European Arrest Warrant execution refused due to missing documents; refusal overturned and case remanded for recognition of foreign conviction

Deliberând asupra contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 48/PI din data de 23 iunie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins cererea formulată de autorităţile judiciare din Franţa cu privire la executarea mandatului european de arestare având referinţa dosarului nr. x din data de 05 mai 2022 emis de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Lille - Franţa, faţă de persoana solicitată A., fiind incident exclusiv motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În ceea ce priveşte aplicarea art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 99 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, constatând netransmiterea documentelor solicitate de către autorităţile judiciare emitente în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări (17 mai 2022).

A fost informată autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare asupra posibilităţii de a solicita recunoaşterea şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere.

În baza art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010 republicată.

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea şi nu a renunţat la regula specialităţii conform art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În baza art. 242 alin. (1) din C. proc. pen. s-a revocat măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de persoana solicitată A., prin încheierea penală nr. 28/IP/2022 din 09 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din data de 10 mai 2022 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2022, începând cu ora 04:30, prin încheierea penală nr. 22/IP/2022 din data de 10 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus arestarea provizorie pe o durată de 15 zile, începând cu data de 10 mai 2022 până la data de 24 mai inclusiv, prin încheierea penală nr. 24/IP/2022 din data de 16 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus menţinerea măsurii arestării provizorii, iar prin încheierea penală nr. 28/IP/2022 din data de 09 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus înlocuirea măsurii arestării provizorii cu măsura controlului judiciar pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 09 iunie 2022 şi până la data de 08 iulie 2022 inclusiv.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că pe numele persoanei solicitate A. s-a emis un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare franceze, acesta fiind condamnat prin sentinţa contradictorie din data de 13.10.2021, în Dosarul nr. x/2000, pronunţată de Tribunalul Judiciar din Lille-Franţa, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de facilitare a intrării, circulaţiei sau şederii ilegale a unui străin în Franţa sau într-un stat semnatar al Convenţiei Schengen, în grup organizat, prevăzută de L.622-5 1, L.622-1 alin. (1), alin. (2), alin. (3) din Codul intrării şi şederii străinilor şi dreptul de azil şi pedepsită de L.622-5, L.622-6, L.622-7, L.622-3 din Codul intrării şi şederii străinilor şi a dreptului de azil.

În cuprinsul mandatului european de arestare s-a arătat că o reţea structurată de traficanţi operând din Marea Britanie, Belgia, Franţa şi România, de unde sunt originari ansamblul transportatorilor, a fost descoperită în anul 2018. Astfel, au fost descoperiţi 259 de pasageri, dintre care 167 au reuşit să ajungă la destinaţie, iar 327 persoane trecute ilegal în Marea Britanie erau originare din Iran, Irak, Kurdistan, Eritreea şi Afganistan. În cadrul acestei organizaţii, ascultările telefonice au demonstrat faptul că persoana solicitată A. a avut rolul de şofer, realizând 10 treceri ilegale de persoane în perioada 01 iunie 2018 şi 31 martie 2019 împreună cu B. şi C. Persoana solicitată A. a recunoscut că a acţionat la ordinele lui D. şi că a lucrat pentru societatea E. şi a lui F. Supravegherile poliţiei au confirmat faptul că prelua imigranţi la bordul camionului său, pe care îi ascundea, iar cu ajutorul pudrei de insecte, motorinei şi sprayului au evitat să fie găsiţi de câini. Persoana solicitată A. a fost controlată la Calais, Veurne şi Douvres având la bordul camionului său imigranţi ascunşi printre încărcătură şi a evaluat că a câştigat pentru aceste treceri ilegale de persoane suma de 35.000 lire sterline.

Curtea a reţinut că infracţiunea care face obiectul mandatului european de arestare face parte din categoria celor care sunt expres enumerate de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată şi care dau loc la predare necondiţionat de existenţa dublei incriminări.

Din conţinutul mandatului european de arestare s-a reţinut totodată că este îndeplinită şi condiţia ca acesta să indice existenţa unui mandat de arestare naţional pe care mandatul european de arestare se întemeiază, arătându-se că este vorba de mandatul de arestare emis la data de 13 octombrie 2021 de Camera Corecţională a J.I.R.S. de pe lângă Tribunalul Judiciar din Lille - Franţa.

Curtea a constatat că mandatul european de arestare a fost emis de un procuror, astfel că a verificat respectarea exigenţelor stabilite prin Hotărârea din 27 mai 2019 pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele conexate O.G. (C-508/18) şi PI (C-82/19 PPU) şi prin Hotărârea din 27 mai 2019 pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-509/18 cu privire la condiţia ca mandatul să fie emis de o "autoritate judiciară" în sensul articolului 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, concluzionând că potrivit legislaţiei franceze, Procurorul Republicii poate fi considerat ca o autoritate judiciară în sensul Deciziei-cadru 2009/299/JAI .

De asemenea, s-a reţinut că persoana solicitată A. a arătat că nu este de acord să execute pedeapsa în statul membru emitent, invocând considerente de ordin socio-familial, arătând că locuieşte împreună cu familia în România, niciodată nu a locuit în străinătate, are un copil minor în întreţinere, părinţii săi sunt în vârstă şi bolnavi şi i-ar fi greu departe de familie, neavând pe nimeni în Franţa şi nici nu cunoaşte limba franceză.

În cadrul apărărilor formulate în scris şi susţinute prin intermediul avocatului ales, a mai invocat considerente legate de modalitatea în care s-a derulat procedura judiciară în faţa instanţelor franceze (invocând faptul că nici până în prezent nu i s-a comunicat hotărârea de condamnare) şi faptul că este angajat cu forme legale (pe teritoriul României), făcând trimitere totodată la Decizia Cadru a Consiliului 2008/909/JAI din 27.11.2008 cu privire la stabilirea unui sistem de repatriere a persoanelor condamnate aflate în închisoare sau de trimitere a acestor persoane în statul membru în care au reşedinţa obişnuită.

În analiza motivelor de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată, prin prisma datelor existente la dosar, Curtea a reţinut incidenţa exclusiv a cazului prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată şi a solicitat statului membru emitent transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare (în primă instanţă şi în apel), precum şi alte informaţii necesare soluţionării cauzei şi verificării condiţiilor legale pentru recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare.

Curtea a constatat că cererea de informaţii a fost transmisă autorităţii judiciare emitente prima oară la data de 17.05.2022 şi nici la termenul stabilit iniţial (30.05.2022) şi nici la termenele stabilite ulterior (09.06.2022, respectiv 20.06.2022), autorităţile judiciare emitente nu au transmis datele şi informaţiile solicitate, solicitând în schimb la data de 16.06.2022 o serie de informaţii suplimentare cu privire la modalităţile de executare şi adaptare a pedepsei în România, cauze de reducere a pedepsei şi condiţiile liberării condiţionate.

Prin urmare, s-a constatat ca fiind depăşit termenul de "cel mult 20 de zile de la data primei solicitări" prevăzut de art. 99 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată şi totodată imposibilitatea recunoaşterii hotărârii penale străine de condamnare în cadrul procedurii de predare a persoanei solicitate faţă de care s-a emis mandatul european de arestare, recunoaştere care se poate însă realiza ulterior.

În raport de motivele de ordin socio-familial invocate de persoana solicitată, analizate prin prisma duratei pedepsei rămase de executat din cea aplicată de autorităţile judiciare franceze şi prin prisma cazului prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a apreciat că predarea persoanei solicitate în baza mandatului european de arestare ar fi inoportună, fiind în măsură să producă consecinţe negative semnificative în plan social, profesional şi familial pentru persoana solicitată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

În susţinerea contestaţiei s-a arătat că instanţa în mod eronat a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 99 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, în sensul că autorităţile judiciare franceze nu s-ar fi conformat obligaţiei de rezultat de a comunica copia certificată a hotărârii de condamnare, certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI şi perioada care a fost executată de persoana solicitată pe teritoriul Franţei. Parchetul a menţionat că din interpretarea art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată nu rezultă că instanţa de judecată ar avea obligaţia să refuze executarea mandatului european de arestare, în cazul în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări.

Prin urmare, parchetul a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Oradea în vederea continuării demersurilor de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii judecătoreşti din data de 13.10.2021, pronunţată de Tribunalul Judiciar din Lille - Franţa, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de facilitare a intrării, circulaţiei sau şederii ilegale a unui străin în Franţa sau într-un stat semnatar al Convenţiei Schengen, în grup organizat.

Prin concluziile scrise depuse la dosar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că în cursul judecăţii autorităţile judiciare franceze au depus certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia cadru 2008/909/JAI şi hotărârea de condamnare, iar în situaţia în care contestaţia va fi respinsă nu vor proceda la o nouă transmitere a acestor înscrisuri, considerând că autorităţile române vor recunoaşte şi pune în executare hotărârea de condamnare. Astfel, a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanţa de fond să procedeze la recunoaşterea hotărârii şi punerea ei în executare.

Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Înalta Curte reţine că în cauza de faţă, autorităţile judiciare din Franţa au emis pe numele persoanei solicitate A. un mandat european de arestare ce are la bază sentinţa de condamnare din data de 13.10.2021 a Tribunalului Judiciar din Lille, Franţa la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de facilitare a intrării, circulaţiei sau şederii ilegale a unui străin în Franţa sau într-un stat semnatar al Convenţiei Schengen, în grup organizat.

De asemenea, se reţine că prima instanţă a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 referitoare la infracţiunile care dau loc la predare, în speţă fiind vorba de o infracţiune din cele expres enumerate de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (infracţiunea de apartenenţă la un grup infracţional organizat) şi la existenţa unui mandat naţional de arestare pe care să se întemeieze mandatul european de arestare, respectiv mandatul de arestare emis de Camera Corecţională a J.I.R.S. de pe lângă Tribunalul Judiciar din Lille, Franţa la data de 13.10.2021.

Fiind ascultată, în condiţiile art. 104 alin. (3), (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată A. a arătat că nu este de acord să execute pedeapsa în statul membru emitent, invocând considerente de ordin socio-familial, în sensul că locuieşte cu familia în România, unde are un minor în întreţinere şi părinţii în vârstă şi bolnavi.

Astfel, Curtea de Apel Oradea a apreciat incident în cauză motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit căruia autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare "când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent."

În conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, prima instanţă a transmis la data de 17.05.2022 autorităţii judiciare emitente cererea de transmitere a unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare verificării condiţiilor legale pentru recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare.

Întrucât autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare nu a transmis datele şi informaţiile solicitate, Curtea a apreciat ca fiind incidente dispoziţiile art. 99 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, considerând termenul de "cel mult 20 de zile de la data primei solicitări" prevăzut în acest text de lege că este unul de decădere.

La data de 28 iunie 2022, în cursul soluţionării contestaţiei declarate de către parchet, autorităţile judiciare franceze au înaintat Curţii de Apel Oradea certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia cadru 2008/909/JAI şi hotărârea de condamnare, care, la rândul ei, le-a înaintat la dosarul cauzei aflat în contestaţie.

Înalta Curte reţine că potrivit jurisprudenţei CJUE, C-579/15, Poplawski I, orice refuz de a executa un mandat european de arestare presupune un veritabil angajament din partea statului de executare că va executa pedeapsa. Orice refuz de a executa un mandat european de arestare trebuie să fie precedat de verificarea de către autoritatea judiciară de executare a posibilităţii de a executa în mod real pedeapsa în conformitate cu dreptul său intern. În cazul în care statul membru de executare este în imposibilitate de a se angaja să pună în executare efectiv pedeapsa, îi revine autorităţii judiciare de executare sarcina să execute mandatul european de arestare şi, prin urmare, să predea persoana căutată statului membru emitent.

Aşa cum reiese din jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, caracterul obligatoriu al unei decizii-cadru determină în privinţa autorităţilor naţionale, inclusiv a instanţelor naţionale, o obligaţie de interpretare conformă a dreptului naţional. La aplicarea dreptului intern, aceste instanţe sunt obligate, aşadar, în măsura posibilului, să interpreteze dispoziţiile acestuia în lumina textului şi a finalităţii deciziei-cadru pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta. Aceasta obligaţie de interpretare conformă a dreptului naţional este inerentă sistemului Tratatului FUE, în măsura în care permite instanţelor naţionale să asigure, în cadrul competenţelor lor, deplina eficacitate a dreptului Uniunii atunci când judecă litigiile cu care sunt sesizate (Hotărârea din 8 noiembrie 2016, Ognyanov, C-554/14. EU:C:2016:835, pct. 58 şi 59).

Înalta Curte, contrar celor reţinute de prima instanţă, constată că dispoziţiile art. 99 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 nu reglementează un termen imperativ în care autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare să transmită informaţiile necesare recunoaşterii pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare, cu consecinţa că nerespectarea acestuia atrage sancţiunea decăderii. În realitate, termenul de "cel mult 20 de zile de la data primei solicitări" este un termen de recomandare, care nu împiedică la continuarea procedurii de recunoaştere şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori pe baza reciprocităţii.

Art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată nu permite o derogare absolută de la obligaţia generală de a executa mandatul european de arestare, consacrată de art. 1 alin. (2) din Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, în modalitatea executării hotărârii penale în statul de executare şi nici de la obligaţia de a proceda la recunoaşterea hotărârii penale străine pe cale incidentală.

Prin urmare, în contextul în care, la data de 28 iunie 2022, autorităţile judiciare franceze au înaintat Curţii de Apel Oradea certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia cadru 2008/909/JAI şi hotărârea de condamnare, Înalta Curte constată că se impune reevaluarea solicitării formulate de acestea privind persoana solicitată A., condamnată de Tribunalul Judiciar din Lille, din Franţa la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de facilitare a intrării, circulaţiei sau şederii ilegale a unui străin în Franţa sau într-un stat semnatar al Convenţiei Schengen, în grup organizat.

În acord cu principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de CEDO, transpus şi în legislaţia naţională, urmează să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a-i da persoanei solicitate posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare, având în vedere că instanţelor naţionale le revine obligaţia de a se asigura ca drepturile garantate de Convenţie "să fie concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii", în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile art. 6 parag. 1 şi 3 din Convenţie.

Astfel, pronunţarea unei soluţii de recunoaştere a hotărârii penale străine de condamnare direct în contestaţie, ar face ca persoana solicitată să nu aibă acces la exercitarea controlului judiciar asupra unei asemenea decizii, întrucât este definitivă, fapt ce ar conduce la încălcarea dreptului său la apărare şi a dreptului la dublul grad de jurisdicţie consacrate de art. 6 din Convenţie, drepturi care reprezintă componente ale unei proceduri echitabile.

Inexistenţa unui al doilea grad de jurisdicţie (drept recunoscut în materie penală prin Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului) ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie penală. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa CEDO, cauza Grecu contra România din 30 noiembrie 2006, în care Curtea Europeană a constatat că recurentul a fost lipsit de dreptul de a i se examina cauza penală în două grade de jurisdicţie, ceea ce a atras încălcarea art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenţie.

Sub acest aspect, instanţa de contencios european a statuat, în mod constant, că, deşi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale nu impune statelor crearea unui dublu nivel de jurisdicţie, dacă acestea hotărăsc că implementeze un asemenea sistem, au obligaţia să vegheze ca justiţiabilii să se bucure în faţa instanţelor de apel de garanţiile fundamentale prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenţie (cauzele Delcourt împotriva Belgiei, 17 ianuarie 1970, seria x nr. x, şi Iorga împotriva României, cererea nr. 4.227/02, 25 ianuarie 2007).

Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 48/PI din data de 23 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022.

Va desfiinţa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Va menţine măsura controlului judiciar pe o durată de 30 de zile, de la data de 09.07.2022 până la data de 07.08.2022 inclusiv.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în cuantum de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 48/PI din data de 23 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022.

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Menţine măsura controlului judiciar pe o durată de 30 de zile, de la data de 09.07.2022 până la data de 07.08.2022 inclusiv.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în sumă de 80 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iulie 2022.

GGC - ED