Transfer of convicted person from Italy under mutual recognition: double criminality and statutory maximum penalty compliance
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, upholding the lower court’s order to recognize and enforce an Italian criminal sentence and transfer the Romanian defendant to a Romanian prison to serve his 11-year and 4-month imprisonment term. The dispute centered on the execution of a foreign criminal judgment under the European Convention on the Transfer of Convicted Persons, where the defendant challenged the legal qualification of the underlying offenses and sought partial refusal of recognition. The court ruled that the conditions for mutual recognition were met, confirming that the acts constituted organized criminal group formation, aggravated robbery, and robbery resulting in death under Romanian law (Arts. 367, 233-234, 236 of the Romanian Criminal Code), thereby satisfying the dual criminality requirement without needing to adapt the sentence, as the imposed penalty did not exceed the maximum statutory limits (18 years) in Romania. The final decision mandated the defendant to pay 200 RON in judicial costs to the state, with the defense attorney's fees of 1,012 RON remaining at the state's expense.
Legislator headnote
AI generatedart. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, art. 575 din C. pen, art. 236 C. pen, art. 38 alin. (1) C. pen, art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 272 C. proc. pen; Transfer of convicted person from Italy under mutual recognition: double criminality and statutory maximum penalty compliance: The dispute centered on the execution of a foreign criminal judgment under the European Convention on the Transfer of Convicted Persons, where the defendant challenged the legal qualification of the underlying offenses and sought partial refusal of recognition. The court ruled that the conditions for mutual recognition were met, confirming that the acts constituted organized criminal group formation, aggravated robbery, and robbery resulting in death under Romanian law (Arts. 367, 233-234, 236 of the Romanian Criminal Code), thereby satisfying the dual criminality requirement without needing to adapt the sentence, as the imposed penalty did not exceed the maximum statutory limits (18 years) in Romania. The final decision mandated the defendant to pay 200 RON in judicial costs to the state, with the defense attorney's fees of 1,012 RON remaining at the state's expense.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural ground cited in the dispositive for dismissing the appeal and upholding the lower court's order to recognize and execute the foreign criminal judgment.
Provision cited in the dispositive to obligate the appellant to pay the state for judicial costs.
Provision cited in the dispositive to determine that the legal aid attorney's fees remain at the state's expense.
Full text
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 40/P din data de 05 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul art. 166 alin. (1) - (4) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a admis sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
În temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a recunoscut Sentinţa penală nr. 3565/18 Reg. Sent. pronunţată la data de 26.09.2018 în Dosarul nr. x/2017 - R.G.N.R. de Tribunalul din Verona, Italia, rămasă definitivă la data de 15.07.2021, prin care condamnatului A. - cetăţean român, i-a fost aplicată pedeapsa de 11 ani şi 4 luni închisoare, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă de tâlhărie cu reţinerea circumstanţelor agravante, comisă în concurs cu alte persoane şi omor calificat săvârşită în concurs cu alte persoane, prevăzute de art. 110, art. 116, art. 56, art. 628 alin. (3) şi nr. 3 bis, art. 628 alin. (3) nr. 3 quinquies şi art. 575 din C. pen. italian şi incriminate de legea penală română de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 233 alin. (1) - art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. şi art. 236 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
S-a dispus executarea pedepsei de 11 ani şi 4 luni închisoare aplicată condamnatului A. prin hotărârea penală recunoscută într-un penitenciar din România.
În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a computat din pedeapsa de 11 ani 4 luni închisoare perioada executată începând cu data de 14.07.2017 la zi.
În baza art. 166 alin. (12) teza I din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei condamnate A. la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În temeiul art. 272 C. proc. pen., s-a dispus plata din bugetul Ministerului Justiţiei a sumei de 964 RON, reprezentând onorariu de avocat B., pentru acordarea asistenţei judiciare din oficiu.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, la data de 22.03.2022, au fost înaintate Curţii de Apel Constanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 153 - art. 158 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, documentele privind cetăţeanul român A., condamnat de autorităţile judiciare italiene la o pedeapsă de 11 ani şi 4 luni închisoare, solicitându-se transferul acestuia într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.
În motivarea sesizării, s-a arătat că prin Sentinţa nr. 3565/18 Reg. Sent., pronunţată la data de 26.09.2018 în Dosarul nr. x/2017 - R.G.N.R. de Tribunalul din Verona, Italia, rămasă definitivă la 15.07.2021, numitul A., a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de tâlhărie cu reţinerea circumstanţelor agravante, comisă în concurs cu alte persoane şi omor calificat săvârşită în concurs cu alte persoane, prevăzute de art. 110, art. 116, art. 56, art. 628 alin. (3) şi nr. 3 bis, art. 628 alin. (3) nr. 3 quinquies şi art. 575, toate din C. pen. italian.
Executarea pedepsei a început la data de 14.07.2017 şi se consideră ca executată la data de 13.11.2028, persoana condamnată aflându-se deţinută în Penitenciarul din Padova, Italia.
În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 27/28.09.2016, în timp ce se aflau în zona Marano di Valpolicella, Italia, persoana condamnată împreună cu alţi participanţi au pătruns în locuinţa numitului C. (în vârstă de 65 ani), cu intenţia de a-i sustrage bunuri şi bani. Persoanei vătămate i-au fost legate mâinile cu benzi adezive şi i-au fost aplicate lovituri în mai multe părţii ale corpului (faţă, cap şi gât), victima fiind pusă în imposibilitatea de a se apăra sau reacţiona. Acţiunea făptuitorilor a rămas în forma tentativei, din cauze independente de voinţa lor. Făptuitorii au părăsit locuinţa victimei cu autovehiculele mărcile x şi x. Vătămările suferite au condus la decesul victimei, diagnosticul fiind "stop cardio-respirator în urma diastazei fracturii vertebrale şi inundarea cu sânge a căilor respiratorii".
S-a motivat că faptele penale menţionate sunt incriminate şi de legea penală română ca infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 alin. (1) - art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. şi tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 236 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind de până la 18 ani închisoare, iar pedeapsa cea mai grea aplicată putând fi majorată cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Din verificările efectuate a rezultat că persoana condamnată A. are antecedente penale, figurează ca fiind cercetată pe teritoriul României în cauza penală nr. 884/P/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, fiind trimisă în judecată la data de 18.06.2014, este înregistrată în aplicaţia D., conform fişei Ecris şi şi-a dat consimţământul în vederea transferării într-un penitenciar din România, autorităţile judiciare italiene fiind de acord cu privire la transferarea acestuia.
În cauză, s-a reţinut că între România şi Italia sunt aplicabile dispoziţiile Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la data de 21.03.1983, care exclude procedura conversiei pedepselor.
În acest context, s-a solicitat a se dispune transferarea numitului A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei pronunţate printr-o hotărâre judecătorească de autorităţile judiciare din Italia.
Sesizării de faţă i-au fost ataşate adresa Ministerului Justiţiei nr. x/15.02.2022, adresa de înaintare a autorităţilor italiene nr. SA x/2021 GE, copia Sentinţei penale nr. 3565/18 Reg. Sent., pronunţată la data de 26.09.2018 în Dosarul nr. x/2017 - R.G.N.R. de Tribunalul din Verona, Italia, rămasă definitivă la 15.07.2021, certificatul menţionat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008 şi anexa cu privire la condamnatul A., fişa de cazier judiciar şi opinia persoanei condamnate A., certificatul de legislaţie român şi procesul-verbal privind verificarea referitoare la cercetarea persoanei condamnate pe teritoriul României.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că, potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată, hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile capitolului II din prezenta lege, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român.
Procedând la soluţionarea cauzei în conformitate cu dispoziţiile legale amintite, Curtea a reţinut ca fiind întemeiată sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în raport cu natura pedepsei pronunţate şi limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală română pentru infracţiunile ce au stat la baza condamnării, fiind incidente dispoziţiile art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004.
În cauză, s-au apreciat a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, persoana al cărei transfer se solicită în România, în vederea executării unei pedepse cu închisoarea pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, fiind condamnată în Italia pentru o serie de fapte prevăzute ca infracţiuni şi de legea penală română.
Astfel, s-a constatat că infracţiunile ce motivează condamnarea sunt incriminate de legea penală română ca infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 alin. (1) - art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. şi tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 236 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de până la 18 ani, iar pedeapsa cea mai grea putând fi majorată cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.
De asemenea, s-a reţinut că hotărârea a cărei recunoaştere se solicită este definitivă şi executorie, persoana condamnată este cetăţean român, iar în cauză nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din perspectiva condiţiei impuse de art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat că persoana condamnată a fost prezentă personal la procesul penal în urma căreia a fost pronunţată decizia, aspect specificat în cuprinsul certificatului emis în conformitate cu art. a4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 .
Curtea a mai constatat că persoana condamnată şi-a dat acordul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, aceasta este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României, unde îşi are domiciliul stabil şi unde îşi are întemeiată o familie.
S-a apreciat că hotărârea penală a cărei recunoaştere se solicită este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, avându-se în vedere că executarea pedepsei cu închisoarea aplicată de instanţele judiciare italiene urmează a fi continuată într-un penitenciar din România.
În condiţiile în care, potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată, această hotărâre străină nu contravine ordinii publice din România, Curtea a constatat a fi îndeplinite condiţiile de la art. 167 din lege, hotărârea penală a cărei recunoaştere se solicită fiind definitivă şi executorie, iar condamnatul, cetăţean român, urmează a executa o pedeapsă aplicată pentru o serie de fapte care constituie infracţiuni, potrivit legii penale române şi pentru care acesta ar fi sancţionabil, potrivit legii penale române, dacă ele s-ar fi comis pe teritoriul României.
Curtea a mai observat şi faptul că pedeapsa aplicată condamnatului prin hotărârea penală a cărei recunoaştere se solicită nu depăşeşte maximul special de 18 ani închisoare al pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiunea prevăzută de art. 236 C. pen. şi, în mod evident, nici limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română.
Împotriva Sentinţei penale nr. 40/P din data de 05 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a declarat apel persoana condamnată A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2022.
Examinând apelul declarat de persoana condamnată A., prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de apel invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Persoana condamnată A., cetăţean român, aflată în Penitenciarul din Padova - Italia, a fost condamnată de statul italian, la pedeapsa de 11 ani şi 4 luni închisoare, prin Sentinţa nr. 3565/18 Reg. Sent., pronunţată la data de 26.09.2018 în Dosarul nr. x/2017 - R.G.N.R. de Tribunalul din Verona, Italia, rămasă definitivă la 15.07.2021, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie cu reţinerea circumstanţelor agravante, comisă în concurs cu alte persoane şi omor calificat săvârşită în concurs cu alte persoane, prevăzute de art. 110, art. 116, art. 56, art. 628 alin. (3) şi nr. 3 bis, art. 628 alin. (3) nr. 3 quinquies şi art. 575, toate din C. pen. italian.
La data de 22.03.2022, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 302/2004 republicată, a solicitat Curţii de Apel Constanţa recunoaşterea hotărârii anterior menţionate şi transferul condamnatului A. (cetăţean român, cu domiciliul în România) - aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul din Padova - Italia - în vederea executării în continuare a pedepsei de 11 ani şi 4 luni închisoare, într-un penitenciar din România. Sesizarea parchetului a avut la bază adresa Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară nr. x/2022 din 15.02.2022, în cuprinsul căreia se arată că autoritatea competentă din Italia a transmis un certificat privind transferarea condamnatului în vederea continuării executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România, cererea formulată de autorităţile judiciare străine fiind însoţită de documentaţia aferentă.
Conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 din Legea nr. 302/2004 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.
Potrivit dispoziţiilor art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) hotărârea este definitivă şi executorie;
Astfel cum rezultă din certificatul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de liberate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, hotărârea judecătorească de condamnare nr. 3565/18 Reg. Sent., pronunţată la data de 26.09.2018 în Dosarul nr. x/2017 - R.G.N.R. de Tribunalul din Verona, Italia, a rămas definitivă la data de 15.07.2021.
Condamnatul este în detenţie în Italia, fiind arestat din 14.07.2017, pedeapsa de 11 ani şi 4 luni închisoare urmând a fi executată integral la data de 13.11.2028.
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte);
Faptele pentru care a fost condamnată persoana condamnată, respectiv tentativă de tâlhărie cu reţinerea circumstanţelor agravante, comisă în concurs cu alte persoane şi omor calificat săvârşită în concurs cu alte persoane, prevăzute de art. 110, art. 116, art. 56, art. 628 alin. (3) şi nr. 3 bis, art. 628 alin. (3) nr. 3 quinquies şi art. 575, toate din C. pen. italian au corespondent în legislaţia română, respectiv în infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 alin. (1)-(23)4 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. şi tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 236 C. pen.
De asemenea, cu privire la persoana condamnată nu există vreun motiv pentru care să nu fi fost sancţionată penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României. Mai mult, cerinţa dublei incriminări este îndeplinită, independent de elementele constitutive şi de încadrarea juridică.
c) persoana condamnată are cetăţenie română;
Din verificările efectuate privind identitatea persoanei condamnate rezultă că A. este cetăţean român (conform fişei de cazier judiciar, dosar instanţă fond).
d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România (consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România;
e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Înalta Curte constată că nu a rezultat niciun indiciu cu privire la cercetarea, judecarea, condamnarea sa în România pentru aceleaşi fapte pentru care a fost condamnat în Italia; executarea hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent în România nefiind contrară principiului non bis in idem şi nici regulii specialităţii.
Înalta Curte mai constată că, în cauză, sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că persoana condamnată A. răspunde penal, nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei, amnistia sau graţierea ori dezincriminarea faptei.
Din cuprinsul certificatului privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti, conform art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008, rezultă că persoana condamnată a fost prezentă la procesul penal finalizat cu hotărârea de condamnare .
Prin urmare, neconturându-se existenţa niciunui motiv de nerecunoaştere şi neexecutare a Hotărârii nr. 3565/18 Reg. Sent., pronunţată la data de 26.09.2018 în Dosarul nr. x/2017 - R.G.N.R. de Tribunalul din Verona, Italia, definitivă la data de 15.07.2021, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Constanţa este legală şi temeinică, sub toate aspectele analizate, neexistând, aşadar, motive de nelegalitate care să impună reformarea sentinţei apelate.
În ceea ce priveşte criticile apelantului, prin apărător privind modificarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul de a nu fi recunoscute unele dintre condamnări, respectiv cele care se referă la infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică a faptelor reţinute în hotărârea de condamnare, câtă vreme acestea sunt sancţionate penal şi în cazul în care ar fi fost comise pe teritoriul României, nu sunt aspecte de natură să determine respingerea cererii de recunoaştere a hotărârii penale pronunţate de către autorităţile judiciare italiene şi, respectiv, de transfer al persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.
De asemenea, se constată că pedeapsa de 11 ani şi 4 luni închisoare aplicată de autorităţile străine corespunde atât sub aspectul naturii, cât şi sub aspectul regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română şi nu depăşeşte limitele maxime ale pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceleaşi infracţiuni [art. 236 din C. pen. privind tâlhăria urmată de moartea victimei, pentru care limita maximă prevăzută de lege este de 18 ani închisoare, putând fi majorată cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.], neimpunându-se, în cauză, adaptarea pedepsei.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Constanţa este legală şi temeinică, sub toate aspectele analizate, neexistând, aşadar, niciun motiv de nelegalitate care să impună nerecunoaşterea şi neexecutarea hotărârii 3565/18 Reg. Sent., pronunţate la data de 26.09.2018, în Dosarul nr. x/2017 - R.G.N.R. de Tribunalul din Verona, Italia şi definitivă la data de 15.07.2021.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportate la art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 40/P din data de 05 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 40/P din data de 05 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2022.
GGC - ED