Life Sentence Transfer Challenge Rejected as Res Judicata Bars Contesting Execution

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 60 din 26 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 61 din 7 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2016, dispunându-se obligarea contestatorului la plata de cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 900 de RON, şi avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, la data de 22 aprilie 2021, sub nr. x/2021, urmare a declinării cauzei de către Judecătoria Dej, contestatorul condamnat A. a invocat nemulţumiri cu privire la sentinţa penală nr. 61/2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. x/2016, precum şi critici referitoare la mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 64/2016, solicitând, în concret, punerea sa în libertate.

În motivarea contestaţiei la executare, contestatorul a făcut trimitere la o serie de neregularităţi privind sentinţa penală nr. 61/2016, care ar atrage desfiinţarea hotărârii, cu consecinţa anulării mandatului de executare a pedepsei emis în baza acesteia şi punerea sa în libertate.

Totodată, a dezvoltat un adevărat manifest împotriva modului de înfăptuire a justiţiei în contextul politico-social actual, referindu-se, îndeosebi, la rolul magistratului naţional şi criticând poziţia acestuia.

A mai învederat, de asemenea, că atâta timp cât a fost condamnat printr-o sentinţă penală în Irlanda, nu se mai putea pronunţa o altă sentinţă penală împotriva sa, considerând că prin pronunţarea sentinţei penale contestate a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârii străine de condamnare

Contestatorul nu şi-a întemeiat în drept cererea.

Examinând contestaţia la executare cu care a fost învestită, prin prisma motivelor aduse în sprijinul acesteia, Curtea de Apel Alba -Iulia, făcând trimitere la dispoziţiile art. 598 C. proc. pen., a notat că, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, contestaţia la executare constituie un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri judecătoreşti definitive, cu excepţia variantei prevăzute la lit. a) din textul de lege citat.

A mai notat că, pe calea contestaţiei la executare, nu se pot invoca neregularităţi şi nu pot fi solicitate şi admise legal probe care vizează fondul acuzaţiei, care, în speţă, a fost confirmată prin hotărârea de condamnare pronunţată de autorităţile din Irlanda. Contestatorul condamnat avea posibilitatea să critice fondul acuzaţiei penale prin exercitarea unei căi de atac prevăzute de legea irlandeză, în cadrul căreia i s-ar fi oferit şi posibilitatea suplimentării ori reanalizării probatoriului.

Totodată, prin contestaţia la executare nu poate fi pusă în discuţie nici legalitatea ori temeinicia sentinţei instanţelor române prin care a fost recunoscută şi pusă în executare hotărârea de condamnare pronunţată de autoritatea judiciară irlandeză. Aceste aspecte puteau fi valorificate în cadrul căii de atac formulate împotriva acestei din urmă hotărâri, însă contestatorul nu a dorit să facă acest lucru. Ca urmare, hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia, prin care a fost recunoscută şi pusă în executare hotărârea de condamnare pronunţată de autoritatea judiciară irlandeză, a devenit definitivă.

În fine, notând şi că pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorităţii sale de lucru judecat, instanţa a reţinut că, prin demersul său judiciar, contestatorul A. şi-a exprimat nemulţumirile legate de sistemul judiciar în ansamblul său, făcând vorbire, de altfel, şi despre inechităţile sociale şi transferând discuţia spre abaterile judiciare ale magistraţilor români, cu trimitere la conducători de instituţii, sens în care a comunicat, în probaţiune, un număr impresionant de materiale de presă prin care doreşte să evidenţieze justeţea opticii sale. În plus, a depus şi numeroase materiale de specialitate juridică prin care doreşte să reliefeze tratamentul necorespunzător aplicat deţinuţilor, prin care se încălcă drepturi fundamentale ale persoanei, dar şi principiile care guvernează buna desfăşurare a procesului penal. Deopotrivă, contestatorul a invocat nelegalitatea proiectului care a stat la baza Legii nr. 304/2013, dar şi a hotărârii privind funcţionarea A.N.P., exprimând nemulţumiri chiar şi în ceea ce priveşte prestaţia apărătorului din oficiu.

Curtea a mai reţinut că diferitele incidente procedurale ivite în cauză vin să confirme concluzia anterior formulată: contestatorul a recuzat întreaga instanţă, precum şi procurorul de şedinţă; a solicitat strămutarea cauzei, cerere care a fost respinsă de instanţa supremă; la fiecare termen a făcut observaţii cu privire la notele de şedinţă ale grefierului şi a solicitat comunicarea încheierilor de şedinţă.

Totodată, a notat că, de altfel, contestatorul nu a încadrat motivul contestaţiei în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a invocat o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo cauză care împiedică executarea hotărârii, ci apărări de fond ce ar presupune o nouă judecată a cauzei, finalitate care nu poate fi atinsă în cadrul contestaţiei la executare.

În consecinţă, reţinând că motivele pe care se sprijină contestaţia nu sunt dintre cele avute în vedere de legiuitor, ci sunt veritabile apărări de fond, Curtea a respins contestaţia la executare exercitată de condamnat, hotărând conform dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente.

*

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 10 septembrie 2021, sub nr. x/2021.

După înregistrarea dosarului pe rolul instanţei de contestaţie, au fost transmise, prin poştă, numeroase memorii olografe, parţial lizibile, formulate de contestatorul condamnat A., prin intermediul cărora a invocat, în esenţă, nemulţumiri virulente cu privire la sistemele judiciar şi de detenţie din România şi la contextul socio-politic actual.

Memoriilor le-au fost ataşate ample seturi de înscrisuri cuprinzând: cereri adresate de contestator, personal sau prin membrii familiei sale, unităţilor de penitenciar în custodia cărora s-a aflat şi diverselor instituţii din România şi răspunsurile date unora dintre acestea; articole de presă privind sistemul politic şi judiciar din România; articole de presă privind dosarul său; documente privind activităţile profesionale desfăşurate în România; documente privind procedura transferului său din Irlanda; hotărâri judecătoreşti pronunţate în demersurile sale judiciare demarate în România ulterior transferului; articole de presă privind sistemul de sănătate din România; corespondenţa purtată de contestator, din penitenciar, cu diverse instituţii; copii din dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Alba-Iulia; diverse legi; documente descărcate de pe site-urile unor instituţii şi un număr mare de ziare.

Memoriile şi înscrisurile au fost depuse prin poştă, după cum urmează:

- la data de 14 septembrie 2021, memoriul aflat la filele x din vol. I al dosarului instanţei supreme, însoţit de tomul de înscrisuri aflat la filele x din acelaşi volum;

- la data de 26 noiembrie 2021, setul de înscrisuri opisat aflat la filele x din vol. I al dosarului şi, respectiv, filele x din vol. II al aceluiaşi dosar;

- la data de 23 decembrie 2021, memoriul aflat la filele x din vol. III al dosarului;

- la data de 30 decembrie 2021, memoriul aflat la filele x din vol. III al dosarului, împreună cu setul de înscrisuri aflat la filele x din acelaşi volum;

- la data de 30 decembrie 2021, memoriul aflat la filele x din vol. III al dosarului, împreună cu setul de înscrisuri aflat la filele x din acelaşi volum;

- la data de 6 ianuarie 2022, memoriul aflat la filele x din vol. III al dosarului, împreună cu setul de înscrisuri aflat la filele x din acelaşi volum;

- la data de 6 ianuarie 2022, memoriul aflat la fila x din vol. III al dosarului, împreună cu înscrisul aflat la fila x din acelaşi volum;

- la data de 25 ianuarie 2022, setul de înscrisuri opisat aflat la filele x din vol. III al dosarului;

- la data de 28 ianuarie 2022, setul de înscrisuri opisat aflat la filele x din vol. IV al dosarului;

- la data de 31 ianuarie 2022, setul de înscrisuri opisat aflat la filele x din vol. IV al dosarului;

- la data de 3 februarie 2022, memoriul aflat la filele x din vol. V al dosarului, împreună cu setul de înscrisuri aflat la filele x din acelaşi volum;

- la data de 18 februarie 2022, setul de înscrisuri opisat aflat la filele x din vol. V al dosarului;

- la data de 9 martie 2022, setul de înscrisuri opisat aflat la filele x din vol. V al dosarului, precum şi la filele x din vol. VI al dosarului;

- la data de 10 martie 2022, memoriul aflat la filele x din vol. VI al dosarului, împreună cu setul de înscrisuri aflat la filele x din acelaşi volum.

La primul termen de judecată în contestaţie, 26 octombrie 2021, la solicitarea contestatorului condamnat, care a invocat nemulţumiri cu privire la prestaţia apărătorului desemnat să-i acorde asistenţă juridică din oficiu, instanţa a amânat cauza la data de 7 decembrie 2021, pentru a-i acorda acestuia posibilitatea de a-şi angaja apărător ales.

La termenul din 7 decembrie 2021, constatând că argumentele reţinute la termenul precedent, în ceea ce priveşte dreptul contestatorului condamnat de a fi asistat de apărătorul pe care îl doreşte şi de a efectua demersurile utile în acest sens rămân valabile, pentru a-i oferi părţii posibilitatea de a angaja apărătorul pe îl doreşte, instanţa a amânat cauza la data de 8 februarie 2022.

La termenul din 8 februarie 2022, în temeiul art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aplicabil la nivelul instanţei supreme în virtutea art. 147 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a trimis cauza completului cu numărul imediat următor (C2), în vederea soluţionării cererii de recuzare a membrilor completului de judecată, formulată de contestatorul A., urmând ca, în funcţie de soluţia dată acestui incident procedural, să se ia măsurile necesare soluţionării cererii de recuzare a procurorului de şedinţă de la acelaşi termen, formulată de aceeaşi parte.

Prin încheierea din data de 15 februarie 2022 s-a dispus respingerea cererii de recuzare a membrilor completului de judecată formulată de contestatorul condamnat.

Urmare acestei soluţii, prin rezoluţia din 16 februarie 2022, preşedintele completului de judecată a stabilit termen pentru soluţionarea contestaţiei la data de 22 martie 2022, iar pentru soluţionarea cererii de recuzare a procurorului de şedinţă din 8 februarie 2022, la la data de 4 martie 2022.

Prin încheierea din 4 martie 2022 s-a dispus respingerea cererii de recuzare formulată de contestatorul condamnat împotriva procurorului care a participat la şedinţa din 8 februarie 2022.

La termenul din 22 martie 2022, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat şi reprezentantul Ministerului Public au formulat concluzii pe fondul cauzei, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

În ultimul cuvânt, contestatorul condamnat A. a făcut o amplă prezentare a nemulţumirilor sale, invocând chestiuni legate de dreptul la apărare şi formulând mai multe solicitări în acest sens, care însă, făcând deja obiectul deliberărilor anterioare succesive ale instanţei de contestaţie, nu impun o pronunţare distinctă asupra lor şi nu împietează asupra soluţionării cauzei.

*

Analizând contestaţia formulată de condamnatul A. pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale cu relevanţă în materie, Înalta Curte constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 61 din 4 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2016, s-a dispus recunoaşterea şi executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă aplicate numitului A. prin sentinţa penală din 17 februarie 2011, pronunţată de Curtea Penală de Justiţie din Dublin în dosarul nr. x/2010, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 4 din C. pen. din 1964 al Irlandei.

Totodată, s-a dispus deducerea perioadei în care persoana condamnată A. s-a aflat arestată preventiv şi în executarea pedepsei în Irlanda, cu începere din 28 ianuarie 2010 la zi, şi transferarea acesteia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei recunoscute.

Sentinţa sus-menţionată a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 23 august 2016, apelul formulat de condamnatul A. împotriva acesteia, la data de 23 octombrie 2018, fiind respins, ca tardiv, prin decizia penală nr. 10/A din 15 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016.

II. Prin cererea înregistrată, iniţial, la data de 25 ianuarie 2021, pe rolul Judecătoriei Dej, sub nr. x/2021, declinată în baza sentinţei penale nr. 178 din 5 aprilie 2021, la Curtea de Apel Alba Iulia, unde a fost înregistrată, la data de 22 aprilie 2021, sub acelaşi număr, condamnatul A. a formulat contestaţie împotriva executării sentinţei penale nr. 61 din 7 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. x/2016, invocând, în fapt: pretinse neregularităţi privind procedura recunoaşterii şi punerii în executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare dispusă faţă de el în Irlanda şi care, în opinia sa, ar avea drept consecinţă anularea mandatului de executare şi punerea în libertate; critici referitoare la modalitatea de punere în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 64/2016; împrejurarea că prin sentinţa penală contestată s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare irlandeze şi nemulţumiri cu privire la modul de înfăptuire a justiţiei în România în contextul politico-social actual, fără a indica însă şi temeiul juridic al demersului său judiciar.

Cererea, calificată ca şi contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa penală ce face obiectul prezentei contestaţii, pentru argumentele prezentate în preambulul prezentelor considerente.

În acest context, evaluând contestaţia formulată de condamnatul A., Înalta Curte notează că niciuna dintre susţinerile contestatorului nu se subsumează situaţiilor ce constituie motive de contestaţie la executare prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

Constituind un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin contestaţia la executare nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii penale definitive aflate în curs de executare, ci exclusiv nelegalitatea ce ar rezulta din punerea sa efectivă în executare.

Cu atât mai mult, în procedura contestaţiei la executare nu se pot repune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii de condamnare pronunţată în statul străin (recunoscută ulterior prin hotărârea a cărei executare se contestă), această chestiune, inerentă fondului cauzei judecate de autorităţile judiciare străine, neputând face obiectul cenzurii instanţelor române de executare nici în procedura specială reglementată prin Legea nr. 302/2004, republicată, şi, cu atât mai puţin, în procedura prev. de 598 C. proc. pen.

Ca urmare, în situaţia speţei, nelămurirea cu privire la hotărârea ce se execută sau împiedicarea la executare - caz de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - ar trebui să vizeze, în principiu, aspecte de legalitate circumscrise exclusiv limitelor în care se execută hotărârea autorităţii române, iar nu legalitatea înseşi soluţiei pronunţate (care a intrat în puterea lucrului judecat) ori legalitatea sau temeinicia hotărârii judiciare străine.

Or, Înalta Curte constată, similar primei instanţe, că prezenta cerere vizează, în mod esenţial, modul pretins defectuos de efectuare a anchetei penale şi de judecare a cauzei contestatorului de către autorităţile judiciare irlandeze, ca efect al pretinsei încălcări a dreptului său la apărare şi neadministrării tuturor probelor necesare aflării adevărului în cauză. Aceste susţineri se circumscriu unor veritabile critici privind legalitatea hotărârii de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare irlandeze, recunoscută de autorităţile judiciare române prin hotărârea contestată, fără a se subsuma, însă, cazului de contestaţie la executare anterior menţionat.

De altfel, condamnatul a invocat faptul că nu a putut valorifica aceste apărări în faţa autorităţilor judiciare străine, într-o eventuală cale de atac exercitată împotriva hotărârii de condamnare, întrucât aceasta nu i-a fost comunicată în mod legal.

Pe de altă parte, se constată că cererea contestatorului vizează legalitatea procedurii recunoaşterii şi punerii în executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare străine, acesta invocând, punctual: încălcarea condiţiilor legale naţionale şi comunitare de declanşare a procedurii, din perspectiva instituţiei care avea abilitatea de a face un astfel de demers; necompetenţa teritorială a Curţii de Apel Alba Iulia în această procedură, ca urmare a faptului că el şi familia sa nu mai aveau domiciliul în Deva începând cu anul 2014; împrejurarea că, în cuprinsul hotărârii pronunţate de instanţa română, se face vorbire despre o cerere a autorităţilor judiciare ungare, iar nu irlandeze; faptul judecării cauzei în şedinţă publică, deşi legea specială impunea cameră de consiliu; împrejurarea că s-a dispus transferul său în România, deşi solicitase transferul în Marea Britanie.

Or, toate aceste aspecte reprezintă veritabile critici aduse legalităţii hotărârii în baza căreia se face executarea, prin care s-a dispus recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare irlandeze şi transferul contestatorului condamnat în România, în vederea continuării executării pedepsei detenţiunii pe viaţă.

În mod asemănător, aspectele invocate de condamnat în contestaţia la executare, memoriile depuse şi concluziile formulate în fond şi contestaţie evidenţiază critici aduse sistemului de detenţie din România, contestatorul susţinând că Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu-şi îndeplineşte sarcina de a asigura reinserţia şi reintegrarea socială a persoanelor condamnate, sens în care, cu titlu particular, a precizat că în România i s-a aplicat un regim de detenţie inadecvat, raportat la cel de care a beneficiat în Regatul Irlandei, înrăutăţindu-i-se astfel situaţia.

În fine, restul aspectelor invocate de contestator reflectă nemulţumirile sale privind sistemul de justiţie din România şi contextul socio-politic actual.

În consecinţă, aspectele invocate de condamnat în contestaţie la executare nu se circumscriu nici măcar formal vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se atacă sau împiedicări la executarea acesteia, ci reprezintă critici aduse, cu titlu particular, hotărârii de recunoaştere şi transfer în executarea căreia se află, precum şi hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare străine, iar cu titlu general, sistemului judiciar şi penitenciar din România, în ansamblul lor.

Legalitatea hotărârii judecătoreşti naţionale prin care s-a recunoscut şi pus în executare, în România, hotărârea de condamnare străină, nu poate face, însă, obiectul evaluării în cadrul contestaţiei la executare, instrument jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează exclusiv incidentele limitativ prevăzute de lege în cuprinsul art. 598 alin. (1) C. proc. pen., ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.

De altfel, chestiunile referitoare la condiţiile şi iniţiatorii procedurii de transfer a contestatorului, respectiv, modul de desfăşurare a acesteia, ca şi cele vizând împrejurarea că legea penală irlandeză l-ar favoriza sub aspectul liberării condiţionate, au făcut deja obiectul evaluării instanţelor naţionale de executare, într-o procedură similară, declanşată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Alba-Iulia. Prin sentinţa penală nr. 33 din 7 mai 2018, pronunţată în cauza anterior menţionată (rămasă definitivă prin decizia nr. 638 din 27 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) s-a reţinut cu titlu definitiv că aceste susţineri nu constituie nelămuriri sau împiedicări în executarea pedepsei, în sensul cazurilor prevăzute de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Cu atât mai puţin, legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti străine nu pot face obiect de evaluare în prezenta procedură, competenţele instanţelor naţionale de executare limitându-se la atribuţiile stabilite în sarcina lor prin Legea nr. 302/2004, republicată, care sunt guvernate de principiile autorităţii de lucru judecat a hotărârii străine şi al recunoaşterii şi încrederii reciproce care guvernează cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Nici criticile particulare vizând regimul de detenţie presupus inadecvat care îi este aplicat contestatorului în România nu pot fi valorificate în prezenta procedură, ci prin mijlocele legale puse la dispoziţia acestuia prin Legea nr. 254/2013.

În fine, nemulţumirile generice privind sistemele judiciar şi de detenţie din România constituie manifestarea unor reflecţii analitice ale contestatorului asupra unor componente ale societăţii româneşti în actualul context socio-politic, iar nu a unui interes real al acestuia, determinat de o situaţie concretă aptă a aduce în discuţie o nelămurire cu privire la hotărârea pe care o execută sau de a împiedica, în vreun fel, executarea acesteia, de a înlătura astfel de piedici.

Distinct de aceste constatări, Înalta Curte constată că împrejurările invocate de contestator nu se circumscriu nici celorlalte motive de contestaţie la executare prev. de art. 598 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată temeinică şi legală soluţia primei instanţe, notând că, în prezenta contestaţie, condamnatul A. nu a formulat veritabile critici cu privire la aceasta, limitându-se la reiterarea aspectelor invocate în faţa Curţii de Apel Alba-Iulia şi invocarea nemulţumirilor suplimentare anterior evocate.

Ca urmare, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b), raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 60 din data de 26 august 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 272 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 60 din data de 26 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2022.

Procesat de GGC - LM