Prosecutor's cassation appeal granted; money laundering conviction restored and remanded for retrial.

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Deciziei penale nr. 680/A din 6 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, privind pe inculpatul A., constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 603 din 18 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2019, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 (actual art. 49 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. x) cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi l) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a se afla în localităţi din România recunoscute a fi situri arheologice) pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi l) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a se afla în localităţi din România recunoscute a fi situri arheologice), pe durata executării pedepsei principale.

S-a luat act că persoana vătămată Ministerul Culturii nu s-a constituit parte civilă în cauză, artefactele fiind recuperate.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 36 600 RON (35100 RON în faza de urmărire penală şi 1500 RON în faza de judecată). Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 520 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul A.

Prin Decizia nr. 680/A din 6 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019 (x/2020, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 603/18.06.2020 a Tribunalului Bucureşti.

A fost desfiinţată în totalitate sentinţa penală apelată şi, rejudecând, în baza art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 (actual art. 49 alin. (1) lit. a), b) şi c din Legea nr. 129/2019), pentru lipsa autorizării organului competent necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

S-a înlăturat dispoziţia de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la judecata în fond şi urmărirea penală, în cuantum de 36.600 RON, acestea urmând a fi suportate de către stat conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

S-a ridicat sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa procurorului din 23.11.2015 asupra bunurilor ridicate în urma efectuării percheziţiei domiciliare la inculpatul A., Republica Federala Germania (7006 monede antice şi 850 artefacte arheologice), şi s-a dispus restituirea acestor bunuri către inculpat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia. Onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat, în cuantum de 868 RON, a rămas în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2017 din data de 18 mai 2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, constând în aceea că, în perioada 2009 - 14.10.2015, a dobândit şi deţinut un lot de 7005 monede şi 806 bunuri arheologice (un fragment de inel de bronz, un pumnal akinakes, 55 vârfuri de săgeată şi 749 alte bunuri arheologice - obiecte de podoabă, aplice-piese de harnaşament etc.), o parte dintre ele schimbându-le, prin efectuarea de operaţiuni specifice de curăţare, restaurare şi conservare în piese de colecţie, în vederea ascunderii sau disimulării adevăratei naturi a provenienţei şi a proprietăţii bunurilor, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

La secţiunea Situaţia premisă din conţinutul rechizitoriului este arătat obiectul cauzei, prezentat ca fiind activitatea inculpatului A. de dobândire şi deţinere a unui lot de 7005 monede şi 806 bunuri arheologice ridicate de la locuinţa acestuia, cunoscând că acestea provin din comiterea de infracţiuni, transformarea acestora în piese de colecţie prin efectuarea unor operaţii de curăţare mecanică şi chimică asupra acestora, artefactele fiind destinate a fi tranzacţionate pe piaţa internaţională legală de artefacte prin ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei şi proprietăţii bunurilor .

În cuprinsul următoarei secţiuni a actului de sesizare a instanţei, intitulată Situaţia de fapt, pct. 1, cu denumirea Modul de dobândire a lotului x monede antice romane şi 806 bunuri arheologice de inculpatul A., cunoscând că acestea provin din infracţiuni, prealabil prezentării mijloacelor de probă, procurorul a descris situaţia de fapt reţinută în baza acestora, arătând, în esenţă, că: artefactele sustrase erau expediate prin colet poştal de martorul B. către inculpatul A., unul dintre intermediari, ce locuieşte în Konstanz Germania, fie în mod direct, fie prin alte persoane interpuse apropiate acestuia, sau prin intermediul surorii inculpatului, C.

Inculpatul primea artefactele, îndepărta de pe suprafaţa acestora urmele recente de sol prin operaţiuni specifice de curăţare, restaurare şi conservare, transformându-le în piese de colecţie, în scopul ascunderii originii lor ilicite. Acesta le vindea ulterior prin intermediul platformelor online la diverşi cumpărători din străinătate sau târguri locale din Germania, introducându-le astfel pe piaţa legală de artefacte.

Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că, la data de 14.10.2015, s-au efectuat percheziţii domiciliare, printre altele, la locuinţa inculpatului A. din Konstanz, Germania în legătură cu presupusa sa activitate infracţională, fiind ridicate de la locuinţa acestuia 7005 monede antice romane şi 806 bunuri arheologice.

S-a constat că, prin actul de sesizare a instanţei, nu a fost descrisă vreo activitate de dobândire pe teritoriul României de către inculpat a vreuneia din cele 7005 monede antice romane şi 806 bunuri arheologice descoperite la percheziţie, iar obiectul acţiunii penale îl constituie doar fapta de spălare de bani în legătură cu obiectele găsite cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate în Germania, la locuinţa inculpatului A.

Curtea a reţinut că activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului în prezenta cauza, constând în dobândirea, deţinerea şi transformarea celor 7005 monede antice romane şi 806 bunuri arheologice descoperite la percheziţie, în vederea ascunderii şi disimulării adevăratei naturi a provenienţei şi proprietăţii acestora, nu s-a desfăşurat nici măcar parţial pe teritoriul României, în cuprinsul rechizitoriului nefiind menţionat nimic în acest sens.

Faţă de conţinutul relaţiilor (adresa nr. x/2020 din 18.01.2021 a Arhivelor Naţionale, adresa din 05.02.2021 a Direcţiei Generale Paşapoarte), Curtea a apreciat că, la data comiterii faptelor (2009 - 14.10.2015), inculpatul A. avea numai cetăţenie germană, în contextul în care îşi pierduse cetăţenia română încă din anul 1983, prin Decretul nr. 248 din 1983-10-17 fiindu-i aprobată renunţarea la cetăţenia română, fără să existe informaţii în sensul redobândirii de către acesta a cetăţeniei române de la acea dată şi până în prezent.

Având în vedere locul comiterii infracţiunii deduse judecăţii precum şi situaţia juridică a inculpatului, Curtea a concluzionat că acţiunea penală putea fi pusă în mişcare numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum prevede art. 10 alin. (2) teza I C. pen., condiţie care în speţa de faţă nu a fost îndeplinită.

Decizia din apel a fost comunicată la data de 15 septembrie 2021 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la 16 septembrie 2021 persoanei vătămate Ministerul Culturii şi la 14 septembrie 2021 (prin aplicaţia D.), respectiv la 29 octombrie 2021 (prin scrisoare recomandată), inculpatului A.

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 18 octombrie 2021 pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la data de 18 octombrie 2021 pentru persoana vătămată Ministerul Culturii, respectiv la data de 15 octombrie inculpatul A.

Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs în casaţie, la data de 13 octombrie 2021, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin procurorul general, prin adresa nr. x/2021, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârea atacată din perspectiva faptului că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, întrucât lipseşte o condiţie prevăzută de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv autorizarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, respectiv cererea îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen., Decizia nr. 680/A din 6 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Totodată, s-a constatat că recursul în casaţie a fost promovat în termenul legal, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin procuror general, participant la procesul penal căruia legea îi recunoaşte această posibilitate, fiind, aşadar, respectate dispoziţiile art. 435 - art. 436 C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele procurorului care a exercitat calea de atac şi organul judiciar din care face parte, hotărârea atacată, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea extraordinară de atac. De asemenea, şi condiţia reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. este îndeplinită, calea de atac este promovată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., cu argumentarea că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal în privinţa inculpatului A., cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, întrucât lipseşte o condiţie prevăzută de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv autorizarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În consecinţă, având în vedere că cererea de recurs în casaţie formulată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva Deciziei penale nr. 680/A din 6 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019 şi s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 1 martie 2022.

Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Deciziei penale nr. 680/A din 6 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, privind pe inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa de casaţie examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate de către legiuitor ca fiind grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauză, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8) din C. proc. pen.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. (8) C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiţii prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; intervenirea amnistiei sau prescripţiei, a decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; retragerea plângerii prealabile, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condiţiile legii; existenţa unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege; existenţa autorităţii de lucru judecat; intervenirea unui transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se greşit încetarea procesului penal.

În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., parchetul a criticat hotărârea atacată din perspectiva faptului că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, întrucât lipseşte o condiţie prevăzută de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv autorizarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte constată că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică nr. x/2017 din data de 18.05.2018, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002.

În esenţă, s-a reţinut, că inculpatul A. a dobândit şi deţinut, în perioada 2009 - 14.10.2015, un lot de 7005 monede şi 806 bunuri arheologice (un fragment de inel de bronz, un pumnal akinakes, 55 vârfuri de săgeată şi 749 alte bunuri arheologice - obiecte de podoabă, aplice-piese de harnaşament etc.), o parte dintre ele schimbându-le, prin efectuarea de operaţiuni specifice de curăţare, restaurare şi conservare în piese de colecţie, în vederea ascunderii sau disimulării adevăratei naturi a provenienţei şi a proprietăţii bunurilor, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

În primă instanţă, prin Sentinţa penală nr. 603 din 18 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 (actual art. 49 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. x) cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

Instanţa de apel constatând că activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului în prezenta cauza, constând în dobândirea, deţinerea şi transformarea celor 7005 monede antice romane şi 806 bunuri arheologice descoperite la percheziţie, în vederea ascunderii şi disimulării adevăratei naturi a provenienţei şi proprietăţii acestora, nu s-a desfăşurat nici măcar parţial pe teritoriul României, precum şi că la data comiterii faptelor (2009 - 14.10.2015), inculpatul A. avea numai cetăţenie germană, în contextul în care îşi pierduse cetăţenia română încă din anul 1983, a concluzionat că acţiunea penală putea fi pusă în mişcare numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum prevede art. 10 alin. (2) teza I C. pen., condiţie care, în cauza de faţă, nu a fost îndeplinită.

Astfel, prin Decizia nr. 680/A din 6 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 603/18.06.2020 a Tribunalului Bucureşti. A fost desfiinţată în totalitate sentinţa penală apelată şi în baza art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 (actual art. 49 alin. (1) lit. a), b) şi c din Legea nr. 129/2019), pentru lipsa autorizării organului competent necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

Verificând hotărârea atacată, se observă că instanţa de apel a ajuns la concluzia că se impune încetarea procesului penal fără a face propriul examen al situaţiei de fapt, ci plecând de la premisa că locul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani imputată inculpatului în prezenta cauză a fost stabilit ca urmare a încheierii nr. 125 din 20 martie 2019, pronunţată în cauză de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, hotărâre prin care instanţa supremă a soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Tulcea.

Instanţa de apel şi-a motivat soluţia de încetare a procesului penal raportându-se la considerentele Înaltei Curţi din cuprinsul încheierii nr. 125/20 martie 2019, prin care, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă dintre Tribunalul Tulcea şi Tribunalul Bucureşti, a reţinut că, "[...] prin actul de sesizare a instanţei, nu a fost descrisă vreo activitate de dobândire pe teritoriul României de către inculpat a vreuneia din cele 7005 monede antice romane şi 806 bunuri arheologice descoperite la percheziţie, iar obiectul acţiunii penale îl constituie doar fapta de spălare de bani în legătură cu obiectele găsite cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate în Germania, la locuinţa inculpatului A.", respectiv că "[...] actul de sesizare a instanţei nu relevă că dobândirea bunurilor mai sus menţionate s-a realizat cel puţin parţial pe teritoriul României, iar inculpatul A. locuieşte în Germania [...]".

Înalta Curte, în exercitarea funcţiei de judecată, reţine că, prin regulatorul de competenţă, nu s-a soluţionat conflictul de drept penal, ci doar a fost stabilită instanţa competentă a judeca acest conflict, completul instanţei supreme - ce a pronunţat încheierea nr. 125/20 martie 2019 - neanalizând condiţiile de existenţă a infracţiunii, a celor de tragere la răspundere penală a făptuitorului şi nici cu privire la vinovăţia acestuia (exercitarea deplină a acţiunii penale). Mai mult decât atât, deşi instanţa de apel s-a raportat la considerentele avute în vedere de instanţa supremă în regulatorul de competenţă ce au fost menţionate în alineatul precedent, este de observat că, potrivit dispoziţiilor art. 8 din C. pen., "Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul României şi atunci când pe acest teritoriu [...] s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracţiunii", aspect care nu a fost analizat de instanţa de apel.

Înalta Curte reţine că, în cuprinsul rechizitoriului, procurorul redactor a procedat la o sistematizare a acestuia, la fila x regăsindu-se capitolul dedicat stării de fapt şi intitulat " Situaţia de fapt", capitol ce are 3 subcapitole, după cum urmează:

- "1. Modul de dobândire a lotului x monede antice romane şi 806 bunuri arheologice de inculpatul A., cunoscând că acestea provin din infracţiuni (pag. 9 - 17);

- 2. Activitatea infracţională constând în dobândirea, deţinerea şi transformarea artefactelor sustrase, în vederea ascunderii şi disimulării adevăratei naturi a provenienţei şi proprietăţii acestora, reţinute în sarcina inculpatului A." (pag. 17 - 22);

- 3. Provenienţa ilicită comună a lotului de 7005 monede antice romane şi 806 bunuri arheologice deţinute de inculpat cu bunurile arheologice ridicate de la locuinţele numiţilor B. şi C." (pag. 22 - 25).

În cadrul subcapitolului 1, procurorul redactor a menţionat la filele x următoarele:

"În ceea ce priveşte modul de operare al inculpatului privind dobândirea artefactelor sustrase din siturile arheologice din zona Dobrogei, acesta este susţinut prin declaraţiile martorului E., fosta soţie a martorului B.. Aceasta remarcase că B. deţinea la locuinţa acestuia detectoare de metale, iar în timp a aflat că acesta efectuează detecţii neautorizate în zonele Albeşti, Negru Vodă, Cotu Văii, această activitate continuând şi după divorţul acestora din 2007, constituind unica sursă de venit a martorului B.

Martora precizează că l-a cunoscut pe inculpatul A. la locuinţa martorului B., inculpatul fiind unul dintre cumpărătorii săi, cunoscându-se prin intermediul lui F. Inculpatul A. obişnuia să revină din Germania în România, pe această perioadă locuind în localitatea Jurilovca, jud. Tulcea sau la locuinţa surorii acestuia din mun. Timişoara. Pe perioada în care se afla în România, inculpatul cumpăra artefactele sustrase de către martorul B. şi echipa acestuia. Martora precizează că a vizitat locuinţa inculpatului din loc Jurilovca, ocazie cu care a observat că aceasta era plină de diverse artefacte (monede, statuete, etc.).

În legătură cu achiziţionarea de artefacte de către inculpat, martora relatează un caz concret în care acesta a cumpărat de la G. un vas plin de monede de argint, banii rezultaţi din valorificarea acestora fiind împărţiţi cu B.".

Chiar dacă instanţa de apel a reţinut că "activitatea infracţională a inculpatului A. este legată strict de modul de dobândire a lotului x monede antice romane şi 806 bunuri arheologice găsite cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa acestuia din Germania, obiectul acţiunii penale fiind reprezentat doar de fapta de spălare de bani în legătură cu aceste obiecte, fără ca în cuprinsul rechizitoriului să fie descrisă vreo activitate de dobândire pe teritoriul României de către inculpat a acestor obiecte sau a unei părţi din acestea, prezenta Curte achiesând în totalitate la punctul de vedere exprimat de instanţă supremă sub acest aspect" (încheierea nr. 125/20 martie 2019 pronunţată în regulatorul de competenţă - s.n.), Înalta Curte, în exercitarea funcţiei de judecată, reţine contrariul.

Astfel, în sistemul nostru de drept nu este prevăzut un model standard de întocmire a rechizitoriului, ceea ce implică concluzia că fiecare procuror poate dezvolta o manieră proprie de redare a faptelor descrise în acesta, cu condiţia ca rechizitoriul să conţină toate elementele menţionate în cuprinsul art. 328 din C. proc. pen., fiind suficient ca actul de sesizare să indice reperele rezonabile ale cadrului în care a fost comisă fapta, într-o modalitate suficientă pentru a o individualiza şi a o încadra în tipicitatea infracţiunii.

Din această perspectivă, Înalta Curte, în exercitarea funcţiei de judecată, constată că este lipsită de fundament motivarea Curţii de Apel Bucureşti care a reţinut că "[...] obiectul acţiunii penale fiind reprezentat doar de fapta de spălare de bani în legătură cu aceste obiecte, fără ca în cuprinsul rechizitoriului să fie descrisă vreo activitate de dobândire pe teritoriul României de către inculpat a acestor obiecte sau a unei părţi din acestea [...]", câtă vreme procurorul redactor a menţionat expres, în chiar titlul subcapitolului 1, "Modul de dobândire a lotului x monede antice romane şi 806 bunuri arheologice de inculpatul A., cunoscând că acestea provin din infracţiuni" (pag. 9 - 17), aspect confirmat în cursul cercetării judecătoreşti din probatoriul administrat în această fază a procesului penal.

În continuare, sub acelaşi aspect al motivării lipsite de fundament, Înalta Curte reţine că procurorul redactor al rechizitoriului a intitulat subcapitolul 3 "Provenienţa ilicită comună a lotului de 7005 monede antice romane şi 806 bunuri arheologice deţinute de inculpat cu bunurile arheologice ridicate de la locuinţele numiţilor B. şi C.", în cadrul acestuia analizându-se probatoriul administrat, ocazie cu care s-a reţinut, printre altele, că "Analizând comparativ lotul ridicat de la C. cu cel indisponibilizat de la A. şi cu cel ridicat de la B., s-a constata existenţa unor similitudini între acestea, prin prezenţa emisiunilor callatiene în lotul analizat, preponderenţa monedei romane de sec. IV p.Chr. etc. Potrivit Raportului de expertiză criminalistică nr. x din 12.04.2018 întocmit de experţi din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică - Serviciul de expertize fizico-chimice, în urma analizării comparative a depunerilor de sol ridicare de pe bunurile arheologice ridicate de la locuinţa inculpatului A. cu cele ridicate de pe bunurile ridicate de la C. şi B., au reliefat că acestea prezintă asemănări compoziţionale între ele. În ceea ce priveşte zona de provenienţă a artefactelor, H. persoană cercetată în cadrul dosarului penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia pentru cumpărarea de artefacte sustrase de către B. şi F., relatează zonele din care aceştia din urmă au sustras artefactele. Astfel, cu ocazia conducerii în teren acesta a precizat faptul că a aflat despre zonele din care se efectuau detecţii de la persoanele care au scos efectiv din pământ monedele pe care le cumpărase acesta, respectiv de la F. Acesta a indicat zonele din apropierea satului Limanu, zone din apropierea graniţei cu Bulgaria [...] zone din satul Hagieni [...], în zona loc Corona [...], zone aflate între localităţile Vâlcele şi Darabani [...], zona din apropierea loc Negru Vodă [...], zone la 5 km de satul Arsa [...]. Localităţile Albeşti, Arsa, Vârtop, Limanu Hagieni şi Cotu Văii se suprapun pe zona denumită în perioada greacă şi elenistică Chora cetăţii Callatis [...] Localităţile fac parte din situl arheologic Necropola tumulară a Cetăţii Callatis [...]" (pag. 24 din rechizitoriu).

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (4) din C. pen., "Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul României şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sub pavilion românesc sau pe o aeronavă înmatriculată în România s-a efectuat un act de executare, de instigare sau de complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracţiunii".

Aşadar, prin acest articol, legiuitorul a menţionat elementele care fac posibile aplicarea principiului ubicuităţii.

Potrivit acestui principiu, o infracţiune se consideră săvârşită pe teritoriul ţării dacă cel puţin un element legat de infracţiune, din cele prevăzute expres de legea penală, se materializează pe acest teritoriu, având aici în vedere:

- atât realizarea uneia dintre modalităţile normative alternative din norma de incriminare - "s-a efectuat un act de executare, de instigare sau de complicitate" [prima teză a art. 8 alin. (4) din C. pen.],

- cât şi producerea, chiar în parte, a rezultatului infracţiunii - "ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracţiunii" [a doua teză a art. 8 alin. (4) din C. pen.].

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, aceasta are trei variante: cea prevăzuta la lit. a), cea prevăzută la lit. b) şi cea prevăzută la lit. c) ale alin. (1) din art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare. Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative distincte (alternative) ale elementului material, astfel cum s-a decis prin Decizia nr. 16/2016 din 8 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În condiţiile în care spălarea de bani este o infracţiune la care elementul material constă într-o acţiune ce se poate realiza în şapte modalităţi alternative - schimbarea, transferul, ascunderea, disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea - realizarea oricărei modalităţi a elementului material va conduce la consumarea infracţiunii.

Din situaţia de fapt prezentată în rechizitoriu, au rezultat mai multe modalităţi de săvârşire, nu doar deţinerea sau intervenţia asupra bunurilor sau operaţiuni efectuate în Germania, ci şi dobândirea, după cum s-a dezvoltat supra, reţinându-se că infracţiunea de spălare de bani a fost comisă în intervalul 2009 - 14 octombrie 2015, fiind epuizată ca urmare percheziţiei domiciliare efectuate în Germania.

În raport cu dispoziţiile C. pen. în vigoare, în care principiul ubicuităţii este limitat numai la locul unde s-a efectuat un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii, infracţiunea se consideră săvârşită pe orice teritoriu unde a avut loc un act de executare sau s-a produs rezultatul infracţiunii şi nu interesează nici cetăţenia infractorului, nici dispoziţiile legii penale din ţara lui de origine.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 656/2002, actual art. 49 alin. (1) lit. a, b şi c din Legea nr. 129/2019 - (1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani: a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei; b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni; c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

Acţiunea de dobândire a unui bun provenit din săvârşirea unei infracţiuni constă în activitatea prin care o persoană intră în proprietatea unui bun de origine infracţională, iar, în cauză, astfel de activităţi s-au desfăşurat şi pe teritoriul naţional, astfel încât este aplicabil principiul ubicuităţii, fiind incidente prevederile art. 8 alin. (4) teza I din C. pen.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, în rechizitoriu se precizează că inculpatul fie se deplasa la locuinţa sa din localitatea Jurilovca unde se întâlnea cu autorii furturilor şi prelua artefactele direct, fie mergea la locuinţa acestora de unde achiziţiona artefactele, fie le primea prin intermediul unor colete poştale periodice, expediate de pe numele mai multor persoane intermediare.

Înalta Curte apreciază că instanţa de control judiciar nu a procedat la lămurirea acestui aspect, demersul său limitându-se exclusiv la dovedirea împrejurării că inculpatul A. nu mai avea cetăţenia română.

Din probatoriul administrat cu ocazia cercetării judecătoreşti efectuate de instanţa de fond, toţi martorii au precizat că îşi menţin declaraţiile de la urmărire penală. Din declaraţiile martorei E. [redată mai sus] rezultă că l-a cunoscut pe inculpat în România, la domiciliul soţului său, de la care inculpatul cumpărase artefacte, că acesta venea din Germania şi locuia la sora lui în localitatea Jurilovca, locuinţă pe care o vizitase şi martora şi unde observase monede, statuete. Martorele I., J., K., L., M. au confirmat fie că au acceptat să fie trimise colete pe numele lor către inculpat, fie că au intermediat primirea unor sume de bani de la acesta.

Prin urmare, bunurile asupra cărora s-a exercitat elementul material al infracţiunii - şi care reprezintă obiectul material al infracţiunii - au fost dobândite pe teritoriul României [prima teză a art. 8 alin. (4) din C. pen.], iar ele au fost transferate în Germania în scopul "mascării" originii lor infracţionale, de unde rezultă, cu atât mai mult, îndeplinirea şi celei de-a doua teze a art. 8 alin. (4) din C. pen. - "ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracţiunii", câtă vreme toate bunurile arheologice ce se constituie în obiectul material al infracţiunii din prezenta cauză sunt proprietatea Statului Român, prin activităţile inculpatului ce sunt circumscrise ilicitului penal fiind vătămate relaţiile sociale privind protejarea bunurilor de patrimoniu, sectorului financiar-bancar şi a altor activităţi vulnerabile de efectele dăunătoare ale câştigurilor din infracţiuni.

În lumina celor de mai sus, Înalta Curte constată că au fost efectuate de inculpat acte de executare şi pe teritoriul naţional, teritoriu pe care, de altfel, s-a produs şi urmarea imediată a infracţiunii de spălare a banilor, situaţie în care este aplicabil principiul ubicuităţii.

În acest context, raţionamentul instanţei de apel este greşit, fiind dispusă soluţia de încetare a procesului penal faţă de inculpatul A. pentru lipsa autorizării organului competent necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale în baza art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 (actual art. 49 alin. (1) lit. a), b) şi c din Legea nr. 129/2019),

Totodată, Înalta Curte are în vedere că nelegalitatea constatată nu poate fi înlăturată cu efecte depline în recurs în casaţie, deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare regulilor de drept.

Astfel, întrucât s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., în acest sens fiind şi jurisprudenţa constantă a instanţei supreme, Înalta Curte constată că se impune rejudecarea cauzei de către instanţa de apel a apelurilor formulate în cauză, având în vedere necesitatea reanalizării cauzei sub aspectul infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, ca urmare a constatării nelegalităţii soluţiei de încetare a procesului penal faţă de inculpat pentru săvârşirea acestei infracţiuni, în aceste limite, cauza va fi trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru considerentele expuse, fiind incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Deciziei penale nr. 680/A din 6 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, privind pe inculpatul A.

Va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Deciziei penale nr. 680/A din 6 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, privind pe inculpatul A.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

Cheltuielile judiciare ocazionate, cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 martie 2022.

GGC - ED