Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 278/2022 AI generated

Mandatory arrest vs. house arrest for surrender under European Arrest Warrant execution impediment

Case Number Decizia nr. 278/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the requested person’s appeal, confirming the lower court's order to revoke the domestic arrest measure and impose standard detention for 30 days to facilitate surrender. The dispute concerned a "contestation of execution" filed by the delegated judge against the Court of Appeal’s sentencing decision, which had approved the execution of a European Arrest Warrant (EAW) but erroneously maintained the requested person in domestic arrest instead of standard custody, thereby creating an impediment to physical surrender to the issuing state. Relying on Article 104(11) and (13) of Law No. 302/2004 and Article 598(1)(c) of the Code of Criminal Procedure, the court held that the lack of a standard arrest mandate constitutes a reversible impediment to execution; it determined that the obligation to arrest in view of surrender is mandatory when an EAW is executed, and that this enforcement measure does not modify the final character of the surrender judgment despite the requested person’s consent to surrender, thus upholding the correction of the procedural defect.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 alin. (1) din C. proc. pen, art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, art. 113 din Legea nr. 302/2004, art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004; Mandatory arrest vs. house arrest for surrender under European Arrest Warrant execution impediment: În temeiul art. 242 alin. (1) din C. proc. pen., a fost revocată măsura arestului la domiciliu luată faţă de persoana solicitată A., prin încheierea din 18 martie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2022, şi menţinută, în vederea predării, prin sentinţa penală nr. 35 din 29 martie 2022 a Curţii de Apel Iaşi.

Keywords

AI generated
arrest warrant physical custody execution of sentences european Enforcement Order defect of consent code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 242 alin. (1) din C. proc. pen
În temeiul art. 242 alin. (1) din C. proc. pen., a fost revocată măsura arestului la domiciliu luată faţă de persoana solicitată A., prin încheierea din 18 martie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr.
art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004
În temeiul art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare.
art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004
În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele persoanei solicitate A.
art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004
(1) raportat la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio la data de 20.01.2022, în dosarul cu nr.
art. 113 din Legea nr. 302/2004
(13), precum şi la art. 113 din Legea nr.
art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
Pentru a pronunţa această soluţie, făcând referire la dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, conform cărora "(1) În toate cazurile instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, cu respectarea termenelor prevăzute la art.
art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
În scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.", şi la prevederile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cărora "(2) Hotărârea prevăzută la art.
art. 597 alin. (7) din C. proc. pen
x/2022, prin care a fost admisă contestaţia la executare, Înalta Curte constată că sunt aplicabile prevederile art. 597 alin.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 38/FCJI din 04 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, în baza art. 104 alin. (11) şi alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., a fost admisă contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Iaşi, s-a constatat intervenit un impediment la executarea sentinţei penale nr. 35 din 29 martie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2022, prin care s-a dispus admiterea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio pentru executarea mandatului european emis la data de 20 ianuarie 2022 în dosarul de referinţă x/2021 SIEP pe numele persoanei solicitate A., precum şi predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară emitentă şi, pe cale de consecinţă:

În temeiul art. 242 alin. (1) din C. proc. pen., a fost revocată măsura arestului la domiciliu luată faţă de persoana solicitată A., prin încheierea din 18 martie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2022, şi menţinută, în vederea predării, prin sentinţa penală nr. 35 din 29 martie 2022 a Curţii de Apel Iaşi.

În temeiul art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele persoanei solicitate A.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Iaşi a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 35/FCJI din 29 martie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio la data de 20.01.2022, în dosarul cu nr. x/2021 SIEP, fundamentat pe decizia nr. 2/2017 din 07.11.2017 a Curţii cu Juraţi din Busto Arsizio, confirmată prin sentinţa Curţii de Apel cu Juraţi din Milano, Secţiunea I cu nr. 26/2019 pronunţată la data de 12.06.2019, menţinută prin sentinţa nr. 32824/2019 a Curţii Supreme de Casaţie din data de 11.11.2021 pentru executarea mandatului european de arestare emis la de 20.01.2022, în dosarul cu numărul de referinţă x/2021 SIEP pe numele persoanei solicitate A., în vederea executării unui rest de pedeapsă de 7 ani, 11 luni şi 21 zile închisoare.

S-a constatat că persoana solicitată A. a consimţit la predare şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară emitentă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio, în baza mandatului european de arestare emis la data de 20.01.2022, cu respectarea beneficiului regulii specialităţii.

În temeiul art. 104 alin. (10) şi alin. (13) din Legea nr. 302/2004, a fost menţinută măsura arestului la domiciliu a persoanei solicitate, pentru o durată de 30 de zile, începând de la data de 29.03.2022 şi până la data de 27.04.2022, inclusiv, în vederea predării. S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată la domiciliu începând cu data de 17.03.2022 la zi.

Împotriva sentinţei penale nr. 35/FCJI din data de 29 martie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a formulat contestaţie la executare judecătorul delegat de la Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în esenţă, pentru următoarele motive:

În cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, la termenul din 18 martie 2022, instanţa a luat faţă de persoana solicitată A. măsura arestului la imobilul din judeţul Iaşi, pe o durată de 30 de zile.

S-a apreciat de către judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Iaşi că ar putea exista o împiedicare la executarea dispoziţiei de predare a persoanei solicitate, ca urmare a menţinerii măsurii arestului la domiciliu faţă de aceasta la momentul dispunerii, cu titlu definitiv, asupra solicitării de executare a mandatului european, întrucât, din analiza coroborată a dispoziţiilor legale din materia Legii nr. 302/2004 rezultă că predarea nu se poate dispune decât în condiţiile arestării persoanei solicitate.

S-a făcut referire la dispoziţiile art. 104 alin. (11) teza finală şi alin. (13), precum şi la art. 113 din Legea nr. 302/2004, republicată, şi s-a susţinut că, din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii rezultă că, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, instanţa competentă dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării ei către statul emitent, măsură ce se verifică periodic până la predarea efectivă şi a cărei durată totală (care cuprinde durata arestului, atât în procedura de executare a mandatului european de arestare anterioară pronunţării hotărârii definitive de predare, cât şi în procedura ce urmează după momentul rămânerii definitive a hotărârii de predare şi până la predarea efectivă) nu poate depăşi 180 de zile (în acelaşi sens, I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 472 din 13 august 2020).

Faţă de prevederile art. 104 alin. (11) şi 13 din Legea nr. 302/2004, s-a solicitat să se constate că, în accepţiunea dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., există o împiedicare la executarea dispoziţiei de predare a persoanei solicitate, la data soluţionării definitive a cauzei, ce poate fi înlăturată prin admiterea contestaţiei la executare şi dispunerea arestării persoanei solicitate, ce reprezintă o punere în executare a dispoziţiei de predare a persoanei solicitate (în acelaşi sens, I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 892 din 26 septembrie 2017).

Analizând contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat de la Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Iaşi, prin prisma motivelor invocate, instanţa a admis cererea, pentru următoarele motive:

Art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede în mod clar şi imperativ că, în cazul în care faţă de persoana solicitată instanţa a dispus luarea controlului judiciar, a controlului pe cauţiune sau a arestului la domiciliu, "în situaţia în care, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă," iar, potrivit art. 104 alin. (13) din acelaşi act normativ:

"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori 9, după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.

Faţă de aceste dispoziţii, instanţa a constatat că arestarea persoanei solicitate în vederea predării este obligatorie în situaţia dată, în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare.

Legea specială nu permite o măsură alternativă în această situaţie, cum a solicitat apărarea, respectiv să se menţină măsura arestului la domiciliu, întrucât predarea persoanei solicitate către autorităţile străine nu se poate face decât în stare de arest preventiv. Predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate şi menţinerea acesteia în custodia statului solicitat, întrucât numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea părţii către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Dispoziţiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, care conţin referiri cu privire la menţinerea, verificarea periodică a măsurii arestării sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură, în condiţiile prevăzute în art. 211 - 222 din C. proc. pen., reglementează măsurile ce pot fi luate în cursul judecăţii procedurii de punere în executare a unui mandat european de arestare, dar nu şi la momentul pronunţării asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

S-a apreciat că sunt nefondate susţinerile persoanei solicitate, în sensul că dispoziţia din sentinţa penală nr. 35/FCJI din data de 29 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2022, privind menţinerea măsurii arestului la domiciliu este definitivă şi nu ar putea fi modificată pe calea unei contestaţii la executare, invocând, în consecinţă, inadmisibilitatea contestaţiei la executare pentru că ar conduce, în mod nepermis, la modificarea hotărârii definitive.

În acest sens, s-a avut în vedere că arestarea persoanei solicitate la momentul pronunţării prin hotărâre asupra executării mandatului european de arestare are rolul de a sprijini executarea dispoziţiei de predare către autoritatea judiciară emitentă, din acest motiv legiuitorul a folosit sintagma "arestarea persoanei solicitate în vederea predării". Cum măsura preventivă este de esenţa punerii în executare a dispoziţiei de predare, în situaţia în care în faza de executare se constată că această măsură preventivă, în cazul de faţă arestul la domiciliu, nu este de natură să asigure predarea persoanei solicitate, această împrejurare reprezintă un impediment la executare, ce se impune a fi înlăturat pe calea contestaţiei la executare.

Împotriva sentinţei penale nr. 38/FCJI din 04 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a formulat contestaţie persoană solicitată A.

În susţinerea căii de atac, în esenţă, contestatoarea a arătat că se poate dispune predarea sa şi în situaţia în care a fost menţinută măsura arestului la domiciliu prin sentinţa prin care a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio pentru executarea mandatului european de arestare emis la de 20.01.2022, în dosarul cu numărul de referinţă x/2021 SIEP.

În opinia persoanei solicitate, este inadmisibilă contestaţia la executare, astfel încât, în mod greşit, s-a dispus revocarea arestului la domiciliu şi arestarea sa în vederea predării.

La termenul din 31 mai 2022, instanţa, din oficiu, având în vedere că hotărârea împotriva căreia a fost formulată contestaţia la executare este definitivă, a pus în discuţie admisibilitatea căii de atac, iar apărătorul desemnat din oficiu şi reprezentantul Ministerului Public au formulat concluzii în sensul că este admisibilă contestaţia formulată în cauză.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil, referitor la admisibilitatea prezentei căi de atac, instanţa constată că, prin sentinţa penală nr. 35/FCJI din 29 martie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2022, împotriva căreia a formulat contestaţie la executare judecătorul delegat de la Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Iaşi, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio pentru executarea mandatului european de arestare emis la de 20.01.2022, în dosarul cu numărul de referinţă x/2021 SIEP pe numele persoanei solicitate A., în vederea executării unui rest de pedeapsă de 7 ani, 11 luni şi 21 zile închisoare şi s-a constatat că persoana solicitată A. a consimţit la predare şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.

Ulterior, prin decizia penală nr. 266 din 21 aprilie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de persoană solicitată A. împotriva sentinţei menţionate anterior.

Pentru a pronunţa această soluţie, făcând referire la dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, conform cărora "(1) În toate cazurile instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 112. În scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.", şi la prevederile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cărora "(2) Hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.", având în vedere că persoana solicitată A. a consimţit la predare, Înalta Curte a reţinut că sentinţa prin care instanţa de fond s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare este definitivă. Caracterul definitiv al acestei hotărâri nu afectează, însă, admisibilitatea căii de atac declarate împotriva unei contestaţii la executare care vizează sentinţa definitivă, având în vedere că legea prevede condiţii proprii de admisibilitate, specifice contestaţiei la executare.

Revenind la chestiunea pusă în discuţie din oficiu, privind admisibilitatea contestaţiei formulate în cauză împotriva sentinţei penale 38/FCJI din 04 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, prin care a fost admisă contestaţia la executare, Înalta Curte constată că sunt aplicabile prevederile art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., conform cărora "Hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare."

Dispoziţiile art. 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, care prevăd că, în situaţia în care persoana solicitată consimte la predare, hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare este definitivă, reprezintă o reglementare specială (o excepţie de la dispoziţia generală), aplicabilă în cazul în care este îndeplinită condiţia prevăzută în mod expres de textul de lege, şi anume consimţământul la predare. În cauza de faţă, contestaţia la executare a privit împiedicarea la executare constând în lipsa unui mandat de arestare în baza căruia persoana să poată fi reţinută, în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia. Drept urmare, dispoziţiile 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004 sunt de strictă interpretare şi nu pot fi aplicate, prin analogie, în procedura privind contestaţia la executare formulată împotriva unei hotărâri definitive, cu privire la un aspect diferit de cel reglementat prin prevederea specială menţionată anterior.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte apreciază că este admisibilă contestaţia formulată împotriva sentinţei penale nr. 38/FCJI din 04 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine că, prin sentinţa penală nr. 35/FCJI din 29 martie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, astfel cum s-a arătat deja, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio pentru executarea mandatului european de arestare emis la de 20.01.2022, în dosarul cu numărul de referinţă x/2021 SIEP pe numele persoanei solicitate A., s-a dispus predarea acesteia către autoritatea judiciară emitentă şi, în temeiul art. 104 alin. (10) şi alin. (13) din Legea nr. 302/2004, a fost menţinută măsura arestului la domiciliu a persoanei solicitate.

Critica formulată de contestatoarea persoană solicitată vizează posibilitatea de a se dispune, în procedura contestaţiei la executare, arestarea sa în vederea predării către autorităţile din statul solicitant, în lipsa unei atare dispoziţii din hotărârea prin care s-a dispus predarea.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Prin calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre şi nu se pot invoca probleme de legalitate sau temeinicie, fiind soluţionate numai chestiuni ce privesc punerea acesteia în executare. Prin contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat de la Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Iaşi s-au pus în discuţie aspecte ce vizează punerea în executare a hotărârii definitive de predare a persoanei solicitate A., împiedicarea la executare constând în lipsa unui mandat de arestare în baza căruia persoana să poată fi reţinută, în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care faţă de persoana solicitată instanţa a dispus luarea controlului judiciar, a controlului pe cauţiune sau a arestului la domiciliu, "în situaţia în care, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă," iar, conform prevederilor art. 104 alin. (13) din acelaşi act normativ:

"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori 9, după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.

Înalta Curte constată că arestarea în vederea predării, prevăzută de dispoziţiile art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, reprezintă, în fapt, o punere în executare a dispoziţiei de admitere a sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio pentru executarea mandatului european de arestare emis la de 20.01.2022.

Predarea, ca o consecinţă directă a admiterii cererii privind executarea mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive pot proceda la reţinerea şi remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Ca atare, lipsa dispoziţiei de arestare constituie, în mod evident, o împiedicare la executarea hotărârii de privind executarea mandatului european de arestare, care, în substanţa sa, presupune punerea persoanei solicitate la dispoziţia autorităţilor statului solicitant. Impedimentul se circumscrie cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar prin aceasta nu se aduce atingere autorităţii de lucru judecat, întrucât, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, în acest caz arestarea dă doar conţinut sentinţei definitive privind executarea mandatului european extrădare, reprezintă doar o punere în executare a acestei hotărâri.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 38/FCJI din 04 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligată contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 38/FCJI din 04 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 mai 2022.

GGC - ED