Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 142/2022 AI generated

Failure of cassation appeal due to lack of concrete illegality grounds and untimely supplementary motivation

Case Number Decizia nr. 142/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ), in a panel of five judges, annulled the appeal against its own earlier decision, effectively leaving the original dismissal of the revision request in force and ruling against the appellant. The dispute concerned a civil revision request regarding an earlier tribunal decision, where the appellant initially filed an appeal that failed to clearly articulate specific grounds of illegality required for an extraordinary appeal, later submitting additional procedural arguments outside the legal deadline. Applying Article 489(2) of the Code of Civil Procedure, the court found that the initial appeal did not contain concrete criticisms fitting the exclusive grounds of illegality under Article 488(1), and the subsequent arguments were time-barred, thus mandating the annulment of the appeal rather than a merits review.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Failure of cassation appeal due to lack of concrete illegality grounds and untimely supplementary motivation: În condiţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepţia nulităţii recursului, deoarece nerespectarea acestei condiţii atrage sancţiunea nulităţii, ceea ce exclude cercetarea oricăror alte aspecte.

Keywords

AI generated
grounds for cassation grounds for revision civil annulment Civil Procedure Code untimely grounds procedural deadline

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Invocă motivul de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
În condiţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepţia nulităţii recursului, deoarece nerespectarea acestei condiţii atrage sancţiunea nulităţii, ceea ce exclude cercetarea oricăror alte aspecte.
art. 488 din C. proc. civ
Înalta Curte reţine că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
art. 488 C. proc. civ
Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin.
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin.
art. 489 alin. (1) C. proc. civ
Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Invocă motivul de recurs prevăzute la art. 488 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

l. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea contestată

Prin Decizia civilă nr. 283 din 8 februarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 113A din 3 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia I civilă.

2. Cererea de recurs

Recurentul A. a declarat recurs împotriva deciziei menţionate anterior, înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2022.

Prin memoriul de recurs, recurentul prezintă istoricul cauzei şi îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia instanţei de fond.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Maramureş a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 31 mai 2022, recurentul A. a transmis la dosar note scrise prin care a susţinut că prin hotărârile pronunţate în cauză s-au încălcat regulile de procedură civilă a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii acestor hotărâri. Invocă motivul de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La data de 6 iunie 2022, în timpul şedinţei de judecată, recurentul A. a depus alte note scrise prin care a reiterat susţinerile din cererea de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători

În condiţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepţia nulităţii recursului, deoarece nerespectarea acestei condiţii atrage sancţiunea nulităţii, ceea ce exclude cercetarea oricăror alte aspecte.

Înalta Curte reţine că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de judecată asupra situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea cazului de nelegalitate prevăzut limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, prin cererea iniţială de recurs, fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, recurentul făcând o prezentare detaliată a situaţiei de fapt şi a circumstanţelor cauzei, în esenţă, îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţiile pronunţate în cauză, necriticând, pentru legalitate, decizia pronunţată.

Prin urmare, cum susţinerile formulate de recurent nu reprezintă critici concrete şi veritabile de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii Hotărârii nr. 283 din 8 februarie 2022 cu regulile de drept aplicabile.

În ceea ce priveşte criticile suplimentare aduse prin cererea de recurs depusă la data de 31 mai 2021 (conform datei menţionate pe plicul aflat la fila x - verso din dosarul de recurs), Înalta Curte reţine că acestea au fost formulate cu depăşirea termenului legal pentru motivarea recursului.

De aceea, constatând că partea a formulat aceste motive cu depăşirea unui termen legal peremptoriu, nu le va lua în examinare, în condiţiile art. 185 din C. proc. civ., operând decăderea părţii din dreptul de a le fi formulat.

Prin urmare, constatând că recurentul A. nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. iar cererea formulată la data de 31 mai 2022 a fost depusă cu depăşirea termenului legal, şi, cum în cauză nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. şi va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 283 din 08 februarie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iunie 2022.

GGC - NN