoscuta instanţelor din România inculpatul consideră ca în aceasta speţa nu a fost aprofundată şi s-au pronunţat doua hotărâri nelegale.
S-a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 336 alin. (1) C. pen., pentru existenţa infracţiunii este necesar ca activitatea incriminata să privească îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Din acest text şi din analiza deciziei Curţii Constituţionale nr. 732/2014 se desprind două condiţii cu privire la obiectul material a infracţiunii şi o condiţie cu privire la latura subiectivă a infracţiunii, respectiv următoarele:
- să fie necesar sa fie o acţiune de conducere a unui vehicul;
- conducătorul sa fie sub influenta alcoolului peste limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge;
- cantitatea de alcool pur în sânge sa fie determinate la momentul prinderii în trafic şi nu la data prezentării la INML.
În concluzie s-a solicitat admitere recursului în casaţie, casarea ambelor hotărâri, şi, în rejudecare achitarea în baza art. 16 lit. b) sau c) C. proc. pen. doar cu privire la art. 336 alin. (1) C. pen. sau să se dispună înlăturarea greşitei aplicări a legii din nerespectarea Deciziei Curţii Constituţionale.
Totodată s-a solicitat suspendarea executării deciziei 996/A/05.10.2021 a Curţii de Apel Bucureşti atât pe latura penala cât şi pe latura civila şi, dispunerea, până la soluţionare cauzei o măsura preventiva prevăzuta la art. 202 alin. (4) lit. a) - d) C. proc. pen.
Prin încheierea din data de 06 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 996/A din 05 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2020.
Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 în compunere de 3 judecători şi s-a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 18 mai 2022.
S-a dispus citarea recurentul A. la locul de deţinere şi înştiinţarea apărătorului ales, avocat B..
A fost respinsă cererea formulată de recurentul inculpat A. privind suspendarea executării hotărârii.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Dezbaterile asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. au avut loc în şedinţa publică din data de 18 mai 2022, concluziile părţilor fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 996/A din data de 05 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În recursul în casaţie de faţă inculpatul, prin apărător a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. " inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
Inculpatul, prin apărător, a arătat că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, ea fiind reglementata ca şi contravenţie de O.U.G. nr. 195/2002, iar daca ar fi fost o fapta prevăzuta de legea penala s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
S-a mai arătat că instanţele au pronunţat o soluţia de condamnare în baza unor considerente străine obiectului judecăţii fapt ce a generat o eroare judiciară gravă, în sensul că alcoolemia nu a fost stabilită la momentul depistării în trafic, aspect ce se află în contradicţie cu decizia nr. 732/2014 a Curţii Constituţionale.
În esenţă s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea ambelor hotărî şi, fie pronunţarea unei soluţii de achitare, fie trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în vederea administrării probei care lipseşte, respectiv stabilirea alcoolemiei.
În speţa de faţă, inculpatul A. a fost condamnat în temeiul art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.
Potrivit art. 336 C. proc. pen.: (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Potrivit art. 185 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice:
(1) Constatarea contravenţiei de conducere a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului se face prin testarea aerului expirat de aceasta cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.
(2) Conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie li se recoltează obligatoriu mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei atunci când:
a) rezultatul testării arată o concentraţie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat;
Potrivit art. 186 din acelaşi regulament Dacă rezultatul testării arată o concentraţie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau indică prezenţa în organism a substanţelor psihoactive, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să se supună recoltării mostrelor biologice.
Potrivit art. 194 din acelaşi regulament Pentru stabilirea alcoolemiei se recoltează două mostre biologice la interval de o oră între prelevări.
Fiind sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din C. pen., în sensul de a se stabili rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 28 mai 2014, a stabilit că, în aplicarea art. 336 alin. (1) din C. pen., în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală este cel dat de prima prelevare.
În considerentele deciziei mai sus menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că "În noua reglementare legiuitorul a optat să dea relevanţă penală valorii alcoolemiei la momentul prelevării primei mostre biologice, moment situat în timp imediat, consecutiv acţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul".
În speţa de faţă, la data de 17.02.2020, la ora 01:23, inculpatului A. i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest marca x, număr de testare x, rezultatul fiind de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul testului cu aparatul etilotest, inculpatul A. a fost condus la Centrul de Permanenţă Colibaşi, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, unde i-au fost prelevate două probe de sânge, prima probă la ora 01:50, iar a doua la ora 02:50.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. x, A12/2164/2020, emis de INML Mina Minovici la data de 21.02.2020, în urma recoltării celor două mostre biologice de sânge, s-a constatat că inculpatul A. a avut o alcoolemie de 1.95 g/l alcool pur în sânge la momentul recoltării primei probe, respectiv la ora 01:50, şi 1.65 g/l alcool pur în sânge la momentul recoltării celei de-a doua probe, respectiv ora 02:50.
Înalta Curte observă că prima probă de sânge a fost recoltată la un interval scurt de timp, de momentul depistării, aproximativ 20 de minute, perioadă de timp justificată de deplasarea inculpatului la unitatea sanitară abilitată cu recoltarea probelor biologice.
Acest aspect va fi coroborat cu împrejurarea că, potrivit rezultatului obţinut prin prelucrarea celei de a doua probă de sânge, alcoolemia inculpatului era în scădere, ceea ce impune concluzia că şi la momentul depistării acesta avea o alcoolemie peste limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
În aceste condiţii, contrar susţinerilor apărării, fapta inculpatului A., care la data de 17.02.2020, în jurul orei 01:20, a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe DJ 401, pe raza localităţii Dobreni, com. Vărăşti, jud. Giurgiu, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., nefiind contravenţie.
Înalta Curte mai constată că la termenul din data de 18.02.2021, instanţa a făcut o prezentare succintă a actului de sesizare (cf. art. 374 alin. (1) C. proc. pen.), iar inculpatul A., fiind audiat de instanţă, în aplicarea prevederilor art. 375 alin. (1) C. proc. pen., a arătat că recunoaşte în totalitate fapta reţinută în rechizitoriu, învederând că doreşte ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală, înţelegând astfel să beneficieze de dispoziţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoaşterii învinuirii.
Inculpatul A., în recursul în casaţie promovat, critică netemeinicia hotărârii pronunţate de instanţa de apel şi nu aspecte de nelegalitate, în condiţiile în care la stabilirea situaţiei de fapt instanţa de fond a avut în vedere mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, probe care au fost recunoscute şi însuşite de către inculpat.
De asemenea, cazul de casare menţionat -art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.- nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.
Referitor la cazul de casare art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", Înalta Curte constată că nu este incident în speţă.
Dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt incidente atunci când se procedează la aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită sau aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte limitele generale ale pedepsei prevăzute de art. 60 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Inculpatul A. a recunoscut săvârşirea faptei optând pentru procedura simplificată, fiindu-i aplicată pedeapsa închisorii de 1 an, pedeapsa care se situează în limite legale.
Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 996/A din data de 05 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 996/A din data de 05 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2022.
Procesat de GGC - LM