Double incrimination re-evaluation barred in objection to execution of recognized foreign criminal judgment

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 33 din data de 24.02.2022, Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. şi a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. x/2021, persoana condamnată A. a formulat contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 82 din data de 30 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul penal nr. x/2020, susţinând, în esenţă, că faptele săvârşite şi pentru care a fost condamnat de autorităţile judiciare spaniole nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de viol, în forma agravantă, prevăzută de legislaţia naţională, întrucât nu este dovedită lipsa consimţământului victimei pentru existenţa infracţiunii, ci doar prezumată.

Verificând hotărârea contestată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, instanţa a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 82 din data de 30 iunie 2020, printre altele, Curtea de Apel Cluj, în temeiul art. 109 raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, a respins solicitarea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 06 martie 2018, în dosarul cu număr de referinţă x - C, iar în temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a recunoscut hotărârea penală nr. 96/2017 din data de 21 februarie 2017, definitivă la data de 06.07.2017, pronunţată de Tribunalul Provincial Girona, secţia a 3-a, şi a dispus executarea pedepsei de 12 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A., pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 178, 179 şi 180 alin. (1) şi (2) din C. pen. spaniol, incriminată de legea română ca infracţiune de viol, prev. de art. 218 alin. (3) lit. f) din C. pen., într-un penitenciar din România.

S-a constatat că măsura privativă de libertate de probaţiune cu o durată de 10 ani aplicată de instanţa spaniolă nu este prevăzută de legea română.

S-a menţinut măsura arestului dispusă faţă de persoana condamnată şi s-a dedus din pedeapsa de 12 ani închisoare durata reţinerii şi arestării în vederea predării, de la 19.08.2014 la data de 01.10.2014 şi de la 11 iunie 2020 la zi.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că, la data de 8 decembrie 2013, într-un apartament din localitatea Celra, zona Girona, persoana condamnată A., împreună cu coinculpatul B., prin ameninţare şi violenţă, au întreţinut relaţii sexuale vaginale şi orale, împotriva voinţei sale, cu persoana vătămată C.

În esenţă, curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru a dispune recunoaşterea hotărârii străine de condamnare: persoana condamnată urmează să execute o pedeapsă mai mare de 6 luni închisoare, pentru care nu a intervenit prescripţia executării; pedeapsa aplicată pentru infracţiunea comisă nu depăşeşte limita maximă a pedepsei prevăzute de legea română pentru aceeaşi infracţiune; persoana condamnată este cetăţean român şi a fost prezentă la judecarea cauzei de către instanţa din Spania, fiind pus în executare mandatul european de arestare în vederea participării la proces, emis anterior de autoritatea judiciară spaniolă, A. fiind reţinut şi arestat în vederea predării la data de 19 august 2014, predat din România la data de 4 septembrie 2014, rămânând în arest în Spania până la data de 01.10.2014; în cauză nu este incident niciun motiv de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârii dintre cele prev. de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

În aceste coordonate de principiu, analizând motivele contestaţiei la executare, curtea a constatat că nu se invocă aspecte de neclaritate cu privire la hotărârea ce se execută, ci apărări de fond cu privire la infracţiunea reţinută de autoritatea judiciară străină, în esenţă aceleaşi apărări pe care condamnatul A. le-a susţinut în faţa instanţei din Spania, unde a invocat faptul că persoana vătămată ar fi fost de acord să întreţină relaţii sexuale cu el şi cu numitul B.

Or, instanţa nu poate reanaliza probaţiunea din procesul judecat definitiv într-un alt stat al Uniunii Europene.

Prin urmare, curtea de apel a constatat că nu există niciun fel de nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, motivele expuse reprezentând apărări invocate deja de condamnat cu prilejul judecării cauzei sale în Spania, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, apărări pe care le formulează cu scopul de a obţine rejudecarea în România a procesului, solicitare care, însă, nu este admisibilă.

Împotriva Sentinţei penale nr. 33 din data de 24.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, a formulat contestaţie condamnatul A., prin apărător ales, fără a motiva în scris calea de atac.

Cu ocazia dezbaterilor, în susţinerea căii de atac, condamnatul A., prin apărător ales, a criticat, în esenţă, faptul că nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări a faptelor penale pentru care s-a dispus condamnarea sa de către autoritatea judiciară străină.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 11 martie 2022, sub nr. x/2021 şi repartizată aleatoriu completului de judecată C10, cu prim termen de judecată fixat la data de 19 aprilie 2022.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Înalta Curte reţine că cererea dedusă judecăţii are ca obiect condamnarea contestatorului la pedeapsa de 12 ani închisoare, recunoscută de instanţa română în cadrul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti de condamnare pronunţată de o instanţă dintr-un stat membru al Uniunii Europene.

În drept, contestatorul a invocat cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., criticând, în concret, soluţia instanţei care a recunoscut pe cale incidentală hotărârea străină în privinţa modului în care a realizat corespondenţa între faptele pentru care a fost condamnat şi norma de incriminare din legea română şi a arătat că s-a realizat o greşită calificare a acestora.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., "Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri (...) c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.".

Analizând contestaţia formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu pot fi subsumate unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută sau unei împiedicări la executare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., ci pun în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea. Astfel, contestatorul critică însăşi Sentinţa penală nr. 82 din data de 30 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul penal nr. x/2020, definitivă prin neapelare, prin care instanţa a recunoscut, pe cale incidentală, condamnarea acestuia la pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată de autorităţile judiciare din Spania, sub aspectul corespondenţei dintre faptele pentru care acesta a fost condamnat şi încadrarea juridică a acestora potrivit legii române, solicitând, în esenţă, reevaluarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.

Or, pe calea contestaţiei la executare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. nu se poate proceda la reevaluarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări a faptelor penale pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului de către autoritatea judiciară străină, această chestiune fiind de competenţa exclusivă a instanţei învestite cu recunoaşterea hotărârii pronunţate de statul de condamnare.

Contestaţia la executare constituie un remediu procesual având ca obiect exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării, fiind exclusă posibilitatea de a antama pe această cale chestiuni relative la legalitatea şi temeinicia hotărârilor definitive în baza cărora se face executarea.

Înalta Curte subliniază că pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice.

Ca atare, cererea formulată de contestator, prin prisma motivelor expuse, excedează limitelor în care o instanţă poate fi învestită în cursul executării şi constituie, în fapt, un apel deghizat.

Pentru aceste considerente, constatând că sentinţa penală atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 33 din data de 24.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală.

Deopotrivă, reţinând culpa procesuală a contestatorului condamnat în formularea prezentei contestaţii, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 33 din data de 24.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală.

Obligă pe contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2022.

GGC - ED