Recognition of foreign criminal sentence: scope of execution challenge vs. res judicata on penalty adaptation

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 85 din 18 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de către contestatorul condamnat A., împotriva sentinţei penale nr. 111/PI din 13.11.2017 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin sentinţa penală nr. 111/PI/2017 din data de 13.11.2017, pronunţată de aceeaşi instanţă, în temeiul art. 155 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. T20167196 din 16.12.2016, pronunţată de Curtea Coroanei din Harrow, definitivă la data de 16.12.2016, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 13 ani închisoare, iar în baza art. 154 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de transfer a persoanei condamnate A. în vederea executării pedepsei de 13 ani închisoare şi s-a dispus transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate.

Din pedeapsa de 13 ani închisoare s-a dedus durata arestării preventive din data de 29.04.2016 până la data de 16.12.2016 şi perioada de privare de libertate în executarea pedepsei aplicate de autorităţile britanice din data de 16.12.2016 la zi.

Faţă de această soluţie, condamnatul A. a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat reducerea pedepsei, de la 13 ani închisoare, la 12 ani închisoare întrucât maximul pedepsei din România este inferior maximului prevăzut de legea penală a statului care l-a condamnat.

Examinând contestaţia la executare formulată, Curtea a reţinut, sub un prim aspect, că, prin sentinţa penală nr. 66/PI/2020 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 628/08.10.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de A. împotriva sentinţei penale nr. 111/PI/2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea la data de 13.11.2017, în dosarul nr. x/2017.

În considerentele sentinţei anterior menţionate s-a reţinut că, prin raportare la C. pen. din 1969, în cazul concursului de infracţiuni instanţa română procedează la adaptarea pedepsei rezultante aplicate de instanţa străină în cazul unui concurs de infracţiuni, în situaţia în care aceasta depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, iar pentru determinarea limitei maxime a pedepsei rezultante se poate realiza un calcul ipotetic prin raportare la maximul special prevăzut de lege pentru fiecare infracţiune concurentă.

În aceste condiţii, s-a apreciat că, indiferent dacă se reţine forma de bază sau cea agravată a infracţiunilor de viol sau lipsire de libertate în mod nelegal, limita maximă a pedepsei rezultante admisă în legea penală română este mai mare de 13 ani închisoare, context în care Curtea a apreciat că nu există vreo nelămurire cu privire la sentinţa penală nr. 111/PI/2017 din 13.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, iar neaplicarea unei pedepse de 12 ani închisoare a fost consecinţa reţinerii unei pluralităţi de infracţiuni sub forma concursului real.

În atare situaţie, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea formulată, contestatorul a invocat aceleaşi motive care au mai fost soluţionate odată cu autoritate de lucru judecat şi nu există alte cauze care să impună o examinare din oficiu, respectiv regulile de la concursul de infracţiuni şi limitele de pedeapsă pentru infracţiunile recunoscute nu au suferit modificări legislative pentru a putea fi adaptate în sensul arătat de către contestator.

Împotriva sentinţei penale nr. 85 din 18 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie condamnatul A.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de apărătorul din oficiu al contestatorului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, drept pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Contestaţia la executare este un mijloc jurisdicţional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării hotărârii, pe această cale putându-se invoca numai aspecte ce ţin de executarea acestora, iar nu şi de legalitatea şi temeinicia lor.

În speţă, condamnatul a solicitat, prin intermediul acestui mijloc procesual, reducerea pedepsei de la 13 ani închisoare la 12 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 111/PI din 13 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, în procedura de recunoaştere a hotărârilor de condamnare emise de autorităţile britanice, întrucât maximul pedepsei din legea română este inferior maximului prevăzut de legea penală a statului de condamnare, drept ce i-a fost încălcat de către instanţa naţională şi de care a beneficiat un alt coparticipant la comiterea faptelor penale.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei şi trebuie să cuprindă situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

În cauză, criticile contestatorului privesc stabilirea pedepsei rezultante de 13 ani închisoare prin sentinţa penală nr. T2016196 din 16.12.2016, pronunţată de Curtea Coroanei din Harrow, definitivă la aceeaşi dată, recunoscută prin sentinţa penală nr. 111/PI din 13 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, prin care au fost avute în vedere pedepsele stabilite pentru fiecare infracţiune concurentă, pedeapsa rezultantă aplicată de autorităţile britanice nefiind considerată incompatibilă cu pedeapsa din legislaţia română a cărei durată nu depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente şi nici pedeapsa aplicată pentru una dintre acestea (pedeapsa de bază) precum şi sporul obligatoriu de o treime din celelalte pedepse (având în vedere regimul sancţionator al concursului de infracţiuni atât în condiţiile C. pen. din 1969 cât şi ale C. pen. actual).

Înalta Curte constată că motivele contestatorului nu se încadrează în cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. întrucât, prin prezentul demers judiciar nu au fost relevate aspecte care să determine stingerea pedepsei şi nici nu au intervenit modificări în sensul micşorării cuantumului pedepsei ce se execută. În fapt, este repusă în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, fiind criticată recunoaşterea, prin sentinţa penală nr. 111/PI din 13 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, a pedepsei rezultante de 13 ani închisoare aplicate contestatorului de către autorităţile britanice, prin sentinţa penală nr. T2016196 pronunţată la data de 16.12.2016 de către Curtea Coroanei din Harrow, definitivă la aceeaşi dată.

Având în vedere criticile formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte mai notează că, în procedura contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la o reindividualizare a pedepsei prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice, în condiţiile în care instanţa română a analizat posibilitatea adaptării sancţiunii aplicate persoanei transferabile prin hotărârea de condamnare şi a concluzionat că nu se impune a fi adaptată, soluţia căpătând, astfel, autoritate de lucru judecat, iar pe calea contestaţiei la executare nu este admis să se revină asupra unor dispoziţii care au autoritate de lucru judecat.

În consecinţă, se constată că, în mod corect, instanţa Curţii de Apel Oradea a concluzionat că nu există nicio modificare cu privire la situaţia juridică a condamnatului A., respectiv cu privire la durata pedepsei care trebuie executată, având în vedere că, pe calea prezentei contestaţii la executare nu se poate modifica sentinţa penală nr. 111/PI din 13 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat modalitatea de calcul şi cuantumul pedepsei a cărei executare a fost admisă a fi continuată în România, în raport cu sentinţa penală nr. T2016196 pronunţată la data de 16.12.2016 de către Curtea Coroanei din Harrow, definitivă la aceeaşi dată.

Nu în ultimul rând, se constată că, pe durata executării pedepsei închisorii, contestatorul s-a mai adresat instanţei române, invocând motive similare, cerere ce i-a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 66/PI din 17 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 628 din 08 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Faţă de considerentele mai sus expuse, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 85 din 18 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport cu alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 85 din 18 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 ianuarie 2022.

GGC - ED