Cassation appeal dismissed, upholding conviction for continued fraud and effective imprisonment despite challenges to statutory elements and statute of limitations

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A., reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 24/2017 a Judecătoriei Galaţi s-a dispus, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus condamnatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Comunitară Sector 1 Bucureşti sau în cadrul ADP sector 2 Bucureşti, pe o perioadă de 30 de zile, în condiţiile art. 52 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 404 din C. proc. pen., în referire la art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor, obligaţiilor de supraveghere şi a celor civile, stabilite prin prezenta hotărâre.

În baza art. 397 din C. proc. pen. în referire la art. 25 din C. proc. pen., raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1358 şi la art. 1381 din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul A. către partea civilă B. la:

- plata sumei de 89.913 euro, la cursul BNR de la data efectuării plăţii, reprezentând plăţi efectuate pentru ap. 2 situat în imobilul din Municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia, lotul x şi 8, judeţul Constanţa,

- plata sumei de 86.913 euro, la cursul BNR de la data efectuării plăţii, reprezentând plăţi efectuate pentru ap. 1 situat în imobilul din Municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia, lotul x şi 8, judeţul Constanţa,

- 50.000 RON daune morale.

A fost respinsă cererea părţii civile B. de acordare a despăgubirilor materiale, reprezentând îmbunătăţiri imobile.

În temeiul art. 256 din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de restabilire a situaţiei anterioare formulată de partea civilă B., în sensul anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A. şi C. pentru apartamentul ap. 2 situat în imobilul din Municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia, lotul x şi 8, judeţul Constanţa şi contractul de vânzare-cumpărare încheiat între C. şi D., pentru acelaşi apartament.

În temeiul art. 256 din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de restabilire a situaţiei anterioare formulată de partea civilă B., în sensul anulării contractelor de vânzare - cumpărare autentificate sub nr. x din 26.11.2013 şi 2617 din 26.11.2013 prin care inculpatul împreună cu alte persoane înstrăinează două imobile, respectiv terenuri aflate în localitatea Găiseni, judeţul Giurgiu în perioada în care se derula urmărirea penală şi care în mod vădit intenţionat aceste tranzacţii au fost făcute în scopul de a deveni insolvabil şi de a nu satisface prejudiciile cauzate părţii vătămate.

Prin decizia penală nr. 1220/A din data de 22 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, de apelatul inculpat A. şi de partea civilă B., a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 24/2017 a Judecătoriei Galaţi şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Prin sentinţa penală nr. 172/04.02.2020 a Judecătoriei Galaţi, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a fost stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Comunitară Sector 1 Bucureşti sau în cadrul ADP sector 2 Bucureşti, pe o perioadă de 80 de zile, în condiţiile art. 52 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 404 din C. proc. pen., în referire la art. 91 alin. (4) din C. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor, obligaţiilor de supraveghere şi a celor civile, stabilite prin prezenta hotărâre.

În baza art. 397 din C. proc. pen. în referire la art. 25 din C. proc. pen., raportat la art. 998 din C. civ. 1964, a fost admisă în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul A. către partea civilă B. la plata sumei de 89.913 euro la cursul BNR de la data efectuării plăţii, reprezentând plăţi efectuate pentru ap. 2 situat în imobilul din Municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia, lotul x şi 8, judeţul Constanţa, la plata sumei de 86.913 euro la cursul BNR de la data efectuării plăţii, reprezentând plăţi efectuate pentru ap. 1 situat în imobilul din Municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia, lotul x şi 8, judeţul Constanţa şi la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând daune morale.

A fost respinsă cererea părţii civile B. de acordare a despăgubirilor materiale, reprezentând îmbunătăţiri imobile.

În temeiul art. 256 din C. proc. pen. a fost respinsă cererea de restabilire a situaţiei anterioare formulată de partea civilă B., în sensul anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A. şi C. pentru apartamentul ap. 2 situat în imobilul din Municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia, lotul x şi 8, judeţul Constanţa şi contractul de vânzare-cumpărare încheiat între C. şi D., pentru acelaşi apartament.

În temeiul art. 256 din C. proc. pen. a fost respinsă cererea de restabilire a situaţiei anterioare formulată de partea civilă B., în sensul anulării contractelor de vânzare - cumpărare autentificate sub nr. x din 26.11.2013 şi 2617 din 26.11.2013, fiind respinse şi cererile de constituire de parte civilă a persoanelor vătămate D. şi C., ca tardiv formulate.

Totodată, instanţa de apel a constatat că SC E. SA Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A respins cererea inculpatului privind obligarea numitei F. la acoperirea laturii civile din prezentul dosar, ca tardiv formulată.

Prin decizia penală nr. 1038/A din data de 23.11.2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2015 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, inculpatul A. şi partea civilă B.

A fost desfiinţată sentinţa penală nr. 172/04.02.2020 a Judecătoriei Galaţi şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Au fost menţinute actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din data de 21.01.2020.

Prin sentinţa penală nr. 1401 din data de 16.09.2021 a Judecătoriei Galaţi în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a fost stabilit termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., i s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Comunitară Sector 1 Bucureşti sau în cadrul ADP sector 2 Bucureşti, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Bucureşti.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., cu referire la art. 91 alin. (4) din C. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor, obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. în referire la art. 25 din C. proc. pen., raportat la art. 998 din C. civ. 1964, a fost admisă în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul A. către partea civilă B. la plata sumei totale de 190022 euro (echivalent în RON la data plăţii) şi 10.000 RON cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 150.000 RON, cu titlu de daune morale.

Au fost respinse, ca nefondate, celelalte pretenţii civile solicitate de persoana vătămată B.

În temeiul art. 256 din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de restabilire a situaţiei anterioare formulată de partea civilă B., în sensul anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A. şi C. pentru apartamentul ap. 2 situat în imobilul din Municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia, lotul x şi 8, judeţul Constanţa şi contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. şi D., pentru acelaşi apartament.

În temeiul art. 256 din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de restabilire a situaţiei anterioare formulată de partea civilă B., în sensul anulării contractelor de vânzare - cumpărare autentificate sub nr. x din 26.11.2013 şi 2617 din 26.11.2013.

Totodată, au fost respinse cererile de constituire parte civilă a persoanelor interesate D. şi C. şi a părţii responsabile civilmente F., ca tardiv formulate.

A constatat că SC E. SA Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A respins cererea inculpatului privind obligarea numitei F. la acoperirea laturii civile din prezentul dosar, ca tardiv formulată.

Prin decizia penală nr. 363/A din data de 08.03.2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, de inculpatul A. şi de partea civilă B., împotriva sentinţei penale nr. 1401/16.09.2021 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul penal nr. x/2015

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi, în rejudecare:

În ceea ce priveşte latura penală:

A fost redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Noul C. pen. şi art. 5 din Noul C. pen., de la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.

A fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 91 şi următoarele C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A.

S-a dispus executarea efectivă a pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Noul C. pen. şi art. 5 Noul C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă:

În temeiul art. 19, art. 25 şi 397 din C. proc. pen., în referire la art. 998 din C. civ. 1964, a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă B. şi a sumei de 2.000 euro (echivalent în RON la data plăţii), cu titlu de daune materiale (contravaloare mobilier rămas în apartamentul nr. x).

În temeiul art. 19, art. 25 şi art. 397 din C. proc. pen., în referire la art. 998 din C. civ. 1964, l-a obligat pe inculpatul A. la plata către partea civilă B. şi a dobânzii legale la sumele acordate cu titlu de daune materiale şi morale, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata integrală.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut, cu privire la încadrarea în drept, că fapta inculpatului A. care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată B., pe parcursul executării promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr. 890 din 24.08.2019 şi a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 02.02.2010, determinând-o să-i plătească suma de 144722 euro şi respectiv 50.300 euro şi 10000 RON, în schimbul transferării ulterioare a dreptului de proprietate asupra apartamentelor nr. x şi y - situate într-un imobil (G.) din municipiul Constanţa, Staţiunea Mamaia, Zona Butoaie, lotul x şi 8, judeţ Constanţa, fără ca la termenul convenit să încheie contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru ca persoana vătămată să devină proprietara apartamentelor, înstrăinând la data de 30.08.2012 apartamentul nr. x către o altă persoană fizică, iar cu apartamentul nr. x la data de 06.08.2010 a garantat restituirea unui credit contractat de la o unitate bancară, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

În esenţă, Curtea de Apel Galaţi a reţinut, în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, vinovăţia inculpatului A. în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna persoanei vătămate B.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a formulat critici de netemeinicie, apreciind că, faţă de gravitatea faptei imputate inculpatului şi consecinţele acesteia, s-ar fi impus executarea efectivă a pedepsei.

În motivele de apel formulate potrivit dispoziţiilor art. 412 din C. proc. pen., apelantul-inculpat A. a solicitat:

1. Achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., apreciind că fapta imputată nu există, în realitate aflându-ne pe tărâmul unui litigiu civil. În susţinerea acestei apărări, inculpatul a criticat aprecierile făcute de judecătorul fondului, potrivit cărora intenţia frauduloasă ar fi survenit nu la momentul încheierii celor două acte juridice cu persoana vătămată, ci ulterior, pe parcursul derulării relaţiilor contractuale. Acesta a susţinut că nu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei asemenea infracţiuni, operând practic o extindere a procesului penal şi fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen.

Cât priveşte fondul cauzei, inculpatul a susţinut că în realitate, a existat o înţelegere pe care persoana vătămată nu a respectat-o, fapt ce a condus la necesitatea găsirii unor soluţii pentru a evita o incapacitate de plată. Inculpatul a mai susţinut că apartamentul nr. x a fost vândut cu consimţământul persoanei vătămate, existenţa unei înţelegeri emanând inclusiv din conduita părţilor.

2. Achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza II din C. proc. pen., apreciind că nu este întrunită tipicitatea subiectivă a infracţiunii de înşelăciune, întrucât lipseşte intenţia de a induce în eroare persoana vătămată.

3. Inculpatul a mai invocat şi un aspect de nelegalitate - în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa săvârşirea faptelor în formă continuată (art. 35 alin. (1) din C. pen.).

4. În subsidiar, s-a susţinut intervenirea prescripţiei speciale a răspunderii penale, faţă de data încheierii ultimului act juridic (02.02.2010).

5. A mai fost criticat şi modul de soluţionare a laturii civile. Astfel, inculpatul a susţinut că mare parte din banii achitaţi de persoana vătămată au mers direct în contul instituţiei bancare unde avea contractat creditul ipotecar. Cât priveşte daunele morale, cuantumul acestora a fost apreciat ca fiind exagerat, persoana vătămată nedovedind existenţa unui asemenea prejudiciu.

Partea civilă B. a formulat următoarele critici:

1. În mod greşit prima instanţă a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de textul art. 91 din C. pen., întrucât inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi a zădărnicit aflarea adevărului.

2. Prima instanţă trebuia să admită şi capătul de cerere privind plata daunelor materiale reprezentând îmbunătăţirile aduse celor două imobile, precum şi contravaloarea mobilierului de bucătărie rămas în apartamentul nr. x.

Partea civilă a mai solicitat şi plata cheltuielilor de judecată în apel.

Instanţa de apel a procedat la ascultarea inculpatului potrivit dispoziţiilor art. 420 alin. (4) din C. proc. pen., declaraţia acestuia fiind ataşată la dosar. În esenţă, inculpatul a reiterat aceleaşi apărări, invocându-şi nevinovăţia şi caracterul civil al litigiului.

Părţile au fost asistate de apărători aleşi.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile declarate în cauză sunt fondate, pentru următoarele considerente:

1. Cu privire la aspectele de nelegalitate invocate de apelantul-inculpat A., Curtea a făcut următoarele precizări:

a. Prin rechizitoriul nr. x/2013 din data de 29.05.2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

În fapt, în sarcina inculpatului s-a reţinut că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a indus în eroare persoana vătămată B., la datele de 24.08.2009 cu prilejul încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr. x şi 02.02.2010, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x, determinând-o să-i plătească suma de 614.281,50 RON şi 30.000 euro, în schimbul transferării ulterioare a dreptului de proprietate asupra apartamentelor nr. x şi y - situate într-un imobil (G.) din municipiul Constanţa, Staţiunea Mamaia, Zona Butoaie, lotul x şi y, judeţ Constanţa, fără ca la termenul convenit să încheie contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru ca persoana vătămată să devină proprietara apartamentelor, înstrăinând apartamentul nr. x către o altă persoană fizică (30.08.2012), iar cu apartamentul nr. x a garantat restituirea unui credit contractat de la o unitate bancară (02.08.2010).

Curtea a reţinut, aşadar, că procurorul a sesizat instanţa de judecată cu privire la toate actele de conduită ale inculpatului, inclusiv cele din 30.08.2012 dată când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2012, prin care apartamentul nr. x a fost înstrăinat numitului C.

Prin urmare, s-a apreciat că în mod corect prima instanţă de judecată s-a supus dispoziţiilor instanţelor de apel care s-au pronunţat anterior în cauză (a se vedea în acest decizia penală nr. 1038/A/23.11.2020 a Curţii de Apel Galaţi) şi a analizat întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva tuturor evenimentelor derulate în perioada 2009 - 2012.

Curtea a constatat că nu poate primi, aşadar, apărarea inculpatului, potrivit căreia prima instanţă ar fi depăşit limitele învestirii, imputând inculpatului o activitate infracţională cu care nu a fost sesizată.

b. Cât priveşte forma continuată a infracţiunii de înşelăciune Curtea a reţinut că potrivit rechizitoriului, inculpatul A. a săvârşit la diferite intervale de timp (24.08.2009, 02.02.2010, 02.08.2010, 30.08.2012) şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni sau inacţiuni care realizează, fiecare în parte, conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni. Prin urmare, Curtea a constatat că în mod corect s-a reţinut în sarcina acestuia infracţiunea continuată de înşelăciune - formă a unităţii legale de infracţiuni.

2. În ceea ce priveşte latura penală a cauzei, în deplin acord cu judecătorii care s-au exprimat anterior, Curtea a reţinut vinovăţia inculpatului A. în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna persoanei vătămate B.

Curtea a constatat că încheierea actelor juridice, deci şi a contractelor, este dominată în dreptul civil de principiile consensualismului, al puterii obligatorii şi a relativităţii efectelor între părţile care le-au încheiat. Sancţiunile procedurale în procesul civil garantează respectarea acestor principii şi ocrotesc voinţa reală a părţilor. Intervenţia statului ca subiect de drept penal în anumite situaţii de fraudare a consimţământului unei părţi cu ocazia încheierii sau executării unui contract a fost reglementată prin dispoziţiile art. 215 alin. (3) din C. pen. în 1969, care incrimina infracţiunea de înşelăciune în convenţii.

În prezent, s-a reţinut că fapta nu mai este prevăzută distinct în conţinutul infracţiunii de înşelăciune, însă nici nu a rămas în afara incriminării, fiind absorbită în definiţia prevăzută de art. 244 alin. (1) din Noul C. pen. Odată cu intrarea în vigoare a acestuia, a operat o extindere a incidenţei normei de incriminare, dispărând condiţia impusă anterior de art. 215 alin. (3) din C. pen. din 1969 ca inducerea în eroare să fi fost determinantă pentru încheierea sau executarea contractului.

Curtea a constatat că, potrivit literaturii de specialitate, elementul material al faptei îl reprezintă acţiunea, respectiv omisiunea care induce în eroare cocontractantul. Astfel, această formă a înşelăciunii poate fi realizată nu numai printr-o acţiune de inducere în eroare, ci şi printr-o acţiune de menţinere în eroare. Menţinerea în eroare, spre deosebire de inducerea în eroare, presupune nu crearea, ci păstrarea în mintea victimei a reprezentării greşite a realităţii la care aceasta a ajuns independent de activitatea făptuitorului. Menţinerea şi inducerea în eroare sunt prevăzute în mod alternativ, ceea ce înseamnă că pentru existenţa infracţiunii este suficient să se săvârşească numai una din aceste acţiuni.

Atât acţiunea de inducere în eroare, cât şi acţiunea de menţinere în eroare, trebuie să aibă loc cu prilejul încheierii sau executării unui contract. Prin expresia "cu prilejul încheierii unui contract" înţelegem intervalul de timp care s-ar scurge de la începerea tratativelor şi până la stabilirea acordului de voinţă, iar prin expresia "cu prilejul executării unui contract" înţelegem intervalul de timp în care obligaţiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire până la executarea definitivă. Deşi textul se referă numai la încheierea sau executarea unui contract, în literatura juridică s-a precizat că cerinţa legii este îndeplinită şi atunci când acţiunea de inducere sau de menţinere în eroare s-a produs cu prilejul rezilierii unui contract. Nu interesează caracterul sau obiectul contractului, fiind suficient ca acesta să fie de natură patrimonială.

Din cerinţa săvârşirii unei acţiuni de inducere sau de menţinere în eroare rezultă că neexecutarea obligaţiilor ce derivă dintr-un contract încheiat nu constituie infracţiunea de înşelăciune, dacă nu s-a stabilit că s-au folosit manopere dolosive faţă de creditorul obligaţiei cu ocazia încheierii contractului.

Curtea a constatat că practic problema cea mai importantă o constituie delimitarea infracţiunii de înşelăciune în convenţii (care atrage răspunderea de drept penal), de fraudarea consimţământului unei părţi la încheierea unui contract (care atrage sancţiuni de drept civil - anularea convenţiei şi plata despăgubirilor), dar şi de simpla neexecutare a obligaţiilor ce derivă dintr-un contract. S-a arătat în literatura de specialitate că există nuanţe şi gradaţii în exercitarea manoperelor viclene, iar cea mai gravă formă a dolului este înşelăciunea în convenţii.

Intenţia, ca element subiectiv al infracţiunii de înşelăciune, presupune atitudinea subiectivă, în raport, cu care se poate reproşa conduita persoanei acuzate. Răspunderea penală intervine, deoarece persoana acuzată şi-a folosit capacitatea de înţelegere şi prevedere a faptelor în scopul unui rezultat fraudulos, iar atingerea acestui rezultat este chiar sursa actului de conduită. Criteriile de evaluare a vinovăţiei decurg din comportamentul exterior al inculpatului, de natură să clarifice sensul şi scopul acţiunilor întreprinse de acesta. Motivaţia actului de conduită este reflectată de modul în care persoana a acţionat.

Curtea a reţinut că cercetarea judecătorească trebuie să stabilească dacă s-au întrebuinţat sau nu mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract şi dacă au fost folosite mijloace nereale, de natură a menţine încrederea persoanei vătămate în realitatea înţelegerii intervenite între părţi.

Raportând considerentele de ordin teoretic expuse mai sus la speţa de faţă, Curtea a constatat următoarea derulare a evenimentelor:

a. Apartamentul nr. x:

- 24.08.2009 - se încheie promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nr. 890, dintre inculpat şi persoana vătămată, prin care inculpatul se obliga să vândă persoanei vătămate apartamentul nr. x, situat la parterul imobilului din municipiul Constanţa, Staţiunea Mamaia, lotul x şi y, cu o arie construită de 100 m.p. În promisiune s-a consemnat că apartamentul ce făcea obiectul acesteia, inclusiv locul de parcare şi terenul aferent, au regimul unui bun viitor, apartamentul urmând să fie înstrăinat după efectuarea finisajelor şi cu toate utilităţile incluse. Prin acest act, inculpatul A. se obliga să nu înstrăineze apartamentul unei alte persoane şi să nu-l greveze cu sarcini. În legătură cu preţul şi modalitatea de plată, în promisiune s-a stipulat că din cei 120.000 euro, "un avans de 20.000 euro s-a achitat azi, 24.08.2009, anterior autentificării actelor", iar restul de preţ se va achita în 12 rate lunare, începând cu luna septembrie 2009. Despre întârzierea la plată a ratelor se arată că promitentul vânzător putea să solicite penalităţi de întârziere, egale cu dobânda corespunzătoare sumei datorate pe perioada de întârziere. Inculpatul se obliga să finalizeze apartamentul până la data de 31.08.2009, iar perfectarea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare urma să se facă la 31.10.2009. Cu privire la răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiilor, în cazul promitentei-cumpărătoare s-a stipulat:

"În cazul în care se răzgândeşte şi refuză perfectarea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică sau nu plăteşte restul de preţ şi penalităţile aferente până la expirarea termenului de graţie în condiţiile stabilite, prezenta promisiune de vânzare-cumpărare încetează de drept, fără notificare sau alte formalităţi prealabile, iar promitentul-vânzător este în drept să solicite direct radierea din cartea funciară a oricărei menţiuni şi să reţină 10% din suma totală de 120.000 de euro, drept despăgubire pentru încălcarea obligaţiei de către promitenta-cumpărătoare"

- 02.06.2010 - persoana vătămată face o nouă plată de 42.000 RON, apartamentul fiind astfel achitat integral (ba chiar peste preţul convenit);

- 15.06.2010 se radiază din evidenţele OCPI ipoteca instituită anterior şi interdicţia de înstrăinare, grevare şi închiriere fiind rămasă fără obiect, prin achitarea integrală a creditului;

- 22.02.2011, 14.10.2011 - persoana vătămată face noi plăţi;

- 18.01.2012 se încheie între A. şi F. şi E. un contract de ipotecă pentru apartamentul nr. x situat la etajul P+1 al imobilului construcţie Turistică din staţiunea Mamaia, Zona Butoaie pentru suma de 250.000 euro (aferentă contractului de credit nr. x), apartamentul fiind evaluat la 81.000 euro. S-a menţionat în acest contract că banca are drept de preemţiune asupra acestui apartament şi că garanţii ipotecari nu pot înstrăina apartamentul la un preţ mai mic decât cel care a fost comunicat băncii. Au mai fost ipotecate şi alte apartamente (de exemplu apartamentele 15 şi 29), rezultând ulterior că a fost ridicată ipoteca din extrasul de carte funciară.

- 25.03.2012 - persoana vătămată mai achită în contul debitului suma de 32.000 RON, sperând că actul de vânzare-cumpărare va fi totuşi perfectat;

- 30.08.2012 - inculpatul A. a vândut apartamentul nr. x ce a făcut obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate cu persoana vătămată B., martorului C., în baza actului notarial nr. x/30.08.2012 emis de notar public H.; prin acelaşi act notarial, s-a înscris în cartea funciară asupra imobilului, un drept de ipotecă legală, pentru valoarea de 26.000 euro în favoarea inculpatului A. şi a suspectei F.

b. Apartamentul nr. x:

- 02.02.2010 se încheie antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x dintre inculpat şi persoana vătămată, prin care inculpatul s-a obligat să vândă apartamentul nr. x, tip duplex, parter plus etaj, situat în municipiul Constanţa, Staţiunea Mamaia, lotul x plus 8, judeţ Constanţa, cu o suprafaţă utilă de 119,60 m.p. şi balcon în suprafaţă de 8,53 m.p., împreună cu un loc de parcare. În antecontract s-a stipulat că preţul total al vânzării este de 155.000 de euro cu TVA inclus, din care suma de 5.000 de euro a fost achitată înainte de autentificarea actului. Restul preţului în sumă de 150.000 de euro, inclusiv TVA trebuia să se achite până la data de 31.12.2010, când urma să se încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, cu posibilitatea devansării şi prelungirii termenului, de comun acord. În legătură cu nerespectarea obligaţiilor asumate de către persoana vătămată s-au stipulat următoarele:

"În cazul în care eu, B., beneficiara - cumpărătoare, nu voi mai dori încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică sau nu achit restul de preţ, voi pierde suma achitată cu titlu de avans, prezenta promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare desfiinţându-se de plin drept fără somaţie, notificare, punere în întârziere sau orice altă formă prealabilă. Cu privire la inculpatul A. s-a stipulat în antecontractul de vânzare-cumpărare, obligaţia acestuia de a nu încheia astfel de acte, cu alte persoane, în legătură cu imobilul promis persoanei vătămate. În antecontractul de vânzare-cumpărare s-a mai stipulat că părţile au fost de acord cu încheierea acestuia, fără extras de carte funciară şi fără certificat de atestare fiscală;

- 15.06.2010 se radiază din evidenţele OCPI ipoteca instituită anterior şi interdicţia de înstrăinare, grevare şi închiriere fiind rămasă fără obiect prin achitarea integrală a creditului;

- 02.08.2010 asupra apartamentului nr. x a fost instituit din nou un drept de ipotecă în favoarea E. SA, pentru garantarea unui credit al inculpatului în valoare de 250.000 de euro (ipoteca vizând şi alte două apartamente - nr. 4 şi nr. 30). Prin acest contract, A. şi F. s-au obligat să nu mai facă niciun act de dispoziţie asupra imobilului, scop în care au consimţit instituirea unei interdicţii de închiriere, înstrăinare etc. pe întreaga durată de existenţă a garanţiei. Au declarat că imobilele nu au fost scoase din circuitul civil şi nu sunt grevate de sarcini. Dreptul de ipotecă al băncii este intabulat la data de 06.08.2010;

- 27.11.2013 - acest apartament a fost vândut în urma unei proceduri de executare silită declanşată la cererea creditorului E. SA Bucureşti.

Din şirul evenimentelor expuse mai sus, Curtea a conchis, în deplin acord cu judecătorul fondului, că nu există suficiente probe la dosar care să formeze convingerea instanţei că la momentul încheierii celor două acte juridice cu persoana vătămată B., inculpatul A. ar fi avut intenţia de a o induce în eroare.

Desigur, acesta nu i-a adus la cunoştinţă faptul că are încheiate trei contracte de credit cu o instituţie bancară (nici în faţa instanţei nu a recunoscut acest lucru) şi nici nu a anunţat-o că prin ultimul contract de credit (pentru suma de 750.000 euro) s-a instituit în favoarea E. un drept de ipotecă asupra apartamentului nr. x. Era însă şi o obligaţie a persoanei vătămate să verifice situaţia juridică a imobilului pe care intenţiona să-l cumpere şi pentru care a achitat avansul.

Lucrurile au stat diferit la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. x când, promitenţii-cumpărători au fost informaţi despre dreptul de ipotecă al băncii.

Din acest moment, în opinia Curţii, întregul comportament al inculpatului denotă intenţia clară de a induce în eroare persoana vătămată.

Aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, în luna iunie 2010 apartamentul nr. x era achitat în întregime, chiar peste preţul convenit iar pentru apartamentul nr. x fusese achitată o sumă importantă de bani (cam 1/3 din preţ). Este adevărat că de la această dată, plăţile regulate ale persoanei vătămate au încetat. Acest fapt poate să denote o incapacitate temporară de plată.

Inculpatul susţine că în acest moment a intervenit o înţelegere între el şi persoana vătămată, prin care convenea să acorde un răgaz persoanei vătămate, cu condiţia ca aceasta din urmă să achite măcar dobânzile creditului restant. Indicii de veridicitate a înţelegerii există la dosar (pasivitatea persoanei vătămate în a efectua vreun demers împotriva inculpatului, afirmaţia acesteia din cuprinsul cererii reconvenţionale formulate în faţa Judecătoriei Constanţa, etc.). Cu toate acestea, în lipsa vreunui înscris care să consfinţească convenţia părţilor, totul rămâne la nivel ipotetic şi fără fundament probator.

Chiar şi dacă înţelegerea ar fi fost reală, cu atât mai mult comportamentul ulterior al inculpatului denotă intenţia de a induce în eroare persoana vătămată. Astfel, acesteia din urmă i s-a creat convingerea că are şanse reale să devină proprietara ambelor apartamente, imediat ce va avea mijloace financiare să-l achite şi pe cel de-al doilea (ap. nr. x). De altfel, B. s-a şi comportat ca un adevărat proprietar, achitând utilităţile şi cheltuielile de întreţinere pentru cele două apartamente, pe care le-a şi mobilat corespunzător.

Curtea a mai observat că susţinerile inculpatului, potrivit cărora conduita persoanei vătămate i-a creat alte datorii către bancă, nu corespund adevărului.

La data de 02.05.2007, între inculpat şi I. a fost încheiat contractul de credit nr. x pentru suma de 250.000 euro.

Inculpatul a mai încheiat la data de 27.02.2008 contractul de credit nr. x cu I., pentru suma de 500.000 euro.

J. a devenit E. SA Bucureşti, prin urmare calitatea de creditor a fost preluată de noua instituţie bancară.

La data de 05.08.2008, a fost încheiat cu E. SA Bucureşti un nou contract de credit, nr. x, pentru suma de 750.000 euro. Ca urmare a acestui contract a fost instituit dreptul de ipotecă al creditorului E. SA Bucureşti asupra imobilului deţinut de inculpat în municipiul Constanţa, Staţiunea Mamaia, lotul x şi y.

Inculpatul încearcă să acrediteze ideea că a împrumutat doar suma de 750.000 euro, existând în realitate un singur contract de credit care şi-a schimbat doar părţile contractante ca urmare a desfiinţării I.

În realitate, acesta a încheiat trei contracte de credit cu instituţia bancară amintită, aflate la dosarul de fond . Mai mult, Curtea observă că inclusiv în adresa emisă de E. se menţionează existenţa a trei contracte de credit, cu actele adiţionale aferente.

La dosar fond vol. I se află actele adiţionale la contractul de credit nr. x, încheiate în perioada 2009 - 2010. Dacă acest contract nu ar mai fi existat, fiind preluat de noul contract (nr. x), nu ar mai fi fost posibilă încheierea unor acte adiţionale la contractul vechi.

La data de 02.08.2010 a fost încheiat un contract de ipotecă pentru trei apartamente, printre care şi apartamentul nr. x, generat de contractul de credit nr. x.

La data de 18.01.2012 a fost încheiat un contract de ipotecă pentru apartamentul nr. x, generat de contractul de credit nr. x.

Revenind, Curtea a observat că în perioada 11.11.2009 - 11.06.2010, a fost ridicată succesiv ipoteca instituită asupra apartamentelor din cele două imobile ale inculpatului (aspect care rezultă din extrasele de carte funciară aflate la dosarul de fond, vol. I, primul ciclu procesual) - ca urmare a achitării integrale a creditului. Este vorba desigur, de creditul de 750.000 euro contractat de la E. prin contract de credit nr. x din data de 05.08.2008 - singurul garantat la acel moment cu dreptul de ipotecă al băncii.

Drept urmare, la data de 15.06.2010 cele două apartamente nr. x şi nr. 2 erau libere de sarcini şi evident, puteau fi supuse unor acte de dispoziţie. Dacă în privinţa apartamentului nr. x plăţile erau parţiale (însă deloc de neglijat), apartamentul nr. x era achitat. Cu toate acestea, inculpatul nu a iniţiat niciun demers pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a acestui apartament. Ba mai mult, la data de 18.01.2012 încheie cu E. un nou contract de ipotecă asupra acestui apartament pentru ca la data de 30.08.2012 să-l vândă lui C.

Deşi recunoaşte în mare parte sumele primite de la persoana vătămată, inculpatul admite că nu a iniţiat niciun demers pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. x (deşi preţul fusese plătit) pentru că nu dorea să rămână în pierdere (cu privire la apartamentul nr. x). Prin urmare, doar interesul mercantil l-a determinat să folosească aceste metode şi mijloace dolosive, pentru a-i crea persoanei vătămate impresia că va deveni în cele din urmă proprietara apartamentelor - dar la preţul convenit iniţial, mult mai mare decât cel al pieţei din anii 2011 - 2012.

Cât priveşte apartamentul nr. x, intenţia înşelătoare a inculpatului este şi mai evidentă. Deşi prin antecontractul încheiat acesta avea interdicţia de a mai încheia acte cu alte persoane în legătură cu imobilul promis persoanei vătămate, în luna august 2010 A. încheie cu E. SA un nou contract de ipotecă pentru garantarea creditului în valoare de 250.000 de euro prin care i se impune din nou interdicţia de a înstrăina imobilul. Prin urmare, chiar dacă ar fi achitat diferenţa de preţ din cel convenit iniţial (100.000 euro), persoana vătămată nu ar fi putut deveni proprietara acelui apartament pentru că dreptul de ipotecă al băncii era instituit pentru o sumă mult mai mare.

Apărările inculpatului referitoare la presupusul acord al persoanei vătămate B. cu vânzarea apartamentului nr. x nu au relevanţă din punctul de vedere al existenţei infracţiunii de înşelăciune. Chiar şi dacă ar fi fost adevărat, acordul persoanei vătămate ar fi fost dat în speranţa că va deveni măcar proprietara apartamentului nr. x. Or, la data vânzării apartamentului nr. x, apartamentul nr. x era deja ipotecat din nou în favoarea E.

Inculpatul a avut la dispoziţie două acte juridice care cuprindeau clauze rezolutorii în caz de nerespectare a obligaţiilor contractuale (neplata preţului la termenele convenite). Nimic nu l-a împiedicat pe acesta să uzeze de acest beneficiu şi să-şi găsească alţi cumpărători. În realitate inculpatul a dorit să profite de buna-credinţă şi ignoranţa persoanei vătămate, care nu s-a gândit niciun moment să-şi conserve drepturile (de exemplu prin notarea antecontractelor în cartea funciară ori prin instituirea unui drept de creanţă) şi a amânat la nesfârşit perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare, deşi încasase preţul unui din apartamente şi o bună parte din preţul celuilalt. Lipsa unei evidenţe clare a plăţilor efectuate de persoana vătămată, conturile diferite în care erau virate aceste plăţi sau faptul că unele sume de bani au fost achitate direct inculpatului, pe baza unor chitanţe de mână (nerecunoscute ulterior) - denotă o intenţie frauduloasă din partea acestuia.

Un ultim argument care vine să răstoarne eşafodajul apărărilor formulate de inculpat este lipsa oricărei iniţiative a acestuia de a restitui persoanei vătămate, fie măcar şi parţial, sumele deja achitate. Mai mult, acesta şi-a preconstituit o incapacitate de plată şi a înstrăinat majoritatea bunurilor sale pentru ca o eventuală executare silită să fie sortită eşecului.

Toate aspectele menţionate conferă conduitei inculpatului atributele unui comportament interzis de norma de incriminare, acesta folosindu-se de mijloace amăgitoare pentru a-i crea persoanei vătămate impresia că-şi va executa obligaţiile asumate la încheierea celor două acte juridice.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea a reţinut că infracţiunea de înşelăciune imputată inculpatului există şi a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege- intenţie directă.

3. Problema prescripţiei speciale a răspunderii penale a fost tranşată prin decizia penală nr. 1038/A/23.11.2020.

Potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen. Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continuate . . . . . . . . . .de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.

Curtea a reamintit că ultimul act de conduită imputat inculpatului prin rechizitoriu datează din 30.08.2012, când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului nr. x între acesta şi martorul C. Prin urmare, termenul de 10 ani al prescripţiei speciale s-ar împlini la 30.10.2022 (acesta fiind prelungit cu cele două luni cât ţara noastră s-a aflat în stare de urgenţă).

Curtea a constatat că dacă ne-am raporta la C. pen. din 1969, faţă de limitele mai mari de pedeapsă (3 - 15 ani), termenul de prescripţie este de 10 ani, iar cel al prescripţiei speciale este de 15 ani.

4. Referitor la criticile de netemeinicie invocate de Parchet şi partea civilă, Curtea le-a apreciat ca fiind fondate.

Evaluând criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., Curtea a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune (foarte aproape de limita maximă prevăzută de lege) nu a fost just individualizată sub aspectul cuantumului. Reapreciind asupra acestor criterii, Curtea a constatat că pedeapsa este prea mare, raportat la scopul acesteia şi nevoia de îndreptare a inculpatului dar şi la circumstanţele de ordin personal ale acestuia (aflat la primul impact cu legea penală). Curtea a apreciat, aşadar, că o pedeapsă aflată la jumătatea intervalului dintre minimul şi maximul special prevăzut de lege satisface mai bine exigenţele individualizării. Sub acest aspect favorabil, urmează a fi admis apelul declarat de inculpat.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei stabilite în cauză, Curtea a constatat, însă, că executarea efectivă a acesteia este singura modalitate posibilă, raportat la pericolul social al faptelor imputate inculpatului, la conduita procesuală a acestuia, dar mai cu seamă la cuantumul prejudiciului cauzat şi modalitatea concretă în care acesta a acţionat.

Curtea a constatat că numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure, atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală.

Astfel, Curtea a avut în vedere împrejurarea că inculpatul a colectat de la persoana vătămată o sumă impresionantă de bani (aproximativ 200.000 euro), pe care i-a folosit după propriul său interes, fără ca în final aceasta să devină proprietara vreunuia din cele două apartamente. Fapta inculpatului a produs consecinţe devastatoare pentru persoana vătămată - suma avansată de aceasta şi mai apoi pierdută provocând o întreagă avalanşă de probleme de natură financiară şi nu numai. Inculpatul nu a găsit de cuviinţă să-i restituie persoanei vătămate nici măcar o parte din banii primiţi ba mai mult, şi-a înstrăinat majoritatea bunurilor, provocându-şi o insolvenţă deliberată şi paralizând practic orice încercare de recuperare a debitului.

Faţă de toate argumentele expuse mai sus, în acord cu poziţia exprimată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi de partea civilă în cadrul motivelor de apel, Curtea a apreciat că aplicarea instituţiei suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 91 din C. pen. nu se justifică în prezenta cauză.

Curtea a avut în vedere la modificarea modalităţii de individualizare a executării pedepsei că aplicarea unei pedepse cu închisoarea este un mijloc de reeducare nu numai pentru persoana în cauză dar şi pentru societate în general, pedeapsa având rol descurajator, atât pentru inculpat, pentru a nu reitera comportamentul ce a determinat aplicarea pedepsei, cât şi pentru alte persoane care ar fi tentate să adopte aceeaşi conduită ilicită.

De aceea, tocmai pentru atingerea acestui scop, instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu executare efectivă.

5. În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, au fost făcute următoarele precizări:

a. În cadrul procedurilor judiciare, pentru stabilirea valorii daunelor materiale este necesar ca prejudiciul să fie cert, actual (sau viitor) şi susţinut de mijloacele de probă administrate în cauză. Valoarea reală a prejudiciului material nu poate avea la bază prezumţii şi presupuneri, în lipsa unor probatorii care să confirme mai presus de orice dubiu cuantumul sumelor cheltuite de partea civilă pentru asistenţa şi îngrijirea sa medicală.

Instanţa de apel a reţinut că în speţă sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unui prejudiciu de ordin material nereparat încă, produs ca urmare a faptei ilicite, legătura de cauzalitate dintre infracţiunea săvârşită şi prejudiciul produs precum şi vinovăţia inculpatului, ca atitudine psihică faţă de faptă şi urmările acesteia.

În concret, Curtea a apreciat că prima instanţă nu a stabilit corect cuantumul daunelor materiale ce se cuvin părţii civile - din perspectiva sumelor, reprezentând contravaloarea mobilierului de bucătărie rămas în apartamentul nr. x la vânzarea acestuia către C.

În deplin acord cu partea civilă, Curtea a opinat că existenţa acestui mobilier a fost confirmată şi de martorul C., atât cu prilejul audierii sale, cât şi cu prilejul confruntării cu martorul K. (Bucătăria a rămas complet mobilată şi utilată, plită şi cuptor).

Curtea a constatat că la dosar fond vol. II (primul ciclu procesual) se află înscrisuri din care rezultă că în prima parte a anului 2010 persoana vătămată a achiziţionat piese de mobilier.

Persoana vătămată B. nu a precizat valoarea acestui mobilier, drept pentru care Curtea a considerat că suma de 2.000 euro este suficientă pentru a acoperi acest prejudiciu.

Cât priveşte contravaloarea îmbunătăţirilor aduse celor două apartamente, Curtea a opinat că în mod corect prima instanţă a respins acest capăt de cerere. Curtea a constatat că este adevărat că partea civilă a depus la dosar o serie de facturi şi bonuri care atestă achiziţia unor materiale de construcţie, însă aceasta nu a dovedit că respectivele materiale ar fi fost destinate renovării celor două apartamente şi nu a unor alte locuinţe.

Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect (pe baza înscrisurilor aflate la dosar) cuantumul sumelor achitate de partea civilă cu titlu de preţ pentru cele două apartamente şi pe care inculpatul va trebui să le restituie. Apărările inculpatului, în sensul că unele dintre sume au mers în contul instituţiei bancare, Curtea a constatat că sunt lipsite de relevanţă câtă vreme partea civilă a acţionat în acest mod la cererea lui, iar destinatarul real al acestora era tot el, ca parte a celor două acte juridice semnate cu B.

Curtea a mai observat că în cererea de constituire de parte civilă, partea civilă a solicitat şi plata dobânzii legale pentru sumele ce vor fi acordate cu titlu de daune materiale.

Potrivit art. 1357 alin. (1) din C. civ. Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Potrivit art. 1385 alin. (1) din C. civ. Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Potrivit art. 1385 alin. (3) din C. civ. Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

Prin urmare, Curtea a constatat că în ceea ce priveşte întinderea reparaţiei, răspunderea delictuală a inculpatului este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului produs prin infracţiune - evident în limitele în care partea civilă a exercitat acţiunea civilă în procesul penal. Despăgubirea trebuie să cuprindă, atât pierderea efectiv suferită de cel prejudiciat (damnum emergens), beneficiul nerealizat (lucrum cessans), precum şi cheltuielile făcute pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

Curtea a apreciat prin urmare că se impune obligarea inculpatului şi la plata dobânzii legale, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata integrală.

b. În ceea ce priveşte daunele morale, Curtea a apreciat că această instituţie constituie şi o reprobare morală a faptei ilicite faţă de care cel ce a săvârşit-o trebuie să răspundă, atât pe plan social, prin executarea sancţiunii penale, cât şi pe plan individual, prin repararea prejudiciului existent în patrimoniul persoanei vătămate şi în domeniul vieţii sufleteşti.

Curtea a constatat că prejudiciile ce pot fi aduse prin comiterea unei infracţiuni sunt departe de a fi limitate doar la leziuni fizice, fiind extinse de la tangibil la intangibil, de la obiecte pur corporale la interese şi valori necorporale. Prejudiciul este considerat astfel o negaţie, o depreciere şi o lipsă a condiţiilor naturale. De aceea s-a apreciat că prejudiciul semnifică pierderea unei valori, punctul central al unei valori sau al unei deprecieri nefiind numai obiectul în sine, ci şi aprecierea şi atitudinea altora faţă de acesta. În determinarea cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale, pentru prejudiciile cauzate unei persoane în cadrul desfăşurării procesului penal, trebuie să se aibă în vedere principiul echităţii şi stabilirea unui just echilibru între prejudiciul suferit şi reparaţia acordată.

Curtea a apreciat scopul acordării daunelor morale care constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale. Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.

Durerile fizice şi psihice reprezintă cele mai frecvente, mai obişnuite şi mai fireşti, dar în acelaşi timp şi cele mai grave dintre urmările negative ale infracţiunilor ce lezează valorile sociale ocrotite de lege, fiind consacrate sub denumirea de pretium doloris. Caracterul inestimabil al prejudiciului moral nu poate suprima protecţia victimei, iar prestaţia cuvenită acesteia nu constituie, atât un echivalent, cât un lucru subrogat, o compensaţie acordată în urma unei operaţii complexe şi delicate de apreciere multilaterală a aspectelor în care se exteriorizează vătămările şi suferinţele cauzate.

În speţa de faţă persoana vătămată a suferit şi un prejudiciu moral ca urmare a faptelor săvârşite de inculpat, întrucât a fost lipsită de o sumă importantă de bani, fapt ce a provocat numeroase probleme financiare, în condiţiile în care este o mamă singură ce creşte trei copii. Deşi apelantul-inculpat contestă cuantumul acestuia, Curtea a apreciat că evaluarea prejudiciului moral s-a făcut corect de către judecătorul fondului prin raportare la criterii obiective, soluţia fiind, atât cu interpretarea tradiţională a jurisprudenţei române, cât şi cu interpretarea constantă a jurisprudenţei europene.

c. Restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii este o măsură procesuală ce poate interveni atunci când schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vădit din săvârşirea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă.

În speţa de faţă, Curtea a apreciat că această ultimă teză nu este îndeplinită, întrucât în prezent, cele două apartamente se află în posesia unor cumpărători de bună-credinţă, iar răsturnarea acestei situaţii ar crea inechităţi mult mai mari.

S-a reţinut că buna-credinţă şi securitatea raporturilor juridice reprezintă două principii care trebuie să primeze în faţa ilicitului penal.

Pentru toate considerentele expuse, nefiind constatate alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinţei apelate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, de inculpatul A. şi de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 1401/16.09.2021 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul penal nr. x/2015, astfel cum a fost anterior redat dispozitivul deciziei recurate.

Aşadar, s-a reţinut în esenţă că încheierea actelor juridice, deci şi a contractelor, este dominată în dreptul civil de principiile consensualismului, al puterii obligatorii şi a relativităţii efectelor între părţile care le-au încheiat, sancţiunile procedurale în procesul civil garantând respectarea acestor principii şi ocrotind voinţa reală a părţilor, iar intervenţia statului ca subiect de drept penal în anumite situaţii de fraudare a consimţământului unei părţi cu ocazia încheierii sau executării unui contract a fost reglementată prin dispoziţiile art. 215 alin. (3) din C. pen. din 1969, care incrimina infracţiunea de înşelăciune în convenţii.

În continuare, s-a arătat că, în prezent, fapta nu mai este prevăzută distinct în conţinutul infracţiunii de înşelăciune, însă nici nu a rămas în afara incriminării, fiind absorbită în definiţia prevăzută de art. 244 alin. (1) din Noul C. pen., la momentul intrării în vigoare a acestuia, operând o extindere a incidenţei normei de incriminare şi dispărând condiţia impusă anterior de art. 215 alin. (3) din C. pen. din 1969 ca inducerea în eroare să fi fost determinantă pentru încheierea sau executarea contractului.

Astfel, s-a reţinut că potrivit literaturii de specialitate, elementul material al faptei îl reprezintă acţiunea, respectiv omisiunea care induce în eroare cocontractantul. Astfel, această formă a înşelăciunii poate fi realizată nu numai printr-o acţiune de inducere în eroare, ci şi printr-o acţiune de menţinere în eroare.

Menţinerea în eroare, spre deosebire de inducerea în eroare, presupune nu crearea, ci păstrarea în mintea victimei a reprezentării greşite a realităţii la care aceasta a ajuns independent de activitatea făptuitorului. Menţinerea şi inducerea în eroare sunt prevăzute în mod alternativ, ceea ce înseamnă că pentru existenţa infracţiunii este suficient să se săvârşească numai una din aceste acţiuni.

Atât acţiunea de inducere în eroare, cât şi acţiunea de menţinere în eroare, trebuie să aibă loc cu prilejul încheierii sau executării unui contract. Prin expresia "cu prilejul încheierii unui contract" înţelegem intervalul de timp care s-ar scurge de la începerea tratativelor şi până la stabilirea acordului de voinţă, iar prin expresia "cu prilejul executării unui contract" înţelegem intervalul de timp în care obligaţiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire până la executarea definitivă.

Din cerinţa săvârşirii unei acţiuni de inducere sau de menţinere în eroare rezultă că neexecutarea obligaţiilor ce derivă dintr-un contract încheiat nu constituie infracţiunea de înşelăciune, dacă nu s-a stabilit că s-au folosit manopere dolosive faţă de creditorul obligaţiei cu ocazia încheierii contractului.

Practic problema cea mai importantă o constituie delimitarea infracţiunii de înşelăciune în convenţii (care atrage răspunderea de drept penal), de fraudarea consimţământului unei părţi la încheierea unui contract (care atrage sancţiuni de drept civil - anularea convenţiei şi plata despăgubirilor), dar şi de simpla neexecutare a obligaţiilor ce derivă dintr-un contract. S-a arătat în literatura de specialitate că există nuanţe şi gradaţii în exercitarea manoperelor viclene, iar cea mai gravă formă a dolului este înşelăciunea în convenţii.

Intenţia, ca element subiectiv al infracţiunii de înşelăciune, presupune atitudinea subiectivă, în raport, cu care se poate reproşa conduita persoanei acuzate. Răspunderea penală intervine, deoarece persoana acuzată şi-a folosit capacitatea de înţelegere şi prevedere a faptelor în scopul unui rezultat fraudulos, iar atingerea acestui rezultat este chiar sursa actului de conduită. Criteriile de evaluare a vinovăţiei decurg din comportamentul exterior al inculpatului, de natură să clarifice sensul şi scopul acţiunilor întreprinse de acesta. Motivaţia actului de conduită este reflectată de modul în care persoana a acţionat.

Cercetarea judecătorească trebuie să stabilească dacă s-au întrebuinţat sau nu mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract şi dacă au fost folosite mijloace nereale, de natură a menţine încrederea persoanei vătămate în realitatea înţelegerii intervenite între părţi.

Raportând considerentele de ordin teoretic expuse mai sus la speţa de faţă, Curtea de Apel Galaţi a constatat următoarea derulare a evenimentelor:

Apartamentul nr. x:

- 24.08.2009 - se încheie promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nr. x, dintre inculpat şi persoana vătămată, prin care inculpatul se obliga să vândă persoanei vătămate apartamentul nr. x, situat la parterul imobilului din municipiul Constanţa, Staţiunea Mamaia, lotul x şi y, cu o arie construită de 100 m.p. În promisiune s-a consemnat că apartamentul ce făcea obiectul acesteia, inclusiv locul de parcare şi terenul aferent, au regimul unui bun viitor, apartamentul urmând să fie înstrăinat după efectuarea finisajelor şi cu toate utilităţile incluse. Prin acest act, inculpatul A. se obliga să nu înstrăineze apartamentul unei alte persoane şi să nu-l greveze cu sarcini. În legătură cu preţul şi modalitatea de plată, în promisiune s-a stipulat că din cei 120.000 euro, "un avans de 20.000 euro s-a achitat azi, 24.08.2009, anterior autentificării actelor", iar restul de preţ se va achita în 12 rate lunare, începând cu luna septembrie 2009. Despre întârzierea la plată a ratelor se arată că promitentul vânzător putea să solicite penalităţi de întârziere, egale cu dobânda corespunzătoare sumei datorate pe perioada de întârziere. Inculpatul se obliga să finalizeze apartamentul până la data de 31.08.2009, iar perfectarea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare urma să se facă la 31.10.2009. Cu privire la răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiilor, în cazul promitentei-cumpărătoare s-a stipulat:

"În cazul în care se răzgândeşte şi refuză perfectarea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică sau nu plăteşte restul de preţ şi penalităţile aferente până la expirarea termenului de graţie în condiţiile stabilite, prezenta promisiune de vânzare-cumpărare încetează de drept, fără notificare sau alte formalităţi prealabile, iar promitentul-vânzător este în drept să solicite direct radierea din cartea funciară a oricărei menţiuni şi să reţină 10% din suma totală de 120.000 de euro, drept despăgubire pentru încălcarea obligaţiei de către promitenta-cumpărătoare".

- 02.06.2010 - persoana vătămată face o nouă plată de 42.000 RON, apartamentul fiind astfel achitat integral (ba chiar peste preţul convenit).

- 15.06.2010 se radiază din evidenţele OCPI ipoteca instituită anterior şi interdicţia de înstrăinare, grevare şi închiriere fiind rămasă fără obiect, prin achitarea integrală a creditului.

- 22.02.2011, 14.10.2011 - persoana vătămată face noi plăţi;

- 18.01.2012 se încheie între A. şi F. şi E. un contract de ipotecă pentru apartamentul nr. x situat la etajul P+1 al imobilului construcţie Turistică din staţiunea Mamaia, Zona Butoaie pentru suma de 250.000 euro (aferentă contractului de credit nr. x) apartamentul fiind evaluat la 81.000 euro. S-a menţionat în acest contract că banca are drept de preemţiune asupra acestui apartament şi că garanţii ipotecari nu pot înstrăina apartamentul la un preţ mai mic decât cel care a fost comunicat băncii. Au mai fost ipotecate şi alte apartamente (de exemplu apartamentele x şi y), rezultând ulterior că a fost ridicată ipoteca din extrasul de carte funciară.

- 25.03.2012 - persoana vătămată mai achită în contul debitului suma de 32.000 RON, sperând că actul de vânzare-cumpărare va fi totuşi perfectat.

- 30.08.2012 - inculpatul A. a vândut apartamentul nr. x ce a făcut obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate cu persoana vătămată B., martorului C., în baza actului notarial nr. x/30.08.2012 emis de notar public H.; prin acelaşi act notarial, s-a înscris în cartea funciară asupra imobilului, un drept de ipotecă legală, pentru valoarea de 26.000 euro în favoarea inculpatului A. şi a suspectei F.

b. Apartamentul nr. x:

- 02.02.2010 se încheie antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x dintre inculpat şi persoana vătămată, prin care inculpatul s-a obligat să vândă apartamentul nr. x, tip duplex, parter plus etaj, situat în municipiul Constanţa, Staţiunea Mamaia, lotul x plus y, judeţ Constanţa, cu o suprafaţă utilă de 119,60 m.p. şi balcon în suprafaţă de 8,53 m.p., împreună cu un loc de parcare. În antecontract s-a stipulat că preţul total al vânzării este de 155.000 de euro cu TVA inclus, din care suma de 5.000 de euro a fost achitată înainte de autentificarea actului. Restul preţului în sumă de 150.000 de euro, inclusiv TVA trebuia să se achite până la data de 31.12.2010, când urma să se încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, cu posibilitatea devansării şi prelungirii termenului, de comun acord. În legătură cu nerespectarea obligaţiilor asumate de către persoana vătămată s-au stipulat următoarele:

"În cazul în care eu, B., beneficiara - cumpărătoare, nu voi mai dori încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică sau nu achit restul de preţ, voi pierde suma achitată cu titlu de avans, prezenta promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare desfiinţându-se de plin drept fără somaţie, notificare, punere în întârziere sau orice altă formă prealabilă. Cu privire la inculpatul A. s-a stipulat în antecontractul de vânzare-cumpărare, obligaţia acestuia de a nu încheia astfel de acte, cu alte persoane, în legătură cu imobilul promis persoanei vătămate. În antecontractul de vânzare-cumpărare s-a mai stipulat că părţile au fost de acord cu încheierea acestuia, fără extras de carte funciară şi fără certificat de atestare fiscală.

- 15.06.2010 se radiază din evidenţele OCPI ipoteca instituită anterior şi interdicţia de înstrăinare, grevare şi închiriere fiind rămasă fără obiect prin achitarea integrală a creditului;

- 02.08.2010 asupra apartamentului nr. x a fost instituit din nou un drept de ipotecă în favoarea E. SA, pentru garantarea unui credit al inculpatului în valoare de 250.000 de euro (ipoteca vizând şi alte două apartamente - nr. x şi nr. y). Prin acest contract, A. şi F. s-au obligat să nu mai facă niciun act de dispoziţie asupra imobilului, scop în care au consimţit instituirea unei interdicţii de închiriere, înstrăinare etc. pe întreaga durată de existenţă a garanţiei. Au declarat că imobilele nu au fost scoase din circuitul civil şi nu sunt grevate de sarcini. Dreptul de ipotecă al băncii este intabulat la data de 06.08.2010.

- 27.11.2013 - acest apartament a fost vândut în urma unei proceduri de executare silită declanşată la cererea creditorului E. SA Bucureşti.

Din şirul evenimentelor expuse mai sus Curtea conchide, în deplin acord cu judecătorul fondului, că nu există suficiente probe la dosar care să formeze convingerea instanţei că la momentul încheierii celor două acte juridice cu persoana vătămată B., inculpatul A. ar fi avut intenţia de a o induce în eroare.

Desigur, acesta nu i-a adus la cunoştinţă faptul că are încheiate trei contracte de credit cu o instituţie bancară (nici în faţa instanţei nu a recunoscut acest lucru) şi nici nu a anunţat-o că prin ultimul contract de credit (pentru suma de 750.000 euro) s-a instituit în favoarea E. un drept de ipotecă asupra apartamentului nr. x. Era însă şi o obligaţie a persoanei vătămate să verifice situaţia juridică a imobilului pe care intenţiona să-l cumpere şi pentru care a achitat avansul.

Lucrurile au stat diferit la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. x când, promitenţii-cumpărători au fost informaţi despre dreptul de ipotecă al băncii.

Din acest moment, în opinia Curţii, întregul comportament al inculpatului denotă intenţia clară de a induce în eroare persoana vătămată.

Aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, în luna iunie 2010 apartamentul nr. x era achitat în întregime, chiar peste preţul convenit, iar pentru apartamentul nr. x fusese achitată o sumă importantă de bani (cam 1/3 din preţ). Este adevărat că de la această dată, plăţile regulate ale persoanei vătămate au încetat. Acest fapt poate să denote o incapacitate temporară de plată.

Inculpatul susţine că în acest moment a intervenit o înţelegere între el şi persoana vătămată, prin care convenea să acorde un răgaz persoanei vătămate, cu condiţia ca aceasta din urmă să achite măcar dobânzile creditului restant. Indicii de veridicitate a înţelegerii există la dosar (pasivitatea persoanei vătămate în a efectua vreun demers împotriva inculpatului, afirmaţia acesteia din cuprinsul cererii reconvenţionale formulate în faţa Judecătoriei Constanţa, etc.). Cu toate acestea, în lipsa vreunui înscris care să consfinţească convenţia părţilor, totul rămâne la nivel ipotetic şi fără fundament probator.

Chiar şi dacă înţelegerea ar fi fost reală, cu atât mai mult comportamentul ulterior al inculpatului a denotat intenţia de a induce în eroare persoana vătămată. Astfel, acesteia din urmă i s-a creat convingerea că are şanse reale să devină proprietara ambelor apartamente, imediat ce va avea mijloace financiare să-l achite şi pe cel de-al doilea (ap. nr. x). De altfel, B. s-a şi comportat ca un adevărat proprietar, achitând utilităţile şi cheltuielile de întreţinere pentru cele două apartamente, pe care le-a şi mobilat corespunzător.

Curtea a mai observat că susţinerile inculpatului, potrivit cărora, conduita persoanei vătămate i-a creat alte datorii către bancă, nu corespund adevărului.

La data de 02.05.2007, între inculpat şi I. a fost încheiat contractul de credit nr. x pentru suma de 250.000 euro.

Inculpatul a mai încheiat la data de 27.02.2008 contractul de credit nr. x cu I., pentru suma de 500.000 euro.

J. a devenit E. SA Bucureşti, prin urmare calitatea de creditor a fost preluată de noua instituţie bancară.

La data de 05.08.2008, a fost încheiat cu E. SA Bucureşti un nou contract de credit, nr. x, pentru suma de 750.000 euro. Ca urmare a acestui contract a fost instituit dreptul de ipotecă al creditorului E. SA Bucureşti asupra imobilului deţinut de inculpat în municipiul Constanţa, Staţiunea Mamaia, lotul x şi y.

S-a mai arătat că inculpatul a încercat să acrediteze ideea că a împrumutat doar suma de 750.000 euro, existând în realitate un singur contract de credit care şi-a schimbat doar părţile contractante ca urmare a desfiinţării I.

În realitate, acesta a încheiat trei contracte de credit cu instituţia bancară amintită, aflate la dosarul de fond . Mai mult, curtea a observat că, inclusiv în adresa emisă de E. se menţionează existenţa a trei contracte de credit, cu actele adiţionale aferente.

În acest sens s-a arătat că la dosar fond vol. I se află actele adiţionale la contractul de credit nr. x, încheiate în perioada 2009 - 2010. Dacă acest contract nu ar mai fi existat, fiind preluat de noul contract (nr. x), nu ar mai fi fost posibilă încheierea unor acte adiţionale la contractul vechi.

La data de 02.08.2010 a fost încheiat un contract de ipotecă pentru trei apartamente, printre care şi apartamentul nr. x, generat de contractul de credit nr. x.

La data de 18.01.2012 a fost încheiat un contract de ipotecă pentru apartamentul nr. x, generat de contractul de credit nr. x.

Revenind, curtea a observat că în perioada 11.11.2009 - 11.06.2010, a fost ridicată succesiv ipoteca instituită asupra apartamentelor din cele două imobile ale inculpatului (aspect care rezultă din extrasele de carte funciară aflate la dosarul de fond, vol. I, primul ciclu procesual) - ca urmare a achitării integrale a creditului. Este vorba desigur, de creditul de 750.000 euro contractat de la E. prin contract de credit nr. x din data de 05.08.2008 - singurul garantat la acel moment cu dreptul de ipotecă al băncii.

Drept urmare, la data de 15.06.2010 cele două apartamente nr. x şi nr. y erau libere de sarcini şi evident, puteau fi supuse unor acte de dispoziţie. Dacă în privinţa apartamentului nr. x plăţile erau parţiale (însă deloc de neglijat), apartamentul nr. x era achitat. Cu toate acestea, inculpatul nu a iniţiat niciun demers pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a acestui apartament. Ba mai mult, la data de 18.01.2012 încheie cu E. un nou contract de ipotecă asupra acestui apartament pentru ca la data de 30.08.2012 să-l vândă lui C.

Deşi a recunoscut, în mare parte, sumele primite de la persoana vătămată, inculpatul a admis că nu a iniţiat niciun demers pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. x (deşi preţul fusese plătit) pentru că nu dorea să rămână în pierdere (cu privire la apartamentul nr. x). Prin urmare, doar interesul mercantil l-a determinat să folosească aceste metode şi mijloace dolosive, pentru a-i crea persoanei vătămate impresia că va deveni în cele din urmă proprietara apartamentelor - dar la preţul convenit iniţial, mult mai mare decât cel al pieţei din anii 2011 - 2012.

Cât priveşte apartamentul nr. x, s-a apreciat că intenţia înşelătoare a inculpatului este şi mai evidentă deoarece, deşi prin antecontractul încheiat acesta avea interdicţia de a mai încheia acte cu alte persoane în legătură cu imobilul promis persoanei vătămate, în luna august 2010 A. a încheiat cu E. SA un nou contract de ipotecă pentru garantarea creditului în valoare de 250.000 de euro prin care i se impunea din nou interdicţia de a înstrăina imobilul. Prin urmare, chiar dacă ar fi achitat diferenţa de preţ din cel convenit iniţial (100.000 euro), persoana vătămată nu ar fi putut deveni proprietara acelui apartament pentru că dreptul de ipotecă al băncii era instituit pentru o sumă mult mai mare.

S-a mai apreciat că inculpatul a avut la dispoziţie două acte juridice care cuprindeau clauze rezolutorii în caz de nerespectare a obligaţiilor contractuale (neplata preţului la termenele convenite), acesta putând să uzeze de acest beneficiu şi să-şi găsească alţi cumpărători. În realitate inculpatul a dorit să profite de buna-credinţă şi ignoranţa persoanei vătămate, care nu s-a gândit niciun moment să-şi conserve drepturile (de exemplu prin notarea antecontractelor în cartea funciară ori prin instituirea unui drept de creanţă) şi a amânat la nesfârşit perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare, deşi încasase preţul unuia din apartamente şi o bună parte din preţul celuilalt. Lipsa unei evidenţe clare a plăţilor efectuate de persoana vătămată, conturile diferite în care erau virate aceste plăţi sau faptul că unele sume de bani au fost achitate direct inculpatului, pe baza unor chitanţe de mână (nerecunoscute ulterior) - denotă o intenţie frauduloasă din partea acestuia.

Un ultim argument reţinut de instanţa de apel este lipsa oricărei iniţiative a acestuia de a restitui persoanei vătămate, fie măcar şi parţial, sumele deja achitate, acesta preconstituind chiar o incapacitate de plată şi înstrăinând majoritatea bunurilor sale pentru ca o eventuală executare silită să fie sortită eşecului.

Împotriva deciziei penale nr. 363/A din data de 08.03.2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 08 aprilie 2022, data înregistrării la Registratura secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Decizia penală atacată a fost comunicată la data de 11 martie 2022 către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi către intimata parte civilă D., la data de 14 martie 2022 către inculpatul A., către partea civilă B. şi către intimatele părţi civile C. şi E. şi la data de 17 martie 2022 către partea responsabilă civilmente F.

Termenul de formulare a cererii de recurs în casaţie s-a împlinit pentru inculpatul A. la data de 14 aprilie 2022, cererea fiind formulată în termenul prev. de art. 435 din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie formulată de petent a fost comunicată la data de 21 aprilie 2022 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, la data de 27 aprilie 2022 către partea civilă B. şi partea responsabilă civilmente F. şi la data de 29 aprilie 2022 către părţile civile D., C. şi E.

În cauză au fost depuse, în termenul de 10 zile, prevăzut de dispoziţiile art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., concluzii scrise de către partea civilă B.

În cuprinsul cererii de a fost invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu referire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) din C. proc. pen., recurentul a susţinut, în esenţă că, în al treilea ciclu procesual, ambele instanţe, atât cea de fond, cât şi cea de apel, au modificat, nu doar acuzaţia, schimbând modalitatea de săvârşire a infracţiunii reţinută prin rechizitoriu, dar şi momentele la care ar fi fost săvârşită infracţiunea.

A mai susţinut că trebuia să fie judecat exclusiv pentru fapta descrisă în rechizitoriu, ca fiind săvârşită la datele de 24.08.2009 şi 02.02.2010, respectiv aşa -zisa inducere în eroare a persoanei vătămate B., cu prilejul încheierii promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare nr. 890 (din 24.08.2009) şi a antecontractului de vânzare - cumpărare nr. x (din 02.02.2010) însă, pentru a-l condamna, în mod abuziv, împotriva dispoziţiilor legale în vigoare şi pentru a nu fi obligat să constate faptul că a intervenit prescripţia răspunderii penale, ambele instanţe au schimbat, atât acuzaţia, modificând modalitatea de săvârşire a infracţiunii, cât şi datele la care ar fi indus în eroare partea vătămată.

În acest sens, a mai subliniat faptul că, în al doilea ciclu procesual, reprezentantul Ministerului Public, confirmând că inculpatul a fost trimis în judecată pentru aşa - zisa inducere în eroare a persoanei vătămate cu prilejui încheierii promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare nr. 890 (din 24.08.2009) şi a antecontractului de vânzare - cumpărare nr. x (din 02.02.2010), a solicitat instanţei să constate faptul că, la data de 02.02.2020 s-a împlinit termenul special al prescripţiei răspunderii penale.

Totodată, a mai arătat faptul că, deşi ambele instanţe, în al treilea ciclu procesual, au constatat că inculpatul A. nu se face vinovat de singura infracţiune reţinută în sarcina acestuia prin rechizitoriu, a fost condamnat, în mod nelegal, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni, în a cărei executare se află.

Mai mult, deşi fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, chiar dacă fapta ar putea fi considerată infracţiune din perspectiva C. pen., raportat la data ultimei activităţi infracţionale reţinute în sarcina sa, a susţinut că instanţele trebuiau să constate intervenirea prescripţiei răspunderii penale şi să dea eficienţă acestei instituţii penale.

În continuare, a mai învederat faptul că, deşi instanţa de apel, la momentul când a procedat la analizarea conduitei inculpatului de după momentele de referinţă din datele de 24.08.2009 şi 02.02.2010, a constatat că acesta a susţinut în mod corect şi onest faptul că, din cauza intrării în incapacitate de plată a persoanei vătămate, acesta a purtat negocieri, ajungându-se chiar la o înţelegere pentru ca aceasta din urmă să elibereze apartamentul nr. x pentru a-l putea vinde, a ignorat toate aceste argumente.

Concluzionând, a apreciat că prin cererea formulată nu tinde la reanalizarea şi reconfigurarea stării de fapt reţinute prin decizia recurată şi nici la declanşarea unei evaluări ce ar corespunde unui al treilea grad de jurisdicţie, neprevăzut de lege, recursul în casaţie vizând exclusiv aspectul că fapta reţinută în sarcina inculpatului, aşa cum a fost reţinută prin decizia instanţei de apel, nu constituie infracţiunea de înşelăciune.

În cuprinsul motivelor de recurs a mai arătat că prezenta cale extraordinară de atac vizează presupusele fapte de inducere în eroare a părţii vătămate B., fapte petrecute la data de 02.08.2012, la care a semnat un nou contract de ipotecă în care este menţionat şi apartamentul nr. x şi 30.08.2012, dată la care a semnat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică a apartamentului nr. x, fapte ce au fost adăugate în cel de-al treilea ciclu procesual.

La data de 10 mai 2022 judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 16 iunie 2022.

La data de 14 iunie 2022 a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie.

Prin încheierea din 16 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 363/A din data de 08 martie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

A trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A.

A fixat termen la data de 30 iunie 2022, ora 09:00, pentru când se vor cita părţile.

Cu încunoştinţarea telefonică a apărătorului ales al inculpatului, precum şi desemnarea de apărător din oficiu pentru acesta.

Totodată, a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 363/A din data de 08 martie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Evaluarea poartă asupra cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 din C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

În recursul în casaţie de faţă, inculpatul A. a susţinut în esenţă că fapta reţinută în sarcina inculpatului, aşa cum a fost reţinută prin decizia instanţei de apel, nu constituie infracţiunea de înşelăciune.

Totodată, inculpatul A. a susţinut că recursul în casaţie de faţă, vizează presupusele fapte de inducere în eroare a părţii vătămate B., fapte petrecute la data de 02.08.2012, la care a semnat un nou contract de ipotecă în care este menţionat şi apartamentul nr. x şi 30.08.2012, dată la care a semnat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică a apartamentului nr. x, fapte ce au fost adăugate în cel de-al treilea ciclu procesual.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că soluţia de condamnare este nelegală, întrucât, deşi ambele instanţe, în al treilea ciclu procesual, au constatat că inculpatul A. nu se face vinovat de singura infracţiune reţinută în sarcina acestuia prin rechizitoriu, a fost condamnat, în mod nelegal, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni, în a cărei executare se află.

Mai mult, deşi fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, chiar dacă fapta ar putea fi considerată infracţiune din perspectiva C. pen., raportat la data ultimei activităţi infracţionale reţinute în sarcina sa, a susţinut că instanţele trebuiau să constate intervenirea prescripţiei răspunderii penale şi să dea eficienţă acestei instituţii penale.

Înalta Curte reaminteşte că scopul recursului în casaţie este acela de a îndrepta erorile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În cauza de faţă, recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Sintagma "nu este prevăzută de legea penală", regăsită în cuprinsul dispoziţiei normei de procedură penală evocate, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe o conduită ce excede celei incriminate ori care nu a făcut de plano obiectul incriminării sau în privinţa căreia a operat dezincriminarea.

Înalta Curte constată că prin decizia recurată, a fost redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Noul C. pen. şi art. 5 din Noul C. pen., de la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.

A fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 91 şi următoarele din C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A.

S-a dispus executarea efectivă a pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Noul C. pen. şi art. 5 Noul C. pen.

Cu privire aspectele invocate de către recurent, Înalta Curte constată că în drept, fapta inculpatului A. care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată B., pe parcursul executării promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr. x din 24.08.2019 şi a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 02.02.2010, determinând-o să-i plătească suma de 144722 euro şi respectiv 50.300 euro şi 10000 RON, în schimbul transferării ulterioare a dreptului de proprietate asupra apartamentelor nr. x şi 2 - situate într-un imobil (G.) din municipiul Constanţa, Staţiunea Mamaia, Zona Butoaie, lotul x şi 8, judeţ Constanţa, fără ca la termenul convenit să încheie contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru ca persoana vătămată să devină proprietara apartamentelor, înstrăinând la data de 30.08.2012 apartamentul nr. x către o altă persoană fizică, iar cu apartamentul nr. x la data de 06.08.2010 a garantat restituirea unui credit contractat de la o unitate bancară, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosar rezultă cu certitudine că apartamentul nr. x a fost achitat integral de persoana vătămată în termenul stabilit în contract, problemele apărând când nu a mai putut achita ratele pentru apartamentul nr. x. Pe fondul acestei imposibilităţi a persoanei vătămate de a achita în continuare ratele pentru apartamentul nr. x, inculpatul a acţionat înşelător şi i-a creat falsa reprezentare că după vânzarea apartamentului 2 (care în realitate era deja achitat, putând fi efectuat transferul proprietăţii) va fi posibilă achitarea restului de preţ pentru apartamentul nr. x.

Toate aspectele menţionate conferă conduitei inculpatului atributele unui comportament interzis de norma de incriminare, acesta folosindu-se de mijloace amăgitoare pentru a-i crea persoanei vătămate impresia că-şi va executa obligaţiile asumate la încheierea celor două acte juridice.

Faţă de cele expuse mai sus, Înalta Curte reţine că, infracţiunea de înşelăciune imputată inculpatului există şi a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege - intenţie directă.

Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7) din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7) din C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Cu privire la susţinerile apărătorului inculpatului în sensul că faptele reţinute în sarcina inculpatului nu sunt prevăzute de legea penală, Înalta Curte constată ca sunt neîntemeiate, având în vedere că, în realitate, prin motivele invocate în cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat nu recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost condamnat, solicitând, practic, o reapreciere a probelor administrate în cauză, cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele de fond (prima instanţă şi instanţa de apel), ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 447 din C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalităţii hotărârii atacate.

Încadrarea juridică a faptei este operaţiunea de stabilire a corespondenţei între fapta pretins comisă şi modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reţinerea normelor generale aplicabile (privind participaţia şi cauzele de atenuare sau de agravare a răspunderii penale).

Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operaţiune care intră în atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute în art. 438 din C. proc. pen. În acest sens, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte a reţinut că schimbarea încadrării juridice a faptelor este atributul exclusiv al instanţelor de fond şi apel, instanţa care judecă recursul în casaţie nu este abilitată prin dispoziţiile noului C. proc. pen. să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei.

Mai mult decât atât, prin decizia penală pronunţată în cel de-al doilea ciclu procesual, s-a impus de către instanţă examinarea infracţiunii de înşelăciune cu privire la momentul executării contractului, astfel că se constată că acea decizie este definitivă şi nu formează obiectul prezentului recurs în casaţie.

În consecinţă, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul întrunesc condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile recurentului privesc chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond, respectiv în mod definitiv de instanţa de apel, chestiuni ce exced cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că faptele pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat A., astfel cum au fost stabilite de instanţa de fond şi confirmate de cea de apel, corespund tipicităţii obiective a infracţiunilor prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. Cât priveşte forma continuată a infracţiunii de înşelăciune se reţine că potrivit rechizitoriului, inculpatul A. a săvârşit la diferite intervale de timp (24.08.2009, 02.02.2010, 02.08.2010, 30.08.2012) şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni sau inacţiuni care realizează, fiecare în parte, conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni. Prin urmare, în mod corect s-a reţinut în sarcina acestuia infracţiunea continuată de înşelăciune - formă a unităţii legale de infracţiuni.

Înalta Curte constată că şi critica vizând intervenirea prescripţiei speciale a răspunderii penale nu poate fi primită, întrucât această a fost deja tranşată prin decizia penală nr. 1038/A/23.11.2020 şi care nu formează obiectul prezentei cauze.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 363/A din data de 08 martie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 157 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Potrivit art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat A. la plata cheltuielilor judiciare către intimata parte civilă B. în sumă de 2 000 RON, conform înscrisului doveditor depus la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 363/A din data de 08 martie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat A. la plata de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă B. în sumă de 2 000 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 iunie 2022.

GGC - ED