European Arrest Warrant execution: double criminality and mandatory preventive detention for organized proxenetism and human trafficking
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the requested person, upholding the Court of Appeal of Ploiești’s judgment that authorized the execution of a European Arrest Warrant (EAW) and the preventive detention of the individual for up to 30 days pending surrender to France. The dispute centered on the requested person’s challenge to the EAW, arguing insufficient description of the offenses and requesting a substitution of the preventive detention measure with a less restrictive one; the underlying factual basis involved the individual's alleged involvement in an organized crime network for aggravated proxenetism, human trafficking, money laundering, and violence against a prostitute. The court determined that the double criminality requirement was met under Romanian law, no mandatory or optional grounds for refusal existed under Articles 98 and 99 of Law No. 302/2004, and the warrant contained sufficient factual details for the requested person to understand the accusation. Decisive legal bases included the EAW Framework Decision 2002/584/JAI, Article 84 of Law No. 302/2004 regarding the limited role of the executing court, and Article 104 of the same law, which mandates the issuance of an arrest warrant upon the execution of the EAW and restricts the review of preventive measures to the procedural phase before the judgment becomes final, thereby rejecting the request for a lesser measure.
Legislator headnote
AI generatedart. 109 din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, art. 112 din Legea nr. 302/2004, art. 106 din Legea nr. 302/2004, art. 367 alin. (1) din C. pen; European Arrest Warrant execution: double criminality and mandatory preventive detention for organized proxenetism and human trafficking: The dispute centered on the requested person’s challenge to the EAW, arguing insufficient description of the offenses and requesting a substitution of the preventive detention measure with a less restrictive one; the underlying factual basis involved the individual's alleged involvement in an organized crime network for aggravated proxenetism, human trafficking, money laundering, and violence against a prostitute. The court determined that the double criminality requirement was met under Romanian law, no mandatory or optional grounds for refusal existed under Articles 98 and 99 of Law No. 302/2004, and the warrant contained sufficient factual details for the requested person to understand the accusation. Decisive legal bases included the EAW Framework Decision 2002/584/JAI, Article 84 of Law No. 302/2004 regarding the limited role of the executing court, and Article 104 of the same law, which mandates the issuance of an arrest warrant upon the execution of the EAW and restricts the review of preventive measures to the procedural phase before the judgment becomes final, thereby rejecting the request for a lesser measure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive to impose court costs on the appellant.
Cited in the dispositive to determine that the legal aid fees remain the responsibility of the state.
Full text
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 31 din data de 23 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 104 alin. (10) raportat la art. 109 din Legea nr. 302/2004, a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, privind executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile din Franţa.
A luat act că persoana solicitată A., nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Republica Franceză, în baza mandatului european de arestare nr. x (Nr. parchet) - x (Nr. instrucţie) emis la data de 10.03.2022 de către autorităţile judiciare din Franţa, respectiv de Adjunctul Procurorului Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Marsilia.
În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Franţa, pentru efectuarea urmăririi penale sub aspectul comiterii a 5 infracţiuni.
A constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută 24 de ore începând cu data de 22 martie 2022, ora 16:45 conform ordonanţei nr. 48/II/5/2021 din 22 martie 2022, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile începând cu data de 23 martie 2022 şi până la data de 21 aprilie 2022 inclusiv, dar nu mai târziu de data predării către autoritatea judiciară solicitantă.
A dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară solicitantă din Franţa, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 112 din Legea nr. 302/2004, urmând a fi dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 22 martie 2022.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a reţinut că, prin adresa nr. x/2022 din data de 23 martie 2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a sesizat instanţa pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării faţă de persoana solicitată A., în vederea predării către autorităţile judiciare din Franţa, în baza mandatului european de arestare nr. x (Nr. parchet) - x (Nr. instrucţie), emis la data de 10.03.2022 de către autorităţile judiciare din Franţa, respectiv de Adjunctul Procurorului Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Marsilia, pentru efectuarea urmăririi penale privind săvârşirea a 5 infracţiuni.
Ca situaţie de fapt s-a reţinut că, pe data de 09 martie 2020, autorităţile judiciare din Franţa au fost informate că mai multe persoane "conduceau" o vastă reţea de prostituate originare din România, pe teritoriul francez, mai ales la Marseille, Cannes, Nice şi Montpellier, precum şi în România.
Implicarea numitului A. şi a tatălui său, B. a fost descoperită în cursul anchetei în timp ce era urmărită activitatea unor victime pe reţelele de socializare, această activitate a fost confirmată de supravegherile fizice şi tehnice.
Toţi protagoniştii din dosar trăiau într-un apartament din Barcelona până la începutul verii 2021. Ei s-au întors după aceea în România şi au revenit în Franţa din când în când. Investigaţiile financiare au scos la iveală legături între victime şi proprii lor proxeneţi şi mişcări de bani importante din Franţa către România (circa un milion de euro pentru şase victime în patru ani).
Cu privire la natura şi încadrarea juridică a infracţiunilor, s-a arătat că persoana solicitată este urmărită penal pentru comiterea a 5 infracţiuni, respectiv 1) "proxenetism agravat comis în grup infracţional organizat", prevăzută de art. 225-8, 225-7, 225-5, 132-71, 225-20, 225-21, 225-24, 225-25, 131-26-2 din C. pen. francez, 2) "participare la o asociere de răufăcători în vederea pregătirii unei crime", prevăzută de art. 450-1 alin. (1) şi (2), 450-3, 450-5 din C. pen. francez, 3) "trafic de persoane comis în grup infracţional organizat", prevăzută de art. 225-4-3, 225-4-1, 132-71, 225-21, 225-24, 225-25, 131-26-2 din C. pen. francez, 4) "spălare de bani agravată", prevăzută de art. 324-2, 324-1 alin. (2), 324-1-1, 132-71, 324-2 alin. (1), 324-3, 324-7, 324-8 din C. pen. francez, 5) "violenţă asupra unei persoane care practică prostituţia, care a antrenat o incapacitate temporară de lucru care nu a depăşit 8 zile", prevăzută de art. 223-13 alin. (1), 222-44, 222-45, 222-47 alin. (1) din C. pen. francez.
În cuprinsul sesizării s-a precizat că persoana solicitată A. este de acord să fie predată autorităţilor emitente.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 23 martie 2022, sub nr. x/2022, fixându-se termen la aceeaşi dată, pentru a se aprecia asupra luării măsurii arestării preventive a persoanei solicitate.
La data de 22 martie 2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a emis ordonanţa nr. 48/II/5/2022 pentru reţinerea persoanei solicitate pe o durată de 24 de ore, începând cu ora 16:45.
Potrivit art. 104 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 302/2004, i s-au adus la cunoştinţă drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, privind persoana arestată în baza unei asemenea decizii judiciare, efectele regulii specialităţii, conţinutul mandatului european, infracţiunile pentru care este urmărit şi limitele de pedeapsă prevăzute de legislaţia statului membru solicitant şi posibilitatea de a consimţi la predare către autorităţile judiciare din Republica Franceză, precum şi caracterul irevocabil al acordului dat voluntar.
Cu ocazia audierii, în condiţiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, după consultarea cu avocatul ales, persoana solicitată, A., a declarat că nu este de acord să fie predată autorităţilor judiciare din Franţa, în vederea efectuării cercetării penale.
A mai precizat, totodată, că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii şi că în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate doreşte să fie transferată în România pentru executarea acesteia.
Declaraţia dată cu ocazia ascultării, a fost consemnată în procesul-verbal de audiere, întocmit în şedinţa publică din data de 23 martie 2022.
Având în vedere situaţia de fapt expusă anterior, Curtea a reţinut că mandatul european de arestare nr. x (Nr. parchet) - x (Nr. instrucţie), emis la data de 10.03.2022, de către autorităţile judiciare din Franţa, respectiv de Adjunctul Procurorului Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Marsilia a fost emis de o autoritate judiciară dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi care a transpus în legislaţia internă Decizia - Cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene.
De asemenea, s-a reţinut că faptele prezentate anterior sunt prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 1, 3 şi 9 şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi pot constitui potrivit legii române infracţiunile de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (2) din C. pen., constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) din C. pen., spălarea banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 şi lovirea sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi dau dreptul la predare între statele membre.
S-a arătat că solicitarea s-a formulat pentru efectuarea cercetării penale, în conformitate cu Decizia - Cadru 2002/584/JAI din 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, între statele membre.
Persoana solicitată în faţa instanţei de judecată nu a consimţit la predarea către autorităţile judiciare din Republica Franceză, în condiţiile art. 104 alin. (7) şi art. 112 din Legea nr. 302/2004 adoptată de Statul Român şi art. 27 paragraful 2 din Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, motiv pentru care procedura de executare a mandatului european de arestare a continuat cu audierea sa, consemnându-se poziţia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi cu privire la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.
Curtea a menţionat că nu s-a invocat şi nici nu s-a constatat vreunul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate, înscrise la art. 99 din Legea nr. 302/2004, în cazul solicitării predării unui cetăţean român în vederea efectuării urmăririi penale.
În ceea ce priveşte susţinerile avocatului persoanei solicitate în sensul că faptele pentru care este în prezent cercetată nu sunt suficient descrise în mandatul european de arestare, Curtea a reţinut că infracţiunile sunt descrise într-o manieră care face posibilă înţelegerea acuzaţiei, iar eventuale apărări cu privire la faptele pretins comise nu pot fi supuse analizei în procedura de faţă, urmând a fi analizate doar de autorităţile judiciare franceze.
Pe de altă parte, instanţa este sesizată într-o procedură internaţională iar actele emise de autorităţile judiciare din Franţa se presupun a fi întocmite în conformitate cu legislaţia statului emitent, iar instanţa naţională (română) nu are calitatea să verifice aceste acte, mandatul de arestare conţinând menţiunile prevăzute de Legea nr. 302/2004.
Curtea a apreciat că măsura preventivă a arestării se justifică câtă vreme, în raport de natura şi specificul infracţiunilor pentru care s-a solicitat predarea, aşa cum rezultă din descrierea sumară a circumstanţelor de fapt, activitatea presupus infracţională are o gravitate deosebită.
În plus, în raport de durată sancţiunii penale pe care Codul Francez o prevede, 20 de ani de închisoare, Curtea a apreciat că privarea de libertate a persoanei solicitate este justificată pentru îndeplinirea scopului de a fi transferată în Franţa în vederea efectuării urmăririi penale în cauza la care se referă mandatul european de arestare.
Împotriva sentinţei penale nr. 31 din data de 23 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat contestaţie persoana solicitată A..
În susţinerea contestaţiei a invocat insuficienta descriere a faptelor reţinute în cuprinsul mandatului de arestare şi a solicitat înlocuirea măsurii preventive a arestului provizoriu cu o măsură preventivă mai puţin restrictivă.
Examinând cauza în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază contestaţia formulată de persoana solicitată A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
De asemenea, art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege prevede că, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la a analiza eventuale motivele de refuz ale predării (art. 84 din Legea nr. 302/2004).
În cauză, solicitarea se întemeiază pe existenţa unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din Franţa.
Obiectul cercetării statului solicitant îl constituie comiterea infracţiunilor de "proxenetism agravat comis în grup infracţional organizat", prevăzută de art. 225-8, 225-7, 225-5, 132-71, 225-20, 225-21, 225-24, 225-25, 131-26-2 din C. pen. francez, "participare la o asociere de răufăcători în vederea pregătirii unei crime", prevăzută de art. 450-1 alin. (1) şi (2), 450-3, 450-5 din C. pen. francez, "trafic de persoane comis în grup infracţional organizat", prevăzută de art. 225-4-3, 225-4-1, 132-71, 225-21, 225-24, 225-25, 131-26-2 din C. pen. francez, "spălare de bani agravată", prevăzută de art. 324-2, 324-1 alin. (2), 324-1-1, 132-71, 324-2 alin. (1), 324-3, 324-7, 324-8 din C. pen. francez, "violenţă asupra unei persoane care practică prostituţia, care a antrenat o incapacitate temporară de lucru care nu a depăşit 8 zile", prevăzută de art. 223-13 alin. (1), 222-44, 222-45, 222-47 alin. (1) din C. pen. francez.
Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracţiuni şi potrivit legii române, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată. Astfel, infracţiunile reţinute de autorităţile franceze au corespondent în legislaţia română în infracţiunile de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (2) din C. pen., constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) din C. pen., spălarea banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, lovirea sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) şi (2) din C. pen.
Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:
a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.
De asemenea, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) în situaţia prevăzută la art. 97 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent;
b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;
c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;
d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare;
e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;
f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;
g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;
h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri;
i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent:
(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.
Analizând dispoziţiile legale sus menţionate, Înalta Curte apreciază că, în mod judicios, prima instanţă a reţinut că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanţei, constată că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată şi nu este incident niciunul din motivele opţionale de refuz.
În ce priveşte critica persoanei solicitate conform căreia în cuprinsul mandatului nu au fost descrise suficient faptele imputate şi cercetate, Înalta Curte constată că actul transmis de autorităţile franceze cuprinde o descriere a faptelor pentru care s-a dispus emiterea sa, informaţiile cuprinse în mandat fiind suficiente pentru a aprecia asupra întrunirii condiţiilor imperative. Descrierea faptelor din cuprinsul mandatului european de arestare a fost realizată într-un mod care conferă persoanei solicitate posibilitatea înţelegerii acuzaţiei.
Investigaţia autorităţilor franceze vizează stabilirea implicării fiecărei persoane cercetate.
Ca urmare, se va reţine că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz la punerea în executare a mandatului european.
Evaluând cererea de înlocuire a măsurii preventive, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărâre ia şi măsura arestării persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.
Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004:
"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."
Dispoziţiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul posibilităţii revocării sau înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, iar nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării. Măsură preventivă dispusă astfel se menţine până la predarea efectivă a persoanei solicitate, dar nu mai mult de 180 de zile, conform art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 31 din data de 23 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 300 RON pentru contestatorul persoană solicitată, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 31 din data de 23 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 300 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.
Procesat de GGC - LM