Scope of cassation review: limits on re-evaluating factual evidence for illegal deprivation of liberty and qualified robbery convictions

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpaţii A. şi B., reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 525/15.11.2021 a Judecătoriei Roman, pronunţată în dosarul penal nr. x/2021 pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 41 alin. (1) din C. pen., asupra persoanei vătămate C. a fost condamnat inculpat A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

Potrivit art. 67 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) pe o durată de 2 (doi) ani.

În temeiul art. 404 alin. (5) din C. proc. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) din C. pen., constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme).

Pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 41 alin. (1) din C. pen., asupra persoanei vătămate C. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

Potrivit art. 67 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) pe o durată de 2 (doi) ani.

În temeiul art. 404 alin. (5) din C. proc. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) din C. pen., constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. proc. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme).

S-a constatat că cele două infracţiuni sunt concurente sub forma concursului real, potrivit art. 38 alin. (1) din C. pen.

În condiţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite pentru cele două infracţiuni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 96 alin. (4) din C. pen. s-a revocat măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni închisoare aplicate prin contopire prin sentinţa penală nr. 134/P din 7 noiembrie 2019 a Tribunalului Neamţ, definitivă prin necontestare (dosar nr. x/2019).

În condiţiile art. 96 alin. (4), (5) din C. pen., cu referire la art. 43 alin. (2) din C. pen., s-a dispus ca pedeapsa rezultantă aplicată pentru infracţiunile curente să fie executată alături, prin cumul aritmetic, de pedeapsa în privinţa căreia a fost revocată măsura suspendării executării sub supraveghere, urmând ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani şi 5 (cinci) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 5 (cinci) ani şi 5 (cinci) luni închisoare, stabilită potrivit celor ce preced, pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., cu referire la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 5 (cinci) ani şi 5 (cinci) luni închisoare, stabilită potrivit celor ce preced, pedeapsa accesorie rezultantă prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, luată faţă de acesta prin încheierea nr. 5 din 15 februarie 2021 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Roman, definitivă prin necontestare (dosar nr. x/2021, mandat de arestare preventivă nr. x din 15 februarie 2021), confirmată prin încheierea nr. 12 din 12 mai 2021 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Roman, definitivă prin încheierea nr. 30/CDL din 17 mai 2021 a judecătorilor de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Neamţ.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a scăzut din pedeapsa închisorii durata reţinerii inculpatului de către organele de cercetare penală din cadrul Postului de Poliţie al com. Cordun, jud. Neamţ, timp de 24 de ore începând cu data de 11 februarie 2021 ora 13:30 şi durata arestării preventive de la data de 25 martie 2021 la zi, perioade considerate deja executate.

S-au anulat formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 134/P din 7 noiembrie 2019 a Tribunalului Neamţ, definitivă prin necontestare (dosar nr. x/2019), dispunându-se emiterea unor noi forme de executare potrivit prezentei hotărâri.

Pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen., asupra persoanei vătămate C. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

Potrivit art. 67 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) pe o durată de 2 (doi) ani.

În temeiul art. 404 alin. (5) din C. proc. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) din C. pen., constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme).

Pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a), art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen., asupra persoanei vătămate C. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

Potrivit art. 67 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) pe o durată de 2 (doi) ani.

În temeiul art. 404 alin. (5) din C. proc. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) din C. pen., constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme).

Pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen., în dauna persoanei vătămate C. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

Potrivit art. 234 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) pe o durată de 2 (doi) ani.

În temeiul art. 404 alin. (5) din C. proc. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) din C. pen., constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme).

S-a constatat că cele trei infracţiuni sunt concurente sub forma concursului real, potrivit art. 38 alin. (1) din C. pen.

În condiţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite pentru cele trei infracţiuni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani şi 2 (două) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 6 (şase) ani şi 2 (două) luni închisoare, stabilită potrivit celor ce preced, pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., cu referire la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 6 (şase) ani şi 2 (două) luni închisoare, stabilită potrivit celor ce preced, pedeapsa accesorie rezultantă prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, luată faţă de acesta prin încheierea nr. 5 din 15 februarie 2021 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Roman, definitivă prin necontestare (dosar nr. x/2021, mandat de arestare preventivă nr. x din 15 februarie 2021), confirmată prin încheierea nr. 10 din 8 mai 2021 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Roman, definitivă prin încheierea nr. 30/CDL din 17 mai 2021 a judecătorilor de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Neamţ.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a scăzut din pedeapsa închisorii durata reţinerii inculpatului de către organele de cercetare penală din cadrul Postului de Poliţie al com. Cordun, jud. Neamţ, timp de 24 de ore începând cu data de 11 februarie 2021 ora 13:00 şi durata arestării preventive de la data de 25 martie 2021 la zi, perioade considerate deja executate.

În condiţiile art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. s-a constatat că prejudiciul material produs prin infracţiunea de tâlhărie calificată a fost acoperit integral, în natură, prin recuperarea bunului sustras (geacă de fâş de culoare neagră).

S-a admis cererea formulată de persoana vătămată C. constituită parte civilă şi, în temeiul art. 391 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 din C. proc. pen., cu aplicarea art. 1357 şi următoarele din C. civ. au fost obligaţi în solidar inculpaţii A. şi B. să-i plătească acesteia despăgubiri civile în sumă de 5.000 RON, reprezentând daune morale.

S-a admis cererea formulată de unitatea sanitară furnizoare de servicii medicale Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ şi, în temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 din C. proc. pen., cu aplicarea art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată, şi art. 1357 şi următoarele din C. civ., au fost obligaţi în solidar inculpaţii A. şi B. să îi plătească acesteia despăgubiri civile în sumă de 416,36 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul persoanei vătămate C.

S-a admis, în parte, cererea formulată de unitatea sanitară furnizoare de servicii medicale Spitalul Municipal de Urgenţă Roman şi, în temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 din C. proc. pen., cu aplicarea art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată, şi art. 1357 şi următoarele din C. civ., au fost obligaţi în solidar inculpaţii A. şi B. să îi plătească acesteia despăgubiri civile în sumă de 2.425 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de internarea persoanei vătămate C.

S-a constatat imposibilitatea confiscării în natură a bunului folosit de inculpaţi la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe (bară metalică). S-a constatat inaplicabile prevederile art. 112 alin. (5) din C. pen. referitoare la confiscarea echivalentului bănesc al bunului a cărui confiscare în natură nu a fost posibilă.

Prin decizia penală nr. 149 din data de 24 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. respingerea, ca nefondate, a apelurilor formulate de apelanţii - inculpaţi B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 525 din data de 15.11.2021, pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2021.

În conformitate cu prevederile art. 424 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dedus în continuare din pedepsele aplicate inculpaţilor B. şi A. arestarea preventivă de la 15.11.2021 la zi.

Prin încheierea din 10 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 149 din data de 24 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 21.06.2022, reţinând că aspectele invocate în cererea de recurs în casaţie pot fi valorificate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpaţii B. şi A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispoziţiile menţionate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport de consideraţiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi de tâlhărie calificată, astfel cum sunt incriminate de art. 205 alin. (1) din C. pen., respectiv art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) din C. pen.

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen., constă în aceea că, în seara zilei de 25.01.2021, inculpaţii B. şi A. au împiedicat-o pe persoana vătămată C. să părăsească locuinţa acestuia din urmă, reţinând-o în imobil împotriva voinţei sale, prin exercitarea de acte de constrângere fizică şi morală.

De asemenea, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) din C. pen., constă în aceea că inculpatul B. a deposedat-o pe timp de noapte, prin acte de constrângere morală (victima având temerea că ar putea fi lovită din nou cu pumnii), pe persoana vătămată C. de geaca cu care aceasta era îmbrăcată.

Înalta Curte analizează incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurenţi exclusiv în limitele în care calea de atac a fost admisă în principiu, reamintind că statuarea asupra chestiunilor care implică reevaluarea materialului probator nu poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

De asemenea, examinează exclusiv chestiunile privitoare la lipsa prevederii în legea penală a faptei pentru care au fost condamnaţi recurenţii, precum şi tipicitatea obiectivă a acestora. Prin raportare la aceste exigenţe legale, Înalta Curte reţine că recurenţii inculpaţi B. şi A. au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen.

În cauză, în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de lipsire de libertate corespund faptelor reţinute în concret în sarcina inculpaţilor. Astfel, elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor este reprezentat de acţiunea de lipsire de libertate a persoanei vătămate C. prin împiedicare acesteia de a părăsi locuinţa inculpatului A., aşa cum este aceasta definită de art. 205 alin. (1) din C. pen.

În contextul celor expuse mai sus, criticile recurenţilor vizând neîntrunirea elementele constitutive ale infracţiunii deoarece din probele administrate rezultă că persoana vătămată s-a deplasat de bună voie la locuinţa inculpaţilor şi nu a fost constrânsă să rămână sau împiedicată să plece, ci doar i-au propus să mai rămână pentru a consuma alcool în continuare, propunere cu care persoana vătămată a fost de acord, sunt neîntemeiate şi tind la reinterpretarea probelor, aspect nepermis dată fiind natura juridică a recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept. Aceleaşi concluzii, de reinterpretare a probelor, se desprind şi din criticile inculpatului B. referitoare la activitatea acestuia în timpul în care au ieşit să fumeze, care s-ar fi rezumat, potrivit declaraţiei persoanei vătămate, la a fuma o ţigară, ocazie cu care persoana vătămată nu a încercat şi nici nu şi-a arătat dorinţa de a pleca, acţiune în care să fie împiedicat de inculpat.

Înalta Curte mai reţine că inculpatul B. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi, în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de tâlhărie calificată corespund faptelor reţinute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, elementul material al infracţiunii este reprezentat de acţiunea de deposedare a persoanei vătămate C., pe timpul nopţii, de geaca cu care aceasta era îmbrăcată prin acte de constrângere morală, ce au constat în temerea victimei că ar putea fi lovită din nou cu pumnii, în condiţiile în care anterior asupra sa fuseseră exercitate acţiuni de lovire şi alte violenţe.

Critica inculpatului B., în sensul că nu a exercitat niciun act de violenţă fizică sau psihică asupra persoanei vătămate, iar aceasta s-a dezbrăcat singură de geacă, pe care i-a înmânat-o, aspect care în opinia acestuia rezultă din chiar declaraţia persoanei vătămate, care a afirmat că "B. mi-a reproşat că nu i-am adus nimic din Belgia, solicitându-mi să-i dau geaca, eu nu am fost de acord, dar la insistenţele sale m-am dezbrăcat singur şi i-am înmânat-o", nu pot fi primite de instanţă ca vizând acele situaţii în care se analizează nerealizarea corespondenţei depline între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune. În realitate aceste critici ale recurentului tind la o reinterpretare a probelor administrate în cauză, aspect ce nu este permis pe calea recursului în casaţie raportat la natura acestei căi extraordinare de atac, respectiv aceea de a verifica legalitatea unei hotărâri definitive.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurenţii inculpaţi B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 149 din data de 24 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Totodată, faţă de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga fiecare recurent inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B. şi A., în sumă de câte 627 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpaţii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 149 din data de 24 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B. şi A., în sumă de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2022.

GGC - ED