Review petition against final criminal conviction: inadmissibility of appeal against final review dismissal for lack of new facts

Asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 243/20.12.2021, pronunţată de Judecătoria Huşi în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 459 alin. (5) raportat la art. 453 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva sentinţei penale nr. 279 din 12.12.2019, pronunţate de Judecătoria Huşi în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 112 din 12.02.2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată la Judecătoria Huşi sub nr. x/2021, trimisă pe cale administrativă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin adresa nr. x/03.09.2021, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei penale nr. 279 din 12.12.2019, pronunţate de Judecătoria Huşi în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 112 din 12.02.2021 a Curţi de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în cuprinsul cererii, arătând, că nu s-a făcut o încadrare corectă a faptei, fiind necesar să se verifice mai întâi dacă fapta de viol a fost comisă cu intenţie.

În motivarea cererii a susţinut că lipseşte condiţia esenţială, elementul material, deoarece pentru a se reţine în sarcina sa săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 218 din C. pen. trebuia stabilită acţiunea/inacţiunea ca inculpat asupra victimei, care în prezentul caz nu există.

Revizuentul a mai arătat că partea vătămată şi-a schimbat declaraţia şi există un dosar pe rolul instanţelor privind mărturia mincinoasă a acesteia, dosar care este în curs de soluţionare.

A solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, având în vedere că prima instanţă l-a achitat, iar ulterior a fost condamnat "pe vorbe", iar instanţa trebuia să judece cauza, potrivit procedurii de drept comun, cu parcurgerea tuturor etapelor judecăţii în primă instanţă şi mai ales cu respectarea tuturor principiilor specifice acestei faze procesuale consacrate de art. 351 din C. proc. pen. nu se regăsesc expres printre cele prevăzute de art. 281 care, conform art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. permite trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (3) - (4) din C. proc. pen.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Judecătoria Huşi a reţinut că revizuentul a criticat decizia pronunţată în apel, prin care a fost condamnat, deşi la prima instanţă a fost achitat, însă în cuprinsul cererii de revizuire nu s-a precizat care sunt faptele sau împrejurările noi ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, conform art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Cu privire la faptul că persoana vătămată şi-ar fi schimbat declaraţia, instanţa a reţinut că nu constituie un element de fapt nou şi nu poate fi analizat nici ca motiv de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. b) şi c) din C. proc. pen., întrucât însuşi revizuentul a precizat că "există un dosar pe rol privind mărturia mincinoasă din partea părţii vătămate care este în desfăşurare spre soluţionare prev. de art. 273 din C. pen..", neexistând o soluţie prin care să fie stabilită cu caracter definitiv vinovăţia privind comiterea unei infracţiuni de mărturie mincinoasă ori de fals în declaraţii.

Totodată, instanţa a reţinut că în etapa admisibilităţii în principiu nu pot fi administrate probe referitoare la fondul cauzei soluţionate, respectiv audierea unui martor pentru a dovedi netemeinicia declaraţiei unui alt participant la procesul penal, fiind în sarcina revizuentului să facă dovada că, în prealabil, a fost stabilit cu caracter definitiv faptul că declaraţii din dosar ar fi fost false.

În consecinţă, instanţa a constatat că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi nici în ipoteza unui alt motiv de revizuire.

Totodată, instanţa a reţinut faptul că decizia instanţei de apel este definitivă, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire neputând da o altă soluţie pe baza aceleiaşi situaţii de fapt şi a aceloraşi probe, cunoscute la data pronunţării sentinţei.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 279 din 12.12.2019, pronunţată de Judecătoria Huşi în dosarul nr. x/2018 şi rămase definitivă prin decizia penală nr. 112 din 12.02.2021 a Curţi de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Împotriva sentinţei penale mai sus redate, a declarat apel revizuentul A.

Prin decizia penală nr. 230 din data de 22 martie 2022 a Curţii de Apel Iaşi noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A., deţinut în prezent în Penitenciarul Oradea, împotriva sentinţei penale nr. 243 din 20.12.2021, pronunţată de Judecătoria Huşi în dosarul nr. x/2021, sentinţă care a fost menţinută.

Curtea a reţinut că revizuirea, reglementată de dispoziţiile art. 452 - 465 din C. proc. pen. reprezintă o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei hotărâri şi, în acelaşi timp caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale, legiuitorul limitând situaţiile în care se poate declanşa acest remediu procesual.

În continuare, curtea a constatat că, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de control judiciar, revizuentul A. a arătat că din materialul probator administrat nu a rezultat clar şi dincolo de orice dubiu că ar fi săvârşit cu intenţie sau prin forţare un act de viol, arătând că, în realitate, fapta penală pentru care a fost trimis în judecată nu există şi că probele administrate în cauză nu dovedesc vinovăţia acestuia.

Instanţa de fond a dispus achitarea, în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Huşi declarând apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi.

Prin decizia penală nr. 112/12.02.2021, instanţa de control judiciar a examinat într-o manieră exhaustivă întregul material probator strâns în cauză şi a înlăturat apărările inculpatului A. reţinând şi explicitând că toate probele administrate converg în a dovedi în mod cert vinovăţia acestuia în comiterea infracţiunilor de viol, neexistând dubii în privinţa rolului determinat pe care l-a avut în derularea acţiunilor infracţionale, motiv pentru care a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, a înlăturat dispoziţia privind achitarea inculpatului A. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de viol, în formă calificată, prevăzută de art. 218 alin. (1) cu ref. la art. 218 alin. (3) lit. c) din C. pen. şi a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol, în formă calificată, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. c) din C. pen., la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare.

În mod corect şi temeinic argumentat a reţinut instanţa de fond împrejurarea că prezenta cerere de revizuire promovată este inadmisibilă în principiu, în condiţiile în care motivele invocate de revizuent nu se încadrează în prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., nefiind precizate care sunt faptele sau împrejurările noi care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Curtea şi-a însuşit integral motivaţia judecătorului fondului, anterior prezentată, fiind examinat în mod punctual şi riguros de ce aspectele invocate de persoana condamnată nu sunt apte să depăşească filtrul analizei admisibilităţii unei astfel de cereri şi nu impun o rejudecare a cauzei.

Totodată, curtea a menţionat şi faptul că, până la soluţionarea definitivă a cauzei, aceasta a comportat două cicluri procesuale distincte (fond şi apel), cercetarea judecătorească fiind una amplă, atât în fond, cât şi în apel şi a presupus examinarea tuturor criticilor formulate de inculpatul A.

S-a mai reţinut şi că, urmare a rămânerii definitive a acestei hotărâri, aspectele statuate au intrat în puterea lucrului judecat, prezumându-se că cele hotărâte corespund adevărului şi nefiind admisibilă astfel o nouă punere în discuţie a tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept care au reprezentat obiectul deliberării instanţelor investite cu soluţionarea cauzei (în fond şi în calea de atac ordinară a apelului).

Nu în ultimul rând, instanţa a apreciat că prin intermediul unei cereri de revizuire nu se poate ajunge în fapt la judecarea unui al doilea apel, fie prin prelungirea probaţiunii administrate în faţa instanţelor de fond, fie printr-o reapreciere a probelor deja administrate.

În ceea ce priveşte susţinerea revizuentului în sensul că persoana vătămată şi-ar fi schimbat declaraţia, această situaţie nu constituie un element de fapt nou şi nici nu poate fi analizat ca motiv de revizuire, chiar revizuentul arătând că "există un dosar pe rol privind mărturia mincinoasă din partea părţii vătămate care este în desfăşurare spre soluţionare", simplele susţineri ale revizuentului în acest sens nefiind suficiente. După cum bine a subliniat şi judecătorul fondului, pentru incidenţa acestui caz de revizuire ar fi fost necesară existenţa unei hotărâri definitive de condamnare pentru mărturie mincinoasă sau măcar o ordonanţă a procurorului care să fi statuat asupra fondului. Aceeaşi situaţie e necesar a fi realizată şi în ceea ce priveşte întemeierea hotărârii de fond pe un înscris care ar fi fost declarat fals ulterior.

Împotriva deciziei penale nr. 230 din 22 martie 2022 a Curţii de Apel Iaşi- noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat apel revizuentul A.

Examinând admisibilitatea apelului, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora, potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se cere reformarea hotărârii atacate.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea, sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu.

Aplicând aceste consideraţii teoretice cauzei de faţă, Înalta Curte constată că apelantul revizuent A. a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 163/F din data de 08 septembrie 2021 prin care Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petent împotriva deciziei penale nr. 230 din data de 22 martie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, decizie prin care a fost respins apelul formulat de condamnat împotriva sentinţei pronunţate în procedura de admisibilitate în principiu a unei cereri de revizuire, hotărâre definitivă.

În acest context argumentativ, Înalta Curte reţine că prezentul apel a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţii ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza finală din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 230 din data de 22.03.2022 a Curţii de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. revizuentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 230 din data de 22.03.2022 a Curţii de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2022.

Procesat de GGC - LM