Drunk driving: typicity of the offense and temporal relevance of blood alcohol tests

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul plt. maj. A., reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 134/11.11.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., Tribunalul Militar Bucureşti a condamnat pe inculpatul plt. maj. A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, la data de 24.10.2019, în jurul orelor 18:30 a condus un autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii unui permis de conducere pe drumurile publice - pe str. x din mun. Bucureşti, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., a interzis inculpatului, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea respectivului drept, care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 91 din C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru un termen de supraveghere de 3 ani, calculat potrivit dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

S-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a)-e) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen. a impus inculpatului să execute următoarele obligaţii: să frecventeze 2 programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Olt sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, în legătură cu importanţa respectării normelor legale care reglementează circulaţia rutieră pe drumurile publice, respectiv reducerea consumului de alcool; să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii, la alegerea consilierului de probaţiune: Primăria Corabia, judeţul Olt sau Spitalul Orăşenesc Corabia, judeţul Olt.

A atras atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare, asupra respectării disp. art. 93 alin. (5) din C. pen. şi asupra disp. art. 96 din C. pen.

Prin decizia penală nr. 16 din 21.02.2022, Curtea Militară de Apel Bucureşti, cu majoritate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat plt. maj. A. împotriva sentinţei penale nr. 134/11.11.2021 pronunţate de Tribunalul Militar Bucureşti în dosarul nr. x/2021.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte starea de fapt şi netipicitatea faptei săvârşite a arătat că în data de 24.10.2019, în jurul orei 16:00, a condus autovehiculul personal aproximativ 200 - 250 m de la locuinţa sa situată pe Calea x până în apropierea benzinăriei x din zona Gării de Nord din Bucureşti după ce consumase doar o bere de 330 ml. Ulterior, a intrat într-un local (terasă) din apropiere unde a consumat o cantitate mai mare de băuturi alcoolice, până aproximativ în jurul orei 18:30, când a decis să meargă spre casă, nu înainte de a trece pe la maşină să-şi ia un telefon. S-a urcat în maşină şi în timp ce căuta telefonul a dat drumul la muzică, cheia maşinii aflându-se în buzunarul drept şi a aprins o ţigară, moment în care un echipaj de poliţie, văzându-l şezând pe partea şoferului, l-a legitimat, l-a testat cu aparatul alcooltest, iar ulterior l-a dus la recoltare de probe biologice, deşi a explicat care a fost scopul venirii la maşină, care nici măcar nu era pornită. În fapt, a fost legitimat şi testat cu aparatul alcooltest la aproximativ 3 ore de la momentul la care a efectuat ultimul act material de a conduce.

Astfel, raportat la fapta săvârşită, în cauză este vorba de două acţiuni de consum de băuturi alcoolice şi doar una de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Prima acţiune de consum de alcool este reprezentată de consumarea la adresa unde locuieşte a unei cantităţi mici de alcool, anume o bere de 330 ml, acţiunea care a fost urmată de conducerea autoturismului pe o distanţă de aproximativ 200 - 250 m, faptă care nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă cerute de art. 336 din C. pen., fiind în realitate o faptă care trebuie să rămână în sfera ilicitului contravenţional. A doua acţiune de consum de băuturi alcoolice, într-o cantitate suficientă pentru a se ajunge la limita minimă cerută de art. 336 din C. pen., a avut loc după deplasarea autoturismului de pe un loc de parcare pe altul, acţiune care nu a mai fost urmată de o nouă acţiune de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar simpla acţiune de a te afla în interiorul unui autoturism (fără a-l porni) nu este suficientă pentru a atrage întrunirea elementului material al infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe de altă parte, a arătat că ultimul act de conducere a avut loc la ora 16:00, iar prelevarea de mostre biologice a avut loc la ora 19:45, mult ulterior acţiunii de conducere. Astfel, prelevarea de probe biologice la distanţă temporară de 4 ore, nu este aptă de a determina întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, a arătat că pedeapsa aplicată este disproporţionată, în raport, cu fapta săvârşită şi periculozitatea infractorului, având consecinţe negative asupra statutului profesional, respectiv trecerea sa în rezervă.

În măsura în care instanţa nu-şi poate forma convingerea în sensul achitării sale, ci apreciază că fapta săvârşită constituie infracţiune şi consideră că este necesară aplicarea unei sancţiuni penale, a solicitat pronunţarea unei soluţii de renunţare la aplicarea conform art. 80 din C. pen. sau a unei soluţii de amânare a aplicării pedepsei conform art. 83 din C. pen., fiind întrunite toate condiţiile prevăzute de lege.

Raportat la argumentele invocate în susţinerea acestor critici, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în rejudecare: în principal, achitarea conform disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 din C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală; în subsidiar, în măsura în care instanţa constată că fapta săvârşită întruneşte toate condiţiile de pedepsibilitate, pronunţarea uneia din următoarele soluţii: renunţarea la aplicarea pedepsei, conform art. 396 alin. (3) din C. proc. pen. sau amânarea aplicării pedepsei, conform art. 396 alin. (4) din C. proc. pen.

Examinând sentinţa penală atacată prin prisma criticilor formulate de apelant, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., cu majoritate, curtea de apel a apreciat ca fiind neîntemeiate aceste critici, apelul declarat urmând a fost respins, pentru considerentele următoare:

Judecarea cauzei în primă instanţă s-a făcut cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 371 şi urm. din C. proc. pen., probatoriul administrat în cauză fiind judicios evaluat de către tribunalul militar, Curtea însăşi a concluzionat, în examenul propriu realizat asupra cauzei, că mijloacele de probă administrate au un grad de certitudine apt să formeze convingerea instanţei, dincolo de orice dubiu rezonabil, că la data de 24.10.2019, în jurul orelor 18:30, inculpatul plt.maj. A. a condus un autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii unui permis de conducere pe drumurile publice - pe str. x şi pe str. x de Nord din mun. Bucureşti, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (3,77 g‰ alcool pur în sânge la prima probă biologică de sânge recoltată în data de 24.10.2019, ora 19:45 şi 2,34 g ‰ alcool pur în sânge la cea de-a doua probă biologică de sânge recoltată în data de 24.10.2019, ora 20:45), această faptă întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Inculpatul nu a oferit argumente serioase care să infirme această situaţie de fapt, menţiunile organelor de poliţie înserate în procesul-verbal încheiat la data de 24.10.2019, ora 20:00 având forţa credibilităţii rezonabile în condiţiile în care se corelează cu depoziţiile martorilor B. şi C., cu buletinul de analiză toxicologică nr. x din 30.10.2019 emis de I.N.M.L. "Mina Minovici" şi cu înscrisurile administrate în cauză.

Astfel, chiar în momentul anterior apropierii echipajului de poliţie, format din a.SA D. şi a.SA E., ambii din cadrul DGPMB - Brigada Rutieră, martorul C. apelase CUAU 112 pentru a sesiza faptul că şoferul autoturismului x de culoare gri cu nr. de înmatriculare x, identificat ca fiind inculpatul plt.maj. A., se află la o florărie din apropiere, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. A arătat că, în data de 24.10.2019, în jurul orelor 18:30, aflându-se la locul de muncă - magazinul F. situat pe Calea x, a observat autoturismul x care s-a oprit pe calea de rulare a tramvaiului, iar şoferul a coborât de la volanul autoturismului şi a început să se certe cu un alt participant la trafic. Se afla la 5 - 6 metri de acesta şi a observat că avea un mers dezorientat, reuşind cu greu să-şi menţină echilibrul. Apoi şoferul s-a urcat din nou la volanul autoturismului şi a condus aproximativ 10-15 metri, după care a oprit şi a purtat o discuţie cu vânzătoarea de o florărie.

De asemenea, martorul B. a declarat că în data de 24.10.2019, în jurul orelor 18:20, în timp ce se afla la gura de metrou Gara de Nord (lângă benzinărie), a observat un autoturismul x de culoare gri cu nr. de înmatriculare x care a oprit pe calea de rulare a troleibuzului şi a rămas oprit aproximativ 2 minute, până când şoferul unei autoutilitare care împărţea ajutoare i-a atras atenţia că a oprit neregulamentar, solicitându-i să se pună în mişcare. Maşina de culoare gri a plecat de pe loc şi a făcut dreapta pe prima stradă, până în benzinăria x, unde a oprit, după care la scurt timp a venit un echipaj de poliţie.

Instanţa de apel a reţinut că este adevărat că inculpatul nu a dat detalii cu privire la cele întâmplate echipajului de poliţie care a întocmit procesul-verbal, pe care a refuzat să-l semneze, dar nici nu a prezentat versiunea indicată în declaraţiile de inculpat şi în cererea de apel.

Pe de altă parte, s-a reţinut că inculpatul nu a oferit nicio explicaţie plauzibilă referitoare la faptul că nu-şi mai menţine declaraţia dată în calitate de suspect, în care a arătat că în data de 24.10.2019, în jurul 17,00, s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală marca x cu nr. de înmatriculare x la un restaurant situat în apropierea reşedinţei sale situată pe Calea x din Bucureşti, unde a consumat o bere de 500 ml., după ce anterior, cu câteva ore, consumase la domiciliu băuturi alcoolice, respectiv 5 beri de 500 ml., 3 - 4 pahare de vin roşu de 200 ml. şi 2 pahare de palincă, aprox. 100 ml. În aceeaşi zi, în jurul orei 19:00, a plecat de la restaurant către locuinţa sa conducând autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, a parcat în apropierea imobilului, în zona unei treceri de pietoni, iar după câteva minute în dreptul maşinii sale s-a prezentat un lucrător de poliţie care i-a solicitat să iasă din maşină şi să sufle în aparatul alcooltest. A acceptat acest lucru şi i-a spus că a consumat băuturi alcoolice, însă nu mai avea nicio intenţie de a pleca de la faţa locului cu autoturismul.

Trecând peste această conduită procesuală discutabilă, Curtea a constatat că periculozitatea faptei inculpatului este una ridicată, nivelul de alcoolemie fiind unul deosebit de mare.

Având în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, rezultatul produs, conduita inculpatului pe parcursul procesului, instanţa de apel a considerat că nu se impune reformarea sentinţei sub aspectul cuantumului pedepsei principale şi a celei complementare aplicate pentru această infracţiune, nici referitor la modalitatea de executare a pedepsei principale, cu privire la infracţiunea prev. de art. 336 din C. pen., infracţiune de pericol, neavând nicio relevanţă distanţa pe care inculpatul a condus pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, nici valoarea traficului pietonal şi rutier, nici faptul că nu s-a produs niciun accident rutier.

Curtea a constatat că pedeapsa complementară reprezintă una dintre cele trei categorii de pedepse reglementate de C. pen., iar pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi reprezintă una dintre cele trei categorii de pedepse complementare. În fine, dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă este unul dintre drepturile menţionate la art. 66 din C. pen. (la lit. i), a) căror exercitare poate fi interzisă pe o perioadă de la unu la 5 ani, independent de măsura tehnico-administrativă a anulării permisului de conducere dispusă de poliţistul rutier, conform disp. art. 97 alin. (1) lit. c) şi alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002.

În acest context, s-a reţinut că, cuantumul pedepsei principale şi al celei complementare satisface cerinţele unei juste individualizări, conform criteriilor prevăzute de art. 74 din C. pen. chiar dacă inculpatul este persoană integrată în societate, care nu s-a mai confruntat cu rigorile legii penale, o pedeapsă mai redusă şi forma de individualizare constând în renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei nu sunt în măsură să activeze funcţiile de reeducare, prevenţie şi exemplaritate ale sancţiunii penale, elementele în circumstanţiere aduse în discuţie de apărare fiind valorificate în procesul de individualizare a pedepsei.

Aşadar, Curtea a constatat că tribunalul militar a apreciat în mod temeinic că pentru atenţionarea şi responsabilizarea inculpatului, în scopul evitării săvârşirii altor fapte ilicite, se impune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, în cond. art. 91 - 93 din C. pen., precum şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

Ca atare, pentru toate aceste considerente, cu majoritate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat şi a fost obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva deciziei penale nr. 16/2022 din data de 21 februarie 2022 a Curţii Militare de Apel Bucureşti a declarat, în termen legal, recurs în casaţie inculpatul A.

Decizia penală nr. 16 din 21.02.2022 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti a fost comunicată la data de 03.03.2022 inculpatului plt. maj. A.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul plt. maj. A. la data de 28.03.2022.

La data de 21.04.2022 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul plt. maj. A.

Cererea de recurs în casaţie este depusă în termenul prev. de art. 435 din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată la data de 01.04.2022 Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 2 iunie 2022.

La data de 30.05.2022 a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie.

În motivare, s-a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7) din C. proc. pen.

În acest sens, a menţionat că acţiunea de consum de băuturi alcoolice nu a mai fost urmată şi de acţiunea de conducere a autoturismului, motiv pentru care nu erau întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice prevăzută de art. 336 din C. pen., fiind astfel incident în cauză art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. pen. - fapta nefiind prevăzută de legea penală.

În esenţă, în motivare a arătat că situaţia de fapt reală nu este cea reţinută în rechizitoriu şi de către instanţe, menţionând, totodată că a recunoscut fapta aşa cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanţei ca urmare a unei erori de comunicare şi a emoţiilor care l-au copleşit în momentul în care a dat acea declaraţie de suspect. A arătat că nu a fost asistat de apărător la momentul luării declaraţiei.

A apreciat că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate a infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice prevăzută de art. 336 din C. pen., deoarece acţiunea de consum de băuturi alcoolice nu a mai fost urmată şi de acţiunea de conducere a autoturismului, fiind astfel incident în cauză art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală.

A arătat că, tipicitatea obiectivă a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, este dată tocmai de succesiunea imediată a celor două acţiuni. Prin urmare, conducerea unui autovehicul fără ca anterior conducătorul să fi ingerat o cantitate de alcool suficientă pentru a determina o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, nu constituie infracţiune. La fel, cum este cazul în speţa de faţă, consumarea unei cantităţi de alcool care să determine o alcoolemie peste limita cerută de textul de lege, fără ca aceasta să fie urmată şi de acţiunea de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Cu privire la acţiunea de conducere, a apreciat că este relevantă luarea în considerare a Deciziei ICCJ nr. 6/2019, potrivit căreia "Acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzut. de art. 336 din C. pen., nu presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie". Astfel, potrivit acestei decizii, pentru existenţa infracţiunii, ar fi suficientă pornirea autoturismului fără a-l pune în deplasare, iar conform declaraţiilor inculpatului, acesta nu a pornit autoturismul, ci s-a aflat în el pentru a-şi lua telefonul, cheia autoturismului aflându-se în buzunarul drept al articolelor vestimentare, aspect adus şi la cunoştinţa agentului constatator.

Prin urmare, potrivit acestei decizii a ICCJ, simpla acţiune de a te afla în interiorul unui autoturism (fără a-l porni) nu este suficientă pentru a atrage întrunirea elementului material al infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Totodată, a menţionat că incidentă în cauză este şi decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014 potrivit căreia "Sintagma la momentul prelevării mostrelor biologice din cuprinsul art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională". Raţiunea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a fost acea că, reţinerea alcoolemiei la momentul prelevării probelor biologice este de natură a schimba momentul consumării infracţiunii, în sensul că infracţiunea urmează a se considera consumată la un moment ulterior consumării infracţiunii, anume la momentul prelevării probelor biologice, nu la momentul executării actului de conducere, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor.

Mai mult decât atât, prin Decizie nr. 3/2014 a ICCJ (reţinută şi de instanţa de fond în considerente), referitor la momentul prelevării probelor biologice se statuează că "În noua reglementare legiuitorul a optat să dea relevanţă penală valorii alcoolemiei la momentul prelevării primei mostre biologice, moment situat în timp imediat, consecutiv acţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul". Or, în speţă ultimul act de conducere a avut loc la ora 16:00, iar prelevarea de mostre biologice a avut loc la ora 19:45, ulterior acţiunii de conducere. Astfel, prelevarea de probe biologice la distanţă temporară de 4 ore, nu este aptă de a determina întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Raportat la fapta săvârşită de inculpat, conform declaraţiilor date de acesta, se poate observa că, în cauză, este vorba de două acţiuni de consum de băuturi alcoolice şi doar una de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Astfel, prima acţiune de consum de alcool este reprezentată de consumarea la adresa unde inculpatul locuieşte a unei cantităţi mici de alcool, anume o bere de 330 ml, acţiunea care a fost urmată de conducerea autoturismului pe o distanţă de aproximativ 200 - 250 m.

A doua acţiune de consum de băuturi alcoolice, a avut loc după deplasarea autoturismului de pe un loc de parcare pe altul, acţiune care nu a mai fost urmată de o nouă acţiune de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Totodată, a apreciat că ingerarea unei cantităţii de 330 ml bere nu este suficientă pentru a determina o alcoolemie peste limita minimă prevăzută de art. 336 din C. pen.

Astfel, având în vedere că a doua acţiune de consum de alcool nu a mai fost urmată de o nouă acţiune de conducere, a apreciat că fapta săvârşită de inculpat nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă cerute de art. 336 din C. pen., fiind în realitate, o faptă care trebuie să rămână în sfera ilicitului contravenţional.

Prin urmare, având în vedere că fapta săvârşită, sub aspectul elementului material nu corespunde modelului abstract cerut de norma de incriminare, respectiv art. 336 alin. (1) din C. pen., nefiind întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă a infracţiunii, a apreciat că fapta săvârşită de inculpat nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului.

Or, Curtea Militară de Apel Bucureşti, în mod greşit, a reţinut că, inculpatul a recunoscut fapta săvârşită, deşi a adus argumente ce au scos în evidenţă netipicitatea faptei săvârşite. Totodată, din analiza deciziei recurate rezultă că soluţia dispusă de curte are la bază declaraţia dată de inculpat în faza urmăririi penale, precum şi considerentele tribunalului potrivit cărora inculpatul urma să plece cu maşina, practic pe o prezumţie de vinovăţie.

Prin încheierea din 02 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul plt.maj. A. împotriva deciziei penale nr. 16/2022 din data de 21 februarie 2022 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, a trimis cauza la Completul 9 în vederea judecării cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul plt.maj. A. şi a acordat termen la data de 30.06.2022 ora 09:00, cu citarea părţilor şi încunoştinţarea telefonică a apărătorului ales al inculpatului, reţinând că aspectele invocate în cererea de recurs în casaţie vizează elementele de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea ce pot fi valorificate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul plt.maj. A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Evaluarea poartă asupra cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) din C. proc. pen. "Inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 din C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

În recursul în casaţie de faţă, inculpatul plt.maj. A., prin apărător, invocând cazul de casare de art. 438 alin. (1) pct. 7) din C. proc. pen., a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, deoarece întregul probatoriu administrat în cursul procesului penal nu a condus la ideea că ar fi săvârşit vreo infracţiune, fiind în realitate, o faptă care trebuie să rămână în sfera ilicitului contravenţional.

Totodată, inculpatul susţine că instanţa de apel a nesocotit Decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, care a statuat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională.

Înalta Curte reaminteşte că, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează, atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

Prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională.

În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut că, la 1 februarie 2014, prin art. 121 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012, a fost abrogat art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în M. Of. nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care la alin. (1) prevedea următoarele: "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani".

Art. 336 alin. (1) din C. pen. nu a preluat identic textul art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, ci a modificat condiţiile de incriminare în ceea ce priveşte momentul la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii.

Dacă din reglementarea anterioară se desprindea cerinţa ca îmbibaţia alcoolică în sânge, peste limita prevăzută de lege, să existe la momentul conducerii autovehiculului sau tramvaiului, noua reglementare prevede condiţia ca autorul faptei să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul prelevării mostrelor biologice.

Aşa cum rezultă din expunerea de motive a noului C. pen., prin modificarea conţinutului infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, legiuitorul a urmărit eliminarea posibilităţii unei estimări retroactive a alcoolemiei, în scopul evitării inconvenientelor create de această estimare.

Soluţia legislativă prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 impunea calculul retroactiv al alcoolemiei, care consta în determinarea îmbibaţiei de alcool existente la momentul conducerii autovehiculului şi necesita recoltarea a două probe de sânge pentru stabilirea fazei intoxicaţiei etilice (absorbţie sau eliminare) şi a ratei de eliminare individuală, în perspectiva solicitării expertizei de estimare retroactivă a alcoolemiei (parag. 19 - 22).

Prin decizia mai sus citată, Curtea Constituţională a statuat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională, întrucât aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 7 parag. 1 referitor la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

S-a reţinut că sintagma menţionată lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale.

Destinatarii normei penale de incriminare trebuie să aibă o reprezentare clară a elementelor constitutive, de natură obiectivă şi subiectivă, ale infracţiunii, astfel încât să poată să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia.

Modificarea incriminării a fost dublată de introducerea unei prevederi procedurale cu privire la intervalul de timp în care trebuie efectuată recoltarea probelor biologice, dispoziţiile art. 190 alin. (8) din C. proc. pen. stabilind că "În cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziţia organelor de constatare şi cu consimţământul celui supus examinării, de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituţie medicală, în condiţiile stabilite de legile speciale".

Apărătorul inculpatului a mai susţinut că fapta inculpatului este în realitate, o faptă care trebuie să rămână în sfera ilicitului contravenţional, însă în parag. 26 al deciziei, Curtea Constituţională a identificat, într-o manieră lipsită de orice echivoc, momentul «săvârşirii infracţiunii» ca fiind «cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului», ea a furnizat, astfel, atât autorităţilor cu competenţe în procesul de legiferare, cât şi instanţelor judecătoreşti toate elementele necesare pentru cunoaşterea efectelor ce trebuie atribuite deciziei sale.

Susţinerile inculpatului potrivit cu care pentru a se pronunţa o soluţie de condamnare ar fi fost nevoie de stabilirea unei valori a alcoolemiei inculpatului la momentul conducerii pe drumurile publice echivalează cu obligativitatea administrării probatoriului.

Astfel, administrarea de probe pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului este obligaţia instanţei expres prevăzută de art. 349 din C. proc. pen., condamnarea urmând a fi pronunţată dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, la data de 24.10.2019, în jurul orelor 18:30, inculpatul plt.maj. A. a condus un autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii unui permis de conducere pe drumurile publice - pe str. x şi pe str. x de Nord din mun. Bucureşti, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (3,77 g‰ alcool pur în sânge la prima probă biologică de sânge recoltată în data de 24.10.2019, ora 19:45 şi 2,34 g ‰ alcool pur în sânge la cea de-a doua probă biologică de sânge recoltată în data de 24.10.2019, ora 20:45), această faptă întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Inculpatul nu a oferit argumente serioase care să infirme această situaţie de fapt, menţiunile organelor de poliţie înserate în procesul-verbal încheiat la data de 24.10.2019, ora 20:00 având forţa credibilităţii rezonabile în condiţiile în care se corelează cu depoziţiile martorilor B. şi C., cu buletinul de analiză toxicologică nr. x din 30.10.2019 emis de I.N.M.L. "Mina Minovici" şi cu înscrisurile administrate în cauză.

Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, relevantă este Decizia nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 392 din 28 mai 2014, prin care s-a statuat că "În aplicarea art. 336 alin. (1) din C. pen., în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală este cel dat de prima prelevare."

Aprecierile inculpatului referitoare la ora recoltării probelor de sânge, la declaraţiile făcute la urmărirea penală, la fond şi în apel, sunt critici ce nu pot fi analizate de Înalta Curte, deoarece excede căii extraordinare a recursului în casaţie.

Prin urmare, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, neputând în această cale de atac să se procedeze la o reevaluare a materialului probator.

Aşa fiind, fapta inculpatului plt.maj. A. constând în aceea că că la data de 24.10.2019, în jurul orelor 18:30, inculpatul plt.maj. A. a condus un autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii unui permis de conducere pe drumurile publice - pe str. x şi pe str. x de Nord din mun. Bucureşti, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (3,77 g‰ alcool pur în sânge la prima probă biologică de sânge recoltată în data de 24.10.2019, ora 19:45 şi 2,34 g ‰ alcool pur în sânge la cea de-a doua probă biologică de sânge recoltată în data de 24.10.2019, ora 20:45), această faptă întrunind condiţiile de tipicitate obiective ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatului plt.maj. A. împotriva deciziei penale nr. 16/2022 din data de 21 februarie 2022 a Curţii Militare de Apel Bucureşti.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul plt.maj. A. împotriva deciziei penale nr. 16/2022 din data de 21 februarie 2022 a Curţii Militare de Apel Bucureşti.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 iunie 2022.

GGC - ED