Inadmissibility of revision against a judgment recognizing a foreign criminal sentence due to lack of resolution on the merits

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 84/F din data de 17 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 365/09.11.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală formulată de revizuentul-condamnat A.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 21.03.2022, revizuentul A., a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 365/09.11.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin nerecurare la 23.01.2011, potrivit art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că prin sentinţa penală din 10.05.2006 a Tribunalului Frankenthal (Pfalz), pronunţată în dosarul 5120 Js 1309/04-1 Ks, definitivă la 09.01.2007, s-a dispus termen pentru liberarea condiţionată data de 19.05.2020, iar prin sentinţa penală nr. 365/09.11.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală, definitivă prin nerecurare la 23.01.2011, s-a dispus "anularea" acestui drept. În acest fel, au fost încălcate condiţiile prevăzute de art. 6 C. proc. pen., referitoare la principiul ne bis in idem, prevăzut şi de art. 8 din Legea nr. 302/2004, art. 4 din Protocolul adiţional CEDO, art. 50 CDFUE şi art. 54 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Scenghen.

De când a fost transferat în România în vederea executării pedepsei, a beneficiat de dispoziţiile Legii nr. 169/2017, în baza căruia a beneficiat de 1025 zile ca urmare a condiţiilor de detenţie, a participat la activităţi lucrative, câştigând 170 de zile. A lucrat şi în penitenciarele din Germania, câştigând şi acolo un număr de zile considerate executate. Toate aceste drepturi obţinute în conformitate cu legislaţia din România şi Germania, prin muncă, şi ca urmare a condiţiilor necorespunzătoare de detenţie din România, unde s-a îmbolnăvit, au fost anulate în mod abuziv prin sentinţa penală nr. 365/09.11.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin nerecurare la 23.01.2011.

Având în vedere că atât săvârşirea faptei de care a fost acuzat, cât şi dispoziţiile legale aplicabile în România la acea dată erau dispoziţiile vechiul C. pen., art. 175 C. pen. de la 1969, limitele de pedeapsă sunt de la 10 al 25 de ani, dispoziţii despre care apreciază că îi erau aplicabile.

Pe cale de consecinţă, persoana condamnată a solicitat schimbarea datei propozabile pentru comisia de liberare din 12.02.2024 stabilită prin sentinţa penală nr. 365/09.11.2010, în data de 19.05.2020 stabilită de Tribunalul Frankenthal (Pfalz).

Au fost ataşate dosarul de fond x/2010 şi următoarele înscrisuri: comunicare de modificare a datelor de detenţie din 02.02.2007, certificat comisie liberare condiţionată, copie de pe cazier judiciar .

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii revizuentului A. de revizuire a sentinţei penale nr. 365/F din data de 09 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul x/2010, Curtea a constatat că prin sentinţa penală nr. 365/F din data de 09 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală, pronunţată în dosarul x/2010, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a recunoscut sentinţa penală din 10.05.2006 a Tribunalului Frankenthal (Pfalz), pronunţată în dosarul 5120 Js 1309/04-1 Ks, definitivă la 09.01.2007, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi s-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei detenţiunii pe viaţă. A fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată de la 20.05.2005 la zi.

Prin sentinţa penală nr. 61/F din data de 11 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul x/2019, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A. cu privire la sentinţa penală nr. 365/F din data de 09 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2010 (rămasă definitivă prin nerecurare la data de 23 ianuarie 2011).

Prin sentinţa penală nr. 174/F din data de 08 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul x/2020, s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A.

Prin sentinţa penală nr. 177/F din data de 01 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul x/2021, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 61/F din data de 11 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul x/2019, formulată de condamnatul A.

S-a menţionat că potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

De asemenea, potrivit art. 453 alin. (3) şi alin. (4) C. proc. pen., cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, iar cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) şi f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Curtea a reţinut că prin raportare la dispoziţiile art. 452 din C. proc. pen., că hotărârile supuse revizuirii sunt exclusiv hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei (în sensul examinării problemei existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului), printr-o soluţie de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, deoarece finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare.

Or, acţiunea penală are ca temei de drept norma juridică penală ce incriminează şi pedepseşte fapta comisă, iar acţiunea adresată instanţelor civile are ca temei de drept norma juridică civilă care reglementează răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită.

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a reţinut în Decizia nr. 109/2020 [referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 358 din 05.05.2020], că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal (paragraf 14). Prin urmare, Curtea a reţinut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă (paragraf 15).

Astfel, s-a constatat că nu se poate vorbi de o aptitudine funcţională a motivului invocat de revizuent de a da naştere unui proces penal prin admiterea cererii de revizuire întrucât, o hotărâre prin care a fost recunoscută hotărârea străină nu poate fi calificată ca o hotărâre prin care instanţa română s-a pronunţat cu privire la fondul acţiunii penale.

S-a arătat că, în realitate, criticile persoanei condamnate vizează temeinicia sentinţei penale nr. 365/F din data de 09 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală, pronunţată în dosarul x/2010, în mod concret, modalitatea în care instanţa a interpretat dispoziţiile referitoare la adaptarea pedepselor, ca o consecinţă a recunoaşterii sentinţei penale din 10.05.2006 a Tribunalului Frankenthal (Pfalz), pronunţată în dosarul 5120 Js 1309/04-1 Ks, definitivă la 09.01.2007 şi a dispunerii transferării condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei detenţiunii pe viaţă.

Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 [forma în vigoare la data pronunţării sentinţei penale nr. 365/F din data de 09 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală pronunţată în dosarul x/2010], autorităţile competente ale statului român erau obligate: a) fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătoreşti, în condiţiile enunţate la art. 145; b) fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislaţia română pentru aceeaşi infracţiune, în condiţiile prevăzute la art. 146.

De asemenea, s-a mai precizat că, susţinerile persoanei condamnate referitoare la modificarea termenului începând cu care poate formula cerere de liberare condiţionată, nu pot fi fundamentate juridic.

În cazul recunoaşterii hotărârii judecătoreşti, executarea pedepsei va fi efectuată în conformitate cu prevederile legii statului de executare art. 144 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 [forma în vigoare la data pronunţării sentinţei penale nr. 365/F din data de 09 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală pronunţată în dosarul x/2010].

În aceste condiţii, ulterior recunoaşterii sentinţei penale din 10.05.2006 a Tribunalului Frankenthal (Pfalz), pronunţată în dosarul 5120 Js 1309/04-1 Ks, definitivă la 09.01.2007, doar autorităţile competente din România sunt singurele abilitate să decidă cu privire la procedurile de executare şi să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile şi termenele pentru liberarea condiţionată, prin aplicarea regulilor referitoare la liberarea condiţionată prevăzute în legea română.

S-a menţionat că, întrucât executarea hotărârii este guvernată de legea română, în aceeaşi modalitate ca în cazul în care ar fi aplicată o pedeapsă cu detenţiunea pe viaţă de către o instanţă română, nu are relevanţă că persoana condamnată ar fi putut dobândi vocaţie la liberarea condiţionată, potrivit legii statului de unde a fost transferată - Germania, într-un termen mai scurt.

Prin recunoaşterea unei hotărâri străine şi ulterior prin aplicarea regulilor referitoare la liberarea condiţionată prevăzute în legea română nu se poate considera că se încalcă principiul non bis in idem sau că există hotărâri care nu se pot concilia în accepţiunea art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., aceasta reprezentând, din contră, o justă aplicare a normelor de drept cuprinse în tratatele internaţionale la care România este parte, în domeniul transferării persoanelor condamnate.

Împotriva sentinţei penale nr. 84/F din data de 17 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat apel revizuentul A.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul formulat de revizuentul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 din C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 din C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă ori numai cu privire la o parte dintre fapte şi făptuitori, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a acţiunii penale, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt şi de drept, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condiţiile şi în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.

Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de petent nu îndeplineşte condiţiile art. 452 din C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acţiune penală şi nepronunţând vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal.

Sentinţa a cărei revizuire s-a solicitat vizează recunoaşterea unei hotărâri străine, prin care s-a admis sesizarea parchetului, s-au recunoscut efectele unei sentinţe penale pronunţate de autorităţi judiciare străine şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei, sens în care se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 84/F din data de 17 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 868 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 84/F din data de 17 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 868 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM