Cassation appeal rejected; conviction for methanol-tainted alcohol deaths upheld as error and causation claims outside cassation scope.

Asupra recursului în casaţie de faţă:

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 2 din data de 06.01.2021 pronunţată de Tribunalul Prahova s-au dispus următoarele:

În aplicarea legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 din C. pen.:

1. În baza art. 192 alin. (2) şi (3) din C. pen., inculpatul A., administrator la SC B. SRL Comarnic, a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în formă calificată (decesul victimelor C. şi D.).

2. În baza art. 357 alin. (1) din C. pen., art. 66 alin. (1) lit. g) şi art. 67 alin. (2) din C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare sau substituire de alimente ori alte produse, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai desfăşura activitatea de comercializare băuturi alcoolice pe o durată de 3 ani, a cărei executare începe după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 4 luni, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, rezultând pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.

S-a constatat că în ceea ce priveşte decesele numiţilor E., F. şi G. sunt aplicabile în privinţa inculpatului dispoziţiile art. 16 alin. (1), lit. c) din C. proc. pen.

În baza art. 1357 şi art. 1373 din C. civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile H., E., I., J., inculpatul A. fiind obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL la plata către părţile civile a sumei de 8.000 euro pentru fiecare parte civilă (echivalentul în RON la data plăţii), reprezentând despăgubiri pentru daune morale, precum şi a sumei de 20.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

S-au respins, ca neîntemeiate, pretenţiile civile formulate de părţile civile K., L., M. şi N., cât şi cheltuielile judiciare solicitate.

În baza art. 397 din C. proc. pen. s-au menţinut măsurile asigurătorii instituite prin încheierea de cameră preliminară din data de 28.08.2015.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL să plătească suma de 3.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 276 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL să plătească suma de 2.500 RON, cheltuieli judiciare către părţile civile H., E., I., J.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele:

În data de 27 iulie 2013 numitul E., în vârstă de 72 de ani, a acuzat o stare de rău pe când se afla la domiciliu, condiţii în care a fost internat la Spitalul Orăşenesc Sinaia, unde în după-amiaza aceleiaşi zile a decedat. Ulterior în seara aceleaşi zile de 27 iulie 2013, a acuzat stare de rău, prezenţa durerilor de cap şi a tulburărilor de vedere şi la solicitarea familiei, victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Orăşenesc Sinaia, unde, în dimineaţa zilei de 28 iulie 2013, a decedat.

Raportul medico-legal de autopsie nr. x/29.07.2013 întocmit de S.J.M.L. Prahova a stabilit că moartea numitului C. a fost violentă şi s-a datorat intoxicaţiei metanolice acute comatogene.

În ceea ce-l priveşte pe E., Spitalul Orăşenesc Sinaia a eliberat certificatul constatator al decesului nr. x/28 iulie 2013, în care se menţionează la cauzele decesului - I. Boala sau afecţiunea morbidă care a provocat decesul: "stop cardiorespirator" - pct. a) boala sau starea morbidă care a provocat direct decesul, la pct. b) - cauze antecedente - stări morbide intermediare care au dus la starea descrisă la pct. a - se menţionează "embolie pulmonară", la pct. c - d) - starea morbidă iniţială - boala sau bolile iniţiale care au declanşat stările descrise la pct. b) şi c) şi care constituie cauza/cauzele determinante fiind menţionate: "bronşită cronică, cord pulmonar cronic", iar la pct. II - stări morbide care au contribuit la deces, dar fără legătură cu boala sau starea morbidă care l-a provocat se menţionează "hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, ciroză hepatică, diabet zaharat neglijat" .

În ceea ce îl priveşte pe E., în cursul urmăririi penale nu s-a dispus efectuarea unui raport medico-legal de autopsie a victimei, dat fiind faptul că la data sesizării organelor de poliţie, 28.07.2013, acesta era îmbălsămat, astfel cum se menţionează în referatul cu propunerea de declinare a competenţei.

Din declaraţiile martorilor J., E., I. şi O., membrii familiei celor două victime, P., Q., cât şi din declaraţiile inculpatului A. a rezultat faptul că în cursul zilei de 26 iulie 2013, atât C., cât şi tatăl acestuia, E., au consumat alcool la barul aparţinând SC B. SRL, administrat de inculpatul A., situat în or. Comarnic, str. x, jud. Prahova, ambele victime fiind consumatori regulaţi de băutură alcoolică numită de martori şi cunoscută în zonă "ţuică de 1 leu", respectiv ţuică vărsată de 1,2 RON/100 ml, în sensul că obişnuiau să bea zilnic această băutură, iar de cele mai multe ori luau şi pentru a consuma acasă, în sticle de 0,5 l.

Conform declaraţiilor inculpatului A., după ce a auzit de decesele celor doi membrii ai R., bănuind că aceste evenimente pot avea legătură cu băutura pe care o preparase şi pe care o oferise spre vânzare, iar Poliţia or. Comarnic a început cercetările, venind la bar şi întrebând vânzătoarea despre băutura consumată de cei doi, a aruncat în grădină restul băuturii cumpărate, motive pentru care în băutura alcoolică ridicată de organele de poliţie de la barul administrat de inculpat, despre care barmanul S. a afirmat că ar fi consumat cei doi T. - tată şi fiu - zilnic, nu s-a pus în evidenţă prezenţa metanolului sau a altor substanţe toxice organice, ci doar a alcoolului etilic în concentraţie de 16%, potrivit raportului de expertiză fizico-chimică nr. x din 08.08.2013 întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică -Serviciul de Expertize fizico-chimice.

Conform certificatului de deces seria x nr. x/29.07.2013 eliberat de SPCLEP Comarnic la data de 28 iulie 2013 a decedat numitul F.

Cu privire la circumstanţele de fapt în care a intervenit decesul acestuia, se afirmă de părţile civile M., L., membrii familiei acestuia, că în ziua de vineri, 26 iulie 2013, victima F. a cumpărat de la inculpat 2 l de alcool pentru prepararea vişinatei şi încă o sticlă de 0,5 l de alcool pentru consumul lui propriu, aceasta din urmă consumând-o imediat.

Băutura din sticla de 2 l cumpărată a pus-o peste vişinată, din care a început să consume duminică dimineaţa, iar duminică seara M. a fost anunţată de mama ei că tatăl se simte rău, că-l doare stomacul, nu mai vede, a făcut spume la gură şi spune că moare.

Prima ambulanţă venită la faţa locului a confirmat că victima avea şanse foarte mici să scape, spunându-le membrilor familiei că ar fi făcut infarct, iar până să sosească şi cea de-a doua salvare, F. a decedat.

Fiica victimei F., partea civilă M. a afirmat că a păstrat vişinata preparată de tatăl ei cu alcoolul cumpărat de la A., care fiind analizată prin raportul de expertiză nr. x/07.01.2015 întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică - Serviciul de Expertize fizico-chimice, s-a stabilit că în lichidul expertizat s-a evidenţiat prezenţa alcoolului metilic, care în funcţie de cantitatea consumată poate produce orbirea ireversibilă ori decesul.

În cuprinsul raportului s-a menţionat că nu s-a putut determina concentraţia de alcool, întrucât nu există metode de analiză cantitativă pentru amestecurile de alcooli. S-a precizat că metanolul este un toxic de tip narcotic, cu acţiune specifică asupra retinei şi a nervului optic, dozele toxice au limite destul de largi, aceasta depinzând mult de sensibilitatea individuală. Ingerarea a 15 ml metanol poate produce orbirea ireversibilă. Doza letală este evaluată la 30 - 100 ml.

În cauză nu a fost efectuat şi un raport medico-legal de autopsie, deoarece partea civilă M., fiica victimei F., a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia cu privire la decesul suspect al tatălui ei, datorat consumului de alcool metilic, la data de 30.01.2015, după trecerea unui interval de timp de circa 1 an şi 6 luni.

În data de 29 iulie 2013 a decedat numitul G., conform menţiunilor certificatului de deces seria x nr. x/30.07.2013 eliberat de SPCLEP Comarnic.

Acesta nefiind căsătorit, a fost înmormântat de sora şi fratele său, N. şi U., astfel cum declară martora V.

Martora a menţionat că G. mergea la magazinul inculpatului A., situat în or. Comarnic, str. x, unde obişnuia să consume câte 100 ml ţuică ieftină.

Partea civilă M., fiica victimei F., a declarat faptul că, atât tatăl ei, cât şi G. au cumpărat în acelaşi timp, în ziua de vineri, 26 iulie 2013, alcool vărsat de la inculpat, fiecare ieşind cu câte o sticlă în mână şi apoi au luat-o în direcţii diferite, despărţindu-se, după care ambii au prezentat în ziua de duminică o stare alterată a sănătăţii, ceea ce a determinat anunţarea ambulanţei.

N., sora lui G. a declarat că fratele ei a fost găsit decedat dimineaţa, de o vecină, W., care verifica zilnic starea sănătăţii acestuia.

Aceasta a afirmat că fratele ei obişnuia să consume zilnic alcool cumpărat de la magazinul inculpatului, iar o astfel de sticlă a găsit-o lângă pat, după decesul fratelui, băutura fiind predată ulterior poliţiei pentru a fi expertizată.

Raportul de expertiză nr. x/07.01.2015 întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică - Serviciul de Expertize fizico-chimice a stabilit că în lichidul expertizat s-a evidenţiat prezenţa alcoolului metilic, care în funcţie de cantitatea consumată poate produce orbirea ireversibilă ori decesul.

Raportul a precizat că nu s-a determinat concentraţia de alcool, întrucât nu se dispune de metode de analiză cantitativă pentru amestecurile de alcooli. S-a mai arătat că metanolul este un toxic de tip narcotic, cu acţiune specifică asupra retinei şi a nervului optic, dozele toxice au limite destul de largi, aceasta depinzând mult de sensibilitatea individuală. Ingerarea a 15 ml metanol poate produce orbirea ireversibilă. Doza letală este evaluată la 30 - 100 ml.

În cauză nu a fost efectuat şi un raport medico-legal de autopsie, deoarece partea civilă N., sora victimei G., a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia cu privire la decesul suspect al fratelui ei, datorat consumului de alcool metilic, doar la data de 30.01.2015, după trecerea unui interval de timp de circa 1 an şi jumătate.

În aceeaşi perioadă, respectiv în data de 02.08.2013 a decedat numita D. care a fost internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, aşa cum se menţionează în certificatul medical constatator al decesului nr. 6017/05.08.2013 întocmit de SML Ploieşti, cauza directă al decesului fiind insuficienţa cardio-respiratorie acută, menţionându-se la cauza determinantă "intoxicaţie acută cu alcool metilic".

Raportul medico-legal de autopsie nr. x/05.08.2013 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Prahova a stabilit că moartea numitei D. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei organice multiple consecutiv intoxicaţiei acute cu alcool metilic şi datează din 02.08.2013.

În acest sens, martora X., cumnata victimei D., a confirmat faptul că decedata obişnuia să cumpere băutură alcoolică ieftină de la barul inculpatului A., ţuică vărsată în bidoane de plastic, pe care o consuma împreună cu fiul adoptiv.

În ceea ce priveşte victimele E., G. şi F. cauzele decesului acestora nu au fost stabilite prin rapoarte medico-legale, care să confirme că moartea victimelor a fost violentă şi ea s-a datorat intoxicaţiei metanolice acute.

Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că numai în cazul victimelor C. şi D. s-au efectuat rapoarte de medico-legale de autopsie.

De asemenea, G. figura în evidenţa medicului de familie cu diagnosticul, printre altele, de "hepatopatie cronică şi dislipidemie", E. era diagnosticat cu "hipertensiune arterială stadiu II, boală cardiacă ischemică, steatoză hepatică, diabet zaharat, insuficienţă circulatorie cerebrală", iar L.

G. era diagnosticat încă din 2008 cu steatoză hepatică şi cu boală cardiacă, ultima menţiune din registrul medicului de familie făcând referire la decesul victimei ca urmare a accidentului vascular cerebral (AVC) la data de 28.07.2013, informaţii comunicate de medicul de pe ambulanţă chemată la domiciliul victimei.

Organele de urmărire penală nu au putut demonstra cu privire la victimele G., F. şi E. că decesul acestora a fost provocat de băutura care conţinea alcool metilic presupus provenit de la inculpat în contextul în care rapoarte de expertiză criminalistică au menţionat că dozele toxice de alcool metilic au limite destul de largi, aceasta depinzând în mod esenţial de sensibilitatea individuală a fiecărei persoane.

Din acest punct de vedere, rapoartele sus menţionate au arătat că doza letală pentru un astfel de alcool care conţine metanol este evaluată la 30 - 100 ml, în cauză neputându-se dovedi cantitatea de alcool metilic ingerată de cele trei victime, pentru a se stabili că acesta a fost consumat în doză letală.

Dincolo de principiul "in dubio pro reo", s-a menţionat că simpla împrejurare că victimele au consumat alcool de la barurile inculpatului în aceeaşi perioadă, nu poate crea convingerea instanţei că toate cele 5 victime au decedat, ca urmare a consumului de alcool procurat de la inculpat.

În raport cu aceste considerente s-a apreciat că nu există raport de cauzalitate între fapta inculpatului A., aceea de comercializare de băutură alcoolică falsificată şi decesul victimelor E., G. şi F. şi a constatat că în ceea ce priveşte decesele numiţilor E., F. şi G. sunt aplicabile în privinţa inculpatului dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (nu există probe că inculpatul a săvârşit aceste acte materiale).

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de fond a apreciat că scopul preventiv şi sancţionator al pedepsei poate fi atins doar prin privarea de libertate a inculpatului şi prin aplicarea unor pedepse într-un cuantum, totuşi, redus, având în vedere, în principal, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului A.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, inculpatul A. şi părţile civile L., K., N., I., Y., Z., E. şi M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a învederat greşita achitare a inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. în ceea ce priveşte decesele numiţilor E., F., G.

S-a apreciat că fapta este dovedită şi în privinţa decesului celor trei victime E., F., G. din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză rezultând următoarele:

Potrivit certificatului medical constatator al decesului nr. x/28.07.2013 E. a decedat în data de 27 iulie 2013.

Din declaraţia părţii civile J. rezultă că în data de 27 iulie 2013 tatăl său nu s-a simţit bine, a fost luat cu ambulanţa şi dus la Spitalul Sinaia şi a decedat în cursul zilei tatăl E. şi a doua zi şi fratele C., aceştia consumând anterior decesului băuturi alcoolice de la barul inculpatului. Martora O. a confirmat prin depoziţia sa că E. şi C. au consumat băuturi alcoolice din barul inculpatului cu o zi înainte de deces şi îşi cumpărau băuturi alcoolice şi pentru acasă. Şi martorii P., AA. au confirmat că, atât E., cât şi C. au consumat băuturi alcoolice de la barul inculpatului în seara de dinaintea decesului.

Martora S. a declarat că E. şi C. au consumat băuturi alcoolice în barul inculpatului cu 2 zile înainte de deces. Potrivit raportului medico-legal de autopsie nr. x/29.07.2013 moartea numitului C. a fost violentă şi s-a datorat intoxicaţiei metanolice acute comatogene, iar din declaraţiile martorilor rezultă ca ambii au consumat băuturi alcoolice de la barului inculpatului şi, consecutiv acestui fapt, ambii au decedat la foarte scurt timp .

Potrivit certificatului medical constatator al decesului nr. x/30.07.2013, G. a decedat în data de 29 iulie 2013.

Acesta a declarat că G. cumpăra zilnic alcool de la barul inculpatului şi a ajuns la domiciliul victimei imediat după ce a decedat, iar lângă pat avea o sticlă de alcool din care se consumase o cantitate, având miros ciudat, sticla de alcool care a fost dusă ulterior la control. Martora BB. a declarat că G. a cumpărat alcool de la barul inculpatului chiar cu o zi înainte de deces, iar după deces, cumnata a dus la testare alcoolul din care acesta consumase, iar rezultatul a fost că lichidul conţinea alcool metilic.

Potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. x/07.01.2015 întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică recipientul pus la dispoziţie conţine un lichid apos cu miros slab de alcool în care s-au pus în evidenţă alcool metilic - metanol - majoritar şi alcool etilic - etanol minoritar .

Prezenţa metanolului în lichid face ca acesta sa aibă caracter toxic. Metanolul este un toxic de tip narcotic cu acţiune specifică asupra retinei şi nervului optic. Ingerarea a 15 ml metanol poate produce orbirea ireversibila Doza letală este evaluată la 30 - 100 ml - a concluzionat raportul de expertiză criminalistică.

Potrivit certificatului de deces seria x nr. x, F. a decedat în data de 28 iulie 2013.

Din declaraţia martorului CC. rezultă că înainte să moară, cu 1 - 2 zile, socrul său, F. a cumpărat de la magazinul inculpatului alcool pentru prepararea vişinatei iar, în seara dinaintea decesului, a băut din acel alcool, deoarece avea pe masa un pahar cu băutura, băutură care a fost dusă la analize, rezultând ca aceasta conţinea alcool metilic. În ceea ce priveşte starea victimei după consumul băuturii, martorul a precizat ca F. a vomitat un lichid verde, tremura şi le-a spus că nu mai vede. Potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. x/07.01.2015 întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică, recipientul pus la dispoziţie conţine un lichid apos cu aspect şi miros de vişinată în care s-au pus în evidenţă alcool metilic - metanol - majoritar şi alcool etilic - etanol minoritar în urme.

Martora DD., vânzătoare în magazinul inculpatului a declarat că G. şi F. cumpărau aproape zilnic votcă, iar în vara anului 2013 i-a văzut consumând băuturi alcoolice la chioşcul inculpatului, înainte de a deceda.

Potrivit art. 103 alin. (1) din C. proc. pen. probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

În urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză s-a dovedit raportul de cauzalitate între fapta inculpatului A., aceea de comercializare de băutură alcoolică falsificată şi decesul victimelor E., F., G., întrucât din depoziţiile martorilor şi părţilor civile a rezultat că decesul s-a produs imediat după consumul băuturilor alcoolice comercializate de inculpat şi acestea prezentau simptome specifice intoxicaţiei cu alcool metilic, astfel cum sunt descrise aceste simptome în rapoartele de expertiză criminalistică întocmite în cauză.

Mai mult decât atât, de la domiciliile victimelor G. şi F. au fost ridicate două probe din băutura cumpărată de la barul inculpatului şi din care s-a consumat de cele două victime anterior decesului, probe care au fost supuse expertizării la Institutul Naţional de Criminalistică, fiind evidenţiată prezenţa metanolului în cantitate majoritară.

De asemenea, instanţa, în mod greşit nu a aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. - de a mai desfăşura activitate de comercializare băuturi alcoolice, a cărei exercitare a fost interzisă de instanţă, ca pedeapsă complementară, care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea pedepsei principale privative de libertate, conform art. 65 din C. pen.

În plus, s-a mai arătat că, dată fiind insuficienta corelare şi aplicare a criteriilor de individualizare, instanţa de judecată a condamnat inculpatul la pedepse nejustificat de blânde.

Potrivit art. 192 alin. (2), (3) din C. pen., pedeapsa este cuprinsa între 3 ani şi 10 ani şi 6 luni, iar potrivit art. 357 alin. (1) din C. pen., pedeapsa este cuprinsă între 3 luni şi 3 ani.

Analizând pedepsele aplicate se constată că instanţa s-a orientat spre minimul special prevăzut de lege, fără a ţine cont de toate criteriile prev. de art. 74 din C. pen.

În ceea ce priveşte conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, se constată că inculpatul a îngreunat cercetările penale, întrucât, după ce a auzit de decesele celor doi membri ai R. şi începerea anchetei Politiei Comarnic, bănuind că aceste evenimente pot avea legătură cu băutura pe care o preparase şi oferise spre vânzare, a aruncat în gradină restul băuturii cumpărate de către cele doua victime, după ce în prealabil a întrebat vânzătoarea despre băutura consumată, de către acestea, astfel că această băutura nu a mai putut fi expertizată.

De asemenea, inculpatul a avut în mod constant o atitudine de negare a vinovăţiei, fără a acorda vreun ajutor material familiilor victimelor afectate de moartea rudelor.

Lipsa antecedentelor penale nu este un criteriu suficient pentru aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, având în vedere relaţiile sociale încălcate prin comiterea faptelor, respectiv relaţiile sociale privind dreptul la viaţă şi urmarea produsă, constând în decesul mai multor persoane, fiind realizată forma agravată a infracţiunii de ucidere din culpă şi în cazul în care s-ar reţine vinovăţia doar în legătură cu cele două victime C. şi D.

Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri asupra fondului cauzei prin care inculpatul să fie condamnat şi în ceea ce priveşte decesele numiţilor E., F., G.. Să se aplice pedeapsa accesorie prev. de art. 65 din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. şi să se majoreze pedepsele aplicate inculpatului.

Inculpatul A., la rândul său, a învederat existenţa unei cauze de neimputabilitate (eroarea) privind infracţiunea de ucidere din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 192 alin. (2), (3) din C. pen.

În urma probelor administrate în cauză a rezultat faptul că a contactat o persoană numită EE. care i-a spus acestuia că îi poate furniza alcool pentru vişinată, context în care s-au înţeles asupra unui bidon de 20 l alcool pe care vânzătorul i 1-a transportat acasă, contra sumei de 500 RON.

Ulterior, verificând cantitatea de băutură pe care o avea la comercializare, a procedat la prepararea, prin amestecarea a 2 litri şi jumătate ţuică slabă, pe care o avea acasă, cu 0,5 1 alcool cumpărat de la EE., băutură pe care ulterior a pus-o spre comercializare.

Nu putea avea cunoştinţă de faptul că alcoolul cumpărat de la EE. este metilic şi nu etilic, cu atât mai mult cu cât pentru un neprofesionist, este aproape imposibil a putea face distincţie între cele două, existând, astfel o eroare a sa cu privire la componenta/calitatea produsului achiziţionat, aspect constatat şi din depoziţia martorului EE. susţinută în faţa instanţei.

De asemenea, a arătat că, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare sau substituire de alimente ori alte produse, faptă prev. şi ped. de art. 357 alin. (1) din C. pen., deşi, în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Fapta dedusă judecăţii prevede ca limite de pedeapsa închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda. Se reţine faptul că această faptă a fost săvârşită în luna iunie 2013, termenul de prescripţie, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., fiind de 5 ani.

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018, având în vedere dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., s-a declarat neconstituţionalitatea acestui articol, astfel că, ţinând seama de faptul că în cele 45 zile prevăzute de art. 147 din Constituţie, nu au fost puse în acord dispoziţia declarată neconstituţională cu cele ale Constituţiei, acestei dispoziţii legale i-a încetat efectele juridice, făcându-şi aplicarea dispoziţiile privind termenul general de prescripţie.

Raportat la aceasta situaţie, termenul general de prescripţie a răspunderii penale era împlinit cu prisosinţă la momentul la care au avut loc dezbaterile şi pronunţarea hotărârii.

Un alt motiv de nelegalitate îl reprezintă faptul că la o simplă lecturare a sentinţei penale atacate, se poate observa ca aceasta suferă iremediabil sub aspectul motivării soluţiei adoptate de instanţa de fond.

Sentinţa apelată nu este motivată stricto sensu (în ceea ce priveşte soluţionarea laturii penale a cauzei), instanţa de fond rezumându-se la a stabili vinovăţia inculpatului, raportându-se doar la declaraţiilor martorilor ce au arătat faptul că cele două persoane decedate obişnuiau să consume alcool de la barul apelantului-inculpat şi pe baza celor două rapoarte de expertiză medico-legale de autopsie.

Din considerentele sentinţei penale nu rezultă care au fost motivele pentru care instanţa de fond nu a apreciat întemeiate argumentele invocate de persoana sa, de ce susţinerile acestuia privind existenţa unei cauze de neimputabilitate, a prescripţiei răspunderii penale privind fapta prev. de art. 357 alin. (1) din C. pen. şi achitarea faţă de toate cele 5 persoane decedate, nu au fost analizate, ignorându-se dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În ceea ce o priveşte pe persoana vătămată D., instanţa a dispus condamnarea acestuia ţinând seama de un raport medico-legal de autopsie (x/05.08.2013) întocmit de S.J.M.L. Prahova, ce a stabilit intervenţia morţii violente a persoanei vătămate, cauză a unei insuficiente organice multiple consecutive intoxicaţiei acute cu alcool metilic.

În motivare, instanţa a reţinut şi declaraţia martorei X., cumnata victimei, ce confirma faptul că decedata obişnuia sa cumpere băutura alcoolică ieftină de la barul său, ţuica pe care o varsă în recipiente din plastic, pe care o consuma împreuna cu fiul sau adoptiv.

De altfel, din declaraţia martorei S., aceasta a arătat faptul că la data de 28.07.2013, fiind de serviciu la bar, a venit numitul FF., căruia i-a vândut un litru şi jumătate de băutura spirtoasă, fiind bine cunoscut faptul, că acesta obişnuia să consume alcool împreună cu mama sa. Astfel că, în situaţia în care victima D. ar fi consumat împreună cu fiul său din băutura cumpărată de la barul său, ar fi intervenit inclusiv decesul acestuia din urmă.

În cauză nu a putut fi dovedită existenţa unei legături de cauzalitate între fapta sa şi decesul survenit în ceea ce o priveşte pe victimă, simpla împrejurare a faptului ca aceasta consuma băuturi alcoolice de la barul său şi existenţa unui raport de expertiză privind intoxicaţia acută cu alcool metilic, ce datează din data de 02.08.2013 la un interval de 5 zile de la momentul la care fiul acesteia a cumpărat băutura alcoolica, fără sa fi intervenit şi decesul acestuia, neputând conduce, in dubio pro reo la concluzia că decesul a survenit ca urmare a acţiunii persoanei sale.

O situaţie similară, inexistenta legăturii de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată a faptei reţinute în sarcina sa, se întâlneşte şi în privinţa decesului persoanei vătămate C.. Întreaga motivare a instanţei, pe care s-a bazat condamnarea inculpatului, o reprezintă raportul medico-legal de autopsie nr. x/29.07.2013 întocmit de S.J.M.L. Prahova, stabilindu-se că moartea numitului C. a fost violentă şi s-a datorat intoxicaţiei metanolice acute comatogene.

Instanţa de judecată a avut drept temei pentru stabilirea vinovăţiei sale, existenţa celor două rapoarte medico-legale de autopsie, ce atestă existenţa metanolului în corpul persoanelor decedate şi declaraţiile martorilor referitoare la obişnuinţa victimelor de a consuma alcool de la barul acestuia.

Or, trebuie ca în urma probelor administrate în cauză, dincolo de orice bănuială rezonabilă, instanţa să-şi formeze convingerea că fapta a fost săvârşită de către persoana sa, o simplă împrejurare că victimele obişnuiau să consume alcool la barul acestuia neputând fi suficientă în vederea convingerii instanţei că cele 2 victime au decedat ca urmare a consumului de băuturi alcoolice procurate de la el, neexistând raport de cauzalitate între fapta de comercializare de băuturi alcoolice falsificate şi decesul victimelor,

S-a mai arătat că, deşi instanţa nu a procedat la indicarea concretă a probelor ce au condus la stabilirea vinovăţiei sale privind săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, a apreciat că scopul preventiv şi sancţionator al pedepsei poate fi atins doar prin privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care a stabilit condamnarea sa pentru fapta de ucidere din culpă în formă calificată, respectiv falsificare sau substituire de alimente ori alte produse, fără însă a indica pedeapsa ce urmează a fi aplicată pentru fiecare infracţiune reţinută, procedând la contopirea celor două pedepse, stabilindu-se o rezultantă a pedepsei de 3 ani şi 4 luni de închisoare, fără precizarea pedepsei pentru fiecare infracţiune, urmând ca abia în dispozitivul hotărârii să se menţioneze pedeapsa aplicată pentru fiecare faptă în parte.

S-a mai apreciat faptul că instanţa de judecată nu a ţinut seama de toate criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 74 alin. (1) din C. pen. privind individualizarea pedepsei, cu precădere împrejurările, modul de comitere a infracţiunilor şi lipsa antecedentelor penale ale apelantului-inculpat.

Cu toate că pentru infracţiunea de ucidere din culpă în formă agravată a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare, reprezentând limita minimă specială prevăzută de lege, calculată potrivit alin. (3) rap. la alin. (2) din art. 193 din C. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea de falsificare sau substituire de alimente ori alte produse, dispoziţiile art. 357 alin. (1), prevăzând ca pedeapsă, închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă, instanţa a procedat la aplicarea pedepsei de 1 an închisoare (cu toate ca această faptă prezintă un grad pe pericol social mai scăzut).

În plus, s-a mai invocat nelegalitatea admiterii cererii de constituire ca parte civilă a tuturor membrilor R.

Instanţa de fond a admis cererea de constituire ca parte civilă a numiţilor H., E., I. şi J., dispunând obligarea apelantului inculpat la plata sumei de 8.000 euro, cu titlul de daune morale fiecăruia în parte.

În cauză a fost admisă cererea de constituire ca parte civilă a tuturor membrilor de familie a persoanei decedate C., aceştia înţelegând să-şi procure un folos material de pe urma acestui nefericit eveniment, instanţa neprocedând la analizarea temeiniciei cererii de constituire ca parte civilă. Ţinând seama de solicitarea privind achitarea sa, a solicitat respingerea acţiunilor civile în totalitate.

În subsidiar, în ipoteza în care instanţa va înţelege să înlăture toate apărările formulate, a solicitat ca aceasta să procedeze la identificare a persoanei îndreptăţite a primi daune morale de pe urma decesului numitului C., precum şi la diminuarea cuantumului dispus de prima instanţă.

Pentru toate aceste considerente a solicitat să se dispună, în principal, desfiinţarea în tot a hotărârii pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Deşi dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. prevăd în mod expres cauza privind desfiinţarea hotărârii şi trimiterii cauzei spre rejudecare, s-a apreciat că se impune trimiterea cauzei în vederea rejudecării de către prima instanţă, în vederea respectării unui dublu grad de jurisdicţie, înscris în art. 2 parag. I, Protocolul 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Convenţie la care România este stat semnatar, dispoziţiile acesteia având prioritate faţă de normele naţionale, fiind necesar a se asigura părţilor un dublu grad de jurisdicţie şi dreptul la un proces echitabil.

În subsidiar, a solicitat în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., desfiinţarea în parte a hotărârii atacate, dispunându-se achitarea sa privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în formă calificată a persoanelor vătămate C. şi D., în temeiul art. 26 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., respectiv încetarea procesului privind infracţiunea de falsificare sau substituire de alimente ori alte produse, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Într-un subsidiar mai îndepărtat, a cerut desfiinţarea în parte a hotărârii, procedând la reindividualizarea pedepsei, respectiv orientarea către limita minimă specială prevăzută de lege pentru fapta de ucidere din culpă prev. şi ped. de disp. art. 192 alin. (2) din C. pen. şi aplicarea unei pedepse cu amenda pentru fapta de falsificare sau substituire de alimente ori alte produse prev. şi ped. de disp. art. 357 alin. (1) din C. pen., urmând ca instanţa să stabilească, ca modalitate de executare a pedepsei, suspendarea sub supraveghere, prevăzută de disp. art. 91 din C. pen.

Să se ţină seama de atitudinea sa procesuală, a conduitei sale de la momentul producerii acestui eveniment, respectiv din anul 2013 şi până în prezent, nemaifiind cercetat ori condamnat în alte cauze de natură penală. Principalul scop prevăzut de legiuitor privind prevenirea săvârşirii de alte infracţiuni poate fi atins şi printr-o pedeapsă neprivativă de libertate, fiind estompată rezonanţa socială negativă a infracţiunilor, trecând mai bine de 8 ani de la decesul celor cinci persoane.

În ceea ce le priveşte pe părţile civile E., Y., Z. şi I. acestea au relevat, în esenţă, în cadrul căilor de atac că solicită o soluţie de condamnare a inculpatului A. cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă în formă calificată, prev. de art. 192 alin. (2) şi (3) din C. pen., prin reţinerea şi a decesului victimei E., survenit ca urmare a faptei inculpatului, precum şi admiterea în totalitate a pretenţiilor lor civile şi obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. S.R.L la plata acestora, pentru decesele victimelor E. şi C.;

Au fost stabilite probator următoarele aspecte esenţiale care pot proba fără niciun dubiu că E. a decedat urmare a ingerării de ţuică vărsată conţinând alcool metilic de barul inculpatului din str. x.

În seara zilei de 26.07.2013 E. a consumat cel puţin 200 ml de băutură de acelaşi tip, care a provocat decesul fiului său C., şi chiar dacă se spune că dozele toxice au limite destul de largi este lesne de înţeles că doza suficientă pentru a produce decesul unei persoane vârstnice, cu afecţiuni de tipul celor care le avea E. nu trebuia să fie prea mare.

În dimineaţa zilei de 27.07.2013 lui E. i s-a făcut rău, fiind transportat la spital, iar în seara aceleiaşi zile şi C. a acuzat aceeaşi stare.

Ambele persoane au decedat la câteva ore după ce au fost transportate la spital.

Din raportul medico-legal de necropsie reiese că moartea lui C. a fost violentă şi s-a datorat intoxicaţiei acute cu alcool metilic.

În aceste împrejurări, se poate constata că, deşi în ce priveşti decesul victimei E. nu există probe directe privind cauza morţii, probele indirecte se coroborează între ele, iar concluzia nu poate fi decât una: Acesta a fost victima ingestiei de băutură alcoolică falsificată comercializată a barurile inculpatului, conţinând alcool metilic. Or, nu există coincidenţe în acest caz. Între băutura consumată de cei doi defuncţii comercializată de către inculpatul A. şi vândută cetăţenilor care erau clienţii barului şi decesul acestora există o legătură de cauzalitate intrinsecă.

S-a mai arătat, de asemenea că suma acordată cu titlu de daune morale este extrem de mică. Au decedat doi oameni odată, au fost înmormântaţi în acelaşi timp, ori această suferinţă este devastatoare pentru membrii familiei lor şi în prezent. Lipsa celor dragi din sânul familiei a condus la stări îndelungate de depresie. Soţia defunctului E. s-a îmbolnăvit, starea sa de sănătate fiind precară.

S-a solicitat să se dispună majorarea acesteia pentru C. şi acordarea de daune morale şi pentru E., respectiv 100.000 euro şi/sau echivalentul în RON.

De asemenea, s-a mai solicitat să se dispună acordarea integrală a cheltuielilor de judecată, nu doar a cotei de 1/2 cum s-a procedat, precum şi a daunelor materiale solicitate care se ridică la 40.000 RON.

Faţă de cele expuse s-a solicitat ca, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., să se admită apelul astfel cum a fost formulat şi să se reţină că decesul victimei E. a survenit tot ca urmare a faptei inculpatului care constituie infracţiunea de ucidere din culpă, iar pe latură civilă să se admită în totalitate pretenţiile formulate, adică daune materiale în cuantum de 40.000 RON şi daune morale în cuantum de 410.000 RON, conform cererii iniţiale.

Părţile civile K., M. şi L., în apelurile formulate, au învederat că hotărârea instanţei de fond este afectată de vicii în stabilirea adevărului şi în aplicarea legii penale.

În speţa de faţă instanţa a considerat că lipsa unui raport medico-legal de autopsie a defunctului F. conduce la inexistenţa legăturii de cauzalitate între fapta inculpatului şi decesul victimei, fiind înlăturate celelalte probe.

Astfel, la data de 28 iulie 2013, decedează C. şi potrivit raportului medico-legal de autopsie, moartea a fost violentă şi s-a datorat intoxicaţiei metanolice acute. La data de 2 august 2013, decedează D. şi potrivit certificatului medical constatator, cauza determinată a decesului a fost intoxicaţie acuta cu alcool metilic. Celelalte doua victime E. şi G. au decedat la 27 iulie şi respectiv 29 iulie 2013.

F. a decedat la 28 iulie 2013, membrii familiei au arătat ca acesta a cumpărat în ziua de vineri 26 iulie, de la barul inculpatului, 2 1. de alcool pentru vişinată, plus o sticlă de 0,5 1. pe care a consumat-o.

În ziua decesului, duminica 28 iulie 2013, soţia defunctului, K. şi-a anunţat fiica că tatăl ei nu mai vede, îl doare stomacul, face spume la gură, a fost chemată ambulanţa, după care a murit.

Familia defunctului a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală un recipient de 0,5 l cu vişinata păstrată în casă după moartea defunctului F., şi în urma expertizei efectuate, prin raportul nr. x/07.01.2015 se concluzionează că lichidul apos cu miros de vişinată s-a pus în evidenţă alcool metilic majoritar.

În raport, s-a precizat că ingerarea de metanol provoacă iritaţii şi dureri gastrointestinale, ameţeală, senzaţie de vomă, după circa o zi apar tulburări de vedere, chiar orbire, coma şi apoi moarte datorită insuficienţei respiratorii.

Analizând materialul probator dintr-o alta perspectivă, a rezultat că inculpatul a cumpărat de la o persoana 20 1. alcool, băutură i-a fost adusă acasă pe întuneric, a fost amestecată cu ţuică slabă şi comercializată cu un leu două zeci de bani suta de mililitri.

Aflând de decesul celor cinci persoane, inculpatul împreună cu barmanul S. au aruncat în gradină băutura rămasa în magazin.

Această împrejurare confirmă faptul că inculpatul avea cunoştinţă de natura alcoolului cumpărat, combinaţia cu ţuica slabă avea rolul să crească tăria băuturii vândute, şi probabil a fost greşită proporţia de ţuică în combinaţie cu alcoolul metilic, situaţie ce a condus la intoxicarea celor care au consumat, şi ulterior la decesul lor.

Aceste aspecte au fost reţinute de Tribunalul Prahova, fiind evidenţiate de probatoriile administrate la urmărirea penală şi în faza cercetării judecătoreşti şi, cu toate acestea, s-a apreciat că lipsa unui raport medico-legal de autopsie a defunctului F., precum şi faptul că plângerea penală a fost formulată la circa un an şi şase luni de la deces sunt suficiente pentru a nu se reţine în sarcina inculpatului infracţiunea de ucidere din culpă.

Instanţa de fond a ignorat probele administrate, faptul ca F. a decedat nu în circumstanţe asemănătoare, ci identice cu cele care au condus la decesul defuncţilor C. şi D., reprezintă o situaţie de fapt care obliga judecătorul să reţină infracţiunea de ucidere din culpă.

Susţinerea că plângerea penală a fost făcută după o anumită perioadă de timp, nu poate reprezenta un element care să sprijine punctul de vedere al instanţei, în sensul că nu sunt probe pentru infracţiunea respectivă.

Jurisprudenţa în materie a statuat în mod constant că plângerea ca act de sesizare a organelor de urmărire penală, poate fi depusă oricând, dar nu după ce a intervenit prescripţia răspunderii penale

În raport cu aceste considerente s-a apreciat că probele administrate la urmărirea penală şi la instanţa de fond sunt suficient de pertinente pentru a conduce la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă a numitului F. şi falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse.

Drept urmare, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a solicitat să se admită apelul şi, pe cale de consecinţă, să se desfiinţeze sentinţa instanţei de fond, să se pronunţe o hotărâre prin care să se reţină în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă a numitului F., precum şi punerea în vânzare a băuturilor falsificate.

De asemenea, să se admită acţiunea civilă cu obligarea inculpatului la despăgubiri materiale în sumă de 17.200 RON şi daune morale în cuantum de 50.000 euro pentru K. şi câte 30.000 euro pentru M. şi L., în echivalent RON la data plăţii.

În fine, partea civilă N. a relevat în cadrul căii sale de atac faptul că din cuprinsul raportului de expertiză nr. x/07.01.2015 întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică - Serviciul de expertize fizico-chimice rezultă că în lichidul expertizat, respectiv cel aflat în sticla cu băutura provenind de la magazinul inculpatului A., aflată în camera fratelui său, G., atunci când acesta a fost găsit decedat, s-a evidenţiat prezenta alcoolului metilic, care în funcţie de cantitatea consumată, poate produce orbirea ireversibila ori decesul.

Sub acest aspect, martorii audiaţi în cauză, BB. şi GG. au arătat că G. obişnuia să consume băuturi alcoolice de la barul inculpatului şi că lângă patul său, atunci când a fost găsit mort, se afla o sticlă de băutură, pe jumătate plină şi are prezenţă un miros neobişnuit, G. având spume la gură.

Băutura din sticla respectivă a fost ridicată şi expertizată, iar concluzia a fost că consumul ei putea provoca orbirea ireversibilă ori decesul victimei. Este fără putinţă de tăgada faptul că victimele, inclusiv G., au consumat băutura preparată de către inculpat şi vândută în magazinele sale, decesul survenind la scurt timp de la ingerare şi în condiţiile unei simptomatologii specifice ingerării de băutură falsificată.

Or, acesta a fost găsit decedat în pat, cu sticla de băutură lângă el, iar concluzia logică este că moartea lui s-a datorat tocmai consumului lichidului respectiv.

În concluzie, între fapta prevăzută de art. 357 alin. (1) din C. pen. şi cea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) şi (3) din C. pen. există legătură de cauzalitate.

De asemenea, se impune obligarea inculpatului A. la plata daunelor materiale faţă de persoana sa, în cuantum de 11.250 RON, reprezentând cheltuielile de înmormântare a fratelui său şi pomenile după datină, dovedite cu înscrisuri şi martori, precum şi la daune morale, pe care le apreciază la suma de 100.000 RON, întrucât între ei au existat puternice sentimente de afecţiune, neavând pe altcineva, atât de apropiat, iar moartea sa brutală, în chinuri groaznice, i-a cauzat mari suferinţe psihice.

Pe cale de consecinţă, a solicitat ca, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., să se admită apelul pe care l-a declarat împotriva Sentinţei penale nr. 2 din 06 ianuarie 2021 a Tribunalului Prahova şi, desfiinţând sentinţa, să se pronunţe o nouă hotărâre de condamnare a inculpatului A. la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) şi (3) din C. pen. şi infracţiunea de falsificare sau substituire de alimente ori alte produse, prev. de art. 357 alin. (1), cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

Totodată, pe latură civilă, a solicitat obligarea inculpatului la plata sumelor de 11.250 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile de înmormântare a fratelui său şi pomenile după datină, precum şi a sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale.

În cadrul judecăţii cauzei în apel, avându-se în vedere şi soluţia de achitare a inculpatului A., în baza art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. în ceea ce priveşte decesul victimelor E., F. şi G., raportat la dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., s-a dispus reaudierea martorilor CC., O., I., HH., AA., GG., BB. şi S.

De asemenea, s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei chitanţa nr. x/6.10.2021 şi chitanţa nr. x/07.10.2021.

Prin încheierea din data de 30 iunie 2021 s-au respins solicitările părţilor civile cu privire la administrarea probatoriilor, constând în reaudierea martorilor II., JJ., KK. şi EE. şi cererea de probatorii formulată de inculpatul A. în ce priveşte efectuarea unui nou raport de expertiză criminalistică, dar şi emiterea unei adrese către Serviciul Public Comunitar Comarnic, precum şi reaudierea martorului EE., ca nefiind utile soluţionării cauzei, apreciindu-se că pentru dovedirea elementelor de fapt care constituie obiectul probaţiunii au fost administrate suficiente mijloace de probă.

În plus, în cele din urmă, inculpatul A. a consimţit să furnizeze o declaraţie şi în calea de atac a apelului, aceasta fiind consemnată la dosar apel.

Prin Decizia penală nr. 136 din data de 02 februarie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 au fost admise apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi de către părţile civile J., E., I., LL., K., L., M. şi N. împotriva Sentinţei penale nr. 2 din data de 06.01.2021 pronunţată de Tribunalul Prahova, pe care a desfiinţat-o în parte şi rejudecând:

S-a înlăturat dispoziţia privind constatarea că în ceea ce priveşte decesele numiţilor E., F. şi G. sunt aplicabile în privinţa inculpatului dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului F. în pedepsele principale componente de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în formă calificată, prev. de art. 192 alin. (2) şi (3) din C. pen. (victimă C. şi D.), respectiv de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare sau substituire de alimente ori ale produse, prev. de art. 357 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 192 alin. (2) şi (3) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în formă calificată (decesul victimelor E., C., D., F. şi G.). S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au recontopit pedepsele principale aplicate, inculpatul, executând pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 4 luni, reprezentând o treime din pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 357 alin. (1) din C. pen., rezultând o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen. s-au aplicat inculpatului disp. art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (interzicerea dreptului de a desfăşura activitatea de comercializare băuturi alcoolice) pe o durată de 3 ani, executabilă conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (interzicerea dreptului de a desfăşura activitatea de comercializare băuturi alcoolice).

S-a majorat cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Comarnic în favoarea părţilor civile J., E.,

I. şi LL. de la suma de 8.000 euro la suma de 20.000 euro pentru fiecare parte civilă, în echivalent RON la data plăţii.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 19 din C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 din C. civ. şi art. 1373 din C. civ. au fost admise în parte acţiunile civile formulate de către părţile civile K., L. şi M. şi au fost obligaţi inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Comarnic la plata către fiecare parte civilă a câte unei sume de 10.000 euro în echivalent RON la data plăţii cu titlu de daune morale, precum şi a sumei totale de 17.200 de RON, cu titlul de daune materiale.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 19 din C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 din C. civ. şi art. 1373 din C. civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă N. şi a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Comarnic la plata către fiecare parte civilă a câte unei sume de 10.000 euro în echivalent RON la data plăţii cu titlu de daune morale, precum şi a sumei de 11.250 de RON, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 276 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Comarnic la plata unei sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către părţile civile K., L. şi M. şi a unei sume de 1.000 RON cheltuieli judiciare către partea civilă N.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A., împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 276 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Comarnic la plata unei sume totale de 1.800 RON cheltuieli judiciare către părţile civile K., L. şi M. şi a unei sume de 3.000 RON cheltuieli judiciare către părţile civile J., E., I., LL.

S-a dispus plata sumelor de câte 250 RON, reprezentând onorarii parţiale ale apărătorilor din oficiu numiţi pentru inculpat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Pentru a decide astfel, curtea de apel, analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor exprimate, în conformitate cu disp. art. 420 alin. (8) din C. proc. pen., dar în limitele prev. de art. 417 din C. proc. pen. a constatat că apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi de către părţile civile J., E., I., LL., K., L., M. şi N. sunt parţial fondate, urmând a fi admise, în timp ce calea de atac formulată de către inculpatul A. apare ca fiind neîntemeiată, cu consecinţa directă a respingerii acesteia, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.

Potrivit art. 192 alin. (1) din C. pen. uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.

Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.

Este de necontestat faptul că în perioada 27 - 30.07.2012, pe raza oraşului Comarnic au decedat cinci persoane şi anume: E., C., D., F. şi G., iar din cercetările efectuate a reieşit că anterior, cu puţin timp în urmă acestea consumaseră băuturi alcoolice comercializate la barurile Comarnic, str. x, respectiv Comarnic, str. x, aparţinând SC B. SRL.

Pentru două dintre victime s-a dispus efectuarea necropsiei, iar din rapoartele medico-legale a reieşit că decesele numiţilor C. şi D. au fost violente şi s-au datorat intoxicaţiei acute cu alcool metilic.

Având în vedere că probele administrate până în acel moment în cauză, de la barul din str. x a fost ridicată o probă de băutură alcoolică, despre care barmanul de serviciul S. a afirmat că era cea consumată zilnic de E. şi C., însă din raportul de expertiză criminalistică efectuată în cauză a reieşit că băutura pusă la dispoziţie conţine apă şi alcool etilic. Cu toate acestea, testele poligraf la care una fost supuşi inculpatul şi S. (angajata inculpatului) au scos în evidenţă nesinceritatea lor.

În acelaşi timp, de la domiciliile victimelor G. şi F. au fost ridicate alte două probe de băuturi despre care a reieşit că au fost achiziţionate de aceştia de la barurile administrate de inculpat, iar expertizele dispuse au evidenţiat prezenţa alcoolului metilic în lichidele puse la dispoziţie, care în funcţie de cantitatea consumată erau apte să producă orbirea ireversibilă ori decesul.

După supunerea la testul poligraf, inculpatul a recunoscut că a cumpărat, fără documente, de la o persoană din Ploieşti, o băutură spirtoasă neautentificată, pe care a comercializat-o la barurile sale.

Din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine că C. şi E. consumau în mod frecvent băuturi alcoolice la barul aparţinând SC B. SRL din Comarnic, judeţul Prahova şi anume "ţuică de un leu", astfel cum era cunoscută în zonă, aceasta fiind de fapt o băutură spirtoasă (ţuică) comercializată cu 1,20 RON/100 ml, în sensul că obişnuiau să bea zilnic această băutură.

Acest fapt s-a petrecut şi în seara zilei de 26.07.2013, fiind confirmat de martorul AA. care a arătat că "la sfârşitul lunii iulie 2013, într-o seară de vineri, în jurul orelor 19:00 am mers singur la barul numitului A., situat la circa 100 m de casa mea.

Aici, pe terasă, stătea E., singur şi consuma ţuică vărsată, în pahar de sticlă. Am stat cu acesta la masă şi am discutat circa 15 - 20 min, timp în care E. a consumat toată cantitatea de ţuică din pahar, 200 ml, apoi acesta a plecat singur acasă. Nemaifiind nicio persoană pe terasa barului eu am intrat înăuntru în local şi m-am aşezat la o masă unde stătea C., şi precizez faptul că C. consuma tot ţuică vărsată la preşul de 1,2 RON/100 ml, având în faţă un pahar cu 200 ml. ţuică".

La scurt timp, şi anume în dimineaţa zilei următoare, E., în vârstă de 72 de ani, în timp ce se afla la domiciliu, a acuzat o stare de rău, situaţie în care a fost internat la spitalul orăşenesc Sinaia, unde în după-amiaza aceleiaşi zile a decedat.

În seara aceleiaşi zile C., a acuzat o stare de rău, prezenţa durerilor de cap şi a tulburărilor de vedere, astfel că membrii familiei au solicitat intervenţia ambulanţei care l-a transportat la Spitalul orăşenesc Sinaia, unde în dimineaţa zilei următoare, respectiv în data de 28.07.2013 a decedat.

Din certificatul medical constatator al decesului nr. x/28/07.2013 emis de Spitalul orăşenesc Sinaia pe numele E. reiese diagnosticul "Stop cardio-respirator. Embolie pulmonară. Bronşită cronică. Cord pulmonar cronic. Hipertensiune arterială. Cardiopatie ischemică. Ciroză hepatică. Diabet zaharat".

Având în vedere vârsta victimei, precum şi multiplele afecţiuni de care suferea nu a mai fost luată în calcul necesitatea efectuării unei necropsii, care să scoată în evidenţă cauza reală a decesului, astfel că acesta a fost îmbălsămat.

În aceeaşi zi, a decedat şi fiul său, C., în vârstă de 41 ani, moartea acestuia fiind, fără niciun dubiu suspectă, situaţie în care s-a dispus efectuarea necropsiei, iar din raportul medico-legal nr. x/29.07.2013 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Prahova reiese că moartea a fost violentă şi s-a datorat intoxicaţiei acute cu alcool metilic.

În aceeaşi foarte scurtă perioadă au decedat alte trei persoane care consumaseră acelaşi tip de băutură de la barurile aparţinând SC B. SRL, iar de la domiciliile defuncţilor G. şi F. au fost ridicate probe de băutură comercializată la barurile firmei administrate de inculpat, expertizele fizico-chimice confirmând prezenţa alcoolului metilic în compoziţia lichidului pus la dispoziţie Institutului Naţional de Criminalistică.

Referitor la decesul lui F. din probele administrate a rezultat fără tăgadă că acesta cumpăra băutura de la magazinul inculpatului A. la fel ca şi G.

Cu toate că s-a încercat inducerea în eroare a organelor judiciare, prin prezentarea unui alt tip de băutură în vederea expertizării de către barmanul

S. (angajata inculpatului), s-a dovedit că aceasta, cât şi inculpatul au fost nesinceri cu ocazia supunerii lor la testul poligraf, după cum s-a menţionat.

După ce s-a constatat nesinceritatea inculpatului acesta a revenit asupra declaraţiei şi a arătat că, de fapt, a cumpărat de la o persoană din Ploieşti un bidon de 20 l de băutură spirtoasă neautentificată pe care a comercializat-o la barurile sale, aspect care nu l-a dovedit ca şi alte aspecte invocate pe parcursul procesului penal. A fost audiat EE. care a spus că are ţuica de la o nuntă. De fapt, inculpatul a încercat să se disculpe încercând să arunce responsabilitatea pe umerii altora.

Au fost stabilite probator următoarele aspecte esenţiale care pot conduce fără niciun dubiu că E. a decedat urmare a ingerării de ţuică vărsată conţinând alcool metilic de la barul inculpatului din str. x.

În seara zilei de 26.07.2013 E. a consumat cel puţin 200 ml de băutură de acelaşi tip, care a provocat decesul fiului său C. şi, chiar dacă dozele toxice au limite destul de largi, este lesne de înţeles că doza suficientă pentru a produce decesul unei persoane vârstnice, cu afecţiuni de tipul celor care le avea E. nu trebuia să fie prea mare.

În dimineaţa zilei de 27.07.2013 lui E. i s-a făcut rău, fiind transportat la spital, iar în seara aceleiaşi zile şi C. a acuzat aceeaşi stare, ambele persoane decedând la câteva ore după ce au fost transportate la spital.

Din raportul medico-legal de necropsie reiese că moartea lui C. a fost violentă şi s-a datorat intoxicaţiei acute cu alcool metilic.

Declaraţiile martorilor care i-au văzut pe defuncţi consumând alcool vărsat în barul inculpatului P. şi declaraţia II. căruia i s-a făcut rău după consumul aceleiaşi băuturi (dar care a eliminat-o) sunt mai mult decât elocvente.

Se poate constata că, deşi în ce priveşte decesul victimei E. nu există probe directe privind cauza morţii, probele indirecte se coroborează între ele, iar concluzia nu poate fi decât una singură. E. a fost victima ingestiei de băutură alcoolică falsificată comercializată la barul inculpatului şi conţinând alcool metilic. Niciuna din afecţiunile de care suferea sau care pretinde medicul de la Sinaia că suferea E. nu era de natură să provoace decesul imediat al acestuia.

Ingestia alcoolului metilic, conform literaturii de specialitate, provoacă anumite efecte, consecinţe asupra organismului, a plămânilor, cordului, rinichilor.

În urma probelor care au fost administrate rezultă că cei doi defuncţi au consumat aceeaşi băutură, au fost împreună în acelaşi bar al inculpatului, au fost văzuţi de martori (care au declarat acest lucru) consumând băutura letală, iar decesul a survenit la puţin timp unul după altul.

E., fiind mai în vârstă şi mai puţin rezistent, a decedat primul, iar apoi a decedat şi C. care, fiind mai tânăr, a luptat mai mult ca să trăiască, cantitatea de alcool metilic din băutura consumată la inculpat fiind, însă, letală.

Există un raport de cauzalitate intrinsec între decesul defunctului E. şi băutura vândută de inculpatul A. şi ingerată de victimă.

În aceeaşi perioadă au decedat şi celelalte persoane care au consumat din acelaşi lot băutură - D., G. şi F.

Defunctul F. cumpărase o anumită cantitate de la inculpat pe care a pus-o peste vişine. Înainte de deces el a consumat din acea băutură care i-a cauzat sfârşitul. Mai mult, această băutură a fost păstrată de familie, deoarece mirosea într-un mod ciudat şi a fost expertizată, constatându-se că băutura ingerată de acesta conţine alcool metilic, substanţă care provoacă decesul datorită metanolului care este parte componentă din conţinutul lui.

Între băutura consumată de cei trei defuncţi, comercializată de către inculpatul A. şi vândută cetăţenilor care erau clienţii barului şi decesul acestora există o legătură de cauzalitate evidentă.

Sunt 5 decese care s-au produs într-un interval foarte scurt şi care au la bază alcoolul contrafăcut, în compoziţia căruia s-a constatat la analiză alcool metilic.

După ce au fost expertizate băuturile comercializate în acea perioadă de către inculpat prin rapoartele de expertiză nr. x şi x din 7 ianuarie 2015 s-a evidenţiat prezenţa alcoolului metilic care în funcţie de cantitatea consumată putea produce orbirea ireversibilă şi decesul (ceea ce s-a şi întâmplat).

Inculpatul A. a recunoscut faptul că a preparat băutura letală prin declaraţia dată la data de 10.12.2014, iar expertizele efectuate în cauză în cursul anului 2015 atestă fără dubiu că băutura cumpărată de la societatea administrată de A. conţine o cantitate mare de alcool metilic.

Cu toate că i s-au adus la cunoştinţă concluziile raportului de expertiză criminalistică asupra alcoolului cumpărat de la societatea B. SRL şi ridicat de organele de cercetare penală de la cele două familii unde au murit G. şi L., A. nu a formulat nicio obiecţie asupra concluziilor Raportului criminalistic.

Decesul victimelor E. şi C. se datorează faptului că inculpatul a vândut băutură contrafăcută şi în compoziţia căreia s-a regăsit la expertiza criminalistică efectuată alcool metilic într-o proporţie care este letală.

Alcoolul metilic contrafăcut era comercializat de către inculpat la cele două băuturi aparţinând societăţii comerciale B. SRL Comarnic, inculpatul neputând justifica modalitatea în care a înţeles să câştige bani din comercializarea unor produse contrafăcute, neverificate din punctul de vedere al compoziţiei, produs impropriu de a fi consumat de populaţie. Acesta nu a înţeles să ducă alcoolul pe care îl comercializa la analiză, ceea ce conduce la concluzia că aceasta era o practică frecventă a acestuia.

Inculpatul A. a fost total dezinteresat de efectele pe care urma să le producă asupra organismului uman consumul de băutură contrafăcută, ceea ce arată cât preţ a pus acesta pe viaţa concetăţenilor săi cărora le-a vândut fără niciun fel de reţinere băutură neverificată.

Se reflectă, prin urmare, cruzime în gândirea inculpatului şi acceptarea faptului că acest alcool poate produce decesul consumatorilor. Inculpatul şi-a asumat cu mare uşurinţă faptul că unii dintre consumatori pot deceda şi nu a fost preocupat nicio clipă de consecinţele faptelor sale.

Inculpatul a recunoscut cu nonşalanţă că a aruncat alcoolul rămas, după ce a aflat că au murit mai multe persoane, în haznaua din fundul curţii. Dacă ar fi dat dovadă de o atitudine corectă şi sinceră nu ar fi trebuit să arunce alcoolul în hazna, ci ar fi trebuit să ducă alcoolul la poliţie pentru a fi expertizat, iar dacă nu era vinovat ar fi trebuit să indice persoanele vinovate de moartea celor 5 persoane.

La data de 13 iunie 2016, martorul II. a declarat că a consumat şi el în acea seară ţuică de la barul inculpatului şi că i-a fost rău o săptămână. Salvarea acestuia a fost că a vărsat lichidul ingerat şi a fost găsit imediat de fratele lui, având spume la gură, lichidul vărsat fiind de culoare verde. Acesta a mai declarat în faţa instanţei de fond că ştie că cei doi bărbaţi din familia R. au decedat din cauza băuturii consumate la inculpat.

Din declaraţia martorului GG. a rezultat că defunctul G. a murit tot din cauza băuturii. Acesta a declarat că G. cumpăra zilnic alcool de la barul inculpatului şi a ajuns la domiciliul victimei imediat după ce a decedat, iar lângă pat avea o sticla de alcool din care se consumase o cantitate, având miros ciudat, sticla de alcool care a fost dusa ulterior la control. Martora BB. a declarat că G. a cumpărat alcool de la barul inculpatului chiar cu o zi înainte de deces, iar după deces, cumnata a dus la testare alcoolul din care acesta consumase iar rezultatul a fost ca lichidul conţinea alcool metilic.

Potrivit raportului de expertiza criminalistică nr. x/07.01.2015 întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică recipientul pus la dispoziţie conţinea un lichid apos cu miros slab de alcool în care s-au pus în evidenţa alcool metilic-metanol - majoritar şi alcool etilic - etanol minoritar.

Prezenţa metanolului în lichid face ca acesta sa aibă caracter toxic. Metanolul este un toxic de tip narcotic cu acţiune specifică asupra retinei şi nervului optic. Ingerarea a 15 ml metanol poate produce orbirea ireversibilă. Doza letală este evaluată la 30 - 100 ml - a concluzionat raportul de expertiză criminalistică.

Din probele administrate a rezultat că la locuinţa lui E. a fost găsită de către soţia acestuia o sticlă cu băutură, având un miros foarte ciudat.

După ce familia R. şi-a îngropat morţii, inculpatul, aflând că aceştia mai au ţuică din care consumase E. din barul său, s-a deplasat acasă la ei şi într-un mod viclean, a reuşit să îi facă să arunce băutura care îl incrimina.

Acest aspect reiese, atât din declaraţiile R., cât şi ale inculpatului care la întrebarea "Aţi spus R. să arunce băutura găsită?" acesta a răspuns "Probabil ... eram beat ...". În acea sticlă se mai afla aproximativ 100 - 150 ml de ţuică, deci E. băuse din ea 350 - 400 ml. Sticla a fost găsită în camera lui E.. Dacă băutura era curată, inculpatul nu avea niciun motiv să solicite R. să fie aruncată.

Decesele lui E. şi F. au survenit şi ele, ca şi ale lui C. şi D., ca urmare a ingestiei băuturii care conţinea alcool metilic într-o doză letală, situaţie care conduce la concluzia că inculpatul A.

G. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prin vânzarea acestui alcool contrafăcut.

Niciuna dintre apărările inculpatului A. nu poate fi luată în considerare.

Astfel, analizând aceste critici în ordinea în care au fost dezvoltate prin motivele de apel se reţin următoarele:

Potrivit art. 30 din C. pen. nu constituie infracţiune, fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care lege le pedepseşte, numai dacă recunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.

Or, în speţa de faţă ne aflăm exact în ipoteza alin. (2) al acestui text de lege, necunoaşterea aspectului că alcoolul achiziţionat era metilic, iar nu etilic, datorându-se exact culpei impardonabile a inculpatului A. care nu a găsit de cuviinţă să analizeze conţinutul lichidului dobândit, în cadrul unui laborator acreditat în astfel de operaţiuni.

În ceea ce priveşte pretinsa prescripţie a răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 357 alin. (1) din C. pen., Curtea a constatat că nici această critică nu este pertinentă.

Fapta dedusă judecăţii prevede ca limite de pedeapsă închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda. Se reţine faptul că această faptă a fost săvârşită în luna iunie 2013, termenul de prescripţie, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., fiind de 5 ani.

Însă, potrivit art. 155 alin. (4) din C. pen. termenele prevăzute în art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o jumătate, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

În cauză, aşadar operează dispoziţiile acestui din urmă text de lege, chiar şi în condiţiile date de apariţia Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a României care a stabilit că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Aceasta, întrucât în cauză ne aflăm în ipoteza în care inculpatului A. i s-a comunicat la data de 23.06.2015 chiar rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia acesta reprezentând, practic, cel mai important act întocmit în cauză pe numele său, adică exact în sensul apreciat ca fiind constituţional de către Curtea Constituţională a României.

Referitor la criticile vizând pretinsa nemotivare a soluţiilor de condamnare a inculpatului A. în ceea ce priveşte decesul victimelor D. şi C., nici acestea nu apar ca fiind justificate în condiţiile în care Curtea a constatat că instanţa de fond a procedat la arătarea elementelor de fapt ce atestă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, indicând şi probele ce au stat la baza constatării vinovăţiei acestuia.

Instanţa de contencios european pentru Drepturile Omului s-a pronunţat constant că argumentele decisive pentru soluţionarea cauzei trebuie să-şi găsească reflectare în hotărâre pentru ca justiţiabilii să fie convinşi că s-a făcut dreptate şi că judecătorul a examinat probele administrate, dar, şi pentru a le permite să aprecieze şansele de reuşită ale unei căi de atac. Prin felul în care a motivat hotărârea, instanţa de fond a respectat această garanţie a dreptului la un proces echitabil.

Raportat la cele astfel reţinute în cele ce preced, Curtea a apreciat că inculpatul A. se face vinovat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de aceea că în calitate de administrator al SC B. SRL în luna iunie 2013, a pus în vânzare băuturi alcoolice contrafăcute la barul societăţii, producând decesul a cinci persoane - E., C., D., F. şi G., faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de falsificare sau substituire de alimente prev. de art. 357 alin. (1) din C. pen. şi de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) şi (3) din C. pen.

Întrucât faptele au fost comise prin acţiuni distincte în cauză sunt aplicabile disp. art. 38 alin. (1) din C. pen.

Drept urmare, constatând că se impune tragerea la răspundere penală a acestei persoane, Curtea a observat că potrivit art. 74 din C. pen. stabilirea şi aplicarea pedepsei se face, în raport, cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului care se evaluează după împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs al infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate şi situaţia familială şi socială ale inculpatului.

Referitor la conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, s-a constatat că inculpatul a îngreunat cercetările penale întrucât, după ce a auzit de decesele celor doi membri ai R. şi începerea anchetei Poliţiei Comarnic, bănuind că aceste evenimente pot avea legătură cu băutura pe care o preparase şi oferise spre vânzare, a aruncat în grădină restul băuturii cumpărate de către cele două victime, după ce în prealabil a întrebat vânzătoarea despre băutura consumată de către acestea, astfel că această băutură nu a mai putut fi expertizată.

Inculpatul a avut în mod constant o atitudine de negare a vinovăţiei, fără a acorda vreun ajutor material familiilor victimelor afectate de moartea rudelor.

Lipsa antecedentelor penale nu este un criteriu suficient pentru aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special având în vedere relaţiile sociale încălcate prin comiterea faptelor, respectiv relaţiile sociale privind dreptul la viaţă şi urmarea produsă, constând în decesul mai multor persoane, fiind realizată forma agravată a infracţiunii de ucidere din culpă şi în cazul în care s-ar reţine vinovăţia doar în legătură cu cele două victime C. şi D.

Având în vedere aceste aspecte, dar şi numărul important al victimelor infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) şi (3) din C. pen. - nu mai puţin de 5 persoane - Curtea a apreciat că se impune aplicarea inculpatului A. unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum mediu, de 6 ani, necesar şi suficient pentru a se îndeplini în mod corespunzător scopurile pedepsei penale - preventiv, educativ şi sancţionator.

De asemenea, s-a constatat şi că prima instanţă, în mod greşit nu a aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. - de a desfăşura activitate de comercializare băuturi alcoolice, a cărei exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, care să se execute din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea pedepsei principale privative de libertate, conform art. 65 din C. pen.

Drept urmare, s-a îndreptat această eroare prin aplicarea inculpatului A. şi a pedepsei accesorii prev. de art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen.

În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare sau substituirea de alimente ori alte produse prev. de art. 357 alin. (1) din C. pen., Curtea a apreciat, în contra susţinerilor procurorului, că, cuantumul de 1 an închisoare - care se află situat tot la jumătatea intervalului punitiv, ca şi cel aferent infracţiunii de ucidere din culpă este unul corespunzător criteriilor prev. de art. 74 din C. pen., astfel cum au fost acestea relevate anterior.

În altă ordine de idei, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat următoarele:

Art. 1357 din C. civ. prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă. De asemenea, art. 1349 alin. (1) - (2) prevede că cel care, având discernământ, încalcă îndatorirea de a respecta legea sau obiceiul locului şi de a nu aduce atingere prin conduita sa drepturilor şi intereselor legitime ale altor persoane răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, jurisprudenţa şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Cu toate că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic; importanţa valorilor morale lezate; măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării; măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Jurisprudenţa instanţei europene a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.

Pentru angajarea obligaţiei făptuitorului de despăgubire a victimei prin repunerea ei în situaţia anterioară este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiţii: existenţa unui prejudiciu, comitere a unei fapte ilicite, stabilire a unei legături de cauzalitate dintre acestea şi consecinţele dăunătoare produse şi vinovăţia făptuitorului.

S-a făcut dovada îndeplinirii cumulative ale celor patru condiţii sus-menţionate. Instanţa de apel a ţinut cont la stabilirea despăgubirilor morale de suferinţele fizice şi psihice îndurate de către părţile civile, precum şi de consecinţele deosebit de grave produse în viaţa acestora, pierderea unor fiinţe dragi, a căror viaţă a fost curmată brusc prin acţiunea culpabilă a inculpatului.

Curtea a observat că toate cele 8 părţi civile sunt îndreptăţite să primească despăgubiri pentru daunele morale suferite, în condiţiile în care H. era soţia victimei E. şi mama victimei C.; E., I. şi J. erau copii victimei E. şi fraţii victimei C.; L. şi M. erau copii victimei F.; K. era soţia victimei F., iar N. era sora victimei G.

Aşadar, toate aceste persoane dezvoltau strânse relaţii cu persoanele decedate, aşa cum se desprinde şi din probele testimoniale administrate în cauză, fiind legate de puternice sentimente de afecţiune.

Sub acest aspect apar, prin urmare, ca fiind nelalocul lor susţinerile inculpatului A. care afirmă că nu s-ar fi impus acordarea de despăgubiri morale în favoarea tuturor celor patru părţi civile provenind din decesul victimei E.

Drept urmare. Curtea a apreciat că o sumă în cuantum de câte 10.000 euro pentru fiecare victimă a infracţiunii deduse judecăţii, stabilită în favoarea fiecărei părţi civile mai sus-menţionate, este aptă să atingă dezideratul compensării prejudiciului de ordin moral pe care rudele ori soţii victimelor le-au suportat în mod cert, neechivoc.

La stabilirea acestui cuantum, Curtea a avut în vedere criterii cum ar fi nivelul de trai al familiilor victimelor, situaţia economică generală a ţării noastre, dar şi jurisprudenţa instanţelor de control judiciar în astfel de cauze în care nu trebuie să se ajungă, totuşi, la o îmbogăţire fără justă cauză a urmaşilor victimelor.

Referitor la despăgubirile pentru daunele materiale suferite de către părţile civile, Curtea a constatat că suma de 20.000 RON acordată lui J. - fiică, H. - mamă, E. şi I. corespunde unui nivel rezonabil şi dovedit prin depoziţiile martorilor P. şi O.

În ceea ce priveşte despăgubirile pentru daune materiale suferite de către părţile civile L., K. şi M., acestea sunt probate prin depoziţiile martorilor MM. şi CC.

CC., ridicându-se la o sumă totală de 17.200 RON; iar cele suferite de către partea civilă N. sunt probate prin depoziţiile martorilor GG. şi BB., ridicându-se la o sumă totală de 11.250 RON - cheltuieli cu locurile de veci, înmormântarea propriu-zisă, pomeniri conform datinilor, etc.

Dată fiind condamnarea inculpatului A. pentru infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) şi (3) din C. pen. şi în dauna victimelor E., F. şi G. se impune, în baza art. 276 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen., obligarea acestei persoane în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Comarnic şi la plata unei sume de 1500 RON cheltuieli judiciare către părţile civile K., L. şi M., precum şi a unei sume de 1000 RON cheltuieli judiciare către partea civilă N. în conformitate cu înscrisurile doveditoare existente la dosarul de fond.

Faţă de cele astfel reţinute, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi de către părţile civile J., E., I., LL., K., L., M. şi N. împotriva Sentinţei penale nr. 2 din data de 06.01.2021 pronunţată de Tribunalul Prahova, pe care a desfiinţat-o în parte şi rejudecând:

S-a înlăturat dispoziţia privind constatarea că în ceea ce priveşte decesele numiţilor E., F. şi G. sunt aplicabile în privinţa inculpatului dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului F. în pedepsele principale componente de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în formă calificată prev. de art. 192 alin. (2) şi (3) din C. pen. (victimă C. şi D.), respectiv de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare sau substituire de alimente ori ale produse prev. de art. 357 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 192 alin. (2) şi (3) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în formă calificată (decesul victimelor E., C., D., F. şi G.).

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au recontopit pedepsele principale aplicate, inculpatul, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 4 luni, reprezentând o treime din pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 357 alin. (1) din C. pen., rezultând o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen. s-au aplicat inculpatului disp. art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (interzicerea dreptului de a desfăşura activitatea de comercializare băuturi alcoolice) pe o durată de 3 ani, executabilă conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-a aplicat a inculpatului art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (interzicerea dreptului de a desfăşura activitatea de comercializare băuturi alcoolice).

S-a majorat cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Comarnic în favoarea părţilor civile J., E., I. şi LL. de la suma de 8.000 euro la suma de 20.000 euro pentru fiecare parte civilă, în echivalent RON la data plăţii.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 19 din C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 din C. civ. şi art. 1373 din C. civ. a admis în parte acţiunile civile formulate de către părţile civile K., L. şi M. şi a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Comarnic la plata către fiecare parte civilă a câte unei sume de 10.000 euro în echivalent RON la data plăţii cu titlu de daune morale, precum şi a sumei totale de 17.200 de RON cu titlu de daune materiale.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 19 din C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 din C. civ. şi art. 1373 din C. civ. a fost admis în parte acţiunea civilă formulate de către partea civilă N. şi a fost obligat inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Comarnic la plata către fiecare parte civilă a câte unei sume de 10.000 euro în echivalent RON la data plăţii cu titlu de daune morale, precum şi a sumei de 11.250 de RON cu titlu de daune materiale.

În baza art. 276 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Comarnic la plata unei sume de 1.500 RON cheltuieli judiciare către părţile civile K., L. şi M. şi a unei sume de 1.000 RON cheltuieli judiciare către partea civilă N.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de către inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Având în vedere şi disp. art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 272 alin. (2) din C. proc. pen., precum şi art. 276 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales sens în care a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., privind condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând să se dispună admiterea recursului, casarea Deciziei nr. 136 din 02 februarie 2022, respectiv achitarea inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie, inculpatul prin apărătorul său ales a formulat critici asupra nelegalităţii hotărârii instanţei, ce a dispus condamnarea sa cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale, invocând ca şi temei de drept dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Existenţa unei cauze de neimputabilitate (eroarea) privind infracţiunea de ucidere din culpă faptă prev. şi ped. de art. 192 alin. (2), (3) din C. pen.

În concepţia noului C. pen., prin eroare se înţelege necunoaşterea sau cunoaşterea greşită, de către cel care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, fie a unei stări, situaţii sau împrejurări esenţiale pentru corecta caracterizare a faptei, fie a unui element circumstanţial de agravare, fie a unei dispoziţii legale nepenale sau a caracterului ilicit al faptei.

Art. 30 din C. pen. prevede că "(1) Nu constituie infracţiune, fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei."

În situaţia reglementată de art. 30 alin. (2) din C. pen. pentru a fi incidentă eroarea ca o cauză de neimputabilitate, legiuitorul cere ca eroarea să nu se datoreze culpei făptuitorului.

În speţă, în urma probelor administrate în cauză a rezultat faptul că inculpatul a contactat o persoană numită EE., care i-a spus acestuia că îi poate furniza alcool pentru vişinată, context în care cei doi s-au înţeles asupra unui bidon de 20 l alcool pe care vânzătorul i l-a transportat acasă, contra sumei de 500 RON.

Ulterior, inculpatul, verificând cantitatea de băutură pe care o avea la comercializare, a procedat la prepararea, prin amestecarea a 1 1/2 l ţuică salbă, pe care o avea acasă, cu 0,5 l alcool cumpărat de la EE., băutura pe care ulterior a pus-o spre comercializare.

Din declaraţiile date în faza de urmărire de către martorii audiaţi a rezultat faptul că băutura alcoolică comercializată de către inculpat era recunoscută în comunitate drept "ţuică la 1 leu", fiind de o concentraţie redusă şi comercializată la un preţ derizoriu, inculpatul practicând, de lungă durată, cuparea băuturilor alcoolice, amestecându-le cu alcool etilic, în vederea obţinerii unei cantităţi mai mari pe care să o comercializeze la un preţ sub cel de piaţă, pe care clienţii săi şi-l puteau permite pentru achiziţionare.

Acesta nu putea avea cunoştinţă de faptul că alcoolul cumpărat de la EE. este metilic şi nu etilic, cu atât mai mult cu cât pentru un neprofesionist este aproape imposibil a putea face o distincţie între alcoolul metilic şi cel etilic, distincţia dintre cele două tipuri de alcool neputând fi percepută la nivelul simţurilor omului. Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din declaraţia martorului EE., acesta i-ar fi adus la cunoştinţă recurentului faptul că acea cantitate de alcool vândută fusese achiziţionată pentru nunta sa, fiind consumată de către invitaţii săi, surplusul dorind a-l valorifica prin vânzare.

Astfel, este lesne de înţeles eroarea în care s-a aflat inculpatul, cu privire la componenţa/calitatea produsului achiziţionat.

Or, recurentul s-a aflat într-o eroare de fapt asupra conţinutului alcoolului achiziţionat, cauzată de susţinerile vânzătorului ce i-a format convingerea asupra faptului că acel produs este potrivit pentru a fi folosit la fabricarea vişinatei, susţinând faptul că însuşi acesta l-a folosit pentru a pregăti băutura alcoolică ce a fost servită la propria sa nuntă.

Dat fiind faptul că cele două tipuri de alcool, etilic şi metilic, au aceeaşi stare lichidă, acelaşi aspect şi abundenţă, fără ca vreunul dintre cele două să aibă vreun miros specific prin care să se poată face distincţia, recurentul s-a aflat într-o greşită reprezentare a realităţii, chiar şi prin manifestarea unei totale diligenţe, neputând identifica şi stabili conţinutul substanţei ce i-a fost vândută, astfel încât să renunţe la achiziţia acelui produs, respectiv folosirea acestuia la prepararea băuturii alcoolice.

Deşi aceste aspecte au fost invocate şi în faţa instanţei de control judiciar, s-a procedat la o înlăturare de plano a tuturor argumentelor lor, fără a exista o analiză clară şi precisă a întregii situaţii de fapt, astfel cum a rezultat din motivarea instanţei de control judiciar, aceasta a apreciat simplul fapt că existenţa culpei recurentului a rezultat din faptul că nu s-ar fi procedat la efectuarea unei analize a substanţei achiziţionate la un laborator de specialitate.

Or, existenţa unei stări de diligenţă trebuie a fi analizată în raport cu mai multe aspecte, cu precădere vârsta, nivelul de educaţie şi împrejurările ce ţin de comiterea faptei.

Aşa cum a rezultat din declaraţiile susţinute de martori în cursul procesului penal, s-a arătat faptul că recurentul inculpat, ca şi administrator a celor două baruri de pe raza comunei Comarnic, obişnuia să comercializeze "ţuică la 1 leu", fiind bine cunoscută metoda acestuia de a cupa băuturile alcoolice pentru a obţine o cantitate de băutură spirtoasă la un preţ inferior, foarte căutată de altfel de către consătenii ce obişnuiau să consume în mod frecvent alcool. Aşadar, ar rezultat din această împrejurare faptul că recurentul mai procedase în aceeaşi manieră şi cu alte ocazii, fără a exista efecte adverse, ori probleme de natură medicală în rândul clienţilor săi. Acestuia i-a fost formată convingerea asupra conţinutului alcoolului achiziţionat, ca fiind etilic, şi foarte bun pentru prepararea vişinatei, cum însuşi vânzătorul a declarat, cu atât mai mult cu cât din aceeaşi cantitate ce-i fusese vândută, un mare grup de oameni au consumat, fără a exista repercusiuni.

Motivarea instanţei de control judiciar este una vagă, imprecisă, şi lipsită de orice raţionament logico-juridic, dorindu-se parcă a se "încropi" nişte argumente care să poată conduce la stabilirea unei fapte de natură penală şi a unei vinovăţii, prin indicarea unei culpe a recurentului, în timp ce analizând concluziile din cuprinsul hotărârii, dacă nu ne-ar fi cunoscută încadrarea juridică dată faptei, s-ar zice că se află în prezenţa unei fapte săvârşite cu intenţie indirectă, nicidecum culpă, fiind făcută referire la un pasaj din conţinutul deciziei instanţei de apel.

În ceea ce priveşte trei dintre cele cinci persoane faţă de care s-a dispus condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în formă agravantă, respectiv E., G. şi D., instanţa de judecată a dispus condamnarea recurentului, deşi în privinţa acestora cauzele decesului nu au fost stabilite prin rapoarte medico-legale, care să confirme că moartea victimelor a ost violentă şi cauzată de intoxicaţia cu metanol, simpla coincidenţă asupra cauzelor decesului celorlalte două victime nefiind suficientă pentru a se putea reţine o faptă de natură penală în sarcina recurentului.

De altfel, din actele dosarului de urmărire penală a rezultat faptul că numitul G. figura în evidenţa medicului de familie cu mai multe afecţiuni medicale, printre care hepatopatie cronică şi dislipidemie, E. era diagnosticat cu hipertensiune arterială stadiu II, boală cardiacă ischemică, stenoză hepatică, diabet zaharat şi insuficienţă circulatorie cerebrală, în vreme ce F. era diagnosticat încă din anul 2008 cu steatoza hepatică şi cu boală cardiacă, ultima menţiune din registrul medicului de familie făcând referire la decesul victimei ca urmare a accidentului vascular cerebral (AVC) la data de 28 iulie 2013, informaţii comunicate de medicul de pe ambulanţă ce a fost chemat la domiciliul victimei.

Or, se vorbeşte despre stabilirea şi condamnarea recurentului, pentru fapta de ucidere din culpă, în ceea ce priveşte trei persoane faţă de care nu s-a efectuat un raport medico-legal pentru a se constata cauzele decesului, pentru una dintre acestea fiind stabilită ca şi cauză a decesului atacul vascular cerebral, fără a se cunoaşte însă, pentru niciuna dintre cele trei victime indicate anterior, dacă consumase alcool anterior intervenirii decesului, sau dacă cauza decesului a fost intoxicaţia cu alcool metilic, în contextul în care dozele toxice de alcool metilic au limite destul de largi, existenţa unor efecte adverse sau intervenţia decesului au limite destul de largi, existenţa unor efecte adverse sau intervenţia decesului depinzând în mod esenţial de sensibilitatea individuală a fiecărei persoane.

Aşadar, s-a procedat la condamnarea recurentului, deşi aceste aspecte esenţiale nu sunt cunoscute, rapoartele efectuate de către Serviciul de Medicină Legală concluzionând în sensul că doza letală pentru un alcool ce conţine metanol este evaluată la 30 - 100 ml, neputându-se stabili dacă cele trei victime au ingerat o astfel de cantitate care să conducă la deces.

În atare situaţie, cum se poate vorbi de existenţa unei fapte de natură penală, câtă vreme cea mai mare necunoscută din ecuaţie este chiar cauza decesului acestor persoane.

Reţinerea unei legături de cauzalitate între decesul acestor victime şi fapta de comercializare a unor produse alcoolice falsificate, doar pe baza declaraţiilor unor martori, membri de familie ai persoanelor decedate ce au susţinut faptul că victimele obişnuiau să achiziţioneze băutura alcoolică de la barul recurentului şi a unei sticle cu alcool metilic, pusă la dispoziţia organelor de cercetare penală de către rudele decedatului şi examinată la mai bine de un an de la intervenirea decesului, alături de simpla coincidenţă a decesului tuturor celor cinci persoane în jurul aceleaşi perioade, făcându-se trimitere la o dispoziţie legală, respectiv art. 103 alin. (1) din C. proc. pen. potrivit căruia "probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma probelor administrate în cauză", nu sunt aspecte de natură a constata existenţa unei fapte de natură penală în sarcina recurentului-condamnat.

Un aspect important ce nu poate fi omis a fi supus atenţiei completului de judecată priveşte nelegalitatea instanţei de apel de a dispune o soluţie de condamnare, fără a administra alte mijloace de probă ce ar conduce la schimbarea situaţiei iniţial reţinute şi analizate de către magistratul din cadrul instanţei de fond ce a dispus o soluţie de achitare în cauză.

După cum se poate constata din actele dosarului, instanţa de apel nu a făcut altceva decât să procedeze la reaudierea martorilor, a căror depoziţie a fost similară cu cea susţinută, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cadrul judecării în primă instanţă, împrejurările de fapt fiind aceleaşi cu cele avute în vedere la soluţionarea cauzei în primă instanţă. Cu toate acestea, instanţa de apel a procedat la pronunţarea unei soluţii de condamnare, fără a fi administrate probe din care să rezulte o altă situaţie de fapt faţă de cea reţinută anterior, care să poată conduce la existenţa faptei de natură penală şi stabilirea vinovăţiei recurentului-condamnat.

Cu titlu de exemplu a făcut trimitere la cauzele Berar vs. România (Hotărârea CEDO din 18 martie 2014), respectiv Mischie vs. România (Hotărârea CEDO din 16 septembrie 2014) prin care statul român a fost sancţionat ca urmare a încălcării dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, urmare a condamnărilor dispuse de către instanţele române, fără a administra probe noi, doar pe baza reinterpretării aceloraşi elemente probatorii avute în vedere de instanţele de fond în pronunţarea soluţiilor de achitare.

În consecinţă, recurentul inculpat A., prin apărătorul său ales a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, fiind întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 434 - 438 din C. proc. pen., şi judecând recursul, a se dispune în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) achitarea inculpatului pentru infracţiunea de ucidere din culpă săvârşită în formă agravantă.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 434 - 437 din C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 7, respectiv alin. (2) din C. proc. pen., art. 440 - 449 din C. proc. pen.

La dosarul cauzei, au fost depuse concluzii scrise de intimata parte civilă N., aflate la dosarul Înaltei Curţi, prin care a solicitat, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respingerea, ca vădit nefondat a recursului în casaţie, declarat de către inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 136 din 02 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, fiind făcut istoricul cauzei, cu referire la rechizitoriu, sentinţa primei instanţe sub aspectul laturii penale şi civile, decizia instanţei de apel.

S-a arătat că prin recursul în casaţie, inculpatul A. a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. privind condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând admiterea recursului, casarea Deciziei penale nr. 136 din 02 februarie

2022 a Curţii de Apel Ploieşti şi achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.

Acesta consideră că fapta de ucidere din culpă, stabilită în sarcina sa în apel, pentru trei persoane, între care şi fratele său, G., faţă de care nu s-a efectuat raport medico-legal pentru a se constata cauzele decesului, este dată cu încălcarea legii.

Or, aşa cum a arătat mai sus, la dosarul cauzei se află raportul de expertiză nr. x/07.01.2015 întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică - Serviciul de expertize fizico-chimice care a stabilit că în lichidul expertizat, respectiv cel aflat în sticla cu băutura provenind de la magazinul inculpatului A., aflată în camera fratelui său, G., atunci când acesta a fost găsit decedat, s-a evidenţiat prezenţa alcoolului metilic, care în funcţie de cantitatea consumată, poate produce orbirea ireversibilă ori decesul.

Martorii audiaţi în cauză, BB. şi GG. (dosar fond) au declarat că fratele său, G., obişnuia să consume băuturi alcoolice de la barul inculpatului şi că lângă patul său, atunci când a fost găsit mort, se afla o sticlă de băutură, pe jumătate plină şi care prezenta un miros neobişnuit, fratele său având spume la gură.

Băutura din sticla respectivă a fost ridicată şi expertizată aşa cum s-a arătat mai sus, iar concluzia a fost că consumul ei putea provoca decesul victimei.

În concluzie, este fără putinţă de tăgadă faptul că victimele, inclusiv fratele său, G., au consumat băutura preparată de către inculpat şi vândută în magazinele sale, decesul survenind la scurt timp de la ingerare şi în condiţiile unei simptomatologii specifice ingerării de băutură falsificată, fiind probată astfel legătura de cauzalitate între fapta prevăzută de art. 357 alin. (1) din C. pen. şi cea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) şi (3) din C. pen.

În aceste condiţii, intimata parte civilă N. a considerat că recursul în casaţie declarat de către inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 136 din 02 februarie 2022 a curţii de apel este vădit nefondat, sens în care a solicitat ca, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. să fie respins, ca atare.

De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise de către intimatele părţi civile E., H., J., I., M., K., L. prin avocat ales, aflate la dosarul Înaltei Curţi, prin care au solicitat, în principal, respingerea cererii de recurs în casaţie, formulată de inculpatul A., ca nefondată.

În dezvoltarea concluziilor scris, intimatele părţi civile prin apărător ales au făcut referiri la rechizitoriu, la faza de judecată şi administrarea mijloacelor de probă, la sentinţa pronunţată în primă instanţă, la apelurile declarate în cauză, inclusiv cele formulate de părţile civile, la soluţia pronunţată asupra apelurilor declarate în cauză, la situaţia de fapt şi mijloacele de probe administrate.

În ceea ce priveşte motivele cererii de recurs în casaţie intimatele părţi civile prin apărător ales au considerat că acestea nu sunt fondate, întrucât nu sunt întrunite condiţiile legale care să atragă incidenţa prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din noul C. proc. pen.

Inculpatul a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, menţionând că există o cauză de neimputabilitate privind infracţiunea de ucidere din culpă, respectiv eroarea.

Acesta îşi fundamentează apărarea pe faptul că nu ar fi ştiut că băutura comercializată cumpărată de la EE. ar fi conţinut alcool metilic, neexistând nicio probă administrată în acest sens care să îl disculpe pe A. de infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpatul recunoaşte prin cererea sa că avea obiceiul să prepare alcool după reţeta sa proprie, situaţie în care încercarea de a arunca vina pe altă persoană este sortită eşecului.

Inculpatul a susţinut că a fost în eroare şi a invocat prevederile art. 30 alin. (2) din noul C. pen., care nu operează în această situaţie.

Eroarea de fapt este definită de unii penalişti ca fiind ca reprezentarea greşită de către cel ce săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală a realităţii din momentul săvârşirii faptei, reprezentare determinată de necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unor date ale realităţii.

Pentru a fi în prezenţa unei erori, s-a conchis că sunt necesare 3 elemente şi anume: 1. săvârşirea unei fapte penale; 2. făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei penale, să nu fi cunoscut anumite stări, situaţii sau împrejurări, pe tot parcursul desfăşurării acţiunii; 3. stările, situaţiile şi împrejurările care nu au fost cunoscute să aibă legătură cu caracterul penal al faptei.

Spre deosebire de C. pen. anterior, noul C. pen. a ales să reglementeze eroarea, iar nu eroarea de fapt, abandonând distincţia clasică între eroarea de fapt şi eroarea de drept; astfel, în viziunea noului C. pen., trebuie realizată diferenţierea între eroarea asupra tipicităţii şi eroarea supra antijuridicităţii; aceste două tipuri de erori pot fi de fapt sau de drept.

Pentru verificarea caracterului invincibil al erorii, instanţa se va apleca, atât asupra elementelor legate de persoana agentului (pregătire şcolară sau profesională, domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, mediul socio-cultural din care provine etc.), cât şi asupra unor împrejurări obiective care l-ar fi putut indice sau menţine în eroare (informaţii oferite de autoritatea competentă, o autorizaţie administrativă, practica obişnuită a autorităţilor de a tolera un anumit comportament, o jurisprudenţă anterioară constantă etc.).

Nu se poate admite în niciun fel faptul că inculpatul nu ştia că nu are voie să prepare el băuturi alcoolice şi să le vândă în condiţiile în care societatea comercială pe care a condus-o practica acest comerţ de ani de zile.

Dacă se va analiza probatoriul administrat se va observa că EE. a fost audiat de mai multe ori, de 2 ori la Judecătoria Sinaia şi apoi la Tribunalul Prahova după declinarea cauzei de către instanţa de fond când s-a schimbat încadrarea juridică.

Inculpatul încearcă acum să arunce vina pe martorul EE., deşi nimic nu indica că această persoană ar fi contribuit la moartea celor 5 persoane în vreun fel.

Dacă era sigur că EE. i-a vândut alcool metilic de ce a continuat să facă acel amestec letal care l-a vândut, deoarece alcoolul metilic are un miros specific şi ar fi perceput. Mai mult s-ar fi putu adresa poliţiei, însă aceasta este doar o poveste inventată de inculpat.

S-a arătat că au fost audiaţi mulţi martori care au demonstrat că inculpatul vindea mereu ţuică ieftină rezultată din amestecurile inculpatului din diverse lichide, însă probabil că atunci a greşit proporţia ceea ce a condus la decesul celor 5.

Mai mult urmează să se constate că prin motivele de recurs invocate A. povesteşte cum prepară el băutura care o vindea în condiţiile în care o astfel de activitate este interzisă de lege.

Mai mult se poate constata cum băutura preparată aşa bine cu alcool metilic de inculpat a condus la moartea de 5 oameni.

Motivarea instanţei de judecată în apel nu este vagă şi imprecisă aşa cum se menţionează în cererea de recurs de către inculpat, ci dimpotrivă precisă şi riguroasă.

În afară de depoziţiile martorilor audiaţi în număr foarte mare, un loc important în ansamblul probatoriu îl constituie şi cele două expertize criminalistice, necontestate niciodată de inculpat.

Din concluziile acestor rapoarte criminalistice a rezultat fără nicio îndoială că băutura vândută numitului F. şi G. conţinea alcool metilic.

Inculpatul vorbeşte în cererea de recurs de coincidente, respectiv că victimele E., F. şi D. au murit întâmplător.

Acestea au murit, însă în aceeaşi perioadă, iar decesul lor s-a dovedit a se datora băuturii cumpărate şi consumate de la barul şi în barul inculpatului, fără a exista nicio îndoială.

Inculpatul ştia foarte bine ce băutură vinde, respectiv amestecul preparat de către acesta asumându-şi consecinţele.

Pe tot parcursul procesului A. a declarat că a vândut băutură sigilată pentru ca prin cererea de recurs să recunoască că amesteca lichide şi le vindea, dând dovadă de un comportament oscilant şi nesincer.

De fapt, instanţa de apel în mod just a constatat că inculpatul a încercat permanent să îngreuneze cercetările şi nu şi-a recunoscut vina niciodată.

Nesinceritatea sa rezultă din toate probele care au fost administrate, iar cruzimea cu care a omorât cinci oameni fără niciun regret, numai pentru a realiza un profit material este cutremurătoare.

Demn de amintit este faptul că inculpatul s-a dus la familia R. după înmormântarea celor doi, E. şi C. şi i-a convins pe membrii familiei acestora, să arunce băutura care fusese cumpărată din barul său. Acest aspect l-a recunoscut în faţa instanţei de fond dar şi în faţa instanţei de apel. Or, dacă nu avea nimic de ascuns nu trebuia să se străduiască să distrugă probele care îl acuzau.

Inculpatul critică soluţia instanţei de apel, în sensul că, completul de judecată în cursul cercetării judecătoreşti s-ar fi limitat la reaudierea martorilor fără a administra alte probe. Urmează să se observe că inculpatul a solicitat în apel reaudierea martorilor care mai fuseseră audiaţi şi reaudiaţi şi care în majoritatea lor erau angajaţii lui.

Nu s-a administrat nicio probă care să absolve pe inculpat de vina sa, aşa cum încearcă acesta să acrediteze. El a recunoscut în faţa instanţei de fond la Judecătoria Sinaia că a amestecat băuturile, deşi nu avea voie să facă aşa ceva. De asemenea la administrarea testului cu poligraful s-a dovedit că inculpatul avea comportament oscilant.

În concluzie nu există niciun motiv legal care să conducă la aplicarea dispoziţiilor art. 348 pct. 7 din noul C. proc. pen., deoarece infracţiunea de ucidere din culpă este prevăzută de legea penală, iar încadrarea juridică a faptei este justă.

Din această perspectivă, prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul nu invocă aspecte de nelegalitate, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., referitor la condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, ci, practic, solicită rejudecarea cauzei de către instanţa de apel cu motivarea că faptele ce i se impută nu au caracter penal.

Sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează, atât lipsa incriminării, cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la vinovăţia prevăzută de lege.

Pe cale de consecinţă, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)."

De asemenea, intimatele părţi civile prin apărătorul lor au menţionat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv, în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel. Au solicitat respingerea cererii de recurs în casaţie, ca vădit nefondată.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 21 aprilie 2022.

În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curţi, filele x, magistratul asistent a arătat că Decizia penală nr. 136 din data de 02 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost comunicată la data de 08.02.2022 inculpatului A.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 10 martie 2022, prin apărător ales, avocat NN.

Cererea de recurs în casaţie este depusă în termenul prev. de art. 435 din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată la data de 16 martie 2022.

La data de 28 martie 2022 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A.

În motivare, s-a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

A menţionat că, prin Rechizitoriul nr. x s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, reţinându-se faptul că în perioada 27 - 30.07.2013, pe raza oraşului Comarnic, au decedat cinci persoane şi anume: E., C., D., F. şi G., rezultând din cercetările efectuate în cauză faptul că anterior producerii deceselor, persoanele sus-menţionate consumaseră băuturi alcoolice la barul administrat de către A.

Astfel că, prin Sentinţa penală nr. 2/2021, Tribunalul Prahova a dispus condamnarea sa, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în formă calificată (decesul victimelor C. şi D.). În baza art. 357 alin. (1) din C. pen., art. 66 alin. (1) lit. g) şi art. 67 alin. (2) din C. pen., a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare sau substituire de alimente ori alte produse, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai desfăşura activitatea de comercializare băuturi alcoolice pe o durată de 3 ani, a cărei executare începe după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 4 luni, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, rezultând pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare", dispunând achitarea acestuia, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce le priveşte pe celelalte persoane vătămate E., F. şi G., apreciind că dincolo de principiul "in dubio pro reo", simpla împrejurare că victimele au consumat alcool de la barurile recurentului în aceeaşi perioadă, nu poate crea convingerea instanţei că toate cele 5 victime au decedat ca urmare a consumului de alcool procurat de la recurent, neexistând un raport de cauzalitate între fapta acestuia, aceea de comercializare de bătură alcoolică falsificată şi decesul victimelor E., G. şi F.

În cauză au formulat apel, atât recurentul, cât şi Parchetul şi părţile civile, instanţa de control judiciar dispunând respingerea apelului inculpatului, respectiv admiterea apelului formulat de către Parchet şi părţile civile, dispunând condamnarea recurentului la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în forma agravantă, apreciindu-l pe acesta ca fiind vinovat şi de decesul celorlalte trei persoane faţă de care prima instanţă dispusese achitarea respectiv 1 an închisoare pentru infracţiunea de falsificare sau substituire de alimente sau alte produse, rezultanta fiind de 6 ani şi 4 luni închisoare.

A arătat că înţelege să formuleze critici asupra nelegalităţii hotărârii instanţei, ce a dispus condamnarea recurentului cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale, invocând ca şi temei de drept dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

Existenţa unei cauze de neimputabilitate (eroarea) privind infracţiunea de ucidere din culpă faptă prev. şi ped. de art. 192 alin. (2), (3) din C. pen.

În concepţia noului C. pen., prin eroare se înţelege necunoaşterea sau cunoaşterea greşită, de către cel care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, fie a unei stări, situaţii sau împrejurări esenţiale pentru corecta caracterizare a faptei, fie a unui element circumstanţial de agravare, fie a unei dispoziţii legale nepenale sau a caracterului ilicit al faptei.

Art. 30 din C. pen. prevede că " (1) Nu constituie infracţiune, fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei, (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faptelor săvârşite din culpa pe care legea le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei."

În situaţia reglementată de art. 30 alin. (2) din C. pen. pentru a fi incidentă eroarea ca o cauză de neimputabilitate, legiuitorul cere ca eroare să nu se datoreze culpei făptuitorului.

În speţă, în urma probelor administrate în cauză, a rezultat faptul că inculpatul a contactat o persoană numită EE., care i-a spus acestuia că îi poate furniza alcool pentru vişinată, context în care cei doi s-au înţeles asupra unui bidon de 20 l alcool pe care vânzătorul i l-a transportat acasă, contra sumei de 500 RON.

Ulterior, inculpatul, verificând cantitatea de băutură pe care o avea la comercializare, a procedat la prepararea, prin amestecarea a 2 l ţuică slabă, pe care o avea acasă, cu 0,5 l alcool cumpărat de la EE., băutura pe care ulterior a pus-o spre comercializare.

Din declaraţiile date în faza de urmărire de către martorii audiaţi, rezultă faptul că băutura alcoolică comercializată de către inculpat era recunoscută în comunitate drept "ţuică la 1 leu", fiind de o concentraţie redusă şi comercializată la un preţ derizoriu, inculpatul practicând, de lungă durată, cuparea băuturilor alcoolice, amestecându-le cu alcool etilic, în vederea obţinerii unei cantităţi mai mari pe care să o comercializeze la un preţ sub cel de piaţă, pe care clienţii săi şi-l puteau permite pentru achiziţionare.

A susţinut că, acesta nu putea avea cunoştinţă de faptul că alcoolul cumpărat de la EE. este metilic şi nu etilic, cu atât mai mult cu cât pentru un neprofesionist este aproape imposibil a putea face o distincţie între alcoolul metilic şi cel etilic, distincţia dintre cele două tipuri de alcool neputând fi percepută la nivelul simţurilor omului. Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din declaraţia martorului EE., acesta i-ar fi adus la cunoştinţă recurentului faptul că acea cantitate de alcool vândută fusese achiziţionată pentru nunta sa, fiind consumată de către invitaţii săi, surplusul dorind a-l valorifica prin vânzare.

Astfel, este lesne de înţeles eroarea în care s-a aflat inculpatul, cu pricire la componenţa/calitatea produsului achiziţionat.

Or, recurentul s-a aflat într-o eroare de fapt asupra conţinutului alcoolului achiziţionat, cauzată de susţinerile vânzătorului ce i-a format convingerea asupra faptului că acel produs este potrivit pentru a fi folosit la fabricarea vişinatei, susţinând faptul că însuşi acesta l-a folosit pentru a pregăti băutura alcoolică ce a fost servită la propria sa nuntă.

Dat fiind faptul că cele două tipuri de alcool, etilic şi metilic, au aceeaşi stare lichidă, acelaşi aspect şi abundenţă, fără ca vreunul dintre cele două să aibă vreun miros specific prin care să se poată face distincţia, recurentul s-a aflat într-o greşită reprezentare a realităţii, chiar şi prin manifestarea unei totale diligenţe, neputând identifica şi stabili conţinutul substanţei ce i-a fost vândută, astfel încât să renunţe la achiziţia acelui produs, respectiv folosirea acestuia la prepararea băuturii alcoolice.

Deşi aceste aspecte au fost invocate şi în faţa instanţei de control judiciar, s-a procedat la o înlăturare de plano a tuturor argumentelor noastre, fără a exista o analiză clară şi precisă a întregii situaţii de fapt, astfel cum rezultă din motivarea instanţei de control judiciar, aceasta a apreciat simplul fapt că existenţa culpei recurentului rezultă din faptul că nu s-ar fi procedat la efectuarea unei analize a substanţei achiziţionat la un laborator de specialitate.

Or, existenţa unei stări de diligenţă trebuie a fi analizată în raport cu mai multe aspecte, cu precădere vârsta, nivelul de educaţie şi împrejurările ce ţin de comiterea faptei. Aşa cum rezultă din declaraţiile susţinute de martori în cursul procesului penal, s-a arătat faptul că acesta, ca şi administrator a celor două baruri de pe raza comunei Comarnic, obişnuia să comercializeze "ţuică la 1 leu", fiind bine cunoscută metoda acestuia de a cupa băuturile alcoolice pentru a obţine o cantitate de băutură spirtoasă la un preţ inferior, foarte căutată de altfel de către consătenii ce obişnuiau să consume în mod frecvent alcool. Aşadar, ar rezulta din această împrejurare faptul că recurentul, mai procedase în aceeaşi manieră şi cu alte ocazii, fără a exista efecte adverse, ori probleme de natură medicală în rândul clienţilor săi. Acestuia i-a fost formată convingerea asupra conţinutului alcoolului achiziţionat, ca fiind etilic, şi foarte bun pentru prepararea vişinatei, cum însuşi vânzătorul a declarat, cu atât mai mult cu cât din aceeaşi cantitate ce-i fusese vândută, un mare grup de oameni au consumat, fără a exista repercusiuni.

A apreciat că motivarea instanţei de control judiciar este una vagă, imprecisă şi lipsită de orice raţionament logico-juridic, dorindu-se parcă a se "încropi" nişte argumente care să poată conduce la stabilirea unei fapte de natură penală şi a unei vinovăţii, prin indicarea unei culpe a recurentului, în timp ce analizând concluziile din cuprinsul hotărârii, dacă nu ne-ar fi cunoscută încadrarea juridică dată faptei, am zice că ne aflăm în prezenţa unei fapte săvârşite cu intenţie indirectă, nicidecum culpă. Reiterând "inculpatul A. a fost total dezinteresat de efectele pe care urma să le producă asupra organismului uman consumul de băutură contrafăcută, ceea ce arată cât preţ a pus acesta pe viaţa concetăţenilor săi cărora le-a vândut fără niciun fel de reţinere băutură neverificată. Se reflectă, prin urmare, cruzimea în gândirea inculpatului şi acceptarea faptului că acest alcool poate produce decesul consumatorilor. Inculpatul şi-a asumat cu mare uşurinţă faptul că unii dintre consumatori pot deceda şi nu a fost preocupat nicio clipă de consecinţele faptelor sale."

În ceea ce priveşte trei dintre cele cinci persoane faţă de care s-a dispus condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în formă agravantă, respectiv E., G. şi D., instanţa de judecată a dispus condamnarea recurentului, deşi în privinţa acestora cauzele decesului nu au fost stabilite prin rapoarte medico-legale, care să confirme că moartea victimelor a fost violentă şi cauzată de intoxicaţia cu metanol, simpla coincidenţă asupra cauzelor decesului celorlalte două victime nefiind suficientă pentru a se putea reţine o faptă de natură penală în sarcina recurentului.

De altfel, din actele dosarului de urmărire penală, rezultă faptul că numitul G. figura în evidenţa medicului de familie cu mai multe afecţiuni medicale, printre care hepatopatie cronică şi displipidemie, E. era diagnosticat cu hipertensiune arterială stadiu II, boală cardiacă ischemică, steatoză hepatică, diabet zaharat şi insuficienţă circulatorie cerebrală, în vreme ce F. era diagnosticat încă din anul 2008 cu steatoză hepatică şi cu boală cardiacă, ultima menţiune din registrul medicului de familie făcând referire la decesul victimei ca urmare a accidentului vascular cerebral (AVC) la data de 28.07.2013, informaţii comunicate de medicul de pe ambulanţă ce a fost chemat la domiciliul victimei.

Or, în speţă este vorba despre stabilirea şi condamnarea recurentului, pentru fapta de ucidere din culpă, în ceea ce priveşte trei persoane faţă de care nu s-a efectuat un raport medico-legal pentru a se constata cauzelor decesului, pentru una dintre acestea fiind stabilită ca şi cauză a decesului atacul vascular cerebral, fără a se cunoaşte însă, pentru niciuna dintre cele trei victime indicate anterior, dacă consumase alcool anterior intervenirii decesului sau dacă cauza decesului a fost intoxicaţia cu alcool metilic, în contextul în care dozele toxice de alcool metilic au limite destul de largi, existenţa unor efecte adverse sau intervenţia decesului depinzând în mod esenţial de sensibilitatea individuală a fiecărei persoane.

Aşadar, s-a procedat la condamnarea recurentului, deşi aceste aspecte esenţiale nu sunt cunoscute, rapoartele efectuate de către Serviciul de Medicină Legală, concluzionând în sensul că doza letală pentru un alcool ce conţine metanol este evaluată la 30 - 100 ml, neputându-se stabili dacă cele trei victime au ingerat o astfel de cantitate care să conducă la deces.

În atare situaţie, nu se poate vorbi de existenţa unei fapte de natură penală, câtă vreme cea mai mare necunoscută din ecuaţie este chiar cauza decesului acestor persoane.

Reţinerea unei legături de cauzalitate între decesul acestor victime şi fapta de comercializare a unor produse alcoolice falsificate, doar pe baza declaraţiilor unor martori, membri de familie ai persoanelor decedate ce au susţinut faptul că victimele obişnuiau să achiziţioneze băutura alcoolică de la barul recurentului şi a unei sticle cu alcool metilic, pusă la dispoziţia organelor de cercetare penală de către rudele decedatului şi examinată la mai bine de un an de la intervenirea decesului, alături de simpla coincidenţă a decesului tuturor celor cinci persoane în jurul aceleaşi perioade, făcându-se trimitere la o dispoziţie legală, respectiv art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit căruia "probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma probelor administrate în cauză", nu sunt aspecte de natură a constata existenţa unei fapte de natură penală în sarcina recurentului-condamnat.

A apreciat că un aspect important ce nu poate fi omis a fi supus atenţiei completului de judecată priveşte nelegalitatea instanţei de apel de a dispune o soluţie de condamnare, fără a administra alte mijloace de probă ce ar conduce la schimbarea situaţiei iniţial reţinute şi analizate de către magistratul din cadrul instanţei de fond ce a dispus o soluţie de achitare în cauză.

După cum se poate constata din actele dosarului, instanţa de apel nu a făcut altceva decât să procedeze la reaudierea martorilor, a căror depoziţie a fost similară cu cea susţinută, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cadrul judecării în primă instanţă, împrejurările de fapt fiind aceleaşi cu cele avute în vedere la soluţionarea cauzei în primă instanţă. Cu toate acestea, instanţa de apel a procedat la pronunţarea unei soluţii de condamnare, fără a fi administrate probe din care să rezulte o altă situaţia de fapt faţă de cea reţinută anterior, care să poată conduce la existenţa faptei de natură penală şi stabilirea vinovăţiei recurentului-condamnat.

Cu titlu de exemplu, a făcut trimitere la cauzele Berar vs. România (Hotărârea CEDO din 18 martie 2014), respectiv Mischie vs. România (Hotărârea CEDO din 16 septembrie 2014) prin care statul român a fost sancţionat ca urmare a încălcării dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 §1 din Convenţie, urmare a condamnărilor dispuse de către instanţele române, fără a administra probe noi, doar pe baza reinterpretării aceloraşi elemente probatorii avute în vedere de instanţele de fond în pronunţarea soluţiilor de achitare.

În consecinţă, a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, fiind întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 434 - 438 din C. proc. pen., şi judecând recursul, a se dispune în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) achitarea inculpatului pentru infracţiunea de ucidere din culpă săvârşită în formă agravantă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 434 - 437 din C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 7, respectiv alin. (2) din C. proc. pen., art. 440 - 449 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte condiţiile de formă, se constată că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 169 din data de 09 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi semnătura apărătorului ales al inculpatului care a exercitat calea de atac,m în numele acestuia.

Îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursurile formulate rezultă din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Magistratul asistent a concluzionat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen., iar motivul de casaţie se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., prin urmare sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi admisibilă.

Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din 21 aprilie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, aflată la dosarul Înaltei Curţi, completul, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 136 din data de 02 februarie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, dată în Dosarul nr. x/2015.

S-a trimis cauza Completului C9, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de inculpatul A., cu citarea părţilor, pentru termenul din 19 mai 2022.

Pentru a se dispune astfel, completul a reţinut în sinteză ceea ce au reţinut prima instanţă şi instanţa de apel, precum şi aspectele mai sus menţionate din raportul magistratului asistent.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat următoarele:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Stabilind sfera titularilor dreptului de a formula recurs în casaţie, art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. enumeră limitativ procurorul, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în aceste din urmă cazuri exercitarea dreptului putându-se realiza, fie personal, fie prin reprezentant legal sau reprezentant convenţional cu împuternicire specială (avocat).

Totodată, referitor la conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c) şi semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie (lit. d).

Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoane care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac sau are calitatea de reprezentant legal ori convenţional al titularului, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 136 din data de 02 februarie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, dată în Dosarul nr. x/2015 este formulată în termen, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 435 din C. proc. pen.

Totodată, Decizia penală nr. 136 din data de 02 februarie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, dată în Dosarul nr. x/2015, face parte din categoria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind astfel îndeplinită şi condiţia prevăzută de dispoziţiilor art. 434 din C. proc. pen.

Din examinarea cererii de recurs în casaţie rezultă şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A. şi pe cele prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicat numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura titularului căii de atac.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii este indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte a reţinut că, printre alte condiţii, admiterea în principiu a recursului în casaţie este condiţionată de constatarea că motivul pe care acesta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Prin raportare la cazul invocat şi motivele de recurs în casaţie, astfel cum au fost dezvoltate de recurentul inculpat, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi a apreciat că susţinerile inculpatului A. sunt circumscrise cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., şi se impune a fi examinate într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, având în vedere că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 136 din data de 02 februarie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, dată în Dosarul nr. x/2015.

S-a trimis cauza Completului C9, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de inculpatul A., cu citarea părţilor, pentru termenul din 19 mai 2022, cu încunoştinţarea telefonică a apărătorului ales al inculpatului.

La dosarul Înaltei Curţi au mai fost depuse concluzii scrise de intimatele părţi civile E., H., J., I., M., K., L. prin apărător ales, aflate la filele x, care au mai fost depuse anterior la dosarul cauzei.

La termenul de astăzi, 19 mai 2022, s-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, care a învederat faptul că apărătorul ales al părţilor civile a depus concluzii scrise şi împuternicire avocaţială doar pentru formularea şi depunerea concluziilor scrise.

A mai învederat faptul că, prin încheierea din 21 aprilie 2022, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 136 din data de 02 februarie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Preşedintele completului a procedat la verificarea identităţii recurentului inculpat A., care a arătat că este şi este născut la data de x.

De asemenea, s-a procedat la verificarea identităţii intimatelor părţi civile E., M. şi N., cărţile de identitate ale acestora, în fotocopie, fiind ataşate la dosarul cauzei.

Apărătorul ales al recurentului inculpat A. a susţinut că doreşte să ia legătura cu clientul său, cerere încuviinţată de către instanţă, motiv pentru care completul de judecată s-a retras din sala de judecată pe perioada necesară acestui demers şi a dispus asigurarea condiţiilor necesare pentru ca inculpatul să discute cu avocatul în condiţii de confidenţialitate, şedinţa fiind reluată după exercitarea efectivă a acestui drept.

Apărătorul ales al recurentului inculpat A., având cuvântul, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie şi pronunţarea unei soluţii de achitare a recurentului inculpat A.

A susţinut că, aşa cum a precizat în motivele de recurs în casaţie, există două elemente care nu au fost analizate de către instanţa de fond şi de către instanţa de apel, unul dintre acestea referindu-se la eroare.

A invocat existenţa unei cauze de neimputabilitate (eroarea) în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi ulterior condamnat.

În ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, a apreciat că lipseşte tipicitatea obiectivă, întrucât nu există un raport de cauzalitate între fapta inculpatului şi decesul victimelor E., G. şi F.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 30 din C. pen., a solicitat să se constate că şi în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, eroarea reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere penală. În cauză, a fost audiat în mai multe cicluri procesuale martorul EE. de la care inculpatul A. a achiziţionat cantitatea de alcool folosită pentru fabricarea vişinatei. A susţinut că din depoziţiile martorului EE., care se coroborează cu depoziţia inculpatului, rezultă că acesta i-a vândut cantitatea respectivă de băutură recurentului, spunându-i că provine dintr-un rest de băutură rămas neconsumat la nunta sa, pe care îl păstrase la socrul său, la ţară. Astfel, inculpatul a avut reprezentarea faptului că această băutură este una care nu poate produce consecinţe negative asupra organismului, atâta timp cât fusese consumată la o nuntă de atâtea persoane şi nu apăruseră niciun fel de probleme de sănătate reclamate de vreunul dintre participanţii la acel eveniment. De asemenea, a susţinut că inculpatul a avut reprezentarea faptului că este o băutură care nu poate produce consecinţe dăunătoare şi nu a avut reprezentarea faptului că ar putea să fie alcool metilic, distincţia dintre alcoolul etilic şi alcoolul metilic neputând fi percepută la nivelul simţurilor omului, ci poate fi realizată doar pe baza unei expertize de laborator. Nu există diferenţe în ceea ce priveşte culoarea, mirosul şi nici chiar gustul, această temă fiind dezvoltată în tratatele de specialitate specifice domeniului chimic, distilării alcoolului. A susţinut că nu există nicio diferenţă între o mostră de alcool etilic şi una de alcool metilic. În atare condiţii, în lipsa unei analize de specialitate, de laborator inculpatul nu putea să prevadă şi nu a avut nicio secundă reprezentarea că ar putea fi alcool metilic aceea băutură, de vreme ce, aşa cum a arătat, din depoziţiile martorului EE. rezultă că acea cantitate de băutură pe care i-a vândut-o inculpatului ar fi provenit de la nunta sa, băutură rămasă neconsumată. Mai mult decât atât, din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul avea o relaţie apropiată, de prietenie cu familia R., erau vecini şi se ajutau reciproc în gospodărie.

În ceea priveşte legătura de cauzalitate, a precizat că se raportează la situaţia victimelor E., G. şi F., întrucât prima instanţă a dispus o soluţie de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. Din punctul său de vedere, nu poate fi reţinută o legătură de cauzalitate între decesul acestor victime şi fapta de comercializare a unor produse alcoolice falsificate, susţinând că legătura de cauzalitate în cazul infracţiunii de ucidere din culpă trebuie probată dincolo de orice îndoială prin cercetarea judecătorească, prin administrarea de probe. A solicitat să se observe că în ceea ce priveşte aceste trei victime nu există un astfel de suport probator care să genereze elementul esenţial, legătura de cauzalitate pentru realizarea tipicităţii obiective a infracţiunii de ucidere din culpă. De asemenea, în cazul acestor trei victime nu au fost efectuate rapoarte de necropsie medico-legale care să ateste că au ingerat alcool metilic care să fi provenit de la barul pe care îl administra recurentul inculpat şi că acea cantitate de alcool ar fi fost cauza determinantă a decesului acestora.

A susţinut că instanţa de control judiciar în motivarea soluţiei de condamnare a inculpatului vorbeşte despre faptul că familia uneia dintre victime ar fi predat poliţiei o sticlă de 0,5 l în care s-ar fi aflat o mostră din acea băutură posibil ingerată de către victime. A solicitat să se aibă în vedere că în actele de urmărire penală se consemnează data la care acest recipient a fost predat de către familia victimei organelor de poliţie, respectiv la mai bine de un an după data decesului. Pentru toate aceste motive, a solicitat să se constate că recursul în casaţie este întemeiat şi să se pronunţe o soluţie de achitare a inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Intimatul parte civilă E. a solicitat respingerea recursului în casaţie, ca nefondat, arătând că au fost depuse la dosar înscrisuri din care rezultă caracterul nefondat al acestei căii extraordinare de atac.

Intimata parte civilă M. a solicitat respingerea recursului în casaţie.

Intimata parte civilă N. a solicitat respingerea recursului în casaţie.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului în casaţie.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că inculpatul a servit victimelor alcool metilic ceea ce a cauzat decesul acestora.

În opinia sa, niciunul dintre motivele de recurs în casaţie nu poate fi examinat pe fond, întrucât ambele motive privesc inexistenţa probelor, iar primul dintre acestea se referă şi la inexistenţa vinovăţiei prevăzută de lege, respectiv la existenţa erorii de fapt.

A precizat că primul motiv de recurs în casaţie priveşte necunoaşterea unei stări, situaţii, împrejurări care este esenţială pentru a caracteriza fapta ca fiind una prevăzută de legea penală, susţinându-se de către apărare că inculpatul ar fi fost la rândul său într-o eroare de fapt cu privire la conţinutul alcoolului. Prin urmare, se solicită instanţei să examineze faptele pentru a stabili că inculpatul a fost în eroare.

În al doilea rând, consecinţa existenţei unei erori de fapt este lipsa vinovăţiei, or, în recursul în casaţie se examinează cauza doar din punct de vedere al existenţei elementelor sale materiale, nu din punct de vedere al existenţei vinovăţiei. Prin urmare, critica este cu privire la fapte şi vinovăţie, neputând fi examinată în recursul în casaţie.

Cu privire la legătura de cauzalitate, chiar din ceea ce susţine apărarea reiese că apărarea critică inexistenţa probelor care să ducă la concluzia existenţei legăturii de cauzalitate între fapta inculpatului şi consecinţa produsă, respectiv împrejurarea că instanţa de apel ar fi stabilit această legătură de cauzalitate luând în considerare doar declaraţiile unor martori. Or, în recursul în casaţie nu pot fi examinate probe sau dacă acestea sunt sau nu suficiente, motivul fiind, în mod evident, neîntemeiat.

Recurentul inculpat A., având ultimul cuvânt a susţinut că este de acord cu susţinerile apărătorului său.

A susţinut că martorul EE. era gestionar la un depozit de alimente şi lua de la acesta produse alimentare pentru magazin de mai mulţi ani, îl cunoştea şi a avut încredere în el.

Cu privire la victima C. a susţinut că a copilărit împreună cu aceasta, au devenit prieteni şi se ajutau foarte mult.

Referitor la victima F. a solicitat să se aibă în vedere că martorul CC. a declarat că în momentul în care a venit ambulanţa, vişinata avea un miros puternic, or, conform expertizei vişinata nu avea niciun fel de miros.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport, cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma aceluiaşi caz de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul în casaţie declarat de inculpat, ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Prealabil analizei recursurilor în casaţie ale inculpaţilor se impun a fi făcute câteva scurte consideraţii de ordin teoretic cu privire la natura juridică a recursului în casaţie şi referitor la cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Astfel, prin C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, recursul în casaţie a devenit o cale de atac extraordinară, având ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Altfel spus pe calea recursului în casaţie nu se pot remedia o greşită apreciere a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, nu se judecă procesul propriu-zis, ci se verifică numai dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat este aplicabil doar în acele situaţii în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de apel, nu mai era prevăzută ca şi infracţiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operaţiune presupune doar ieşirea din vigoare a unei dispoziţii legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancţionează penal o faptă, aceasta nu îşi mai găseşte corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.

De asemenea, s-a statuat în doctrină dar şi pe cale jurisprudenţială că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I "fapta nu este prevăzută de legea penală". Acelaşi temei include şi situaţiile referitoare la lipsa situaţiei - premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia.

Înalta Curte, verificând considerentele deciziei pronunţate în apel, constată că instanţa de control judiciar, urmare a reaudierii martorilor expres menţionaţi, a probei cu înscrisuri, audierii inculpatului A., în apel, a stabilit baza factuală expusă pe larg în condiţiile arătate în decizie şi a făcut un examen propriu detaliat asupra mijloacelor de probă care o susţin, înlăturând apărările inculpatului, inclusiv aceea referitoare la eroare, evidenţiind, în mod concret, că în contextul cauzei, se regăseşte ipoteza alin. (2) al art. 30 din C. pen., în sensul că necunoaşterea aspectului că alcoolul achiziţionat era metilic, iar nu etilic, concluzionând că se datorează exact culpei impardonabile a inculpatului A. care nu a găsit de cuviinţă să analizeze conţinutul lichidului dobândit, în cadrul unui laborator acreditat în astfel de operaţiuni.

Înalta Curte reaminteşte că pe calea recursului în casaţie nu pot fi examinate critici cu privire la condiţia de tipicitate subiectivă a vinovăţiei unei infracţiuni, aşa cum este şi în contextul concret al prezentei cauze, întrucât eroarea este o cauză de neimputabilitate privind forma de vinovăţie, sub aspectul dispoziţiilor art. 30 alin. (2) din C. pen., vizând şi culpa, ceea ce excedează cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care se referă numai la condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv la faptă.

Aşadar, în raport, cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate examina critica reiterată din apel, în cadrul motivului de recurs în casaţie formulată de apărătorul recurentului inculpat, atât în scris, cât şi susţinută oral, întrucât excedează cadrului statuat limitativ şi expres reglementat în conţinutul cazului de recurs în casaţie invocat, referitor numai la faptă şi nu şi la condiţia de tipicitate subiectivă a vinovăţiei, respectiv a culpei în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, eroarea ca o cauză de neimputabilitate vizând condiţia de tipicitate subiectivă.

Totodată, Înalta Curte nu poate analiza pe calea recursului în casaţie declarat prin prisma aceluiaşi caz de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nici celelalte critici dezvoltate în scris şi susţinute oral, referitoare la inexistenţa unei legături de cauzalitate între decesul unor victime şi fapta de comercializare a unor produse alcoolice falsificate, pe baza mijloacelor de probă administrate, neadministrarea de către instanţa de apel şi a altor mijloace de probă care ar fi condus la schimbarea situaţiei iniţial reţinute şi analizate de către instanţa de control judiciar, întrucât acestea excedează naturii şi specificului căii extraordinare exercitate în cauză.

Altfel spus, pe calea recursului în casaţie, nu poate fi schimbată situaţia de fapt stabilită cu caracter definitiv de către instanţa de apel şi nici nu pot fi reanalizate mijloacele de probă administrate în procesul penal, ca urmare a specificului acestei căi extraordinare de atac, aşa încât nu este incident cazul de recurs în casaţie invocat.

În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte, verificând decizia pronunţată în apel, de către instanţa de control judiciar constată că există o deplină concordanţă între situaţia de fapt reţinută şi condiţiile de tipicitate obiectivă ale celor două infracţiuni comise de inculpatul A., respectiv infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) şi (3) din C. pen. şi infracţiunea de falsificare sau substituire de alimente ori alte produse, prevăzută de art. 357 alin. (1) din C. pen.

Pornind de la specificul şi natura căii extraordinare a recursului în casaţie, criticile formulate de recurentul inculpat A. nu ar putea fi analizate prin niciun alt caz de recurs în casaţie.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 136 din data de 02 februarie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 136 din data de 02 februarie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 19 mai 2022.

GGC - ED