Inadmissibility of appeal against final decision on execution challenge challenging appellate ruling on revocation of conditional suspension

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 349/A din data de 04 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Timişoara a reţinut prin sentinţa penală nr. 404 din data de 03 martie 2022 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2022 s-a dispus în baza art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executarea pedepsei formulate de contestatorul A., în favoarea Curţii de Apel Timişoara raportat la faptul că nelămurirea invocată priveşte în realitate dispoziţiile deciziei penale nr. 1160 din 06.06.2019 a Curţii de Apel Timişoara, aceasta fiind instanţa care, în urma admiterii apelului a făcut aplicarea dispoziţiilor contestate - privind regimul revocării suspendării condiţionate - în cauză reţinându-se incidenţa dispoziţiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit căruia contestaţia la executare fundamentată pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. este de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută, precum şi dispoziţiile art. 598 alin. (2) teza a doua din C. proc. pen., potrivit căruia în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând contestaţia la executare formulată, Curtea a constatat că prin sentinţa penală nr. 1016/06.06.2019 a Judecătoriei Arad, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1160/A/11.11.2019 a Curţii de Apel Timişoara, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen., iar în temeiul art. 83 din C. pen. din 1968 instanţa a revocat şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 28/22.02.2012 a Tribunalului Sibiu şi a dispus executarea acestei pedepse alături de cea indicată mai sus, în final condamnatul executând pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare.

Curtea a reţinut că motivele invocate de către condamnat în susţinerea contestaţiei nu fac parte dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 598 lit. c) din C. proc. pen. tinzând să determine o nouă soluţionare a fondului cauzei, prin înlăturarea unor dispoziţii legale aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare şi urmărind o reindividualizare atât a pedepsei, cât şi a modalităţii de executare a acesteia, împrejurare care nu este posibilă prin intermediul unei contestaţii la executare.

S-a apreciat că poate fi formulată o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. atunci când se constată lipsa de precizie a dispozitivului hotărârii ce se execută ori în cazul în care dispozitivul are un caracter echivoc, cea ce nu se regăseşte în speţă. De altfel, s-a constatat că nici condamnatul nu a invocat o astfel de nelămurire, el fiind nemulţumit doar de modalitatea în care au fost aplicate, pe fond, dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012, nemulţumiri ce nu pot fi valorificate pe calea unei contestaţii la executare.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că nici în ceea ce priveşte fondul cererii contestaţia condamnatului A. nu apare ca fiind fondată, deoarece în cuprinsul deciziei nr. 1160/A/11.11.2019 a Curţii de Apel Timişoara au fost indicate motivele care au determinat instanţa să procedeze la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare ce i-a fost aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 28/22.02.2012 a Tribunalului Sibiu.

Împotriva acestei sentinţe condamnatul A. a formulat contestaţie.

În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei şi rejudecarea cauzei întrucât în mod eronat a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 28/22.02.2012 a Tribunalului Sibiu, întrucât în termenul de încercare a săvârşit o infracţiune din culpă.

Examinând contestaţia formulată de contestatorul A., prin prisma excepţiei invocate şi în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestaţie, printre altele, când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c), competentă să dea o rezolvare contestaţiei la executare fiind în acest caz, potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Totodată, teza finală a art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. prevede că, în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, în înţelesul art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., poate fi prima instanţă de judecată, dacă nelămurirea vizează o sentinţă, sau, după caz, instanţa de apel ori de recurs în casaţie, când aspectul ce se urmăreşte a fi clarificat face parte din dispozitivul unei decizii.

Pe de altă parte, reglementând procedura la instanţa de executare, art. 597 din C. proc. pen. stabileşte, în alin. (1) şi (6), că, în materia executării pedepsei, competenţa aparţine fie instanţei de executare (care, potrivit art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., este prima instanţă de judecată), fie instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de executare, pentru ca, în alin. (7), să se menţioneze că hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pedepsei pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi, rezultă că hotărârea pronunţată asupra contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. poate fi atacată doar atunci când se solicită lămurirea unei sentinţe date în primă instanţă şi este definitivă în ipoteza în care vizează clarificarea unor dispoziţii dintr-o decizie dată în apel sau recurs în casaţie.

Raportând aceste considerente la contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte constată că, în faţa Curţii de Apel Timişoara, contestatorul a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., lămurirea deciziei penale nr. 1160 din 06.06.2019 dată de aceeaşi instanţă, prin care a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 28/22.02.2012 a Tribunalului Sibiu, decizie ce este definitivă de la data pronunţării acesteia, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 551 pct. 4 din C. proc. pen. Ca atare, şi hotărârea pronunţată, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din C. proc. pen., de instanţa de apel asupra contestaţiei la executare formulată de condamnat este definitivă, neputând fi atacată în temeiul dispoziţiilor procedurale invocate.

De asemenea, se constată că, în conformitate cu prevederile art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Or, potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., pot fi atacate cu contestaţie numai hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pedepsei, ipoteză care, aşa cum s-a arătat anterior, nu se regăseşte în speţă.

În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile textelor de lege anterior menţionate, se constată că s-a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (pronunţată într-o contestaţia la executare ce a vizat o altă hotărâre definitivă), învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în contestaţie la executare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile ... pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Prin urmare, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele expuse anterior, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 349/A din data de 04 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 349/A din data de 04 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2022.

GGC - ED