Execution objection barred from challenging the merits of a definitive foreign criminal judgment recognized for enforcement in Romania

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 11/PI din data de 19 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A., dispunându-se obligarea contestatorului la plata de cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 200 RON, şi plata onorariului apărătorul desemnat din oficiu din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, la data de 15 octombrie 2021, sub nr. x/2021, condamnatul A. a contestat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 160/PI din 13 iulie 2021 emis de Curtea de Apel Timişoara în baza sentinţei penale nr. 151/PI/2021 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia nr. 191/A din 13 iulie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În argumentarea cererii, condamnatul a arătat că, după ce a fost eliberat de către autorităţile judiciare italiene după 2 ani, 4 luni şi 9 zile de arest, i s-a spus că mai are un rest de pedeapsa de executat, motiv pentru care a fost arestat, fiind deţinut în Penitenciarul Timişoara.

Ca urmare, a solicitat să i se calculeze pedeapsa din Italia şi restul de executat din aceasta.

În vederea soluţionării cauzei, din oficiu, instanţa a dispus ataşarea la dosar a fişei de cazier judiciar a condamnatului, a mandatului în executarea căruia se află acesta, a sentinţei penale nr. 151/PI din 1 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2021 şi a minutei deciziei nr. 191/A din 13 iulie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentinţa penală nr. 3477 din 16 decembrie 2021, Judecătoria Timişoara a calificat cererea contestatorului A. ca reprezentând contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. şi, admiţând excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea acesteia, invocată din oficiu, în temeiul art. 50 raportat. la art. 597 alin. (6) C. proc. pen., a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Astfel învestită, analizând contestaţia la executare, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin sentinţa penală nr. 151/PI/2021 din 1 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2021 (rămasă definitivă prin decizia nr. 191/A din 13 iulie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Republica Italia, s-au recunoscut sentinţa penală nr. 19063/12 R.G. Dib. - 20408/12 a Tribunalului Ordinar din Roma, pronunţată la data de 27 noiembrie 2012, rămasă definitivă la data de 19 decembrie 2012, prin care s-a dispus condamnarea cetăţeanului român A. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiune de furt calificat în coautorat şi sentinţa penală nr. 14/2017 R.G. - 64/2017 a Curţii de Apel cu Juri din Roma, pronunţată la data de 6 decembrie 2017, rămasă definitivă la data de 7 noiembrie 2018, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de exploatare sexuală a copiilor în formă continuată, în coautorat, conform C. pen. italian, şi s-a dispus executarea de către acesta, într-un penitenciar din România, a restului de pedeapsă de 1081 zile (2 ani, 11 luni şi 21 zile) stabilit prin măsura de contopire a pedepselor pentru infracţiuni concurente nr. 1752/2018 a Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma.

În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a scăzut din pedeapsa de 1081 zile (2 ani, 11 luni şi 21 zile) închisoare durata reţinerii de 24 de ore din perioada 21 aprilie 2020 - 22 aprilie 2020.

În raport cu aceste constatări, notând că pedeapsa de 1081 zile a fost stabilită prin măsura de contopire a pedepselor pentru infracţiuni concurente nr. 1752/2018 a Parchetului general al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, care a fost recunoscută prin sentinţa penală definitivă anterior menţionată, instanţa de fond a reţinut că persoana condamnată execută o pedeapsă stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, care are autoritate de lucru judecat.

A mai reţinut că din certificatul transmis de autorităţile judiciare italiene în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Timişoara rezultă că persoana condamnată a executat 859 zile (2 ani, 4 luni şi 9 zile) de arestare preventivă, de la data de 29 iulie 2015 până la data de 6 decembrie 2017, care au fost scăzute din pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare, rămânând de executat 1081 zile (2 ani, 11 luni şi 21 zile) de închisoare.

Totodată, a constatat că, la data de 6 decembrie 2017, persoana condamnată a fost pusă în libertate, de către autorităţile italiene, de sub efectul mandatului de arestare preventivă, iar nu din executarea unei pedepse cu închisoarea, aşa cum susţine în contestaţie. După pronunţarea hotărârii definitive de condamnare a contestatorului la data de 7 noiembrie 2018, autorităţile italiene au contopit pedepsele aplicate acestuia pentru infracţiuni concurente, în pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare, din care au scăzut durata arestării preventive de 859 de zile (2 ani, 4 luni şi 9 zile), rămânând astfel de executat pedeapsa de 1081 zile (2 ani, 11 luni şi 21 zile) închisoare, care a fost recunoscută de Curtea de Apel Timişoara şi pe care acesta o execută în prezent.

Raportat la aspectele astfel constatate, notând că persoana condamnată nu a invocat nicio nelămurire cu privire la hotărârea în executarea căreia se află sau vreo altă împiedicare la executare, în condiţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanţa a respins contestaţia la executare formulată de aceasta, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A., fără a motiva calea de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 14 februarie 2022, sub nr. x/2021, cu termen fixat la data de 22 martie 2022.

La termenul stabilit, după ce a luat legătura cu partea, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, admiterea contestaţiei la executare, susţinând că acesta execută în mod ilegal pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare stabilită de instanţele din Italia întrucât a executat-o deja pe teritoriul acestui stat.

Concluziile apărătorului desemnat din oficiu şi ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

*

Analizând contestaţia formulată de condamnatul A. pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale cu relevanţă în materie, Înalta Curte constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 151/PI din 1 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în dosarul nr. x/2021 s-au hotărât următoarele:

S-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Republica Italia şi s-a dispus recunoaşterea:

- sentinţei penale nr. 19063/12 R.G. Dib. - 20408/12 a Tribunalului Ordinar din Roma, pronunţată la data de 27 noiembrie 2012, rămasă definitivă la data de 19 decembrie 2012, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de furt calificat în coautorat, incriminată în legislaţia penală din România prin dispoziţiile art. 228 - 229 alin. (1) C. pen.

- sentinţei penale nr. 14/2017 R.G. - 64/2017 a Curţii de Apel cu Juri din Roma, pronunţată la data de 6 decembrie 2017, rămasă definitivă la data de 7 noiembrie 2018, prin care s-a dispus condamnarea aceleiaşi persoane la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de exploatare sexuală a copiilor în formă continuată, în coautorat, conform C. pen. italian, incriminată în legislaţia penală din România prin dispoziţiile art. 213 alin. (1), (2), (31), lit. a) C. pen.

S-a dispus executarea de către persoana condamnată A., într-un penitenciar din România, a restului de pedeapsă de 1081 zile (2 ani, 11 luni şi 21 zile) închisoare, astfel cum a fost stabilit prin măsura de contopire a pedepselor pentru infracţiuni concurente nr. 1752/2018 a Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma.

În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a scăzut din pedeapsa de 1081 zile (2 ani, 11 luni şi 21 zile) închisoare durata reţinerii de 24 de ore din perioada 21 aprilie 2020 - 22 aprilie 2020.

II. Prin decizia penală nr. 191/A din 13 iulie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale anterior menţionate, dispunându-se obligarea apelantului la plata de cheltuieli judiciare către stat.

III. În baza sentinţei penale nr. 151/PI din 1 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia penală anterior menţionată, a fost emis, la data de 13 iulie 2021, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 160/PI/2021 de 1081 zile (2 ani, 11 luni şi 21 zile), în executarea căruia se află contestatorul condamnat A..

IV. Prin cererea formulată, la data de 12 octombrie 2021 (data poştei), condamnatul A. a contestat mandatul de executare a pedepsei anterior menţionat, evocând nelămuriri cu privire durata pedepsei pe care o mai are de executat şi solicitând clarificarea acestui aspect.

Cererea astfel formulată, nefundamentată în drept, a fost calificată ca şi contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi respinsă, ca nefondată, prin sentinţa atacată în cauză, pentru argumentele prezentate în preambulul prezentelor considerente.

În acest context, evaluând contestaţia formulată de condamnatul A., Înalta Curte notează următoarele:

Constituind un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin contestaţia la executare nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii penale definitive în baza căreia se face executarea, ci exclusiv nelegalitatea ce ar rezulta din punerea în executare a acesteia.

Ca urmare, nelămurirea cu privire la hotărârea ce se execută - caz de contestaţie la executare prevăzut de teza I a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., ca şi împiedicarea la executare - caz de contestaţie la executare prevăzut de teza a II-a a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., trebuie să vizeze aspecte de legalitate circumscrise limitelor în care hotărârea se execută, iar nu însăşi legalitatea soluţiei dispuse, ce se bucură de autoritate de lucru judecat.

În contextul consideraţiilor teoretice expuse, evaluând motivele cererii formulate de condamnatul A., Înalta Curte constată, concordant instanţei de fond, că acesta nu a invocat, în mod efectiv, vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare în executare.

Practic, în afara expunerii extrem de laconice din cuprinsul contestaţiei, condamnatul şi-a întemeiat demersul judiciar, atât în faţa Curţii de Apel Timişoara, cât şi a instanţei supreme, pe argumentul că a executat deja, pe teritoriul Italiei, pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, astfel că nu înţelege de ce trebuie să execute aceeaşi pedeapsă şi în România.

Or, dincolo de eroarea în care se află cu privire la durata pedepsei pe care o are de executat pe teritoriul României, se constată că, prin susţinerile sale, condamnatul invocă, în concret, nelămuriri cu privire la situaţia sa juridică în raport cu hotărârile de condamnare dispuse în Italia, aducând în discuţie, în mod implicit, legalitatea hotărârii instanţei române prin care aceasta a fost tranşată, iar nu eventuale aspecte de nelegalitate ce ar rezulta din punerea sa în executare.

Legalitatea hotărârilor judecătoreşti nu poate face, însă, obiectul evaluării pe calea contestaţiei la executare, instrument jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează exclusiv incidentele limitativ prevăzute de lege în cuprinsul art. 598 alin. (1) C. proc. pen., ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării acestora, fără însă a se putea modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În speţă, contestatorul condamnat A. se află în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 160/PI/2021 din 13 iulie 2021, emis în baza sentinţei penale definitive nr. 151/PI din 1 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin care, urmare admiterii cererii formulate de autorităţile judiciare din Republica Italia şi recunoaşterii a două hotărâri străine, s-a dispus executarea de către acesta, într-un penitenciar din România, a restului de pedeapsă de 1081 zile (2 ani, 11 luni şi 21 zile) închisoare, astfel cum a fost stabilit prin măsura de contopire a pedepselor pentru infracţiuni concurente nr. 1752/2018 a Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, deducându-se durata reţinerii de 24 de ore din perioada 21 aprilie 2020 - 22 aprilie 2020.

Din cuprinsul măsurii de contopire a pedepselor pentru infracţiuni concurente nr. 1752/2018 a Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, recunoscută prin hotărârea sus-menţionată, rezultă că restul de pedeapsă de 1081 zile închisoare a rezultat din scăderea, din pedeapsa totală de 5 ani şi 4 luni închisoare, a duratei arestării preventive a condamnatului de 859 de zile (2 ani, 4 luni şi 9 zile), de la data de 29 iulie 2015 până la 6 decembrie 2017.

În consecinţă, contestatorul condamnat nu se găseşte în situaţia de a executa în România o pedeapsă executată deja în Italia, astfel cum susţine, ci, în prezent, se află în executarea restului de pedeapsă de 1081 zile închisoare rezultat din scăderea, din pedeapsa totală stabilită de autorităţile judiciare italiene pentru cele două fapte pentru care a fost condamnat prin hotărârile recunoscute (de 5 ani şi 4 luni închisoare) a perioadei în care s-a aflat în arest preventiv în această ţară, de 859 de zile (2 ani, 4 luni şi 9 zile).

Pentru argumentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 11/PI din data de 19 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 11/PI din data de 19 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2022.

Procesat de GGC - LM