Abuse in office conviction valid despite non-primary legislation job duties and absence of institutional prejudice

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 435/A din 02 aprilie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin Sentinţa penală nr. 86 din 07.04.2020 a Tribunalului Brăila, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (6) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. cercetat pentru complicitate la comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută art. art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969 şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul, pe o durată de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de, faptă săvârşită în perioada aprilie - mai 2011.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. "b) şi lit. c) din C. pen. din 1969 şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969 şi art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit potrivit dispoziţiilor art. 862 din C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969 inculpatul A. a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune Călăraşi;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi a consecinţelor ce decurg din aceasta.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul A., în calitate de director al Administraţiei Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, cu intenţie, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi controlul gestiunii de fond asupra gospodăririi mijloacelor materiale şi băneşti, precum şi inventarierea acestora în condiţiile prevăzute de lege, respectiv cele cu privire la respectarea legilor şi regulamentelor Parcului Natural Balta Mică a Brăilei pe teritoriul Parcului Natural Balta Mică a Brăilei atât de personalul din subordine, cât şi de alte persoane ca unităţi locale, utilizatori de servicii şi resurse oferite de Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, prin aceea că, în scopul obţinerii pe nedrept a sumei de 33.000 RON de către inculpata SC B. SRL Brăila, a acceptat la plată valoarea facturilor emise de aceasta la data de 29.04.2011, reprezentată de administrator C., iar ulterior, l-a determinat pe martorul D. să semneze procesul-verbal de recepţie a lucrării, înregistrat la nr. x/17.05.2011 la APNBMB, cunoscând că în realitate, lucrarea contractată cu inculpata SC B. SRL Brăila nu a fost executată de aceasta, ci de martorul D., urmare a dispoziţiei sale.

2. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia penală nr. 435/A din 02 aprilie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii E., F., G., A. şi C.

Au fost extinse efectele apelului inculpatului F. şi cu privire la inculpata SC H. SRL Brăila (CUI x, înregistrată la ORC cu nr. x, sediul social declarat în mun. Brăila, str. x, administrator F. - administrator judiciar desemnat din data de 17.02.2014 I. cu sediul în mun. Brăila).

A fost desfiinţată în parte Sentinţa penală nr. 86/07.04.2020 a Tribunalului Brăila şi, în rejudecare:

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus:

- achitarea inculpatului E., pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- achitarea inculpatului F., pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- achitarea inculpatei SC H. SRL Brăila, pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- achitarea inculpatului G., pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a redus de la 2 ani închisoare la 6 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

S-au înlăturat dispoziţiile privind aplicarea inculpatului A. a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969.

S-au înlăturat dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, aplicate inculpatului A.

În baza dispoziţiilor art. 81 C. pen. din 1969 şi art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, aplicate inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

S-a redus de la 1 an şi 6 luni închisoare la 4 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatei C. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

S-au înlăturat dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, aplicate inculpatei C.

În baza dispoziţiilor art. 81 C. pen. din 1969 şi art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, aplicate inculpatei C., pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni.

S-a înlăturat obligaţia inculpaţilor E., G., F. şi SC H. SRL Brăila de plată a sumei de 214.915,86 RON către partea civilă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Administraţia Parcului Natural Balta Mică a Brăilei R.A.

S-a înlăturat obligaţia inculpatului G. de plată a sumei de 7.511,28 RON către partea civilă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Administraţia Parcului Natural Balta Mică a Brăilei R.A.

Conform art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Administraţia Parcului Natural Balta Mică a Brăilei R.A. în contradictoriu cu inculpaţii E., F., G. şi SC H. SRL Brăila.

S-a menţinut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa de instituire a unor măsuri asiguratorii din data de 08.04.2016, dată în Dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, asupra imobilului (construcţii cu valoare impozabilă declarată de 190.940 RON şi teren aferent în cotă indiviză de 152,83 mp) situat în mun. Brăila, str. x, proprietatea inculpatei persoană juridică SC H. SRL Brăila.

S-au înlăturat dispoziţiile privind obligarea inculpaţilor E., G., F. şi SC H. SRL Brăila la plata cheltuielilor judiciare către stat, la fond şi urmărire penală, acestea urmând să rămână în sarcina statului.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A fost respins, ca fiind nefondat, apelul declarat de inculpata SC B. SRL Brăila împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

III. Hotărârea atacată cu recurs în casaţie

Împotriva Deciziei penale nr. 435/A din 02 aprilie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea recurentului potrivit prevederilor art. 448 alin. (1) pct. 7 coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru următoarele motive:

- atribuţiile de serviciu ale inculpatului nu sunt prevăzute de legislaţia primară;

A motivat în esenţă că instanţele au dispus condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât atribuţiile de serviciu ale directorului Administraţiei Parcului Natural Balta Mică a Brăilei nu sunt reglementate în mod expres de legislaţia primară, ci de Regulamentul de organizare şi funcţionare a organelor de conducere ale administraţiilor de parcuri ale Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, adoptat prin Hotărârea nr. 12 din data 17.12.2013 a Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva. Aceste atribuţii sunt redate în mod identic şi în fişa postului directorului APNBMB.

A mai susţinut că art. 2, 22, 24 alin. (1) şi 52 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice nu reglementează în mod expres atribuţiile de serviciu ale directorului Administraţiei Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, ci stabilesc doar cadrul general în ceea ce priveşte angajarea şi utilizarea fondurilor publice. Atribuţiile de serviciu ale recurentului nu sunt reglementate în mod expres prin art. 2, 22, 24 alin. (1) şi 52 alin. (1) din Legea nr. 500/2002; aceste prevederi legale cuprind reglementări cu caracter general, aplicabile tuturor funcţionarilor publici, fără a fi particularizate atribuţiile de serviciu ale directorului APNBMB. Astfel, atribuţiile directorului Administraţiei Parcului Natural Balta Mică a Brăilei nu sunt reglementate în mod expres de actele normative de ordin primar reţinute de instanţă.

Prin urmare, nu este suficientă doar încălcarea unor dispoziţii legale cu caracter general, câtă vreme atribuţiile sale sunt în mod expres definite de un cadru legal secundar.

Condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât dispoziţiile legale reţinute de instanţa de apel nu atrag răspunderea penală, iar atribuţiile de serviciu ale directorului Administraţiei Parcului Natural Balta Mică a Brăilei nu sunt reglementate în mod expres de legislaţia primară.

- nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen. din 1968, întrucât nu s-a produs un prejudiciu.

Fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunilor reţinute, câtă vreme lipseşte urmarea imediată, constând în producerea unui prejudiciu.

Din analiza conţinutului hotărârii instanţei de control nu a rezultat obţinerea de către recurent a unui folos necuvenit în accepţiunea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Lipsa vreunui prejudiciu în sarcina părţii civile a fost constatată şi prin Raportul final al auditorului financiar independent privind raportul financiar final al proiectului x realizat de către SC J., potrivit căruia "toate costurile cuprinse în Raportul financiar final sunt cheltuieli ce pot fi considerate ca fiind eligibile", respectiv "nu au fost calculate costuri neeligibile din lista costurilor declarate de beneficiar".

A mai arătat că, după cum rezultă din conţinutul Adresei nr. x/16.03.2020 emisă de către Administraţia Parcului Natural Balta Mică Brăila în calitate de "informare privind detalierea situaţiei de fapt legată de suma cu care RNP - Romsilva s-a constituit parte civilă în cadrul dosarului nr. x/2016 aflat pe rol la Tribunalul Brăila" - în referire la suma de 32.998,4 RON "achitată de către APNBMB în cadrul contractului de servicii nr. x/20.04.2011", Unitatea Administraţia Parcului Natural Balta Mică a Brăilei nu înregistrează în contabilitate o anumită pagubă în urma derulării acestui contract, sumele plătite către prestator fiind în totalitate rambursate de către finanţator.

Ţinând cont că partea civilă din prezenta cauză a relevat că nu a suferit vreun prejudiciu, a solicitat să se constate lipsa urmării imediate a infracţiunii -prejudiciul, aspect ce denotă neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii şi drept urmare lipsesc fapta de un element determinant al infracţiunii - să fie prevăzută de legea penală.

IV. Examinând recursul în casaţie, se constată că acesta este nefondat.

Examinând recursul în casaţie din perspectiva cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune. Este situaţia faptelor care au un caracter civil, comercial, ş.a. ori situaţia dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanţei de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat se referă, în esenţă, la faptul că atribuţiile de serviciu ale directorului Administraţiei Parcului Natural Balta Mică a Brăilei nu sunt reglementate în mod expres de legislaţia primară şi că nu s-a produs un prejudiciu, pentru toate argumentele expuse în motivele scrise, susţinute oral.

În sarcina inculpatului A., instanţa de apel a reţinut că, în calitate de funcţionar public - director al Administraţiei Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, instituţie publică în subordinea Regiei Autonome a Pădurilor - ROMSILVA, în exercitarea atribuţiilor de ordonator terţiar de credite, şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile ce îi reveneau privind lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor, încălcând dispoziţiile art. 22 alin. (2) lit. a), art. 24 alin. (1), art. 52 alin. (1), art. 2 pct. 33, 34 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice (în varianta în vigoare la data faptelor), la data de 29.04.2011 când a dispus că se poate efectua plata sumei de 32.998,40 RON către SC B. SRL Brăila, reprezentată de administrator C., atestând în mod nereal că facturile nr. x/29.04.2021, în valoare de 28.000,40 RON, reprezentând contravaloarea materialului lemnos pentru gard şi nr. 142/29.04.2021, în valoare de 4.998 RON, reprezentând contravaloarea manoperei de împrejmuire gard, justifică livrarea materialului lemnos pentru gard şi construirea acestuia, deşi cunoştea că această societate nu îşi îndeplinise obligaţiile contractuale de a efectua gardul de împrejmuire al cantonului K.

Dispoziţii legale incidente în cauză:

Art. 1 din Legea nr. 500/2002, stabileşte că prezenta lege stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.

Art. 22 alin. (2) lit. a) care prevede că ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate şi aprobate potrivit prevederilor art. 21.

Art. 24 alin. (1): Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice se aprobă de ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către conducătorul compartimentului financiar-contabil/persoana responsabilă cu efectuarea plăţii.

Art. 52 alin. (1): În procesul execuţiei bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajare, lichidare, ordonanţare, plată.

Examinarea unei cauze în recurs în casaţie nu poate conduce la reformarea situaţiei de fapt reţinută de către instanţele care au soluţionat fondul acuzaţiilor penale, instanţa de recurs putând verifica corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârea recurată cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără ca prin aceasta să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În actualul cadru procesual instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţele ordinare, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acţiunea inculpatului corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., reţinută în concret în sarcina sa.

Prin urmare, analizând prima critică de recurs prin raportare la cadrul procesual restrâns de lege al recursului în casaţie, se constată că, într-adevăr prin actul de sesizare fapta reţinută în sarcina inculpatului a fost descrisă prin raportare la încălcarea atribuţiilor de serviciu din fişa postului (respectiv două dintre cele enumerate la fila x rechizitoriu: atribuţiile de serviciu referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi controlul gestiunii de fond asupra gospodăririi mijloacelor materiale şi băneşti, precum şi inventarierea acestora în condiţiile prevăzute de lege, respectiv cele cu privire la respectarea legilor şi regulamentelor Parcului Natural Balta Mică a Brăilei pe teritoriul Parcului Natural Balta Mică a Brăilei atât de personalul din subordine, cât şi de alte persoane ca unităţi locale, utilizatori de servicii şi resurse oferite de Parcul Natural Balta Mică a Brăilei) şi la prevederile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, iar prin hotărârea instanţei de apel a fost reţinută încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 2, 22, art. 24 alin. (1) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, dispoziţii la care nu s-a făcut trimitere în cuprinsul rechizitoriului, însă aceste aspecte referitoare la stabilirea şi limitele obiectului judecăţii şi a schimbării încadrării juridice în cursul judecăţii excedează căii de atac a recursului în casaţie.

Pe de altă parte, elementul complet nou faţă de acuzaţia cu care instanţa a fost învestită nu a condus la reţinerea în sarcina inculpatului a unei noi infracţiuni, având un obiect juridic total diferit şi cu consecinţe juridice noi, cu încălcarea noţiunii de previzibilitate (art. 7 C.E.D.O.), a dreptului la apărare şi de a fi informat cu privire la natura acuzaţiei în materie penală (art. 6 parag. 3 lit. a), ci acuzaţia penală care a format obiectul judecăţii a fost descrisă într-o altă modalitate în cadrul situaţiei de fapt.

Sub acest aspect, se constată că, deşi rechizitoriul a făcut trimitere la atribuţiile de serviciu referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, din examinarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, publicate în M. Of. nr. 320/2003, rezultă că acestea fac trimitere la dispoziţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice.

Astfel, în cuprinsul pct. 3, care reglementează conţinutul controlului financiar preventiv, se prevăd următoarele:

"3.1. Potrivit art. 23 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, controlul financiar preventiv se exercită asupra tuturor operaţiunilor care afectează fondurile publice şi/sau patrimoniul public.

3.2. Controlul financiar preventiv se exercită asupra documentelor în care sunt consemnate operaţiunile patrimoniale, înainte ca acestea să devină acte juridice, prin aprobarea lor de către titularul de drept al competenţei sau de către titularul unei competenţe delegate în condiţiile legii. (...)

3.3. Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a operaţiunilor care fac obiectul acestuia, din punct de vedere al:

a) respectării tuturor prevederilor legale care le sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării operaţiunilor (control de legalitate);

b) îndeplinirii sub toate aspectele a principiilor şi a regulilor procedurale şi metodologice care sunt aplicabile categoriilor de operaţiuni din care fac parte operaţiunile supuse controlului (control de regularitate);

c) încadrării în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi/sau de angajament, după caz (control bugetar).

3.4. Controlul financiar preventiv al operaţiunilor se exercită pe baza actelor şi/sau documentelor justificative certificate în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii, de către conducătorii compartimentelor de specialitate emitente."

În ce priveşte susţinerea apărării, în sensul că atribuţiile de serviciu ale inculpatului nu sunt prevăzute expres de dispoziţiile art. 2, 22, art. 24 alin. (1) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, întrucât acestea cuprind reglementări cu caracter general, aplicabile tuturor funcţionarilor publici, astfel că nu sunt prevăzute de legislaţia primară, se reţin următoarele:

Este adevărat că dispoziţiile legale menţionate nu particularizează atribuţiile unui director, însă instituie cadrul legal pentru ordonatorii de credite, calitate deţinută de inculpatul A., ca director al Administraţiei Parcului Naţional Balta Mică a Brăilei.

Astfel, art. 22 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele prevede că ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate şi aprobate potrivit prevederilor art. 21; art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege stabileşte că angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice se aprobă de ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către contabil; art. 52 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 prevede că în procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament, lichidare, ordonanţare, plată, iar art. 2 din Legea nr. 500/2002 defineşte aceşti termeni, respectiv:

"2. angajament bugetar - orice act prin care o autoritate competentă, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite destinaţii, în limita creditelor bugetare aprobate;

3. angajament legal - fază în procesul execuţiei bugetare reprezentând orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice;

33. lichidarea cheltuielilor - fază în procesul execuţiei bugetare în care se verifică existenţa angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică condiţiile de exigibilitate ale angajamentului, pe baza documentelor justificative care să ateste operaţiunile respective;

34. ordonanţarea cheltuielilor - fază în procesul execuţiei bugetare în care se confirmă că livrările de bunuri şi de servicii au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi că plata poate fi realizată;

35. plata cheltuielilor - fază în procesul execuţiei bugetare reprezentând actul final prin care instituţia publică achită obligaţiile sale faţă de terţi.".

Prin raportare la dispoziţiile legale menţionate mai sus, instanţa de apel a constatat pe baza probelor administrate că, deşi în procesul de angajare a cheltuielilor au fost respectate dispoziţiile legale, respectiv sumele aferente fiind cuprinse în buget şi existând un act juridic din care rezultă obligaţia de plată (contractul încheiat cu SC B. SRL Brăila), inculpatul A., în calitate de ordonator terţiar de credite nu a respectat şi prevederile legale care reglementează lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor, întrucât nu a verificat realitatea sumei datorate, condiţiile de exigibilitate ale angajamentului pe baza documentelor justificative care să ateste operaţiunile respective, faptul că livrările de bunuri şi de servicii au fost efectuate şi că plata poate fi realizată. Astfel, la momentul efectuării plăţii inculpatul ştia că prestatorul nu îşi îndeplinise obligaţiile contractuale de a efectua gardul de împrejmuire al cantonului K., sumele cuprinse în facturile nr. x şi nr. y din 29.04.2011 nejustificând în mod real livrarea materialului lemnos pentru gard şi nici construirea acestuia.

Pe de altă parte, chiar dacă în contractul de servicii nr. x/20.04.2011 încheiat de inculpatul A., în calitate de reprezentant al APNBMB, cu SC B. SRL Brăila, se prevedea în cadrul clauzelor obligatorii plata în avans a lucrărilor către prestator, în exercitarea atribuţiilor de ordonator terţiar de credite, privind lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor, a încălcat dispoziţiile Legii nr. 500/2002 referitoare la plata cheltuielilor - fază în procesul execuţiei bugetare reprezentând actul final prin care instituţia publică achită obligaţiile sale faţă de terţi.

În concret, nu a respectat dispoziţiile legii, care îi interziceau plata integrală în avans din fondurile publice, precum şi plata anterior verificării efectuării livrării de bunuri şi de servicii, condiţie legală pentru ca plata să poată fi realizată - art. 2 şi art. 52 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 500/2002.

Prin urmare, inculpatul a încălcat dispoziţii prevăzute de legislaţia primară - art. 22 alin. (2) lit. a), art. 24 alin. (1), art. 52 alin. (1), art. 2 pct. 33, 34 din Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice (în varianta în vigoare la data faptelor), fapta reţinută în sarcina sa corespunzând elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu.

Nici susţinerea referitoare la lipsa prejudiciului, nu poate fi primită, dat fiind că analiza existenţei sau inexistenţei prejudiciului ar presupune o reapreciare şi evaluare a probelor, ceea ce excede prezentului cadru procesual.

Prin criticile formulate s-a susţinut că nu a rezultat obţinerea de către recurent a unui folos necuvenit în accepţiunea art. 132 din Legea nr. 78/2000, aspect constatat şi prin Raportul final al auditorului financiar independent.

Înalta Curte reţine că infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 prezintă trăsăturile constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, la care se adaugă condiţia referitoare la obţinerea de către funcţionarul public, pentru sine ori pentru altul, a unui folos necuvenit.

Or, în cauză, aşa cum a rezultat din probe, acest folos necuvenit a fost obţinut pentru altul, respectiv plata sumei de 33.000 RON pentru SC B. SRL Brăila, reprezentată de administrator C.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 435/A din 02 aprilie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 435/A din 02 aprilie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 mai 2022.

GGC - ED