Alleged judicial bribery via corrupt intermediaries: insufficiency of proof and presumption of innocence after exclusion of tainted surveillance evidence

Asupra apelurilor penale de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 71 din 9 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2013, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. şi ped. de art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. şi ped. de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. şi ped. de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. şi ped. de art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. şi ped. de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. şi ped. de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal faţă de inculpatul C., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prev. şi ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. şi ped. de art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită prev. şi ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. şi art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. şi ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. şi ped. de art. 289 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen., onorariile parţiale ale avocaţilor desemnaţi din oficiu, respectiv d-na F., în cuantum de 500 RON şi d-na G., în cuantum de 500 RON, s-a dispus a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin decizia penală nr. 222/A/25 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2013, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii A., B., C., E. şi D. împotriva sentinţei penale nr. 114/5 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare. În esenţă, s-a reţinut că, în urma cercetării judecătoreşti în apel, s-au constatat multiple aspecte de drept care aveau legătură cu loialitatea şi legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale şi care au fost insuficient analizate de instanţa de fond în raport de jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României în materia nulităţilor absolute şi relative şi jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Instanţa de control judiciar a îndrumat instanţa de rejudecare spre o analiză a legalităţii şi loialităţii administrării probelor rezultate din înregistrări/interceptări, dar şi a probelor rezultate în urma declaraţiilor date de către inculpaţi, care au revenit asupra lor în cursul judecăţii, fără să fie analizată pertinenţa acestor reveniri.

Prin încheierea penală din data de 3 iulie 2020, Curtea de Apel Cluj a dispus înlăturarea de la dosar a tuturor mijloacelor de probă rezultate din interceptarea convorbirilor la distanţă, pentru argumentele expuse în cuprinsul respectivei încheieri, rămânând la dosar procesele-verbale de redare a discuţiilor în mediu ambiental, care au fost autorizate de judecător şi puse în aplicare de poliţişti judiciari, aşa cum rezultă din ordonanţele de delegare şi din adresa trimisă de D.N.A. - S.T. Oradea, la data de 4 mai 2016.

S-a reţinut că denunţul martorului H. a fost înregistrat la data de 1 iunie 2012, iar la data de 28 noiembrie 2012, a fost înregistrat autodenunţul inculpatului A., retractat ulterior, conform declaraţiei din data de 28 noiembrie 2012. Astfel, acesta a arătat că nu a discutat despre influenţarea vreunui judecător, dar a vorbit cu martorul H. despre angajarea unui avocat din Bucureşti, cu suma de 10.000 de euro. A recunoscut că vorbea cu inculpaţii D. şi I. despre afaceri cu lemn şi se întâlnea cu ei când mergea la proces la Oradea.

În declaraţia din data de 28 noiembrie 2012, inculpatul B. a arătat că inculpatul A. i-a spus că a discutat cu o cunoştinţă care poate influenţa decizia judecătorului. A mai arătat că, în primăvara anului 2012, i-a dat inculpatului I. suma de 10.000 de euro pentru a-i duce la Oradea la judecător, dar I. nu s-a mai dus şi i-a restituit banii.

În declaraţia dată în faţa judecătorului care a soluţionat propunerea de luare a măsurii arestării preventive la data de 29 noiembrie 2012, inculpatul A. a arătat că, iniţial, a vorbit cu inculpatul D. (care cunoştea pe cineva) despre un avocat, dar după aceea a înţeles că era vorba despre un judecător de la Curtea de Apel Oradea. Inculpatul D. i-a spus să cumpere un autovehicul marca x şi un x, dar a refuzat. Despre martorul H. a declarat că ar fi fost beneficiarul ţigărilor aduse de la ucraineni (în cauza în care erau împreună inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă), ţigări pe care nu le-a plătit, iar ucrainenii îi ameninţă pe el şi pe inculpatul B.; în acest context i-a cerut martorului H. suma de 10.000 euro, pentru un avocat din Bucureşti.

Instanţa a constatat că inculpatul A. s-a delimitat de evenimentele din 28 - 29 noiembrie 2012, arătând că denunţurile făcute împreună cu inculpatul B. au fost formulate ca urmare a presiunii exercitate de procuror, presiune rezultată din orele pe care le-a petrecut scriind declaraţii după dictarea unui lucrător din cadrul poliţiei şi la sfaturile avocatului care l-a asistat în acea procedură. Inculpatul A. s-a delimitat şi de apărătorul său de atunci, arătând că nici nu ştie cine l-a angajat şi plătit.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul A. a fost consecvent cu privire la faptul că nu s-a discutat niciun moment ca banii să fie daţi unui/unor magistraţi din cadrul Curţii de Apel Oradea şi nici că ar fi susţinut că poate avea influenţă asupra unui magistrat pentru a obţine o soluţie favorabilă.

În declaraţia din 7 decembrie 2012, inculpatul B. a arătat că martorul H. a rămas dator unor persoane de naţionalitate ucraineană cu suma de 30.000 euro, în urma săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar denunţul dat la D.N.A a fost făcut sub presiunea pusă mai ales asupra inculpatului A., care era şeful său. Nu corespunde adevărului că ar fi spus că ştie vreun judecător din cadrul Curţii de Apel Oradea şi nici nu a discutat cu inculpaţii D. şi I., despre obţinerea unei soluţii favorabile la Curtea de Apel Oradea; suma de 10.000 de euro i-a dat-o inculpatului I. cu titlu de împrumut pentru o activitate comercială şi i-a fost restituită a doua zi. În esenţă, inculpatul B. a declarat aceleaşi împrejurări şi în faţa instanţei de rejudecare.

În faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul C. a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul D., derulând afaceri cu lemn pe care i-l furniza în stare brută, iar inculpatul D. îl trimitea în Sighetul Marmaţiei pentru a fi prelucrat. A arătat că îl cunoaşte pe inculpatul A., care îi este naş, fiind şi naşul fiului său, iar de la inculpatul B. a luat cu titlu de împrumut suma de 10.000 de euro pentru a cumpăra un autovehicul marca x, dar a doua zi i-a intrat în cont suma de 25.000 - 30.000 de euro, astfel că a restituit împrumutul inculpatului B.

Declaraţia dată de inculpatul D. în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în esenţă congruentă cu cea dată în faţa instanţei de rejudecare.

În cursul urmăririi penale, în primele declaraţii din data de 28 noiembrie 2012, inculpatul B., angajatul inculpatului A., a recunoscut săvârşirea faptelor şi apoi le-a recunoscut şi în faţa judecătorului sesizat cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive. Inculpatul A. a recunoscut doar în faţa judecătorului sesizat cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, respectiv că ar fi încercat să influenţeze soluţia în cauza în care era inculpat. Inculpatul C. nu a recunoscut săvârşirea faptelor, arătând doar că îi cunoaşte pe inculpaţii A., B. şi D. şi cunoştea afacerile judiciare ale primilor doi, însă nu cunoaşte detalii cu privire la eventuala încercare de influenţare a soluţiei în apel; a primit 10.000 de euro de la B., dar cu titlu de împrumut şi i-a restituit la scurt timp.

La data de 13 decembrie 2012, inculpatul D. a declarat că îi cunoaşte pe inculpaţi şi pe numitul Mircea, despre care ştia că este magistrat, dar nu ştia dacă este procuror sau judecător şi nici dacă ar fi judecat cauza inculpaţilor A. şi B. Nu este adevărat că ar fi avut vreo legătură cu influenţarea inculpatului E., în cauza inculpaţilor A. şi B., dar este adevărat că a purtat discuţii telefonice cu inculpatul J. legat de tafuri, parchet şi tragere la drum, dar care se referă strict la afacerile cu material lemnos.

Prin declaraţia olografă dată în faţa procurorului şi în prezenţa apărătorului, martorul K. a arătat, la data de 28 noiembrie 2012, că îl recunoaşte din fotografie pe D.

Martorul L. a arătat că este prieten cu inculpatul D., iar când acesta a fost reţinut, la solicitarea soţiei sale, M., a decis să caute un avocat.

Martora N. a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul E. la botezul copilului martorului K. şi aici a relatat despre problemele pe care le avea cu un dosar penal la D.I.I.C.O.T. Oradea, iar acesta a liniştit-o, spunându-i că infracţiuni economice sunt greu de dovedit şi durează mult.

Analizând cuprinsul încheierilor pronunţate în dosarul nr. x/2009, de completul de apel condus de către inculpatul E., instanţa a reţinut că, la data de 10 mai 2012, cauza a fost amânată la solicitarea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor; la data de 7 iunie 2012, cauza a fost amânată la cererea apărătorului inculpaţilor O. şi P., pentru pregătirea apărării; la data de 6 septembrie 2012, cauza a fost amânată faţă de lipsa de apărare a inculpaţilor O. şi P., întrucât apărătorul nu s-a putut deplasa la instanţă, astfel că s-a dispus amendarea avocatului; la termenul din data de 4 octombrie 2012, cauza a fost amânată la solicitarea apărătorului, care a arătat că a fost angajat în dosar cu o zi înainte; la termenul din data de 15 noiembrie 2012, cauza a fost amânată având în vedere că nu s-a prezentat apărătorul inculpaţilor O. şi P. şi s-a dispus amendarea avocatului. Aşadar, nu inculpaţii A., B. şi H. au determinat amânarea soluţionării cauzei, iar completul a amendat de două ori apărătorul celorlalţi inculpaţi, care, prin conduita sa, a determinat amânarea judecăţii, astfel încât nu a putut fi primită susţinerea acuzării în sensul că inculpatul E., în calitate de preşedinte al completului de judecată, a amânat cauza, cu scopul de a se realiza înţelegerea infracţională care face obiectul prezentei cauze.

În volumul II al dosarului de urmărire penală se află autorizaţia emisă de judecător nr. x/1 iunie 2012 pentru înregistrarea audio-video în mediul ambiental a convorbirilor purtate de H., A. şi B., ordonanţa de delegare a procurorului către comisarul şef Q. pentru amplasare de tehnică de înregistrare şi redare în formă scrisă a convorbirilor, procesul-verbal de amplasare a mijloacelor tehnice de înregistrare, semnat de către martorul H., procesul-verbal din data de 16 octombrie 2012 de redare a convorbirii purtate între H., B. şi A. la data de 2 iunie 2012.

Analizând acest din urmă mijloc de probă, instanţa a reţinut că cei trei au discutat despre cauza în care aveau calitatea de inculpaţi, aflată pe rolul Curţii de Apel Oradea, fiind cert că vorbesc despre a da sume de bani în scopul reducerii pedepsei.

În faţa Curţii de Apel Cluj, în primul ciclu procesual, inculpatul B. a invocat dreptul la tăcere.

La data de 15 aprilie 2016, în faţa primei instanţe, inculpatul A. a arătat că nu recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, dar a purtat discuţii cu denunţătorul H., în sensul că îl va ajuta să obţină o condamnare favorabilă la Curtea de Apel Oradea, întrucât acesta îi era dator cu suma de 30.000 euro către cetăţenii ucraineni cu care inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de contrabandă, dar nu este adevărat că ar fi spus că banii trebuie să ajungă la o persoană din Bucureşti întrucât aceasta era o invenţie de a mea, această persoană nu există în realitate.

Suma de 30.000 de euro a solicitat-o de la martorul H. pentru a o da cetăţenilor ucrainieni, întrucât erau presaţi de aceştia şi ameninţate familiile lor. Din suma de 30.000 de euro inculpatul A. trebuia să reţină suma de 8.000 de dolari şi restul să îi dea ucrainienilor. Nu este adevărat că ar fi vrut să cumpere o maşină de la inculpatul E. În preajma Crăciunului anului 2012, D. i-a spus că doreşte să achiziţioneze un autovehicul marca x la un preţ de 40.000 - 45.000 de euro şi raportat la preţul pieţei inculpatul i-a arătat că este un preţ bun.

În legătură cu declaraţia din 28 noiembrie 2012, a arătat că a fost dată sub presiunea procurorului R. şi în lipsa apărătorului desemnat din oficiu. Este adevărat că s-a întâlnit cu inculpatul D. cu prilejul fiecărui termen de judecată de la Curtea de Apel Oradea, dar numai pentru că mama inculpatului D., care locuieşte lângă locuinţa inculpatului A., în Sighetul Marmaţiei, îi trimitea inculpatului D. pachete cu mâncare şi haine. La data de 28 noiembrie 2012, a fost dus la D.N.A Satu Mare unde procurorul i-a spus să scrie un autodenunţ, i-a cerut să coopereze, spunând că, în loc de şase ani închisoare, va fi condamnat la 15 ani, dar dacă vor coopera, va trimite un proces-verbal la dosar pentru a le reduce pedepsele la jumătate şi să fie suspendată executarea, altfel va cere arestarea preventivă.

Inculpatul B. se afla pe coridor împreună cu avocatul S. şi aşa s-a decis să-l angajeze pe avocatul din birou, care a discutat cu procurorul, iar procurorul i-a spus că are de ales între denunţ şi trimiterea în judecată. După aceea, procurorul l-a lăsat cu doamna poliţistă care a dictat ce să scrie, deşi inculpatul a spus că nu cunoaşte niciun judecător şi a atras atenţia inculpatului B. la ce trebuie să scrie pentru ca cele două denunţuri să se coroboreze. După ce am scris denunţul, procurorul a spus că este prea târziu să mai retragă solicitarea luării măsurii arestării preventive, dar vor fi arestaţi maximum 15 zile, după care va solicita revocarea, iar dacă vom primi telefoane de ameninţare ne va asigura protecţie.

Nu corespunde adevărului că ar fi dat mâna cu inculpatul E. pe holurile Curţii de Apel Cluj şi au dat mâna cu procurorul T. care a dispus trimiterea lor în judecată în dosarul de contrabandă. A arătat că a formulat plângere penală împotriva procurorului R. şi a poliţistei U., iar la întrebarea legată de declaraţiile date cu ocazia luării măsurii arestării preventive, inculpatul A. a arătat că, la prima instanţă, când am ajuns, domnul procuror m-a asigurat că nu primesc mandat de arestare şi am recunoscut declaraţiile date în faţa primei instanţe despre ceea ce am scris, respectiv că am recunoscut săvârşirea faptei, iar doamna judecător ne-a încunoştinţat că a dispus arestarea pe 29 de zile şi a întrebat dacă facem recurs.

A arătat că a întreprins activităţi legate de comercializarea, prelucrarea şi exploatarea lemnului, deţinând şi o societate care are obiect de activitate în acest sens, iar cu inculpatul J. a purtat discuţii telefonice mai mulţi ani în acest sens, precizând că C. este căsătorit cu o nepoată de a sa. A decis schimbarea avocatului întrucât avocatul iniţial i-a spus să recunoască săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, iar altui avocat din Baia Mare, respectiv V., i-a spus că a făcut o mare prostie şi atunci a decis să îl angajeze pe avocatul W.

Martorul L. a arătat că îşi menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi a descris demersurile pe care le-a făcut pentru a găsi un avocat pentru inculpatul D.

În faţa instanţei de apel, martorul denunţător H. a arătat că îşi menţine declaraţia dată în faţa instanţei de fond, respectiv că, în cursul anului 2012, s-au făcut presiuni asupra sa de către procurorul R., care i-a spus să participe la întâlnirile cu inculpatul A. şi să discute dacă dau bani cuiva, însă nu s-a vorbit despre a da banii unui judecător; în urma întâlnirilor, inculpatul A. i-a spus să îi dea 20.000 sau 30.000 de euro, fără a specifica dacă banii urmau să ajungă la un judecător sau altă persoană, în scopul de a reduce pedeapsa.

Martorul a declarat că a dedus că poate să îi fie redusă pedeapsa sau să ia ţeapă de la inculpatul A., care putea să ducă banii ucrainenilor în contul unei datorii, respectiv banii pe care trebuia să îi plătească odată cu săvârşirea infracţiunii de contrabandă. A învederat că îşi menţine declaraţia dată în faţa procurorului în faza de urmărire penală, cu precizarea că a fost dată sub presiune. A arătat că naşul său X., inculpat în acelaşi dosar, s-a sinucis din cauza presiunilor procurorului, care a promis că li se vor înjumătăţi pedepsele, că se vor depune actele la dosar şi completează cu suspendare sub supraveghere.

La întrebarea dacă îşi menţine declaraţiile cu privire la destinaţia sumelor de bani, respectiv a celor 20.000 sau 30.000 de euro, martorul a arătat: menţionez că, aşa cum am precizat la începutul declaraţiei mele, în cursul discuţiilor cu A. acesta nu mi-a specificat la cine vor ajunge banii, însă sub imperiul presiunii de la pachet am declarat că urmează să ajungă la magistraţi; însă s-a discutat despre obţinerea unei soluţii favorabile, respectiv 2 - 3 ani închisoare cu suspendare, fără să pot preciza dacă la această discuţie a participat şi inculpatul B.

La întrebarea expresă dacă îşi menţine denunţurile şi declaraţiile date, martorul a arătat că mi le menţin amândouă deoarece reflectă adevărul. Instanţa a constatat, aşadar, că martorul nu a precizat în ce a constat presiunea, arătând doar că procurorul i-a promis reducerea pedepselor în cauza în care era inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, împrejurare posibilă din punct de vedere legal, având în vedere dispoziţiile din legea privind martorii. Cu privire la sumele de bani, a arătat că suma de 30.000 de euro a fost solicitată de către inculpaţii A.

şi B., din care 10.000 de euro era suma restantă pentru punerea în libertate în cursul anului 2009, iar ceilalţi 20.000 de euro erau pentru reducerea pedepsei la Bucureşti, dar a precizat că nu s-a vorbit despre Bucureşti, însă a presupus asta deoarece finalul procesului era la Bucureşti. Martorul a precizat că inculpatul A. nu i-a spus niciun moment în mod expres că poate să intervină pe lângă magistraţii de la Curtea de Apel Oradea. În faţa instanţei de rejudecare, martorul H. a prezentat, în esenţă, aceleaşi împrejurări relatate în faţa instanţei de apel.

Cu privire la loialitatea administrării probelor din perspectiva presiunilor invocate de către inculpaţii A., B. şi D. şi martorul H., instanţa a reţinut declaraţiile martorului Y., şef Serviciu Operaţiuni Speciale, persoană apropiată inculpatului D., fiind naşul de nuntă şi naşul de botez al copilului inculpatului şi Z., şef Birou din cadrul S.I.C.E. Bihor, care îl cunoştea pe inculpatul D. din anul 2008, când a fost chiriaş, declaraţii date în faţa instanţei de apel şi menţinute în totalitate în faţa instanţei de rejudecare, precum şi declaraţiile inculpaţilor şi a concluzionat că, în cazul inculpatului D., cei doi martori au fost trimişi de către persoane apropiate anchetei, respectiv un procuror şi un poliţist, pentru a-i solicita inculpatului să dea anumite declaraţii care să conducă spre o acuzaţie împotriva inculpatului E., în schimbul unor demersuri care să conducă la reducerea pedepsei sau a sancţiunilor penale, deşi martorii au specificat că au dedus un astfel de ajutor fără să le fi fost spus în mod imediat.

La fel şi în cazul martorului H. şi al inculpaţilor A. şi B., conform declaraţiilor lor, procurorul le-a cerut colaborarea prin declaraţii care să conducă spre o acuzaţie împotriva inculpatului E., asigurându-i că vor beneficia de o reducere a pedepselor aplicate de instanţa de fond, iar în caz contrar, de o agravare a răspunderii. Prin urmare, persoane apropiate anchetei le-au cerut inculpaţilor A., B. şi D. şi martorului H. să dea declaraţiile în schimbul unui beneficiu procesual în cauzele penale în care aveau calitatea de subiecţi pasivi, iar un astfel de beneficiu dat martorului care a denunţat sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni era prevăzut de lege (art. 19 din Legea nr. 682/2002), aşa încât, o astfel de situaţie nu poate fi considerată o presiune.

Ceea ce constituie un element de presiune nespecifică niciunei proceduri este solicitarea sau solicitările repetate adresate unei persoane reţinute sau arestate, ori condamnate în primă instanţă, adică o persoană vulnerabilă, de a formula denunţuri sau de a da declaraţii defavorabile unei persoane terţe, în schimbul unui beneficiu procesual (lăsarea în libertate sau reducerea pedepsei în calea de atac), prin intermediul unor persoane de încredere, în cazul inculpatului D. (de altfel, inculpatul D. a prezentat aceste evenimente, fără să divulge numele persoanelor, cu ocazia declaraţiei date în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, în aprilie 2016).

Este cert că inculpatul D. nu a dat niciun fel de declaraţii care să surprindă evenimente infracţionale. De asemenea, este cert că inculpaţii A. şi B. şi-au retractat imediat denunţurile (care oricum nu constituie mijloc de probă, fiind act de sesizare a organelor judiciare) şi primele declaraţii, iar explicaţiile lor sunt verosimile şi se integrează în ansamblul stării de fapt, aşa cum rezultă din probe. De altfel, după formularea denunţului şi a primelor declaraţii, după dispunerea măsurii reţinerii şi în aşteptarea soluţionării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, cei doi inculpaţi au purtat o discuţie în centrul de reţinere, înregistrată şi redată în proces-verbal, din care rezultă regretul inculpaţilor şi decizia de a reveni asupra celor declarate în faţa judecătorilor.

Aşadar, cu privire la acuzaţia de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi B., care ar fi pretins de la martorul H. suma de 20.000 de euro, lăsându-l să creadă că au influenţă asupra unui judecător de la Curtea de Apel Oradea, pe care-l vor determina să pronunţe o hotărâre favorabilă în dosarul nr. x/2009, instanţa a constatat că din probele administrate rezultă o stare de fapt incompatibilă cu acuzaţia. Probele considerate relevante de către acuzare sunt procesul-verbal de redare a discuţiei dintre cei trei la data de 2 iunie 2012, denunţul şi declaraţiile date de martorul H.

şi autodenunţurile inculpaţilor A. şi B. (cu precizarea că denunţul este un mijloc de sesizare a organelor judiciare şi nu un mijloc de probă). Cu privire la cele din urmă, instanţa a constatat că inculpaţii A. şi B. şi le-au retras fără echivoc încă de la declaraţiile pe care le-au dat în aceeaşi zi şi în zilele următoare, explicaţiile lor fiind în bună parte convingătoare. Este cert însă că inculpaţii A. şi B. nu au pretins niciodată că ar avea vreo influenţă asupra vreunui judecător, împrejurare care rezultă fără echivoc din denunţul formulat de către martorul H.

şi din toate declaraţiile acestuia. Împrejurarea că inculpaţii A. şi B. au purtat discuţii în prezenţa martorului H. cu privire la sume de bani pe care le vor da unei persoane neidentificate (AA., care nu locuia în Oradea şi cu care se vor întâlni la Braşov sau Bucureşti şi care apare ca temei în toate solicitările procurorului pentru emiterea autorizaţiilor de interceptare a convorbirilor telefonice ori a celor ambientale) cu scopul de a obţine o soluţie favorabilă în cauza în care erau inculpaţi, este cât se poate de reală, deşi inculpaţii A.

şi B. au încercat să înlocuiască această împrejurare cu o altă împrejurare reală, respectiv că banii trebuiau daţi persoanelor ucrainene de la care au adus ţigările în cadrul activităţii de contrabandă, pentru care erau trimişi în judecată. Acesta este motivul determinant pentru care martorul H. nu şi-a retractat în totalitate denunţul prin declaraţiile date în calitate de martor în faţa primei instanţe şi a celei de apel. Însă, discuţiile dintre cei trei nu privesc nici măcar cu caracter aluziv că banii vor fi daţi unui judecător (cu atât mai puţin persoanei determinate E.) şi nici nu au fost iniţiate de către inculpaţii A.

şi B. (iar în cadrul discuţiilor purtate cu aceştia, am înţeles că amândoi aveau o înţelegere cu AA. şi mi-au cerut să mă hotărăsc să intru în combinaţie). Este cert, aşadar, că inculpaţii A. şi B. i-au spus martorului H. despre combinaţia lor, fiind cel mult în prezenţa unei propuneri din partea inculpaţilor A. şi B. făcute martorului H., nicidecum a unei acţiuni de pretindere, adică o cerere expresă a unei sume de bani (A. precizează io nu vreau un ban; H. nu acceptă propunerea atunci vă faceţi mendrele voi doi, înţelegi, nu încurc;

A. precizează io nu trebe să-i duc banii tăi, îţi dă rezultatul la Oradea, după aceea îţi faci plata la Bucureşti - procesul-verbal de redare a convorbirii înregistrate în mediu ambiental la data de 2 iunie 2012). În lipsa unei acţiuni de pretindere de bani şi în lipsa oricărui element din care să rezulte că inculpaţii ar fi pretins că au influenţă asupra unui magistrat (singura referire este la persoana AA., rămasă neidentificată), faptele reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B. nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă şi, astfel, nu sunt prevăzute de legea penală.

Despre acuzaţiile de cumpărare de influenţă, reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B., trafic de influenţă, reţinută în sarcina inculpatului D. şi complicitate la trafic de influenţă, reţinută în sarcina inculpatului, s-a reţinut, în esenţă, că inculpaţii A. şi B. au fost de acord să dea suma de 20.000 euro, fiecare, inculpatului D. (pretinsă de către acesta), prin intermediul inculpatului, care a primit suma de 10.000 euro, sumă pe care a restituit-o a doua zi, pentru ca inculpatul D. să îşi exercite influenţa reală asupra inculpatului E., judecător în cadrul Curţii de Apel Oradea, pentru ca acesta să pronunţe o soluţie favorabilă inculpaţilor A., B.

şi martorului H. în dosarul nr. x/2009, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea. Probele administrate nu au relevat nicio acţiune de pretindere a vreunei sume de bani de către inculpatul D. de la inculpaţii A. şi B. şi, cu atât mai puţin, o promisiune a acestuia din urmă că îşi va folosi o influenţă reală asupra inculpatului E. Construcţia acuzaţiei a pornit de la următoarele probe: împrejurarea reală că inculpaţii A. şi B. s-au întâlnit cu inculpatul D. în zilele în care aveau termene de judecată în dosarul nr. x/2009, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea şi că inculpatul D. avea o relaţie de amiciţie/prietenie cu inculpatul E.; declaraţia martorului L. care, la data reţinerii inculpatului D.

şi la solicitarea soţiei acestuia, a căutat un avocat care să îl asiste pe inculpatul D. şi, după ce a trecut pe la mai multe cabinete de avocatură (unde fie a fost refuzat, fie nu a găsit deschis), a ajuns la locuinţa inculpatului E., cu care era amic/prieten, iar inculpatul a refuzat orice discuţie pe marginea acestui subiect, solicitându-i să plece (fiind speriat sau iritat ori deranjat, dar în mod cert având o conduită care a atras atenţia martorului); echivalenţa numerică dintre sumele de bani discutate cu martorul denunţător H.

şi cele care ar fi fost pretinse de către inculpatul D.; împrejurarea că martorul B. a dat suma de 10.000 euro inculpatului C., sumă care i-a fost restituită a doua zi. Cu privire la această din urmă împrejurare, inculpaţii B. şi C. au arătat în faţa instanţei de apel şi apoi inculpatul B. în faţa instanţei de rejudecare, că suma de 10.000 euro a fost dată cu titlu de împrumut inculpatului C. pentru achiziţionarea unui autovehicul, dar suma a fost restituită întrucât, a doua zi, inculpatul C. a încasat anumite sume de bani din activităţile sale comerciale.

Explicaţia oferită de către inculpaţi este mult mai probabilă şi mai aproape de real, decât conotaţia infracţională dată de acuzare (respectiv de trafic de influenţă), mai cu seamă că acuzarea nu a oferit nicio explicaţie plauzibilă pentru care inculpatul C. a restituit suma la foarte scurt timp. Este adevărat că inculpaţii vorbesc între ei cu oarecare rezerve misterioase despre mai multe împrejurări, inclusiv despre suma de bani dată inculpatului C., însă includerea acestora în spaţiul infracţional prezentat judecăţii ar fi trebuit să fie consecutiv excluderii oricărei alte posibilităţi licite sau ilicite, mai cu seamă că inculpaţii A.

şi B. şi martorul H. nu erau străini de alte perimetre infracţionale. Relativ la împrejurarea că inculpatul E. s-a arătat speriat sau nervos sau iritat ori deranjat de solicitarea martorului L. de a-i recomanda un avocat pentru inculpatul D., s-a reţinut că atitudinea inculpatului E. a atras atenţia martorului, pe care a considerat-o ieşită din conduita previzibilă, însă o astfel de atitudine poate fi justificată fie prin caracterul insolit al solicitării (de altfel, martorul nu a apelat de la început la inculpatul E., ci numai după ce a epuizat celelalte variante, iar inculpatul E. i-a spus că nu se ocupă cu aşa ceva), fie prin explicaţia dată de către inculpatul E., care a arătat că, în aceeaşi zi, a fost publicată o ştire privind prezenta cauză, iar un jurnalist l-a sunat pentru detalii, împrejurare care nu l-a lăsat indiferent.

S-a observat că probele conjuncturale avute în vedere de către acuzare prezintă o fragilitate definitivă, iar construirea oricărei forme de acuzaţie în temeiul lor s-a putut face doar printr-un salt speculativ, incompatibil cu principiile privind standardul de probă care poate conduce la reţinerea unei infracţiuni dincolo de orice îndoială rezonabilă. Aşadar, concluzia necesară este aceea că faptele nu există. Dar, altfel, dacă infracţiunea de trafic de influenţă şi cea care o determină, cumpărarea de influenţă, s-ar fi consumat prin pretindere şi dare, este cert că infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă nu se putea consuma altfel decât prin realizarea celor două acţiuni specifice de primire (de la inculpatul B.) şi predare (către inculpatul D.) a sumei de 10.000 de euro.

Cum, prin ipoteză, inculpatul C. a primit suma de 10.000 euro de la inculpatul B. şi i-a restituit-o, nu putem fi (din punct de vedere teoretic) decât în prezenţa unei tentative la complicitate la trafic de influenţă, faptă care nu este prevăzută de legea penală. Dar, cum soarta juridică a complicelui nu poate fi diferită de cea a autorului, ar trebui să se concluzioneze şi pentru inculpatul C. că fapta nu există. Însă, decesul inculpatului în cursul judecăţii, la data de 17 februarie 2021 şi pierderea capacităţii de folosinţă şi a celei procesuale, împiedică exercitarea acţiunii penale, iar legea procesual penală nu prevede nicio posibilitate de continuare a procesului penal faţă de o persoană decedată.

Nici dispoziţiile art. 455 alin. (1) lit.

b) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile, chiar printr-o analogie în favoarea inculpatului, întrucât privesc o ipoteză distinctă (după o hotărâre definitivă de condamnare) şi pentru că, în realitate, legitimează procesual o altă persoană care are capacitate de folosinţă. Aşadar, în privinţa inculpatului C., singura soluţie posibilă este cea de încetare a procesului penal, în condiţiile art. 16 alin. (1) lit.

f) din C. proc. pen.

Cu privire la presupusele infracţiuni de dare de mită, reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B., luare de mită, reţinută în sarcina inculpatului E. şi complicitate la dare şi luare de mită, reţinută în sarcina inculpatului D., instanţa a constatat că, în esenţă, s-a reţinut că inculpatul E. ar fi pretins de la inculpaţii A. şi B., prin intermediul inculpatului D., să cumpere de la cumnatul inculpatului E., martorul K., un autoturism marca x, la un preţ mai mare decât cel real, în acelaşi scop de a pronunţa o soluţie favorabilă inculpaţilor în dosarul nr. x/2009, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea. Din probele administrate nu a rezultat când şi cum ar fi fost săvârşită acţiunea de pretindere (cerere) a inculpatului E. prin intermediul inculpatului D. pentru cumpărarea autoturismului, fiind probabil presupusă în contextul întâlnirilor dintre inculpaţii A. şi B. cu inculpatul D., când mergeau la termenele de judecată în Oradea, coroborată cu relaţia de amiciţie/prietenie dintre inculpaţii E. şi D. în preajma aceloraşi perioade şi de împrejurarea că inculpatul E. s-ar fi întâlnit conjunctural cu inculpatul D. şi martorul K., când aceştia discutau despre vânzarea-cumpărarea unei maşini. În lipsa probelor de la care să pornească discuţia privind elementele materiale ale infracţiunilor de dare şi luare de mită, concluzia nu a putut fi decât aceea că faptele nu există, concluzie care se răsfrânge şi asupra presupuselor fapte ale complicelui, respectiv ale inculpatului D.

Revenind la premisele actului de sesizare, s-a constatat că nu există nicio precizare cu privire la sumele de bani (sau orice alte prestaţii exterioare contextului infracţional sau viitoare, dar cu caracter patrimonial) care ar fi revenit celor care ar fi traficat sau cumpărat influenţa; dimpotrivă, din naraţiune (înţeleasă ca un text care nu se bazează pe împrejurări de fapt, adică pe probe, în sensul art. 97 din C. proc. pen.), a rezultat că, iniţial, sumele de bani ar fi trebuit să ajungă în integralitate la funcţionar (în cazul de faţă, judecător).

Din motive neelucidate expres, acest plan infracţional se dizolvă şi apare cel de al doilea, în care funcţionarul, în speţă inculpatul E., care deţinea funcţia de judecător, ar fi pretins ca inculpaţii A. şi B., alături de martorul denunţător H. şi prin intermediul inculpatului D., să cumpere un autovehicul marca x de la cumnatul inculpatului E., martorul K., la un preţ (între 40.000 şi 50.000 de euro) superior celui real, diferenţa de preţ constând, probabil, în beneficiul inculpatului E. (sau al martorului K.) pentru pronunţarea unei soluţii favorabile în cauza în care A., B.

şi H. erau inculpaţi. Este real că au existat discuţii între inculpatul D. şi martorul K. pentru ca cel dintâi să cumpere un autovehicul marca x (dar şi alt autovehicul) de la cel din urmă, în toamna anului 2012, dar acesta este singurul punct de coincidenţă dintre construcţia acuzaţiei şi realitate. În actul de sesizare s-a afirmat că preţul real al autoturismului ar fi fost între 35.000 şi 40.000 de euro, însă din dosarul de urmărire penală nu a rezultat care ar fi fost valoarea reală a autovehiculul în discuţie şi cum a fost stabilită de către procuror, în condiţiile în care a fost dovedită valoarea de achiziţie a autovehiculul, respectiv de 230.000 RON (aproximativ 54.000 euro) în octombrie 2011, precum şi valoarea de vânzare în mai 2013, respectiv 42.500 euro.

Or, aceste din urmă împrejurări au probat că, în toamna anului 2012, autovehiculul a fost pus în vânzare la preţul real al pieţei. De altfel, este imposibil de gândit acuzaţia fără ca martorul K. să nu fi ştiut că autovehiculul va fi vândut la un preţ superior celui real (împrejurare care ar fi trebuit să rezulte cu puterea evidenţei), de vreme ce diferenţa ar fi trebuit să ajungă la inculpatul E., iar în rechizitoriu s-a reţinut că a existat o înţelegere între cei doi. Însă, faţă de K., s-a dispus o soluţie de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, considerându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită, ceea ce înseamnă că nu a existat nicio înţelegere (necesară în contextul acuzaţiei) între inculpatul E. şi martorul K.

Faţă de aceste argumente, au fost reţinute următoarele concluzii:

În lipsa unei sume de bani sau valori determinate sau determinabile care să fi fost pretinse de către inculpatul E. inculpaţilor A. şi B., prin intermediul inculpatului D., cu ajutorul inculpatului C., este cert că lipseşte o condiţie esenţială a elementului material al infracţiunilor de dare şi luare de mită. Prin urmare, chiar dacă probele administrate ar fi pus în evidenţă astfel de acţiuni (ceea ce oricum nu s-a dovedit), fapta nu ar fi constituit infracţiune. Nicio discuţie privind infracţiunea cu caracter general, respectiv abuzul în serviciu, nu ar fi putut fi luată în seamă în raport de forma şi conţinutul faptelor, întrucât infracţiunea de abuz în serviciu este, la rândul ei, o infracţiune de rezultat, iar prin ipoteză, funcţionarul nu a îndeplinit niciun act în cadrul sau dincolo de atribuţiile legale de serviciu.

Sumele de bani aparent pretinse de către inculpaţii A. şi B. martorului H. (deşi din probe rezultă că a fost o propunere a inculpaţilor A. şi B. făcută martorului H., căruia i s-a oferit şansa să participe la planul primilor doi şi care ar fi profitat tuturor, de vreme ce erau în aceeaşi situaţie), nu au putut fi avute în vedere în contextul unei infracţiuni de trafic de influenţă, de vreme ce, din descrierea faptelor, rezultă că inculpaţii A. şi B. nu au avut şi nici nu au pretins că au influenţă asupra funcţionarului, ci că urmau să cumpere influenţa inculpatului D., prin intermediul inculpatului C., fără să aibă vreun beneficiu patrimonial din tranzacţie (iniţial trebuiau să cumpere influenţa numitului AA., care nu a mai fost identificat, acesta fiind, probabil, motivul determinant pentru care ancheta s-a orientat către inculpaţii C.

şi D.). Aşadar, din mersul evenimentelor ar rezulta cel mult o tentativă la înşelăciune (de vreme ce banii nu au fost daţi şi nu s-a născut vreun prejudiciu), însă o astfel de abordare ar fi însemnat mai mult decât o schimbare a încadrării juridice, fiind o schimbare a substanţei acuzaţiei, adică o altă faptă. Din descrierea aceloraşi fapte a rezultat că, la rândul său, inculpatul C. nu a avut şi nici nu a pretins că are influenţă asupra funcţionarului, ci ar fi trebuit să transmită/predea suma de bani primită de la inculpatul B., către inculpatul D., singurul care, în arhitectura acuzaţiei, ar fi avut o influenţă (reală, conform rechizitoriului) asupra funcţionarului.

Prin urmare, în sarcina inculpatului C. s-a reţinut o infracţiune de complicitate la trafic de influenţă, adică ajutorul dat celui care va trafica influenţa pentru a intra în posesia banilor daţi de către cel care cumpără influenţa (ipoteza este, la rândul ei, lipsită de verosimilitate, de vreme ce inculpaţii A. şi B. se întâlneau cu inculpatul D. în zilele când aveau termenele de judecată, astfel încât nu ar fi fost nevoie de un intermediar pentru predarea banilor). Dar, în lipsa unui act de executare specific (în actul de sesizare s-a reţinut acţiunea de primire, respectiv că inculpatul C. ar fi primit şi apoi ar fi restituit suma de 10.000 euro, a doua zi, inculpatului B., iar acţiunea specifică ar fi fost de predare), adică în lipsa unei sume de bani care să fi ajuns de la cumpărătorul de influenţă la traficantul de influenţă, conduita inculpatului C., la nivel teoretic, ar fi fost cel mult o tentativă la complicitate la cumpărare de influenţă, faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin urmare, chiar dacă s-ar fi reţinut ca reale şi probate faptele care constituie obiectul cauzei, analiza teoretică a acuzaţiilor a condus spre concluzia invariabilă că faptele descrise nu constituie infracţiuni.

Împotriva sentinţei penale nr. 71 din 9 aprilie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. x/2013, precum şi a încheierii din data de 03.07.2020, au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, apărătorul ales al inculpatului C. şi soţia acestuia, BB.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a solicitat admiterea apelului şi, în rejudecare, condamnarea inculpaţilor A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, respectiv condamnarea inculpatului D., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, cu consecinţa deducerii perioadei arestului preventiv.

De asemenea, s-a solicitat respingerea, ca nefondate, a cererilor inculpaţilor de constatare a nulităţii absolute şi excludere a probelor obţinute din exploatarea mijloacelor de supraveghere tehnică.

În susţinerea căii de atac, parchetul a invocat, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute a probelor obţinute din exploatarea mijloacelor de supraveghere tehnică şi excluderea acestora prin încheierea penală interlocutorie din data de 3 iulie 2020 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2013, parchetul a arătat că, în cauză, se impunea respingerea, ca nefondate, a cererilor inculpaţilor de constatare a nulităţii absolute a probelor obţinute din exploatarea mijloacelor de supraveghere tehnică, având în vedere că interceptările convorbirilor telefonice au fost efectuate în perioada iunie 2012 - ianuarie 2013, deci anterior datei de 1 februarie 2014, moment în care a intrat în vigoare Noul C. proc. pen., iar valabilitatea actelor de procedură penală se analizează în raport de principiul tempus regit actum, respectiv de dispoziţiile procesual penale aflate în vigoare la momentul efectuării respectivelor acte.

În cauza dedusă judecăţii, însă, interceptările au fost efectuate anterior datei de 1 februarie 2014, astfel încât legea la care instanţa trebuia să se raporteze, din perspectiva parchetului, cu ocazia efectuării analizei valabilităţii acestora, o reprezintă vechiul C. proc. pen., respectiv dispoziţiile art. 911 şi următoarele din vechiul C. proc. pen.

În susţinerea celor menţionate anterior, au fost invocate dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., potrivit cărora actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Noului C. proc. pen., cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege. Or, în cauză au fost respectate toate dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării interceptărilor, aspect ce rezultă inclusiv din încheierile judecătorilor de cameră preliminară, prin care s-a constatat, cu titlu definitiv, legalitatea administrării tuturor probelor, inclusiv a interceptărilor convorbirilor telefonice.

Totodată, s-a făcut trimitere la Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, prin care au fost declarate neconstituţionale numai dispoziţiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen., iar nu şi dispoziţiile art. 911 şi următoarele din C. proc. pen. din 1968, acestea din urmă fiind apreciate drept constituţionale, prin mai multe decizii ale legiuitorului constituant.

Aşadar, cum Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale vizează un alt articol decât cel relevant în cauză şi cum nu este permis a se extinde sfera controlului de constituţionalitate asupra unor dispoziţii legale care nu au fost niciodată declarate neconstituţionale, acestea bucurându-se de prezumţia de constituţionalitate, parchetul a apreciat că, în speţă, nu este incidentă decizia invocată anterior.

În ceea ce priveşte sprijinul acordat de către Serviciul Român de Informaţii în prezenta cauză, parchetul a apreciat că acesta este unul strict de natură tehnică, Serviciul Român de Informaţii neefectuând acte de urmărire penală.

Faţă de cele expuse, s-a concluzionat că sprijinul de natură tehnică acordat de Serviciul Român de Informaţii este în conformitate cu dispoziţiile legale, cu Deciziile nr. 734/2017 şi nr. 720/2018 ale Curţii Constituţionale şi cu Decizia nr. 118/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat că simpla asigurare a suportului tehnic, de către Serviciul Român de Informaţii, la efectuarea interceptărilor, nu echivalează cu un act de urmărire penală.

Conchizând, parchetul a învederat că, în prezenta cauză, în afara probelor obţinute din exploatarea mijloacelor de supraveghere tehnică la distanţă, excluse de Curtea de Apel Cluj, nici judecătorul de cameră preliminară, nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel, în rejudecare, nu au exclus alte probe, având în vedere că probatoriul a fost administrat cu respectarea principiului legalităţii şi loialităţii, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată.

În atare condiţii, având în vedere caracterul echitabil al procesului penal în ansamblul său, parchetul a solicitat ca, în analiza vinovăţiei inculpaţilor, să fie luate în considerare şi interceptările, respectiv înregistrările convorbirilor telefonice, cu atât mai mult cu cât acestea nu constituie unicul mijloc de probă administrat în cauză, ci se coroborează cu multe alte mijloace de probă administrate în ambele cicluri procesuale, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale.

De asemenea, parchetul a criticat soluţia de achitare a inculpaţilor A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, respectiv a inculpatului D., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) teza I C. proc. pen., învederând că starea de fapt reţinută prin rechizitoriu rezultă din autodenunţurile şi declaraţiile iniţiale de recunoaştere a săvârşirii faptelor, date de inculpaţii A. şi B. în faza de urmărire penală, care se coroborează cu autodenunţul şi depoziţiile martorului denunţător H., depoziţiile martorilor L. şi CC., interceptările/înregistrările convorbirilor telefonice şi procesele-verbale de redare a acestora, înregistrările discuţiilor în mediu ambiental şi procesele-verbale de redare a acestora.

Astfel, s-a făcut trimitere la autodenunţul din data de 28.11.2012 (dosar de urmărire penală, fila x), dat de inculpatul A. în prezenţa apărătorului ales S. din cadrul Baroului Satu Mare, semnat şi, deci, asumat atât de către inculpat, cât şi de către apărătorul ales al acestuia, la autodenunţul inculpatului B. din aceeaşi dată (dosar de urmărire penală, fila x), dat în prezenţa apărătorului ales anterior menţionat, semnat şi, deci, asumat atât de către inculpat, cât şi de către apărătorul ales al acestuia, la declaraţiile din 28.11.2012 (dosar de urmărire penală, filele x), date de A. în calitate de învinuit, respectiv inculpat (în care arată că îşi menţine declaraţia dată ca învinuit), în prezenţa apărătorilor aleşi DD., respectiv S., semnate şi, deci, asumate atât de către inculpat, cât şi de către apărătorii aleşi ai acestuia, în cuprinsul cărora, însă, inculpatul nu mai recunoaşte săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, dar şi la declaraţiile inculpatului B. din 28.11.2012 (dosar de urmărire penală, filele x), declaraţia olografă şi cele date de acesta în calitate de învinuit, respectiv inculpat (în care arată că îşi menţine declaraţia dată ca învinuit), în prezenţa apărătorului ales S., semnate şi, deci, asumate atât de către inculpat, cât şi de către apărătorul ales al acestuia, toate aceste declaraţii fiind menţinute de inculpatul B., cu ocazia audierii sale, în calitate de inculpat, acesta menţionând, în mod expres, în prezenţa apărătorului ales S.:

"îmi menţin declaraţia de învinuit, făcută la DNA", declaraţia de inculpat fiind semnată atât de către B., cât şi de către apărătorul său ales.

Mai mult, inculpaţii A. şi B. şi-au menţinut declaraţiile de recunoaştere a faptelor, inclusiv în faţa judecătorului din cadrul Tribunalului Satu Mare, învestit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă a inculpaţilor, declaraţiile acestora fiind date în prezenţa apărătorilor aleşi, la data de 29.11.2012 (dosar de urmărire penală, filele x).

Totodată, parchetul a învederat că declaraţiile de recunoaştere şi autodenunţurile inculpaţilor A. şi B. se coroborează şi cu depoziţiile şi autodenunţul martorului H.

Astfel, potrivit autodenunţului din data de 01.06.2012 (dosar de urmărire penală, filele x), martorul H. a afirmat că:

"în cursul lunii mai 2012, în data de 10, am avut un termen la Oradea, ocazie cu care l-am abordat pe A., în vederea unei discuţii cu privire la sentinţa ce urmează a fi pronunţată. În data de 15 mai 2012, pe raza localităţii Sighet, m-am întâlnit cu A. şi am purtat o discuţie cu privire la o eventuală sumă ce ar trebui să o remit lui AA. din Bucureşti, pentru obţinerea unei condamnări cu suspendarea executării pedepsei. A. mi-a spus că el deja discutase cu AA., cu privire la persoana sa, iar costurile se ridicau la 10.000 euro pentru fiecare an de libertate. Mi-a mai spus că el trebuie să-i ducă un avans de 10.000 euro lui AA., lucru pe care l-a şi făcut în data de 19 mai 2012, când s-a deplasat la Bucureşti. În data de 30 mai 2012, m-am întâlnit cu A. şi B. la EE. din Satu Mare, iar în cadrul discuţiilor purtate cu aceştia, am înţeles că amândoi aveau o înţelegere cu AA. şi mi-au cerut să mă hotărăsc, să intru în combinaţie. I-am cerut lui A. să-mi intermedieze o întâlnire cu AA., lucru cu care a fost de acord, propunându-mi să mă deplasez împreună cu ei, în data de 2 iunie 2012, în Bucureşti, fapt pe care l-am acceptat. Menţionez că la această întâlnire din 2 iunie 2012 urmează să discut cu AA. detalii cu privire la sumă şi modalitatea prin care voi obţine o condamnare favorabilă".

În continuare, în depoziţia din data de 27.11.2012 (dosar de urmărire penală, filele x), martorul denunţător H. a arătat că:

"menţin denunţul făcut la DNA - Serviciul Teritorial Oradea în 01.06.2012 şi declar că cele relatate de mine corespund adevărului (...). În cursul lunii noiembrie 2009, A. ne-a informat că sunt şanse să fim puşi în libertate, în schimbul unei sume de bani. A mai precizat că, prin intermediul unei cunoştinţe AA. din Bucureşti, care prin intermediul unei alte cunoştinţe poate influenţa hotărârea Curţii de Apel Oradea legată de punerea noastră în libertate. Reţin că a precizat şi suma pentru care urma să se dispună punerea în libertate, mai precis 50.000 euro, care trebuiau să ajungă la judecător şi 5.000 euro pentru avocatul său. (...) În cursul lunii decembrie 2009, într-adevăr, Curtea de Apel Oradea a dispus punerea noastră în libertate. (...) În data de 15 mai 2012, reţin că m-am întâlnit pe raza localităţii Sighetul Marmaţiei cu A.

şi am purtat o discuţie legată de o posibilă soluţie de condamnare la o pedeapsă cu suspendare, pe care ar putea să o pronunţe Curtea de Apel Oradea, bineînţeles, prin abordarea persoanelor care ne-au ajutat în decembrie 2009. A. mi-a relatat că el deja discutase acest aspect şi că preţul pentru o soluţie favorabilă este de 10.000 euro pentru fiecare an care urmează să se scadă din pedeapsa iniţială (...). În data de 02.06.2012, m-am deplasat la Sighet, unde m-am întâlnit cu A. şi B., care şi-au reiterat pretenţiile, de data aceasta fiind mai concreţi.

Astfel, mi s-a pretins, în mod expres, suma de 30.000 euro, compusă din 10.000 euro, pe care m-am angajat că-i voi da în decembrie 2009, cu ocazia punerii în libertate şi 20.000 euro, pentru a primi o pedeapsă redusă cu doi ani. Mi s-a dat de înţeles că, în schimbul acestei sume de bani, prin persoane necunoscute mie, îşi vor exercita influenţa asupra unor magistraţi, atât din Oradea, cât şi din Bucureşti, care urmau să pronunţe soluţii favorabile în dosarul penal în care eram cercetaţi pentru contrabandă şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Mi s-a explicat că, pentru aceşti bani, 20.000 euro, voi vedea rezultatul favorabil încă de la Curtea de Apel Oradea, urmând ca soluţia definitivă să fie pronunţată la Bucureşti. (...) la unul dintre termene, un judecător din complet, bărbat înalt şi brunet, înainte de a intra în sala de judecată, văzându-ne pe hol, a dat mâna cu mine, A. şi B., fapt ce l-a determinat pe A. să afirme că «Vezi că pe noi ne ştie şi că s-a vorbit şi pentru tine». M-a surprins acest gest al judecătorului, în condiţiile în care pe hol, lângă noi, erau şi P. şi O., alţi inculpaţi în dosarul nostru, cu care judecătorul nu a dat mâna. (...) L-am întrebat de ce şi-a mai angajat un avocat, el răspunzându-mi că «Aşa trebuie».

Am observat că judecătorul care a dat mâna cu noi este cel care conduce şi şedinţa de judecată. (...) B. mi-a relatat că s-a schimbat strategia şi nu vor mai merge pe recunoaştere".

Ulterior, fiind audiat de Curtea de Apel Cluj la data de 11.05.2016, martorul H. a afirmat:

"îmi menţin declaraţia dată la procuror, în faza de urmărire penală, cu precizarea că a fost dată sub presiune". Totodată, fiind întrebat de procurorul de şedinţă dacă îşi menţine denunţul şi declaraţia dată în calitate de martor, H. a răspuns:

"Mi le menţin pe amândouă, deoarece reflectă adevărul". Ulterior, la întrebarea dacă îşi menţine partea din declaraţie referitoare la suma de 30.000 euro, martorul a răspuns afirmativ. Acesta a arătat că "sub imperiul presiunilor de la Parchet, am declarat că urmează să ajungă la magistraţi. Însă s-a discutat despre obţinerea unor soluţii favorabile, respectiv 2 - 3 ani închisoare cu suspendare". La întrebarea procurorului de şedinţă cu privire la compunerea şi destinaţia sumei de 30.000 euro, martorul a afirmat:

"în anul 2012, cu ocazia discuţiei la Sighet, suma de 30.000 euro solicitată de inculpatul A. viza următoarele aspecte: 10.000 euro reprezentau suma restantă din anul 2009, pentru punerea mea în libertate, din câte am înţeles eu, iar cei 20.000 euro, pentru reducerea pedepsei la Bucureşti".

În continuare, fiind audiat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 05.03.2019, martorul H. a arătat că:

"Este adevărat că la Curtea de Apel am precizat că menţin declaraţia dată la procuror, cu menţionarea faptului că a fost dată sub presiune". Totuşi, în cadrul aceleiaşi declaraţii, martorul H. a precizat:

"îmi menţin afirmaţiile făcute la Curtea de Apel cu privire la compunerea şi scopul sumei de 30.000 euro solicitate de inculpatul A.".

Ulterior, fiind audiat la data de 22.01.2021, de Curtea de Apel Cluj, în rejudecare, martorul a afirmat:

"declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este cea care corespunde adevărului. (...) Noi discutam despre sume de bani, dar eram datori ucrainenilor cu peste 30.000 euro, ce rezultau din presupusa contrabandă pentru care eram trimişi în judecată. (...) După ce mi s-a citit din declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 5 martie 2019, în care am spus că îmi menţin afirmaţiile făcute la Curtea de Apel, cu privire la compunerea şi scopul sumei de 30.000 euro solicitate de inculpatul A., arăt că noi aveam o datorie către ucraineni, dar şi aceştia din urmă aveau către inculpatul A., iar discuţiile noastre divergente erau legate de aceste datorii reciproce. Întrebat fiind dacă în discuţiile purtate cu inculpaţii A. şi B., despre care ştiam că vor fi înregistrate în mediu ambiental, arăt că nu am discutat niciodată despre sume de bani pe care să le dăm în scopul reducerii pedepselor aplicate de către Tribunalul Satu Mare, iar dacă s-a consemnat aşa în procesele-verbale, nu corespunde adevărului".

Astfel, în ceea ce priveşte presiunile/promisiunile invocate de inculpaţii A. şi B., sub imperiul cărora cei doi ar fi formulat autodenunţurile şi ar fi recunoscut în faza de urmărire penală faptele reţinute în sarcina lor, parchetul a solicitat a se constata că acestea au fost invocate de inculpaţi şi în primul ciclu procesual, respectiv în faza de cameră preliminară, toate solicitările inculpaţilor în sensul constatării presiunilor/promisiunilor şi al excluderii autodenunţurilor şi declaraţiilor, din acest considerent, fiind respinse, cu titlu definitiv, de judecătorul de cameră preliminară.

În acest sens, a fost invocată încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj din data de 30.06.2014, rămasă definitivă prin încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 112 din 28.01.2016, prin care au fost respinse, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi D.

Din perspectiva parchetului, o interpretare contrară ar conduce la încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, de care beneficiază hotărârile definitive, precum şi la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice. Totodată, s-a apreciat că o interpretare contrară ar echivala cu lipsirea de efecte juridice a procedurii de cameră preliminară, ceea ce, în mod evident, contravine intenţiei pe care a avut-o legiuitorul la momentul introducerii acestei noi proceduri în C. proc. pen. actual.

Mai mult, s-a apreciat ca fiind neverosimilă apărarea inculpaţilor referitoare la promisiunile/presiunile exercitate asupra lor de către organul de urmărire penală, având în vedere că au dat declaraţii oscilante, inclusiv în faza de urmărire penală, un argument suplimentar în sensul inexistenţei acestora constituindu-l faptul că inculpaţii şi-au menţinut autodenunţurile şi declaraţiile de recunoaştere a faptelor, inclusiv cu ocazia audierii lor de către judecătorul de drepturi şi libertăţi învestit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă, recunoscând faptele, în prezenţa apărătorilor aleşi.

Cu privire la acest aspect, s-a solicitat a se constata că plângerile penale formulate de inculpaţi împotriva organului de urmărire penală, vizând aşa-zisele constrângeri exercitate asupra lor, au fost soluţionate în mod definitiv cu neînceperea urmăririi penale, fapt care, în opinia parchetului, atestă, încă o dată, că nu s-au exercitat presiuni.

În legătură cu susţinerile martorului denunţător H., în sensul că şi asupra acestuia s-ar fi exercitat presiuni de către organul de urmărire penală, în vederea formulării autodenunţului şi a declaraţiilor sale din faza de urmărire penală şi din faza de judecată în primul ciclu procesual, în faţa Curţii de Apel Cluj, parchetul a solicitat a se constata că presiunile invocate nu au existat în fapt, martorul denunţător H. adoptând aceeaşi strategie ca şi inculpaţii A. şi B., în sensul că a invocat presiuni exercitate de organul de urmărire penală, pentru a justifica schimbarea declaraţiilor sale şi pentru a-i exonera pe aceştia de răspundere penală.

Astfel, după ce martorul a beneficiat de cauza de nepedepsire, urmare a formulării autodenunţului, faţă de acesta dispunându-se prin rechizitoriu o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, martorul a invocat existenţa presiunilor sus-menţionate, pentru a justifica revenirea asupra autodenunţului (de efectele căruia deja beneficiase) şi asupra declaraţiilor din faza de urmărire penală.

Cu toate acestea, audiat fiind de Curtea de Apel Cluj, la data de 11.05.2016, martorul H. a afirmat că îşi menţine declaraţia dată la procuror, în faza de urmărire penală (deşi a fost dată sub presiune). Totodată, întrebat fiind, în mod expres, cu privire la acest aspect, martorul a declarat că îşi menţine atât autodenunţul, cât şi declaraţia de martor, întrucât ambele "reflectă adevărul". De asemenea, martorul a arătat că îşi menţine şi partea din declaraţie referitoare la compunerea şi destinaţia sumei de 30.000 euro, confirmând întâlnirea de la Sighetul Marmaţiei din data de 02.06.2012.

Or, în condiţiile în care însuşi martorul a arătat că îşi menţine autodenunţul şi declaraţiile din faza de urmărire penală, întrucât acestea "reflectă adevărul", apare ca evidentă, în opinia parchetului, inexistenţa presiunilor invocate de acesta.

Audiat fiind de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 05.03.2019, martorul H. a arătat că atât declaraţiile din faza de urmărire penală, cât şi declaraţia din faţa Curţii de Apel Cluj din data de 11.05.2016, au fost date sub presiune. Cu toate acestea, martorul denunţător a precizat, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că îşi menţine afirmaţiile făcute la Curtea de Apel Cluj, cu privire la compunerea şi scopul sumei de 30.000 euro solicitate de inculpatul A.

Ulterior, audiat fiind la data de 22.01.2021, de Curtea de Apel Cluj, în rejudecare, martorul a afirmat că declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este cea care corespunde adevărului. Cu toate acestea, martorul a afirmat că suma de 30.000 euro constituia o datorie către ucraineni şi, deşi i s-a citit pasajul din declaraţia dată în faţa instanţei supreme, din care rezulta că acesta îşi menţine afirmaţiile anterioare cu privire la compunerea şi scopul sumei de 30.000 euro, martorul a insistat că suma de 30.000 euro constituia o datorie către ucraineni.

În opinia parchetului, poziţia oscilantă, evidentă, a martorului H. denotă nesinceritatea susţinerilor sale, referitoare la presiunile exercitate asupra sa, martorul neaducând nicio dovadă în sprijinul aşa-ziselor presiuni. Or, conform adagiului latin idem est non esse et non probari, ceea ce nu poate fi dovedit nu există.

În continuare, în ceea ce priveşte declaraţia martorului H. din 11.05.2016, dată în faţa Curţii de Apel Cluj, s-a arătat că inexistenţa presiunilor invocate rezultă, în mod neechivoc, din faptul că martorul îşi menţine autodenunţul şi declaraţiile din faza de urmărire penală, arătând că acestea reflectă adevărul.

Apoi, referitor la presiunea sub imperiul căreia martorul ar fi dat declaraţia din data de 11.05.2016, la Curtea de Apel Cluj, presiune invocată atât în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi în al doilea ciclu procesual, parchetul a învederat că, dincolo de faptul că, nici în sprijinul acestei presiuni, martorul nu a adus vreo dovadă, acesta a afirmat la data de 22.01.2021, în faţa Curţii de Apel Cluj, că respectiva presiune s-ar fi finalizat după liberarea sa din penitenciar şi plecarea acestuia din ţară. Or, conform propriilor susţineri din aceeaşi declaraţie, martorul nici nu a mai purtat discuţii cu procurorul de caz după trimiterea în judecată a inculpaţilor (22.08.2013) şi ar fi continuat să joace rolul stabilit cu procurorul, dând astfel declaraţia din faţa Curţii de Apel Cluj.

În acest context, apare ca neverosimilă exercitarea unei presiuni asupra martorului, la aproximativ trei ani după finalizarea oricărei discuţii cu procurorul de caz, audierea martorului, în faţa Curţii de Apel Cluj, având loc la data de 11.05.2016.

Mai mult, parchetul a solicitat a se constata că martorul H. a precizat, în mod expres, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că îşi menţine partea din declaraţie referitoare la compunerea şi scopul sumei de 30.000 euro. Or, conform susţinerilor martorului din data de 22.01.2021, declaraţia dată în faţa instanţei supreme este cea care corespunde adevărului, nefiind dată sub imperiul vreunei presiuni. În atare condiţii, parchetul a apreciat ca fiind evidentă nesinceritatea martorului, atunci când acesta afirmă, la data de 22.01.2021, că suma de 30.000 euro constituia, de fapt, o datorie către ucraineni.

Nu în ultimul rând, nesinceritatea martorului denunţător, în ceea ce priveşte scopul sumei de 30.000 euro, datorie către ucraineni, rezultă şi din declaraţia acestuia din data de 22.01.2021. Astfel, întrebat fiind cu privire la discuţiile înregistrate în mediu ambiental, purtate cu inculpaţii A. şi B., martorul a afirmat:

"nu am discutat niciodată despre sume de bani pe care să le dăm în scopul reducerii pedepselor aplicate de către Tribunalul Satu Mare, iar dacă s-a consemnat aşa în procesele-verbale, nu corespunde adevărului". Aceasta, în condiţiile în care, din înregistrările în mediu ambiental şi procesele-verbale de redare a acestora (care nu au fost excluse de Curtea de Apel Cluj), rezultă, în mod clar, că suma de 30.000 euro avea componenţa şi destinaţia arătată de martor în faza de urmărire penală.

Mai mult, parchetul a solicitat a se constata că autodenunţul şi declaraţiile martorului denunţător H., date în faza de urmărire penală şi în faţa Curţii de Apel Cluj, în primul ciclu procesual, se coroborează cu autodenunţurile şi declaraţiile de recunoaştere a faptelor date de inculpaţii A. şi B., precum şi cu înregistrarea discuţiei ambientale purtate între H. şi inculpaţii A. şi B. în data de 02.06.2012.

De asemenea, cu privire la susţinerea martorului din data de 11.05.2016, în sensul că înţelegerea ar fi vizat reducerea pedepsei la Bucureşti, parchetul a solicitat a se valorifica înregistrarea în mediu ambiental şi procesul-verbal de redare a discuţiei ambientale din data de 02.06.2012, purtate între martor şi inculpaţii A. şi B., din care reiese că suma de 30.000 euro era compusă din 20.000 euro, pretinşi pentru a influenţa soluţia din apelul aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea şi 10.000 euro, ce constituiau datoria martorului faţă de inculpatul A., urmare a punerii lor în libertate în anul 2009. În acest sens, a fost amintită discuţia dintre inculpatul A. şi martorul H., în care cel dintâi îi spune celui de-al doilea:

"Pe tine te costă 30.000, te-ar fi costat 20, dar tu nu ţi-ai plătit o primă (...) tu de la Oradea vezi rezultatul şi faci plata până la Bucureşti ... mă înţelegi? Nu îţi ia nimeni bani pentru tranşa a doua, să nu crezi că-ţi ia cineva banii, rezultatul, tu îţi vezi la Oradea rezultatul... la Oradea ... (...) diferenţa o vezi, tu o să vezi la Oradea schimbarea".

Totodată, parchetul a solicitat ca declaraţiile martorilor Y. şi Z., propuşi de inculpaţi, direct în faza procesuală a apelului, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să fie privite cu rezervă, raportat la subiectivismul martorilor şi la caracterul neverosimil al declaraţiilor acestora.

S-a arătat că martorii nu au fost propuşi de inculpaţi nici în faza de urmărire penală, nici în faza de judecată, în faţa instanţei de fond, respectiv a Curţii de Apel Cluj, ci direct în faţa instanţei de apel, respectiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, o atitudine firească a unor persoane care se consideră nevinovate şi constrânse, încă de la început, de către organul de urmărire penală, este aceea de a propune astfel de martori încă dintr-un stadiu incipient al procedurii. Totodată, inculpatul D. nu a făcut referire în declaraţiile sale la cei doi martori, nici în faza de urmărire penală, nici în faţa instanţei de fond, deşi cunoştea identitatea acestora de la început, ci doar direct, în faţa instanţei de apel.

În dovedirea susţinerii că ambii martori sunt subiectivi, parchetul a învederat că, în ceea ce îl priveşte pe martorul Y. (şef birou în cadrul Serviciului Operaţiuni Speciale la data comiterii faptelor), acesta a declarat că este vecin al inculpatului D., fiind de notorietate locală relaţia sa de prietenie cu acest inculpat, conform propriilor declaraţii ale martorului. De altfel, însuşi inculpatul D. a declarat, în faţa Curţii de Apel Cluj, în rejudecare, că martorul Y. este naşul copilului său. În ceea ce îl priveşte pe martorul Z. (şef birou SICE Bihor, atât la data comiterii faptelor, cât şi în prezent), acesta îl cunoştea pe inculpatul D., întrucât a locuit, în calitate de chiriaş, într-un imobil de-al său, timp de 3 ani de zile (în perioada 2008 - 2010), conform declaraţiei martorului din data de 11.09.2020.

Mai mult, parchetul a învederat că, potrivit declaraţiei martorului Z., deşi acesta se afla în concediu şi, oricum, nu avea calitatea de poliţist judiciar în cadrul D.N.A. Oradea, fiind şef birou SICE Bihor, totuşi, un procuror din cadrul D.N.A. - S.T. Oradea, al cărui nume nu a vrut să îl precizeze, l-a chemat şi l-a rugat să transmită un mesaj inculpatului D., care se afla în arest la I.P.J. Satu Mare. Mesajul se referea la formularea unui denunţ împotriva inculpatului E., urmând ca inculpatul să beneficieze, în celelalte dosare pe care le avea pe rol, de pe urma formulării respectivului denunţ. În acest sens, respectivul procuror, a cărui identitate martorul a refuzat să o dezvăluie, i-a pus la dispoziţie un autoturism de serviciu al D.N.A., iar martorul i-a transmis mesajul inculpatului, deşi nici procurorul nu i-a oferit detalii şi nici nu şi-a dat seama, în urma discuţiei purtate cu acesta, despre ce faptă ar fi vorba. Martorul nu şi-a anunţat superiorii cu privire la acea deplasare, pentru că în acea perioadă se afla în concediu. Totodată, martorul nu a putut să răspundă la întrebarea de ce atât procurorul, cât şi inculpatul D., au avut încredere cu privire la transmiterea propunerii la care s-a referit. Martorul a arătat că nu a mai beneficiat niciodată de o maşină pusă la dispoziţie de D.N.A., în scopul rezolvării unor probleme de serviciu şi nu a mai avut niciodată vreo discuţie cu procurorul respectiv despre inculpatul D. De asemenea, martorul a considerat că deplasarea pe care a făcut-o atunci când a transmis respectiva propunere a fost într-o calitate oficială, deşi nu şi-a anunţat superiorii cu privire la respectiva deplasare, martorul aflându-se, de altfel, în concediu şi neavând calitatea de poliţist judiciar în cadrul D.N.A. Oradea.

În ceea ce priveşte semnificaţia termenilor specifici domeniului forestier, utilizaţi în cadrul convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii D. şi C., parchetul a solicitat a se constata că, deşi inculpaţii s-au apărat declarând că respectivele discuţii chiar au avut ca obiect activităţi forestiere, din lecturarea in extenso a convorbirilor telefonice rezultă că inculpaţii au apelat la acest limbaj codificat pentru a ascunde adevăratul sens al informaţiilor transmise, sensul fiind cel arătat de procuror în rechizitoriu.

Astfel, pentru a evita discuţiile deschise şi directe despre procesul inculpaţilor A. şi B., aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea şi intenţia acestora de a cumpăra influenţa pretinsă, în scopul obţinerii unei soluţii favorabile, inculpaţii D. şi C. au folosit în dialogurile telefonice termeni specifici activităţii forestiere.

În concret, s-a solicitat a se constata că, prin folosirea unui limbaj codificat, inculpatul D. i-a solicitat inculpatului C. să le transmită inculpaţilor A. şi B. că inculpatul E., preşedintele completului de apel, oscilează între a pretinde şi primi direct banii de la aceştia ("să cumpere pădurea") sau a le pretinde să cumpere un autoturism ("să-i tragă la drum auto"), pentru a disimula pretenţiile sale financiare, caz în care trebuia schimbat "tafistul" (avocatul). Aşadar, în această ultimă ipoteză, conform cerinţei inculpatului E., inculpaţii A. şi B. trebuiau să-şi schimbe avocatul. Pretenţia inculpatului E. de a schimba avocatul a fost transmisă imediat de către inculpatul C. inculpatului B., la interval de un minut, astfel cum rezultă din convorbirile telefonice. În continuare, conform susţinerilor inculpatului D., "pădurarul", respectiv inculpatul E., preşedintele completului de apel, urma să "dea finalul" în data de 26 septembrie 2012.

De altfel, remarcă parchetul, din probele administrate în cauză rezultă că inculpaţii A. şi B. nu au desfăşurat şi nu desfăşoară afaceri cu material lemnos şi nici activităţi în domeniul forestier, cunoscut fiind faptul că inculpatul A. desfăşura activităţi cu fierul şi cu maşini.

Mai mult, din informaţiile furnizate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi Administraţia Finanţelor Publice Maramureş a rezultat că societatea S.C . . . . . . . . . .S.R.L., în cadrul căreia inculpatul A. deţine calitatea de asociat, împreună cu soţia acestuia, a fost declarată inactivă din data de 30.05.2011, iar începând cu luna iulie 2009 nu a depus declaraţiile fiscale.

Totodată, parchetul a solicitat a se constata că inclusiv inculpatul C. (decedat ulterior) a recunoscut că inculpatul B. i-a remis suma de 10.000 de euro, însă cu titlu de împrumut, fapt nereal, din ansamblul probator administrat în cauză rezultând, în mod explicit, destinaţia reală a respectivei sume de bani.

A mai învederat parchetul că o probă indirectă, care vine în sprijinul dovedirii vinovăţiei inculpaţilor, inclusiv a inculpatului E., o constituie conduita acestora după reţinerea inculpaţilor A. şi B. Astfel, la aflarea veştii reţinerii celor doi inculpaţi, C. s-a deplasat din Sighetul Marmaţiei până în Oradea, aproximativ 300 km, pentru a vorbi cu inculpatul D. şi în cazul acestuia, în timp ce era audiat la D.N.A - B.T. Satu Mare, martorul L., un prieten comun al inculpaţilor D. şi E., s-a deplasat la domiciliul magistratului pentru a-i recomanda un avocat. Relevantă este, din perspectiva parchetului, declaraţia martorului L., dată în faza de urmărire penală, cu privire la starea magistratului:

"împreună cu numitul CC. m-am deplasat în după-amiaza zilei de 29 noiembrie 2012, inclusiv la domiciliul învinuitului E., cu scopul de a-l ruga să ne recomande un avocat bun ... În momentul în care i-am spus învinuitului E. că inculpatul D. are probleme de natură penală, acesta m-a rugat să ies afară şi nu a dorit să continue discuţia cu mine. Oricum, acesta era foarte speriat... De aici ne-am deplasat la cabinetul avocatului W., care, în momentul în care i-am spus numele persoanei pe care ar trebui să o reprezinte, a adoptat aceeaşi atitudine cu cea a învinuitului E., în sensul că ne-a poftit afară. Arăt că şi acesta, la fel ca învinuitul E., arăta foarte speriat". Martorul L. şi-a menţinut declaraţia şi în faza de judecată, cu unele nuanţări.

Conchizând, parchetul a apreciat că, spre deosebire de comportamentul amiabil, prietenos, avut de inculpatul E. faţă de inculpatul D., până la reţinerea acestuia, după respectivul moment, spaima de a fi dat în vileag l-a determinat să-l evite pe acesta, ba chiar să nege relaţia apropiată cu inculpatul D.

Apelanta BB. a solicitat admiterea apelului şi, în rejudecare, achitarea inculpatului C. pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În dezvoltarea scrisă a motivelor de apel şi în susţinerile orale s-a invocat inexistenţa infracţiunii descrise în actul de sesizare, apreciindu-se că soluţia care se impune este aceea a achitării inculpatului, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., şi nu aceea a încetării procesului penal, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în condiţiile în care articolul 18 din C. proc. pen. constituie o normă cu caracter de excepţie, astfel că, în lipsa unor probe din care să rezulte vinovăţia inculpatului, prioritară este soluţia de achitare, şi nu aceea de încetare a procesului penal.

Înalta Curte, examinând apelurile declarate în cauză, conform art. 420 C. proc. pen., constată următoarele:

A. Cu titlu de premisă, Înalta Curte reţine că infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 C. pen., constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

În cazul infracţiunii de trafic de influenţă, elementul material constă în acţiunea de traficare a influenţei, care se poate realiza în următoarele variante alternative: pretinderea de la o persoană interesată a unei sume de bani sau a unui alt folos, pentru a interveni pe lângă un funcţionar public asupra căruia subiectul are sau lasă să se creadă că are influenţă; primirea de la o persoană interesată, în acelaşi scop, a unei sume de bani sau a altor foloase; acceptarea de promisiuni făcute, în scopul menţionat, de persoana interesată.

Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, se cer a fi îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

a) subiectul activ - care poate fi orice persoană - să aibă influenţă ori să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului public care exercită o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele enumerate în art. 175 alin. (2) C. pen. sau în cadrul unei persoane juridice.

A avea influenţă asupra unui funcţionar public înseamnă a avea trecere, a se bucura, în mod real, de încrederea acestuia, a fi, în mod real, în bune relaţii cu el.

Din această perspectivă, esenţial este ca influenţa făptuitorului să fi constituit, pentru persoana interesată, motivul determinant al tranzacţiei.

b) subiectul activ să promită intervenţia sa pe lângă funcţionarul public;

c) acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii să fie realizată mai înainte ca funcţionarul sau persoana pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul intervenţiei.

În cazul pretinderii, iniţiativa aparţine traficatului, care solicită un anumit folos pentru traficarea influenţei pe care o are sau pretinde că o are asupra unui funcţionar.

Infracţiunea de trafic de influenţă poate fi reţinută în situaţia în care pretinderea este aluzivă, dar neechivocă, fiind suficient ca ea să fie inteligibilă, deci susceptibilă de a fi înţeleasă de cel căruia i se adresează.

Infracţiunea de cumpărare de influenţă este prevăzută de art. 292 C. pen. şi constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Latura obiectivă a infracţiunii de cumpărare de influenţă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) actul de executare constă într-o acţiune de promitere, oferire sau dare de bani ori daruri sau alte foloase;

Toate aceste modalităţi se pot realiza direct sau prin intermediul unei alte persoane.

b) promiterea, oferirea sau darea trebuie să se facă faţă de o persoană care are influenţă sau pretinde că are influenţă pe lângă un funcţionar;

c) cauza promiterii, oferirii sau dării este cumpărarea influenţei;

Influenţa este cumpărată pentru a-l determina pe traficant să-l "convingă", prin exercitarea influenţei, pe funcţionar, să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

d) actul de executare trebuie să fie comis înainte sau concomitent cu realizarea actului pentru a cărui îndeplinire s-a cumpărat influenţa.

B. Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) C. proc. pen., orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Ca principiu fundamental al procesului penal, prezumţia de nevinovăţie determină structura procesului penal, acesta operând atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească. Potrivit acestei prezumţii, nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere penală, decât pe bază de probe, găsindu-şi funcţionalitatea în toate momentele instrucţiei penale, dar şi în cursul judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În virtutea acestui principiu, autorităţile judiciare au obligaţia de a porni de la prezumţia de nevinovăţie, sarcina probaţiunii trecând de la organul de cercetare penală la instanţa de judecată.

Raţiunea acestei prezumţii se bazează pe faptul că nu toate acuzaţiile sunt adevărate, deoarece o acuzaţie poate fi eronată, bazată pe coincidenţe de împrejurări care stârnesc bănuieli serioase, dar după o examinare atentă a acestora, construcţia acuzării este înlăturată.

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie, ca principiu distinct al procesului penal, organele judiciare trebuie să aibă în vedere următoarele coordonate: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului penal; până la adoptarea unei hotărâri de condamnare, definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, instanţa este obligată să pronunţe achitarea.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cuprinde numeroase dispoziţii de principiu relativ la prezumţia de nevinovăţie, în dispoziţiile art. 6 alin. (2) statuându-se că "orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită". Principiul european al prezumţiei de nevinovăţie stabileşte că sarcina probei incumbă acuzării, iar îndoiala profită întotdeauna acuzatului", care poate adopta, în timpul procedurii, şi o atitudine de pasivitate, prin invocarea dreptului la tăcere.

În prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că prezumţia de nevinovăţie nu a fost înlăturată, astfel încât soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond este legală.

C.1. Din actele cauzei rezultă că, prin rechizitoriul nr. x/2012 din data de 22 august 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A., B., C., D. şi E., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la data de 2 iunie 2012, a pretins de la denunţătorul H. suma de 20.000 euro, lăsându-l să creadă că are influenţă asupra unui judecător de la Curtea de Apel Oradea, judecător pe care-l va determina să pronunţe, în dosarul penal nr. x/2009, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, o soluţie favorabilă.

Pentru acelaşi inculpat, parchetul a reţinut săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. din 1969 raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul lunii septembrie 2012, a promis indirect inculpatului E. - judecător la Curtea de Apel Oradea - că, prin intermediul inculpatului D., va cumpăra de la cumnatul inculpatului E. - numitul K. - un autoturism marca x, cu o sumă mai mare decât preţul real al autoturismului, pentru ca magistratul să pronunţe o soluţie favorabilă în dosarul nr. x/2009, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, în care inculpatul A. avea calitatea de apelant inculpat.

De asemenea, în sarcina aceluiaşi inculpat, parchetul a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2012, a fost de acord să-i dea inculpatului D. suma de 20.000 euro, pretinsă de acesta, pentru a-şi exercita o influenţă reală asupra inculpatului E., astfel încât acesta să pronunţe o soluţie favorabilă în dosarul nr. x/2009.

- B., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la data de 2 iunie 2012, a pretins de la denunţătorul H. suma de 20.000 euro, lăsându-l să creadă că are influenţă asupra unui judecător de la Curtea de Apel Oradea, pe care îl va determina să pronunţe în dosarul penal nr. x/2009, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, o soluţie favorabilă.

Pentru acelaşi inculpat, parchetul a reţinut săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. din 1969 raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul lunii septembrie 2012, a promis indirect inculpatului E. - judecător la Curtea de Apel Oradea - că, prin intermediul inculpatului D., va cumpăra de la cumnatul magistratului - numitul K. - un autoturism marca x, cu o sumă mai mare decât preţul real, pentru ca acesta să pronunţe o soluţie favorabilă în dosarul penal nr. x/2009, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, în care inculpatul B. avea calitatea de apelant inculpat.

De asemenea, în sarcina aceluiaşi inculpat, parchetul a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul anului 2012, a fost de acord să-i dea inculpatului D. suma de 20.000 euro, pretinsă de acesta, pentru a-şi exercita o influenţă reală asupra inculpatului E. - judecător la Curtea de Apel Oradea, astfel încât acesta să pronunţe o soluţie favorabilă în dosarul penal nr. x/2009

- C., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în deplină cunoştinţă de cauză, l-a ajutat pe inculpatul D., primind din suma de 40.000 euro, pretinsă de acesta de la inculpaţii A. şi B., suma de 10.000 euro, în cursul lunii septembrie 2012, de la inculpatul B., pe care ulterior i-a restituit-o, cunoscând că banii sunt destinaţi pentru exercitarea unei influenţe reale asupra inculpatului E. - judecător la Curtea de Apel Oradea, astfel încât acesta să pronunţe o soluţie favorabilă în dosarul penal nr. x/2009, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, inculpatul E. făcând parte din completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului menţionat.

- D., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul anului 2012, a pretins de la inculpaţii A. şi B. suma de câte 20.000 euro (în total 40.000 euro), pentru a-şi exercita o influenţă reală asupra inculpatului E., în vederea determinării acestuia să pronunţe o soluţie favorabilă celor doi, în dosarul penal nr. x/2009, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, în care aveau calitatea de inculpaţi apelanţi.

Pentru acelaşi inculpat, parchetul a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. din 1969, art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul lunii septembrie 2012, cu intenţie, i-a ajutat pe inculpaţii A. şi B., acţionând ca un intermediar între aceştia şi inculpatul E., cunoscând că au fost de acord să cumpere un autoturism de la cumnatul magistratului, la un preţ mai mare decât cel real, pentru a obţine o soluţie favorabilă în dosarul nr. x/2009.

De asemenea, în sarcina aceluiaşi inculpat, parchetul a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul lunii septembrie 2012, cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul E., acţionând ca un intermediar între acesta şi inculpaţii A. şi B., cunoscând că magistratul a pretins de la cei doi inculpaţi să cumpere, prin intermediul său, de la cumnatul magistratului, numitul K., un autoturism marca x, la un preţ mai mare decât preţul real al maşinii, în scopul pronunţării unei soluţii favorabile în dosarul penal nr. x/2009

- E., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul lunii septembrie 2012, a pretins de la inculpaţii A. şi B., indirect, prin intermediul inculpatului D., să cumpere de la cumnatul său, K., un autoturism marca x, cu o sumă mai mare decât preţul real al maşinii, pentru a pronunţa o soluţie favorabilă în dosarul penal nr. x/2009, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea.

2. Prin sentinţa penală atacată s-a dispus achitarea inculpaţilor A., B., D. şi E., pentru toate infracţiunile descrise în rechizitoriu, iar parchetul a exercitat calea de atac a apelului, doar în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A., B. şi D. şi numai cu privire la infracţiunile de trafic de influenţă, respectiv cumpărare de influenţă.

În atare condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 417 C. proc. pen. - instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel - analiza probaţiunii se va realiza, exclusiv, din perspectiva infracţiunilor de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, reţinute în sarcina inculpaţilor A., B. şi D.

3. Cercetările, în prezenta cauză, au avut la bază denunţul formulat de martorul H. la data de 01.06.2012 (dosar de urmărire penală nr. x/P/2012, filele x), în condiţiile art. 290 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit textului, denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni.

În raport cu dispoziţiile legale enunţate anterior, Înalta Curte nu poate primi argumentele invocate de parchet, în sensul că denunţurile inculpaţilor A. şi B. se coroborează cu cel al martorului H., în condiţiile în care acestea nu sunt mijloace de probă, ci, potrivit legii, reprezintă un mod de sesizare a organelor judiciare.

Analizând declaraţiile martorului H., Înalta Curte constată, pe de o parte, că acestea sunt contradictorii, iar pe de altă parte, că nu se coroborează cu celelalte probe administrate.

Din declaraţia martorului H., dată la 27.11.2012 în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, rezultă că acesta era cercetat, în stare de arest preventiv, împreună cu inculpaţii A., B. şi alţii, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi aderare la un grup infracţional organizat.

Acesta a arătat că:

"(...) inculpatul A. ne-a informat că sunt şanse să fim puşi în libertate în schimbul unei sume de bani. A mai precizat că, prin intermediul unei cunoştinţe "AA." din Bucureşti, care prin intermediul unei alte cunoştinţe, poate influenţa hotărârea Curţii de Apel Oradea legată de punerea noastră în libertate. Reţin că a precizat şi suma pentru care urma să se dispună punerea în libertate, mai precis 50.000 euro, asta însemnând 10.000 euro pentru fiecare dintre cei cercetaţi în dosar, 50.000 euro care trebuiau să ajungă la judecător şi 5.000 euro pentru avocatul său. Întrucât nu dispuneam de această sumă, am rămas înţeleşi că-i voi achita suma de 10.000 euro la o dată ulterioară, după punerea în libertate.

(...) Cu privire la suma de 50.000 euro, despre care A. a făcut vorbire, cunosc tot din spusele acestuia, că ar fi fost virată într-un cont, însă nu cunosc amănunte.

În primă instanţă, în toamna anului 2011, toţi cei care am fost cercetaţi în dosarul de contrabandă am fost condamnaţi (...). Din discuţii a rezultat că nu prin intermediul avocaţilor se va rezolva o soluţie favorabilă, ci prin intermediul unor alte persoane, despre care nu au făcut vorbire.

(...) În esenţă, discuţia s-a axat pe sumele de bani pe care mi le-au pretins mie, dar şi pe cele pe care ei le vor da, şi ei fiind în aceeaşi situaţie (...)".

Deşi în cuprinsul acestei declaraţii martorul H. face trimitere doar la "informarea" făcută de inculpatul A., în finalul acesteia arată că:

"(...) Nu ştiu dacă influenţa de care s-au prevalat A. şi B. în 2.06.2012, când mi-au pretins suma de 20.000 euro, este una reală şi nu ştiu nici dacă s-a intervenit sau nu la vreun judecător al Curţii de Apel Oradea, pentru obţinerea unei soluţii favorabile".

În declaraţia dată de martorul H. la 11.05.2016, la Curtea de Apel Cluj (dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, filele x), acesta a arătat următoarele:

"(...) În dosarul de contrabandă, atât eu, cât şi ceilalţi inculpaţi, am fost arestaţi preventiv timp de 4 luni.

După ce ieşeam de la instanţă mergeam la un suc, la o cafea, iar domnul procuror mi-a sugerat să particip la întâlniri cu A., mai mult ca să discutăm dacă dăm bani cuiva, însă nu s-a pus problema să dăm bani la judecător.

(...) Eu îl sunam pe inculpatul A. şi stabileam întâlniri în zilele următoare (...).

Inculpatul A. mi-a spus să îi dau 20.000 - 30.000 euro, fără a specifica că aceşti bani urmau să ajungă la un judecător sau la o altă persoană, cu scopul de a-mi reduce pedeapsa.

Nu mi-a spus ce se va face cu aceşti bani.

Eu am dedus că dacă îi dau banii, ori mă scapă de pedeapsă, ori aş lua ţeapă, deoarece inculpatul A. putea duce aceşti bani la ucraineni, în contul datoriei.

Eu aveam datorii la ucraineni, în valoare de aproximativ 30.000 euro, raportat la contrabanda cu ţigări.

(...) Nu aveam de unde să dau acei bani inculpatului A.

Discuţia a rămas în acest punct şi ne-am prezentat toţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde am primit toţi condamnările.

(...) În cursul discuţiilor cu A., acesta nu mi-a specificat la cine vor ajunge banii (...). Însă s-a discutat despre obţinerea unor soluţii favorabile, respectiv 2 - 3 ani închisoare cu suspendare, fără să pot preciza dacă la această discuţie a participat şi inculpatul B.

(...) Nu, nu mi-a cerut bani B. (...)".

Ulterior, în declaraţia dată la 05.03.2019 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (dosar nr. x/2013, fila x), inculpatul H. a susţinut că "(...) banii care mi-au fost ceruţi de către A. nu aveau legătură cu afacerile judiciare pe care le aveam. Nu îmi amintesc nimic în legătură cu scopul sumei de 10.000 euro solicitate de inculpatul A. (...)"

În fine, în declaraţia dată la 22.01.2021, la Curtea de Apel Cluj, în al doilea ciclu procesual (dosar nr. x/2013* al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, filele x), martorul relevă aceleaşi aspecte în ceea ce priveşte situaţia sa juridică - fiind cercetat pentru infracţiunea de contrabandă, alături de alţi inculpaţi, printre care şi inculpaţii A. şi B.

Totodată, a arătat că:

"(...) am fost nevoit să joc diverse roluri (...).

(...) Am acceptat să mă duc să vorbesc cu inculpatul A. şi să fie înregistrate discuţiile cu inculpaţii A. şi B.

Noi discutam despre sume de bani, dar eram datori ucrainenilor cu peste 30.000 euro, ce rezultau din presupusa activitate de contrabandă pentru care eram trimişi în judecată.

(...) Nu am discutat niciodată despre sume de bani pe care să le dăm în scopul reducerii pedepselor aplicate de către Tribunalul Satu Mare (...)".

Prin încheierea din data de 16.12.2021 Înalta Curte a încuviinţat proba testimonială constând în audierea martorului denunţător H., însă acesta nu a putut fi audiat, împrejurare în care au fost aplicate dispoziţiile art. 420 C. proc. pen., raportat la art. 383 C. proc. pen.

Respectând obligaţia de prudenţă, în analiza declaraţiilor martorului denunţător H. - cercetat, el însuşi, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi constituire a unui grup infracţional organizat - Înalta Curte constată contradicţiile evidente din declaraţiile succesive date de acesta.

Astfel, iniţial, martorul se referă la o sumă totală de 50.000 euro, fiecare inculpat urmând a da câte 10.000 euro (declaraţia din 27.11.2012), după care arată că inculpatul A. i-a solicitat 20.000 - 30.000 euro (declaraţiile din 11.05.2016 şi 22.01.2021).

În cuprinsul aceleiaşi declaraţii (din 27.11.2012), martorul H. arată, la final, că i s-a pretins suma de 20.000 euro.

Totodată, martorul denunţător susţine că rezolvarea situaţiei juridice, într-un mod favorabil, urma a fi realizată prin intermediul unei persoane "AA." din Bucureşti, care, prin intermediul unei alte cunoştinţe, putea obţine judecarea inculpaţilor în stare de libertate.

În declaraţiile ulterioare, însă, aceste persoane nu mai sunt menţionate. Dimpotrivă, martorul H. afirmă, în mod repetat, că nu s-a discutat despre sume de bani care să ajungă la un magistrat, cu scopul de a-l pune în libertate sau de a-i reduce pedeapsa.

În privinţa inculpatului B., aşa cum s-a arătat anterior, doar la finalul primei declaraţii martorul denunţător arată că acesta, împreună cu inculpatul A., i-au pretins suma de 20.000 euro şi nu ştie dacă aveau sau nu vreo influenţă asupra unui judecător din cadrul Curţii de Apel Oradea.

Contradicţiile evidente asupra împrejurărilor esenţiale ale cauzei nu au fost înlăturate de celelalte probe administrate în cauză, ci, dimpotrivă, dubiul s-a menţinut.

Astfel, inculpatul A., în prima sa declaraţie, din data de 28.11.2012 (d.u.p. nr. x/2012, fila x) - în aceeaşi zi a formulat şi denunţul (d.u.p. nr. x/2012, fila x) - a arătat că nu a pretins vreo sumă de bani de la denunţătorul H., ci doar a purtat discuţii cu privire la angajarea unui apărător, onorariul acestuia fiind de "10.000 de persoană".

Cu acelaşi prilej, a afirmat că, pe inculpatul D. îl cunoaşte din copilărie, se întâlneau deseori, dar nu au discutat despre dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea.

Împrejurări similare sunt relevate de inculpatul A. şi în cea de-a doua declaraţie, dată în aceeaşi zi (dosar de urmărire penală nr. x/P/2012, filele x). Acesta a arătat că:

"(...) în vara anului 2012 m-am întâlnit cu H. şi B., cu care am discutat despre dosarul în care am fost trimişi în judecată, precum şi despre dosarul aflat în instanţă. Este adevărat că am purtat discuţii legate inclusiv de sumele de bani pe care ar trebui să le dăm avocaţilor din Bucureşti, în speţă unui avocat care mi-a fost prezentat de vărul meu AA. şi care a solicitat, cu titlu de onorariu, suma de 10.000 euro de persoană, pentru a ne reprezenta la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când dosarul va ajunge la această instanţă.

(...) În aceste condiţii, eu i-am spus lui H. că va trebui să-şi pregătească suma de aproximativ 10.000 euro, pentru a fi reprezentat la Bucureşti.

(...) Nu corespunde adevărului faptul că i-am spus lui H. că dosarul urmează să fie soluţionat favorabil, încă de la Curtea de Apel Oradea şi nici nu i-am dat de înţeles că pot interveni în influenţarea magistraţilor care judecă dosarul la Curtea de Apel Oradea sau care vor judeca la Bucureşti.

(...) Am purtat discuţii cu aceştia (C. şi D.) despre dosarul în care sunt cercetat, însă niciodată nu am discutat cu ei despre o eventuală intervenţie pe care ar putea ei să o facă la vreun membru din completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului (...).

(...) D. nu mi-a spus că l-ar cunoaşte pe un judecător din complet şi nici că poate interveni la acesta pentru a obţine o soluţie favorabilă. D. nu mi-a solicitat, niciodată, vreo sumă de bani, pentru o eventuală intervenţie la un judecător (...)".

Analizând procesul-verbal din data de 19.06.2013 (dosar de urmărire penală nr. x/P/2012, fila x), prin care i s-a prezentat materialul de urmărire penală, se constată că inculpatul A. şi-a retras autodenunţul depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Satu Mare în data de 28.11.2012 "(...) cu precizarea că nu îmi menţin declaraţiile date ulterior denunţului".

Deşi existau contradicţii evidente între declaraţiile martorului denunţător H., precum şi între acestea şi declaraţiile inculpatului A., organele de urmărire penală nu au clarificat situaţia de fapt, din perspectiva pretinderii, respectiv a primirii unei sume de bani, în scopul exercitării influenţei asupra magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Oradea, învestiţi cu soluţionarea dosarului penal nr. x/2009

Analizând declaraţiile inculpatului A., date în cursul judecăţii, Înalta Curte constată că acestea nu conduc la reţinerea infracţiunilor de trafic de influenţă, respectiv cumpărare de influenţă.

Astfel, în declaraţia din 15.04.2016, dată la Curtea de Apel Cluj (dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, filele x şi fila x), inculpatul A. a arătat următoarele:

"(...) Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă, am purtat discuţii cu numitul H., în sensul că îl pot ajuta să obţină o condamnare favorabilă în dosarul penal nr. x/2009 al Tribunalului Satu Mare, care a ajuns pe rolul Curţii de Apel Oradea (...).

Am făcut aceste afirmaţii în prezenţa lui H. deoarece acesta a rămas dator cu suma de 30.000 euro, către cetăţenii ucraineni, cu care am făcut tranzacţiile referitoare la infracţiunea de contrabandă.

Nu este adevărat că aceşti bani i-aş fi spus lui H. că urmau să ajungă la o persoană din Bucureşti, respectiv aceasta era o invenţie de-a mea. Această persoană, în realitate, nu exista.

Nu este adevărat că am purtat discuţii cu H., referitor la vreun magistrat de la Curtea de Apel Oradea (...).

Eu am cerut cei 30.000 euro de la H., pentru a-i înmâna cetăţenilor ucraineni (...).

(...) Nu am discutat niciodată cu inculpatul D., nici dacă cunoaşte pe cineva la Curtea de Apel (Oradea) şi nici de vreo posibilă intervenţie. Menţionez că inculpatul D. nu mi-a cerut niciodată vreo sumă de bani, în scopul intervenirii la magistraţi (...)".

Împrejurări similare sunt prezentate de inculpatul A. şi în declaraţia din 12.03.2021, dată la Curtea de Apel Cluj (dosar nr. x/2013* al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, filele x).

Înalta Curte constată, de asemenea, că şi declaraţiile inculpatului B. sunt contradictorii, împrejurările esenţiale fiind prezentate diferit în declaraţiile date în faza de urmărire penală, respectiv în cursul cercetării judecătoreşti.

Astfel, în declaraţia din 28.11.2012 (dosar de urmărire penală nr. x/P/2012, filele x), inculpatul B. a arătat următoarele:

"(...) în primăvara anului 2012, A. mi-a spus că el a discutat cu o cunoştinţă de-a lui, care avea influenţă asupra unui judecător la Curtea de Apel Oradea (...). Ştiu că acesta s-a întâlnit de mai multe ori în Oradea cu o persoană cu prenumele I., cu care a purtat mai multe discuţii, despre al căror conţinut nu pot să declar. Ştiu de la A. că acest I. îl cunoştea pe judecător.

Am fost de acord ca I. să mă ajute şi pe mine, în sensul de a discuta cu judecătorul căruia urma să-i înmâneze, din partea mea, suma de 20.000 euro la finalizarea procesului.

(...) Cu H. m-am întâlnit de mai multe ori în cursul anului 2012 (...). Nu i-am pretins niciodată vreo sumă de bani şi nici nu i-am promis rezolvarea situaţiei lui juridice(...)".

Ulterior, în declaraţia din data de 28.11.2012, orele 15:15 - 15:40 (dosar de urmărire penală nr. x/P/2012, filele x), inculpatul B. a susţinut că:

"(...) discuţia s-a lansat pentru a-l induce în eroare pe H., pentru a ne recupera datoria. Tot ce s-a discutat a fost o neseriozitate din partea noastră (...)".

A menţinut însă relatările anterioare, în sensul că inculpatul D. s-a oferit să-i ajute, pentru a obţine o soluţie favorabilă la Curtea de Apel Oradea.

A arătat, de asemenea, că:

"(...) legătura cu D. nu o ţineam direct, ci prin intermediul lui I. (...). De altfel, am şi ajuns să-i dau acestuia suma de 10.000 euro, pentru a-i da lui D. şi el, la rândul lui, judecătorului (...)".

În cursul cercetării judecătoreşti, în declaraţia dată la 08.06.2016 (dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, filele x), inculpatul B. a arătat:

"...nu am vorbit cu nimeni despre bani, ca să dau la cineva, respectiv la un judecător, totul a fost o cacealma, deoarece eram arestaţi toţi în dosarul de contrabandă (...).

Nu i-am cerut niciodată martorului H. să îmi dea bani, pentru a da la cineva mai departe, ca să-mi rezolv dosarul penal.

Dacă îi ceream lui H. bani, le ceream şi fraţilor FF., care şi aceştia erau inculpaţi în dosarul cu contrabandă (...)".

De asemenea, în declaraţia din 12 martie 2021, dată la Curtea de Apel Cluj (dosar nr. x/2013* al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, fila x), inculpatul B. a arătat că:

"(...) niciodată nu s-a pus problema să dăm bani, iar pe D. nici măcar nu l-am cunoscut. (...) Nici nu ştiu ce înseamnă să cumperi influenţă (...)".

Inculpatul D. a confirmat, în declaraţia din 13.12.2012, orele 13:45 - 15:30, dată în faza de urmărire penală (dosar de urmărire penală nr. x/P/2012, filele x), că l-a cunoscut pe numitul "CC.", despre care ştia că este magistrat, dar că "(...) nu am discutat niciodată cu el despre afacerile judiciare ale celor doi inculpaţi, A. şi B.".

În declaraţia din 15.04.2016, dată la Curtea de Apel Cluj (dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, filele x), inculpatul D. a arătat următoarele:

"(...) În anul 2009, m-a contactat telefonic inculpatul I., dacă nu ştiu un avocat în Oradea, pentru a-l reprezenta pe unchiul soţiei sale, A., deoarece avea probleme cu justiţia. I-am spus că o să mă interesez şi să vină la Oradea, cu soţia inculpatului A., fapt care s-a şi întâmplat, tot în anul 2009. Astfel, ne-am deplasat toţi trei la biroul domnului avocat GG., pe care atunci l-am întâlnit prima oară şi soţia lui A. i-a relatat acestuia ce probleme are soţul ei (...).

(...) Cu ocazia acestor deplasări la instanţă, mă întâlneam cu cei trei inculpaţi, dar nu în incinta instanţei, pentru a discuta probleme de lucru sau îmi aduceau pachete cu mâncare tradiţională de la mama mea (...)".

Contradicţiile din declaraţiile martorului denunţător, la care s-a făcut trimitere anterior, precum şi contradicţiile dintre acestea şi declaraţiile inculpaţilor A., B. şi D., nu au fost înlăturate nici prin administrarea celorlalte probe.

Din această perspectivă, Înalta Curte, analizând declaraţiile martorilor HH. (dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, fila x), N. (dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, fila x), K. (dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, filele x), II. (dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, fila x), L. (dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, filele x), CC. (dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, fila x), JJ. (dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, fila x), KK. (dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, fila x), W. (dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, fila x), LL. (dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, fila x), AA. (dosar nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, filele x), MM. (dosar nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, filele x), Y. (dosar nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, filele x), Z. (dosar nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, filele x), constată că acestea privesc alte împrejurări de fapt, care exced infracţiunilor de trafic de influenţă, respectiv cumpărare de influenţă.

În ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute a probelor obţinute din exploatarea mijloacelor de supraveghere tehnică, Înalta Curte îşi însuşeşte argumentele reţinute în încheierea din data de 03.07.2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. x/2013, prin care s-a stabilit că participarea Serviciului Român de Informaţii, în prezenta cauză, a fost mai profundă decât a rezultat din adresele emise de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea la data de 3 mai 2016 (dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, fila x) şi la data de 5 iunie 2018 (dosar nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fila x), în condiţiile în care contribuţia Serviciului Român de Informaţii nu s-a limitat la asigurarea suportului tehnic, ci s-a concretizat în efectuarea unor acte de urmărire penală, date în competenţa exclusivă a organelor de urmărire penală.

În acest sens, în mod corect s-a reţinut că, pentru punerea în executare a mandatelor de interceptare a convorbirilor, Serviciul Român de Informaţii a interceptat semnalul, a stocat informaţia rezultată din înregistrarea convorbirilor şi a întocmit notele de redare, contribuind decisiv la obţinerea mijloacelor de probă, astfel că organele de urmărire penală nu au avut control nici asupra procedeului probator şi nici asupra mijloacelor de probă rezultate.

Mai mult, implicarea Serviciului Român de Informaţii în efectuarea actelor de urmărire penală nu a fost întâmplătoare, fiind fundamentată pe menţiunea cuprinsă în cererile formulate de procuror, de emitere a mandatelor de interceptare, anume că "autorizaţia va fi pusă în executare de către Serviciul Român de Informaţii".

Concluzia, corectă, de altfel, a fost susţinută şi de împrejurarea că poliţistul judiciar care a semnat procesele-verbale de redare a convorbirilor, la o distanţă temporală considerabilă de la data presupuselor convorbiri, a reuşit să redea, pe zi, un număr impresionant şi neverosimil de pagini, deloc întâmplător, identice cu transcrierile făcute de ofiţerii din cadrul Serviciului Român de Informaţii.

Într-un atare context, în mod corect s-a stabilit, de către Curtea de Apel Cluj, că probele au fost contaminate, nefiind obţinute în cadrul unei urmăriri penale în înţelesul C. proc. pen. din 1969, ceea ce a condus la constatarea incidenţei nulităţii absolute, în condiţiile Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 302/2017 şi la înlăturarea, atât din materialul probator, cât şi de la dosar, a proceselor-verbale de redare a convorbirilor şi comunicaţiilor, respectiv a oricărui tip de comunicare de la distanţă şi a suporţilor optici.

Având în vedere probele la care s-a făcut referire anterior, corelate cu faptul că o hotărâre de condamnare trebuie să fie fundamentată pe probe certe, sigure, fără echivoc, Înalta Curte apreciază că, în cauză, există un dubiu suficient de puternic, care operează în favoarea inculpaţilor A., B. şi D., astfel încât soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond se impune a fi menţinută.

Cu privire la apelul declarat de apelanta BB., în calitate de soţie a inculpatului C. (decedat), Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C. proc. pen., instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, iar potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen.

În alin. (7) se prevede că:

"dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată, ca urmare a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţă achitarea".

Continuarea procesului penal, la cererea suspectului sau inculpatului, poate fi solicitată în caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală (art. 18 C. proc. pen.).

În ceea ce priveşte persoanele îndreptăţite să solicite continuarea procesului penal, textul enunţat anterior se referă, în mod expres, la suspect şi inculpat, adică la persoanele care au dobândit această calitate, în condiţiile art. 305 alin. (3) C. proc. pen. sau ale art. 309 alin. (1) C. proc. pen.

Dispoziţiile legale sunt de strictă interpretare şi, ca atare, nicio persoană care nu a avut, pe parcursul procesului penal, vreuna dintre aceste calităţi, nu poate solicita continuarea procesului.

Dispoziţiile art. 16 C. proc. pen., la care face referire apărarea, reglementează cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, dar acestea trebuie corelate cu prevederile art. 18 C. proc. pen., respectiv cu cele ale art. 396 alin. (1), (6) şi (7) C. proc. pen., care, analizate în ansamblul lor, exclud ipoteza pronunţării unei soluţii de achitare, în situaţia în care, în cursul judecăţii, intervine decesul inculpatului.

În ceea ce priveşte apelul declarat de apărătorul inculpatului C. (decedat), avocat NN., Înalta Curte reţine, în raport cu dispoziţiile art. 409 alin. (2) C. proc. pen., că avocatul poate exercita calea de atac a apelului, dar acesta trebuie însuşit de inculpat.

În condiţiile în care, în prezenta cauză, a intervenit decesul inculpatului, în cursul judecăţii, calea de atac exercitată a devenit inadmisibilă.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, privind pe inculpaţii A., B. şi D., precum şi de numita BB. împotriva sentinţei penale nr. 71 din 9 aprilie 2021 şi a încheierii din data de 3 iulie 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de avocat NN., pentru inculpatul decedat C., împotriva aceleiaşi hotărâri.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta BB. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul inculpat C. (decedat) şi pentru intimaţii inculpaţi A., B. şi D., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 217 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, privind pe inculpaţii A., B. şi D., precum şi de numita BB. împotriva sentinţei penale nr. 71 din 9 aprilie 2021 şi a încheierii din data de 3 iulie 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de avocat NN., pentru inculpatul decedat C., împotriva aceleiaşi hotărâri.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj rămân în sarcina statului.

Obligă apelanta BB. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul inculpat C. (decedat) şi pentru intimaţii inculpaţi A., B. şi D., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 217 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iulie 2022.

Procesat de GGC - LM